Appeal against refusal to refer constitutional and CJEU questions dismissed as time-barred and inadmissible

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin Sentinţa civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiş a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Judecătoria Braşov, B. şi C.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.

Prin Decizia civilă nr. 1654 din 19.05.2016 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta-recurentă A., împotriva Sentinţei civile nr. 39/13.01.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Judecătoria Braşov, B. şi C.

Împotriva Deciziei civile nr. 1654 din 19.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 10 şi 11 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3002 din 13 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1654 din 19 mai 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Decizia pronunţată asupra cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 787 din 10.04.2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judecătoriei Braşov, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibilă; s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1654/19.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele Judecătoria Braşov, C. şi B., ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 787 din 10.04.2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a declarat recurs recurenta-reclamantă A.

În cadrul cererii de recurs, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Obiectul prezentului recurs îl formează Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Înalta Curte verificând regularitatea învestirii sale cu recursul vizând respingerea sesizării Curţii Constituţionale, constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Art. 470 alin. (5) C. proc. civ. dispune că, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 181 C. proc. civ., "(1) Termenele, în afara de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare."

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat recurs, motivat, împotriva soluţiei vizând respingerea cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi a art. 44 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, pronunţată prin Decizia civilă nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara.

În condiţiile în care hotărârea atacată a fost pronunţată la data de la data de 10 aprilie 2018, iar recursul a fost trimis prin poşta electronică la data de 16 aprilie 2018, în mod evident a fost depăşit termenul legal de 48 de ore de la pronunţare prevăzut de textul legal sus citat, care s-a împlinit la data de 13 aprilie 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituţia repunerii în termen.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a arătat că decizia pe care o atacă a fost semnată abia la două săptămâni de la pronunţare, astfel că s-a aflat în imposibilitatea formulării căii de atac împotriva unei decizii al cărei conţinut nu îl cunoştea, însă se observă împrejurarea că legiuitorul a stabilit la 48 de ore termenul de exercitare a căii de atac şi nu termenul de motivare a recursului.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, se va constata că recursul este tardiv formulat, urmând să fie respins ca atare.

În continuare, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, recursul vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată prin Decizia civilă nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara.

Înalta Curte reaminteşte că procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

În conformitate cu o jurisprudenţă consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, D., considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 şi Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi instanţa naţională, instituită prin art. 177 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este de competenţa instanţei naţionale, care este învestită cu soluţionarea cauzei, are cunoştinţă directă despre situaţia de fapt şi probele administrate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea hotărârii judecătoreşti subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularităţile litigiului, asupra necesităţii pronunţării unei hotărâri preliminare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în sensul că şi instanţele care soluţionează irevocabil un litigiu au posibilitatea de a aprecia asupra pertinenţei şi utilităţii interpretării care ar putea fi dată de Curtea de la Luxembourg în cauza dedusă judecăţii.

Rezultă din cele ce preced faptul că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este una definitivă, nesupusă vreunei căi de atac.

În cauză, Curtea de Apel Timişoara, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibilă.

Este de observat şi particularitatea cauzei care constă în faptul că solicitarea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost formulată în cadrul cererii de revizuire.

Astfel, soluţia dată cererii de sesizare a fost pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal într-o revizuire, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării.

C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 513 alin. (5) prevede că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită." Or, în speţă, hotărârea ce a făcut obiectul cererii de revizuire a fost pronunţată în calea de atac a recursului.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în faţa primei instanţe, ca tardiv.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV