Administratorship of a private limited company is not equivalent to public-sector manager incompatibility under integrity laws

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 întocmit de pârâtă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Acţiunea a fost completată la 15 octombrie 2014, reclamantul A. solicitând şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri de 100.000 RON daune morale pentru prejudiciul cauzat prin actele administrative nelegale.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

A respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014;

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 şi nr. x, precum şi plata daunelor morale;

A respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost completată. Solicită şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.

Recurentul a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, având în vedere că instanţa de fond a considerat că administratorul unei societăţi comerciale se confundă cu managerul unei societăţi comerciale, fiind în esenţă persoana care conduce activitatea unei entităţi economice.

A arătat că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul, în calitate de administrator, a desfăşurat activităţi de manager, interzise de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

A precizat că incompatibilităţile prevăzute de Legea nr. 95/2006 sunt explicite, neputând fi extinse şi la alte calităţi şi funcţii în afara celor prevăzute expres de legiuitor.

Recurentul a arătat că atunci când legiuitorul a considerat că se impune stabilirea unei incompatibilităţi între o funcţie publică şi calitatea de administrator într-o societate comercială a prevăzut-o în mod explicit, iar legiuitorul nu a înţeles să utilizeze o denumire generală de manager pentru toate funcţiile de conducere ori de execuţie, ci aşa cum este demonstrat prin Legea nr. 161/2003, acestea trebuie enumerate explicit pentru a fi atrasă starea de incompatibilitate.

Recurentul a concluzionat că din interpretarea Legii nr. 95/2006 coroborată cu Legea nr. 66/1993 rezultă faptul că legiuitorul a urmărit incompatibilitatea între funcţia de şef de secţie şi cea de manager al unei instituţii publice, întrucât doar în cadrul acestora este reglementată noţiunea de manager.

S-a arătat că este incontestabil că şeful de secţie se află într-o poziţie publică oficială, motiv pentru care nu are dreptul de a urmări interese private care ar putea să influenţeze exercitarea cu imparţialitate a îndatoririlor sale publice. Legiuitorul a înţeles însă să sancţioneze o astfel de conduită prin intermediul conflictului de interese ce împiedică şeful de secţie să desfăşoare contracte cu unitatea spitalicească prin intermediul unor societăţi comerciale în care are calitatea de asociat sau administrator. A subliniat că aceasta nu îl face incompatibil absolut cu calitatea de administrator într-o societate comercială.

Recurentul a arătat că teza susţinută de instanţa de fond ar face ca medicul şef de secţie să fie incompatibil absolut cu activitatea de administrator în orice fel de societate comercială, indiferent dacă are sau nu legătură cu actul medical, însă nu aceasta a fost intenţia legiuitorului când a instituit cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

A arătat recurentul că a interzice şefului de secţie să deţină un cabinet medical privat, sub forma unui SRL cu asociat şi administrator unic, ar însemna o îngrădire a exercitării actului medical şi o discriminare a medicilor care conduc secţia, faţă de medicii care nu au o funcţie de conducere.

De asemenea, recurentul a precizat că nu a desfăşurat activităţi de manager, precizând că spre deosebire de prima teză a art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, care stabileşte un criteriu formal pentru incompatibilitate, respectiv simpla deţinere a calităţii de manager, teza a doua a aceluiaşi articol, se raportează la un criteriu pur subiectiv, respectiv dacă reclamantul a desfăşurat în concret activităţi de manager.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat în concret activitatea reclamantului în cadrul societăţii comerciale, nu s-a raportat strict la particularităţile speţei şi a analizat tot sub aspect formal dacă un administrator în general efectuează activităţi de manager.

Recurentul a mai criticat hotărârea instanţei de fond arătând că au fost aplicate în mod greşit prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că în mod greşit s-a procedat mai întâi la solicitarea de informaţii fără caracter public şi doar ulterior a fost informat reclamantul că are dreptul la un punct de vedere.

Recurentul a criticat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 32 din Legea nr. 176/2010, arătând că potrivit acestora, dispoziţiile legii se aplică persoanelor cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică. Recurentul a susţinut că admiţând că funcţia de şef de secţie este o funcţie de conducere, aceasta nu este totuşi o funcţie de control, întrucât şeful de secţie deţine doar conducerea secţiei respective, dar se supune controlului exercitat de managerul spitalului.

A fost criticată aplicarea greşită a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010 cu privire la admiterea excepţiei de inadmisibilitate a contestării Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, arătându-se că instanţa de fond a reţinut că prin raportul de evaluare arătat a fost dată o soluţie de clasare, întrucât nu s-au identificat elemente ale unui conflict de interese din punct de vedere administrativ, ci s-au identificat elemente de natură penală, iar contestarea acestui raport pe calea contenciosului administrativ este inadmisibilă. Recurentul a arătat că textul de lege indicat nu arată că pot fi contestate doar rapoartele de evaluare prin care a fost reţinut conflictul de interese, ci poate fi contestat orice raport de evaluare, indiferent de soluţia acestuia.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.

Cu privire la critica recurentului ce vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, cu referire la soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a contestării raportului de evaluare nr. x/24 septembrie 2016, intimata apreciază că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 au fost interpretate corect de instanţa de fond.

S-a arătat că nu s-a constatat existenţa unui conflict de interese de natură administrativă, iar cu privire la indiciile săvârşirii infracţiunii de conflict de interese reglementat de art. 301 din C. pen. urmează să se pronunţe organul de cercetare penală. S-a precizat că actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu reprezintă, în drept, un act de sesizare a organului de urmărire penală, act care nu prezintă trăsăturile specifice unui act administrativ în înţelesul dispoziţiilor din Legea contenciosului administrativ, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea acţiunii în contencios administrativ.

A mai arătat intimata că în mod corect a reţinut instanţa de fond că funcţia de medic şef de secţie este o funcţie de conducere şi control. De asemenea, noţiunea de administrator al unei societăţi comerciale este echivalentă cu cea de manager al unei instituţii publice, dată fiind identitatea atribuţiilor funcţiilor menţionate - cumulând calitatea de asociat unic şi cea de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, recurentul a îndeplinit o veritabilă activitate managerială.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, precum şi a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, ambele emise de pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI)

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii acţiunii cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la acelaşi raport de evaluare şi a respins acţiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 şi nr. x şi plata daunelor morale, respingând totodată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 pârâta Agenţia Naţională de Integritate a constatat din analiza documentelor depuse la dosar că, începând cu 4 mai 2006 - data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 şi până în prezent, reclamantul a exercitat, concomitent, atât funcţia de şef secţie Clinică Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cât şi funcţia de administrator al SC B. SRL, încălcând astfel prevederile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor aşa cum sunt stipulate prin Legea nr. 95/2006, respectiv prin art. 180 alin. (1) lit. b) şi art. 184 alin. (12).

Prin Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 s-a constatat că în urma activităţii de evaluare au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., deoarece în timpul exercitării funcţiei de medic Şef secţie, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu toate prerogativele care decurg din exercitarea funcţiei a obţinut foloase materiale urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu SC C. SRL, a contractelor de consultanţă ştiinţifică medicală cu S.C. D. ltd. Reprezentanţa şi a contractelor de prestări servicii încheiate cu SC E. SRL şi SC F. SRL, societăţi care aveau încheiate cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu contracte de furnizare medicamente, respectiv contracte de prestări servicii medicale.

În temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legi nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agendei Naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 301 din C. pen.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010 sunt în sensul că persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, dând dreptul persoanei care face obiectul evaluării să conteste atât raportul de evaluare a conflictului de interese administrativ, cât şi cel de evaluare a incompatibilităţii, însă în cauză nu s-a constatat existenţa unui conflict de interese administrativ, iar în ce priveşte indiciile săvârşirii infracţiunii privind conflictul de interese reglementat de art. 301 C. pen. rămâne să se pronunţe Parchetul.

Actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu reprezintă, în drept, un act de sesizare a organului de urmărire penală, potrivit art. 221 C. proc. pen., care nu prezintă trăsăturile specifice ale unui act administrativ în înţelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte de sine stătătoare, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea acţiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară". Prin urmare, calea procedurală pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, va fi cea prevăzută de C. pen. şi respectiv de C. proc. pen.

Instanţa de contencios administrativ poate fi învestită pe calea acţiunii împotriva raportului de evaluare numai cu analizarea legalităţii acestui act în ce priveşte constatarea conflictului de interese de natură administrativă şi a stării de incompatibilitate, nu şi în ce priveşte o posibilă infracţiune săvârşită de acesta. Cu privire la indiciile unei infracţiuni a fost sesizat şi se va pronunţa Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, astfel încât sesizarea parchetului nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii a fost admisă.

Prin prisma argumentelor acestei soluţii a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii în anularea raportului de evaluare nr. x/24 septembrie 2014, întrucât termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, invocat de către pârâtă, nu este incident în cauză.

Chiar dacă s-ar admite teza contrară, în raport de data comunicării Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 (29 septembrie 2014) şi data înregistrării completării de acţiune (15 octombrie 2014), se constată că reclamantul a formulat petitul privind anularea acestui raport de evaluare în termen de 15 zile de la comunicare, calculat pe zile libere.

Relativ la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, ce priveşte incompatibilitatea reţinută în sarcina reclamantului, prima instanţă a apreciat că acţiunea este nefondată pentru următoarele considerente:

Starea de incompatibilitate reţinută în persoana reclamantului pentru perioada 4 mai 2006 - prezent se fundamentează pe prevederile art. 184 alin. (12) raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

După cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, agenţia pârâtă a reţinut în mod corect starea de fapt referitoare la funcţiile deţinute de către reclamant. Astfel, din Adresa nr. x din 24 iunie 2014 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu rezultă că reclamantul a îndeplinit funcţia de medic şef secţie Clinica Cardiologie I din 1 octombrie 1993 până în prezent, cu excepţia perioadelor 15 februarie 2008 - 15 mai 2008 şi 1 ianuarie 2009 - 1 iulie 2009 când a avut contractul de muncă suspendat. Potrivit Certificatului de furnizare informaţii nr. 229435/1 din 12 iunie 2014 emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, reclamantul deţine calitatea de administrator şi asociat unic la SC B. SRL din data de 16 martie 1993.

În ce priveşte echivalenţa sau diferenţa între funcţia de administrator şi cea de manager, instanţa de fond a apreciat că, întrucât calitatea de administrator reclamantul a deţinut-o la o societate comercială cu răspundere limitată, noţiunea de administrator este echivalentă în cazul acestui tip de persoane juridice de drept privat cu cea de manager al unei instituţii publice. Există identitate între atribuţiile unui administrator al unei societăţi comerciale, ca cea în care reclamantul a fost asociat unic şi administrator şi atribuţiile pe care un manager le are de exercitat în instituţiile publice.

După cum rezultă din literatura de specialitate este unanim acceptat că managerul este reprezentat de persoana care exercită funcţiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă. Managerul exercită anumite funcţii specifice managementului ca proces, ca urmare conduce oameni, are subordonaţi şi ia decizii care, aplicate, influenţează şi activitatea altor persoane decât propria activitate.

Indiferent de nivelul ierarhic la care se situează şi de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, managerii stabilesc obiective, organizează, coordonează, antrenează personalul la realizarea obiectivelor şi controlează modul de realizare a acestora şi de desfăşurare a activităţilor. Toate acestea se constituie în funcţiile managementului care sunt exercitate de manageri.

Ori, reclamantul în calitate de asociat unic şi administrator al SC B. SRL exercită atribuţii de decizie în sensul exercitării funcţiilor managementului în cadrul societăţii, în sensul stabilirii obiectivelor, al organizării, coordonării, antrenării personalului la realizarea obiectivelor şi al controlului asupra modului de realizare a acestora şi de desfăşurare a activităţilor. Aşadar, cumulând calitatea de asociat unic cu cea de administrator al SC B. SRL, reclamantul îndeplineşte o veritabilă activitate managerială, în accepţiunea art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, chiar dacă obiectul de activitate al cabinetului se referă la acordarea de consultaţii medicale.

În acest context, nu prezintă relevanţă apărările reclamantului în sensul că în Legea nr. 31/1990 nu se regăseşte noţiunea de manager şi nici cele potrivit cărora Legea nr. 66/1993 privind contractul de management, care se aplică doar regiilor autonome şi societăţilor în care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni, face distincţie între funcţia de manager şi calitatea de administrator.

Nici modul de reglementare a situaţiilor de incompatibilitate în cazul primarilor şi viceprimarilor prevăzute art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate primi relevanţa pretinsă de către reclamant, întrucât acest text enumeră funcţii de conducere şi de execuţie deţinute nu numai la societăţi comerciale, ci şi la alte entităţi.

Răspunzând şi celorlalte critici ale reclamantului vizând elementele stării de incompatibilitate, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical din aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică;

b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate;

c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;

d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.

Fiind stabilit anterior că reclamantul, în calitate de administrator al SC B. SRL, îndeplineşte activitate managerială, nu pot fi primite susţinerile acestuia în sensul că situaţia sa se încadrează în lit. a) din textul art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care într-adevăr nu se aplică şefilor de secţie, şi nu în lit. b) cum a reţinut agenţia pârâtă. Cum dispoziţiile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt clare, fiind delimitate în lit. a) - d) patru situaţii de incompatibilitate care nu se suprapun, nu pot fi primite nici afirmaţiile reclamantului că interdicţia prevăzută la lit. b) a alin. (1) din art. 180 vizează exclusiv activităţi sau funcţii de manager în unităţi spitaliceşti.

În concluzie, sensul art. 184 alin. (12) cu trimitere la incompatibilitatea reglementată de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este că există incompatibilitate între funcţia de şef de secţie de spital public, care se exercită în temeiul contractului de administrare şi funcţia de manager, care, în cazul persoanelor juridice de drept privat este denumită de Legea nr. 31/1990 administrator.

Intenţia legiuitorului prin norma de trimitere de la art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006 este în sensul de a institui incompatibilitatea şefilor de secţii din spital care au contract de administrare cu exercitarea unei activităţi sau a oricărei alte funcţii de administrare prin similitudine cu incompatibilitatea instituită managerului de spital de a exercita orice altă activitate sau funcţie de manager.

În ceea ce priveşte nulitatea raportului de evaluare faţă de prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prima instanţă a constatat că apărarea reclamantului nu este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 20, 13 şi 15 Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere a persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date şi informaţii de la persoanele fizice sau juridice. Datele solicitate sunt publice şi odată ce a fost comunicată reclamantului înştiinţarea despre declanşarea procedurii de evaluare, prin adresa din 19 mai 2014, ANI era îndreptăţită să solicite informaţii relevante autorităţilor publice, acestea putând fi valorificate în mod legal la elaborarea raportului de evaluare. S-a respectat şi prevederea art. 20, solicitându-se reclamantului un punct de vedere care este cuprins în raportul de evaluare.

Neîntemeiate au fost considerate şi susţinerile reclamantului privind nulitatea raportului de evaluare pentru inaplicabilitatea Legii nr. 176/2010 şefilor de secţie.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate este competentă să realizeze activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2).

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:

32. persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică;

Analiza coroborată a celor două texte mai sus enunţate conduce la concluzia că Agenţia Naţională de Integritate este competentă să evalueze existenţa incompatibilităţilor pentru persoanele cu funcţii de conducere şi control din cadrul spitalelor publice de stat.

Pentru a lămuri dacă funcţia de medic şef de secţie se circumscrie noţiunii de funcţie de conducere şi control din cadrul spitalelor publice de stat se impune a fi analizate prevederile speciale în materie, respectiv normele Legii 95/2006, în speţă art. 184 din care rezultă că funcţia de medic şef de secţie este o funcţie de conducere (alin. (2), persoana care o ocupă încheie un contract de administrare (alin. (4) şi poate fi subiect al stării de incompatibilitate (alin. (12).

Este adevărat că funcţia de medic şef de secţie nu este o funcţie publică de autoritate întrucât, spre deosebire de managerul spitalului, activităţile desfăşurate de şeful de secţie, în baza unui contract de administrare sunt specific administrative, acesta răspunzând de calitatea actului medical realizat în secţia respectivă, având atribuţii şi responsabilităţi restrânse la asigurarea calităţii actului medical (art. 184 alin. (3).

Însă, în raport de dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi alin. (12) din Legea nr. 95/2006, distincţia realizată între funcţia de conducere şi funcţia publică de autoritate nu este relevantă.

Funcţia de medic şef de secţie este şi funcţie de control. Întrucât răspunde de calitatea actului medical (art. 184 alin. (3), concluzia logică este că medicul şef de secţie îndeplineşte şi atribuţii de control în cadrul secţiei respective.

Referitor la aplicarea Legii nr. 176/2010 unor activităţi desfăşurate anterior intrării în vigoare a acestei legi, se constată că incompatibilităţile în cauză sunt reglementate de Legea nr. 95/2006, aceasta conţinând norme de drept material, iar procedura de cercetare şi de sancţionare a acestora este stabilită de Legea nr. 176/2010, care cuprinde în principiu norme de drept procesual.

În consecinţă, nu se poate pune problema în speţă de o aplicare retroactivă a Legii nr. 176/2010, întreaga procedură fiind derulată sub imperiul acestei legi, iar din punctul de vedere al dreptului material, incompatibilitatea reţinută în sarcina reclamantului a fost analizată şi încadrată juridic în prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, în vigoare în întreaga perioadă supusă evaluării, cu respectarea principiului tempus regit actum.

Întrucât acţiunea având ca obiect anularea celor două rapoarte de evaluare nu a fost admisă, obligarea la daune morale, fiind un capăt de cerere subsecvent, nu poate avea o altă soluţie nefiind îndeplinite cerinţele antrenării răspunderii civile delictuale, întrucât nu există nici o faptă generatoare de prejudiciu.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. b) raportat la art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale reglementează incompatibilitatea dintre funcţia de şef de secţie al unui spital public şi exercitarea oricărei activităţi sau alte funcţii de manager. În speţă însă, se constată că recurentul a avut calitatea de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, calitate care, în opinia instanţei de control judiciar nu poate fi echivalată exercitării activităţii sau funcţiei de manager.

Înalta Curte are în vedere că Legea nr. 161/2003 menţionează distinct în cadrul incompatibilităţilor reglementate pentru demnităţile şi funcţiile publice (art. 82 şi următoarele din lege) funcţia de manager şi cea de director, administrator, membru al consiliului de administraţie etc. al unei societăţi comerciale. Această distincţie denotă faptul că atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu demnitate sau funcţie publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, act normativ care, de altfel, nu foloseşte noţiunea de "manager" pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societăţii.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, date fiind limitările aduse dreptului persoanelor la muncă şi la desfăşurarea unei activităţi economice, în materia incompatibilităţilor legea nu poate fi interpretată extensiv, în sensul conferirii pentru noţiunea de manager a înţelesului comun al acesteia, în detrimentul celui rezultat din reglementările legale incidente. Aceasta în condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.

Ca urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte menţinerea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, întrucât are la bază o interpretare extensivă a normelor legale incidente, incluzându-se în mod nepermis în sfera incompatibilităţilor prevăzute de Legea nr. 95/2006 o situaţie pe care legiuitorul nu a intenţionat să o sancţioneze.

Chiar dacă prin cererea de recurs, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost completată, Înalta Curte constată că nu au fost formulate în mod explicit critici în ceea ce priveşte respingerea solicitării de acordare a daunelor morale, astfel că această soluţie nu poate fi modificată

Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte apreciază că această critică nu este întemeiată, instanţa de fond respingând în mod corect ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014. Aceasta în condiţiile în care, art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 prevede următoarele:

(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că raportul de evaluare a conflictului de interese ce poate fi contestat este exclusiv cel care se referă la conflictul de interese administrativ, dat fiind că numai în privinţa acestuia se pune problema sesizării organelor competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi cea a sesizării instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea şi va anula Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 453 alin. (2) din noul C. proc. civ., intimata Agenţia Naţională de Integritate va fi obligată la 1000 RON cheltuieli de judecată către recurent, sumă reprezentând contravaloarea parţială a taxei de timbru şi onorariului de avocat achitate de acesta la instanţa de fond şi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea reclamantului A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă intimata Agenţia Naţională de Integritate la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurent.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM