Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 67/RC/2019 AI generated

Failure to revoke conditional suspension and cumulate prior sentence in sentencing for attempted murder

Case Number Decizia nr. 67/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the prosecution's cassation appeal, quashed the Court of Appeal's judgment regarding the sentencing quantum and execution modality, and remanded the case for retrial on these specific aspects, while maintaining the conviction and other procedural dispositions. The defendant was convicted of attempted murder against a family member, and the core legal dispute concerned the illegality of the sentence because the lower courts failed to revoke a prior conditional suspension for a one-year imprisonment penalty imposed in a previous case, as the current offense was committed during that probation period. The Court held that under Article 83(1) of the Penal Code, the prior suspension must be revoked and the sentence accumulated; further, the appellate court erred in applying aggravating and mitigating circumstances by incorrectly expanding the maximum penalty range rather than the statutory limits, failing to calculate the correct special minimum penalty (two years, two months, and twenty days) plus the revoked year, resulting in an illegal sentence that requires individualization at the retrial level.

Legislator headnote

AI generated

art. 32 C. pen, art. 188 alin. (1) C. pen, art. 199 alin. (1) C. pen, art. 77 lit. e) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 76 C. pen; Failure to revoke conditional suspension and cumulate prior sentence in sentencing for attempted murder: În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu reţinerea art. 75 lit. d) - art. 76 C. pen. şi art. 79 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata A. (fără ocupaţie şi loc de muncă, fără antecedente penale) pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui membru al familiei, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Keywords

AI generated
sentencing error attempted murder suspension of sentence maximum penalty aggravating circumstances statutory limits

Cited Legislation

AI generated
art. 32 C. pen
Se constată că instanţa de fond a dispus, în baza art. 32 C. pen.
art. 188 alin. (1) C. pen
la art. 188 alin. (1) C. pen.
art. 199 alin. (1) C. pen
la art. 199 alin. (1) C. pen.
art. 77 lit. e) C. pen
cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen., art.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
art. 76 C. pen
pen., făcând aplicarea acesteia în condiţiile art. 76 alin.
art. 79 alin. (1) C. pen
şi art. 79 alin. (1) C. pen.
art. 91 C. pen
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 454 din data de 26.09.2017 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 s-au dispus următoarele:

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu reţinerea art. 75 lit. d) - art. 76 C. pen. şi art. 79 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata A. (fără ocupaţie şi loc de muncă, fără antecedente penale) pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui membru al familiei, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 55 rap. la art. 66 - 67 alin. (2) şi art. 68 lit. alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere stabilit, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa sau în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală în cadrul Primăriei Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpata nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Numărul zilnic de ore urmează a se stabili conform legii de executare a pedepselor.

În baza art. 65 alin. (1) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., care nu se execută, decât în cazul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., în sensul că, dacă pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă nu execută obligaţiile impuse, se poate dispuse revocarea suspendării şi executarea pedepsei.

În baza art. 245 C. proc. pen. rap. la art. 109 alin. (1) C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatei A. la tratament medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire.

Potrivit art. 566 C. proc. pen. măsura de obligare la tratament medical se comunică autorităţii de sănătate publică a judeţului Constanţa .

B. Prin Decizia penală nr. 195/P din 8 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a dispus:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împotriva Sentinţei penale nr. 454 din data de 26.09.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Constanţa

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată numai în ce priveşte circumstanţa atenuantă reţinută de prima instanţă şi în aceste limite, judecând în fond;

A fost înlăturată aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a reţinut circumstanţa atenuată prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., făcând aplicarea acesteia în condiţiile art. 76 alin. (1) C. pen.

A fost menţinută pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, aplicate inculpatei A. prin sentinţa apelată, precum şi cea privind aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost menţinute dispoziţiile privind aplicarea art. 91 - 93 C. pen., acelea privind aplicarea art. 245 C. proc. pen. rap. la art. 109 alin. (1) C. pen. (obligarea inculpatei la tratament medical) şi privind aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Împotriva Deciziei penale nr. 195/P din 8 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

C. Prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 195/P din 8 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată A.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 20 februarie 2019, reţinându-se că aspectele antamate de inculpat în susţinerea cererii de recurs în casaţie pot fi valorificate pe calea recursului în casaţie în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casaţie procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În susţinerea acestui caz, s-a arătat că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Constanţa este nelegală în raport de omisiunea instanţelor de a revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare şi de a alătura această pedeapsă la cea de 3 ani închisoare. În acest sens, s-a menţionat că din cazierul judiciar al inculpatei (aflat la fila x dos UP) rezultă aceasta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 1247 din 29.10.2015 la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, fixându-se termen de încercare de 3 ani, soluţia primei instanţe rămânând definitivă prin neapelare la data de 25.11.2015.

Se constată că instanţa de fond a dispus, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu reţinerea art. 75 lit. d) - art. 76 C. pen. şi art. 79 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani.

Prin Decizia penală nr. 195/P din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul parchetului numai în ce priveşte circumstanţa atenuantă reţinută de prima instanţă, a înlăturat aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., a reţinut circumstanţa atenuată prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., făcând aplicarea acesteia în condiţiile art. 76 alin. (1) C. pen.

A fost menţinută pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, aplicate inculpatei A. prin sentinţa apelată, precum şi cea privind aplicarea pedepsei accesorii. Au fost menţinute dispoziţiile privind aplicarea art. 91- 93 C. pen.

Înalta Curte constată că din fişa de cazier existentă la dosarul cauzei rezultă că inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 1247 din 29.10.2015 la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, fixându-se termen de încercare de 3 ani, soluţia primei instanţe rămânând definitivă prin neapelare la data de 25.11.2015.

În acest context, se observă că prezenta faptă a fost săvârşită la data de 31 octombrie 2016, în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 1247 din 29.10.2015 a Judecătoriei Constanţa.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969: dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Astfel, în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate, se impunea revocarea pedepsei 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1247 din 29.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în Dosarul nr. x/2012 şi adăugarea acesteia la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpata urmând să execute pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

Mai mult, Înalta Curte observă că instanţa de apel a menţionat în considerentele deciziei recurate că se va îndrepta către minimul special prevăzut de lege, în final aplicând inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că minimul special pe care instanţa îl putea aplica pentru fapta dedusă judecăţii era de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile la care se adăuga pedeapsa de 1 an închisoare a cărei revocare se impunea.

În acest sens, se are în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de omor, art. 188 alin. (1) C. pen., sunt de la 10 la 20 de ani. Săvârşirea infracţiunii de omor în condiţiile art. 199 alin. (1) C. pen. atrage majorarea maximului pedepsei cu o pătrime, şi nu a limitelor de pedeapsă, astfel cum în mod greşit a indicat instanţa de apel. Cum instanţa s-a orientat spre minimul special incidenţa art. 199 alin. (1) C. pen. nu are nicio greutate cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpatei.

Reţinerea tentativei la infracţiunea de omor atrage reducerea limitelor la jumătate (5 ani la 12 ani şi 6 luni), reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. conduce la reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o treime în condiţiile art. 76 alin. (1) C. pen. (3 ani şi 4 luni la 8 ani şi 4 luni), iar dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. presupun reducerea limitelor cu o treime (2 ani, 2 luni şi 20 de zile la 5 ani şi 8 luni).

Astfel, minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii era de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile la care se impunea adăugarea pedepsei de 1 an închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 1247 din 29.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în Dosarul nr. x/2012, inculpata urmând a executa pedeapsa principală de 3 ani, 2 luni şi 20 de zile.

În realitate, văzând criticile din apelul declarat numai de către Ministerului Public, instanţa a înlăturat o circumstanţă atenuantă reţinând o alta cu acelaşi efect sau consecinţe în plan sancţionator. Înalta Curtea aminteşte că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care se pot înlătura efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate, enumerate de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei exhaustiv.

În acest sens, instanţa constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este nelegală în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat, reflectat în maniera stabilirii cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare, fără a evalua toate instituţiile de drept penal incidente. Art. 96 alin. (4) şi (6) C. pen., prevăd că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune (cu intenţie), descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Norma referitoare la revocarea suspendări condiţionate dispuse anterior şi definitiv, faţă de acelaşi inculpat, în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare, este imperativă, iar nu facultativă. Consecinţele revocării suspendări condiţionate anterioare trebuie evaluate în cadrul individualizării judiciare, în contextul determinării cuantumului pedepsei ce se va executa.

În condiţiile precizării exprese de către instanţa de fond, dar şi de cea de apel că pedeapsa va fi orientată către minimul special, nelegalitatea constatată pe calea recursului în casaţie nu poate fi complinită de instanţa de recurs, ci presupune o apreciere privind reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, faţă de toate instituţiile de drept substanţial incidente, aspect ce nu se poate realiza în procedura pendinte. Înalta Curte pentru a dispune astfel a constatat că instanţa de apel a achiesat la limitele tratamentului sancţionator stabilit de instanţa de fond, respectiv la cuantumul pedepsei şi modalităţii de executare, în condiţiile în care nu a evaluat consecinţa revocării suspendării condiţionate asupra limitelor pedepsei de executat. Cum tratamentul sancţionator, sub aspectul cuantumului pedepsei şi modalităţii de executare trebuie realizat faţă de toate instituţiile incidente ce trebuie evaluate simultan pentru justa individualizare a pedepsei şi modalităţii de executare, iar în calea de atac a recursului acest demers nu este posibil, urmează a se dispune casarea deciziei penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Constanţa, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 195/P din 8 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată A..

Casează decizia penală recurată şi, rejudecând:

Trimite cauza spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Constanţa, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare.

Menţine actele efectuate în cauză până la data de 19.12.2017.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV