Conflict over applying Art. 43(2) Penal Code to concurrent drug offenses committed during conditional release: mandatory aggregation before adding unexecuted prior sentence remainder

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 527/F din data de 10.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. x/2016 s-a dispus:

În baza art. 4 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 19.03.2016).

În baza art. 4 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 8 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în stare de recidivă postexecutorie (fapta din data de 18.09.2016).

S-a constatat că cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa închisorii de 10 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului rămas neexecutat de 513 zile, din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, restul rămas neexecutat de 513 zile, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa închisorii de 10 luni şi 513 zile (2 ani, 3 luni, 3 zile).

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) vechiul C. pen., pe o durată de 3 ani (stabilită prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011,definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

S-a dedus din pedeapsa complementară durata de la 05.05.2016 la zi.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) vechiul C. pen. (stabilită prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În baza art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, s-a dispus confiscarea şi distrugerea, cu păstrare de contraprobă, a drogurilor depuse la IGPR - DCJSEO sub dovada seria x nr. x/07.07.2016 şi sub dovada seria x nr. x/06.10.2016 .

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., s-a cumulat măsura de siguranţă cu măsurile de siguranţă aplicate prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

B. Prin Decizia penală nr. 249/A din data de 20 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus:

În temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 527 din data de 10.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

În temeiul art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplic.art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. a adăugat restul rămas neexecutat de 513 zile la pedeapsa de 6 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni şi 513 zile închisoare.

În temeiul art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplic.art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a obligat inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 luni şi 513 zile închisoare la care s-a adăugat sporul de 2 luni şi 20 de zile, în final, pedeapsa principală rezultantă de 8 luni şi 533 zile.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. a adăugat la pedeapsa principală rezultantă de 8 luni şi 533 de zile pedeapsa complementară anterioară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A dedus din pedeapsa complementară anterioară perioada executată de la 05.05.2016 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii.

Împotriva Deciziei penale nr. 249/A din data de 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

C. Prin încheierea din 09 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 249/A din data de 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 20 februarie 2019, reţinându-se posibilitatea evaluării cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., respectiv modalităţii stabilirii tratamentului sancţionator al recidivei postcondamnatorii, în cazul în care cel de-al doilea termen este formată dintr-o pluralitate de infracţiuni, cu influenţă directă asupra cuantumului pedepsei şi, prin aceasta, asupra legalităţii sale.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casaţie procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel apreciind că instanţa de fond a pronunţat o pedeapsă legală şi temeinică, însă instanţa de apel, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile legale în materia recidivei a stabilit o pedeapsă nelegală.

Se constată că instanţa de fond a reţinut că cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat sunt concurente, prima infracţiune fiind în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 43 alin. (2) C. pen. făcând aplicarea mai întâi a regulilor de la concurs, după care a aplicat regulile de la recidiva postcondamnatorie.

Instanţa de apel a reformat mecanismul de stabilire a pedepsei rezultante, astfel: a considerat că prima infracţiune de deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (19.03.2016) a fost comisă în stare de recidivă înainte ca pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 600 din data de 23.08.2011 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fi fost considerată ca executată fiind aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen. pedeapsa, trebuind stabilită prin adăugarea şi a restului rămas neexecutat din pedeapsa din care a fost liberat, după revocarea liberării condiţionate conform art. 104 C. pen.

A considerat că cea de-a doua infracţiune de deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (18.09.2016) a fost săvârşită, după ce pedeapsa anterioară a fost considerată ca executată, ceea ce obligă la stabilirea pedepsei în condiţiile art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (2) C. pen. care reglementează modul de stabilire a pedepsei în cazul recidivei postcondamnatorii în ipoteza în care cel de-al doilea termen al acesteia este determinat un concurs de infracţiuni. În această ipoteză - care nu se regăseşte în speţă- sunt necesare două condiţii, respectiv: a) înainte ca pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei să fi fost executată sau considerată ca executată, condamnatul să săvârşească mai multe infracţiuni concurente şi b) dintre infracţiunile concurente cel puţin una să se afle în stare de recidivă prin raportare la infracţiunea a cărei pedeapsă o execută condamnatul.

S-a apreciat că după aplicarea dispoziţiilor referitoare la stabilirea pedepsei principale în caz de recidivă (postcondamnatorie şi respectiv postexecutorie) se aplică regulile referitoare la stabilirea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de control judiciar a fost calculată în mod eronat în prezenta cauză, în condiţiile în care aceasta a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (2) C. pen.

Astfel, se constată că prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1795/28.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 4170 din 02.12.2014 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti a fost eliberat condiţionat cu un rest rămas de executat de 513 zile.

Se constată că în raport de data săvârşirii 19.03.2016, respectiv 18.09.2016, infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A. în prezenta cauză sunt concurente.

Prima infracţiune, săvârşită la data de 19.03.2016, se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011.

Cea de-a doua infracţiune, săvârşită la data de 18.09.2016, se află în stare de recidivă postexecutorie întrucât a fost săvârşită după împlinirea termenului de liberare condiţionată (05.05.2016), a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În raport de procedura simplificată uzată de inculpat ce conduce la diminuare limitelor de pedeapsă cu o treime, pedeapsa pentru prima infracţiune era cuprinsă între 4 luni şi 2 ani închisoare.

Referitor la cea de-a doua infracţiune, reţinând incidenţa recidivei postexecutorii ce impune majorarea limitelor cu jumătate, precum şi procedura simplificată, pedeapsa pentru cea de-a doua infracţiune era cuprinsă între 6 luni şi 3 ani închisoare.

Instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni pentru prima infracţiune, respectiv pedeapsa de 8 luni pentru cea de-a doua infracţiune, acestea fiind în limitele impuse de lege.

Potrivit prevederilor art. 104 alin. (2) C. pen., dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.

Potrivit art. 43 alin. (2) C. pen., când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Astfel, Înalta Curte constată că mecanismul de aplicare a tratamentului sancţionator impune contopirea celor două infracţiuni deduse judecăţii potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pentru ca pedeapsa rezultantă să fie adăugată la restul rămas neexecutat ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., se impune aplicarea pedepsei cele mai grele, respectiv de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

În continuare, pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare se adaugă la restul rămas neexecutat de 513 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 600/23.08.2011, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2011 ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare şi 513 zile.

Ca urmare a interpretării greşite a modalităţii stabilirii tratamentului sancţionator instanţa de apel a stabilit o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cuantum de 8 luni închisoare şi 513 zile, drept pentru care Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchet, va casa decizia recurată şi va menţine Sentinţa penală nr. 527/F din data de 10.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 249/A din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la inculpatul A.

Casează decizia penală recurată şi menţine Sentinţa penală nr. 527/F din data de 10.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

Anulează formele de executare emise în baza acestei sentinţe şi dispune emiterea unor noi forme de executare.

Constată pedeapsa pusă în executare la data de 21 februarie 2018.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV