Appeals admitted; tax accessory liability ruling quashed and remanded over expert report inconsistencies.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2014 la data de 20.03.2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând ca, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluţionarea contestaţiei depuse de SC A. SRL, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată şi nr. x/29.03.2013) emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

- exonerarea de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată;

- obligarea pârâtei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la corectarea fişei de evidenţă analitică pe plătitor;

- cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 283 din 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 327/31.10.2013 privind soluţionarea contestaţiei depuse de SC A. SRL, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a dispus anularea în parte a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 şi nr. x/29.03.2013, emise de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a menţinut în rest dispoziţiile deciziilor contestate de reclamantă;

- a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a obligat pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la corectarea fişei de evidenţă pe plătitor a reclamantei;

- a obligat pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să plătească reclamantei suma de 6.468 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 283 din 27 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., cât şi reclamanta SC A. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

I. În recursul declarat de SC A. SRL, după o prezentare a situaţiei de fapt, au fost invocate următoarele motive de nelegalitate:

· instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.].

S-a invocat faptul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 338 alin. (1) C. proc. civ. deoarece, în cauză, existau motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize de către un alt expert şi în mod greşit s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize.

Recurenta consideră că a fost încălcat şi dreptul la apărare, ca unul dintre cele mai importante principii ce guvernează desfăşurarea procesului civil prin încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. deoarece instanţa de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Respingerea cererii de efectuare în cauză a unei noi expertize contabile judiciare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Au fost încălcate de către instanţa de fond, în opinia recurentei, dispoziţiile art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ., art. 204 C. proc. civ., principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. şi principiului oralităţii prevăzut de art. 15 C. proc. civ.

Susţinerea instanţei de fond că recurenta nu ar fi solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului este neîntemeiată întrucât omisiunea din cuprinsul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor de a enumera printre cheltuielile de judecată şi onorariul expertului nu putea fi avută în vedere la soluţionarea cererii, aceasta neconstituind o modificare de acţiune cu respectarea condiţiilor art. 204 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond de a nu acorda cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ.

Câtă vreme recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, fără a modifica acţiunea până la momentul închiderii dezbaterilor, instanţa avea obligaţia de a soluţiona cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost pusă dezbaterii contradictorii a părţilor, nu de a invoca concluzii scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor şi care nu au fost comunicate părţii adverse.

Prin această soluţie a fost încălcat şi principiul oralităţii prevăzut de art. 15 C. proc. civ.

S-a apreciat că hotărârea atacată şi încheierea de şedinţă din 13.10.2015 nu cuprind motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), nefiind motivată soluţia de respingere a cererii de efectuare în cauză a unei noi expertize contabile judiciare.

· hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]

S-a invocat încălcarea art. 91 alin. (2), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 116 alin. (1), (4) şi (5) C. proc. fisc. pentru că recurenta nu datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA stabilite prin deciziile contestate în prezenta cauză deoarece creanţele fiscale la care au fost calculate aceste accesorii au fost stinse prin efectul plăţii voluntare şi al compensării cu TVA de rambursat stabilit prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.02.2010, fiind stinse în aceeaşi modalitate şi obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data atingerii creanţei fiscale principale.

Deşi în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.02.2010 s-a reţinut o taxă pe valoare adăugată ce îndeplineşte condiţiile de rambursare în cuantum de 11.593.558 RON această sumă nu a fost luată în calcul pentru stabilirea obligaţiei de plată a societăţii recurente, acest aspect rezultând din înregistrările aferente în fişa de plătitor al societăţii.

Pe de altă parte, la data de 13.08.2010 societatea recurentă susţine că a achitat pentru deconturile de TVA aferente perioadei ianuarie 2006 - octombrie 2008, perioadă care a format obiectului inspecţiei fiscale în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 suma de 8.090.133 RON compusă din suma de 1.864.194 RON reprezentând TVA calculată suplimentar şi din suma de 6.225.939 RON reprezentând majorări de întârziere.

Conform art. 115 alin. (1) Codul de procedură fiscală contribuabilul are posibilitatea de a alege debitul pe care doreşte să-l stingă prin plată, dar organul de soluţionare a contestaţiei susţine că plata efectuată a stins alte debite decât cele indicate de contribuabil.

• În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca o consecinţă a admiterii în integralitate a acţiunii, recurenta susţine că este îndreptăţită la recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată, respectiv 167.410 RON, din care 350 RON taxa de timbru, 129.580 RON onorariu avocat şi 37.480 RON onorariu expert, cheltuieli efectuate în faţa primei instanţe, dar şi cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi încheierea recurată şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar, în subsidiar, reţinând cauza spre rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv:

1. Anularea în tot a Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC A. SRL înregistrată la Direcţia genera/ă de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

2. Anularea în tot a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată şi nr. x/29.03.2013) emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

3. Anularea în tot a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

4. Exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

5. Obligarea pârâtei ANAF-DGAMC la corectarea fişei de evidenţă analitică pe plătitor a reclamantei;

6. Obligarea pârâtelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, care în primă instanţă sunt în cuantum de 167.410 RON, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON, onorariu de avocat, conform facturilor şi extraselor de cont depuse în şedinţa publică din data de 13.10.2015 în cuantum de 129.580 RON şi onorariu de expert în cuantum de 37.480 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

II. În recursul declarat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate ca nelegală, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond, prin hotărârea atacată, şi-a însuşit exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, obiecţiunile formulate de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală fiind înlăturate.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a arătat, în ceea ce priveşte modul de calcul al accesoriilor în cuantum de 2.051.585 RON, respectiv 1.259.582 RON, calculate de la data de 12.02.2010 până la data stingerii debitului, prin compensare, respectiv 16.11.2012, aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plata nr. x/10.12.2012 şi Decizia 4166/16.10.2012 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Compensările au fost efectuate ţinându-se cont de prevederile art. 116 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicata, cu modificările şi completările ulterioare "la data la care creanţele exista deodată, fiind deopotrivă certe,lichide şi exigibile."

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei privind calculul accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale nr. x/29.03.2013 şi nr. 106/28.03.2013, fiind emisa Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 327/31.10.2013.

În ceea ce priveşte modul de calcul al accesoriilor în cuantum de 2.051.585 RON şi respectiv 1.259.582 RON, provenind din Decizia 106/28.032013, raportat la TVA-ul de rambursat în suma de 11.593.558 RON şi plata de 8.090.133 RON din data de 13.08.2010, s-au făcut următoarele precizări:

Conform Ordinului nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare "Deconturile de TVA se prelucrează şi se analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal." Astfel că, în anul 2011 societatea depune o scrisoare de garanţie bancară în sumă de 10.533.602 RON şi nu 11.593.558 RON, în conformitate cu Ordinul 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare,Cap. III pct. C 4.2, în vederea soluţionării deconturilor cu sume negative cu opţiune de rambursare aferente perioadei 2007 - 2008 cu control ulterior.

Urmare constituirii garanţiei bancare de către societate au fost emise deciziile de rambursare în sumă totală de 10.533.602 RON de către Compartimentul Analiza Risc, în vederea întocmirii notelor de compensare pentru obligaţiile restante.

TVA-ul solicitat la rambursare în sumă de 10.533.602 RON pentru perioada 2007 - 2008, a fost cert, lichid şi exigibil în anul 2011 urmare emiterii deciziilor de rambursare.

DGAMC a efectuat compensările din TVA-ul de rambursat solicitat de societate, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 116 şi art. 115 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, iar notele de compensare au fost comunicate societăţii.

Reclamanta nu a contestat punctual notele de compensare emise de către DGAMC urmare a soluţionării deconturilor cu sume negative cu opţiune de rambursare pentru a putea fi soluţionate prin decizii de soluţionare a contestaţiilor.

În data de 13.08.2010 societatea a efectuat plăţi în sumă totală de 1.864.184 RON în impozitul TVA şi nu 8.090.133 RON cum susţine societatea, suma de 1.864.184 RON fiind stinsă cu obligaţii în cadrul impozitului.

Prin Decizia nr. 106/28.03.2013 au fost calculate accesorii aferente debitelor suplimentare stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. x/10.12.2012 şi Decizia nr. 4166/16.10.2012 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligaţii fiscale exigibile la data comunicării, accesorii calculate pentru perioada 12.02.2010 (dată până la care au fost calculate prin decizia de impunere) şi până la data stingerii debitului, prin compensare, respectiv 16.11.2012, potrivit prevederilor legale.

În raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-au evidenţiat în mod eronat obligaţiile fiscale suplimentare stabilite urmare a rapoartelor de inspecţie fiscală prin deciziile de impunere, acestea fiind exigibile la data comunicării şi nu la data scadenţei obligaţiei corespunzătoare diferenţelor constatate.

DGAMC a anulat obligaţiile de plată dublate, prin înregistrarea borderourilor de suprasolvire, respectiv de scădere, fapt confirmat şi prin raportul de expertiză.

Faţă de aspectele invocate anterior, în mod nelegal instanţa de fond a anulat, în parte, actele administrativ fiscale atacate.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.468 RON recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu soluţia instanţei, întrucât, pentru reţinerea cheltuielilor de judecată în sarcina ANAF, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a acordarea cheltuielilor de judecată, este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită.

Aceste afirmaţii sunt susţinute în doctrina de specialitate (C. proc. civ. - comentat şi adnotat de Gabriel Boroi şi Dumitru Rădescu, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura ALL-1996, pag. 369).

În subsidiar, solicită Înaltei Curţi să facă aplicarea art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit căruia onorariile avocaţiale pot fi micşorate în situaţia în care se constată că sunt nepotrivite faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită.

Condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită în aceasta cauză, cu atât mai mult cu cât, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care cererea reclamantei a fost admisă, în parte.

Mai mult, indiferent de soluţia ce se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta trebuie să se regăsească în dispozitiv şi trebuie în mod firesc să se regăsească în motivarea considerentelor hotărârii.

S-a solicitat admiterea recursului şi casarea, în parte, a Sentinţei civile nr. 283/27.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL, faţă de recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 26.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea raportului către părţile din litigiu.

Prin încheierea din 22.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost admise, în principiu, recursurile şi s-a fixat termen pentru judecarea acestora cu citarea părţilor.

La 28.05.2018 s-a formulat o precizare de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi s-a arătat că potrivit art. 131 alin. (1) din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, în subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC A. SRL şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, menţinerea în parte a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii în tot ca neîntemeiată.

Pe parcursul soluţionării recursului s-a depus dovada că denumirea actuală a societăţii reclamante este B. SRL.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate, dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta SC A. SRL (în prezent B. SRL) prin care a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluţionarea contestaţiei depuse de SC A. SRL, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată şi nr. x/29.03.2013) emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată;

- exonerarea de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată;

- obligarea pârâtei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la corectarea fişei de evidenţă analitică pe plătitor;

- cu cheltuieli de judecată.

Prezentul litigiu a fost declanşat ca urmare a emiterii Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.09.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată.

În perioada 18.05.2009 - 22.05.2009 şi 17.08.2009 - 22.02.2010 la sediul reclamantei s-a desfăşurat o inspecţie fiscală parţială cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01.01.2006 - 31.10.2008. Inspecţia fiscală a analizat următoarele perioade:

- perioada 01.01.2006 - 30.09.2007, pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare pentru care autorităţile fiscale au soluţionat rambursarea sumei totale de 30.984.520 RON sub rezerva controlului ulterior;

- perioada 01.10.2007 - 31.10.2008, pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare pentru care autorităţile fiscale au soluţionat cererea de rambursare prin control anticipat.

În urma finalizării inspecţiei fiscale, autorităţile fiscale au emis Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.02.2010 şi Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 (decizie care, la rubrica "documentul prin care s-a individualizat suma de plată" din anexa la deciziile contestate prin prezenta, este denumită "Declaraţia nr. 39/240210 din data de 26.02.2010") prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligaţiile fiscale suplimentare, după cum urmează:

- TVA suplimentară în cuantum de 72.507.558 RON;

- TVA de plată în urma controlului în cuantum de 60.914.000 RON;

- TVA ce îndeplineşte condiţiile de rambursare în cuantum de 11.593.558 RON; obligaţii fiscale accesorii de plată în cuantum de 55.434.019 RON.

Reclamanta a arătat că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 sunt în cuantum de: 127.941.577 RON (72.507.558 RON + 55.434.019 RON).

De asemenea, a susţinut că, în termen legal, a formulat, în condiţiile art. 205 şi urm. din C. proc. fisc. , raportat la art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.02.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.02.2010, contestaţie înregistrată sub nr. x/26.03.2010 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi sub nr. x/29.03.2010 la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin contestaţia administrativă înregistrată, s-a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale contestate.

Prin Decizia nr. 273/05.10.2010 s-a soluţionat contestaţia formulată. Din totalul obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 în cuantum de: 127.941.577 RON, conform pct. 1 din dispozitivul Deciziei nr. 273/05.10.2010, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia, pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 13.545.794.

Conform pct. 2 din dispozitiv, Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 a fost desfiinţată pentru suma totală de 114.395.783 RON, reprezentând:

- Taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 58.961.764 RON;

- Majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 55.434.019 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceleaşi perioade şi aceluiaşi tip de impozit ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă, precum şi de cele precizate prin decizie.

Referitor la Declaraţia nr. 4166 din data de 16 octombrie 2012, susţine că suma de 13.545.794 RON, pentru care contestaţia a fost respinsă în faza prealabilă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 273/05.10.2010, a format obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, precizată, respectiv a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Timişoara.

Prin Sentinţa civilă nr. 323/21.07.2011, instanţa a admis în parte acţiunea precizată, a anulat decizia de impunere fiscală nr. x/24.11.2010, Decizia nr. 273/5. X.2010 emisă în procedură prealabilă şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 30.947/22.11.2010 cu privire la suma de 12.127.576 RON, a respins în rest acţiunea precizată şi a obligat pârâtele DGAMC-Activitatea de inspecţie fiscală, ANAF şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la 428.489,77 RON cheltuieli de judecată.

În data de 22.08.2011, instanţa a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 323/21.07.2011, în sensul că decizia de impunere fiscală nr. x/24.02.2010, Decizia nr. 273/5.10.2010 emisă în procedură prealabilă şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 30.947/22.02.2010 emise de pârâte se anulează cu privire la suma de 12.029.006 RON.

Pârâtele au formulat recurs împotriva sentinţei mai sus menţionate, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4166/16.10.2012 a admis recursul, a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea societăţii pentru suma de 836.884 RON TVA şi de 2.454.237 RON TVA ca inadmisibilă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Aşadar, referitor la suma de 13.545.794 RON, pentru care contestaţia a fost respinsă în faza prealabilă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 273/05.10.2010, instanţa a admis acţiunea pentru suma de 8.737.885 RON (12.029.06 - 836.884 RON - 2.454.237 RON) şi a respins acţiunea pentru suma de 4.807.909 RON (13.454.794 RON - 8.737.885 RON).

Referitor la Decizia nr. F-MC 690 din data de 24.12.2012, reclamanta susţine că în ceea ce priveşte suma totală de 114.395.783 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 58.961.764 RON şi majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 55.434.019 RON, pentru care contestaţia prealabilă a fost admisă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 273/05.10.2010 şi s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere, aceasta a făcut obiectul unei reverificări din partea organelor de inspecţie fiscală, în urma acestei reverificări întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală nr. x/10.12.2012 şi Decizia de impunere nr. x/10.12. Prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/10.12.2012 şi Decizia de impunere nr. x/10.12.2012 s-a stabilit TVA suplimentară de plată în cuantum pe 422.288 RON.

Reclamanta a susţinut că a formulat o contestaţie administrativă prealabilă împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând şi nr. x/29.03.2013) emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 2.051.585 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată, precum şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente Taxei pe valoarea adăugată, contestaţie care a fost transmisă prin poştă către pârâta 2 ANAF-DGAMC în data de 09.05.2013.

Reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie administrativă prealabilă ce a fost respinsă prin Decizia nr. 327/31.10.2013.

Împotriva Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 327/31.10.2013 şi a deciziilor nr. 106/28.03.2013 şi nr. 106/28.03.2013 emise de ANAF-DGAMC, reclamanta a formulat prezenta acţiune susţinând în esenţă că, deşi din conţinutul Deciziei de impunere nr. x/24.02.2010 şi al Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.02.2010 rezultă că organul fiscal a efectuat compensarea creanţelor fiscale constatate în aceste acte cu TVA de rambursat, dreptul de rambursare a TVA pentru suma de 11.593.558 RON a fost anulat din fişa pe plătitor, fără a mai fi evidenţiat ulterior în fişa pe plătitor, ceea ce a condus la emiterea Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii contestate. S-a mai arătat că la data de 13.08.2010, societatea a achitat pentru deconturile de TVA aferente perioadei ianuarie 2006 - octombrie 2008, perioadă care a format obiectul inspecţiei fiscale în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/24.02.2010, suma de 8.090.133 RON, compusă din suma de 1.864.194 RON reprezentând TVA calculată suplimentar şi din suma de 6.225.939 RON reprezentând majorări de întârziere.

Având în vedere omisiunea din evidenţa organului fiscal a sumei de 11.593.558 RON reprezentând TVA de rambursat, constatată în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.02.2010 şi în Decizia de impunere nr. x/24.02.2010, precum şi omisiunea de a lua în considerare plata voluntară a sumei de 8.090.133 RON, care s-a efectuat la data de 13.08.2010, solicită anularea deciziilor contestate şi corectarea fişei de evidenţă pe plătitor.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 327/31.10.2013 privind soluţionarea contestaţiei depuse de SC A. SRL, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a dispus anularea în parte a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 şi nr. x/29.03.2013, emise de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a menţinut în rest dispoziţiile deciziilor contestate de reclamantă;

- a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA;

- a obligat pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la corectarea fişei de evidenţă pe plătitor a reclamantei;

- a obligat pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să plătească reclamantei suma de 6.468 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Pentru că în recursul declarat de către reclamanta SC A. SRL (în prezent B. SRL) a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nelegală dacă instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se impune analizarea acestui motiv de recurs, mai întâi.

În cadrul acestui motiv de recurs s-a invocat încălcarea art. 338 alin. (1) şi art. 330 C. proc. civ.

Potrivit art. 330 C. proc. civ.:

"(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.

(2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.

(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.

(4) Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3).

(5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei".

Conform art. 338 alin. (1) C. proc. civ. "Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert".

În cauză a fost încuviinţată efectuarea unei expertize contabile judiciare, a fost efectuat un supliment la acest raport de expertiză, ca urmare a obiecţiunilor efectuate de către reclamantă şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a depus de către expertul contabil un răspuns la acest obiecţiuni.

La termenul din 19.05.2015 a fost pusă în discuţia părţilor cererea reclamantei privind efectuarea unei noi expertize contabile, cerere ce a fost prorogată succesiv până la termenul din 13.10.2015, iar prin încheierea din 13.10.2015 instanţa de fond a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize în cauză apreciind că nu sunt motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize potrivit art. 338 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza Raportului de expertiză depus iniţial, a celui depus în forma contestată, a răspunsului la solicitările părţilor se constată că există diferenţe semnificative în privinţa anumitor categorii de sume.

Spre exemplu, în Raportul de expertiză depus la dosar la termenul din 14.10.2014, obiectivul nr. IV - expertul a arătat că pentru perioada ianuarie 2006 - februarie 2013 reclamanta s-ar găsi în poziţia de suprasolvire cu suma de 101.388.862 RON, iar la obiectivul nr. VII - expertul a calculat accesoriile aferente perioadei iunie 2007 - septembrie 2009 în sumă de 2.794.299 RON.

Ulterior, în Raportul de expertiză - supliment ca urmare a corectării erorilor materiale ce a fost depus la dosar la 20.01.2015, suma suprasolvire a fost stabilită la 17.941.706 RON, iar accesoriile aferente perioadei iunie 2007 - septembrie 2009 au fost calculate la suma de 2.974.828 RON.

În cuprinsul Raportului de expertiză - depus ca urmare a obiecţiunilor formulate de părţi şi care a fost depus la 21.04.2015 s-a stabilit că suma suprasolvită a fost suma de 17.862.166 RON, iar accesoriile au fost stabilite la 3.041.071 RON.

Deşi s-au invocat de către recurenta reclamantă aceste neconcordanţe, expertul a reiterat aspectele pe care le-a consemnat în ultima frază a raportului, fără să le explice sau să le justifice.

În obiecţiunile formulate de reclamantă s-a invocat şi aspectul legat de perioada pentru care au fost calculate accesoriile în cadrul raportului de expertiză şi de către organele fiscale prin Decizia nr. 10/28.03.2013 (nr. x/29.03.2013). Astfel, în raportul de expertiză s-au stabilit accesoriile pentru perioada iunie 2007 - septembrie 2009, iar în decizia emisă de către organele fiscale şi contestată în cauză perioada a fost considerată 12.02.2010 - 16.11.2012, aspect care nu a fost lămurit de către expertul contabil.

Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat că nu există motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize tehnice, însă această soluţie este greşită.

Aşa cum prevede şi art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice".

Prin urmare, deşi nu au fost lămurite toate aspectele legate de neconcordanţele din rapoartele de expertiză depuse succesiv de către expertul contabil, instanţa de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize contabile, soluţia fiind, astfel, nelegală pentru că, fără a fi stabilită cu exactitate situaţia fiscală a reclamantei, nu se poate stabili legalitatea sau nu a actelor fiscale emise de către autoritatea pârâtă şi care vizează stabilirea dobânzilor şi penalităţilor aferente taxei pe valoare adăugată.

De aceea, în baza art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de reclamantă, va fi casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La rejudecare, instanţa de fond va dispune efectuarea unei noi expertize contabile cu obiectivele pe care părţile le vor propune pentru a se putea stabili cu exactitate situaţia fiscală a reclamantei şi pentru a se putea stabili dacă deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sunt sau nu legale.

În raport de această soluţie, nu se mai impune nici analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă SC A. SRL (în prezent B. SRL) şi care vizează acordarea cheltuielilor de judecată şi fondul cauzei, dar nici recursul declarat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspecte ce vor fi analizate de către instanţa de fond la rejudecarea cauzei. Şi recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmează a fi admis faţă de soluţia dispusă faţă de recursul declarat de reclamantă şi care au vizat aspecte de procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta B. SRL (SC A. SRL) şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 283 din 27 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV