European Arrest Warrant execution barred by breach of specialty rule and lack of enforceable underlying judgment

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în temeiul dispoziţiilor art. 103 şi 107 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a respins sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, prin procuror superior A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, întemeiat pe mandatul de arestare pentru executare, emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, la data de 17 martie 2016, în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, pe numele persoanei solicitate B., în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, în urma deducerii duratei de 265 zile (arest preventiv şi arestare temporară), aplicată prin sentinţa pronunţată de instanţa Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanţa penală externă din Aichach (data sentinţei 14.03.2011, 11.07.2011 precum şi 16.01.15, cu forţă juridică în 19.07.2011, precum şi 04.02.2015), în Dosarul nr. x/10 precum şi 1 AIC StVk 594/14, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de "furt în bandă agravant" şi "tentativă de furt în bandă agravant", prevăzute de: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a;art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB din C. pen. german.

În baza art. 107 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului Naţional SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de autorităţile germane în baza mandatului european de arestare menţionat şi, totodată, s-a dispus ca sentinţa să fie comunicată autorităţilor prevăzute de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2017 din 09 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În temeiul dispoziţiilor art. 103 şi 107 din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, întemeiat pe mandatul de arestare pentru executare, emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, la data de 17 martie 2016, în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, pe numele persoanei solicitate B., în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, în urma deducerii duratei de 265 zile (arest preventiv şi arestare temporară), aplicată prin sentinţa pronunţată de instanţa Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanţa penală externă din Aichach (data sentinţei 14.03.2011, 11.07.2011 precum şi 16.01.2015, cu forţă juridică în 19.07.2011, precum şi 04.02.2015), în Dosarul nr. x/10, precum şi 1 AIC StVk 594/14, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de:

"furt în bandă agravant" şi "tentativă de furt în bandă agravant", prevăzute de: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a;art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB din C. pen. german.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, la 9 noiembrie 2017, pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, privind arestarea provizorie, pentru 30 de zile, a persoanei solicitate B., în baza sesizării Procuraturii Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la 06 mai 2016, în Dosar nr. x/10, în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare (în urma deducerii duratei de 265 zile arestare preventivă şi arestare temporară) aplicată prin sentinţa penală a Tribunalului Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanţa penală externă din Aichach, Germania.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2017, s-au adus la cunoştinţa persoanei solicitate informarea privind drepturile sale, precum şi conţinutul mandatului european de arestare, conţinutul şi efectele regulii specialităţii, posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimţământului dat şi caracterul definitiv al hotărârii de predare, în baza acestui consimţământ.

S-a mai arătat că, fiind audiată, persoana solicitată B. a declarat că nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare emitente a mandatului european de arestare, că nu renunţă la regula specialităţii, că nu este de acord să execute pedeapsa în statul emitent şi este de acord să o execute în România, dar şi că nu a mai fost urmărită penal, judecată, privată de libertate sau condamnată în alt stat membru al Uniunii Europene sau în vreun stat terţ, pentru aceleaşi fapte care fundamentează mandatul european de arestare emis. Persoana solicitată a arătat că a mai fost condamnată în Franţa la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru alte fapte şi în Germania la pedeapsa de 5 ani închisoare şi, în urma recunoaşterii hotărârii penale germane, a fost transferată în ţară în vederea executării pedepsei, din care a fost liberată condiţionat la 11 octombrie 2017.

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, Curtea a constatat că Procuratura din Nűrnberg-Fűrth, Germania, a emis mandatul european de arestare la data de 6 mai 2016 pe numele persoanei solicitate B., solicitând arestarea şi predarea persoanei solicitate pentru executarea restului de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare, după deducerea perioadei de 264 de zile de arest preventiv şi o zi arestare temporară, pedeapsă ce i-a fost aplicată de instanţa Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanţa penală externă din Aichach, din 14 martie 2011, 11 iulie 2011, precum şi 16 ianuarie 2015, rămasă definitivă la 19 iulie 2011, precum şi 4 februarie 2015, în Dosar nr. x II Ns 606 Js 48179/10 precum şi 1 AIC StVk 594/14, hotărâre care a stat la baza mandatului european de arestare a cărui executare se solicita.

S-a reţinut că mandatul european de arestare se referă la următoarele patru fapte penale:

"Fapta întâi: în data de 24.08.2010, acuzaţii B. şi C. şi persoanele urmărite D. şi E., au extras, în colaborare conştientă şi voită ca bandă, din spaţiile comerciale ale firmei (...), Dianastraße 23, 90441 Nűrnberg, 24 de articole cosmetice, 4 dispozitive de redare tip MP3, 1 stick de memorie USB, 1 agent de curăţare şi 2 perechi de boxeri, cu valoare totală de 569,28 euro pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a II-a: în data de 06 septembrie 2010, la ora 14:15, acuzaţii B. şi F. şi persoana urmărită E., au extras, în colaborare conştientă şi voită ca bandă, din spaţiile comerciale ale firmei (...), Westliche Stadtmauerstraße 27, 91054 Erlangen, 2 sticle de G. şi trei sticle de cognac cu valoare totală de 106.95 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a III-a: în data de 27 septembrie 2010, ora 14:30, acuzaţii H., I., F. şi B. şi persoana urmărită E., au extras, în colaborare conştientă şi voită ca bandă, din spaţiile comerciale ale firmei (...) Ansvacher Straße 11, 91710 Guzenhausen, 15 sticle de alcool de înaltă calitate, în special G., în valoare totală de 345,98 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a IV-a: în data de 20.09.2010, la ora 16:00, acuzaţii B., H., I. şi F. precum şi persoana urmărită E., s-au deplasat, în colaborare conştientă şi voită ca bandă, în spaţiile comerciale ale firmei (...), Rothenburger Straße 70, 90522 Oberasbach, pentru a extrage de acolo din nou băuturi alcoolice de înaltă calitate. Cu puţin timp înainte ca prada să fie pusă de pe etajeră în rucsacul adus, făptaşii au fost deranjaţi de un angajat al (...), au renunţat la intenţia lor şi s-au deplasat în direcţia casă. Acolo acuzatul H. a extras produse din tutun şi dulciuri cu o valoare a produselor de 14,60 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească." care constituie infracţiunile de furt în bandă agravat (fapta 1-3) şi tentativă de furt în bandă agravat (fapta 4), încadrarea lor juridică fiind: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a; art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB.

S-a mai reţinut că infracţiunile sunt marcate de autoritatea juridică emitentă în categoria "furt în formă organizată sau jefuire agravantă", situaţie în care autoritatea judiciară de executare este exonerată să verifice regula dublei incriminări, precum şi faptul că mandatul european de arestare se bazează pe mandatul de arestare pentru executare, emis la 17 martie 2016, în Dosar nr. x VRs 48179/10 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth şi pe hotărârea penală de condamnare menţionată.

La dosar au fost ataşate Sentinţa penală nr. 2/FCJI/2017 din 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, Sentinţa penală nr. 75/MEA din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 966/5 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa penală nr. 118/19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, definitivă, şi Sentinţa penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curţii de Apel Iaşi.

Din declaraţiile persoanei solicitate şi examinarea actelor dosarului, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarea situaţie juridică a persoanei solicitată şi următoarea situaţie de fapt:

Prin Sentinţa penală nr. 75/MEA din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 966/5 iulie 2016 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis şi s-a pus în executare acelaşi mandat european de arestare care face şi obiectul cauzei, respectiv a Mandatului european nr. 606 VRs 48179/10 emis la 06 mai 2016 pentru executarea aceluiaşi rest de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanţa germană, dispunându-se amânarea predării persoanei solicitată B. către Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania. De asemenea, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la momentul încetării motivului de amânare, respectiv după executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de instanţa germană, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 36/2015 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin Sentinţa penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău (definitivă), în baza art. 1031 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a revocat executarea Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 emis la 6 mai 2010 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, faţă de persoana solicitată B. şi s-a revocat măsura arestării provizorii dispusă faţă de aceasta în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania, reţinându-se că, la data de 17 octombrie 2016, a fost ştearsă semnalarea din sistemul Schengen privind executarea respectivului mandat european de arestare.

Prin adresa nr. x, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi că, la data de 27 mai 2016, Biroul SIRENE Naţional din Germania a introdus semnalarea pe numele persoanei solicitată B., la care s-a ataşat acelaşi mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanşat, a doua oară, procedura de executare a aceluiaşi mandat ce face obiectul cauzei.

În referatul de sesizare al instanţei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a precizat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 302/2004 şi că, prin reintroducerea în Sistemul de Informaţii Schengen a aceluiaşi mandat european de arestare, nu a avut loc o revocare a deciziei în baza căreia acesta a fost emis, cum s-a reţinut prin Sentinţa penală nr. 118/19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, ştergerea alertei neechivalând cu revocarea deciziei în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare.

Instanţa a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 302/2004, care la alin. (4) prevede că "în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte", întrucât nu este îndeplinită cerinţa premisei, respectiv "depăşirea termenelor maxime pentru predare", termene care sunt prevăzute de art. 110 din Legea nr. 302/2004, dar şi pentru că faţă de persoana solicitată B. nu a fost emis un alt mandat european de arestare bazat pe aceleaşi fapte şi în acelaşi scop, aceasta nefiind predată deoarece autoritatea germană a şters semnalarea Schengen din sistem, finalizată cu revocarea executării mandatului european de arestare, şi nu pentru că s-ar fi depăşit termenele de predare. Aceasta este singura ipoteză şi singura bază legală care permite emiterea şi executarea unui nou mandat european de arestare întemeiat pentru aceleaşi fapte. Ca urmare, s-a apreciat că, în cauză, se tinde la executarea, pentru a doua oară, a aceluiaşi mandat european de arestare, situaţie care nu este prevăzută de lege şi care este rezultatul retragerii mandatului european de arestare din sistemul Schengen, după pronunţarea hotărârii prin care se executase mandatul european de arestare.

S-a mai arătat că Hotărârea penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a revocat executarea Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10, emis la 6 mai 2016 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, împotriva persoanei solicitate B. pentru acelaşi scop, al executării restului de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare, este definitivă şi are autoritate de lucru judecat în cauză, întrucât are ca obiect executarea aceluiaşi mandat european, emis de aceeaşi autoritate judiciară străină, la aceeaşi dată, împotriva aceleaşi persoanei solicitate, nefiind posibilă o analiză a legalităţii acesteia din punctul de vedere al semnificaţiei ştergerii alertei Schengen nu este posibilă, aspect care depăşeşte cadrul procesual al învestirii instanţei.

Prin hotărârea penală menţionată s-a stabilit, în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat, revocarea executării Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, la data de 6 mai 2016.

Faţă de aceste aspecte, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că se impune respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, privind arestarea provizorie a persoanei solicitate şi a sesizării formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosar nr. x VRs 48179/10 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, pe numele persoanei solicitate B. pentru executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanţa germană.

În acest sens, s-a arătat că soluţia de respingere a executării mandatului european de arestare emis pentru executarea unei pedepse, pentru că persoana solicitată B. este cetăţean român şi a declarat, conform art. 103 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, că nu este de acord să execute pedeapsa în statul emitent, ar fi condus la aplicarea art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, care reglementează recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, dacă nu s-ar opune autoritatea de lucru judecat a Sentinţei penale nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, precum şi lipsa condiţiilor prevăzute de art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 care invalidează sesizarea.

Cu privire la recunoaşterea hotărârii penale de condamnare, s-a precizat că, prin Sentinţa penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curţii de Apel Iaşi, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în consecinţă, a fost recunoscută hotărârea penală de condamnare a numitei B., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus transferarea acesteia în România, pentru continuarea executării pedepsei, însă s-a respins cererea de recunoaştere şi punere în executare în România, a sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Fűrth, secţia Minori cu asesori populari din 14 martie 2011 în Dosar nr. x/10 Jug, modificată şi rămasă definitivă prin sentinţa penală pronunţară de Tribunalul Nűrnberg-Fűrth, secţia Minori din 11 iulie 2011 în Dosar nr. x II Ns 606 Js 48179/2010 şi modificată prin hotărârea pronunţată la 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Augsburg, secţia externă de executări penale de pe lângă Judecătoria Aichach, în Dosar nr. x/14, prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa pentru care a fost emis mandatul european de arestare din 6 mai 2016, întrucât această pedeapsă nu era executorie pe teritoriul statului de condamnare şi autorităţile germane nu au dispus asupra executării acestei pedepse, apreciind că nu este posibilă executarea întrucât condamnata B. nu a renunţat la regula specialităţii. Regula specialităţii fusese impusă iniţial în executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile germane, la data de 31 martie 2014 în Dosarul nr. x/13, pentru urmărirea penală şi judecarea persoanei solicitată B. în procedura finalizată cu condamnarea acesteia la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a mai arătat că B. a fost predată autorităţilor germane prin Sentinţa penală nr. 17 din 19 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi în executarea mandatului european cu respectarea beneficiului regulii specialităţii. Raportat la acest beneficiu, autorităţile germane au apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu este executorie pe teritoriul german, întrucât B. nu renunţase la regula specialităţii.

Revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare s-a dispus prin hotărârea Tribunalului Augsburg, secţia externă de executări penale de pe lângă Judecătoria Aichach din 16 ianuarie 2015, după predarea persoanei solicitate autorităţilor germane, sub beneficiul regulii specialităţii, în baza mandatului european de arestare din 31 martie 2014 în Dosar nr. x/13, cu nerespectarea acestei reguli.

Din Hotărârea penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curţii de Apel Iaşi, a rezultat că pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru care s-a emis mandatul european de arestare din 6 mai 2016, nu este executorie pe teritoriul statului membru emitent, revocarea suspendării condiţionate producându-se cu încălcarea regulii specialităţii la care persoana solicitată nu renunţase în procedura executării mandatului european de arestare dispusă prin Sentinţa penală nr. 17 din 19 mai 2014, aşa încât s-a apreciat că nici condiţiile de validitate ale mandatului european de arestare din 6 mai 2016, a cărui executare se solicita, nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, s-a arătat că o procedură de recunoaştere, pe cale incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării beneficiului suspendării condiţionate aplicată iniţial şi care face obiectul executării mandatului european, nu poate conduce la o soluţie de admitere şi recunoaştere a hotărârii penale şi de preluare a executării acesteia în România, întrucât ar fi contrară soluţiilor pronunţate prin Sentinţa penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 şi, respectiv, Sentinţa penală nr. 2/FCJI/13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi.

S-a constatat, totodată, că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore, de la 9 noiembrie 2017, ora 9:40, la 10 noiembrie 2017, ora 9:40, prin Ordonanţa de reţinere nr. 31/2017 din 9 noiembrie 2017, ora 9:40.

Pentru considerentele expuse, reţinând lipsa condiţiilor prevăzute de art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, autoritatea de lucru judecat a Sentinţei penale nr. 118/2017 a Curţii de Apel Bacău, precum şi absenţa condiţiei de validitate a mandatului european de arestare, sub aspectul caracterului executoriu a pedepsei de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei suspendare condiţionată a fost revocată cu încălcarea regulii specialităţii, sub beneficiul căreia a fost predată autorităţilor germane prin Sentinţa penală nr. 17/2014 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în temeiul art. 103 şi 107 din Legea nr. 302/2004, a respins sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a fost admisă prin Decizia penală nr. 15 din 08 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a desfiinţat sentinţa penală contestată, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut autoritatea de lucru judecat prin raportare la Sentinţa penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, având obligaţia de a judeca cererea pe fond, cu lămurirea, în prealabil, a unor elemente esenţiale, care au apărut ulterior pronunţării acestei hotărâri, cu consecinţe directe asupra prezumţiei de lucru judecat. Astfel, s-a arătat că instanţa de fond era obligată să lămurească, în prealabil, chestiunile circumscrise regulii specialităţii, dacă aceasta a fost sau nu respectată la pronunţarea hotărârii de condamnare care face obiectul Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 din 6 mai 2016, precum şi motivul retragerii anterioare a alertei Schengen, care nu este echivalentă cu retragerea mandatului european de arestare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi şi, în rejudecare, s-au solicitat relaţii suplimentare de la autorităţile emitente germane, în sensul aspectelor reţinute în Decizia nr. 15 din 08 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Adresa nr. x/17 din 08 martie 2018, Procuratura Nűrnberg-Fűrth, a comunicat următoarele:

"a. Ştergerea semnalării în procedura 606 VRs 48179/10 s-a făcut, în măsura în care reiese din informaţiile pe care le avem, din greşeală, fiindcă în paralel trebuia ştearsă o semnalare în procedura 603 VRs 45476/13. Din documentele pe care le avem, rezultă că ştergerea în procedura 606 VRs 48179/10 s-a făcut abia pe 23.01.2017. Se pare însă că deja înainte de această dată au existat neconcordanţe în prelucrarea electronică a datelor, fiindcă persoana condamnată, conform sistemului nostru electronic, era semnalată în procedura 606 VRs 48179/10, dar în sistemul organelor de poliţie nu era.

b. Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunţase la regula specialităţii. În loc, din motivul menţionat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei către autorităţile române.

c. Condamnata a fost reţinută temporar pe 27.09.2010 în procedura 606 VRs 48179/10 şi s-a aflat în intervalele de timp 28.09.2010 - 06.01.2011, precum şi 30.01.2011 - 11.07.2011, în arest preventiv, adică per total timp de 264 de zile. Din 07.01.2011 până pe 29.01.2011 a executat într-o altă procedură a Judecătoriei Köln împotriva condamnatei, care îi aplicase o amendă penală, o pedeapsă privativă de libertate substitutivă."

Prin Adresa nr. x/17 din 20 martie 2018, Procuratura Nűrnberg-Fűrth, a comunicat, suplimentar, la solicitarea instanţei, următoarele:

"Hotărârea referitoare la revocarea suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea principiului specialităţii, deoarece condamnata la momentul respectiv nu era nici urmărită penal pentru un alt delict, nici condamnată şi nici arestată. Decizia de luat era numai asupra revocării unei pedepse cu suspendare cu perioadă probatorie, care, între timp, devenise definitivă. Acest procedeu este admisibil în temeiul jurisprudenţei germane. Astfel, întrebarea referitoare la respectarea principiului specialităţii se referă numai la admisibilitatea executării pedepsei "revocate". Astfel, hotărârea referitoare la revocare este de aplicat cf. art. 27 alin. (3) lit. c) din RB [Decizia-Cadru] 2002/584/JI. Precum am mai prezentat, condamnata nu a renunţat la respectarea principiului specialităţii. Prezenta solicitare rogatorie a fost solicitată numai pentru a putea executa totuşi pedeapsa, ca urmare a revocării suspendării."

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că derularea procedurilor judiciare este cea expusă în Sentinţa penală nr. 60/FCJI/09.11.2017 a Curţii de Apel Iaşi, reţinându-se, în sinteză, că autorităţile emitente din Germania au solicitat predarea persoanei solicitate B. în baza unui mandat european de arestare, emis în 06 mai 2016, pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, devenită executabilă ca urmare a revocării suspendării condiţionate, formă de executare dispusă iniţial, în baza unui mandat naţional de arestare pentru executare, emis la 17 martie 2016. În concret, B. a fost predată anterior de România către Germania, la 31 martie 2014, într-un alt dosar, respectiv x/13, pentru cercetare penală şi judecată, prin Sentinţa penală nr. 17 din 19 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, cu respectarea regulii specialităţii. Urmare a predării, aceasta a fost condamnată de autorităţile germane la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru faptele din acest prim mandat european, prin sentinţa penală din 06 octombrie 2014 a Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, pedeapsă a cărei executare a început la 06 octombrie 2014 şi se finaliza, urmare a deducerilor, la 07 mai 2019.

În timpul executării acestei pedepse de 5 ani închisoare, pe teritoriul Germaniei, autorităţile germane, prin hotărârea din 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Augsburg, au dispus revocarea suspendării condiţionate a unei alte pedepse de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiuni anterioare predării persoanei solicitate către Germania, în baza primului mandat european, menţionat anterior, deşi această predare s-a dispus sub condiţia respectării regulii specialităţii. Tocmai datorită acestei reguli, autorităţile germane au constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu poate fi executată în Germania, deoarece predarea condamnatei s-a făcut sub beneficiul regulii specialităţii. În acest context, autorităţile germane au iniţiat procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti de condamnare a persoanei solicitate, în scopul transferului acesteia în România.

S-a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 36 din 25 august 2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 352 din 09 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recunoaşterea numai a hotărârii judecătoreşti prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi a fost respinsă recunoaşterea hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

De asemenea, prin Sentinţa penală nr. 2 din 13 ianuarie 2017, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de recunoaştere a hotărârii autorităţii germane prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Aşadar, în ambele cauze anterior menţionate, instanţele din România au respins, definitiv, recunoaşterea hotărârii de condamnare a persoanei solicitate la pedeapsa de 2 ani închisoare de autorităţile germane, reţinându-se, în esenţă, că a fost încălcat principiul specialităţii de autorităţile emitente, atunci când s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată pentru fapte anterioare celor care au justificat mandatul european de arestare iniţial, respectiv cel care viza infracţiunile pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 5 ani închisoare.

După prima hotărâre de respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti (Sentinţa penală nr. 36/2015 a Curţii de Apel Iaşi), autorităţile germane, având în vedere că B. era transferată în România pentru a executa cei 5 ani închisoare, recunoscuţi prin aceeaşi hotărâre, au emis mandat european de arestare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, solicitând predarea persoanei solicitate către Germania pentru executare.

Prin Sentinţa penală nr. 75 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău a dispus predarea persoanei solicitate, în baza mandatului european, în vederea executării aceleiaşi pedepse de 2 ani închisoare, mandatul fiind fundamentat pe aceeaşi hotărâre penală a autorităţilor germane, pentru care, anterior, prin Sentinţa penală nr. 36/2016, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de recunoaştere şi transfer în România. Prin hotărârea Curţii de Apel Bacău s-a dispus şi amânarea predării până la finalizarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, pe care persoana solicitată o executa.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, s-a revocat executarea mandatului european de arestare, constatându-se că a fost ştearsă semnalarea din sistemul Schengen privind executarea acestui mandat european.

S-a reţinut că, din relaţiile comunicate de autorităţile germane în prezenta cauză, rezultă că ştergerea semnalării s-a făcut din greşeală/eroare. Fiind corectată eroarea, autorităţile germane au introdus din nou în sistem semnalarea pe numele B., ataşând acelaşi mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanşat, a doua oară, procedura de executare a aceluiaşi mandat european de arestare, care face obiectul prezentei cauze.

În rejudecare, aşa cum s-a arătat anterior, s-au solicitat relaţii de la autorităţile germane, din care a rezultat că ştergerea semnalării privind mandatul european a fost rezultatul unei greşeli de operare în sistemul electronic şi că pedeapsa de 2 ani închisoare nu a fost pusă în executare în Germania, deoarece persoana solicitată nu renunţase la regula specialităţii, motiv pentru care autorităţile emitente au înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei de autorităţile române (astfel cum rezultă la dosar - "Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunţase la regula specialităţii. În loc, din motivul menţionat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei către autorităţile române").

S-a constatat că datele comunicate de statul emitent nu schimbă configuraţia reţinută de Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2017.

În ceea ce priveşte mandatul european din cauză, în temeiul căruia s-a solicită predarea persoanei solicitate către Germania, instanţa de fond a constatat că acesta a fost emis cu încălcarea regulii specialităţii, pe care statul emitent trebuia să o respecte, deoarece predarea anterioară de către România a persoanei solicitate B. s-a făcut cu respectarea acestei reguli, la care cetăţeanul român nu a renunţat.

S-a mai arătat că autorităţile germane, anterior revocării suspendării condiţionate a executării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, trebuiau să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de art. 115 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI, dat fiind faptul că, potrivit art. 115 alin. (1) din actul normativ, regula specialităţii vizează şi deţinerea unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare.

În acest context, reţinându-se că B. nu a renunţat la regula specialităţii nici în faţa autorităţilor emitente şi nici a celor de executare şi că acest principiu constituie o garanţie a respectării drepturilor persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care s-a acordat predarea, de natură să împiedice eludarea normelor în această materie, s-a apreciat că mandatul de executare a pedepsei închisorii de 2 ani închisoare are la bază o hotărâre care nu este executorie, caracterul executoriu trebuind îndeplinit ab initio, respectiv hotărârea să poată fi pusă în executare de statul emitent. Or, statul emitent a arătat şi în prezent că hotărârea nu este executorie, iar pedeapsa nu poate fi executată în Germania, deoarece B. nu a renunţat la regula specialităţii.

Ca urmare, întrucât statul emitent a declarat că nu poate pune în executare pedeapsa de 2 ani închisoare, s-a arătat că este evidentă lipsa caracterului executoriu, subliniindu-se că un mandat european de arestare poate fi emis numai pentru pedepse cu închisoarea cu executare efectivă. Deopotrivă, s-a arătat că afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare efectivă, prin încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.

S-a concluzionat că şi în acest moment impedimentul subzistă, el având un caracter permanent şi nu temporar, deoarece ţine de ansamblul normelor legale care vizează hotărârea pe care se fundamentează mandatul european. În acest context, s-a arătat că emiterea mandatului intern de arestare de către autorităţile germane în 17 martie 2016 şi apoi a mandatului european de arestare la 06 mai 2016 nu transformă impedimentul constatat din unul definitiv în unul temporar, nefiind incidente niciuna dintre situaţiile de acest tip prevăzute de art. 115 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 alin. (3) din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI. În plus, părăsirea teritoriului Germaniei nu înlătură protecţia oferită de regula specialităţii persoanei solicitate, în relaţia dintre cele două state, atâta timp cât nu s-a produs una dintre situaţiile menţionate anterior.

S-a subliniat că datele comunicate de autorităţile germane prin ultima adresă din cauză, conform cărora hotărârea lor de revocare a suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea principiului specialităţii, deoarece persoana solicitată nu era urmărită penal pentru acest delict, nici condamnată şi nici arestată, nu sunt în acord cu elementele concrete ale cauzei, din care rezultă că revocarea s-a produs cât timp B. se afla în detenţie pe teritoriul Germaniei, urmare a predării ei din România, sub beneficiul regulii specialităţii.

Ca urmare, s-a apreciat că, în acest mod, s-a înfrânt regula specialităţii şi s-a anulat efectul protectiv pe care îl producea faţă de persoana solicitată, concluzie care rezultă şi din trimiterea la art. 27 alin. (3) lit. c) din Decizia-Cadru 2002/584/JAI din adresa autorităţilor germane, text care instituie o excepţie de la regula specialităţii, în sensul că o persoană poate fi supusă unei proceduri penale pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării, dacă aceasta nu duce la aplicarea unei măsuri care să restrângă libertatea individuală a persoanei. Or, revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare a dus la restrângerea libertăţii individuale şi, astfel, a fost încălcat art. 27 din Decizia-Cadru 2002/584/JAI.

Pe de altă parte, s-a arătat că o procedură de recunoaştere, pe care incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării suspendării condiţionate aplicată iniţial şi care face obiectul mandatului european, nu este posibilă deoarece elementele reţinute cu privire la lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi afectarea principiului specialităţii sunt incidente şi în această procedură subsidiară. S-a considerat că punctul de vedere al persoanei solicitate cu privire la executarea acestei pedepse în România reprezintă o apărare în subsidiar, exprimată în procedura de predare în care, expres şi constant, a arătat că nu renunţă la regula specialităţii.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, în măsura în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale mandatului european, nici procedurile subsidiare, cum este cea de recunoaştere incidentală, nu pot fi aplicate, afectarea validităţii provenind din încălcarea principiului specialităţii, tocmai prin hotărârea care stă la baza mandatului.

Deopotrivă, s-a subliniat că recunoaşterea hotărârii judecătoreşti a fost respinsă, definitiv, de două ori de instanţele din România, respectiv prin Sentinţa penală nr. 36/25.08.2015 şi nr. 2/FCJI/13.01.2017 ale Curţii de Apel Iaşi, iar în prezent, nu există elemente de noutate care să schimbe eşafodajul juridic reţinut de instanţă şi confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 352 din 09 octombrie 2015, în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în interesul legii cu referire la interpretarea dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, tratamentul sancţionator al revocării suspendării condiţionate neputând face obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România.

S-a concluzionat că emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ţine de lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidenţă directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunţării hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi arătând, în esenţă, că argumentele invocate nu se regăsesc printre motivele de refuz al executării prevăzute expres şi limitativ de art. 98 din Legea nr. 302/2004, că aprecierea că revocarea suspendării s-ar fi realizat cu înfrângerea regulii specialităţii ar duce la un examen al legalităţii mandatelor de arestare intern şi european, ceea ce nu este posibil în această procedură în raport cu dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, precum şi că, faţă de precizările făcute de persoana solicitată cu prilejul audierii din 9 noiembrie 2017, în sensul că este de acord să execute pedeapsa în România, instanţa de fond avea posibilitatea de a recunoaşte hotărârea pe cale incidentală în condiţiile art. 98 alin. (3) raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acestuia drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea. Atunci când nu este necesară acordarea unui termen, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, potrivit art. 107 din Legea nr. 302/2004, emiţând de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.

La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 96 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma reglementate de art. 86 din acelaşi act normativ şi întruneşte condiţiile cele speciale prevăzute de art. 97 din aceeaşi lege şi dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004 ori dispoziţiile art. 115 din actul normativ menţionat, ce reglementează regula specialităţii.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că nu se poate da curs sesizării formulate de autorităţile judiciare din Germania în sensul executării mandatului european de arestare emis la data de 6 mai 2016 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, întrucât acest mandat a fost emis cu încălcarea regulii specialităţii, în condiţiile în care persoana solicitată B. fusese anterior predată către autorităţile din Germania sub incidenţa acestei reguli, la care nu renunţase.

Astfel, din examinarea actelor dosarului, rezultă că, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Fürth, secţia minori cu asesori populari, la data de 14 martie 2011, în Dosarul nr. x/10 Jug, modificată şi rămasă definitivă prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, secţia II Minori la data de 11 iulie 2011, în Dosarul nr. x II Ns 606 Js 48179/2010, numita B. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

Ulterior, aceasta a comis mai multe infracţiuni în perioada suspendării condiţionate, iar, în vederea efectuării urmăririi penale, autorităţile germane au emis un mandat european de arestare ce a fost pus în executare prin Sentinţa penală nr. 17 din 19 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, predarea numitei B. făcându-se sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa faţă de aceasta o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei şi cu respectarea beneficiului specialităţii. Relevant este faptul că în mandatul european de arestare nu s-a făcut vreo referire la antecedentele penale ale persoanei solicitate B. şi, în special, la consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni în perioada de încercare stabilită ca urmare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată definitiv la data de 11 iulie 2011, astfel că predarea acesteia s-a făcut exclusiv pentru efectuarea cercetării penale.

Deşi predarea persoanei solicitate s-a realizat cu respectarea beneficiului specialităţii, ceea ce presupunea ca judecarea sau deţinerea persoanei solicitate să nu poată avea loc pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza mandatului european de arestare, autorităţile germane au dispus, la data de 16 ianuarie 2015, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei cu închisoarea de 2 ani aplicată prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Fűrth, secţia minori cu asesori populari, la data de 14 martie 2011, modificată şi rămasă definitivă prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, secţia II Minori la data de 11 iulie 2011, fără, însă, a dispune şi asupra executării pedepsei, apreciind că aceasta nu este posibilă întrucât condamnata B. nu a renunţat la regula specialităţii (conform Adresei nr. x/17 din 8 martie 2018 emisă de Procuratura Nűrnberg-Fűrth).

Aşadar, mandatul european de arestare a cărei executare se solicită are la bază o hotărâre judecătorească care, încă de la început, nu a fost executorie, neputând fi pusă în executare de statul emitent, de vreme ce numita B. nu renunţase, la momentul predării sale, la regula specialităţii. Sub acest aspect, se impune a se menţiona că, pentru a putea solicita executarea efectivă a pedepsei de 2 ani închisoare, autorităţile judiciare germane trebuiau, anterior revocării suspendării condiţionate a executării acesteia, să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de art. 115 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ca urmare, în condiţiile în care, la momentul predării sale în Germania, în anul 2014, în baza Sentinţei penale nr. 17 din 19 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, persoana solicitată B. nu a renunţat la regula specialităţii, reglementată de art. 115 din Legea nr. 302/2004, în cauză au devenit incidente dispoziţiile alin. (2) din actul normativ menţionat, în conformitate cu care, "cu excepţia cazurilor menţionate la alin. (1) şi (4), persoana predată autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte". Din interpretarea acestor dispoziţii în coroborare cu cele ale art. 115 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 302/2004, care transpun prevederile art. 27 alin. (3) lit. c) din Decizia-Cadru 2002/584/JAI, rezultă că persoana predată poate fi supusă unei proceduri penale în statul în care a fost predată în legătură cu o infracţiune săvârşită anterior predării numai în măsura în care aceasta nu se finalizează cu aplicarea unei pedepse privative de libertate. Or, măsura revocării suspendării executării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată în Dosarul cu nr. de referinţă x/10, conduce chiar la restrângerea libertăţii individuale a persoanei predate.

Contrar susţinerilor parchetului, în cauză nu s-a constatat incidenţa unui motiv de refuz din cele reglementate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004, ci s-a dat eficienţă unui principiu al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, regula specialităţii constituind o garanţie a respectării, ulterior predării, de către statul solicitant a drepturilor persoanei faţă de care a fost emis un mandat european de arestare, prin împiedicarea eludării condiţiilor în care s-a acordat predarea, fără ca prin această procedură să se verifice legalitatea mandatelor de arestare naţional şi european emise de autoritatea străină, verificările făcute vizând exclusiv respectarea cerinţelor impuse de Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI.

Pentru aceleaşi argumente, în cauză nu se poate proceda, aşa cum a susţinut parchetul, nici la recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiţionate aplicate iniţial, ce formează obiectul mandatului european de arestare a cărei executare se solicită, aspectele vizând lipsa caracterului executoriu şi încălcarea regulii specialităţii fiind valabile şi în această procedură subsidiară.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI pentru executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile germane cu privire la persoana solicitată B., acesta fiind emis cu încălcarea regulii specialităţii prevăzute art. 115 alin. (2) cu referire la art. 115 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 27 din decizia cadru menţionată.

Pentru considerentele prezentate anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată B.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vor rămâne în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată B.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN