Tax objection suspended pending criminal investigation: exclusion of administrative inaction claims under lex specialis

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia de Administrare Fiscală, solicitând să fie obligate pârâtele la soluţionarea în termen de 45 de zile a contestaţiei sale administrative, formulată în anul 2009, împotriva actului administrativ-fiscal, respectiv a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală cu nr. 741 din 4 martie 2009, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală x din 4 martie 2009, care a fost suspendată prin Decizia ANAF nr. 154 din 6 mai 2009 şi care trebuia să fie soluţionată într-un termen rezonabil; a solicitat, de asemenea, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la repararea pagubei produse, respectiv la plata de despăgubirilor în valoare de 1.065.970 RON, constând în accesoriile pe care i le-a calculat anual, deşi se aflau în culpă pentru nesoluţionarea contestaţiei într-un termen rezonabil; în conformitate cu art. 453 din C. proc. civ., obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa nr. 42 din data de 17 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta SC A. SA a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că soluţia de respingere a acţiunii şi în concret sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 lit. b) C. proc. civ., motivele respingerii fiind contradictorii şi străine în raport de obiectul cauzei.

Se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, deşi în cererea de chemare în judecată se contestase pretinsul refuz de soluţionare pe fond a contestaţiei administrative formulată în anul 2009 împotriva deciziei de impunere nr. x din 4 martie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 4 martie 2009 şi depăşirea termenului rezonabil de soluţionare prima instanţă nu a analizat această cerere şi nu s-a pronunţat cu privire la cererea de reparare a pagubei solicitate reprezentând despăgubiri pentru accesoriile calculate anual pentru întreaga perioadă în care contestaţia administrativă nu a fost soluţionată.

Recurenta-reclamantă arată că prima instanţă a respins acţiunea pe considerentul că în cauză au fost aplicate corect dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură fiscală în condiţiile în care reclamanta nu a contestat suspendarea, respectiv Decizia nr. 154 din 6 mai 2009, motivarea primei instanţe fiind străină de ceea ce a solicitat reclamanta prin acţiune.

Se arată că prima instanţă nu a analizat depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a contestaţiei administrative, în cauză de la data sesizării penale existând o perioadă de 7 ani, perioadă pentru care s-au calculat accesorii în sarcina recurentei, actele de impunere nefiind suspendate.

Se reţine că nesoluţionarea pe fond a contestaţiei administrative reprezintă o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În raport de dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2006, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 70 C. proc. fisc.

Se arată că prima instanţă nu a analizat dispoziţiile legale invocate de recurentă, nu a analizat obiectul acţiunii circumscris unei obligaţii de a face, respectiv obligaţia autorităţii fiscale de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă, în condiţiile în care nu s-a contestat suspendarea soluţionării contestaţiei ci s-a contestat în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pretinsul refuz de a fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă şi de a fi soluţionată cererea de acordare a daunelor materiale produse societăţii ca urmare a nesoluţionării contestaţiei într-un termen rezonabil.

Se invocă soluţii de practică ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în raport de motivele de recurs invocate.

La doar intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a invocat excepţia nulităţii recursului, iar intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 3 mai 2018 s-a respins excepţia nulităţii recursului şi recursul a fost admis în principiu în baza art. 493 alin. 7 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reţine de Curte faptul că sentinţa recurată prin care s-a respins acţiunea formulată de recurenta-reclamantă se întemeiază pe motive străine de natura cauzei sau contradictorii.

Soluţia de respingere a acţiunii este motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. civ.

În cauză în mod corect prima instanţă a respins acţiunea plecând de la situaţia premisă stabilită corect şi anume soluţionarea contestaţiei administrative formulată de recurenta-reclamantă împotriva actelor de impunere prin care s-au calculat un impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.133.620 RON şi majorări de întârziere aferente a fost suspendată prin Decizia nr. 154 din 6 mai 2009 în baza art. 214 din O.G. nr. 92/2003 până la rezolvarea sesizării penale apreciind că de această sesizare penală din 12 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare, secţia Prahova depinde soluţia în contestaţia administrativă.

Recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea primei instanţe privind legalitatea Deciziei nr. 154 din 6 mai 2009 este străină de obiectul cererii de chemare în judecată pe motiv că nu s-a contestat decizia de suspendare solicitându-se soluţionarea pe fond a contestaţiei suspendată apreciindu-se că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare.

Curtea apreciază că prima instanţă a analizat corect legalitatea Deciziei nr. 154/2009 deoarece contrar opiniei reclamantei contestaţia sa administrativă a primit o soluţie administrativă a fost soluţionată în sensul că nu s-a dispus suspendarea contestaţiei până la soluţionarea unei sesizări penale.

Recurenta-reclamantă a formulat acţiunea contestând pretinsa nesoluţionare într-un termen rezonabil a soluţionării contestaţiei administrative într-un termen rezonabil ca fiind un exces de putere, fără a ţine cont de situaţia de fapt în sensul că în prezenta cauză contestaţia administrativă nu s-a soluţionat pe fond deoarece s-a dispus suspendarea prin Decizia nr. 154/2009. Aceasta nu reprezintă o nesoluţionare a contestaţiei în sensul solicitat de reclamantă ci reprezintă o anumită soluţie care deşi nu a fost contestată expres continuă să-şi producă efectele. În lipsa anulării acestei suspendări, contestaţia administrativă nu poate fi analizată de autoritatea fiscală pe fond, acesta fiind motivul pentru care prima instanţă a analizat decizia de suspendare deşi în petitul cererii nu s-a solicitat expres acest lucru de către recurentă.

Recurenta-reclamantă prin acţiune a negat pe situaţia sa de fapt un aspect esenţial. Nu a solicitat expres anularea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, dar solicită obligarea autorităţii la soluţionarea pe fond pentru depăşirea termenului rezonabil.

În mod corect prima instanţă a analizat legalitatea suspendării deoarece numai dacă se constată că suspendarea a fost nelegală sau nu se mai justifică, în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. , putea dispune obligarea autorităţii la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative. Autoritatea fiscală nu poate soluţiona contestaţia pe fond dacă decizia de suspendare nu este anulată deoarece din punct de vedere administrativ contestaţia a primit o soluţie administrativă şi anume a fost suspendată prin Decizia nr. 154 din 6 mai 2009.

În raport de obiectul cererii şi situaţia de fapt argumentele primei instanţe susţin soluţia de respingere, iar analizarea legalităţii Deciziei nr. 154/2004 are legătură directă cu obiectul cererii cu care a fost învestită.

Iar obligaţia de a face solicitată de reclamantă nu poate fi dispusă în lipsa anulării deciziei administrative de suspendare a contestaţiei până la rezolvarea sesizării penale, în cauză îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 214 C. proc. civ. având prioritate faţă de analiza depăşirii termenului rezonabil. Această analiză a realizat-o prima instanţă atunci când a constatat legalitatea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei. În ceea ce priveşte efectele pretinsei nesoluţionări pe fond a contestaţiei, recurenta are la dispoziţie procedura suspendării actelor fiscale în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau a dispoziţiilor constituţionale recurenta-reclamantă fiind îndreptăţită a-i fi soluţionată contestaţia pe fond după rezolvarea definitivă a sesizării penale, până la acea dată Decizia nr. 154/2009 producându-şi pe deplin efectele în prezenta cauză. Aceasta deoarece prin decizia de suspendare în baza art. 214 din O.G. nr. 92/2003 organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat că soluţia din sesizarea penală determină în mod hotărâtor soluţia administrativă, aspect reţinut corect de prima instanţă, urmând a fi reluată procedura administrativă conform art. 214 alin. (3) C. proc. fisc. la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

În cauză instanţa de fond în mod corect a analizat Decizia nr. 154/2009 nefiind în ipoteza "tăcerii administrative" în sensul art. 70 alin. (1) C. proc. civ. sau în sensul refuzului nejustificat, abuziv de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă.

Această contestaţie a fost soluţionată administrativ prin suspendare în baza art. 214 C. proc. fisc. fiind emisă Decizia nr. 154/2009 care deşi nu a fost contestată expres a fost analizată de prima instanţă ca situaţie premisă a analizării legalităţii şi temeiniciei pretinsului refuz nejustificat cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată.

În raport de această soluţie administrativă în mod corect prima instanţă nu a analizat expres pretinsa depăşire a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei invocată de recurentă.

Aceasta deoarece suspendarea soluţionării contestaţiei pe fond s-a dispus până la soluţionarea definitivă a unei sesizări penale. Iar în ceea ce priveşte soluţionarea sesizării penale instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a aprecia cu privire la termenul de soluţionare. Ambele părţi şi în special recurenta-reclamantă ca parte interesată poate solicita în raport de soluţia definitivă din sesizarea penală reluarea soluţionării contestaţiei administrative şi stabilirea cu certitudine a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză nefiind încălcate de instanţa de fond dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 sau cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau art. 21 din Constituţia României deoarece, în opinia Curţii, aceste norme din Legea nr. 554/2004 cu caracter general nu sunt aplicabile în raport de obiectul cauzei, iar cererea de acordare a daunelor materiale solicitate este lipsită de temei în condiţiile în care acest capăt de cerere nu poate fi apreciat ca subsidiar în raport de obiectul cauzei şi nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 18 alin. 3 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 deoarece în cauză obiectul cauzei nu poate fi circumscris unui refuz nejustificat de soluţionare a contestaţiei administrative şi depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare. Aceasta deoarece contestaţia administrativă a fost suspendată până la rezolvarea unei sesizări penale în baza unei dispoziţii speciale - art. 214 C. proc. fisc. , dispoziţie care înlătură aplicarea normei generale, respectiv dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În cauză a fost emisă Decizia nr. 154 din 6 mai 2009 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la rezolvarea sesizării penale formulată de organele fiscale, suspendarea reprezentând în concret o soluţionare legală provizorie administrativă a contestaţiei.

Nu poate fi dispusă soluţionarea contestaţiei pe fond în lipsa anulării Deciziei nr. 154/2009 sau în lipsa temeiurilor care au determinat suspendarea respectiv soluţionarea sesizării penale.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a probat, ca parte interesată, stadiul cercetărilor din dosarul penal sau soluţionarea sesizării penale, sentinţa atacată de respingere a acţiunii fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 214 lit. a) C. proc. fisc. în condiţiile în care contestaţia nu poate fi soluţionată pe fond, fiind suspendată în baza Deciziei nr. 154/2009.

Susţinerile din recurs privind depăşirea unui termen rezonabil au caracter general şi nu sunt aplicabile în prezenta cauză deoarece contestaţia administrativă a fost suspendată în baza unor norme speciale art. 214 C. proc. civ. care se aplică cu prioritate şi nu a rămas nesoluţionată pe fond în sensul solicitat de către recurenta-reclamantă.

În mod corect prima instanţă a verificat îndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală a normei speciale constatând că există interdependenţă între stabilirea obligaţiilor fiscale contestate şi stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii de evaziune fiscală, menţinând ca legală decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei.

Dispoziţiile legale speciale prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. care permit suspendarea soluţionării contestaţiei administrative au fost constatate a fi constituţionale prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale neputându-se reţine teza încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În mod corect prima instanţă a respins ca lipsită de temei legal cererea de daune aceasta neputând fi admisă în raport de norma specială - art. 214 - 218 C. proc. fisc. şi nici în raport de norma generală respectiv dispoziţiile art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece în cauză nu există un exces de putere din partea autorităţii pârâte în sensul nesoluţionării contestaţiei administrative pe fond.

Soluţionarea contestaţiei administrative a fost suspendată în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., recurenta-reclamantă având în posibilitatea să solicite în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actelor de impunere până la pronunţarea instanţei de fond.

La dosar, recurenta-reclamantă nu a probat efectuarea acestui demers cererea sa de daune fiind lipsită de temei legal în raport de obiectul cauzei şi fiind apreciată ca atare de prima instanţă.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC "A." SA împotriva Sentinţei nr. 42 din 17 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM