Merger of concurrent sentences upheld; challenge rejected as unfounded under Article 585 CPC.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59/P din data de 09 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie, s-a admis cererea formulată de petentul condamnat A., încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

A constatat că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) şi a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.

A dispus ca pedeapsa principală rezultantă să se execute în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 06.11.2014 la data de 05.12.2014 inclusiv, de la data de 03.03.2015 la data de 24.04.2015 inclusiv şi de la data de 20.05.2016 la zi.

A anulat mandatul de executare nr. 807/2015/29.06.2016 emis de Tribunalul Constanţa, în baza Sentinţei penale nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi mandatul de executare nr. 270/2017/07.02.2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în baza Sentinţei penale nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus emiterea unor noi forme de executare.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, modificată prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în intervalul 2009 - 27.11.2013, în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de Preşedinte al Consiliului Judeţean x, în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A., cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile care îi reveneau potrivit art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006 şi art. 35 din Legea nr. 53/1994, astfel: neasigurând finanţarea Centrului Militar Zonal x şi neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a resurselor materiale a instituţiei, neefectuând reparaţiile necesare la sediul B., dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării instituţiei şi încercând de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa în municipiul x, pe strada x nr. 106.

Prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, modificată prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie petentul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus în baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.

Faptele din dosarul în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost comise în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005.

Prin raportare la data comiterii infracţiunilor şi data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, curtea constată că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin cele două hotărâri menţionate anterior sunt concurente.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., "există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni".

În condiţiile în care infracţiunile din ambele cauze analizate anterior au fost comise înainte ca petentul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se constată că infracţiunile sunt concurente, urmând a se modifica pedepsele, în condiţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin aplicarea tratamentului sancţionator specific concursului de infracţiuni.

Petentul condamnat A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în perioada 2009-27.11.2013, însă în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi în ambele situaţii juridice s-a determinat legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen., motiv pentru care hotărârile de condamnare s-au întemeiat pe dispoziţiile Noului C. pen., aprobat prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Cu toate că infracţiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, în contextul în care la judecarea în fond a cauzei s-a analizat legea penală mai favorabilă şi în ambele cauze penale a fost stabilită legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă, curtea a reţinut că şi în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispoziţiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.

Conform art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În C. pen. din 1969 regimul sancţionator al concursului de infracţiuni era diferit, conform art. 34 alin. (1) lit. b), în) sensul că, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Curtea a reţinut caracterul facultativ al sporului, conform C. pen. din 1969, spre deosebire de Noul C. pen., care prevede un spor obligatoriu. De aceea, anterioara reglementare, dacă sporul facultativ ar fi mai redus decât cel obligatoriu, are caracterul unei legi penale mai favorabile.

Cu toate acestea, în cauză nu se mai poate realiza o determinare a legii penale mai favorabile exclusiv din perspectiva instituţiei concursului de infracţiuni, pentru a reţine C. pen. din 1969 drept lege penală mai favorabilă, atât timp cât la soluţionarea ambelor cauze a fost determinată legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen.

În măsura în care s-ar accepta ca, după judecarea separată a unor cauze ce privesc infracţiuni concurente şi în care a fost determinată aceeaşi lege penală mai favorabilă (cu consecinţa aplicării unor pedepse principale mai reduse, prin prima limitelor mai reduse de pedeapsă), să se realizeze o nouă aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., numai din perspectiva concursului de infracţiuni, s-ar ajunge în ipoteza combinării prevederilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a decis că "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".

În considerentele deciziei se arată că "dispoziţiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării".

S-a mai reţinut în cuprinsul deciziei că "noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului C. pen. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine". Se mai arată că "prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor".

Dacă se acceptă ca în procedura prevăzută de 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. să se realizeze o nouă apreciere a legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 C. pen., cu posibilitatea reţinerii unei legi penale diferită de cea în baza căreia s-a pronunţat soluţia de condamnare, s-ar ajunge în ipoteza în care pedepsele s-ar aplica potrivit unei legi penale, iar tratamentul juridic al concursului de infracţiuni s-ar realiza conform altei legi penale, rezultatul fiind combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, cu consecinţa creări unei lex tertia.

De aceea, în cazul analizat, contopirea pedepselor trebuie să se realizeze prin aplicarea globală a aceleiaşi legi penale unice ce a stat şi la baza pronunţării pedepselor în ambele cauze penale.

Această soluţie nu contravine Deciziei nr. 29/19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a decis "că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen.".

Decizia menţionată are în vedere ipoteza în care ambele infracţiuni din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub C. pen. din 1969, iar alta în baza C. pen. în vigoare. Numai pentru această situaţie s-a pus problema dacă legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul C. pen. sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire. În condiţiile în care pedepsele au fost stabilite potrivit unor lege penale diferite, la momente diferite, nu se poate vorbi de aplicarea globală a uneia sau alteia din legile penale succesive, atât timp cât legile în baza cărora se aplicaseră pedepsele erau diferite, aşa încât oricare din legile penale succesive s-ar fi aplicat în procedura de contopire a pedepselor s-ar fi ajuns la situaţia în care pedeapsa pentru concursul de infracţiuni ar fi fost diferită de legea penală în baza căreia a fost condamnată persoana în una din cauzele penale.

Curtea a reţinut că ipoteza din prezenta cauză este diferită şi nu îi este aplicabilă Decizia nr. 29/19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta priveşte doar cazul în care infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiaşi legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a formulat contestaţie contestatorul condamnat A.

În esenţă, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen., admiterea contestaţiei, apreciind că legea penală aplicabilă, raportat la dispoziţiile art. 10 Legea nr. 187/2012, care are în vedere data săvârşirii infracţiunilor în cazul pluralităţii de infracţiuni, este legea penală anterioară.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu premergător, Înalta Curte apreciază că se impune a se identifica situaţia juridică a contestatorului condamnat, în raport de Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus condamnarea sa.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Faptele reţinute în sarcina sa, au fost săvârşite în intervalul 2009 - 27.11.2013.

Prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus în baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.

Faptele din dosarul în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost comise în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005.

Astfel, în mod judicios, Curtea de Apel a reţinut că, prin raportare la data comiterii infracţiunilor şi data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, infracţiunile pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin cele două hotărâri menţionate anterior, sunt concurente şi în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) şi a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea contestatorului condamnat potrivit căreia în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 Legea nr. 187/2012, în sensul că la stabilirea legii penale mai favorabile, în cazul pluralităţii de infracţiuni, se are în vedere data săvârşirii infracţiunilor.

Prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 vizează o situaţie distinctă de cea existentă în speţă, respectiv atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabilă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi. Or, în cauză, contestatorul petent a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în perioada 2009 - 2013 şi în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situaţia în care cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului C. pen., când tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni va fi obligatoriu cel prevăzut de noul C. pen. - art. 39 - 40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a finalizat pluralitatea infracţională.

În acelaşi context argumentativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incidentă nici Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta vizează exclusiv situaţia în care infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiaşi legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.

În cauză, se constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, însă la judecarea în fond a cauzelor s-a analizat legea penală mai favorabilă şi în ambele cauze penale a fost stabilită ca fiind legea penală nouă.

Astfel, în raport de aceste considerente şi în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispoziţiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.

În procedura prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanţa nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracţiunile care compun concursul, practic, în această procedură instanţa este abilitată exclusiv să aplice pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăţi distincte în care nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen. reţinerea unei situaţii contrare ar conduce la crearea unei lex tertia şi ar nesocoti dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 - potrivit căreia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile -întrucât, în cadrul judecăţii distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanţa nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen., ci aplică în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza care are ca obiect contopirea pedepselor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/P din data de 09 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/P din data de 09 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2019.

Procesat de GGC - GV