Retrocession denial based on res judicata bars re-litigation of legal successor status to pre-communist entities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 şi obligarea pârâtei la restituirea în natură sau, dacă nu este posibil, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentinţa nr. 1592 din 13 octombrie 2015, Tribunalul Harghita a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2 din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 emise de pârâtă.

2.2. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta susţine că prima instanţă a încălcat normele de drept procesual, prin faptul că nu a pus în discuţie probatoriul propus şi, de asemenea, se arată că instanţa fondului s/a pronunţat în alt dosar.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare, recurenta reclamantă arată că prima instanţă nu a cercetat şi nu s-a pronunţat în legătură cu motivul invocat în decizia ANRP nr. 528/27.01.2015 pentru respingerea cererii de retrocedare.

Susţine recurenta reclamantă că instanţa de fond s-a substituit autorităţii pârâte, respingând acţiunea sa pentru alt motiv decât cel reţinut în cuprinsul deciziei contestate, în condiţiile în care niciuna din părţi nu au pus în discuţie calitatea de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc.

Învestirea instanţei de fond cu judecarea unei astfel de cauze nici nu era posibilă din punct de vedere legal, susţine recurenta reclamantă, întrucât Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, rămasă definitivă şi irevocabilă, statuează identitatea persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc, despre care se face vorbire în Legea nr. 765/1946 (proprietarul bunurilor revendicate) şi asociaţia recurentă.

În acest sens, recurenta-reclamantă face trimitere atât la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 cât şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2434/27.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă faptul că recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat trebuie să fi fost realizată de instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea şi la această condiţie nu poate fi adăugată o cerinţă ce excede dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999.

În ceea ce priveşte motivul respingerii cererii sale de retrocedare, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 765/1946, imobilul revendicat a fost retrocedat persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc în calitate de proprietar. A. este, potrivit Sentinţei civile nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, continuatorul juridic al acestui proprietar.

De asemenea, recurenta reclamantă precizează că prin art. 7 din Legea nr. 765/1946 a fost înfiinţată regia publică comercială Bunurile Private din Ciuc, cu scopul administrării patrimoniului Persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc or, recurenta nu este şi nu a cerut să fie recunoscută drept continuator juridic al acestei regii comerciale. Distincţia între această regie şi proprietarul bunurilor administrate de regie este realizată prin Decizia civilă nr. 520/15.11.2001, pronunţată de Tribunalul Harghita.

În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului său, aşa cum a fost formulat.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2018, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, curtea constată că recurenta-reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 emise de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurentei reclamante.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă nerespectarea dispoziţiilor legale privind propunerea şi încuviinţarea probelor cu privire la Decizia nr. 528/27.05.2015 însă, constată Înalta Curte că la termenul din 21 ianuarie 2016 reprezentantul reclamantei a solicitat curţii de apel solicită să fie încuviinţate toate actele depuse la dosarul înregistrat iniţial la Tribunalul Harghita.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiul dreptului la apărare sau principiul contradictorialităţii cu prilejul dezbaterii cererii de probaţiune, cât timp judecătorul fondului a pus în discuţie probatoriul solicitat de reclamantă şi a încuviinţat cererea acesteia, aşa cum a fost formulată.

Apoi, recurenta reclamantă susţine că prima instanţă a respins acţiunea sa pentru un motiv ce nu a fost invocat de niciuna din părţi, respectiv lipsa calităţii de continuator juridic al fostei entităţi Bunurile Private din Ciuc, or, aşa cum se observă din cuprinsul deciziei contestate, soluţia de respingere a cererii de retrocedare a fost dispusă de intimata pârâtă tocmai în considerarea faptului că bunul solicitat a aparţinut altei persoane, nefiind dovedită calitatea recurentei-reclamante de fost proprietar al imobilului în discuţie.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, dată fiind similitudinea acestora, le va analiza grupat, răspunzându-le prin considerente comune, din perspectiva prevederilor textului de lege menţionat.

Prin Decizia nr. 528 din 27 ianuarie 2015, contestată în cauza de faţă, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în Miercurea Ciuc, jud. Harghita.

Comisia de retrocedare a avut în vedere că imobilele solicitate au fost proprietatea Publicului Scaun Ciuc, reţinându-se astfel că cererea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, iar la data soluţionării acesteia imobilul se află în proprietatea Statului Român.

În justificarea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, reclamanta a susţinut că ar fi continuatoarea juridică a Persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care face referire Legea nr. 765/1946, invocând Sentinţa civilă nr. 1321/13 iunie 2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosar nr. x/2002, prin care s-a constatat că reclamanta este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva deciziei contestate, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că înfiinţarea asociaţiei reclamante a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Legii nr. 26/2000, astfel cum s-a subliniat prin Decizia nr. 330/2002 că s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc".

S-a reţinut astfel că aspectul calităţii de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranşat în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2002/C, iar efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură această decizie se impune în prezentul proces.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Potrivit prevederilor textului de lege menţionat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000.

În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii".

Aşadar, rezultă cu evidenţă că asociaţia recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000", împrejurare care rezultă, de altfel, şi din Statutul acestei asociaţii (art. 1).

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 şi în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În acelaşi sens, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului, se constată că aspectul calităţii reclamantei de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc a fost tranşat în mod irevocabil prin Decizia nr. 330 din 5 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2002/C, în care recurenta-reclamantă, din prezentul dosar, a avut calitatea de intervenientă.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege.

Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecinţă A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ.:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În cauză, prima instanţă a argumentat, în esenţă, că acest articol reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale.

Aşa fiind, întrucât lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă, care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, rezultă că cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

În temeiul acestor prevederi legale, se constată că Decizia nr. 330/2002 produce efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, prezumţia autorităţii de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţile din dosarul în care s-a tranşat chestiunea litigioasă, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit, având ca finalitate asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătoreşti care ar putea fi contradictorii.

Prin urmare, efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş cu privire la considerentele reţinute, se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Faptul că această decizie a fost pronunţată anterior Sentinţei civile nr. 1321/13 iunie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, invocată de recurentă, nu conduce la o altă soluţie, întrucât prin Decizia civilă nr. 83 din 12 februarie 2004, pronunţată ulterior Sentinţei nr. 1321/2002, de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2004/C, având ca obiect cererea formulată de reclamanta din prezentul dosar, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a reţinut efectul substanţial al Deciziei nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În motivarea Deciziei nr. 83/2004 s-a reţinut că simpla identitate a denumirii nu conferă calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii a reclamantei faţă de fosta regie cu denumire identică, subliniindu-se că susţinerea reclamantei conform căreia ar fi continuatoarea în drepturi a fostei regii, a fost clarificată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă 330 din 5 aprilie 2002, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat), astfel, această din urmă decizie, la rândul ei, se bucură de prezumţia de lucru judecat în prezentul litigiu.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autorităţile nu pot repune în discuţie o problemă soluţionată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis şi alţii contra Greciei). De asemenea, prin Hotărârea din 6.12.2007, în cauza Beian împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunţarea în cauze identice a unor soluţii contradictorii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2 din 21 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV