Claw-back tax validity: presumption of legality and fiscal predictability under O.U.G. 77/2011

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, disjunsă din Dosarul nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, anularea Notificării nr. x din 29 aprilie 2014.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2502 din 7 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ-disjuns din Dosarul nr. x/2014" şi a anulat Notificarea nr. x din 29 aprilie 2014.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Notificarea nr. x din 29 aprilie 2014, pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în calitatea sa de deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă medicamente, în conformitate cu prev. O.U.G. nr. 77/2011:

- valoarea procentului p pentru trimestrul I al anului 2014 - 20,18 %

- consumul de medicamente pentru trimestrul I al anului 2014 suportat din FNUASS şi din bugetul MS aferent vânzărilor reclamantei, pentru medicamentele din lista anexată şi pentru care datorează contribuţia trimestrială.

La datele comunicate de CNAS urma a se raporta calculul contribuţiei trimestriale datorate de reclamantă, în calitate de deţinător de autorizaţii de punere pe piaţă pentru trimestrul I al anului 2013, conform O.U.G. nr. 77/2011 (taxa claw-back), urmând ca reclamanta să calculeze contribuţia după formula prev. la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta încearcă, pe cale ocolită şi schimbând unghiul de abordare şi interpretare, să supună atenţiei instanţei o chestiune care a fost deja analizată şi tranşată de Curtea Constituţională, anume problema adaosurilor distribuitorilor/farmaciilor.

Astfel, prin Decizia nr. 484/2014, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"35. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

36. În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus".

Referitori la erorile privind medicamentele incluse în listă, instanţa subliniază că această critică trebuie analizată într-o cheie mai largă, aceea a predictibilităţii fiscale, a corectitudinii/realităţii datelor transmise de casele judeţene, centralizate de reclamantă şi care constituie bază de calcul pentru contribuţie.

Or, curtea constată că nu există o mai mare dovadă a acestei lipse a predictibilităţii fiscale, a certitudinii legale, decât faptul că însăşi pârâta nu a fost în măsura a da măcar detalii, cu atât mai puţin a proba, corectitudinea/realitatea datelor transmise, atunci când acestea au fost chestionate cu sau fără temei.

Revine autorităţii pârâte sarcina de a dovedit legalitatea actului emis; împrejurarea invocată, că aceasta doar a centralizat datele primite de la casele judeţene de asigurări de sănătate, sugerând astfel o derobare de orice responsabilitate, este total nerelevantă în raţionamentul juridic al cauzei, cât timp notificarea emisă îi aparţine, iar aceasta cuprinde elementele ce compun algoritmul de calcul al taxei, pe care le impune reclamantei cu autoritatea şi executorialitatea oricărui act administrativ.

Cu alte cuvinte, deţinătorii de autorizaţii nu au la dispoziţie nici măcar elementele necesare pentru a verifica realitatea datelor transmise, pretinzându-li-se să accepte ca adevăr absolut cele comunicate de pârâtă, fără nici un control asupra contribuţiei, deloc neglijabilă, pe care trebuie să o plătească. Iar urmare a acestui fapt, însuşi accesul lor la justiţie este grevat de imposibilitatea de a supune cenzurii instanţei eventualele acte nelegale şi vătămătoare.

Mai mult decât, din probele administrate în cauză, fără a avea pretenţia exhaustivităţii demersului, s-au constatat erori în raportările caselor judeţene, care - dat fiind modul de colectare şi centralizare a datelor de către pârâta CNAS - nu au fost/putut fi efectiv verificate de aceasta, iar de reclamantă nici atât, decât subsecvent formulării acţiunii, cu concursul instanţei în a cest sens.

Or, principiile certitudinii legale şi al predictibilităţii fiscale sunt total incompatibile cu acest mod de a stabili elementele bazei de calcul a taxei de claw-back.

În aceste condiţii, este imposibil atât pentru plătitorul de taxă, cât şi pentru instanţă, să facă toate verificările necesare, în vederea stabilirii cu exactitate a medicamentelor comercializate de reclamantă în România, a cantităţilor vândute în diferitele perioade ş.a.m.d.

2. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 2502 din 7 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Cu privire la reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că susţinerile reclamantei privind erorile privind medicamentele incluse în listă trebuie analizată într-o cheie mai largă, aceea a predictibilităţii fiscale, sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată. Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă. Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumul astfel centralizat.

Înscrisurile depuse de CNAS care vin şi contrazic reţinerile instanţei de fond cu privire la corectitudinea consumului de medicamente, precum şi cu privire la posibilitatea verificării corectitudinii acestui consum, vizează:

- toate documentele prin care casele de asigurări de sănătate au raportat lunar către CNAS consumul centralizat de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. I 2014, pentru medicamentele reclamantei menţionate în actele administrative contestate, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente;

- toate documentele prin care unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă au raportat lunar către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente al reclamantei care se suportă din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. I 2014, pentru medicamentele menţionate în actele administrative contestate, în conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1518/2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente;

- toate documentele prin care farmaciile cu circuit deschis au raportat lunar către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente care se suportă din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. I 2014, pentru medicamentele reclamantei menţionate în actele administrative contestate, cu respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

CNAS a comunicat reclamantei consumul de medicamente aferent trim. I 2014 cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente, astfel că datele comunicate reclamantei şi puse la dispoziţia instanţei de judecată sunt raportări efectuate de furnizorii de servicii existente în SIUI.

În Dosarul nr. x/2014, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 204 din 31 martie 2015, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 270 alin. (11) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Codurile CIM contestate se regăsesc în Lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestriala, depusă de reclamantă la CNAS de către reclamantă, în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, document înregistrat de reclamantă cu nr. 608 din 17 noiembrie 2011.

2. Totodată, veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuţiei trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv pentru trimestrul I 2014, constituie venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menţionat.

Având în vedere că sumele plătite de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plăţii pentru serviciile medicale), în condiţiile neefectuării plătii ar rezulta o pagubă pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor.

Având în vedere cele mai sus menţionate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea Sentinţei civile nr. 2502 din 7 octombrie 2015 în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de anulare a Notificării nr. x din 29 aprilie 2014 prin care s-au comunicat datele necesare calculării contribuţiei trimestriale aferente trimestrului I 2014.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

Deşi a semnalat ca nu a comercializat medicamente către spitale şi nu a participat la nici o achiziţie publica, recurenta nu a verificat nici un dosar depus de vreun spital pentru decontarea medicamentelor compensate, deşi prin aceasta contestaţie reclamanta nu a recunoscut nu numai anumite ci nu a recunoscut aproape jumătate din lista de medicamente compensate de recurenta şi anume toate cele care se înscriu sub coloana CI, adică circuit închis.

Orice farmacie care cerere decontare pentru medicamente compensate, inclusiv farmaciile spitalelor de stat, trebuie sa depună documentele care sunt prevăzute de lege, pentru aprobarea compensării.

Între aceste documente se afla şi actele de achiziţie ale medicamentelor pentru care se cere compensarea, pe care recurenta nu le-a depus în nici un dosar.

2. Al doilea motiv de recurs privitor la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor, întrucât veniturile realizate prin aplicarea taxei claw-back constituie venituri la Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, nu poate fi primit, ca argument pentru calcularea greşita a taxei.

Această taxă trebuie calculată, ca orice taxă şi anume la veniturile realizate.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

4.2. Prin încheierea din 4 iunie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

5.1. Singurul motiv de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate, reţinut de către instanţa de fond, vizează erorile privind medicamentele incluse în listă, din perspectiva predictibilităţii fiscale.

Cu privire aceste reţineri ale instanţei de fond se constată următoarele:

Principiul predictibilităţii fiscale este definit în art. 3, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii notificării contestate, ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Aşa fiind, principiul predictibilităţii fiscale are în vedere calitatea legii fiscale şi nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând, aşa cum în mod corect a remarcat şi recurenta, analiza dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, competenţă ce ar excede atribuţiilor instanţelor judecătoreşti.

Totuşi sub acest aspect, este de remarcat că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 484/2014.

S-a arătat în această decizie "în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Referitor la principiul predictibilităţii fiscale, Curtea Constituţională a mai precizat că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Mai mult, sunt nejustificate reţinerile instanţei de fond cu privire la erorile din raportările caselor judeţene, având în vedere faptul că în prezenta speţă nu s-a dispus efectuarea de demersuri la casele judeţene cu privire la aceste aspect, pentru a exista posibilitatea constatării unor eventuale erori, cu privire la consumul centralizat de medicamente.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ şi operaţiunile premergătoare acestora, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă CNAS asupra soluţiei pronunţată de prima instanţă, judecătorul fondului pronunţând o soluţie cu aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

5. 2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu majoritate, va admite recursul declarat de pârâta CNAS şi, casând sentinţa atacată, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, menţinând actele atacate ca fiind legal întocmite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei nr. din 2502 din 7 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulata de reclamanta SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM