Viticulture aid recovery order annulled, EU agency appeal dismissed for retroactive sanction application.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. x/2015, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24 septembrie 2014, solicitând anularea dispoziţiei de impunere stabilite de Direcţia Măsuri de Piaţă - Serviciul Măsuri de Piaţă Vegetal şi Zahăr şi exonerarea reclamantului de la plata sumei de 164.025 Euro.

Prin Sentinţa civilă nr. 420/2015 a Tribunalului Vrancea s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 269 din 5 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015, s-a admis acţiunea; a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24 septembrie 2014 privind cererile de sprijin nr. x din 30 august 2007, xx din 30 august 2007 şi xxx din 30 august 2007 pentru planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007; a fost anulată dispoziţia de impunere a Direcţiei Măsuri de Piaţă - Serviciul Măsuri de Piaţă Vegetal şi Zahăr cu privire la suma de 599.890,65 RON echivalentul a 164.025,00 Euro şi a fost exonerat reclamantul de la plata sumei de 599.890,65 RON, echivalentul a 164.025,00 Euro.

2. Recursul

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Pe cale de excepţie, în raport de prevederile art. 46, 47 şi 50 din O.U.G. nr. 66/2011, s-a invocat de către recurentă inadmisibilitatea acţiunii prin care s-a solicitat anularea titlului de creanţă adresată direct instanţei de contencios administrativ, având în vedere că nu s-a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate, admiterea excepţiei invocate, iar, pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actului administrativ atacat ca fiind temeinic şi legal. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.2.1. Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii

Faţă de prev. art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (11), art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea titlului de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant un debit în cuantum de 599.890,65 RON. Titlul de creanţă precitat a fost contestat de către intimatul- reclamant la organul emitent care prin Decizia de soluţionare a contestaţiei înregistrată la APIA cu nr. 12965 din 6 aprilie 2015, a fost respinsă contestaţia.

Ca urmare, atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluţionat fondul contestaţiei, acţiunea în justiţie se îndreaptă împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal, în măsura în care autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Astfel, actul administrativ vătămător pentru intimat-reclamant şi la care face referire art. 1 alin. (1) art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (11) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de APIA în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, deoarece această decizie a soluţionat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal.

Dispoziţiile legale menţionate din O.U.G. nr. 66/2011 nu instituie jurisdicţii speciale administrative în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituţională prin deciziile sale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006).

În concluzie, actele de soluţionare de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată şi, ca urmare, decizia pronunţată de către autoritate în soluţionarea contestaţiei fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile şi nu în cadrul unei jurisdicţii speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanţa de judecată. Aşadar, instanţa de contencios administrativ soluţionează doar acţiunile introduse împotriva deciziilor emise de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative prin care au fost stabilite creanţe bugetare, iar o acţiune formulată direct la instanţa de contencios administrativ împotriva titlurilor de creanţă apare ca fiind inadmisibilă.

Ca urmare, se arată că o acţiune privind anularea titlului de creanţă adresată direct instanţei de contencios administrativ fiscal, în situaţia în care nu s-a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva titlului le creanţă, raportat la considerentele reţinute, este inadmisibilă. Este de necontestat ca excepţia menţionată este una de ordine publică, întrucât vizează încălcarea unor norme cu caracter imperativ şi prin urmare, în speţă, pronunţarea asupra inadmisibilităţii acţiunii intimatului-reclamant este posibilă pe baza lucrărilor dosarului fără a fi necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi (Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 12965 din 96 aprilie 2015), potrivit art. 247 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

2.2.2. Pe fondul cauzei

S-a considerat de către recurentă că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit cu respectarea condiţiilor şi elementelor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. Reclamantul nu arată şi nici nu precizează care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancţiunea nulităţii absolute.

A criticat recurenta faptul că instanţa de fond a constatat că Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 în discuţie a fost aprobat şi realizat în conformitate cu prevederile OMADR nr. 211/2007, iar sancţionarea s-a făcut cu aplicarea dispoziţiilor OMADR nr. 247/2008, fără a menţiona în detaliu motivele pentru care nu sunt aplicabile speţei normele acestui din urmă ordin. Instanţa de fond nu argumentează în detaliu care sunt acele norme prevăzute de OMADR nr. 247/2008 şi de ce nu se aplică speţei de faţă, de vreme ce atât în OMADR nr. 211/2007 cât şi în OMADR nr. 247/2008 se arată care sunt condiţiile de eligibilitate care ar trebui să fie îndeplinite de către un beneficiar pentru a obţine fonduri comunitare.

Instanţa de fond în mod greşit şi nelegal a reţinut faptul că în cuprinsul OMADR nr. 247/2008, la art. 18.1 se menţionează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispoziţiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp.

Din analiza actului normativ la care instanţa face referire, se poate constata faptul că actul normativ conţine doar 3 (trei) articole, Anexa -Norme de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014, care sunt structurate în 6 capitole, respectiv Anexa 1 la Norme, iar articolul 18 lipseşte cu desăvârşire.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.3. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

2.3.1. Referitor la invocarea excepţiei inadmisibilităţii introducerii contestaţiei în instanţa împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014, pe motiv ca actul supus contestaţiei este Decizia de soluţionare a contestaţiei de către organul emitent, se arată că, potrivit prevederilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011: "Autoritatea publica emitentă a titlului de creanţă în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea. în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei. în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau completării acesteia conform art. 48 alin. (1). după caz."

Intimatul-reclamant a arătat că a îndeplinit procedura prealabila formulând contestaţie împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, contestaţie înregistrată la APIA sub nr. x din 29 octombrie 2014, la care a primit răspuns prin Decizie de soluţionare abia în data de 17 aprilie 2015, peste 4 luni de la data înregistrării, răspunsul depăşind termenul de soluţionare prevăzut la art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu completările şi modificările ulterioare.

Mai mult decât atât, aceasta excepţie nu a fost invocata de recurenta la judecarea pe fond a contestaţiei, iar Decizia de soluţionare a contestaţiei, nu schimba cu nimic situaţia prezentata în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014. emis de către APIA. Faţă de aceste considerente, a solicitat respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.

2.3.2. Pe fondul cauzei, se arată că în mod legal a fost admisă acţiunea, deoarece Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost aprobat şi realizat în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 211 din 15 martie 2007, iar sancţionarea s-a făcut cu aplicarea dispoziţiilor Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 247/2008.

În mod corect instanţa de fond a analizat ca aceasta sancţiune nu este aplicabila situaţiei de fapt, întrucât dispoziţiile Ordinului nr. 211/2007 nu prevedeau sancţiuni pentru neîntreţinerea unei plantaţii de vita de vie, or la întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 24 septembrie 2014 sunt invocate norme de drept prevăzute prin Ordinul nr. 247 din 23 aprilie 2008, norme care nu sunt aplicabile în aceasta cauza, întrucât Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost aprobat şi realizat conform Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 211 din 15 martie 2007.

Chiar în cuprinsul Ordinului nr. 247/2008, la Cap. VI art. 8.1, se menţionează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică Ordinul nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp.

Se mai arată că, la data efectuării controlului în teren, lucrările specifice de primăvara erau în derulare, dar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din primăvara anului 2014, respectiv ploi abundente şi de lungă durată, au îngreunat şi întârziat efectuarea lucrărilor specifice de întreţinere (arătura, prăsit mecanic, tăiat butuci etc.), însă aceste lucrări au fost efectuate după ameliorarea vremii. Pentru a dovedi acest lucru a depus la dosarul cauzei adresa nr. x din 27 octombrie 2014, emisa de Centrul Meteorologic Moldova, privim cantităţile de precipitaţii din primăvara anului 2014.

Intimatul a reiterat faptul ca procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014 nu reflectă realitatea din teren, întrucât se refera la o singura vizita în teren, respectiv luna mai 2014, reprezentanţii APIA nemairevenind pe teren pe întreaga perioada de vegetaţie a anului 2014 şi nici în anii următori. Pentru argumenta cele menţionate, a arătat că a depus fotografii cu plantaţia în acest moment, plantaţie care este în stare de funcţionare, cu lucrările efectuate conform tehnologiei.

Pe întreg cuprinsul cererii de recurs se menţionează aplicabilitatea, efectuarea unor verificări, cât şi unele măsuri de sancţionare, pe baza Normelor de aplicare a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 247/2008, şi nu a Normelor de aplicare a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 211/2007, aplicabil în cauză. Se invocă pct. 8.1. din Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 247/2008 şi pct. 7.11 al Ordinului nr. 247/2008, din care rezultă fără echivoc că derogarea de la aplicabilitatea Ordinului nr. 211/2007 se face doar cu privire la plăţi şi ca plăţile se efectuează pe baza Procesului de recepţie cantitativă şi calitativă, întocmit pe teren, respectiv din anul 2010.

Cererea cu numărul xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsura a fost finalizată de A. şi plătită de către APIA la data de 14 octombrie 2010, în urma verificărilor din teren şi numai după ce a fost întocmit Procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitative pe teren, în anul 2010, verificare care a confirmat efectuarea tuturor obligaţiilor asumate prin Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007. Prin urmare, invocarea de către APIA a unor Note de control privind verificările din teren din anii 2013 şi 2014 sunt motive neaplicabile în cauză. Chiar şi în situaţia în care în plantaţiile de vita de vie lucrările de întreţinere nu erau efectuate în mai 2014, nu constituia nerealizarea unei Masuri obligatorii din Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007, aprobat şi realizat conform normelor Ordinului nr. 211/2007 şi, prin urmare, nu poate fi sancţionat pentru aceste nereguli.

2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A) a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimat.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-a arătat că titlul de creanţă a fost contestat de către intimatul - reclamant la organul emitent, care prin Decizia de soluţionare a contestaţiei înregistrată la APIA cu nr. 12965 din 6 aprilie 2015, a respins contestaţia. Ca urmare, atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluţionat fondul contestaţiei, acţiunea în justiţie se îndreaptă împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Astfel, actul administrativ vătămător pentru intimat-reclamant şi la care face referire Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de APIA în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, deoarece această decizie a soluţionat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal

Dispoziţiile legale menţionate din O.U.G. nr. 66/2011 nu instituie jurisdicţii speciale administrative în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituţională prin deciziile sale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006).

În concluzie, actele de soluţionare de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată şi, ca urmare, decizia pronunţată de către autoritate (în speţă APIA), în soluţionarea contestaţiei, fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile şi nu în cadrul unei jurisdicţii speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanţa de judecată. Aşadar, instanţa de contencios administrativ soluţionează doar acţiunile introduse împotriva deciziilor emise de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative prin care au fost stabilite creanţe bugetare, iar o acţiune formulată direct la instanţa de contencios administrativ împotriva titlurilor de creanţă apare ca fiind inadmisibilă.

Instituirea recursului graţios reprezintă o cale pusă la dispoziţie de către legiuitor prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul/autoritatea emitentă, aceasta fiind raţiunea pentru care s-a statuat că titlul de creanţă poate fi atacat la autoritatea competentă. Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanţa de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai decizia prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva titlului de creanţă (acesta din urmă putând fi analizat doar condiţionat de atacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei) nu reprezintă o încălcare a dreptului intimatului-reclamant la apărare şi la un proces echitabil, deoarece este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că o acţiune privind anularea titlului de creanţă adresată direct instanţei de contencios administrativ fiscal, în situaţia în care nu s-a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, raportat la considerentele reţinute, este inadmisibilă,

3. Procedura de soluţionare a recursurilor

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au formulat obiecţiuni faţă de raportul comunicat.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, completul de filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă şi subsumate cazului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2.1. Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă

În fapt, intimatul-reclamant a beneficiat de sprijin financiar pentru măsura de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole pentru suprafaţa de 13,50 ha, conform OMADR nr. 211/2007, pentru planul individual aprobat cu nr. xxxx din 29 iunie 2007.

Cererile de plată aferente planului individual depuse de intimatul-reclamant la Centrul Judeţean IA Vrancea au fost în număr de trei, pentru fiecare măsură a planului, respectiv cererile cu nr. 11969 din 30 august 2007 pentru prima măsură, nr. xx din 30 august 2007 pentru a doua măsură şi nr. xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsură, astfel:

- cererea cu nr. 11969 din 30 august 2007, pentru prima măsură a fost finalizată de reclamant şi plătită APIA cu OP nr. x din 23 mai 2008, în valoare de 35.437,50 euro/111.061,12 RON;

- cererea cu nr. xx din 30 august 2007 pentru a doua măsură a fost finalizată de reclamant şi plătită APIA cu OP nr. x din 17 decembrie 2008, în valoare de 77.962,50 euro/213.632,78 RON;

- cererea cu nr. xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsură a fost finalizată de reclamant şi plătită de APIA cu OP nr. x din 14 octombrie 2010, în valoare de 50.625,00 euro/215.196,75 RON.

Astfel, suma totală plătită de APIA pentru cele trei cereri a fost de 164.025 euro/599.890,65 RON.

Începând cu anul 2013, MADR prin Direcţia Inspecţii de Stat, a efectuat o serie de controale la faţa locului, conform Notei de control din data de 26 septembrie 2013 şi Notei de control nr. x din 4 iunie 2014, aprobată de MADR.

În urma verificărilor efectuate în teren la beneficiarul cererilor de sprijin financiar, în speţă intimatul - reclamant, au fost constatate următoarele: pe suprafaţa de 13.50 ha, aferentă planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007, plantaţia de viţă de vie era în anul VI, în primăvara anului 2014 nu a fost efectuată nicio lucrare de întreţinere atât asupra plantelor cât şi asupra solului.

Acest plan individual a fost aprobat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 211 din 15 martie 2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, pentru campaniile 2006 - 2007 şi 2007 - 2008, derulate cu sprijin comunitar. În conformitate cu prevederile punctului 1.7., lit. a) din Normele aprobate, planul individual aprobat în 29 iunie 2007, avea perioada de execuţie de 3 ani, deci până la data de 29 iulie 2010. Din verificările efectuate de către Direcţia Inspecţii de Stat din cadrul M.A.D.R, au rezultat următoarele aspecte: nu au fost efectuate următoarele lucrări de întreţinere (tăiat butuci, cercuit şi legat coarde, sapa mare pe rând, arătura de primăvară, prăşitul mecanic între rânduri şi tratamentele fitosanitare); plantele au o creştere buiacă dată de faptul că nu au fost efectuate lucrările de tăiere în uscat; gradul de îmburuienare este foarte mare. Plantaţia de viţă de vie în suprafaţă de 13.50 ha, înfiinţată prin Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost verificată şi în anul 2013, iar prin Nota de control din 26 septembrie 2013 au fost stabilite termene de remediere a deficienţelor constatate.

Deoarece în anul 2014 s-a constatat că aceste măsuri nu au fost duse la îndeplinire, de către intimatul - reclamant, iar pe suprafaţa respectivă nu a fost efectuată nici o lucrare de întreţinere, în urma analizării şi verificării dosarelor Cererilor de plată nr. x din 30 august 2007, xx din 30 august 2007 şi xxx din 30 august 2007, aferente Planului individual aprobat nr. xxxx din 29 iunie 2007, a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014, pentru recuperarea sumei de 599.890,65 RON, echivalentul a 164.025 euro, ceea ce reprezintă contravaloarea celor trei cereri menţionate, conform recomandărilor din Nota de control nr. x din 4 iunie 2014, întocmită de Direcţia Inspecţii de Stat din cadrul MADR.

Recurentul-pârât a dispus aceste măsuri în temeiul Capitolului V, pct. 71 lit. e), Controlul planurilor individuale finanţate din Anexa la OMADR nr. 247 din 23 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014, conform căruia:

"beneficiarii de sprijin care abandonează plantaţiile înfiinţate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de către APIA, precum şi dobânzile calculate conform legislaţiei în vigoare".

La data de 29 octombrie 2014, intimatul-reclamant a formulat contestaţie administrativă împotriva procesului-verbal mai sus menţionat, ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 12965 din aprilie 2015, depusă direct în faza procesuală a recursului la dosar de către recurentul-pârât.

Cererea introductivă de instanţă a fost depusă de reclamant la data de 13 martie 2015 pe rolul Tribunalului Vrancea, fiind ulterior declinată în favoarea Curţii de Apel Galaţi, unde a fost înregistrat dosarul la data de 20 iulie 2015.

Cu toate acestea, recurentul-pârât a invocat existenţa deciziei de soluţionare a contestaţiei abia în faţa instanţei de recurs, odată cu formularea cererii de recurs (8 februarie 2016).

3.2.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât

3.2.2.1. Cu privire la motivul de recurs constând în inadmisibilitatea acţiunii

În esenţă, recurentul-pârât a invocat inadmisibilitatea acţiunii introductive de instanţă, pentru neatacarea de către reclamant a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, acesta atacând exclusiv procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Intimatul-reclamant a îndeplinit procedura prealabilă formulând contestaţie împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, contestaţie înregistrată la APIA sub nr. x din 29 octombrie 2014, la care a primit răspuns prin Decizie de soluţionare abia în data de 17 aprilie 2015, la peste 4 luni de la data înregistrării, răspunsul depăşind termenul de soluţionare prevăzut la art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, deşi neatacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei ar putea reprezenta un fine de neprimire a acţiunii în faţa instanţei, Înalta Curte apreciază că o asemenea sancţiune ar putea fi aplicată reclamantului doar în ipoteza în care pârâta ar fi respectat termenul legal de soluţionare a contestaţiei administrative. Altfel, s-ar împiedica, fie şi temporar, accesul la justiţie al reclamantului ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ, prin aceea că temporizarea introducerii acţiunii în faţa instanţei ar depinde exclusiv de momentul la care pârâta ar înţelege să soluţioneze contestaţia administrativă, în condiţiile în care legea prevede un termen pentru această soluţionare.

Ca atare, doar dacă reclamantul nu ar fi aşteptat epuizarea termenului de 30 zile aflat la dispoziţia pârâtei pentru soluţionarea contestaţiei administrative, se putea aplica sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii ce privea exclusiv procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu completările şi modificările ulterioare, iar decizia de soluţionare a respins contestaţia administrativă.

Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, constând în inadmisibilitatea acţiunii introductive de instanţă.

3.2.2.2. Motivele de recurs privind fondul acţiunii

Într-o primă critică, recurenta a arătat că actul administrativ atacat a fost întocmit cu respectarea condiţiilor şi elementelor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, iar intimatul-reclamant nici nu a arătat şi nici nu a precizat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancţiunea nulităţii absolute.

Înalta Curte constată că motivele pentru care prima instanţă a anulat actul contestat sunt următoarele: pe de o parte, aplicarea retroactivă a O.M.A.D.R. nr. 247/2008 pentru un plan individual născut sub incidenţa O.M.A.D.R. nr. 211/2007; pe de altă parte, netemeinicia constatărilor efectuate de către recurenta-pârâtă, în sensul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014 nu reflectă realitatea anului agricol 2014, întrucât se referă la o singură vizită în teren, respectiv luna mai 2014, fără a mai reveni pe întreaga perioadă de vegetaţie a aceluiaşi an, iar la data efectuării controlului în teren lucrările specifice de primăvară erau în derulare, dat fiind condiţiile meteo nefavorabile din primăvara anului 2014, aceste lucrări fiind efectuate după ameliorarea vremii, pe tot parcursul anului 2014, cât şi în anul 2015 până în prezent.

Dacă în ceea ce priveşte cea de-a doua parte a motivării sentinţei, referitoare la faptul că procesul-verbal nu reflecta realitatea din teren, Înalta Curte constată că, întrucât se referă exclusiv la chestiuni de fapt, scapă controlului judiciar exercitat pe calea recursului, prima chestiune criticată reprezintă o chestiune de aplicare a legii (retroactivitatea unui ordin cu caracter normativ), ce trebuie să fie verificată pe calea controlului judiciar de faţă.

Astfel, se constată că nu se verifică afirmaţia recurentei, în sensul că reclamantul nu a indicat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancţiunea nulităţii absolute; cât timp acesta a invocat neaplicabilitatea Ordinului nr. 247/2008, acestea sunt normele cu privire la care se invocă greşita aplicare.

Recurenta a arătat că în mod greşit a reţinut prima instanţă aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 247/2008, critica fiind în sensul că instanţa nu a arătat în detaliu detaliu motivele pentru care nu sunt aplicabile speţei normele acestui din urmă ordin.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut că sancţionarea s-a făcut cu aplicarea dispoziţiilor O.M.A.D.R. nr. 247/2008, iar această sancţiune nu este aplicabilă situaţiei de fapt, întrucât dispoziţiile O.M.A.D.R. nr. 211/2007 nu prevăd sancţiuni pentru neîntreţinerea unei plantaţii de viţă de vie; or, la întocmirea procesului-verbal sunt invocate norme de drept prevăzute de O.M.A.D.R. nr. 247/2008, Norme care nu sunt aplicabile în această cauză.

Astfel, se reţine de către prima instanţă că în cuprinsul O.M.A.D.R. nr. 247/2008, la art. 18.1 se menţionează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispoziţiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp. Situaţia în care plantaţiile de viţă de vie lucrările de întreţinere nu erau efectuate nu constituie nerealizarea unei Măsuri obligatorii din Planul individual nr. 3113 din 29 iunie 2007, aprobat şi realizat conform normelor Ordinului nr. 211/2007 şi prin urmare reclamantul nu poate fi sancţionat pentru aceste nereguli.

Prin urmare, nu poate fi reţinută critica nemotivării, prima instanţă arătând în detaliu care sunt raţiunile ce au stat la baza concluziei sale referitoare la aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 247/2008.

În fine, recurenta a criticat însăşi concluzia la care a ajuns prima instanţă, respectiv aceea că în mod greşit s-a reţinut că în cuprinsul OMADR nr. 247/2008, la art. 18.1 se menţionează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispoziţiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp. Astfel, se invocă faptul că nu există art. 18 în cuprinsul actului normativ invocat.

Înalta Curte constată că prima instanţă a comis o eroare materială cu privire la numărul articolului menţionat, acesta fiind de fapt art. 8.1 din Capitolul VII al Anexei la Ordinul nr. 247/2008, forma iniţială a acestuia, prin acest articol statuându-se următoarele:

"8.1. Planurile individuale aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 211/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se finanţează în continuare până la finalizarea acestora, conform prevederilor anexei nr. 1 la acelaşi ordin şi li se aplică prevederile pct. 7.11 ale prezentelor norme de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014."

Art. 7.11. din aceeaşi formă a actului normative prevede că "plata fiecărei măsuri eligibile se face în cadrul exerciţiului financiar în care a fost finalizată, pe baza declaraţiei de finalizare a măsurii şi a procesului-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă întocmit în urma verificărilor pe teren."

Eroarea materială mai sus strecurată nu produce consecinţe asupra justeţei soluţiei, câtă vreme textul indicat are acelaşi conţinut cu cel menţionat de prima instanţă.

Pe de altă parte, sancţiunea returnării sumelor plătite aplicată de recurenta-pârâtă este prevăzută la art. 7 indice 1 lit. e) din Cap. 51 din Ordinul nr. 247/2008, după cum urmează:

"Nerespectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu de către beneficiarii de sprijin va duce la sancţionarea acestora de către reprezentanţii A.P.I.A., având în vedere aspectele legate de amploarea neconformităţii, repetabilitatea acesteia, precum şi gravitatea şi persistenţa neconformităţii, după cum urmează: (...) e) beneficiarii de sprijin care abandonează plantaţiile înfiinţate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum şi dobânzile calculate conform legislaţiei în vigoare."

Or, această sancţiune nu era reglementată de Ordinul nr. 211/2007, fiind introdusă prin Ordinul nr. 247/2008, acesta fiind motivul esenţial pentru care prima instanţă a anulat actul de control. Deşi ambele ordine sunt aplicabile plantaţiilor viticole, câtă vreme planul individual al reclamantului fusese aprobat sub imperiul Ordinului nr. 211/2007, acestuia nu i se puteau aplica decât sancţiuni reglementate de acest din urmă ordin, iar nu şi sancţiuni reglementate de Ordinul nr. 247/2008, aplicabil planurilor individuale aprobate după această dată.

În concluzie, reţinând caracterul nefondat al criticilor privind reţinerea aplicării retroactive a Ordinului nr. 247/2008 şi imposibilitatea cenzurării aspectelor de fapt reţinute de prima instanţă, se constată caracterul nefondat al recursului formulat de recurentă.

3.2.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei nr. 269 din 5 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM