Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 312/2019 AI generated

Detention in view of surrender ordered for EAW execution involving modern slavery and human trafficking

Case Number Decizia nr. 312/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) admitted the prosecution's appeal, partially quashed the lower court's judgment, and ordered the preventive detention of the requested individual for 30 days in view of surrender, while maintaining the prior order to execute the European Arrest Warrant (EAW) issued by the United Kingdom. The dispute concerned the execution of an EAW for nine counts including modern slavery, human trafficking, and sexual exploitation, where the Court of Appeal had previously ordered the person's surrender but failed to explicitly order their continued detention specifically "in view of surrender." The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 302/2004 on international judicial cooperation in criminal matters, which distinguishes between provisional detention during the EAW execution procedure and the specific measure of detention in view of surrender required to enforce the final surrender order, mandating that the latter be expressly imposed by the executing court to ensure lawful custody pending transfer.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 1 din C. pen, art. 86 din Legea nr. 302/2004, art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 98 din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004; Detention in view of surrender ordered for EAW execution involving modern slavery and human trafficking: The dispute concerned the execution of an EAW for nine counts including modern slavery, human trafficking, and sexual exploitation, where the Court of Appeal had previously ordered the person's surrender but failed to explicitly order their continued detention specifically "in view of surrender." The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 302/2004 on international judicial cooperation in criminal matters, which distinguishes between provisional detention during the EAW execution procedure and the specific measure of detention in view of surrender required to enforce the final surrender order, mandating that the latter be expressly imposed by the executing court to ensure lawful custody pending transfer.

Keywords

AI generated
human trafficking slavery detention for transfer European arrest warrant judicial law criminal prosecution

Cited Legislation

AI generated
art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
(5) şi (6) şi art. 107 alin.
art. 1 din C. pen
2015 şi 27.3.2019 cu încălcarea art. 1 din C. pen.
art. 86 din Legea nr. 302/2004
Curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din Legea nr.
art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Totodată, infracţiunile pentru care persoana solicitată este urmărită penal dau loc la predare, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
art. 98 din Legea nr. 302/2004
În plus, s-a constatat că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004
Aşadar, s-a precizat că arestarea persoanei solicitate s-a dispus în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004
Aşadar, s-a precizat că arestarea persoanei solicitate s-a dispus în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, conform art. 104 alin.
art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004
Se constată că art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, prevede că după întocmirea sentinţei prevăzute la art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to determine that judicial costs remain at the state's expense.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to determine that the fee for the court-appointed defense remains at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 113/F din data de 31 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 103 alin. (5) şi (6) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.05.2019 de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord faţă de persoana solicitată A.

S-a luat act de refuzul persoanei solicitate A. de a fi predată autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 22.05.2019, ora 19:52 până la data de 23.05.2019, ora 19:52 şi a fost arestată provizoriu pe o durata de 30 de zile, de la data de 23.05.2019 şi până la data de 21.06.2019 inclusiv.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că faţă de persoana solicitată A. a fost emis la data de 17.05.2019, de către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, un mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea a nouă fapte, respectiv:

1. Conspiraţie în Anglia şi Ţara Galilor (cu B. şi alţii) pentru ca a ţinut în sclavie sau servitute o persoana între 30.05. 2015 şi 27.3.2019 cu încălcarea art. 1 din C. pen. din 1977;

2. Conspiraţie în Anglia şi Ţara Galilor (cu B. şi alţii) pentru că a organizat sau facilitat călătoria unei alte persoane în scopul de a exploata acea persoană între 30.05. 2015 şi 27.3.2019 cu încălcarea art. 1 din C. pen. din 1977;

3. Ţinerea unei persoane în stare de sclavie sau servitute în Anglia şi Ţara Galilor (cu B. şi alţii) între 30.07. 2015 şi 26.3.201 cu încălcarea art. 1 din Legea privind Sclavia Modernă din 2015 între 30.05. 2015 şi 27.3.2019;

4. Facilitarea călătoriei unei alte persoane în scopul de a exploata acea persoană cu încălcarea art. 2 din Legea privind Sclavia Modernă din Anglia şi Ţara Galilor între 30.07. 2015 şi 27.3.2019;

5. Luarea din Anglia şi Ţara Galilor a bunurilor penale cu încălcarea art. 327 (e) din Legea privind procedurile penale din 2002 din Anglia şi Ţara Galilor între 30.05.2015 şi 27.3.2019;

6. Exploatarea prostituţiei pentru foloase materiale cu încălcarea art. 53 (1) din Legea privind Infracţiunile Sexuale între 1.01.2012 şi 27.3.2019 în Anglia şi Ţara Galilor;

7. Conspiraţie în vederea traficului exploatării la data sau înainte de 30.07.2015 în Anglia şi Ţara Galilor împreună cu B. şi cu alte persoane cu încălcarea C. pen. din 1977, art. 1;

8. Conspiraţie în vederea exploatării la data sau înainte de 30.7.2015 în Anglia şi Ţara Galilor împreună cu B. şi cu alte persoane cu Încălcarea C. pen. din 1977, art. 1;

9. Conspiraţie în vederea exploatării pentru obţinerea de foloase materiale de la data de 1.1.2012 pana la 27.3.2019 în Anglia şi Ţara Galilor împreună cu B. şi cu alte persoane cu încălcarea C. pen. din 1977, art. 1, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii predării persoanei solicitate.

Curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate (aspect cu privire la care, de altfel, nu a fost formulată nicio obiecţiune), este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracţiunilor şi este specificată limita maximă a pedepsei prevăzute de legislaţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Totodată, infracţiunile pentru care persoana solicitată este urmărită penal dau loc la predare, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În plus, s-a constatat că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

De asemenea, Curtea de apel a constatat că persoana solicitată a arătat ca nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precizând, însă, că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În contestaţia scrisă depusă la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât prima instanţă a omis să dispună menţinerea arestării persoanei solicitate în vederea predării. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, pe de o parte, predarea persoanei solicitate şi pe de altă parte, a constatat numai că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu de la 22.05.2019 la 21.06.2019, fără a corela aceste menţiuni prin dispoziţia de menţinere a arestării în vederea predării. O asemenea dispoziţie este necesară, a susţinut parchetul, întrucât la termenul din data de 23.05.2019 s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate, cauza amânându-se exclusiv pentru obţinerea de informaţii suplimentare de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Ialomiţa. Aşadar, s-a precizat că arestarea persoanei solicitate s-a dispus în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Parchetul a arătat că la termenul din data de 31.05.2019 a avut loc judecata pe fondul cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare, iar cu ocazia pronunţării, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună conform art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menţinerea arestării persoanei solicitate în vederea predării, întrucât arestarea în cursul procedurii de executare a mandatului european şi arestarea/menţinerea arestării în vederea predării sunt două instituţii distincte, atât prin prisma momentului în care se dispune fiecare, cât şi având în vedere scopul distinct al acestora. În toate cazurile, dispoziţia de predare trebuie să fie însoţită de dispoziţia de arestare/menţinere a arestării în vederea predării.

În dezbateri, au fost susţinute concluziile depuse în scris, solicitându-se admiterea contestaţiei şi pronunţarea unei hotărâri conform dispoziţiilor legale în materie.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte apreciază că este fondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, se constată că la data de 17.05.2019, faţă de persoana solicitată A., a fost emis de către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord un mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de legea străină.

Se constată că prin încheierea din data de 23.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în conformitate art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus luarea măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 de zile, de la data de 23.05.2019 la data de 21.06.2019, inclusiv, apreciind că este necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, s-a stabilit un termen în vederea soluţionării solicitării autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de acestea la data de 17.05.2019, faţă de A..

La data de 31.05.2019, faţă de relaţiile transmise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi de fond ale mandatului european de arestare, reglementate de art. 86 din Legea nr. 302/2004, inexistenţa vreunui impediment la predare dintre cele prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege şi a apreciat, în mod just, că se impune predarea persoanei solicitate. Instanţa de fond a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 22.05.2019, ora 19:52 până la data de 23.05.2019, ora 19:52 şi a fost arestată provizoriu pe o durată de 30 de zile, de la data de 23.05.2019 şi până la data de 21.06.2019, inclusiv.

Înalta Curte achiesează întru totul la considerentele instanţei de fond privind temeinicia hotărârii, urmând a analiza hotărârea prin prisma criticilor formulate în calea de atac de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti referitoare la legalitatea acesteia.

Executarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare este reglementată în Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în Titlul III, Capitolul III, art. 96 - art. 116.

Conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

Potrivit art. 104 alin. (11) din legea specială, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, dispoziţiile art. 211 - 222 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Înalta Curte constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de punere în executare a mandatului european de arestare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii când se dispune potrivit art. 104 alin. (11) din aceeaşi lege. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Se constată că art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, prevede că după întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Aşadar, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare în vederea predării, pe care organele de poliţie să-l pună în executare.

De asemenea, Înalta Curte reţine că art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală stabileşte dreptul aplicabil în cazul cererilor adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege, arătând că sunt incidente normele române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 553 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, emiterea mandatului de arestare în vederea predării revine instanţei de executare (în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală).

Pentru considerentele expuse, Înalta Carte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din data de 31 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Va dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, de la data de 10.06.2019 până la data de 09.07.2019, inclusiv.

Va constata că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând de la 22.05.2019, ora 19:52 până la 23.05.2019, ora 19:52 şi a fost arestată provizoriu în vederea predării, de la data de 23.05.2019 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din data de 31 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, de la data de 10.06.2019 până la data de 09.07.2019, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând de la 22.05.2019, ora 19:52 până la 23.05.2019, ora 19:52 şi a fost arestată provizoriu în vederea predării, de la data de 23.05.2019 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2019.

Procesat de GGC - GV