Jurisdictional competence of administrative vs. civil divisions for liability claims arising from state property concessions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the referral for a negative conflict of jurisdiction and ordered the return of the case to the Bucharest Court of Appeal for continuation of proceedings, effectively ruling in favor of the State Property Agency's claim that the appellate court remained the competent instance. The dispute arose from a civil liability action initiated against former members of a concession entity for unpaid sums under a concession contract, which the Bucharest Court of Appeal subsequently reclassified as a civil matter and sought to decline jurisdiction to the Civil Division of the Bucharest Court of Tribunal. The Supreme Court determined that no conflict of jurisdiction existed because the exception of material incompetence was not raised in the first instance before the Court of Appeal, and the binding effect of the Supreme Court's prior cassation decision, which remanded the case to the same court, precluded the retrial court from re-examining jurisdictional competence under the res judicata doctrine and the procedural deadlines for raising incompetence exceptions. Key legal provisions applied include Article 133(2) on conflicts of jurisdiction, Article 501(1) and (3) on the binding nature of cassation decisions, and Articles 130(2) and 131(1) regarding the mandatory first-instance deadline for invoking material incompetence.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 501 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional competence of administrative vs. civil divisions for liability claims arising from state property concessions: Prin urmare, observând obiectul prezentei cauze şi considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs, Curtea a constatat caracterul întemeiat al excepţiei necompetenţei materiale, competent să judece prezentul litigiu fiind Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, ţinând seama şi de cuantumul pretenţiilor formulate, în baza art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată
1.1. Prin acţiunea înregistrată, iniţial, la data de 28.11.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.481.204,92 RON în baza contractului de concesiune nr. x/16.11.2000 şi la plata penalităţilor prevăzute de art. 5.4 din contractul de concesiune, calculate de la data de 24.04.2012 până la data stingerii debitului.
1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 626 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17.03.2015.
1.3. Prin Sentinţa civilă nr. 1311 din 11 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi şi a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă.
1.4. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.
Prin Decizia civilă nr. 548 din 14 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei civile nr. 1311 din 11 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Hotărârea prin care s-a constatat conflict negativ de competenţă
Cauza a fost înregistrată, în rejudecare pe fond după casare cu trimitere, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.06.2018.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3676 din 19 septembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi materiale invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
A reţinut instanţa că prezentul litigiu nu este un litigiu de contencios administrativ, neprivind legalitatea unui act administrativ, ci este un litigiu pur civil, care are ca obiect răspunderea delictuală a pârâţilor, foşti membri ai I., care a avut încheiat un contract de concesiune cu reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.
Prin urmare, observând obiectul prezentei cauze şi considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs, Curtea a constatat caracterul întemeiat al excepţiei necompetenţei materiale, competent să judece prezentul litigiu fiind Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, ţinând seama şi de cuantumul pretenţiilor formulate, în baza art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
A considerat instanţa că invocarea excepţiei necompetenţei materiale a intervenit cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată la care părţilor sunt legal citate în faţa primei instanţe, relevant sub acest aspect fiind faptul că acţiunea a fost calificată ca fiind o acţiune în răspundere delictuală, respectiv o acţiune eminamente civilă, doar prin pronunţarea Deciziei nr. 548 din 14 februarie 2018 a Înaltei Curţi, până la acest moment cauza fiind considerată ca fiind o cauză de contencios administrativ.
De asemenea, Curtea a apreciat că prin soluţia de declinare a competenţei nu este nesocotită nici decizia de casare pronunţată de instanţa supremă, care a înţeles să trimită dosarul Curţii de Apel Bucureşti, neavând o altă posibilitate de vreme ce, anterior pronunţării acestei decizii, nu a fost invocată excepţia de necompetenţă, litigiul fiind considerat de contencios administrativ. Totodată, decizia instanţei de recurs, în mod evident, nu are natura unui regulator de competenţă, de vreme ce acest aspect litigios a fost invocat pentru prima dată la termenul de judecată din 19.09.2018.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în raport cu soluţia de declinare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal de către Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa nr. 626 din 29 ianuarie 2015, în baza art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra incidentului procedural
3.1. Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea unei dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
3.2. Înalta Curte, în raport cu cele expuse anterior, reţine că, în cauză, nu se poate vorbi despre un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., care să fie soluţionat prin regulator de competenţă.
Astfel, iniţial, prin Sentinţa civilă nr. 626 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a procedat la soluţionarea acţiunii, pronunţând Sentinţa civilă nr. 1311 din 11 mai 2015.
Prin Decizia nr. 548 din 14 februarie 2018, Înalta Curte a casat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3.3. Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."
Astfel, modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, a dezlegat un aspect litigios se impune fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului.
Aceste dispoziţii nu lasă loc de interpretare, instanţa de trimitere fiind obligată să respecte hotărârea instanţei de recurs, astfel că necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza în primă instanţă nu mai putea fi invocată în cursul rejudecării după casare cu trimitere printr-o decizie definitivă.
3.4. Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
De asemenea, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prevede obligaţia judecătorului, din oficiu, de a verifica şi de a stabili dacă instanţa este competentă material, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Textele menţionate stabilesc în mod imperativ un termen-limită pentru invocarea excepţiei necompetenţei materiale, acela al primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătoreşti.
3.5. În condiţiile în care, în faţa primei instanţe care a soluţionat acţiunea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu a fost invocată excepţia necompetenţei materiale cu respectarea normelor de procedură civilă, acest motiv nu mai putea fi invocat nici în faţa instanţei de recurs, ca motiv de ordine publică, şi, cu atât mai puţin, în cursul rejudecării cauzei după casare cu trimitere.
Astfel, chiar dacă instanţa de recurs a tranşat aspecte ale litigiului, reţinând că dreptul material la acţiune împotriva pârâţilor îl constituie răspunderea civilă delictuală, şi nu răspunderea contractuală, şi că are caracter civil creanţa invocată de recurenta Agenţia Domeniilor Statului împotriva pârâţilor persoane fizice, instanţa de trimitere nu mai putea invoca excepţia necompetenţei materiale.
De altfel, acest aspect a fost reţinut de Curtea de Apel Bucureşti în considerentele sentinţei prin care a constatat aşa-zisul conflict negativ de competentă, apreciind că instanţa supremă a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti neavând o altă posibilitate de vreme ce, anterior pronunţării acestei decizii, nu a fost invocată excepţia de necompetenţă, litigiul fiind considerat de contencios administrativ.
3.6. Pentru considerentele expuse, neputându-se reţine existenţa unui conflict negativ de competenţă, Înalta Curte va înainta cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza, privind pe reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - GV