Broadcaster's insolvency appeal rejected; €20,000 fine for incitement and injurious language upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 28.10.2015, pe rolul Curţii de Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SA, în insolvenţă, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 490/06.10.2015 emise de pârât prin care postul de televiziune B., aparţinând Societăţii A. SA, a fost amendat cu 20.000 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 316 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii în sensul anulării deciziei şi exonerarea sa de la plata amenzii.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta reclamantă a susţinut următoarele:

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta afirmă că în ceea ce priveşte sancţiunea aplicabilă pentru emisiunea "C." din data de 12.06.2015, din lecturarea hotărârii se poate observa că aceasta nu este motivată sub acest aspect, instanţa reţinând doar că, co-moderatorul D. a susţinut că E. şi F. sunt oameni ai ruşilor, fără să aducă dovezi în acest sens.

Or, recurenta-contestatoare a fost sancţionată pentru încălcarea alin. (3) al art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia "moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă". Această prevedere este invocată în legătură cu emisiunea de dezbateri "C.", moderată de domnul G., co-moderator - domnul D. din data de 12.06.2015, de la ora 21:00.

Se consideră că articolul nu este aplicabil fragmentului invocat în decizia de sancţionare deoarece articolul face referire la limbaj injurios şi la instigarea la violenţă, ori fragmentele selectate în decizia de sancţionare se referă, prin sublinierile existente în document, la opiniile exprimate cu privire la vizita primului-ministru la Baku şi la relaţia acestuia cu preşedintele rus H. şi cu aliaţi ai acestuia, ceea ce reprezintă pură analiză politică, nicidecum instigarea la violenţă sau limbaj injurios.

În raport de criticile aduse deciziei pe acest considerent, instanţa nu face nicio menţiune despre aceasta, singura referire fiind aceea că, "co-moderatorul D. a susţinut că E. şi F. sunt oameni ai ruşilor, fără să aducă dovezi în acest sens".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că în cauză este aplicabil art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că, moderatorul emisiunii D. în data de 11.05.2015 s-a referit la membrii I. şi J., ca fiind "proşti, idioţi, cretini, corupţi, incompetenţi".

Pentru a fi incident art. 40 este necesar ca moderatorul să se fi referit la o persoană concretă, identificabilă prin nume sau alte detalii, şi nu referiri cu caracter general la adresa partidelor politice. Câtă vreme nu există o persoană anume al cărei drept la propria imagine să fie afectat, nu se poate pune problema că acuzaţiile sunt de natură a aduce prejudicii de imagine. Art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, se referă în mod concret la o persoană căreia i se aduc acuzaţii privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale. Dincolo de faptul că generalizarea moderatorului la adresa partidelor incapabile să se reformeze şi între care nu există diferenţe mari, a spune că în fiecare partid politic "există proşti, idioţi, cretini, incompetenţi" sau "au vorbit ca nişte tăntălăi, ca nişte boi" nu reprezintă o acuzaţie privind fapte sau comportamente ilegale sau imorale.

În ce priveşte acuzaţia că există corupţi în fiecare partid politic, aceasta este deja o evidenţă, câtă vreme persoane condamnate se află încă în grupurile parlamentare ale tuturor partidelor, altele fiind susţinute de partidele politice să candideze la funcţii importante în administraţia locală şi centrală. Pentru evidenţe nu este nevoie de dovezi din partea unui jurnalist.

Strâns legată de libertatea de gândire, conştiinţă şi religie protejată de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de opinie garantează că orice persoană este liberă să-şi formeze propriile convingeri legate de lumea în care trăieşte, de modul cum se desfăşoară viaţa socială, iar protejarea acestei opinii, chiar minoritară, e o componentă esenţială a pluralismului şi toleranţei necesare oricărei societăţi democratice.

Nu este posibil să gândim libertatea de exprimare fără a lua în considerare, în prealabil, libertatea de opinie, deoarece prima este în mod necesar o manifestare exterioară a celei dintâi. Exprimarea unei opinii presupune, în concret, exprimarea unei judecăţi de valoare, ceea ce are o importanţă deosebită sub aspect probator, deoarece, aşa cum a decis Curtea în jurisprudenţa sa (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza 19983/02, De Haes et Gijsels c. Belgiei, decizia din 3 aprilie 2003), (mai ales raportat la libertatea presei), exactitatea judecăţilor de valoare nu poate fi demonstrată aşa cum pot fi demonstrate faptele concrete, iar a pretinde o asemenea probă ar duce inevitabil la o îngrădire nepermisă a libertăţii de opinie.

Într-un principiu reiterat şi în cauza Dalban c. României (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza nr. 114/95, Dalban c. României, hotărârea din 28 septembrie 1999, parag. 49), Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existenţa unor limite mai largi în ceea ce priveşte întinderea acesteia, jurnaliştii bucurându-se, aşadar, în exerciţiul acestei libertăţi, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, fără a fi ţinuţi să le demonstreze realitatea. Cu toate acestea, o judecată de valoare nefundamentată pe nicio bază factuală poate apărea ca fiind excesivă, situându-se în afara ariei de protecţie conferite de art. 10 al Convenţiei. Or, în cazul invocat în sancţiunea CNA, baza factuală a corupţilor existenţi în toate partidele există.

2.3. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, criticile recurentei fiind în consecinţă nefondate.

2.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2018, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei Societatea A. SA este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta - pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, exigenţe apte pentru a susţine dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Contrar susţinerilor recurentei, reclamanta nu a fost sancţionată numai pentru art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, ci şi pentru alin. (1) din această normă, însă considerentele instanţei de fond sunt sistematizate în funcţie de incidenţa fiecărei norme, analiza limbajului injurios abordat de moderatorul emisiunii şi de invitaţii săi din platou şi sancţionat prin art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului fiind făcută în legătură cu ambele emisiuni, nu numai cu "Ediţia specială" din data de 12.06.2015, unde cu evidenţă, aşa cum rezultă din starea de fapt reţinută, aspectele de analiză politică s-au îmbinat cu expresii, alocuţiuni, intervenţii apte de ofensa şi a jigni personajele care făceau obiectul discuţiei.

Nici criticile recurente care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, nu sunt fondate.

Este adevărat, aşa cum susţine recurenta, că în data de 11.05.2015 moderatorul emisiunii s-a referit la membrii I. şi J., ca fiind "proşti, idioţi, cretini, corupţi, incompetenţi" fără a identifica o anumită persoană, însă o asemenea persoană este identificabilă prin apartenenţa sa la una din aceste formaţiuni politice, aspectele semnalate fiind de natură a atrage oprobiul public asupra sa prin simplul fapt al afilierii.

Aşa cum a reţinut judecătorul fondului, aceste afirmaţii reprezintă fapte obiective şi nu judecăţi de valoare, cum se încearcă a se acredita, iar pentru afirmarea lor trebuie să se facă dovada acestora, pentru a se invoca protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta nu se poate prevala de notorietatea corupţiei sau incompetenţei pentru a invoca scutirea de probă, pentru că această notorietate vizează fie fenomenul în sine, fie persoane identificabile în privinţa cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare sau care au făcut obiectul unor anchete jurnalistice ori analize economice apte de a demonstra incapacitatea lor profesională în funcţia/demnitatea în care au fost învestiţi, numiţi sau aleşi, calificative care însă nu pot fi extinse la nivelul întregii formaţiuni politice din care fac parte, şi prin aceasta, să se lezeze demnitatea şi onoarea de care se bucură persoanele care nu se încadrează în aceste categorii.

Prin urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate în ceea ce priveşte actul administrativ contestat, argumentele expuse de către recurenta - reclamantă în calea de atac de atac a recursului nefiind apte să conducă la casarea hotărârii instanţei de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Societatea A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SA prin administrator judiciar K. SPRL împotriva Sentinţei nr. 316 din 4 februarie 2016 a Curţii de Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV