Artificial conditions for FEADR Measure 312 eligibility: objective and subjective elements of fraud in rural development funding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 7433 din 2 martie 2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi anularea Procesului-verbal nr. x din 25 noiembrie 2014, emise de către pârâte.

A mai solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluţionarea cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata cererii reclamantei având ca obiect suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate.

Prin Sentinţa nr. 182/CA/2015 din 10 decembrie 2015, Curtea a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 11312 din data de 30 martie 2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 noiembrie 2014 emise de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 2.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecându-se cauza, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut, în cadrul primei critici aduse sentinţei, că instanţa de fond în mod nelegal a admis acţiunea, motivând că nu sunt întrunite condiţiile pentru a constata existenţa condiţiilor artificiale.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că aceste condiţii de punere în aplicare a textului de lege necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv, elemente care sunt prezentate în titlul de creanţă contestat.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă, rezultând astfel că este obligaţia autorităţii să demonstreze că, în fapt, beneficiarul/beneficiarii proiectului/proiectelor supus/supuse controlului nu poate/pot atinge obiectivul măsurii accesate.

Potrivit elementului subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate, rezultând astfel că este necesară identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari şi alte entităţi juridice implicate (acei indicatori menţionaţi în Nota directoare pentru Auditori nr. 22) care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.

În acest sens a invocat aspectele constatate în procesul-verbal nr. x/25 noiembrie 2014 şi anume: în ambele cereri de finanţare, pentru SC A. SRL şi pentru B., apare acelaşi număr de telefon mobil la care răspunde domnul B..

În certificatele constatatoare pentru SC A. SRL şi pentru B., la datele de contact, apare acelaşi număr de telefon mobil. Dl. B. mai deţine o firmă: B. SRL, unde este trecut acelaşi număr de telefon la datele de identificare ale firmei.

Ambele proiecte au avut aceeaşi firmă de consultanţă: SC C. SRL Comisiile de evaluare a dosarelor de achiziţii au fost formate din: la SC A. SRL: D., E.; la B.: B., D.

Firmele participante la licitaţia pentru bunuri au fost următoarele: la SC A. SRL: F., G., H.; la B.: F., I., J.

Firma câştigătoare a fost, în cazul ambelor proiecte, F. Contractul de vânzare-cumpărare are acelaşi număr în cazul ambelor firme: 51.

Pe parcursul derulării proiectelor, în anumite perioade de timp, SC A. SRL a avut angajaţi comuni cu cei ai lui B.., o parte nefiind angajaţi cu normă întreagă. Începând cu luna septembrie 2012, unii angajaţi cu normă întreagă ai SC A. SRL au devenit angajaţi cu normă întreagă la B.., rămânând la SC A. SRL cu jumătate de normă. Dl. B. este angajat al firmei SC A. SRL. Din cele 8 persoane care apar în registrul salariaţilor, doar 4 persoane sunt angajate cu normă întreagă, 2 sunt cu o jumătate de normă şi alte 2 persoane cu câte 2 ore pe zi.

Între SC A. SRL şi B. nu au reieşit legături de natură financiară (din documentele prezentate de beneficiar).

Există legături de natură financiară între SC A. SRL şi B. SRL: din soldul contului clienţi (din balanţa aferentă lunii decembrie 2013) din 412.329,28 RON suma de 220.900,00 RON revine firmei B. SRL (unde domnul B. este acţionar 100%).

Cele două firme SC A. SRL şi B. SRL funcţionează pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe piaţă adiacentă.

Toate aceste elemente reprezintă indicatori ("steguleţe roşii") care priviţi separat nu constituie nereguli, dar însumaţi şi priviţi în ansamblul lor au dus la concluzia unei coordonări deliberate a entităţilor fizice/juridice implicate, ducând la indiciile existenţei unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Referitor la avantajul necuvenit care contravine obiectivelor măsurii accesate, obţinut de beneficiar, precizează că societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al Măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală (art. 52 (a) (ii) din Regulamentul nr. 1698/2005), ci o societate care are scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale, într-o mare pondere, s-au desfăşurat între beneficiar şi entităţi ce au aceiaşi asociaţi/administratori, fiind distrusă din faşă posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă în condiţiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat, ca şi preţuri practicate/volum activitate, de un singur grup şi, mai mult, locurile de muncă nu reprezintă un plus, neexistând în fapt noi locuri de muncă, întrucât reclamanta are angajaţi comuni cu alţi beneficiari de finanţare nerambursabilă.

Rezultă că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalţi solicitanţi/beneficiari creează beneficiarului/grupului de persoane care acţionează de comun acord un avantaj nejustificat în faţa competiţiei, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenţei pe piaţă, iar conform art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, sumele comunitare nu vor rămâne blocate într-un proiect ce creează un avantaj necuvenit unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice.

Aceste aspecte arată faptul că există atât elemente obiective, cât şi subiective, care indică premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin Măsura 312.

Astfel, cele reţinute de instanţa de fond sunt eronate, dat fiind faptul că toate aspectele de mai sus sunt cuprinse în titlul executoriu contestat.

Se mai arată în cererea de recurs că echipa de control pune sub semnul întrebării atingerea obiectivelor finanţate, fiind de părere că prin înfiinţarea unor societăţi aparent autonome şi crearea unor condiţii artificiale de eligibilitate în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, beneficiarul final al acestor fonduri va fi, de fapt, autorul acestui scenariu.

Conform Fişei Tehnice a Măsurii 312 din PNDR, obiectivul general al măsurii "vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale, fiind necesară promovarea diversificării activităţilor prin asimilarea de noi competenţe antreprenoriale, dobândirea de noi abilităţi şi furnizarea de noi servicii pentru populaţia rurală", iar motivaţia sprijinului este:

"Sprijinul vizat prin această măsură se adresează microîntreprinderilor, precum şi locuitorilor din spaţiul rural care doresc să desfăşoare o activitate economică devenind antreprenori", care are ca obiectiv încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural, precum şi crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural.

Recurenta pârâtă consideră că nu a fost îndeplinit chiar obiectivul general al Măsurii 312.

Totodată, prin mişcarea salariaţilor de la diferite societăţi-clienţi deţinute de acelaşi grup de persoane la societăţile beneficiare de finanţare FEADR, şi astfel îndeplinirea aparentă a unor condiţii de eligibilitate, nu a fost atins obiectivul specific al Măsurii 312, "crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural". Astfel, suspiciunea de creare a unor condiţii artificiale de eligibilitate în vederea obţinerii finanţării nerambursabile a devenit certitudine odată cu existenţa pe ansamblu a unor circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor de implementare prevăzute în cererea de finanţare, obiectivul urmărit în cadrul Măsurii 312 - FEADR nu a fost atins.

Neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv nefolosirea obiectivelor finanţate conform scopului destinat, reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibile a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit, potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.

A doua critică adusă sentinţei are în vedere faptul că instanţa de fond în mod incorect a apreciat că din probele administrate rezultă că societatea reclamantă este autonomă.

Într-adevăr, controlul iniţial a fost realizat încrucişat între societatea beneficiară şi B. însă, contrar reţinerilor instanţei, recurenta nu putea ignora aspectele comune ce au fost identificate în legătură cu cealaltă entitate juridică, B. SRL, societate în care domnul B., director la SC A. SRL, are calitatea de acţionar unic şi căreia intimata reclamantă i-a prestat servicii într-o proporţie consistentă.

Astfel, potrivit legăturilor economice, cele două entităţi pot fi considerate firme legate, conform art. 4 din Legea nr. 346/2004, iar relevantă în analiza legăturilor şi modalitatea în care două societăţi pot fi considerate legate este şi practica C.J.U.E., respectiv Cauza C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben.

Cererea de decizie preliminară privea interpretarea art. 3, alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin prisma următoarei recomandări:

"Pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezultă pentru IMM-uri din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de acestea, trebuie să se ţină seama de asemenea, dacă este cazul, de relaţiile care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice ..."

Articolul 3 alin. (3) are următorul cuprins:

"întreprinderi afiliate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relaţii: a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor altei întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administraţie, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; d) o întreprindere, care este acţionar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor şi ale asociaţilor întreprinderii în cauză.

Se consideră că nu există influenţă dominantă în cazul în care investitorii menţionaţi la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în administrarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor de acţionari sau de asociaţi.

Întreprinderile între care există oricare dintre relaţiile descrise la primul paragraf, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi ori al oricăruia dintre investitorii menţionaţi la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate ca fiind afiliate.

Întreprinderile între care există oricare dintre aceste relaţii prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat sunt, de asemenea, considerate întreprinderi afiliate dacă îşi desfăşoară activităţile sau o parte din activităţi pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente.

Piaţă adiacentă este o piaţă de produse sau de servicii situată imediat în amonte sau în aval de piaţa relevantă."

Prin intermediul celor trei întrebări, instanţa de trimitere a solicitat să se stabilească, în esenţă, dacă art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile trebuie interpretat în sensul că: numai întreprinderile care au, prin intermediul uneia sau mai multor persoane fizice care acţionează în mod concertat, oricare dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3, alin. (3), primul paragraf din această anexă trebuie considerate "afiliate" în sensul acestui articol sau dacă existenţa acestei legături poate rezulta şi dintr-o analiză economică de ansamblu cu ocazia căreia s-ar verifica în special intenţia acestor persoane de a eluda definiţia IMM-ului.

De asemenea, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească condiţiile în care se consideră că persoanele fizice acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile şi în special dacă între acestea trebuie să existe relaţii contractuale.

Faţă de aceste întrebări preliminare, C.J.U.E. a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri a C.J.U.E., poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată prin: prisma prevederilor art. 3, alin. (3), paragraful 1; prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi; intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf; prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nicio constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că prevederile legale enunţate de recurentă prevăd procedura de urmat în cazul în care autoritatea contractantă stabileşte că actele/faptele beneficiarului au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin aplicabile, dar simpla evocare a acestei proceduri în motivarea recursului nu poate suplini obligaţia recurentei, trasată chiar de C.J.U.E., de a dovedi, dincolo de orice dubiu, crearea de către societatea verificată a unor condiţii artificiale în vederea obţinerii unei finanţări cu încălcarea regulii de minimis, aspect pe care nu doar că aceasta nu l-a dovedit, dar chiar a recunoscut, prin întâmpinarea depusă, că cele constatate prin actul administrativ atacat reprezintă doar suspiciuni în acest sens.

De altfel, chiar şi în cuprinsul recursului recurenta face, în mod constant, referire la premisele creării unor condiţii artificiale, iar nu la dovada certă a creării unor condiţii artificiale, afirmând că echipa de control pune sub semnul întrebării atingerea obiectivelor finanţate, iar nu că aceasta ar fi ajuns la concluzia certă că aceste obiective nu ar fi fost atinse de către reclamantă, întreaga poziţie a recurentei bazându-se pe simple supoziţii, presupuneri, în temeiul cărora solicită, totuşi, restituirea sumelor acordate în cadrul programului de finanţare.

Susţine că este evident că instanţa de fond a analizat în mod judicios dispoziţiile legale incidente în speţă, respectiv hotărârile C.J.U.E. aplicabile şi invocate de părţi.

Pe baza acestor dispoziţii legale, respectiv pe baza interpretării date de C.J.U.E. disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011, instanţa de fond a concluzionat, în mod corect, că pentru a fi antrenată sancţiunea prevăzută de lege, organul de control nu se poate limita la a expune simple supoziţii de natură a crea suspiciuni, ci trebuie să probeze faptul că s-au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Analizând fiecare dintre aspectele identificate drept "steguleţe roşii" de către recurentă, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că nu există niciun fel de elemente obiective sau subiective care să confirme susţinerile potrivit cărora reclamanta ar fi creat condiţii artificiale în sensul prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011.

Este just aspectul reţinut de instanţa de fond, conform căruia împrejurările că reclamanta şi B. aveau sediul în aceeaşi localitate, acelaşi număr de telefon ca număr de contact, au apelat la aceeaşi firmă de consultanţă, au avut unii angajaţi comuni, respectiv aceeaşi firmă câştigătoare a licitaţiei, nu se pot constitui în elemente suficiente pentru a se putea trage concluzia creării de către reclamantă de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării, în condiţiile în care, astfel cum rezultă explicit din actul de control, cele două proiecte au fost depuse în sesiuni diferite, codul CAEN al reclamantei este diferit de cel al B., au adrese diferite, neexistând legături financiare între acestea.

Doar pe baza elementelor reţinute în actul de control nu se poate trage concluzia că reclamanta ar fi acţionat în mod concertat cu B. pentru a deturna scopul finanţării.

În mod corect instanţa a reţinut că însăşi recurenta a arătat, prin întâmpinare, că operaţiunea de stabilire a neregulilor şi sancţiunilor trebuie să aibă la bază indicatori din care să rezulte fără echivoc crearea de condiţii artificiale arătând, totodată, că actul de control nu cuprinde o analiză concretă a acestor indicatori, concluzia din procesul-verbal în sensul că B. a creat două firme noi pentru a putea accesa finanţarea pe Măsura 312 având la bază o simplă enumerare de elemente de natură a crea suspiciuni, dar care, analizate coroborat şi în acord cu jurisprudenţa C.J.U.E., nu sunt de natură a dovedi existenţa unei coordonări deliberate pentru a obţine finanţare cu fraudarea legii, concluzie perfect justificată de materialul probator aflat la dosar.

Referitor la susţinerile potrivit cărora reclamanta nu ar avea o existenţă autonomă faţă de B., prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că are o existenţă autonomă în raport cu această întreprindere individuală, fiecare având clienţi proprii şi derulând operaţiuni economice în mod independent, obţinând profit propriu, astfel încât nu au putut fi stabilite, în ceea ce o priveşte, legături în baza cărora să se poată afirma că reclamanta ar fi avut doar o existenţă scriptică, fiind mai degrabă o firmă fantomă, astfel cum sugerează recurenta.

De altfel, prin chiar actul de control s-a stabilit că între acestea nu au reieşit legături de natură financiară.

În ceea ce priveşte raportul reclamantei cu SC B. SRL, în mod corect a reţinut prima instanţă că din cuprinsul actului administrativ atacat rezultă că verificările încrucişate le-au vizat exclusiv pe reclamantă, respectiv întreprinderea Individuală B., astfel încât referirile la B. SRL, fiind incidentale şi incomplete, nu sunt de natură a evidenţia suficiente elemente care să justifice concluzia creării de condiţii artificiale.

S-a mai susţinut în întâmpinare că toate pretinsele nereguli au fost aduse la cunoştinţa autorităţii odată cu depunerea proiectului sau, în orice caz, anterior efectuării plăţii împrumutului nerambursabil de către recurentă, caz în care acestea ar fi trebuit să fie constatate anterior efectuării plăţii, cu consecinţa neacordării fondurilor şi, prin urmare, a evitării prejudicierii reclamantei prin investirea, în proiect, a resurselor financiare proprii, precum şi a timpului şi energiei reprezentantului reclamantei. Desigur, aceasta doar dacă nu cumva aceste circumstanţe au fost analizate cu ocazia depunerii dosarului şi s-a constatat că ele nu constituie impedimente la acordarea împrumutului, însă, în contextul actual în care, dintr-un motiv sau altul, se încearcă pe orice mijloace "recuperarea", împrumuturilor acordate, aceste circumstanţe, cunoscute şi considerate în regulă la încheierea contractului de finanţare, au fost transformate în elemente de natură a conduce la suspiciuni privind crearea condiţiilor artificiale de către autoritatea contractantă, respectiv de către autorităţile cu atribuţii de control în domeniu.

Ulterior depunerii dosarelor cererilor de finanţare şi declarării acestora ca fiind conforme, acestea intră în procedura verificării conformităţii şi evaluării eligibilităţii cererii de finanţare, urmată de etapa verificării în teren a acesteia şi, respectiv, de ultima etapă, selecţia proiectelor ce urmează a fi contractate în raport cu punctajul obţinut de fiecare solicitant. Mai mult, chiar recurenta arată că pe parcursul derulării contractului de finanţare, modul de implementare a proiectului face obiectul unor controale efectuate de Direcţia de Control şi Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P., Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României, alte instituţii naţionale abilitate, precum şi comisii din partea Uniunii Europene, existând astfel, multiple niveluri de control al căror obiect îl formează, printre altele, eligibilitatea proiectelor şi a beneficiarilor, astfel încât, în situaţia în care ar fi fost constatate nereguli în privinţa proiectului reclamantei, acesta ar fi fost respins încă din faza analizării eligibilităţii sale ori în urma verificărilor efectuate de instituţiile abilitate pe parcursul derulării acestuia, situaţie în care fondurile nu i-ar mai fi fost acordate.

Faptul că mai multe proiecte depuse şi realizate de către acelaşi consultant sunt identice sau asemănătoare nu contravine în niciun fel prevederilor europene în materia analizată şi nici chiar dreptul naţional nu conţine nicio reglementare care sa interzică unei firme de consultanţă care a creat deja proiecte pentru un beneficiar să nu realizeze un proiect asemănător pentru un alt beneficiar.

Dacă statul ar fi dorit să prevadă drept criterii de excludere de la calificare acele criterii invocate de către organul de control, nu numai că ar fi făcut-o la momentul la care a emis normele privind criteriile de eligibilitate, dar chiar avea obligaţia să o facă.

Chiar dacă ar accepta faptul că ar fi fost create condiţii artificiale pentru obţinerea avantajului ar trebui, conform prevederilor contractului de finanţare, ca pârâta să dovedească faptul că actele sau faptele ar fi avut drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin, respectiv că schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, ceea ce, în mod evident, nu este cazul în speţă, obiectivele asumate de reclamantă prin contractul de finanţare fiind în întregime atinse.

Pe de altă parte, C.J.U.E. a decis că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European agricol pentru dezvoltare rurală să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Nu contestă faptul că există obligativitatea şi este chiar indicată recuperarea fondurilor acordate de Uniunea Europeană însă, aşa cum a cerut C.J.U.E., doar cu privire la avantajul obţinut nejustificat, în mod necorespunzător sau ilegal, ca urmare a constatării, iar nu a presupunerii unor nereguli, astfel cum este cazul în speţă, în care, în lipsă de argumente şi dovezi concrete, recurenta se limitează la a reitera, în mai multe rânduri în cuprinsul cererii de recurs, a constatările evidenţiate în procesul-verbal, fără a argumenta în vreun fel care sunt elementele pe baza cărora organul de control a suspectat că recurenta ar fi apelat la crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării, încălcând astfel toate recomandările trasate de C.J.U.E. care a statuat cât se poate de clar că elementele de fapt, legale, economice, funcţionale şi personale ale cazului trebuie cercetate foarte serios, luate în calcul şi analizate înainte de a concluziona că există condiţii artificiale, respectiv că beneficiarul ar fi urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate, ceea ce, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, nu s-a întâmplat în cazul reclamantei.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, A.F.I.R.) şi beneficiarul SC A. SRL, la data de 17 septembrie 2010, a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x al cărui obiect îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Dotare cu utilaje la SC A. SRL, judeţul Bihor".

În baza acestui contract, cu valoarea totală eligibilă de maxim 1.223.460 RON, echivalentul a maxim 284.499 euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 854.422 RON, echivalentul a maxim 199.149 euro.

În baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 0.1 nr. 30033 din 3 septembrie 2014, aprobată de Directorului General A.F.I.R., s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut ca scop cercetarea aspectelor menţionate în Nota A.F.I.R. nr. 29.536 din 17 septembrie 2013, respectiv crearea în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de finanţare în cadrul măsurii.

În perioada 3 septembrie 2014 - 18 noiembrie 2014, s-a efectuat controlul finalizat cu întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 25 noiembrie 2014 prin care s-a constatat, în urma unor verificări încrucişate ale proiectului societăţii A. SRL şi proiectului depus de B., că investiţia realizată de societatea reclamantă a devenit neeligibilă, reţinându-se că s-au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare. S-a stabilit că cele două proiecte au fost depuse în sesiuni diferite: SC A. SRL a depus proiectul în data de 5 noiembrie 2009, iar B. a depus ca persoană fizică proiectul în data de 13 iulie 2010.

Cele două firme sunt localizate în aceeaşi localitate, la 2 adrese diferite. În ambele cereri de finanţare, pentru SC A. SRL şi pentru B., apare acelaşi număr de telefon mobil, telefon la care răspunde domnul B.

În certificatele constatatoare pentru SC A. SRL şi pentru B., la datele de contact, apare acelaşi număr de telefon mobil. Dl. B. mai deţine o firmă: B. SRL, unde este trecut acelaşi număr de telefon la datele de identificare ale firmei.

Ambele proiecte au avut aceeaşi firmă de consultanţă: SC C. SRL Codul Caen pentru activitatea finanţată este diferit: SC A. SRL: cod 4312 - Lucrări de pregătire a terenului; B.: cod 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcţii.

Prin cererea de finanţare, SC A. SRL s-a angajat să creeze 8 locuri de muncă; din cei 8 angajaţi firma trebuia să aibă 4 şoferi, 1 mecanic, 1 şef de coloană, 1 director şi 1 contabil.

Cele două firme verificate au avut în diferite perioade angajaţi comuni, persoanele figurând pe ambele state de salarii, în aceeaşi perioadă de timp. De asemenea, în cadrul SC A. SRL este angajat dl. B. ca director.

SC A. SRL a avut, începând cu luna aprilie 2012 până în aprilie 2014, angajaţi câte 8 persoane, dar nu toţi cu normă întreagă. Începând cu luna septembrie 2012, unii angajaţi ai SC A. SRL, care fuseseră cu normă întreagă, au devenit angajaţi cu normă întreagă la B., rămânând la SC A. cu jumătate de normă. În prezent, cei doi beneficiari nu mai au angajaţi comuni.

Conform registrului salariaţilor, din cei 8 angajaţi activi doar 4 lucrează cu normă întreagă ca mecanici utilaje, 1 angajat este mecanic auto cu o jumătate de normă, doamna D. are funcţia de administrator cu o jumătate de normă, dl. B. este angajat 2 ore/zi ca director şi mai există 1 post de contabil tot cu 2 ore/zi.

Comisiile de evaluare a dosarelor de achiziţii au fost formate din: la SC A. SRL: D., K., E.; la B.: B., D., K..

Firmele participante la licitaţia pentru bunuri au fost următoarele: la SC A. SRL: F., G., H.; la B.: F., I., J.. Firma câştigătoare a fost, în cazul ambelor proiecte, F. Contractul de vânzare-cumpărare are acelaşi număr în cazul ambelor firme: 51.

S-a considerat că B. a creat două firme noi pentru a putea accesa finanţarea pe Măsura 312. Ca efect al celor constatate, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, echipa de control a considerat că se impune rezilierea contractului şi recuperarea sumelor plătite, valoarea creanţei bugetare fiind de 855.819,80 RON.

Proiectul era finalizat la data controlului, prin plata integrală a sumei de 855.819,80 RON, ultima plată fiind efectuată în aprilie 2012.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 11312 din data de 30 martie 2015.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi decizia de respingere a contestaţiei administrative reţinând incidenţa hotărârii C.J.U.E. pronunţate în cauza C - 434/12 - Slancheva.

Astfel, a reţinut că, pentru a fi antrenată sancţiunea prevăzută de lege, organul de control nu se poate limita la a expune simple supoziţii de natură a crea suspiciuni, ci trebuie să probeze faptul că s-au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Analizând actul de control a constatat că ceea ce se impută reclamantei se rezumă la faptul că cele două entităţi cu privire la care s-a efectuat verificarea încrucişată (reclamanta A. SRL şi B.) au sediul în aceeaşi localitate, au acelaşi telefon mobil ca număr de contact, aceeaşi firmă de consultanţă, angajaţi comuni, precum şi că din comisiile de evaluare a dosarelor de achiziţii constituite la fiecare din societăţi au făcut parte atât K., cât şi D., firma câştigătoare a licitaţiilor fiind aceeaşi.

Aceste împrejurări nu se pot constitui însă în elemente suficiente pentru a se putea trage concluzia reţinută de pârâtă, în sensul creării de către reclamantă a condiţiilor artificiale în vederea obţinerii finanţării.

După cum rezultă explicit din actul de control, cele două proiecte au fost depuse în sesiuni diferite, sediul este în aceeaşi localitate dar la adrese diferite, codul CAEN al celor două proiecte este diferit, acestea desfăşurând alte activităţi, iar între cele două entităţi nu există legături financiare.

Instanţa a apreciat ca fiind legitimă susţinerea reclamantei în sensul că într-o comunitate restrânsă, cum este şi localitatea în care au sediul societăţile analizate, faptul că se întocmesc proiecte de către acelaşi consultant ori că angajaţii pot fi comuni pe anumite intervale de timp nu sunt elemente de natură a contura intenţia de fraudare, atât timp cât opţiunile pe o astfel de piaţă sunt limitate. Faptul că cei doi beneficiari verificaţi au acelaşi număr de telefon se justifică prin faptul că B. este director al societăţii A. SRL, dar şi titular al întreprinderii individuale în raport cu care s-au efectuat verificările, aspecte ce nu pot însă antrena concluzia că aceste entităţi ar fi acţionat concertat pentru a deturna scopul finanţării.

Constatarea neregulilor şi stabilirea sancţiunilor trebuie să aibă la bază indicatori din care să rezulte fără echivoc crearea de condiţii artificiale şi anume indicatori externi, fizici (de ex. sedii/logistică, bază de producţie, utilităţi comune) indicatori structurali, legali (ex. finanţare pentru o investiţie ce poate fi folosită numai în relaţie cu cea obţinută de cealaltă entitate, proiecte identice aflate în strânsă interdependenţă etc.) şi de afaceri, financiar contabili (ex. furnizori/beneficiari comuni, preţuri preferenţiale etc.).

În speţă, actul de control nu cuprinde o analiză concretă a acestor indicatori, concluzia din procesul-verbal în sensul că B. a creat două firme noi pentru a putea accesa finanţarea pe Măsura 312 având la bază o simplă enumerare de elemente de natură a crea suspiciuni dar care, analizate coroborat şi în acord cu jurisprudenţa C.J.U.E., nu sunt de natură a dovedi existenţa unei coordonări deliberate pentru a obţine finanţare cu fraudarea legii.

Instanţa de fond a apreciat relevantă dezlegarea instanţei europene care a statuat în sensul că:

"articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare".

Din probele administrate a rezultat, în aprecierea primei instanţe, că societatea reclamantă este autonomă, că finanţarea obţinută a fost folosită potrivit scopului stabilit prin contractul încheiat, că au fost create locuri de muncă, fiind irelevant faptul că s-au făcut angajări atât cu normă întreagă, cât şi cu norme reduse, ori că unii dintre angajaţi erau comuni, de vreme ce printre condiţiile de acordare a finanţării nu s-a impus în sarcina beneficiarului obligaţia de a încheia exclusiv contracte cu normă întreagă.

Referitor la legăturile dintre societatea reclamantă şi societatea B. SRL instanţa a reţinut că, din cuprinsul actului administrativ contestat rezultă că verificările încrucişate au vizat exclusiv societatea A. SRL şi B., referirile la cealaltă societate fiind incidentale şi incomplete, nefiind evidenţiate suficiente elemente care să justifice crearea de condiţii artificiale în sensul prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011. Faptul că societăţile îşi desfăşoară activitatea pe pieţe adiacente ori că au un contract în derulare în valoare de 63.145,15 RON nu poate conduce la o altă concluzie.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu a fost săvârşită o neregulă în înţelesul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, care o defineşte ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Această definiţie este în concordanţă cu disp. art. 16 (1) - Anexa 1 - Prevederi generale - din Contractul de finanţare potrivit cărora prin "neregulă", în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional.

În speţă, neregula este reprezentată de crearea condiţiilor artificiale pentru a beneficia de finanţarea nerambursabilă.

Prima critică formulată de recurenta pârâtă are în vedere aplicarea greşită de către instanţa de fond a disp. articolului 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală potrivit cărora, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

În interpretarea acestei norme, C.J.U.E. a statuat prin hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond Zemedelie Razplashtatelna agentsia, că este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se dispune o asemenea măsură şi anume: existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea sprijinului nerambursabil, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor să nu poată fi atinsă şi existenţa unui element subiectiv constând în intenţia de a obţine un avantaj care contravine schemei de ajutor.

Înalta Curte constată existenţa în cauză a ambelor elemente, contrar aprecierii primei instanţe conform căreia autoritatea pârâtă prezintă o simplă enumerare de elemente de natură a crea suspiciuni dar care, analizate coroborat şi în acord cu jurisprudenţa C.J.U.E., nu sunt de natură a dovedi existenţa unei coordonări deliberate pentru a obţine finanţare cu fraudarea legii.

Se reţine că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, iar ca obiective specifice: a) crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; b) creşterea valorii adăugate în activitatea non-agricolă; c) crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi.

C.J.U.E. a stabilit în hotărârea anterior menţionată că instanţa de trimitere trebuie să analizeze, prin raportare la probele administrate, existenţa a două elemente, respectiv a unuia obiectiv şi a unuia subiectiv. În acest sens, instanţei naţionale îi revine sarcina de a analiza care sunt împrejurările obiective care conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă, precum şi de a stabili dacă, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. S-a arătat că instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Înalta Curte apreciază că au fost identificate în prezentul litigiu împrejurări obiective care conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu a fost atinsă de către reclamantă.

Se are în vedere şi Nota directoare pentru Auditori nr. 22, emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, referitoare la crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii, notă în care se precizează, cu privire la elementele obiective, că faptele trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanţării FEADR nu pot fi îndeplinite. În cazul Măsurii 312 aceste obiective sunt acelea de a sprijini crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător şi consolidării structurii economice (art. 52 (a) (ii) R1698/2005).

Aşa cum s-a arătat, în cauză au fost identificate mai multe tipuri de indicatori de neregulă, iar din analiza corelată a acestora rezultă existenţa elementului obiectiv. Este vorba despre indicatori externi, fizici, cum ar fi: societăţile au aceeaşi adresă sau au asigurate identic aceleaşi facilităţi; indicatori structurali, juridici, de exemplu: mai multe societăţi au apelat la acelaşi consultant pentru obţinerea finanţării, aceeaşi persoană este responsabilul legal/managerul mai multor companii legate între ele, managerii unei companii sunt angajaţii celeilalte/celorlalte companii cu care se află în legătură; indicatori de afaceri, financiari-contabili, cum ar fi: o societate are ca furnizori/clienţi exclusiv aceeaşi/aceleaşi alta/alte societăţi.

Astfel, din analiza corelată şi nu individuală a elementelor anterior menţionate, care sunt enumerate în procesul-verbal contestat, respectiv a acestor indicatori, rezultă neîndeplinirea obiectivelor măsurii în discuţie, respectiv faptul că nu a avut loc o consolidare a structurii economice în zonă din moment ce, în mare parte, relaţiile economice s-au desfăşurat între beneficiar şi entităţi care au aceiaşi asociaţi/administratori, iar în ceea ce priveşte locurile de muncă se reţine că reclamanta are angajaţi comuni cu alţi beneficiari de finanţare nerambursabilă, având loc trecerea salariaţilor de la societăţi deţinute de acelaşi grup de persoane la societăţile care beneficiază de finanţare FEADR.

Se arată în întâmpinare că în contractul de finanţare nu era prevăzută obligativitatea creării unor locuri de muncă cu normă întreagă, susţinere irelevantă, întrucât neîndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 nu a fost reţinută prin prisma faptului că nu toate locurile de muncă au fost cu normă întreagă, ci prin raportare la împrejurarea că a avut loc trecerea salariaţilor de la societăţi deţinute de acelaşi grup de persoane la societăţile care beneficiază de finanţare FEADR, astfel că nu se poate vorbi despre crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural.

În consecinţă, este nefondată susţinerea din întâmpinare conform căreia obiectivele asumate prin contractul de finanţare au fost în întregime atinse.

Un alt argument invocat în întâmpinare vizează faptul că mai multe proiecte au fost depuse şi realizate de acelaşi consultant, ele fiind identice sau asemănătoare, ceea ce, în opinia intimatei reclamante, nu contravine în niciun fel prevederilor europene în materia analizată şi nici chiar dreptul naţional nu conţine nicio reglementare care să interzică unei firme de consultanţă care a creat deja proiecte pentru un beneficiar să nu realizeze un proiect asemănător pentru un alt beneficiar.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte subliniază încă o dată că pentru stabilirea existenţei unei nereguli, în speţă a condiţiilor artificiale, nu se procedează la analiza individuală a împrejurărilor constatate cu ocazia verificărilor efectuate de autoritate. Acestea, privite separat, nu constituie nereguli, dar analizate în ansamblu, duc la concluzia unei coordonări deliberate a entităţilor fizice/juridice implicate, conturând indiciile condiţiilor artificiale având ca scop obţinerea ajutorului financiar nerambursabil necuvenit.

Referitor la elementul subiectiv, se reţine că prezintă relevanţă modul ulterior de acţiune al beneficiarului fondurilor nerambursabile, care dovedeşte scopul (intenţia directă) creării unei noi microîntreprinderi, respectiv acela de a completa şi dezvolta activitatea desfăşurată de firma constituită de B. şi nu acela de a acţiona în mod independent pentru realizarea obiectivelor Măsurii 312.

Astfel, în aparenţă, societăţile beneficiare ale finanţării nerambursabile sunt autonome, dar în realitate, deservesc interesele societăţii B. SRL al cărei unic asociat şi administrator este director la societatea reclamantă.

Pentru dezvoltarea activităţii societăţii B. SRL era necesară achiziţionarea unor utilaje, ceea ce a determinat declanşarea unei acţiuni concertate şi deliberate în scopul creării condiţiilor necesare accesării finanţării nerambursabile.

Împrejurările identificate de echipa de control, examinate în ansamblul lor, conduc la concluzia că s-a urmărit de la început achiziţionarea tuturor utilajelor care în final să deservească un singur grup.

A doua critică din cererea de recurs vizează aprecierea primei instanţe că societatea reclamantă este autonomă, în considerentele sentinţei menţionându-se că verificările încrucişate au vizat exclusiv societatea A. SRL şi B., referirile la societatea B. SRL fiind incidentale şi incomplete, nefiind evidenţiate suficiente elemente care să justifice crearea de condiţii artificiale.

Într-adevăr, este de necontestat faptul că verificările încrucişate au vizat cele două societăţi, dar prezintă relevanţă şi aspectele care au fost identificate în privinţa societăţii B. SRL, care are ca acţionar unic pe B., acesta fiind director la societatea reclamantă care a prestat cele mai multe dintre servicii către societatea B. SRL Astfel, din soldul contului clienţi al societăţii reclamante (din balanţa aferentă lunii decembrie 2013) din 412.329,28 RON suma de 220.900,00 RON revine firmei B. SRL.

Susţine intimata reclamantă că a dovedit că are o existenţă autonomă în raport cu întreprinderea individuală, fiecare având clienţi proprii şi derulând operaţiuni economice în mod independent, obţinând profit propriu, astfel încât nu au putut fi stabilite, în ceea ce o priveşte, legături în baza cărora să se poată afirma că reclamanta ar fi avut doar o existenţă scriptică, fiind mai degrabă o firmă fantomă, astfel cum sugerează recurenta.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în actele administrative contestate nu se susţine niciun moment că reclamanta ar fi avut doar o existenţă scriptică, fiind mai degrabă o firmă fantomă, şi nici măcar nu se sugerează acest fapt.

Ceea ce a avut în vedere recurenta este existenţa unei coordonări între cele două entităţi juridice verificate, care se confirmă ulterior finalizării proiectului prin faptul că între cele două societăţi şi SC B. SRL există legături de ordin economic.

Acest fapt este întărit şi de achiziţiile solicitate de SC B. SRL în cererea de finanţare nr. x/28 septembrie 2012, declarată neeligibilă, astfel cum se menţionează în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Rezultă din probatoriul administrat că au fost înfiinţate mai multe societăţi aparent independente, printre acestea numărându-se şi intimata reclamantă, care au avut angajaţi comuni, nu şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu principiile liberei concurenţe şi, în raport cu împrejurarea că intimata reclamantă a prestat cele mai multe dintre servicii către societatea B. SRL, se poate concluziona că a deservit interesele economice şi financiare ale acestei societăţi.

Relevanţă în reţinerea caracterului întemeiat al acestei critici prezintă şi jurisprudenţa C.J.U.E., respectiv hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată în cauza C-110/13, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben prin care s-a statuat în sensul că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu exista în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Mai arată intimata reclamantă că C.J.U.E. a decis că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Or, în cauză, Înalta Curte reţine că au fost luate în considerare toate elementele obiective anterior amintite, iar acestea au evidenţiat existenţa condiţiilor artificiale, concluziile autorităţii nefiind întemeiate doar pe lipsa autonomiei funcţionale a proiectului reclamantei.

În consecinţă, nu vor putea fi reţinute considerentele primei instanţe conform cărora nu s-a demonstrat existenţa ambelor elemente, atât cel obiectiv, cât şi cel subiectiv, pentru a se concluziona în sensul creării condiţiilor artificiale pentru obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin.

Se susţine în întâmpinare că toate pretinsele nereguli semnalate de recurentă au fost aduse la cunoştinţa acesteia odată cu depunerea proiectului sau, în orice caz, anterior efectuării plăţii împrumutului nerambursabil de către recurentă, caz în care acestea ar fi trebuit să fie constatate anterior efectuării plăţii, cu consecinţa neacordării fondurilor şi, prin urmare, a evitării prejudicierii reclamantei.

Susţinerea nu constituie un argument în sensul respingerii recursului, întrucât stabilirea existenţei unor condiţii artificiale se face şi prin prisma examinării unor evenimente şi documente ulterioare analizării cererii de finanţare sau verificării cererilor de plată.

Împrejurarea că unele aspecte ar fi putut fi cunoscute la momentul analizării cererii de finanţare depuse de societatea reclamantă nu este de natură să înlăture concluziile privind crearea condiţiilor artificiale, câtă vreme examinarea individuală a acestor aspecte nu era în măsură să ofere indicii de neregulă, acestea rezultând din evaluarea activităţii economice ulterioare obţinerii finanţării, doar în acest mod putându-se stabili dacă societatea are autonomie funcţională sau, din contră, serveşte intereselor economice ale unei/unor alte/altor societăţi. Aceasta cu atât mai mult cu cât stabilirea acestui fapt nu se face prin raportare la definiţii cuprinse în dispoziţii legale, în speţă, cele din art. 4 din Legea nr. 346/2006.

Faţă de aceste considerente, constatând că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei SC A. SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 182/CA/2015 - PI din 10 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM