Judicial executor's disciplinary appeal dismissed; fine and suspension upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanţă la data de 28 mai 2015, reclamanta Executor Judecătoresc A. a formulat în contradictoriu cu Colegiul Director al CEJ Alba Iulia contestaţie împotriva Hotărârii 4 din 23 februarie 2015 pronunţată în Dosar x/2015 de Consiliu de Disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi împotriva Hotărârii nr. 9/pronunţată în dosar/CSD/de Comisia Superioară de disciplină din cadrul UNEJ precum şi împotriva soluţiilor pronunţate, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea soluţiilor şi a hotărârilor contestate şi închiderea dosarului disciplinar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 62/2016 din 4 martie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 4/2015 a Consiliului de disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Hotărârii nr. 9/2015 pronunţată de Comisia Superioară de disciplină din cadrul UNEJ formulată, modificată şi completată de reclamant Executor judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâţii: Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, Consiliul de disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, şi Comisia superioară de disciplină a UNEJ

A respins cererea de suspendare a actelor administrative contestate.

A obligat reclamanta la 868 RON cheltuieli de judecată pârâtului Colegiul Director al CEJ de pe lână Curtea de apel Alba Iulia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 62/2016 din 4 martie 2016 Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Executor judecătoresc A., invocând critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de nelegalitate se referă la faptul că, în mod greşit, prima instanţă a distins referitor la aplicarea legii noi de procedura, astfel ca, întregul proces disciplinar, trebuia desfăşurat după regulile noi de procedura civila.

Deşi, se invocă faptul că judecata s-a desfăşurat după Regulamentul de aplicare Legii nr. 188/2000, este lesne de observat, faptul ca legea specială, nu prevede vreo procedură de desfăşurare a proceselor disciplinare, situaţie faţă de care, se impunea în temeiul dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce prevede ca "prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", ca procedura disciplinară să fie desfăşurată în concordanţă cu normele noului C. proc. civ., satisfăcându-se astfel, principiul legalităţii procesului civil, edictat de art. 7 şi art. 24 C. proc. civ. ce dispune cu referire la lege aplicabilă proceselor noi.

Susţine recurentul că ambele instanţe disciplinare, au nesocotit obligaţia de a desfăşura judecata potrivit disp. art. 201 C. proc. civ. privitor la fixarea primului termen de judecată, împrejurare ce conduce la nulitatea procedurii şi a procesului disciplinar. Totodată arată că a fost încălcat şi dreptul de la apărare faţă de acţiunea disciplinară prin întâmpinare, corelativ cu dreptul de a primi răspuns la întâmpinare. De asemenea, a fost nesocotită şi procedura de termen, condiţie şi sancţiune, privitoare la înştiinţarea expres prevăzută, de indicare a sancţiunii legal prevăzute, în caz de nedepunere a întâmpinării.

Aşadar, în lipsa desfăşurării procesului, conform reglementării dispuse de noul C. proc. civ., este afectat principiul legalităţii procesului civil, edictat de art. 7 cât şi disp. art. 24 C. proc. civ. ce dispune cu referire la lege aplicabilă proceselor noi.

Într-un al doilea motiv de nelegalitate se susţine că instanţa de fond a apreciat greşit când a constatat că organismele disciplinare, în aprecierea sesizărilor, pot depăşi învestirea dată prin sesizare, sau se pot autosesiza, greşeala este una de fond dar şi una de procedură.

Arată recurentul că organismele disciplinare, mai întâi Colegiul Director al CEJ Alba Iulia avea obligaţia de a cerceta şi de a declanşa acţiunea disciplinară, exclusiv, în baza celor reclamate de petent, fără a avea posibilitatea extinderii cercetării şi corelativ a acţiunii disciplinare.

Într-adevăr, Colegiul Director avea posibilitatea de a se autosesiza, potrivit disp. art. 48 din Legea nr. 188/2000, coroborat cu art. 67 şi 68 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 188/2000, dar, în speţă nu s-a autosesizat şi nici nu a făcut cercetarea prealabilă obligatorie, situaţie faţă de care, este pe deplin justificată excepţia nulităţii procedurii prevăzute pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

Arată recurentul că autosesizarea trebuia să aibă la bază un înscris (denumit "Autosesizare în vederea exercitării acţiunii disciplinare"), iar pe de altă parte lipseşte şi cercetarea prealabilă a executorului judecătoresc, cercetare ce trebuia desigur făcută tot de Colegiul Director şi care trebuia să fie consemnată tot într-un act scris (denumit "proces-verbal de cercetare prealabilă").

Se precizează că aceste lipsuri ale procedurii sunt menite să conducă la nulitatea întregii proceduri disciplinare, ca fiind prematur efectuată, în lipsa actelor incipiente obligatorii, reprezentate de autosesizarea titularului acţiunii şi cercetare prealabilă a executorului judecătoresc.

A mai susţinut recurentul că aprecierea legalităţii stabilirii cheltuielilor de executare, o poate face, în mod exclusiv, instanţa de executare, iar nu organismele profesionale sau chiar instanţa de contencios administrativ.

Atât timp cât, instanţele ce au învestirea legală de a constata legalitatea actelor de executare, nu au fost învestite şi nu s-au pronunţat cu privire la legalitatea actelor de executare, oricăror instituţii, fie oricare alte instanţe judecătoreşti, fie organisme profesionale, le este oprit de lege a uza de prerogativele exclusive ale instanţei de executare şi de a se socoti competente de a aprecia legalitatea actelor de executare.

Orice alta soluţie contrarie competentelor legale, ce ar tinde a substitui sau proroga, competenţa exclusivă a instanţei de executare, cu privire la controlul actelor de executare silite, contravine ordinii de drept, conducând desigur la nulitatea procedurii şi a hotărârii.

A treia critică invocată de recurent se referă la faptul că în pofida art. 126 (5) din Constituţia României, Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia şi Comisia Superioara de Disciplina din cadrul U.N.E.J. acţionează ca instanţe extraordinare, dispunând amenzi ce urmează a constitui venituri ale unei organizaţii profesionale, stabilind cheltuieli de judecată - ca o adevărată instanţa de judecata şi dispunând referitor la suspendarea activităţii executorului judecătoresc şi aceasta din pricini pecuniare.

Referitor la suspendarea, potrivit art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, de drept din funcţie a executorului judecătoresc, pentru neachitarea amenzii, în 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, mai înainte de a fi judecat de o instanţa judiciară, susţine recurentul că se încalcă atât legislaţia naţională cat şi legislaţia europeana, fiind evident comportamentul instanţelor disciplinare ca şi instanţe extraordinare, odată ce, mai înainte de a se pronunţa instanţele judiciare, pot hotărî cu privire la exercitarea profesiei şi a funcţiei de către executorul judecătoresc, hotărârea definitivă disciplinara, având efect "de drept" asupra continuării activităţii executorul judecătoresc.

Un ultim motiv de nelegalitate se circumscrie modului de soluţionare a excepţiei recuzării executorului judecătoresc B., care avea în procesul disciplinar calitatea de judecător în cadrul instanţei disciplinare.

Recurentul susţine că, din punct de vedere procedural, excepţia recuzării trebuia judecata de un alt complet potrivit disp. art. 50 C. proc. civ., iar privitor la fondul cererii de recuzare a unui judecător al instanţei disciplinare, atâta vreme cât B. este o persoană care execută silit, personal pe A. cât şi pe B.E.J. A., în Dosarul execuţional nr. x/2010, aflat pe rolul B.E.J. B., fapt de notorietate în interiorul organizaţiei profesionale - Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar şi mult-discutat în cadru profesional, şi atâta vreme cit acesta este o persoana cu care recurentul se află în procese penale, ultimul soluţionat fiind procesul penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, ce a fost soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 2 iunie 2015, consideră ca acesta, nu era compatibil a judeca şi sancţiona, în calitate de judecător al instanţei.

Aşadar, ilegalitatea de fond a constatării ca inadmisibile a procedurii recuzării unui executor judecătoresc, având în procesul disciplinar calitatea de judecător în cadrul instanţei disciplinare, coroborat cu faptul ca instanţa de fond, distinge şi constată că procedura recuzării se aplică doar în procedurii de executare silită, pe lângă vădita confuzie a calităţii de judecător în procedura disciplinară cu calitatea de executor judecătoresc în desfăşurarea funcţiunii, face ca să proclame în mod universal şi perpetuu compatibili pe judecătorii din completele instanţelor disciplinare, indiferent de împrejurările judiciare ce reclamau starea de incompatibilitate, fapt ce contravine moralei, ordinii de drept şi reglementarilor interne şi internaţionale, privitoare la dreptul la un proces (chiar şi disciplinar) echitabil.

În fine, se impunea observarea de către instanţa de fond, a nepronunţării instanţelor disciplinare faţă de excepţia ridicata, deodată cu arătarea procedurii de judecare (de un alt complet) a excepţiei recuzării şi desigur, se impunea primirea motivelor de incompatibilitate, ridicate faţă de executor judecătoresc B. - judecător în cadrul instanţei inferioare disciplinare, constatarea lipsei de imparţialitate a completului disciplinar de fond şi aplicarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilitate, respectiv art. 42 (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru a putea fi respectat dreptul consacrat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că instanţa de fond, în mod greşit, nu s-a pronunţat privitor la faptul că, instanţa superioară - Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. prin Hotărârea nr. 9/2015, pronunţată în Dosar nr. x/2015, nu s-a pronunţat în dispozitivul hotărârii, faţă de cererile de preschimbare de termen din data de 17 aprilie 2015 şi din data de 22 aprilie 2015.

De asemeni, instanţa de fond, în mod greşit, nu s-a pronunţat privitor la lipsa certificării, de către partea reclamanta, a înscrisurilor ce însoţesc acţiunea disciplinară şi mai ales cu privire la faptul ca instanţa disciplinară de fond, a preferat sa facă ea însăşi, un simulacru de certificare ("pentru conformitate cu actul aflat la dosarul de disciplina"), fără efect juridic, ceea ce a condus la desfăşurarea în ilegalitate a întregului proces disciplinar, împrejurare ce conduce la nulitatea procedurii şi a procesului disciplinar.

Nu în ultimul rând, se arată că instanţa de fond, a conferit instanţelor profesionale rol de instanţa judiciara, ceea ce contravine, competentei generale şi materiale a Instanţelor de judecata, dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 188/2000, ce prevăd la alin. (1), în mod exclusiv, exercitarea controlului asupra actelor de executare, în competenţa Instanţelor Judecătoreşti, precum şi Constituţiei României şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care au statuat prin Decizia nr. 810/2007 - general obligatorie, faptul ca executorul judecătoresc răspunde disciplinar pentru fapte care sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se referă la conduita profesională a acestuia. instituind astfel, limitarea controlului profesional al activităţii executorului judecătoresc, până la limita conduitei profesionale a acestuia, desigur în flagrantă contradicţie cu controlul de legalitate făcut de organismele disciplinare, pârâte în cauza de faţă.

În fine, faptele pentru care a fost cercetat şi sancţionat disciplinar executorul judecătoresc (stabilirea de cheltuieli de executare pretins contrar dispoziţiilor legale), nu sunt constatate de către instanţa de executare, nu sunt prevăzute în legea speciala ce reglementează activitatea executorilor judecătoreşti şi nu pot reprezenta fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri (astfel precum dispune hotărârea disciplinară).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Hotărârii nr. 52 din 4 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Consiliului de Disciplină din cadrul CEJ Alba Iulia, respectiv a Hotărârii nr. 9/2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ.

Succint s-a susţinut că procedura disciplinară se desfăşoară după regulile speciale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, a regulamentului de punere în aplicare a acestuia şi a Statutului CNE.I., astfel că nu sunt aplicabile prevederile C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul.

Consideră intimatul că, în soluţionarea acţiunii disciplinare ce a făcut obiceiul prezentului dosar, a fost respectat în totalitate principiul legalităţii. Executorul judecătoresc în cauză a fost citat de către Consiliul de Disciplină la termenul de judecată stabilit, având posibilitatea de a depune acte doveditoare în apărare. Totodată, mai arată că, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) - (2) raportat la art. 71 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, executorul are dreptul sa solicite probe în apărare (printre probe situându-se şi depoziţia sa), lucru care nu s-a cerut de către acesta, refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constata prin proces-verbal şi nu împiedica finalizarea cercetării, iar în cazul în care executorul judecătoresc, deşi legal citat nu se prezintă (este şi cazul de faţă) la termen, judecarea se face în lipsa.

Intimatul mai precizează că nu au fost depăşite limitele învestirii prin sesizarea petentului C. acesta invocând aspecte privind modalitatea de instrumentare în cadrul dosarului în care acesta avea calitatea de debitor, şi nu în toate dosarele execuţionale.

Astfel, referitor la controlul profesional exercitat de către Consiliul UNEJ, direct sau prin colegiile directoare ale camerelor, potrivit ari. 102 alin. (1) an. 103 alin. (1) din regulament şi art. 21 lit. k) din Statutul UNEJ, acesta va urmări desfăşurare activităţii executorilor judecătoreşti, calitatea lucrărilor, precum şi orice alte probleme, legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti şi conduita executorilor judecătoreşti în îndeplinirea atribuţiilor profesionale,verificând şi calitatea actelor execuţionale.

Arată că cele constatate de către reprezentanţii Colegiului Director sunt aspecte ce ţin în special de calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de către executorul judecătoresc A., respectiv întocmirea proceselor-verbale privind stabilirea cheltuielilor de executare, întocmirea nejustificată a diferitelor procese-verbale de constatare a îndeplinirii procedurilor. Cu privire la aceste fapte ale executorului judecătoresc în cauză, susţine în continuare aspectele detaliate şi în cuprinsul acţiunii disciplinare, respectiv stabilirea şi perceperea unor cheltuieli de executare nejustificate, fictive, aducându-se prejudicii debitorului, cât şi atingere gravă prestigiului profesiei de executor judecătoresc.

Conform ari. 68(2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, "dacă acţiunea disciplinară este exercitată de Colegiul Director al Camerei executorilor judecătoreşti, acesta se poate autosesiza ...". cu privire la eventualele aspecte considerate ca abateri disciplinare.

Nu poate fi invocată nulitatea procedurii pe motiv că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, întrucât potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cercetarea disciplinară este obligatorie pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie, iar în cauză, sancţiunea aplicată a fost amenda.

Prin aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 49 lit. c) din lege, intimatul nu consideră că a fost încălcată Constituţia României, membrii Consiliului de Disciplină au respectat dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în cuprinsul căreia sunt expres menţionate sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate executorilor judecătoreşti în cazul constatării săvârşirii abaterilor disciplinare. Mai mult decât atât, Comisia Superioară de Disciplină a considerat legală Hotărârea pronunţată de către Consiliul de Disciplină din cadrul CU Alba Iulia, menţinând-o în totalitate.

Tot în cuprinsul art. 49 lit. c) este menţionat în mod clar faptul că neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit sancţiunea disciplinară atrage suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc până la achitarea sumei.

Privitor la excepţia recuzării invocată de către executorul judecătoresc A., cu privire la membrul Consiliului de Disciplină - dl. B., arătă că nu intervine în procedura judecării acţiunilor disciplinare. Astfel, Consiliul de Disciplină are competenţa de a judeca orice executor judecătoresc din cadrul Camerei respective, pentru abaterile prevăzute de lege, fără a fi prevăzută vreo excepţie.

Mai menţionează faptul că în dispoziţiile legale aplicabile nu este prevăzută competenţa Comisiei Superioare de Disciplină de a soluţiona o cerere de recuzare, singura atribuţie pe care o are Preşedintele Comisiei Superioare de Disciplină fiind cea reglementată de art. 61 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, şi anume "pentru situaţii excepţionale în care Consiliul de disciplină nu poate fi legal constituit, preşedintele Comisiei superioare de disciplină va asigura legala constituire a acestuia prin delegarea unui număr corespunzător de membri ai comisiei din cadrul membrilor supleanţi."

Referitor la lipsa certificării înscrisurilor ce însoţeau acţiunea disciplinară, arătă că acestea au fost comunicate executorului judecătoresc în cauză, cu menţiunea "conform cu actele aflate la dosarul de disciplină", întrucât anexele erau reprezentate de actele de executare întocmite chiar de către BEJ A., motiv pentru care este evident că acestea nu puteau conţine menţiunea "conform cu originalul". De asemenea, nici aceste susţineri nu au un temei legal, nefiind prevăzută o asemenea obligaţie în sarcina Colegiului Director.

Astfel, menţionează că abaterile disciplinare săvârşite de către executorul judecătoresc A., au fost pe deplin dovedite, conform documentelor aflate la dosarul cauzei, motiv pentru care consideră că instanţa de fond a procedat corect la menţinerea Hotărârii nr. 4/2015 pronunţată de către Consiliul de Disciplină din cadrul CEJ Alba Iulia.

Intimatul-pârât Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale în soluţionarea prezentei cauze .

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 martie 2018 în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, în consecinţă, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1. Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurent se referă la modalitate în care instanţa de fond a făcut distincţia între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare şi cea desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, apreciind că întregul proces disciplinar, trebuia desfăşurat după regulile noi de procedură civilă.

În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că acţiunea disciplinară împotriva executorilor judecătoreşti este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu disp. alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză, şi reglementa în amănunt procedura de desfăşurare, aşa cum rezultă din disp. art. 69 şi urm. din acest act normativ.

Aşadar, susţinerile recurentului, referitoare la incidenţa C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din legea 188/2000, ce statuează că:

"prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.", nu pot fi reţinute.

Textul de lege la care face referire recurentul se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privinţa procedurii disciplinare a executorilor judecătoreşti, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte şi precise, statuând atât asupra modalităţii de fixare a termenului, a citării, prezenţei şi ascultării părţilor şi a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor şi a modalităţii de pronunţare a soluţiei, cât şi a căilor de atac.

În aceste condiţii, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speţă OMJ nr. 210/2001, derogă de la orice dispoziţii cu caracter general şi se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate.

Ca atare, în mod legal prima instanţă a înlăturat susţinerile părţii, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor C. proc. civ. în faza administrativă a cercetării disciplinare. Este evident că procedura derulată în faţa Consiliului, respectiv, Comisiei Superioare de disciplină, nu a încălcat principiul legalităţii, prevederile invocate de recurent, referitoare la stabilirea primului termen de judecată sau preschimbarea termenului acordat, întâmpinare, certificarea actelor din dosar, etc., reglementate de noul C. proc. civ., nu sunt incidente în procedura soluţionării acţiunii disciplinare, care dispune de normele speciale redate mai sus.

2. O a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond se circumscrie împrejurării că s-a apreciat greşit modalitatea în care organismele disciplinare, pot depăşi învestirea dată prin sesizare, sau se pot autosesiza.

În opinia recurentului, Colegiul Director al CEJ Alba Iulia avea obligaţia de a cerceta şi de a declanşa acţiunea disciplinară, exclusiv, în baza celor reclamate de petent, fără a avea posibilitatea extinderii cercetării şi corelativ a acţiunii disciplinare.

Înalta Curte nu poate valida această opinie, de vreme ce, prevederile 68 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, permit Colegiului Director să se autosesizeze în legătură cu o abatere disciplinară săvârşită de un executor judecătoresc.

Totodată, conform art. 68 alin. (2) din acelaşi regulament: "dacă acţiunea disciplinară este exercitată de Colegiul Director al Camerei executorilor judecătoreşti, acesta se poate autosesiza ..." cu privire la eventualele aspecte considerate ca abateri disciplinare.

Ca atare, nu poate fi invocată nulitatea procedurii pe motiv că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, întrucât potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cercetarea disciplinară este obligatorie pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie, iar în cauză, sancţiunea aplicată a fost amenda.

Pe de altă parte, din verificarea documentelor dosarului, Înalta Curte constată că plângerea numitului C. împotriva BEJ A. se referă la întreaga activitate a executorului:

"pentru a urmări modul de lucru a acestui Birou al executorului judecătoresc A., care are un mod aparte de a efectua executările judecătoreşti şi foarte mulţi se plâng de modul de lucru al doamnei".

De asemenea, nulitatea procedurii nu poate fi invocată nici pentru vicii de formă cum ar fi lipsa procesului-verbal de autosesizare sau lipsa procesului-verbal de cercetare prealabilă, de vreme ce aceste înscrisuri nu au fost necesare pentru dosarul cercetării disciplinare, aşa cum s-a arătat mai sus.

În ce priveşte susţinerea că aprecierea legalităţii stabilirii cheltuielilor de executare, o poate face, în mod exclusiv, instanţa de executare, iar nu organismele profesionale sau chiar instanţa de contencios administrativ, nici această apărare nu poate fi primită.

Astfel, prevederile art. 60 Legea nr. 188/2000 şi art. 100 alin. (1) OMJ 210/2001, citate de instanţa de fond, sunt relevante din perspectiva distincţiei pe care legiuitorul a făcut-o între actele executorilor judecătoreşti care sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente şi activitatea executorilor judecătoreşti, care este supusă controlului profesional, în condiţiile Legii nr. 188/2000.

Din acest motiv, în mod legal, a reţinut prima instanţă că şi în condiţiile în care abaterile disciplinare verificate, referitoare la stabilirea cheltuielilor de executare şi întocmirea de procese-verbale, fără justificare legală, se circumscriu motivelor de a promova contestaţie la executare, acestea constituie totodată baza aprecierii calităţii activităţii profesionale a executorului, fiind emise în cadrul activităţii profesionale a acestuia.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară, împrejurarea că partea nu a formulat contestaţie la executare şi că aspectele cercetate nu pot face decât obiectul unei atari proceduri, atâta vreme cât, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect atât calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti cât şi comportarea acestora în raporturile de serviciu, cu autorităţile publice şi cu persoanele fizice şi juridice."

3. În ce priveşte susţinerea conform căreia intimata ar fi acţionat ca o instanţă extraordinară, încălcând prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţia României, privitoare la gratuitatea jurisdicţiilor speciale, Înalta Curte observă că, în mod corect, prima instanţă a respins acest motiv de nelegalitate.

Relevante sunt, sub acest aspect, statuările Curţii Constituţionale a României, care în Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016 a reţinut că: "în principiu, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. Totodată, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări; competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate reprezintă o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2)"

Aşadar, suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc pentru neachitarea amenzii, în 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, potrivit art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, se referă la momentul epuizării tuturor căilor legale de atac, inclusiv cele în faţa instanţelor judecătoreşti, teza avută în vedere de legiuitor însciindu-se în exigenţele constituţionale redate mai sus.

Prin urmare, nici sub acest aspect, recurentului nu i-au fost încălcate drepturi materiale sau procedurale care să conducă la nelegalitatea cercetării şi a sancţiunii aplicate.

4. Un ultim motiv de recurs se referă la incompatibilitatea membrului completului disciplinar, executor judecătoresc B. şi la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare formulată, în acest sens, de recurent.

În consens cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte observă că prin Hotărârea nr. 5/2015 Consiliul de disciplină s-a pronunţat asupra cererii de recuzare respingând-o motivat. Totodată, considerentele hotărârii Consiliului de disciplină au fost analizate de Comisia Superioară de disciplină şi s-a concluzionat în acelaşi sens.

Aprecierile intimatului în sensul că soluţia recuzării nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii, sunt simple speculaţii referitoare la formalităţi ce nu au cum să conducă la nelegalitatea actului administrativ atacat. De asemenea, susţinerile potrivit cărora cererea de recuzare nu a fost soluţionată de un alt complet şi greşit a fost respinsă, faţă de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 2 şi art. 50 C. proc. civ., nu pot fi primite, în condiţiile în care aplicabilitatea textelor de lege indicate nu poate fi extinsă la procedura disciplinară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

În final recurentul arată că, deşi nu contestă situaţia de fapt rezultată din cercetarea disciplinară, totuşi faptele nu constituie abaterile reţinute în sarcina sa.

Instanţa de fond a făcut o amplă analiză a abaterilor disciplinare stabilite, cu referire la textele de lege incidente şi la situaţia de fapt ce rezultă din dosarul execuţional ce nu a fost în concret criticată în recurs. Astfel, legal s-a stabilit că faptele reliefate în dosarul disciplinar întrunesc elementele abaterilor prevăzute la art. 47 lit. c) Legea nr. 188/2000 constând în "săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri.", în forma săvârşirii de fapte care aduc atingere probităţii profesionale, şi art. 47 lit. e) Legea nr. 188/2000 "întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor", în forma neglijenţei în efectuarea lucrărilor.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva Sentinţei nr. 52/2016 din 4 martie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM