Money Laundering as a Consequence of Bribery Promises: Non-Existent Material Goods Exclude Attempt Liability

Deliberând asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin prin Sentinţa penală nr. 173 din 12 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, printre altele, s-au dispus următoarele:

1. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din trei infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi una în formă simplă prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 11 luni închisoare, în total inculpatul executând pedeapsa de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii, arestului preventiv şi al arestului la domiciliu începând cu data de 28 mai 2014 până la data de 02 aprilie 2015.

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen. raportat la art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor de 281.000 RON şi 32.200 euro sau echivalentul acestei sume în RON la data plăţii.

A fost menţinută în vederea confiscării speciale, măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din data de 06.06.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj asupra sumei de 13.500 RON aparţinând inculpatului A. (sumă consemnată la B. Sucursala Cluj conform Recipisei de consemnare nr. x din 10.06.2014), precum şi măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din data de 18.06.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj înscris în CF x C1-U3 Cluj-Napoca în suprafaţă de 195 mp, aparţinând aceluiaşi inculpat până la concurenţa sumei de 421.300 RON.

2. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. dintr-o singură infracţiune de dare de mită, prev. de art. 255 din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. în trei infracţiuni de dare de mită aflate în concurs, după cum urmează: o infracţiune de dare de mită prev. de art. 255 din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale în intervalul octombrie 2012 - octombrie 2013), o infracţiune de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (un act material din 6 martie 2014) şi o infracţiune de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (un act material din mai 2014).

A fost condamnat inculpatul C. la pedepsele de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse adică, 10 luni închisoare, în total rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii, al arestului preventiv şi al arestului la domiciliu începând cu data de 28 mai 2014 şi până la data de 02 aprilie 2015.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv Contractul nr. x/12.05.2013 încheiat între Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative Cluj şi S.C. D. S.R.L. Cluj şi Factura fiscală nr. x/23.05.2014 emisă de Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative Cluj.

3. A fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau Primăriei comunei Baciu pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului E. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen. raportat la art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul E. a sumei de 5.000 euro sau echivalentul acestei sume în RON la data plăţii.

A fost menţinută în vederea confiscării speciale, măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din data de 06.06.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj doar asupra sumei de 5.000 euro, aparţinând inculpatului E. (sumă consemnată la B. Sucursala Cluj conform Recipisei de consemnare nr. x din 10.06.2014) şi s-a dispus revocarea măsurii sechestrului asigurator dispusă prin aceeaşi ordonanţă în vederea confiscării extinse asupra sumelor de 23671,12 RON şi 18205 euro.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează: inculpatul A. suma de 11000 RON; inculpatul C. suma de 10000 RON; inculpatul E. suma de 7000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a pretins de la inculpatul C. suma totală de 300.000 RON, din care în perioada octombrie 2012- martie 2014, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a primit, în şapte tranşe, suma totală de 278.000 RON pentru ca, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale elective, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de S.C. I. S.A. deţinută de inculpatul C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

De asemenea, s-a constatat că fapta inculpatului A. care, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a pretins de la inculpatul F. suma totală de 693.224 RON din care, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit, în zece tranşe, suma totală de 134.500 RON pentru ca, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale elective să direcţioneze alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Cluj, nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de O.U.G. nr. 28/2013, către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care acestea le aveau cu societatea G. S.R.L., deţinută de inculpatul F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale).

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 9 aprilie 2014, împreună cu inculpatul E., a pretins de la inculpatul H., director de dezvoltare al S.C. I. S.A., suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare dintre cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective să promoveze în cadrul Consiliului Judeţean Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii J. S.R.L., în cadrul contractului de concesiune derulat cu C.J. Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Y. Cluj-Napoca, sumă din care la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanţa de fond a mai constatat că fapta inculpatului A. care, la data de 13 mai 2014 a convenit cu inculpatul C. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a Contractului nr. x/12.05.2004, precum şi a Facturii fiscale nr. x/23.05.2014, între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv S.C. D. S.R.L. şi societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative S.R.L., reprezentată de numitul K., ce atesta în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, acte folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de 5.000 euro - încercând astfel să disimuleze adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 13 mai 2014, a convenit cu inculpatul C. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a Contractului nr. x/12.05.2004, precum şi a Facturii fiscale nr. x/23.05.2014 între una dintre societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv S.C. D. S.R.L. cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative S.R.L., reprezentată de numitul K., acte care au fost semnate din partea societăţii D. de martorul L., fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., s-a constatat că fapta acestuia, constând în remiterea, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, către inculpatul A. a sumei de 278.000 RON din suma totală de 300.000 RON pretinsă, pentru ca acesta din urmă, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale elective să direcţioneze alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Cluj, nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de S.C. I. S.A. deţinută de inculpatul C. şi a promis să achite suma de 5000 euro reprezentând contravaloarea unui sondaj de opinie al cărui beneficiar a fost inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii dare de mita prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului C. care, la data de 13 mai 2014, a convenit cu inculpatul A., să procedeze la încheierea în fals a Contractului nr. x/12.05.2004, precum şi a Facturii fiscale nr. x/23.05.2014 între S.C. D. S.R.L. pe care o deţinea şi Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative S.R.L., reprezentată de numitul K., ce atestă în fals o convenţie comercială între aceste două societăţi, acte folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de 5.000 euro, încercând astfel să disimuleze adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. art. 76 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a constatat că fapta inculpatului C. care, la data de 13 mai 2014, a convenit cu inculpatul A., să procedeze la încheierea în fals a Contractului nr. x/12.05.2004, precum şi a Facturii fiscale nr. x/23.05.2014 între S.C. D. S.R.L. şi Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative S.R..L, reprezentată de numitul K., acte care au fost semnate din partea societăţii D. de martorul L., fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen.

Referitor la inculpatul E., instanţa de fond a reţinut că acesta, în calitate de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, la data de 9 aprilie 2014, împreună cu inculpatul A., a pretins de la inculpatul H. - director de dezvoltare al S.C. I. S.A. suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective să promoveze în cadrul C.J. Cluj un proiect de hotărâre şi să voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii J. S.R.L. în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Y. Cluj-Napoca, sumă din care la data de 17.04.2014 a primit efectiv 5.000 euro. De asemenea, instanţa a constatat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, printre alţii, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii A., C. şi E.

Prin Decizia nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpaţii A. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 173/12 mai 2016 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată cu privire la omisiunea aplicării pedepselor complementare şi accesorii în cazul inculpaţilor C. şi F., a încadrării juridice a faptelor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi respectiv, complicitate la acesta infracţiune, a greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante, pedepsele stabilite, precum şi cu privire la pedepsele rezultante ale inculpaţilor A. şi C. şi judecând:

1. În temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în tentativă la această infracţiune prev. de art. 32 raportat la art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare pentru această infracţiune.

Au fost menţinute pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa atacată, respectiv:

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 9 luni închisoare, în total inculpatul având de executat pedeapsa de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii, arestului preventiv şi al arestului la domiciliu începând cu data de 28 mai 2014 până la data de 2 aprilie 2015.

2. În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. din infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în tentativă la această infracţiune prev. de art. 32 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare pentru această infracţiune.

Au fost menţinute pedepsele de 3 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul C. prin sentinţa atacată pentru infracţiunile de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

S-a aplicat inculpatului C. alături de pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev.de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse adică, 8 luni închisoare, în total rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii, al arestului preventiv şi al arestului la domiciliu începând cu data de 28 mai 2014 şi până la data de 2 aprilie 2015.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul E. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 12 martie 2018 (la S.C.A. M. şi Asociaţii), inculpatului C. la data de 06 martie 2018 (afişare, absenţi) şi inculpatului E. la data de 09 martie 2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat, în esenţă, că prima instanţă a dat o corectă interpretare întregului material probator şi a reţinut o stare de fapt conformă cu acesta, formându-şi convingerea asupra existenţei vinovăţiei fiecăruia dintre inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor imputate acestora, cu trimitere la mijloacele de probă administrate direct şi nemijlocit, înlăturând motivat apărările fiecărui inculpat.

Astfel, Curtea de Apel Cluj, analizând expunerea hotărârii atacate, şi-a însuşit starea de fapt reţinută pe larg, apreciind că motivarea este conformă cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen. şi jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului, iar probele administrate în apel nu sunt apte de a o modifica.

În ceea ce priveşte motivele de apel vizând netemeinicia hotărârii instanţei de fond, formulate de inculpatul A., curtea de apel a constatat următoarele:

Referitor la activitatea infracţională reţinută în raport cu inculpatul F., critica referitoare la împrejurarea că inculpatul A., în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean nu avea atribuţii pentru acordarea finanţărilor potrivit O.U.G. nr. 28/2013, nu este întemeiată.

Astfel, s-a reţinut că, din prevederile art. 9 alin. (4) O.U.G. nr. 28/2013, rezultă că, în termen de 15 zile de la comunicarea bugetului, consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, transmit Ministerului Dezvoltării Regionale al Administraţiei Publice propunerile de finanţare detaliate pe obiective de investiţii noi pentru anul în curs, pe baza criteriilor de prioritizare.

De asemenea, din dispoziţiile art. 104 alin. (1) lit. c), alin. (3) lit. a), şi) alin. (4) lit. a) şi b) din Legea nr. 215/2001 reiese că preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, exercită funcţia de ordonator principal de credite, întocmeşte proiectul judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le propune spre aprobare consiliului judeţean în condiţiile şi termenele prevăzute de lege.

Totodată, potrivit declaraţiilor martorilor N. şi O., alocarea sumelor în baza O.U.G. nr. 28/2013 s-a realizat pe baza unor criterii expres prevăzute în ordonanţă, fiind respectată metodologia, unităţile administrativ teritoriale trimiţând liste cu propuneri care se înaintau, ulterior, Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii, iar conducerea consiliului judeţean, în urma analizării acestora, stabilea alocările de fonduri. Mai mult, martorul O. a arătat că a primit lista cu obiectivele propuse şi sumele alocate de conducerea Consiliului Judeţean Cluj, precum şi faptul că inculpatul A. putea influenţa cuantumul acestor sume şi proiectele.

Deopotrivă, martorul P. a declarat că a existat o prioritizare în alocarea resurselor bugetare de către consiliul judeţean, listele întocmite fiind înaintate Ministerului Dezvoltării Regionale.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut că, la 31 mai 2013, sub semnătura preşedintelui A., Consiliul Judeţean Cluj a trimis Ministerului Dezvoltării Adresa nr. x/31 mai 2013 privind propunerea de alocare bugetară pentru finanţarea în continuare a unor lucrări prin O.U.G. nr. 28/2013, în listă regăsindu-se şi lucrările contractate de S.C. G. S.R.L. la comunele Q. şi R. Ulterior, în luna octombrie 2013, a fost acordată o altă alocare bugetară, Adresa nr. x/17.10.2013 fiind semnată pentru inculpatul A. de vicepreşedintele consiliului judeţean, S.C. G. S.R.L. fiind din nou vizată pentru proiectele R., S. şi Q.

Prin urmare, s-a apreciat că, din cele de mai sus rezultă în mod cert că inculpatul, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, avea atribuţii directe în selectarea lucrărilor ce urmau să fie incluse pe lista de propuneri, iar din probele administrate reiese că acesta a pretins şi primit sume de bani în legătură cu îndeplinirea acestor atribuţii, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen.

În plus, s-a constatat că remiterea unei sume de 40.000 RON, în aprilie 2013, rezultă din declaraţiile martorului P., ale inculpatului F. care a recunoscut că a avut o întâlnire cu A. la consiliul judeţean, iar, ulterior, a acceptat să-i remită prin intermediul martorului P. suma solicitată (susţinând că ar fi fost pentru campania electorală), dar şi din declaraţia inculpatului A. care a admis că s-ar fi putut să primească această sumă de bani, însă era pentru partid.

În continuare, s-a reţinut că, în perioada mai 2013 - februarie 2014, inculpatul F. a remis inculpatului A., prin intermediul lui P., suma totală de 74.500 RON, astfel: câte 5000 RON la 23 mai, 24 mai şi 03 iunie 2013; 4500 RON la 06 iunie 2013, 5000 RON la 5 septembrie 2013 şi 30.000 RON la 09 ianuarie 2014; 10.000 RON la 20 ianuarie 2014; 2200 euro la 24 februarie 2014.

De asemenea, s-a mai constatat că, la data de 10 mai 2014, s-au remis 20.000 RON în parcarea T. Cluj-Napoca, sumă pretinsă inculpatului F. la 6 mai 2014, inculpatul A. recunoscând primirea acestei sume în declaraţiile date.

Totodată, s-a subliniat că, cele de mai sus rezultă din declaraţiile celor doi inculpaţi, ale martorului P., dar şi din evidenţa extrasă din conţinutul laptop-ului aparţinând martorului P.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut că remiterea sumelor de către inculpatul F. s-a făcut în urma unei înţelegeri cu inculpatul A. şi pentru ca acesta să-l sprijine în obţinerea resurselor bugetare necesare punerii în executare a proiectelor derulate prin S.C. G. S.R.L. având atribuţii, după cum s-a arătat anterior, în întocmirea listelor de propuneri către Ministerul Dezvoltării Regionale.

Curtea de Apel Cluj a constatat că legătura şi înţelegerea între cei doi, respectiv că inculpatul A. a primit sumele de bani cu titlu de mită, stabilindu-se, iniţial, un procent de 15% din valoarea contractelor, care nu au reprezentat donaţii pentru partid, rezultă din declaraţia martorului P., din discuţia purtată de inculpatul F. cu martorul P. la data de 21 martie 2014, precum şi din convorbirea telefonică dintre inculpatul A. şi martorul P. la 13 mai 2014.

De asemenea, s-a reţinut că destinaţia sumelor de bani rezultă, atât din declaraţia martorului P., corelată cu extrasele bancare aferente cheltuielilor casnice, cât şi din evidenţa extrasă din laptopul martorului P.

Totodată, s-a observat că, din declaraţiile martorilor U., primar Q., şi V., primar W., rezultă că inculpatul A. s-a interesat de proiectele derulate de societatea inculpatului F.

În plus, s-a precizat că, potrivit discuţiei redată în interceptările din 25 aprilie 2014, preşedintele consiliului judeţean a solicitat martorului P. date concrete privind sumele primite de la F., admiţând că a primit suma de 100.000 RON şi mai are de primit suma de 300.000 RON.

În acelaşi timp, s-a subliniat că nu există nicio probă din care să rezulte că sumele de bani primite au avut o altă destinaţie, cum ar fi aceea a finanţării partidului X. sau utilizării în campania electorală.

Instanţa de apel a mai constatat că, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen., nu prezintă relevanţă dacă au fost sau nu defavorizate alte societăţi comerciale sau dacă firma S.C. G. era îndreptăţită sau nu să primească alocările bugetare pentru proiectele derulate, fiind suficient ca primirea sumelor de bani să aibă loc în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională imputată în relaţia cu inculpatul C., inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că nu avea atribuţii în legătură cu atribuirea, derularea sau executarea contractelor S.C. I. S.A, că sumele de bani recunoscute ca primite au reprezentat sponsorizări ale partidului (cu excepţia sumei de 10.000 RON ce a constituit un împrumut) şi că nu există o corelare între achitarea sumelor de bani şi semnarea documentelor pentru alocarea fondurilor necesare plăţii contractelor derulate cu S.C. I. S.A.

Curtea de apel a apreciat că motivele invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Astfel, în legătură cu atribuţiile Consiliului Judeţean Cluj şi, în special, ale inculpatului A., în calitate de preşedinte, cu privire la alocarea fondurilor necesare plăţii contractelor în derulare ale S.C. I. S.A deţinută de inculpatul C., inclusiv a Contractului nr. x/2011, având ca obiect realizarea investiţiei "Pista de decolare-aterizare de 2100 şi suprafeţe de mişcare aferentă", continuat cu proiectul de execuţie platformă de staţionare aeronave "Y.", s-a reţinut că, din actele dosarului şi declaraţiile martorilor audiaţi (în special martora Z. - director general în cadrul Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Resurse Umane din cadrul CJ Cluj) rezultă că această instituţie îşi asumase obligaţia finanţării obiectivului vizat de Contractul nr. x/2011 încheiat între aeroport şi societatea I., constând din alocări de sume din bugetul judeţean, aceste sume fiind transferate în perioada 2011-2014 din bugetul Consiliului Judeţean Cluj în contul Aeroportului, pe baza solicitărilor acestuia în funcţie de derularea contractului.

În acest sens, s-a subliniat că martora Z. a arătat că responsabilitatea de a urmări derularea acestei investiţii revenea Aeroportului, inculpatul A., preşedinte al CJ Cluj, fiind ordonator de credite şi cel care semna documentele.

În consecinţă, instanţa a apreciat că nu se poate susţine că inculpatul A. nu avea nicio atribuţie în derularea sau executarea contractelor cu S.C. I. S.A.

Referitor la achitarea sumelor de bani, recunoscute în cea mai mare parte de inculpatul A. şi arătate în detaliu de inculpatul C., dar confirmate şi de martorul P., s-a constatat că acestea s-au remis în considerarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale preşedintelui consiliului judeţean, în speţă, de finanţări pentru executarea contractelor S.C. I. S.A. ce au avut loc pe parcursul perioadei 2013 - 2014.

În acest sens, s-a reţinut că susţinerea inculpatului A. potrivit căreia ar fi primit suma de 100.000 RON - 150.000 RON ca sponsorizare pentru partid, nu îşi găseşte explicaţie şi nici nu este susţinută de vreo probă de la dosar. Chiar dacă inculpatul C. a afirmat, la rândul său, că la momentul pretinderii unor sume de bani, inculpatul A. ar fi menţionat că sunt pentru partid, acesta a arătat clar, că imediat după remiterea lor se detensiona relaţia cu consiliul judeţean.

Pe de altă parte, instanţa de apel a subliniat că, în perioada remiterii sumelor de bani nu a existat nicio campanie electorală şi nu există nicio evidenţă că sumele respective au fost destinate unor cheltuieli aferente acestei campanii. Dimpotrivă, evidenţa ţinută de martorul P. atestă utilizarea în scopuri personale a sumelor primite de inculpatul A. şi pentru cheltuieli ale familiei.

În acest context, al relaţiilor dintre cei doi inculpaţi, s-a apreciat că remiterea sumei de 10.000 RON din 2014 pentru achitarea unor servicii juridice ale avocatului fiului inculpatului A., nu poate fi disociată de activitatea infracţională desfăşurată şi considerată un împrumut. Astfel, nu numai că nu s-a discutat despre un termen de restituire a acestei sume, dar s-a apreciat că este greu de acceptat că inculpatul nu avea suma de 10.000 RON în acea perioadă, raportat la veniturile sale, dar şi la celelalte sume de bani primite anterior de la inculpaţii C. şi F.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că şi acest act material al infracţiunii de luare de mită este dovedit, şi se circumscrie activităţii infracţionale continuate.

Referitor la infracţiunea de fals sub înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani în raport cu contractul dintre S.C. D. S.R.L. şi Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative, Curtea de Apel Cluj a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt.

Astfel, s-a reţinut că, potrivit declaraţiilor martorului P., în primăvara anului 2014, inculpatul A. a comandat efectuarea unui sondaj de opinie de către firma aparţinând martorului K., stabilindu-se ca inculpatul C. să achite costul acestuia.

Inculpatul A. a declarat în faza de urmărire penală că a încercat să obţină plata unui sondaj de opinie în perioada campaniei sau anterior, în valoare de 5000 euro, convenind cu inculpatul C. să achite studii de piaţă, contractul urmând a fi încheiat pe una din firmele inculpatului C., cu Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative.

În plus, s-a constatat că, din convorbirea din data de 15 mai 2014, relatată în rechizitoriu, rezultă că inculpatul C. ştia că actul trimis de P. pe e-mail se referă la un studiu de piaţă şi nu la o sponsorizare.

De asemenea, s-a reţinut că martora AA. a declarat că a primit, pe email, un contract de sponsorizare şi i l-a dat lui P. în biroul lui C., iar martorul BB. a informat-o anterior despre primirea acestui contract.

Totodată, s-a menţionat că martorul K. a arătat, în faza de urmărire penală, că pentru a obţine plata acelui sondaj de opinie i s-a solicitat încheierea unui contract cu S.C. D., iar "domnii de la construcţii" ar fi achitat sondajul.

Cu privire la activitatea infracţională imputată inculpatului A. în legătură cu inculpaţii H. şi E., instanţa de apel a reţinut că, potrivit declaraţiilor martorilor CC., DD. şi EE., reprezentaţii I. au făcut numeroase demersuri în obţinerea parcării long-term şi amplasarea acesteia într-o altă zonă faţă de cea afectată parcărilor aflate în exploatare. Martorii, angajaţi ai consiliului judeţean, au arătat, referitor la aceste parcări, că au fost abordaţi şi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj care s-a arătat interesat de problema respectivă, discuţie la care a participat şi inculpatul E.

Astfel, la data de 9 aprilie 2014 a avut loc o întâlnire între inculpaţii A., E. şi H. la sediul I. din Bucureşti, confirmată de cei trei. Inculpaţii A. şi E. au susţinut că atunci s-a discutat cu reprezentanţii I. despre obţinerea unei sponsorizări pentru campania electorală, deşi martorul FF. (finanţatorul grupului I.), despre care cei doi inculpaţi au arătat că a asistat la discuţii şi a fost de acord cu sponsorizarea, a negat acest lucru în declaraţiile date. Martorul a susţinut că a asistat foarte puţin la discuţii şi nu s-a vorbit despre vreo sponsorizare şi, de altfel, societăţile din grupul I. nu au acordat niciodată sponsorizări.

Martorii CC. şi DD. au declarat că reprezentanţii I. au cerut în repetate rânduri concesionarea unui teren pentru înfiinţarea parcării long-term.

De asemenea, după întâlnirea din 8 aprilie 2014, inculpatul E. a trimis mai multe SMS-uri privind solicitarea unei sume de bani inculpatului H. ("20.000 RON cash şi mai vorbim").

În data de 17 aprilie 2014, după ce inculpatul E. s-a întâlnit cu inculpatul H. şi a primit suma de 10.000 euro, seara, l-a contactat pe inculpatul A., s-au întâlnit în Piaţa din Cluj-Napoca şi i-a dat suma de 5000 euro.

Instanţa de apel a subliniat că dialogul dintre inculpatul E. şi H. relevă că suma de bani solicitată avea legătură cu rezolvarea problemei parcărilor long-term.

Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că apărările inculpatului A., potrivit cărora suma de bani a reprezentat o sponsorizare, nu sunt plauzibile în acest context probator.

De altfel, curtea de apel a subliniat că, în general, raportat la întreaga activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului A., susţinerile acestuia că sumele de bani au fost primite ca sponsorizări ale partidului sau pentru campaniile electorale, nu pot fi acceptate, relevante în acest sens fiind şi declaraţiile martorilor GG. şi HH., ambii secretari la filiala Cluj a X. şi responsabili de colectarea sumelor pentru campania electorală, care, audiaţi în cursul apelului, au arătat că P. nu a depus banii obţinuţi din donaţii pentru partid, că a fost o situaţie când unul din martori l-a împrumutat pe inculpatul A. cu suma de 8000 RON pentru un panou publicitar, banii fiindu-i restituiţi de acesta.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul A., Curtea de Apel Cluj a reţinut că, aşa cum în mod corect a stabilit prima instanţă, actele materiale de luare de mită în relaţia cu inculpaţii C., F., H. şi E. nu pot fi privite ca fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, chiar dacă au fost săvârşite de inculpat în aceeaşi calitate, de preşedinte al consiliului judeţean, şi în realizarea aceluiaşi scop, al obţinerii unor sume de bani de la diferiţi oameni de afaceri, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii unor atribuţii de serviciu avute în acea calitate.

Astfel, s-a subliniat că, raportat la modul în care s-au derulat relaţiile cu inculpaţii C., F. şi H., nu a existat o rezoluţie unică, întrucât interesul a fost diferit, modalitatea de comitere diferită, inculpatului F. i s-a solicitat un anumit procent, inculpatului C. sume globale, astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă.

În legătură cu solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, faţă de starea de fapt reţinută, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, s-a reţinut că faptele nu au fost comise de către inculpat în calitate de lider de partid, sumele de bani nu au fost date pentru folosirea influenţei sau autorităţii din această calitate, ci în considerarea atribuţiilor de serviciu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, fiind întrunite, aşadar, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la individualizarea pedepselor, s-a observat că instanţa de fond a avut în vedere numărul actelor materiale care compun activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, sumele de bani pretinse, calitatea în care faptele au fost săvârşite, conduita inculpatului, care a avut un comportament corespunzător anterior săvârşirii infracţiunilor, nu are antecedente penale, s-a prezentat la toate termenele de judecată, dar nu şi-a recunoscut vinovăţia.

Consecinţele pe care astfel de infracţiuni le produc în societate, respectiv ştirbirea încrederii în instituţiile statului şi încurajarea unor relaţii întemeiate pe interese materiale în detrimentul respectării legii în raport cu folosirea banilor publici, justifică, în opinia instanţei de apel, aplicarea unor pedepse corespunzătoare şi proporţionale cu pericolul pe care infracţiunile de corupţie îl determină. De altfel, s-a apreciat că pedepsele stabilite de instanţa de fond sunt îndreptate spre minimul prevăzut de lege, dincolo de gravitatea infracţiunilor şi pericolul ridicat al acestora. În consecinţă au fost menţinute pedepsele aplicate de prima instanţă.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, s-a constatat, în raport de starea de fapt reţinută, că aceasta nu s-a consumat şi se justifică schimbarea încadrării juridice în tentativă la această infracţiune, întrucât înţelegerea şi încheierea convenţiei între S.C. D. şi Centrul de Cercetări şi Studii Cantitative şi Calitative, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei nu poate constitui decât un act pregătitor al infracţiunii de spălare a banilor, activitatea fiind întreruptă datorită intervenţiei organelor judiciare. Aşadar, din acest punct de vedere, s-a apreciat că apelul declarat de inculpatul A. este întemeiat şi, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în tentativă la această infracţiune prev. de art. 32 rap.la art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. De asemenea, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului la 1 an şi 6 luni închisoare pentru această infracţiune.

Curtea de Apel Cluj a mai apreciat că, raportat la persoana inculpatului şi la împrejurarea că în sarcina acestuia au fost reţinute mai multe infracţiuni compuse din acte materiale multiple, desfăşurate pe perioade îndelungate, că faptele prezintă un grad ridicat de pericol social prin prisma celor deja arătate, nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în sensul dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen., motiv pentru care acestea au fost înlăturate, ca efect al admiterii apelului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, s-a subliniat că, din motivarea hotărârii primei instanţe rezultă că circumstanţele atenuante s-au reţinut fiindcă inculpaţii nu ar fi beneficiat de folosul infracţiunii, deşi, în realitate, sondajul a fost realizat şi a fost prezentat inculpatului A., ceea ce nu s-a realizat fiind plata terţului care a favorizat beneficiul.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul C., s-a reţinut că acesta a solicitat, în esenţă, să se constate că remiterile sumelor de bani nu s-au realizat în legătură cu vreo atribuţie a preşedintelui Consiliului Judeţean, că inculpatul A. a pretins că sunt pentru partid sau, în subsidiar, să se constate că aceste remiteri au fost determinate de multiplele presiuni şi piedici venite din partea inculpatului A. Ca atare, inculpatul C. a solicitat achitarea pentru toate faptele în legătură cu care a fost trimis în judecată.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în fapt, aşa cum s-a constatat şi în cazul inculpatului A., că din probele administrate în cauză şi chiar din declaraţiile inculpatului C., rezultă că remiterile sumelor de bani au avut loc la datele şi în cuantumul precizat în rechizitoriu şi, de asemenea, în hotărârea instanţei de fond, iar prin motivele de apel nu au fost contestate.

Cu privire la atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., în legătură cu derularea şi executarea Contractului nr. x/2011 şi legătura dintre remiterea sumelor de bani de către inculpatul C., în calitate de director la S.C. I. S.A, pe parcursul anului 2013 şi începutul anului 2014, s-a observat, aşa cum, de altfel, s-a reţinut şi în cazul inculpatului A., că au fost făcute plăţile către Consiliul Judeţean Cluj, prin semnătura preşedintelui, pentru contractele în derulare ale S.C. I. S.A, iar acestea erau în general legate de momentele în care inculpatul C. a remis sumele de bani, majoritatea la sediul societăţii I. S.A.

De asemenea, s-a subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (1) lit. c), alin. (3) lit. a), şi) alin. (4) lit. a) şi b) din Legea nr. 215/2001, preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, exercită funcţia de ordonator principal de credite, întocmeşte proiectul judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le propune spre aprobare consiliului judeţean în condiţiile şi termenele prevăzute de lege.

În consecinţă, curtea de apel a apreciat că nu se poate susţine că inculpatul A. nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu alocările bugetare şi nici că remiterile sumelor de bani de către inculpatul C. nu au avut legătură cu aceste atribuţii.

De altfel, s-a reţinut că şi din declaraţia martorului II., audiat în faţa instanţei de apel, a rezultat că instituţia consiliului judeţean avea obligaţia de a finanţa lucrarea direct către aeroport, urmare a alocărilor bugetare care aveau loc la începutul anului pe tot judeţul.

Referitor la solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 290 alin. (2) C. pen., Curtea de Apel Cluj a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea acestui text de lege, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada că faptele au fost săvârşite de inculpat sub imperiul constrângerii.

Astfel, s-a observat că, potrivit art. 25 C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod. În dicţionarul explicativ constrângerea este definită astfel:

"a sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bună voie, a forţa, a obliga".

Or, instanţa de apel a constatat că, din probele administrate în cauză nu a rezultat ca inculpatul A. să fi exercitat asupra inculpatului C. asemenea presiuni care să nu fi putut fi înlăturate altfel decât comiţând fapta prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina sa. De altfel, inculpatul C. avea posibilitatea de a formula un denunţ împotriva inculpatului A. imediat după ce a considerat că acesta face anumite presiuni asupra sa.

Aşadar, pe lângă faptul că nu s-a dovedit în mod cert că dificultăţile întâmpinate în derularea Contractului nr. x/2011 (exproprierea cu întârziere, ordonarea unei expertize şi intenţia de oprire a lucrărilor, necesitarea devierii unor râuri) ar fi imputabile inculpatului, sau că acestea au fost efectuate în scopul obţinerii unor sume de bani de la inculpatul C., împrejurările respective nu se circumscriu noţiunii de "constrângere" pentru ca inculpatul să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 290 alin. (2) C. pen.

În acest sens, s-a subliniat că, din declaraţia martorului II. a rezultat că nu au existat şicane între consiliul judeţean şi Aeroport sau S.C. I., că oprirea lucrărilor nu putea avea loc, iar din declaraţia martorului JJ. a reieşit că lucrările nu puteau fi oprite în scopul efectuării expertizei şi nu are cunoştinţă să se fi discutat în acest sens. Totodată acest din urmă martor a arătat că expertiza nu ar fi putut fi considerată o şicană la adresa constructorului.

În consecinţă, curtea de apel a subliniat că, în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu remiterea sumei de 10.000 RON pentru achitarea unor servicii juridice avocatului fiului inculpatului A., s-a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi în cazul acestuia din urmă, argumentele fiind comune, astfel că nu au mai fost reluate.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul C. s-a observat, în primul rând, că aceasta nu poate fi dispusă, întrucât inculpatul se referă la o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond şi apel şi anume, comiterea actelor materiale de dare de mită, pe fondul unei constrângeri sau presiuni.

În concret, curtea de apel a constatat că remiterile sumelor de bani s-au făcut la intervale de timp apropiate, în acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a Contractului nr. x/2011 şi al plăţilor aferente lucrărilor executate şi, în consecinţă, în mod judicios s-a constatat că sunt săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Cu privire la ultimul act material de dare de mită comis în mai 2014 şi reprezentând suma de 10.000 RON, pentru aceleaşi argumente ca şi cele prezentate în cazul inculpatului A., s-a constatat că şi acesta face parte din aceeaşi activitate infracţională, comisă în baza unei singure rezoluţii.

În legătură cu infracţiunea de spălare de bani, s-a reţinut că aceasta nu s-a consumat, în condiţiile în care suma de 5000 euro stipulată în contract nu a fost remisă. Aşadar, s-a apreciat că înţelegerea şi încheierea convenţiei, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei nu poate constitui decât un act pregătitor al acţiunii de spălare al banilor, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în tentativă la această infracţiune prev. de art. 32 rap.la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, iar din acest punct s-a apreciat că se justifică admiterea apelului declarat de inculpatul C.

Referitor la individualizarea pedepselor, Curtea de Apel Cluj a constatat că instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 74 C. pen. şi a ţinut cont de împrejurările care circumstanţiază atât faptele, cât şi persoana inculpatului, stabilind pedepse proporţionale cu aceste criterii şi în măsură să contribuie la realizarea scopului de prevenţie şi reeducare, ţinându-se cont de modalitatea de comitere a infracţiunilor, actele repetate de dare de mită, sumele remise, conduita procesuală a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale.

Având în vedere schimbarea încadrării juridice, curtea de apel a individualizat pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în raport cu toate criteriile menţionate, stabilind-o la nivelul minimului special, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, însă nu a reţinut circumstanţa atenuantă prev.de art. 75 alin. (2) C. pen., apreciind că nu este incidentă în cauză, întrucât nu se poate ignora întreaga activitate infracţională a inculpatului, chiar dacă fapta în sine nu este atât de gravă ca şi celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Referitor la apelul declarat de inculpatul E., instanţa a reţinut că acesta nu este întemeiat.

Astfel, în ceea ce priveşte lipsa atribuţiilor de serviciu pentru derularea contractului de cesiune, s-a subliniat că acestea nu sunt relevante, întrucât atribuţiile de serviciu în considerarea cărora este acuzat inculpatul că a primit o sumă de bani de la inculpatul H. vizează adoptarea unei hotărâri de consiliul judeţean şi votarea proiectului ce viza alocarea suprafeţei pentru parcările long term or, din dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 215/2006 rezultă că inculpatul E. avea asemenea atribuţii.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că nici apărarea inculpatului E., în sensul că pretinderea sumei de 20.000 euro şi primirea unei părţi de 10.000 euro din aceasta ar fi constituit o sponsorizare pentru campania electorală la alegerile parlamentare din anul 2014 şi s-a datorat unor relaţii de prietenie cu inculpatul H., nu poate fi primită, raportat la cele analizate în relaţia cu inculpatul H. şi probele administrate în cauză, precum şi insistenţa cu care a solicitat suma de bani. Totodată, s-a subliniat că argumentele expuse asupra apelului inculpatului A. cu privire la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. sunt valabile şi în cazul inculpatului E.

Aşadar, chiar acceptând că iniţiativa înfiinţării unei parcări long term ar fi fost a consiliului judeţean, prin aceasta câştigând un capital de imagine, s-a apreciat că răspunderea penală a inculpatului nu poate fi înlăturată.

Deopotrivă, s-a reţinut că utilizarea sumei de 5000 euro în scopul declarat de a fi folosiţi pentru campania electorală nu este un element care să absolve pe inculpat de răspundere, în contextul în care starea de fapt reţinută converge înspre întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare legală şi temeinică, fiind irelevantă destinaţia sumei pretinse şi primite ca mită.

Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea de Apel Cluj a apreciat că aceasta s-a făcut în mod corespunzător, s-a ţinut cont de calitatea inculpatului, conduita sa procesuală, lipsa antecedentelor penale, de împrejurările şi contextul în care a comis infracţiunea, suma de bani primită, astfel că, din punct de vedere al cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia criticile formulate în apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al inculpatului nu sunt întemeiate şi au fost respinse.

Verificând şi din oficiu hotărârea atacată sub celelalte aspecte de fapt şi de drept care nu au fost contestate, inclusiv cele referitoare la măsurile asiguratorii, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a dispus în mod judicios şi în conformitate cu dispoziţiile legale asupra sechestrului asigurator instituit în cazul fiecărui inculpat, a confiscării sumelor de bani obţinute ca urmare a săvârşirii infracţiunilor, dar şi confiscarea extinsă, fiind întrunite toate condiţiile legale în acest sens.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs în casaţie: inculpatul A. la data de 11 aprilie 2018, inculpatul C. la data de 16 martie 2018, inculpatul E. la data de 03 aprilie 2018.

În cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prezentând, în mod detaliat, situaţia de fapt.

De asemenea, a menţionat că infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi consumată în lipsa banilor care să fi ajuns prealabil în posesia autorului.

Astfel, a arătat că art. 29 din Legea nr. 656/2002 incriminează o infracţiune cu conţinut alternativ, diferitele modalităţi prevăzute de norma de incriminare fiind echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale, doctrina şi practica judiciară fiind unanime în acest sens. În acest sens, a subliniat că, prin Decizia nr. 16/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor, astfel că realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material nu afectează unitatea infracţională. Aşadar, a susţinut că toate cele trei forme de comitere a faptei trebuie să fie tratate în mod egal din punct de vedere al aplicării instituţiilor de drept penal, astfel că, atât dobândirea, deţinerea, folosirea, cât şi transferul, schimbarea ori disimularea şi ascunderea provenienţei bunurilor presupun ca acele bunuri să fi ajuns în posesia autorului infracţiunii de spălare a banilor. Această soluţie exclude, în opinia recurentului, posibilitatea ca latura obiectivă a faptei de spălare a banilor să fie comisă anterior momentului la care banii ajung în posesia agentului şi vizează situaţiile în care infracţiunea predicat a rămas în faza tentativei sau a actelor pregătitoare sancţionabile ori în situaţia unei infracţiuni de consumare anticipată, precum darea de mită prin promisiunea unei sume de bani, cum este cazul în speţa de faţă.

Totodată, recurentul a arătat că, din cuprinsul normei de incriminare rezultă că infracţiunea de spălare a banilor nu este o infracţiune de pericol, ci o infracţiune de rezultat, care are un obiect material, respectiv banii sau bunurile obţinute printr-o altă infracţiune. Acţiunile incriminate, în oricare dintre cele trei modalităţi de comitere, respectiv transferul, schimbarea, disimularea provenienţei, dobândirea, deţinerea, folosirea se îndreaptă, aşadar, nemijlocit asupra bunurilor care au fost anterior obţinute prin comiterea unei alte infracţiuni. Prin urmare, în lipsa acestora, infracţiunea de spălare a banilor nu are obiect şi în niciun caz nu poate fi considerată ca fiind consumată.

În plus, a susţinut că infracţiunea are un caracter corelativ derivat, întrucât existenţa ei este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţiuni de spălare. În acest sens, au fost menţionate, cu titlu de jurisprudenţă, Deciziile nr. 147/2011 şi nr. 16/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul a mai menţionat că infracţiunea prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002, în lipsa unei infracţiuni predicat din care să rezulte efectiv un bun asupra căruia să se îndrepte vreo acţiune dintre cele incriminate, nu poate fi consumată.

Aplicând această concluzie la cauza dedusă judecăţii, recurentul A. a apreciat că soluţia de condamnare, în primă instanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor este eronată, întrucât darea de mită s-a comis sub forma promisiunii unei sume de bani, iar spălarea banilor, în mod evident, nu s-a consumat.

În continuare, a susţinut că trebuie să se stabilească dacă aceeaşi situaţie premisă justifică reţinerea infracţiunii în forma tentativei. Cu alte cuvinte, dacă încheierea contractului dintre D. S.A. şi S.C. I. reprezintă un act de pregătire care nu atrage răspunderea penală ori un act de executare al infracţiunii de spălare a banilor, necesar pentru a se putea vorbi de existenţa unei tentative.

Având în vedere criteriile de delimitare a actelor pregătitoare de actele de executare şi condiţiile care trebuie să fie întrunite pentru existenţa tentativei, recurentul a considerat că soluţia de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Cluj pentru tentativă la spălarea banilor este nelegală.

Astfel, a subliniat că, din definiţia legală a tentativei (art. 32 alin. (1) C. pen.) se desprind condiţiile generale de existenţă a acesteia, respectiv existenţa hotărârii de a comite infracţiunea, existenţa unui act de executare, întreruperea executării sau neproducerea rezultatului. Aşadar, a apreciat că, de esenţa tentativei este existenţa unui act de executare, adică un act menit să ducă în mod direct şi nemijlocit la producerea urmării tipice.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o acţiune poate fi calificată drept tentativă, a precizat că trebuie realizată o delimitare între actele de pregătire şi actele de executare. Or, în opinia recurentului, încheierea contractului dintre D. S.A. şi S.C. I. reprezintă cel mult un act de pregătire care nu se circumscrie situaţiilor reglementate de legiuitor de sancţionare a actelor de pregătire.

De altfel, a considerat că, în mod corect, instanţa învestită cu soluţionarea apelului, a calificat actul material drept un act pregătitor, reţinând că "disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei nu poate constitui decât un act pregătitor al infracţiunii de spălare a banilor, activitatea fiind întreruptă datorită intervenţiei organelor judiciare". Cu toate acestea, recurentul a apreciat că este greşită soluţia de condamnare, întrucât s-au confundat cele două noţiuni, iar raţionamentul nu a fost dus până la capăt.

Referitor la actele care se înscriu în sfera acţiunii prevăzute de norma de incriminare, a susţinut că încheierea contractului de sponsorizare nu echivalează cu acţiunea incriminată prin art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât prin acel contract nu s-a disimulat nimic, banii neexistând la acel moment. Or, în opinia recurentului, nu se poate ascunde ceva ce încă nu există, aspect care întăreşte, de altfel, ideea calificării actului ca fiind unul de pregătire.

Aşadar, s-a subliniat că, în lipsa situaţiei premise, a banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii, nu se poate vorbi de un eventual act de executare, o acţiune de "albire" a acestora.

În continuare, recurentul a mai susţinut că, în concepţia legiuitorului, actul de executare trebuie să fie, cel puţin in abstracto, susceptibil să ducă la consumarea infracţiunii, în caz contrar nefiind în prezenţa tentativei. Or, în opinia recurentului, această condiţie ar fi fost îndeplinită doar în situaţia în care încheierea contractului ar fi succedat remiterii sumei de 5.000 euro.

Prin urmare, s-a apreciat că există o tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, doar în acele situaţii în care:

- s-a încercat schimbarea sau transferul de bunuri (provenind din săvârşirea unei infracţiuni), în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a acestor bunuri, acţiuni care au fost întrerupte ori nu şi-au produs efectul;

- a existat un transfer sau o schimbare de bunuri şi, ulterior, s-a încercat ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei (chiar şi prin încheierea unui contract), operaţiune care a eşuat;

- s-a încercat dobândirea, deţinerea sau folosirea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni, acţiune, de asemenea, nefinalizată ori care nu şi-a produs efectul.

Având în vedere aceste aspecte, s-a considerat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea tentativei la infracţiunea de spălare a banilor în forma prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, încheierea contractului putând fi calificată cel mult ca un act de pregătire care nu atrage răspunderea penală.

Aşadar, neputând fi reţinută această infracţiune în sarcina autorului, s-a apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea nici în sarcina complicelui.

Din aceste motive, s-a precizat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea recurentului A. nu este prevăzută de legea penală. Contractul de sponsorizare, chiar încheiat, nu poate să constituie o disimulare fără remiterea banilor, astfel că nu poate constitui forma tentată a infracţiunii. Ar fi existat tentativă la această infracţiune în situaţia în care banii s-ar fi remis, iar convenţia dintre părţi pentru disimularea provenienţei banilor nu s-ar fi materializat din orice motiv.

Cu titlu de jurisprudenţă, a fost invocată Decizia nr. 300/A din data de 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta materială pentru care recurentul a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul C., în cererea de recurs în casaţie formulată, a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Astfel, recurentul C. a menţionat că infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina acestuia se raportează la încheierea contractului dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. (...) S.R.L. în valoare de 5.000 euro.

Or, în opinia recurentului, fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât, din perspectiva laturii obiective, pe de o parte, nu este întrunită premisa preexistenţei unor valori sau bunuri produse printr-o infracţiune a căror natură şi provenienţă să fie ascunsă sau disimulată, iar pe de altă parte, nu a existat o activitate de ascundere sau disimulare a provenienţei.

Cu privire la existenţa unor valori sau bunuri produse printr-o infracţiune, s-a menţionat că deşi apărarea a subliniat că elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani nu sunt întrunite, prima instanţă a respins această apărare fără a formula o motivare pertinentă. De altfel, s-a apreciat că instanţa de fond a recunoscut, indirect, că apărările sunt fundamentate, însă, în loc să pronunţe o soluţie de achitare s-a limitat la a reţine următoare:

"În privinţa infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului C., raportat la conduita infracţională adoptată şi care, deşi se circumscrie infracţiunii de spălare de bani, nu s-a finalizat prin procurarea unui folos material inculpatului A. în ciuda demersurilor întreprinse, se poate susţine o diminuare a gravităţii acestor fapte, care permite instanţei reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., consecinţa fiind reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, cu o treime."

Recurentul a susţinut că aceste considerente reţinute de instanţă constituie un argument pentru pronunţarea unei soluţii de achitare, având în vedere că, în discuţie, se află eventuale acte preparatorii pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, iar actele preparatorii, ca regulă, nu se sancţionează.

De asemenea, a subliniat că regula nesancţionării actelor de pregătire are doar două excepţii, situaţii în care aceste acte ajung să fie incriminate, respectiv atunci când legiuitorul, printr-o dispoziţie expresă, le asimilează tentativei şi le sancţionează deci ca acte de executare ori atunci când acestea sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. În aceste situaţii, a apreciat că nu este vorba despre sancţionarea actelor de pregătire ca atare, ci de sancţionarea unei tentative sau a unei infracţiuni de sine stătătoare create prin voinţa legiuitorului.

Or, a precizat că, în speţă, actele de pregătire referitoare la infracţiunea de spălare a banilor nu sunt asimilate de legiuitor tentativei şi nici nu reprezintă o altă infracţiune de sine stătătoare, astfel că nu se justifică sancţionarea recurentului pentru încheierea contractului menţionat anterior.

Totodată, a menţionat că acest caracter de eventuale acte preparatorii ale activităţilor desfăşurate de recurent este subliniat chiar de Curtea de Apel Cluj, prin decizia pronunţată, la pagina 48, respectiv la pagina 50.

În plus, recurentul a precizat că argumentele invocate în susţinerea soluţiei de achitare sunt în concordanţă cu practica judiciară, făcându-se trimitere la Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, lipseşte situaţia premisă necesară reţinerii infracţiunii de spălare a banilor, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Referitor la la activitatea de ascundere sau disimulare, recurentul a menţionat că, dată fiind starea de fapt descrisă, nici această condiţie nu este îndeplinită. Astfel, din moment ce bunurile sau valorile produse printr-o infracţiune nu există, în mod logic, nu poate avea loc nici ascunderea sau disimularea. Lipsind valorile ce ar putea fi ascunse sau disimulate, acţiunea devine una inutilă şi imposibilă, întrucât nu se poate ascunde ceva ce nu există.

În concluzie, din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, recurentul a precizat că nu poate fi susţinută existenţa infracţiunii, nici sub forma tentativei, în condiţiile în care există o serie de carenţe substanţiale din perspectiva laturii obiective, subiectului activ şi factorului temporal în succesiunea infracţională. De altfel, în opinia recurentului, din cuprinsul normei de incriminare se desprinde concluzia că, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de spălare de bani este necesar să existe valori sau bunuri produse printr-o infracţiune a căror natură şi provenienţă să fie ascunsă sau disimulată; autorul să cunoască faptul că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni; să existe o activitate de ascundere sau disimulare a provenienţei.

Recurentul a mai subliniat că, în cauză, la momentul încheierii contractului nu existau bunuri sau valori a căror provenienţă să fie disimulată sau ascunsă, întrucât pretinsa infracţiune preexistentă, aptă a produce bunurile sau valorile nu s-a săvârşit în modalitatea remiterii unei sume de bani, ci în modalitatea promisiunii. Or, în opinia acestuia, nu se poate ascunde sau disimula ceva ce încă nu există.

Mai mult, acceptând că ar fi urmat să aibă loc o remitere de bani cvasi-concomitentă cu încheierea contractului, recurentul a susţinut că această remitere urma a fi fundamentată pe un act juridic licit (contract de sponsorizare), iar nu pe un act ilicit (dare de mită), întrucât, aşa cum s-a arătat, nu s-a conturat şi nici nu s-a probat un scop determinat al dării/luării de mită (conduita pe care ar fi trebuit să o urmeze funcţionarul public), iar pe de altă parte, din perspectiva laturii subiective, nu a urmărit coruperea unui funcţionar public, ci sponsorizarea unui partid politic. Aşadar, din perspectiva reprezentării subiective pe care recurentul o avea cu referire la suma de bani, nu se poate vorbi despre o valoare provenită din săvârşirea unei infracţiuni, ci de valoarea datorată de acesta în baza unui contract civil perfect legal.

Prin urmare, recurentul a solicitat, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie iar în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea în tot a executării hotărârii atacate. Totodată, pe fond, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârii atacate şi a hotărârii primei instanţe şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de tentativă la spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 32 C. pen.

Inculpatul E., în cererea de recurs în casaţie formulată, a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul a făcut o prezentare a situaţiei de fapt şi a materialului probator administrat în cauză, efectuând o analiză proprie a probelor.

Astfel, recurentul a considerat că, în cauză, nu se poate discuta despre săvârşirea vreunei infracţiuni de luare de mită, dat fiind că nu se pune problema reţinerii vreunei infracţiuni de dare de mită.

Cu titlu preliminar, a menţionat că infracţiunile de corupţie sub forma luării şi a dării de mită sunt infracţiuni bilaterale, însemnând că nu se poate reţine săvârşirea uneia dacă cea de-a doua nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate. Prin urmare, fără a îşi asuma realizarea apărării inculpatului H., recurentul a considerat că fapta lui H. nu relevă un caracter infracţional, cu precădere în situaţia în care este avut în vedere ansamblul elementelor probatorii din cauză.

Astfel, recurentul a considerat că solicitarea sa de a obţine de la H. 20.000 euro nu poate fi calificată ca o infracţiune de luare de mită în varianta pretinderii, întrucât acesta a respectat prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi nu avea atribuţii concrete de serviciu pentru a se îndeplini condiţiile infracţiunii de luare de mită. De asemenea, în susţinerea acestui motiv a invocat şi comportamentul părţilor implicate.

Totodată, recurentul a susţinut că infracţiunile de dare şi luarea de mită nu pot fi reţinute în sarcina acestuia întrucât, potrivit probatoriului administrat, potenţialul mituitor (inculpatul H.) a fost presat de mituit (recurent) în vederea remiterii sumei de bani solicitate. Or, în opinia recurentului, nu se poate susţine că persoana care are interes (în speţă societatea I. S.A. şi inculpatul H.) să refuze plata, deşi aceştia ar fi avut iniţiativa, iar mituitul (în speţă recurentul) să insiste. Aşadar, a subliniat că este evident faptul că a insistat în vedea obţinerii respectivei sume de bani tocmai pentru a plăti cheltuielile ocazionate de campania electorală, iar presiunea era cu atât mai mare cu cât data alegerilor era relativ aproape, iar pregătirile erau în plină desfăşurare (interesul fiind al recurentului).

În susţinerea acestor motive, s-au făcut ample trimiteri la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză.

Referitor la neîndeplinirea condiţiilor de incriminare, recurentul a menţionat că fapta acestuia nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de art. 289 C. pen., întrucât nu există o corespondenţă perfectă între faptă în materialitatea sa şi textul de incriminare. Astfel, a susţinut că nu este îndeplinită condiţia constând în primirea folosului ori acceptarea promisiunii în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

În acest sens, a precizat că, potrivit doctrinei, condiţia anterior precizată este de esenţa infracţiunii de luare de mită, astfel că, în ipoteza în care se poate proba că acţiunea pentru care s-a primit promisiunea ori folosul nu intră în competenţa funcţionarului ca îndatorire de serviciu, nu există infracţiunea de luare de mită, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile laturii obiective. De asemenea, a menţionat că îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sunt definite ca fiind tot ceea ce cade în seama acestuia în conformitate cu normele care reglementează, guvernează serviciul respectiv ori este inerent naturii acestuia. Mai mult, a susţinut că, pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă actul funcţionarului public, în vederea căruia se dă mita, vizează o îndatorire de serviciu specifică sau generală.

Totodată, a menţionat că în acest sens este şi practica judiciară mai veche, care a fost constantă în a sublinia că actul trebuie să aparţină competenţei făptuitorului. În acest sens, a invocat Decizia nr. 605/1995 a Curţii Supreme, potrivit căreia, funcţionarul care primeşte un folos necuvenit pentru îndeplinirea unui act ce nu intră în competenţa sa directă, dar cu privire la care poate da dispoziţii obligatorii, va primi calificarea de luarea de mită.

În concluzie, referitor la acest element al laturii obiective, recurentul a subliniat că actul trebuie să fie legitim, adică să se înscrie în sfera competenţei funcţionarului, apreciată din punct de vedere material, teritorial şi personal, să fie determinat în esenţa sa specifică, dat fiind că individualizarea sa este un mijloc de diferenţiere a mituirii de alte infracţiuni sau de abateri disciplinare. Deopotrivă, a susţinut că actul poate exista numai virtual, adică să existe posibilitatea realizării acestuia, nefiind nevoie, pentru reţinerea infracţiunii, să fie îndeplinit.

Revenind la starea de fapt reţinută în cauză, recurentul a apreciat că iniţierea şi votarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Judeţean Cluj prin care să se aprobe înfiinţarea şi, ulterior, tarifarea parcării pe termen lung în cadrul Aeroportului Internaţional Y. (acuzaţia formulată în rechizitoriu) nu este o atribuţie a sa de serviciu. În acest sens, a făcut trimitere la probele administrate în cauză.

Aşadar, a susţinut că fapta imputată nu este tipică, întrucât nu a avut atribuţii de serviciu directe, indirecte, generale ori specifice cu privire la derularea Contractului de concesiune nr. x/2010, astfel că se impune achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Mai mult, recurentul a menţionat că nu se poate reţine nici existenţa vreunei atribuţii de control în acest caz, membrii Comisiei însărcinate cu supervizarea nefiind sub autoritatea unui consilier judeţean. De asemenea, a apreciat că nici obiectul material al acestei presupuse infracţiuni nu a existat, întrucât, suprafaţa de teren care, în opinia reprezentanţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urma să facă obiectul hotărârii Consiliului Judeţean privind parcarea long-term, nu figura în folosinţa şi administrarea Consiliului Judeţean Cluj, ci a intrat în folosinţa acestuia după o perioadă de trei ani de la respectivul moment.

În continuare, recurentul a invocat lipsa unei probaţiuni suficiente pentru a justifica o soluţie de condamnare. Astfel, recurentul a menţionat că art. 103 C. proc. pen. instituie două reguli de principiu în aprecierea probelor în procesul penal, respectiv principiul liberei aprecieri a acestora şi standardul dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cu privire la principiul liberei aprecieri, a susţinut că instanţa trebuie să realizeze un examen global, asupra tuturor probelor existente la dosar şi, astfel, să ajungă la o concluzie asupra acţiunii penale. În doctrină, s-a stabilit că probele nu au valoarea dinainte stabilită şi astfel nu există o probă cu un impact mai mare decât o alta, in abstracto, instanţa trebuind să aprecieze motivat fiecare probă în parte, având obligaţia de a justifica soluţiile sau hotărârile pe care le ia, în vederea evitării arbitrariului în procesul penal. De altfel, a precizat că şi în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "este important pentru justa soluţionare a cauzei ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu." (Decizia penală nr. 2479/08 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Referitor la standardul "dincolo de orice îndoială rezonabilă", recurentul a menţionat că acesta a fost preluat din sistemele de common law, renunţându-se la standardul clasic continental, respectiv acela al intimei convingeri. Conform doctrinei, acest standard este în strânsă legătură atât cu principiul liberei aprecieri, cât şi cu prezumţia de nevinovăţie, astfel că acesta trebuie raportat la ansamblul probelor administrate şi nu la fiecare în parte. Aşadar, proximitatea certitudinii pentru a fi satisfăcut standardul trebuie să rezulte în cauză cu respectarea loialităţii şi legalităţii administrării probelor şi trebuie analizat în permanenţă în raport cu efectul prezumţiei de nevinovăţie, respectiv acela că dubiul va profita întotdeauna inculpatului (in dubio pro reo) - sensul fiind acela de a încerca să se evite riscul producerii de erori judiciare. În practica judiciară s-a arătat că regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie şi se explică prin aceea că, în măsura în care probele administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să dispună achitarea (Decizia nr. 3456/27 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, recurentul a apreciat că hotărârea instanţei de fond nu a fost fundamentată pe suficiente probe pentru a respecta standardul "dincolo de orice îndoială rezonabilă", încălcându-se regula conform căreia dubiul se interpretează întotdeauna în favoarea inculpatului.

În raport de mijloacele de probă administrate în cauză, recurentul a apreciat că nu se impunea pronunţarea unei soluţii de condamnare.

În concluzie, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie iar pe fond, admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi a hotărârii primei instanţe şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru presupusa faptă de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din 12 iunie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 raportat la art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru recurentul inculpat A., a infracţiunii prevăzută de art. 32 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru recurentul inculpat C. şi a infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru recurentul inculpat E., sub aspectul chestiunilor de drept privind latura obiectivă a infracţiunilor.

În esenţă, Înalta Curte a reţinut că analiza, în această cale extraordinară de atac, este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Astfel, cazul de casare invocat de recurenţi, respectiv art. 438 pct. 7 C. proc. pen., nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Cu alte cuvinte, acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursurile în casaţie sunt nefondate.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) " (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A., C. şi E.

Examinând criticile aduse hotărârii recurate de inculpaţii A. şi C., Înalta Curte constată că aceştia au invocat aceleaşi argumente, motiv pentru care le va analiza împreună, iar, ulterior, se va efectua o analiză a susţinerilor inculpatului E.

De asemenea, se observă că motivele susţinute de recurenţi nu se circumscriu, decât în parte, cazului de casare invocat, aspect subliniat, de altfel, şi în încheierea din 12 iunie 2018 prin care au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate. În acest sens, Înalta Curte reţine că susţinerile inculpaţilor prin care s-a contestat situaţia de fapt, precum şi referirile la mijloacele de probă nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, care permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel şi conţinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică. Aşadar, nu pot fi cenzurate, în această cale extraordinară de atac, starea de fapt reţinută prin sentinţa tribunalului şi menţinută prin decizia recurată ori concordanţa acesteia cu probele administrate, limitarea obiectului recursului în casaţie la situaţiile de drept strict prevăzute de lege excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Analizând, în continuare, susţinerile recurenţilor A. şi C. care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, tentativa se pedepseşte.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că situaţia premisă a infracţiunii constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei alte infracţiuni. De asemenea, pentru existenţa infracţiunii de spălarea banilor, trebuie întotdeauna să existe certitudinea că obiectul material, adică bunul a cărui origine ilicită se ascunde sau se disimulează, a fost obţinut dintr-o infracţiune prealabilă. Sub aspectul laturii obiective, se observă că elementul material al infracţiunii constă în ascunderea ori disimularea originii ilicite a bunurilor. Realizarea elementului material al laturii obiective presupune existenţa bunurilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează ascunderea ori disimularea. Totodată, se observă că urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor constă într-o stare de pericol privind activitatea de înfăptuire a justiţiei şi o alterare al circuitului juridic licit al bunurilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 C. pen., tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Astfel, tentativa aparţine fazei executării şi are, ca prim moment, începerea executării faptei, iar ca moment terminal fie întreruperea, din diverse cauze, a executării, fie terminarea acesteia fără ca rezultatul să se fi produs. Tentativa cuprinde toate actele de executare a rezoluţiei infracţionale efectuate de la terminarea actelor preparatorii şi până la consumarea infracţiunii.

Spre deosebire de tentativă, actele preparatorii, deşi se înscriu şi ele în perioada externă a activităţii infracţionale, se caracterizează prin desfăşurarea unor acţiuni de pregătire a executării propriu-zise a activităţii infracţionale, pregătire materială sau, după caz, morală. Specific însă acestei faze este faptul că nu se execută acţiuni ce conturează elementul material al laturii obiective, ci doar activităţi menite să pregătească executarea.

Legiuitorul nu a incriminat, de principiu, actele de pregătire, cu excepţia unor cazuri deosebite, când din cauza periculozităţii lor deosebite se sancţionează, fie prin asimilarea cu tentativa (spre exemplu, art. 412 C. pen.), fie prin asimilarea cu forma consumată a infracţiunii (spre exemplu, art. 290 alin. (1) C. pen.).

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte observă că, prin Decizia penală nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, iar inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani nu s-a consumat, înţelegerea şi încheierea convenţiei între S.C. D. şi I., disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei neputând constitui decât un act pregătitor al infracţiunii de spălare a banilor, activitatea fiind întreruptă datorită intervenţiei organelor judiciare.

De asemenea, referitor la inculpatul C. s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani nu s-a consumat, în condiţiile în care suma de 5000 euro stipulată în contract nu a fost remisă, înţelegerea şi încheierea convenţiei, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei neputând constitui decât un act pregătitor al acţiunii de spălare al banilor.

Prioritar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut forma tentată a infracţiunii de spălare de bani, respectiv complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani, deşi a subliniat, în mod expres, că înţelegerea şi încheierea convenţiei, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei nu poate constitui decât un act pregătitor al acţiunii de spălare al banilor.

Or, deşi la infracţiunea de spălare de bani tentativa se pedepseşte potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, actele pregătitoare nu sunt asimilate tentativei şi, ca atare, nu sunt incriminate.

Aşadar, în cauză, având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii C. şi A., respectiv tentativă la spălare de bani şi complicitate la tentativă la spălare de bani, nu sunt prevăzute de legea penală.

Pe de altă parte, în cauză, din conţinutul infracţiunii de spălare a banilor lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei bunului.

Astfel, se observă că realizarea elementului material al laturii obiective presupune, aşa cum s-a menţionat anterior, existenţa banilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează ascunderea sau disimularea.

Or, săvârşirea infracţiunii de dare de mită (infracţiunea predicat în cauza dedusă judecăţii), în modalitatea normativă a promisiunii, constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale, o tentativă asimilată prin voinţa legiuitorului cu fapta consumată (pentru infracţiunea de dare de mită) şi care nu s-a epuizat prin remiterea sumei de bani, ci s-a consumat anticipat prin simpla promitere. Tocmai de aceea nu poate asigura, în această formă, a promisiunii, obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor şi ca atare, nu există situaţia premisă necesară comiterii acestei infracţiuni.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că "se poate vorbi despre existenţa produsului infracţiunii, în cazurile în care infracţiunea permite un asemenea produs. Prin urmare, pentru ca o infracţiune să poate fi baza infracţiunii de spălare de bani, aceasta trebuie să conducă la existenţa unui bun în materialitatea lui. (…) Astfel, pentru ca un bun să fie transferat, dobândit, folosit, deţinut sau altele, acesta în primul rând trebuie să existe, ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. Aceste aspecte conduc la argumentele expuse, respectiv că infracţiunea predicat trebuie să se fi consumat." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 411/A/2017 din 28.11.2017, www.x.ro)

De asemenea, s-a mai reţinut că infracţiunea de luare de mită comisă în modalitatea normativă a pretinderii nu poate asigura obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor şi ca atare, nu există situaţia premisă necesară comiterii acestei infracţiuni. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 www.x.ro)

Ca atare, având în vedere că realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani presupune, aşa cum s-a menţionat anterior, existenţa banilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor ar trebui să opereze ascunderea sau disimularea, în cauză nu există situaţia premisă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În final, mai trebuie subliniat că tentativa la infracţiunea de spălare a banilor presupune începerea executării hotărârii infracţionale, respectiv demararea acţiunilor specifice elementului material (ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunului, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în această situaţie, actele pregătitoare nu sunt asimilate tentativei şi nu sunt incriminate) cu scopul de a schimba situaţia de fapt a bunului existent, provenit din săvârşirea unei infracţiuni predicat.

Or, în cauză, nu se poate poate susţine că s-ar fi încercat ascunderea sau disimularea sumei de bani, operaţiuni care să fi eşuat, întrucât suma de bani nu a existat în patrimoniul inculpatului C. pentru a putea fi ascunsă sau disimulată.

Prin urmare, faptele imputate recurenţilor C. şi A., astfel cum au fost reţinute de curtea de apel, nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, astfel încât se impune achitarea acestora pentru tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (imputată inculpatului C.), respectiv complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 32 raportat la art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (imputată inculpatului A.).

Examinând, în continuare, susţinerile recurentului E., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în fapt, în esenţă, că la data de 9 aprilie 2014, în calitate de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu inculpatul A. a pretins de la inculpatul H. - director de dezvoltare al S.C. I. S.A. suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii J. S.R.L. în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Y. Cluj-Napoca, sumă din care la data de 17.04.2014 a primit efectiv 5.000 euro.

În legătură cu această faptă, recurentul a susţinut că nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că lipseşte una dintre cerinţele esenţiale pentru existenţa laturii obiective, întrucât nu avea nicio atribuţie de serviciu în ceea ce priveşte iniţierea şi votarea unui proiect de hotărârea a Consiliului Judeţean Cluj prin care să se aprobe înfiinţarea şi, ulterior, tarifarea parcării pe termen lung din cadrul Aeroportului Internaţional Y..

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., luarea de mită reprezintă fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine ori pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Aşadar, una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa obiectivă a infracţiunii de luare de mită este ca fapta să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Cu alte cuvinte, condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ, este obligatorie pentru existenţa acestei infracţiuni.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că "În ceea ce priveşte actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca şi condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. (...)

Sintetizând, prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înţelege actul care are legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii de luare de mită."

Prin urmare, atribuţiile de serviciu concrete ale subiectului activ reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracţiunii, în sensul că fapta trebuie să se raporteze la aceste atribuţii concrete.

Înalta Curte, examinând legalitatea hotărârii în raport de coordonatele faptice stabilite de instanţa de fond şi menţinute de curtea de apel, ce nu mai pot fi cenzurate de către instanţa supremă, aşa cum, de altfel, s-a menţionat anterior, constată că, în ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu ale recurentului, în decizia atacată s-au reţinut următoarele: "În legătură cu inculpatul E., consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, se reţine că la data de 9 aprilie 2014 împreună cu inculpatul A. a pretins de la inculpatul H. - director de dezvoltare al S.C. I. S.A. suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective (cu referire la cele reglementate de art. 91 alin. (4) lit. a) şi b) din Legea 215/2001) să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii J. S.R.L. în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Y. Cluj-Napoca, sumă din care la data de 17.04.2014 a primit efectiv 5.000 euro."

Aşadar, raportat la împrejurările faptice reţinute în decizia atacată, astfel cum au fost menţionate anterior, Înalta Curte constată că recurentul E., la data de 09 aprilie 2014, avea calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj.

De asemenea, se observă că, potrivit art. 91 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), (atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului) consiliul judeţean:

a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii

b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului, după caz, în condiţiile legii.

Totodată, conform art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate. Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri judeţeni, de preşedintele consiliului judeţean, de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni.

Aşadar, contrar susţinerilor apărării, inculpatul E., în exercitarea funcţiei elective de consilier judeţean, avea, potrivit legii, atribuţii în sensul formulării de propuneri sau exprimării votului asupra hotărârilor privind darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes judeţean, ori vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului, după caz.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, fiind îndeplinită inclusiv condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ.

Cu privire la criticile recurentului referitoare la lipsa unei probaţiuni suficiente pentru a susţine o soluţie de condamnare, prin raportare şi la fapta imputată coinculpatului H., care nu relevă un caracter infracţional, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen., întrucât se tinde la reanalizarea materialului probator administrat în cauză şi la modificarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel. În realitate, aceste argumente ale recurentului constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral. Or, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, va casa, în parte, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi C., decizia penală mai sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 173 din 12 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj şi, rejudecând:

1). Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate prin decizia mai sus menţionată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- sporul de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de complicitate la spălare de bani prev. de art. 32 rap. la art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

Conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpatul A. pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 32 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen., va contopi pedepsele de:

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen., şi va dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 7 luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 3 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2). Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată prin decizia mai sus-menţionată inculpatului C., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- sporul de 8 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

Conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpatul C. pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele de:

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen., şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei mai sus menţionate.

De asemenea, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul E. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat E. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Casează, în parte, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi C., decizia penală mai sus menţionată şi Sentinţa penală nr. 173 din 12 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj şi, rejudecând:

1). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate prin decizia mai sus menţionată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- sporul de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de complicitate la spălare de bani prev. de art. 32 rap. la art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

Conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 32 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele de:

- 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material);

- 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen., şi dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 7 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 3 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată prin decizia mai sus-menţionată inculpatului C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- sporul de 8 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

Conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul C. pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele de:

- 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen., şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei mai sus menţionate.

II. Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul E. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat E. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN