Cassation limits on sentencing review: denial of witness benefit and legality of aggregating revocable suspended sentence

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2916 din data de 15 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor după cum urmează:

- pentru inculpaţii A. din infracţiunile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, în infracţiunile prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi respectiv prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- pentru inculpatul B. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

La pct. 12 s-a menţionat că, în baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., pe o durata de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele anterior stabilite şi s-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare (o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

La pct. 14 s-a menţionat că, în baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., pe o durata de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

S-a constatat că este arestat în altă cauză.

În baza art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., art. 1357 - 1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C. SA şi au fost obligaţi inculpaţii la plata în solidar a următoarelor despăgubiri civile către aceasta:

- pe inculpaţii D., E., F., A., G. şi H., pentru contractele încheiate de reprezentanţi ai I. SRL la 39.195.208 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul J., pentru contractele încheiate de SC FF. SRL la 1.269.992,59 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul K., pentru contractele încheiate de SC L. SRL la 1.176.773 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpaţii M. şi B., pentru contractele încheiate de SC N. SRL, la 1.610.029,02 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul O. pentru contractele încheiate de SC P. SRL la 4.984.569,29 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul Q. pentru contractele încheiate de SC R. SRL la 2.093.199,37 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul S., pentru contractul încheiat de SC T. SRL la 440.860,85 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul U. pentru contractul încheiat de SC GG. SRL la 862.873,82 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H. şi inculpatul V., pentru contractul încheiat de SC W. SRL la 964.170,50 RON;

- pe inculpaţii D., E., F., A., G., H., X. şi pe inculpatul Y., pentru contractele încheiate de SC Z. SRL, AA. SRL şi BB. SRL la 3.932.263,05 RON.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen., s-a constatat nulitatea absolută şi s-a dispus desfiinţarea totală a contractelor de leasing financiar şi a contractelor de vânzare-cumpărare tripartită încheiate între utilizatori şi partea civilă, respectiv utilizatori, partea civilă şi SC I. SRL.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii luate prin ordonanţele procurorului din datele 13 decembrie 2011, 21 martie 2012, 27 martie 2012, 30 martie 2012, 23 aprilie 2012 asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor A., X., K., CC., Q., S., DD., M., B.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen., art. 398 C. proc. pen. şi art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 8.000 RON (din care câte 2.500 RON, reprezintă cheltuielile ocazionate de efectuarea urmăririi penale).

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de câte 500 RON pentru fiecare dintre inculpaţii M., H., B., K., A., J., O.., U. şi onorariile parţiale, în cuantum de câte 200 RON pentru fiecare dintre inculpaţii S., G., V., DD., Q., CC., D., F., E. şi X., au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015 (nr. dosar Curtea de Apel Bucureşti x/2017), în baza art. 421 pct. C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 2916 din 15 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, printre altele, s-au decis următoarele:

La pct. 9 al deciziei s-a menţionat că se majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. de la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele anterior stabilite şi aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului A. exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. ca pedepse complementară şi accesorie.

S-a decis ca pedeapsa complementară să se execute de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a avut în vedere că fapta săvârşită în prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin nerecurare la 18 ianuarie 2006, la o pedeapsă de 2 ani cu aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate, iar fapta săvârşită cu intenţie, reţinută în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate).

La pct. 11 al deciziei penale pronunţată de instanţa de apel s-a menţionat că se majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. de la 6 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. (1969) a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei majorate prin prezenta, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului B. exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. ca pedepse complementară şi accesorie.

S-a decis ca pedeapsa complementară să se execute de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanţii inculpaţi V., J., S., U., Y., A., G. şi H. împotriva Sentinţei penale nr. 2916 din 15 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii V., J., S., U., Y., A., G. şi H. la plata a câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor promovate de acestea. Onorariile integrale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de 520 RON, precum şi onorariile parţiale în cuantum de 200 RON se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au formulat cerere de recurs în casaţie condamnaţii A., prin intermediul avocatului ales, la data de 22 decembrie 2017 (conform ştampilei EE., aflată pe plicul de la dosar recurs în casaţie, fila x verso) şi B. la data de 17 noiembrie 2017 (conform ştampilei EE., aflată pe plicul de la dosar recurs în casaţie, fila x verso).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 octombrie 2018.

În cererea de recurs depusă în scris de condamnatul A. s-a arătat că motivul recursului în casaţie priveşte faptul că la pedeapsa aplicată instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată şi nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicabile în prezentul dosar.

Astfel, recurentul, prin apărător ales, a arătat că prin Decizia penală nr. 1536 din 3 noiembrie 2017 din Dosarul penal x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a decis majorarea pedepsei principale aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., de la o pedeapsă de 4 ani închisoare la 7 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior stabilite şi s-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca în final sa execut pedeapsa rezultanta de 8 ani şi 8 luni închisoare.

Recurentul a susţinut că, deşi prin motivele de apel formulate, a solicitat a se face aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată şi aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât am avut calitatea de martor colaborator în Dosarul nr. x/2014 al DNA, soluţionat prin Sentinţa penală nr. 117/F din data de 23 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de apel nu a aplicat reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dimpotrivă majorând pedeapsa aplicată.

Recurentul a menţionat faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea mai sus amintită, nemaiavând domiciliul în România de mai mulţi ani. De asemenea, a anexat în probaţiune adresa DNA nr. x/2014.

Recurentul B. a arătat, în cererea olografă depusă la dosar, faptul că prin decizia penală atacată a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, prin majorarea pedepsei principale de 6 ani, fiind revocat beneficiul unei pedepse cu suspendare de 2 ani, în final urmând să execute 9 ani închisoare. Recurentul a susţinut că i-a fost adunată de două ori pedeapsa cu suspendare şi pentru acest motiv a formulat recurs în casaţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat concluzii scrise, fiind înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală la data de 16 mai 2018.

Faţă de susţinerile recurentului A., în sensul că nu i s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deşi a avut calitatea de martor colaborator în cauza cu nr. x/P/2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ar fi trebuit să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, Parchetul a susţinut că, din analiza dosarului, şi aşa cum corect rezultă şi din decizia definitivă a Curţii de Apel, recurentul nu a făcut un denunţ, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sau de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, întrucât în respectiva cauză denunţul a fost formulat de o altă persoană, iar A. a avut calitatea de martor în acel dosar. Or dispoziţiile sus-menţionate şi invocate de recurent se aplică numai celui care a denunţat o faptă mai înainte ca organele de urmărire penală să fi avut cunoştinţă de existenţa ei. Parchetul a arătat că aceleaşi aspecte rezultă şi din răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ataşat motivelor de recurs în casaţie formulate de recurent.

Faţă de aceste considerente, Parchetul a apreciat că recursul în casaţie declarat de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea acestuia ca atare.

Referitor la recurentul condamnat B., Parchetul a arătat că acesta nu a invocat unui din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., însă, în esenţă, invocă că i-a fost aplicată o pedeapsă nelegală, prin revocarea şi adunarea de două ori a aceleaşi pedepse ce provenea dintr-o condamnare anterioară.

Parchetul a solicitat a se observa că, din analiza dosarului şi a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, rezultă că inculpatului B. i-a fost majorată pedeapsa la 7 ani închisoare, urmărindu-se în mod legal criteriile de individualizare a pedepselor şi avându-se în vedere regimul sancţionator al infracţiunii continuate, iar la pedeapsa de 7 ani închisoare - pedeapsă legal aplicată - s-a adăugat pedeapsa de 2 ani, pronunţată printr-o hotărâre anterioară, şi în termenul de încercare al căreia a săvârşit faptele din prezenta cauză, astfel încât pedeapsa finală de 9 ani închisoare, este legală şi temeinică.

Faţă de cele menţionate, Parchetul a apreciat că şi în cazul acestui recurent, calea de atac extraordinară nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului în casaţie ca inadmisibil.

Prin încheierea din data de 11 decembrie 2018 s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de condamnaţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Înalta Curte a apreciat că motivele formulate de recurentul condamnat A. (neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), precum şi argumentele care stau la baza cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul B. (respectiv, împrejurarea că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă nelegală, prin revocarea şi adunarea de două ori a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa), pot fi circumscrise formal cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., cererile privind recursurile în casaţie sunt admisibile în principiu.

Analizând recursurile în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. actual, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie" - Partea specială, Titlul III, Cap. V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În cauză, se constată că ambii recurenţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aşadar, aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

Examinând cauza, se observă că instanţa de apel, după ce a reţinut vinovăţia inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., l-a condamnat la pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare.

Recurentul a criticat hotărârea penală definitivă de condamnare susţinând că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată şi nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicabile în prezentul dosar.

Înalta Curte aminteşte că reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni. De asemenea, instanţa de recurs în casaţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, recursul în casaţie urmărind să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. stipulând că în cadrul acestei căi extraordinare de atac se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că în mod judicios instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care acordă beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitate de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 din lege, întrucât la dosarul cauzei nu există dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege, inculpatul având doar calitatea de martor în procesul unei alte persoane. În Dosarul nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie recurentul a avut calitatea de martor colaborator cu identitate reală, în condiţiile în care avea la acel moment calitatea de inculpat într-un alt dosar penal aflat pe rolul instanţei de judecată. Se constată, însă, că în Dosarul penal nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit rechizitoriului, denunţul privind săvârşirea unor fapte de corupţie de către mai multe persoane, printre care şi un avocat, a aparţinut unei alte persoane, şi nu condamnatului A. (astfel cum rezultă din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din data de 8 noiembrie 2017, dosar recurs în casaţie).

Referitor la recurentul B., se constată că instanţa de apel, în mod corect, a majorat pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., de la 6 ani închisoare la 7 ani închisoare, având în vedere regimul sancţionator al infracţiunii continuate, potrivit căruia pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii [art. 36 alin. (1) C. pen.]. Pedeapsa rezultantă a fost, însă, de 9 ani închisoare, întrucât instanţa de apel, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. (1969), a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, inculpatul B. săvârşind infracţiunea în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 2290/2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa.

Înalta Curte, în examinarea recursului în casaţie bazat pe cazul de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu analizează orice nelegalitate a pedepsei, ci numai acele situaţii în care, dată fiind încălcarea unor dispoziţii legale o persoană ajunge să fie condamnată la o pedeapsă care se situează în afara limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă. Dacă pedeapsa rezultantă este în limitele legale, mecanismul de aplicare a pedepsei rezultante în cazul în care sunt incidente mai multe cauze de agravare a pedepsei excede controlului recursului în casaţie.

Înalta Curte apreciază că motivele recurentului condamnat în sensul că i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, prin revocarea şi adunarea de două ori a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, sunt nefondate, pedeapsa la care a fost condamnat recurentului fiind în limitele legale determinate de agravarea maximului prevăzut de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., de 5 ani închisoare, cu majorarea prevăzută de art. 36 C. pen. (de 3 ani închisoare) şi revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de condamnaţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat A., în cuantum de 65 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat B., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de condamnaţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat A., în cuantum de 65 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat B., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT