Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3449/2018 AI generated

Denial of professional disease status challenged; failure to order medical-legal expert test to resolve factual contradiction between administrative and clinical findings

Case Number Decizia nr. 3449/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appellant’s appeal, quashed the lower court’s judgment dismissing the claim, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the claimant on procedural grounds. The dispute involved a challenge to a Health Directorate’s investigation report and a Ministry of Labor committee’s decision that denied professional character to the claimant’s occupational diseases (lumbar discarthrosis and cervical discopathy), which the claimant argued resulted from prolonged orthostasis, repetitive movements, and manual handling of heavy weights. The decisive legal basis was the violation of Article 22(2) of the Civil Procedure Code and the requirement for correct application of Article 5(h) of the Occupational Safety and Health Law; the Supreme Court found the lower court’s ruling unlawful because it rejected the essential request for a medical-legal expert to resolve the factual contradiction between the occupational physician’s diagnosis and the administrative findings, thereby failing to establish the truth and necessitating a retrial to ensure the claimant’s right to a fair trial and proper fact-finding.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ; Denial of professional disease status challenged; failure to order medical-legal expert test to resolve factual contradiction between administrative and clinical findings: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
expert medical findings occupational disease challenge of factual findings violation of procedural rights health claims Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
Totodată, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În consecinţă, potrivit celor expuse, se va constata caracterul întemeiat al criticilor formulate, aspect în raport de care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care, coroborat cu art.
art. 497 C. proc. civ
civ., care, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., vor impune soluţia de casare cu trimitere.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2015, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Argeş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, solicitând anularea Procesului-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a caracterului de boală profesională încheiat de DSPJ Argeş, în ceea ce-l priveşte pe petent, precum şi anularea Hotărârii nr. H667 din 29 mai 2014, urmând ca instanţa să stabilească caracterul profesional al bolii.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 193/F-CONT din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 193/F-CONT din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că asigurarea dreptului la un proces echitabil presupune obligaţia instanţelor de judecată de a analiza criticile formulate şi probatoriul propus, precum şi motivarea măsurilor dispuse.

Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că "a lucrat o perioadă de 4 luni şi a manipulat rezervoare de carburant cu greutăţi cuprinse între 8,7 - 9,2 kg cu o frecvenţă de manipulare de 455 rezervoare/8 ore, respectiv 58 rezervoare/oră, iar condiţiile de la locul de muncă nu au evidenţiat agenţii cauzali menţionaţi în fişa BP1, respectiv osteostatism prelungit şi mişcările repetitive."

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a constatat absenţa celor 2 elemente care potrivit fişei BP1 ar fi determinat afecţiunile de care suferă reclamantul: ortostatism prelungit şi mişcări repetitive.

Ortostatismul prelungit este definit ca fiind menţinerea corpului în poziţie verticală mai mult de o oră, fără posibilitatea de a sta aşezat.

Faţă de atribuţiile de serviciu de a manipula rezervoare de carburant cu o greutate cuprinsă între 8,7 kg şi 9,2 kg, manevrarea a 58 de bucăţi într-o oră se putea asigura numai în poziţia verticală.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-reclamant arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că "se poate observa din înscrisul de la dosar că petentul nu a lucrat decât 4 luni în anul 2011 la postul de "ciclare rezervor", ori această durată este prea mică pentru a pretinde că boala de care suferă îmbracă caracter de boală profesională". Această dezlegare dacă perioada de 4 luni raportată la activitatea concret desfăşurată era suficientă să-i producă afecţiunile pe care le acuză nu poate fi realizată decât prin intermediul unei expertize medico-legale. Deşi a solicitat această probă, instanţa de fond a respins-o.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi Direcţia de Sănătate Publică Argeş, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi Ministerul Sănătăţii au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 1 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant are ca obiect anularea Procesului-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a caracterului de boală profesională încheiat de DSPJ Argeş, în ceea ce-l priveşte pe petent, precum şi anularea Hotărârii nr. H667 din 29 mai 2014, urmând ca instanţa să stabilească caracterul profesional al bolii.

Prima instanţă a respins cererea reclamantului cu motivarea că din coroborarea înscrisurilor de la dosar şi a dispoziţiilor legale în materie, rezultă că boala de care suferă contestatorul A. nu îmbracă caracterul de boală profesională, iar Procesul-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 încheiat de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Argeş şi Hotărârea nr. H 667 din 29 mai 2014 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii sunt legale şi temeinice.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Recurentul-reclamant critică concluzia primei instanţe potrivit căreia boala de care suferă nu îmbracă caracterul de boală profesională în lipsa indicării normei juridice care să determine această dezlegare în condiţiile respingerii probei privind efectuarea unei expertize medico-legale.

Dispoziţia prevăzută la art. 5 lit. h) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 din 14 iulie 2006 defineşte noţiunea de boală profesională ca fiind afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la data de 29 iunie 2012 Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a emis biletul de ieşire din spital în care s-a stabilit diagnosticul: discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 faţă de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive şi motorii) prin ortostatism prelungit şi mişcări repetative, cu risc major de hernie de disc, discopatie C5-C6 profesională prin manipulare de greutăţi.

Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a arătat că prin corelarea datelor de anamneză profesională, carnet de muncă (spor de 2% pentru efort fizic) şi descrierea activităţii transmisă de SC A. SA se susţine caracterul profesional al bolii pentru diagnosticul de discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 faţă de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive şi motorii), motiv pentru care a emis fişa de semnalare BP1 prin care a informat DSP Argeş că reclamantul A. a fost diagnosticat cu "discopatie C5-C6 profesională prin manipulare greutăţi".

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca relevant şi faptul că la data de 11 iulie 2013 Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a emis biletul de ieşire din spital în care s-a stabilit diagnosticul: discartroză lombară L2-L3 profesională prin manipulare de greutăţi, ortostatism prelungit. În susţinerea caracterului profesional al bolii s-a reţinut că la locul de muncă pacientul a lucrat în condiţii de suprasolicitare şi de expunere la noxe profesionale, cum ar fi: pulberi minerale cu conţinut în dioxid de siliciu liber cristalin (TE-16 ani şi TR-24 ani), gaze şi fumuri de turnătorie, ortostatism prelungit, zgomot, manipulare de greutăţi. În, secţia de montaj pacientul a lucrat din anul 2005 până în prezent (2013), ca montator subansamble. Iniţial în secţia de montaj motor trebuia manipulat un bloc motor în două persoane pe o distanţă de 15 metri, iar începând cu anul 2010 a trebuit să manipuleze greutăţi (rezervor cu greutatea de aproximativ 10 kg.), cu o cadenţă de 480 piese/8 ore. Pacientul cu antecedente de discopatie lombară din anul 2007, a relatat debutul afecţiunii muscolo-scheletice în perioada în care lucra ca montator subansamble în secţia montaj motor unde efectua operaţiuni de montare a subansamblelor (alternator, bobină) pe blocul motor şi manipularea manuală în echipă de 2 persoane a blocului motor pe o distanţă de 15 metri (declarativ).

Faţă de aceste aspecte, unitatea spitalicească a emis fişa de semnalare BP1 nr. 371 din 11 iulie 2013 prin care reclamantul A. a fost diagnosticat cu discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 faţă de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive şi motorii) prin ortostatism prelungit şi mişcări repetative, cu risc major de hernie de disc.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că prin Procesul-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a cazului de boală profesională emis de DSP Argeş s-a infirmat caracterul profesional al bolii cu care a fost diagnosticat reclamantul de către Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii, respectiv: discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 faţă de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive şi motorii) prin ortostatism prelungit şi mişcări repetative, cu risc major de hernie de disc, discopatie C5-C6 profesională prin manipulare de greutăţi.

Cu privire la motivele pentru care a fost infirmat caracterul profesional al bolii s-a reţinut că, în urma cercetării la locul de muncă nu s-au evidenţiat agenţii cauzali din fila BP1 (ortostatism prelungit şi mişcări repetative). Din documentele puse la dispoziţie de unitate fişa identificării factorilor de risc profesional, fişa personală, nu s-au identificat factorii incriminatori din fila BP1, iar salariatul va fi anunţat în termen de 30 de zile de către reprezentanţii societăţii.

Prin hotărârea H667 din 29 mai 2014 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Comisia de Experţi de Medicina Muncii s-a menţinut concluzia din Procesul-verbal de cercetare nr. x din 9 decembrie 2013 care infirmă caracterul profesional al bolii, reţinându-se că nu există factorii de risc profesional menţionaţi în fişa BP1 de semnalare, fără a se detalia în concret care sunt motivele pentru care s-a luat această hotărâre.

Înalta Curte constată că înscrisurile menţionate mai sus nu se pot corobora deoarece pârâtele Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii nu au ţinut cont de concluziile Spitalului Clinic Colentina menţionate în fişa de semnalare BP1 şi aflate la dosarul cauzei, nu au participat la cercetarea bolii profesionale a petentului, ci doar au analizat documentele puse la dispoziţie de către SC A. SA.

Corecta aplicare a legislaţiei speciale în vederea stabilirii caracterului de boală profesională impunea, în contextul existenţei unor contrarietăţi între concluziile comisiei şi concluziile medicului de medicina muncii din cadrul Spitalului Clinic Colentina, efectuarea unei expertize.

Această expertiză de specialitate în medicina muncii, urmează a fi efectuată de experţi independenţi, în scopul lămuririi contradicţiilor existenţe între concluziile Comisiei de Experţi în Medicina Muncii şi concluziile medicului de medicina muncii, în vederea stabilirii în mod neechivoc a faptului dacă boala de care suferă reclamantul are sau caracterul de boală profesională.

Totodată, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte constată că pentru lămurirea situaţie de fapt şi aplicarea corectă a legii instanţa de fond ar fi trebuit să încuviinţeze proba cu expertiză medico-legală aspect în raport de care motivul de recurs este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinţei cu trimitere.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare practică impusă de respectarea dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, respectiv să procedeze la administrarea probei cu expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă boala reclamantului are caracter profesional şi o examinare pe fond a tuturor pretenţiilor deduse judecăţii pe calea prezentei acţiuni.

În consecinţă, potrivit celor expuse, se va constata caracterul întemeiat al criticilor formulate, aspect în raport de care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., vor impune soluţia de casare cu trimitere.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa primei instanţei şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 193/F-CONT din 15 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM