Temporal scope of *ope legis* suspension: CSM's role as ordering authority precludes retroactive effect of judicial suspension to indictment date.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/6.03.2018 şi a Hotărârii secţiei pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 solicitând anularea celor două hotărâri.

În motivarea contestaţiei se arată că prin Hotărârea secţiei pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 s-a dispus suspendarea contestatoarei din funcţia de procuror, începând cu data de 22.12.2017, ca urmare a trimiterii în judecată.

La data de 5.01.2018 a formulat o contestaţie împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 1/2018, contestaţie ce a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 176/6.03.2018.

Motivele de nelegalitate invocate de contestatoare vizează aplicarea retroactivă a sancţiunii cu încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, momentul de la care se poate dispune suspendarea din magistratură fiind cel al emiterii deciziei de suspendare de către CSM.

În susţinerea contestaţiei au fost depuse la dosar copii ale Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018 şi a Hotărârii nr. 1/3.01.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă respingerea contestaţiei având în vedere dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, suspendarea prevăzută de dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervine ope legis. rolul Consiliului Superior al Magistraturii într-o asemenea situaţie mărginindu-se la a constata intervenită suspendarea, dată fiind situaţia de fapt a trimiterii în judecată pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, urmând ca oportunitatea măsurii suspendării să se analizeze doar în situaţia trimiterii magistratului în judecată pentru săvârşirea din culpă a unei infracţiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Din exprimarea dispoziţiilor legale evocate "procurorul este suspendat" rezultă că suspendarea, în cazurile limitativ prevăzute de lege, operează "ope legis", chiar din momentul apariţiei motivului de suspendare, astfel că pronunţarea ulterioară a hotărârii secţiei pentru procurori nu excede cadrului legal.

Contestatoarea nu a invocat inexistenţa trimiterii în judecată sau neîncadrarea infracţiunii între cele produse cu intenţie, acestea fiind singurele condiţii impuse de lege pentru suspendarea de drept în temeiul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, condiţii îndeplinite în speţa de faţă.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, atunci când ia cunoştinţă despre trimiterea în judecată a judecătorului sau procurorului, secţia corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are competenţa legală de a constata suspendarea din funcţie a magistratului, potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. x privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcţie operând la data trimiterii în judecată, adică data întocmirii şi înregistrării la instanţă a rechizitoriului.

Infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave este o infracţiune săvârşită cu intenţie, iar faţă de împrejurarea că prin rechizitoriul emis la data de 21.12.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a contestatoarei, s-a constatat în mod corect că sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a se dispune suspendarea din funcţia de procuror.

Intimatul nu a făcut altceva decât să constate intervenţia suspendării de drept, dând eficienţă unor dispoziţii legale cu caracter imperativ, fără a avea obligaţia, dar nici posibilitatea de a aprecia dacă infracţiunea pentru care este cercetată, o face sau nu pe contestatoare incompatibilă funcţiei deţinute şi fără ca prin această măsură cu caracter provizoriu să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie a contestatoarei, care în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, are posibilitatea reluării raporturilor de serviciu la încetarea cauzei de suspendare.

Suspendarea de drept a raportului de serviciu este concepută de legiuitor ca o măsură de protecţie a autorităţii publice, urmărindu-se prin aceasta lipsirea magistratului asupra căruia planează suspiciunea comiterii unei infracţiuni de posibilitatea de a îndeplini acte specifice funcţiei, până la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei sale de către instanţa de judecată.

Totodată, suspendarea are efect temporar şi nu definitiv, dreptul la muncă al contestatoarei nefiind afectat în mod definitiv.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare precizând că prin contestaţia formulată contestă momentul de la care a fost aplicată măsura suspendării, respectiv cu două săptămâni retroactiv faţă de momentul pronunţării Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În mod greşit Consiliul Superior al Magistraturii, în întâmpinarea formulată, menţionează că suspendarea din funcţie operează de la data trimiterii în judecată, întrucât "Consiliul Superior al Magistraturii are competenţa legală de a constata suspendarea din funcţie a magistratului, potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004".

Or, potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004, "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: (...) j) dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor;" .

Textul legal sus-menţionat, prevede expres că secţiile CSM au competenţa legală de a dispune suspendarea şi nu de a constata intervenirea acestei situaţii.

Din interpretarea acestei prevederi legale, rezultă faptul că secţia din cadrul CSM nu se mărgineşte la a constata suspendarea, ci are un drept de dispoziţie în acest sens, iar în lipsa unei Hotărâri a secţiei prin care se dispune suspendarea, magistratul nu este suspendat din magistratură, chiar dacă a fost întocmit un rechizitoriu cu privire la acesta.

Mai mult, în cazul în care legiuitorul ar fi considerat că CSM doar constată suspendarea, ar fi menţionat expres această obligaţie în cuprinsul textului legal şi nu ar fi folosit verbul "dispune" în cadrul actului normativ care reglementează organizarea CSM.

În acelaşi sens este şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 3514/2006, statuând că suspendarea din funcţie începe să curgă de la momentul dispunerii de către Consiliul Superior al Magistraturii şi nu poate retroactiva.

În cuprinsul întâmpinării, CSM în mod greşit apreciază că Hotărârea secţiei CSM prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului este un act administrativ retroactiv "în baza unor dispoziţii exprese ale legii", fără însă să precizeze care sunt dispoziţiile legale care instituie această excepţie.

Nu există nicio prevedere legală care să stabilească că aceste hotărâri ale secţiei pentru procurori a CSM sunt acte administrative retroactive.

Dimpotrivă, în reflectarea principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (1) din Constituţia României, actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Această prevedere constituţională este relevantă şi pentru actele administrative emise de către CSM, prin urmare actele administrative nu pot fi emise contrar prevederilor legii, acestea nu pot modifica sau interpreta legea. Actele administrative fiind emise în vederea executării legii, nu pot avea caracter retroactiv, producând efecte juridice numai pentru viitor.

În acest sens prevederea legală care vizează suspendarea din funcţie a magistratului, respectiv art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu instituie posibilitatea de aplicare a sancţiunii suspendării retroactiv.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror şi din funcţia de conducere, începând cu data de 22.12.2017 a doamnei A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, detaşată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că la data de 22 decembrie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii rechizitoriul nr. x/2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea act 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 309 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, potrivit alin. (11) al aceluiaşi articol, "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), dacă trimiterea în judecată a intervenit pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, judecătorului sau procurorului i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până la soluţionarea definitivă a cauzei".

Rezultă că în situaţia în care se dispune trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, suspendarea operează ope legis.

Având în vedete că prin Rechizitoriul nr. x/P/2014 din data de 21.12.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Urziceni, delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, în raport de prevederile legale mai sus menţionate, secţia pentru procurori a dispus suspendarea din funcţia de procuror şi din funcţia de conducere, începând cu data de 22 decembrie 2017, a magistratului menţionat.

Prin Hotărârea nr. 176/6.03.2018 a Plenului CSM a fost respinsă contestaţia formulată de dna. A., prim procuror al Parchetului de pe lângă judecătoria Urziceni, împotriva Hotărârii nr. 1/3.01.2018 a secţiei pentru procurori.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că în mod corect secţia pentru procurori a reţinut că suspendarea prevăzută de dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervine ope legis, rolul Consiliului Superior al Magistraturii mărginindu-se la a constata intervenită suspendarea, dată fiind situaţia de fapt a trimiterii în judecată pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, urmând ca oportunitatea măsurii suspendării să se analizeze doar în situaţia trimiterii magistratului în judecată pentru săvârşirea din culpă a unei infracţiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, Plenul a reţinut că din exprimarea legiuitorului "procurorul este suspendat" rezultă fără putinţă de tăgadă că suspendarea, în cazurile limitativ prevăzute de lege, operează "ope legis", chiar din momentul apariţiei motivului de suspendare, astfel că pronunţarea ulterioară a hotărârii secţiei pentru procurori nu excede cadrului legal.

Se reţine că prin contestaţia formulată a în faţa instanţei a fost contestat doar momentul de la care a fost aplicată măsura suspendării din magistratură, apărările intimatului expuse prin întâmpinare vizând motivele de suspendare nefiind contestate de contestatoare, instanţa urmând a se pronunţa în limitele investirii conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul este suspendat din funcţie când acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol "Suspendarea din funcţie se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii".

Contestatoarea a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. x din data de 21.12.2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor dar prin actele contestate se omit dispoziţiile art. 62 alin. (2) din acelaşi act normativ care stabilesc că "Suspendarea din funcţie se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii".

Ca urmare, având în vedere dispoziţiile art. 62 alin. (1), (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor astfel cum a fost modificată şi completată, se constată că este întemeiată critica vizând data suspendării, Consiliul Superior al Magistraturii fiind autoritatea care suspendă din funcţie.

Suspendarea s-a dispus la data de 3.01.2018 data de la care curg efectele suspendării, neputând fi dispuse măsuri cu efecte retroactive, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă în acest sens, cu referire la Decizia nr. 3514/2006.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 29 pct. 7 din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 62 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 va admite contestaţia formulată, va anula Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018, va admite contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi va constata că măsura suspendării din funcţie dispusă prin Hotărârea nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori îşi produce efectele de la 3 ianuarie 2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatoarea A.

Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018 şi, în consecinţă:

Admite contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Constată că măsura suspendării din funcţie dispusă prin Hotărârea nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori îşi produce efectele de la 3 ianuarie 2018.

Menţine în rest hotărârea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV