Negative conflict of jurisdiction: Material competence for challenging refusal to suspend anti-fraud audit issued by regional authority under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iulie 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate refuzul pârâtei de a-i admite cererea şi de a suspenda controlul antifraudă, respectiv să dispună suspendarea controlului antifraudă, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 6827 din 14 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1805 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În art. 2 alin. (1) lit. b) este definită autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate refuzul pârâtei Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti de a-i admite reclamantei cererea formulată şi de a suspenda controlul antifraudă, respectiv să se dispună suspendarea controlului antifraudă până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Pârâta este o autoritate administrativă regională ce funcţionează conform dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit cărora:

"În cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează direcţii regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncţi antifraudă. Sediul principal al direcţiilor regionale antifraudă fiscală se stabileşte în municipiile prevăzute în anexa nr. 2."

În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal devin astfel incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării acţiunii), potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Faţă de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că acţiunea nu este formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare aparţine, în primă instanţă, tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL şi pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT