Decizia nr. 293/A/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. x/P/2009 din 27.10.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu prev. de disp. art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare prev. de art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Legislator headnote
AI generatedart. 297 C. pen, art. 5 C. pen, art. 48 C. pen, art. 295 C. pen, art. 308 C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen; Decizia nr. 293/A/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: , faptele inculpaţilor B. şi H. realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au falsificat Decizia nr. 209/1973 şi Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. x, privind imobilul din DDD.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen., prin declaraţii nereale făcute notarului public, privind plata integrală a preţului; art. 215 alin. (2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părţii civile E. Constanţa, prin vânzarea bunului proprietatea acesteia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedFull text
Asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. x/P/2009 din 27.10.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu prev. de disp. art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare prev. de art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen. S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
În considerentele actului de sesizare al instanţei s-au învederat următoarele:
La data de 2 iunie 2009 E. - Societate Cooperatistă de F. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a solicitat efectuarea urmăririi penale faţă de administratorii G. Societate Cooperatistă, Administratorii S.C. B. S.R.L. şi executorul judecătoresc A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, gestiune frauduloasă, fals şi uz de fals, înşelăciune şi abuz în serviciu.
S-a arătat că după administrarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, prin Rezoluţia nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus: neînceperea urmăririi penale faţă de A. - fost executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de B., H., D., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prev. de art. 2151 C. pen., gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen., fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
S-a menţionat că, împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere, conform procedurii prev. de art. 278 C. proc. pen., E. Constanţa, plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 99/II/2/2012 din 2 martie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Ulterior, E. Constanţa s-a adresat cu plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale Judecătoriei Constanţa, plângere înregistrată la data de 27 februarie 2012 formându-se Dosarul penal nr. x/2012.
Prin Sentinţa penală nr. 474 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în Dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale iar plângerea a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Prin Sentinţa penală nr. 87/P/20 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost admisă plângerea petiţionarei, s-a procedat la desfiinţarea Rezoluţiei nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 şi s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. şi faţă de făptuitorii B., H. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2151 C. pen., art. 214 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen.
S-a reţinut, cu privire la inculpaţii din prezenta cauză, următoarele:
Inculpatul A. a avut calitatea de executor judecătoresc, calitate în care a instrumentat Dosarul de executare silită nr. x/2006 care face obiectul urmăririi penale din perspectiva existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Inculpatul B. a înfiinţat S.C. B. S.R.L. în anul 1991, persoana juridică fiind autorizată să funcţioneze prin Sentinţa civilă nr. 1189 C 21 mai 1991 acesta având calitatea de asociat unic.
Conform certificatului de înmatriculare de la fila x, sediul social al S.C. B. S.R.L. a fost stabilit în Constanţa - I.
Prin Hotărârea nr. 1 din 1 noiembrie 2007 a asociatului unic B. s-a procedat la modificarea documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost cooptată, în calitate de asociat, alături de inculpat, numita J. şi s-a procedat la revocarea din calitatea de administrator inculpatul B. fiind aleasă, prin vot secret, inculpata D.
Modificările aduse documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului prin Încheierea nr. 30996 din 17 decembrie 2007 .
Calitatea de administrator a inculpatei D. a fost prelungită prin Hotărârea nr. 1/2010 a asociaţilor S.C. B. S.R.L., menţiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin Rezoluţia nr. 2650 din 23 februarie 2010, calitate care s-a menţinut până la data de 21 martie 2014 .
În ceea ce priveşte istoricul juridic şi patrimonial al E. Constanţa s-a reţinut că la data de 17 decembrie 2002 K. Constanţa, actuala G., s-a retras din E. Constanţa şi, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabilă la data dezafilierii, partea indivizibilă a trecut de drept la E. Constanţa.
Totodată, s-a evidenţiat că imobilul L. a făcut parte din activul Uniunii Judeţene a K. Constanţa iar prin adresa din 14 februarie 1980 U.J. C. civ. Constanţa a predat în administrare, către M. de F. oraş Constanţa, imobilul L. situat în Constanţa.
La data de 4 ianuarie 2002 E. Constanţa, în calitate de succesoare în drepturi a U.J. C. civ. Constanţa a predat cu chirie către K. Constanţa a serie de imobile, printre care şi imobilul L.
În luna iunie 2002, inculpatul B. a fost ales preşedinte al K. Constanţa iar la data de 17 decembrie 2002 Adunarea Generală a K. Constanţa (actuala G. Constanţa) a hotărât dezafilierea de E. Constanţa, ocazie în care imobilul L. ar fi trebuit predat către E. Constanţa, operaţiune care nu a avut loc şi ulterior, ca urmare a manoperelor inculpatului B. de a-şi însuşi imobilul L., s-a ajuns la adjudecarea prin licitaţie publică a acestui activ de către societatea administrată de inculpatul B.
În ceea ce priveşte calitatea de proprietar al E. Constanţa asupra imobilului L. situat în Municipiul Constanţa, s-au reţinut următoarele:
Prin actul de vânzare încheiat la data de 17 februarie 1937 în faţa judecătorului din cadrul Tribunalului Constanţa - filele x, numitul N. a vândut Băncii O. din Constanţa 2/3 indivize din imobilul situat în Constanţa, str. x.
Prin Ordonanţa de adjudecare nr. 4908 din 21 iulie 1937 a Tribunalului Judeţean Constanţa s-a consfinţit dreptul de proprietate al Băncii O. asupra imobilului situat în Constanţa, str. x, compus din teren în suprafaţă de 310 m.p. situat în centrul comercial al oraşului.
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Constanţa a confirmat, prin Adresele nr. x din 12 martie 2014 şi nr. x din 3 aprilie 2014 că în evidenţele sale informaţiile referitoare la imobilul L. din Constanţa, sunt consemnate ca fiind informaţiile referitoare la imobilul din fosta stradă (...), informaţii din cuprinsul cărora a rezultat că imobilul în litigiu a aparţinut Băncii O.
În anul 1950 activul şi pasivul Băncii O. a fost preluat de M. astfel cum rezultă din cererea pe care M. a adresat-o Judecătoriei Constanţa comunicându-i lichidarea şi dizolvarea Băncii O. în baza Decretului pentru organizarea cooperaţiei nr. 133/1949 şi conform Actului nr. 15483/7 aprilie 1950 .
Ca urmare a acestei cereri, M. a solicitat efectuarea de menţiuni în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Constanţa cu privire la faptul că imobilul fost al Băncii O. trecea în proprietatea Cooperativei M.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 793/1954 M. Regională de F. P. care avea în componenţă, ca urmare a fuziunii, inclusiv M., s-a lichidat iar o parte a imobilelor a rămas asupra comisiei de lichidare a Uniunii Regionale a K. Constanţa conform procesului-verbal din 30 aprilie 1955 (adresa E. Constanţa de la fila x şi procesul-verbal de la fila x).
S-a concluzionat că, întrucât imobilul L. din Constanţa a făcut parte din patrimoniul unităţilor cooperatiste pe întreaga durată a regimului comunist, este evident faptul că acest imobil a urmat regimul juridic al imobilelor definit de Decretul nr. 244 din 17 iunie 1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste.
Conform actului normativ menţionat, terenurile proprietatea statului treceau în administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare pentru construcţia unităţilor cooperatiste.
Se face trimitere la dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 244 din 17 iunie 1955 potrivit cu care "Dacă pe terenurile în cauză se găsesc şi construcţii, se va transmite către unităţile cooperatiste atât folosinţa fără termen cât şi proprietatea construcţiilor prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri" şi se reţine, în baza acestora că, în condiţiile legislative menţionate, imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea unităţilor cooperatiste încă de la data înfiinţării acestora, iar în anul 1980 se afla în proprietatea Uniunii Judeţene a K. Constanţa astfel cum rezultă din declaraţia pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor.
La data de 14 februarie 1980, conform Adresei nr. x/1980 Uniunea Judeţeană a K. Constanţa a transmis în administrare imobilul L. Cooperativei de F. a oraşului Constanţa.
Prin Contractul de închiriere nr. 3 din 4 ianuarie 2002 şi procesul-verbal anexă, E. Constanţa a dat, spre administrare, către K. Constanţa imobilele situate în Municipiul Constanţa printre care şi imobilul L.
Prin Hotărârea nr. 1 din 17.12.2002 a Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa s-a aprobat măsura dezafilierii acestei cooperative de la E. Constanţa şi recuperarea părţilor sociale subscrise.
S-a susţinut că, în aceste condiţii, K. Constanţa avea obligaţia să predea către E. Constanţa partea indivizibilă a patrimoniului în conformitate cu prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996, astfel încât această parte indivizibilă a trecut de drept la E. Constanţa, aspecte ce rezultă din interpretarea Legii nr. 109/1996, dar şi din cuprinsul Adresei nr. x din 27 noiembrie 2006 a Q. - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de F.
S-a apreciat că istoricul imobilului L. astfel cum a fost stabilit pe baza înscrisurilor administrate ca mijloace de probă pe parcursul urmăririi penale dovedeşte, fără dubiu, faptul că din anul 1937 acest imobil s-a aflat, sub o formă sau alta, în proprietatea unităţilor care au funcţionat în sfera cooperaţiei de F., potrivit legislaţiei comuniste şi, ulterior, potrivit Legii nr. 109/1996 şi a Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
Contractul de închiriere nr. 3 din 4 ianuarie 2002, despre care se consideră că şi-a produs efectele pe durata întregului an 2002, ar dovedi faptul că imobilul L. s-a aflat în administrarea şi folosinţa K. Constanţa, care şi-a recunoscut astfel calitatea de chiriaş şi şi-a asumat această calitate prin folosirea imobilului, cu menţiunea că, K. Constanţa nu a prezentat niciun înscris care să îi confere calitatea de proprietar asupra imobilului L.
Referitor la calitatea E. Constanţa s-a arătat că este succesoarea în drepturi a Uniunii Judeţene a K. Constanţa în temeiul art. 190 din Legea nr. 109/1996 şi că s-a reorganizat la data de 18 mai 2005 în societate M. de gradul 2 în temeiul art. 120 din Legea nr. 1/2005 care stipulează că Federalele E. înfiinţate conform Legii nr. 109/1996 se vor reorganiza în termen de 12 luni.
Se face trimitere la dispoziţiile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 1/2005 potrivit cu care "Activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă şi partea indivizibilă, vor fi determinate conform situaţiei financiare întocmite la data reorganizării acestora" dar şi la dispoziţiile art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 potrivit cu care "Societăţile cooperatiste de gradul 1 sau 2, după caz, înfiinţate în conformitate cu prevederile art. 120 lit. (b), vor prelua activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), mai puţin bunurile prevăzute la alin. (3). Partea divizibilă preluată devine partea divizibilă a societăţilor cooperatiste nou-înfiinţate, respectiv partea indivizibilă preluată devine partea indivizibilă a acesteia".
De asemenea, se remarcă incidenţa dispoziţiilor alin. (3) a art. 120 din Legea nr. 1/2005 potrivit cu care bunurile mobile şi imobile necesare bunei funcţionări a asociaţiilor sau uniunilor judeţene, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociaţi ai federalei sau asociaţiei teritoriale respective.
S-a reliefat că E. Constanţa s-a reorganizat ca societate M. de F. de gradul II prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 16 mai 2005, menţiuni înregistrate la Registrul Comerţului în baza Încheierii judecătorului delegat nr. 17.211 din 10 iunie 2005 şi certificatul de înregistrare menţiuni de la fila x şi că în adresa din 29 noiembrie 2012 E. Constanţa a menţionat că imobilul L. a făcut parte din patrimoniul indivizibil al E. Constanţa care este succesoarea în drepturi a Uniunii Judeţene a K. Constanţa, cu respectarea prevederilor Legii nr. 109/1996 şi a Legii nr. 1/2005.
Concluzia că imobilul L. a făcut parte din patrimoniul indivizibil al E. Constanţa are la bază şi declaraţiile martorilor R. care a avut calitatea de preşedinte al K. Constanţa până în anul 2002, S., contabilă la K. şi T., economist în cadrul E. Constanţa.
În ceea ce priveşte K. Constanţa, s-a reliefat că aceasta s-a organizat în baza Legii nr. 109/1996 şi s-a retras din E. la data de 17 decembrie 2002, menţionându-se că inculpatul B. a devenit preşedinte al K. Constanţa în luna iunie 2002.
Totodată, s-a reţinut că, K. Constanţa s-a reorganizat în societate M. la data de 4 august 2005 conform certificatului constatator ataşat la dosarul de executare silită de la filele x.
Anterior acestei date, respectiv la data de 30 iunie 2003 martorii R., S. şi T. s-au deplasat la sediul K. Constanţa şi i-au solicitat inculpatului B., în calitate de preşedinte al K. Constanţa să preda imobilul L. urmând ca acesta să fie dat de către E. Constanţa, în administrarea K., cu precizarea că prezenţa reprezentanţilor E. Constanţa la sediul K. Constanţa a fost justificată de notificarea pe care E. Constanţa a transmis-o la data de 4 iunie 2003 către K. Constanţa reprezentată de inculpatul B. precum şi către K. reprezentată de numitul R. prin care s-a comunicat K. Constanţa redistribuirea patrimoniului reprezentând partea indivizibilă a K. Constanţa către K. până la data de 30 iunie 2003, în temeiul art. 177 din Legea nr. 109/1996 şi că notificarea a fost transmisă în baza Hotărârii nr. 2 din 4 aprilie 2003 a E. Constanţa prin care se stabilea preluarea părţii indivizibile a patrimoniului K. Constanţa către K.
S-a apreciat că documentele care au fost prezentate de inculpatul B. în apărarea sa, aceste înscrisuri nu fac decât să dovedească că situaţia imobilului L. a fost una controversată, inculpatul B. încercând să păstreze în patrimoniul K. Constanţa imobilul L.
Martorii au declarat că inculpatul a refuzat predarea imobilului dar nu-şi amintesc motivele invocate de acesta.
Se face trimitere la declaraţia martorei T. potrivit cu care, din punct de vedere contabil, imobilul L. se află şi în prezent în patrimoniul E. Constanţa (declaraţia de la filele x).
În ceea ce priveşte motivul care l-a determinat pe inculpatul B. să refuze predarea imobilului către reprezentanţii E. Constanţa, la data de 30 iunie 2003, se constată că a fost acela că acest imobil a fost înregistrat în evidenţele contabile ale K. Constanţa, mai precis în bilanţul contabil întocmit la sfârşitul anului 1995 ceea ce, din punctul de vedere al inculpatului dovedeşte proprietatea K. Constanţa asupra acestui imobil.
Se relevă că inculpatul B., în calitatea sa de asociat dar şi de administrator al S.C. B. S.R.L. Constanţa, la data de 1 martie 1999 a procedat la încheierea Contractului de închiriere nr. x/1999 cu K. Constanţa reprezentată de numitul U., obiectul acestui contract fiind închirierea, de către K. Constanţa, în calitate de proprietar a spaţiului comercial situat în Satul de Vacanţă I. şi a spaţiului comercial situat în Constanţa, str. x.
Inculpatul B. a declarat olograf, la data de 16 martie 2011 (declaraţia de la filele x) că, pe durata contractului de închiriere, S.C. B. S.R.L. a efectuat o serie de lucrări de reparaţii la I., astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de recepţie de la filele x.
Pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de S.C. B. S.R.L. cu lucrările de îmbunătăţire, întreţinere şi ridicare a gradului de confort asupra spaţiului comercial I., societatea comercială administrată de B. a formulat acţiune civilă şi a solicitat obligarea K. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire.
Prin Sentinţa civilă nr. 59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2000 a fost admisă acţiunea S.C. B. S.R.L. iar K. Constanţa a fost obligată la plata sumei de 1.875.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate.
Pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001 S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite a declarat apel E. Prahova, apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1506 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2002 motivându-se că E. Prahova a devenit succesoare în drepturi a K. Constanţa cu privire la activul I.
E. Prahova a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2003 reţinându-se de instanţa de control judiciar că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanţa, fiind respinsă cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova, situaţie în care s-a format o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanţa, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanţa.
S-a reliefat că singurul act de executare efectuat de S.C. B. S.R.L., prin intermediul executorului judecătoresc V., a avut loc în Dosarul nr. x/2003 şi s-a materializat într-o somaţie formulată către K. Constanţa la data de 31.07.2003, somaţie din care rezultă că se intenţiona executarea silită prin începerea procedurii de vânzare a imobilului proprietatea K. Constanţa, situat în Constanţa, Satul de Vacanţă, I. şi nicidecum asupra imobilului L., situat în Constanţa.
Se arată că din anul 2003 până în anul 2006, S.C. B. S.R.L. reprezentată de inculpatul B. nu a recurs, prin mijloace concrete, la punerea în executare a titlului executoriu împotriva debitorului său K. Constanţa.
La data de 07.07.2006 S.C. B. S.R.L. s-a adresat cu o nouă cerere de executare silită a Sentinţei civile nr. 59/COM/16.01.2001 executorului judecătoresc A., formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2006 iar la aceeaşi dată s-a formulat la instanţa de judecată cerere de încuviinţare a executării silite care a fost admisă prin Încheierea nr. 2020 din 10.07.2006.
Executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanţa eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanţa iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanţa, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. De F. De Gradul I Constanţa, figura în evidenţele instituţiei cu mai multe bunuri mobile şi imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L., valoare impunere 11.982 RON.
Referitor la imobilul L., executorul judecătoresc W., în calitate de executor judecătoresc şi care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a încheiat un proces-verbal de situaţie menţionând părţile din imobil asupra cărora debitorul ar fi proprietar, fără ca în cuprinsul procesului-verbal menţionat să fie invocat vreun titlu de proprietate care să confirme, din punct de vedere legal, susţinerile executorului judecătoresc.
Se remarcă de către organul de urmărire penală că la procesul-verbal de situaţie nu este anexat niciun înscris care să facă dovada aspectelor consemnate de executor cu privire la părţile din imobil care ar fi proprietatea debitoarei şi cu privire la acele părţi din imobil care ar fi fost proprietatea S.C. X. S.R.L.
Referitor la acelaşi imobil, prin adresa din data de 02.02.2007, executorul judecătoresc W. care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a solicitat Biroului de Carte Funciară Constanţa să comunice dacă acest imobil este proprietatea debitoarei.
Prin Adresa nr. x/05.02.2007 a OCPI - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa s-a comunicat executorului judecătoresc faptul că imobilul menţionat nu figurează cu carte funciară.
În luna octombrie 2007 executarea silită a fost preluată de inculpatul A. care a solicitat (invocându-se cererea creditorului care nu s-a regăsit la dosarul de executare silită), actualizarea creanţei rezultate din Sentinţa civilă nr. 59/COM/2001 a Tribunalului Constanţa.
După efectuarea expertizei s-a procedat la emiterea publicaţiei de vânzare a imobilului L., la data de 01.11.2007 iar la data de 03.12.2007, după comunicarea publicaţiilor de vânzare şi a înştiinţărilor, s-a procedat la vânzarea la licitaţiei a imobilului în litigiu.
Întrucât nu s-au prezentat persoane interesate de adjudecarea imobilului, s-a consemnat cererea creditoarei S.C. B. S.R.L. reprezentată de inculpata D. de a adjudeca imobilul în contul creanţei (procesul-verbal de licitaţie imobiliară).
La data de 31.12.2007 inculpatul A. a procedat la emiterea actului de adjudecare către S.C. B. S.R.L. a imobilului L. fără să se ateste, prin vreun înscris valabil, proprietatea debitoarei asupra acestui imobil.
Pe parcursul urmăririi penale s-a procedat la audierea locatarilor care locuiesc în imobilul L., reliefându-se că martora Y. a prezentat copia contractelor de închiriere pe care martora le-a încheiat cu unităţile cooperatiste în perioada în care a locuit în acest imobil (Contractul de închiriere nr. 54 din 16 noiembrie 2005 încheiat cu U.J. C. civ. Constanţa, Contractul de închiriere nr. 19 din 14 noiembrie 2008 încheiat cu Societatea M. de F., Contract de închiriere nr. 25 din 1 noiembrie 2011 cu Societatea M. de F.); martora Z. care a susţinut că a încheiat contractele de închiriere cu unităţi cooperatiste începând cu AA. Constanţa. Martora a precizat că însuşi inculpatul B. a locuit în acest imobil în perioada 1987 - 2003 astfel cum rezultă din copia cărţii de imobil de la filele x ceea ce dovedeşte faptul că inculpatul cunoştea, fără dubiu care este regimul juridic al acestui imobil; martora BB., care a susţinut că a lucrat în calitate de contabil la AA. Constanţa şi la CC. şi că în această calitate, a avut cunoştinţă despre faptul că imobilul L. s-a aflat în perioada 1980 - 1989 în evidenţele CC. (M. de Producţie, Achiziţie, Desfacere Mărfuri) întrucât în acea perioadă efectua operaţiunile contabile de amortizare a imobilelor şi că inculpatul B. a avut calitatea de chiriaş al imobilului, acesta lucrând în cadrul cooperaţiei, în Satul de Vacanţă, în calitate de şef de unitate; martora DD. a declarat că a locuit în imobilul L. din anul 1982 când a încheiat contract de închiriere cu AA. Constanţa şi că în anul 2009 a constatat că S.C. B. S.R.L. a solicitat evacuarea acesteia din imobil iar contractele de închiriere au fost încheiate cu unităţi cooperatiste altele decât K. Constanţa, astfel cum rezultă din copiile contractelor ataşate la dosar; martora EE. care a susţinut aspecte asemănătoare celorlalte martore şi a prezentat copia contractului de închiriere încheiat la data de 1 noiembrie 2011 cu Societatea M. de F.; martorul FF. a precizat că a încheiat contracte de închiriere, în mod succesiv cu unităţi cooperatiste aflate în subordinea E. Constanţa şi că prin anii 2007 - 2008 inculpatul B. i-ar fi convocat la sediul G. solicitându-le să încheie contracte de închiriere cu această societate, solicitare care nu s-a concretizat ca urmare a refuzului chiriaşilor.
S-a apreciat că materialul probator administrat în cauză dovedeşte faptul că K. Constanţa devenită G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului L. şi s-a concluzionat că împrejurarea că persoana juridică şi-a înscris în bilanţul contabil de la 31.12.1995 acest imobil, nu-i conferă dreptul de proprietate asupra imobilului.
Se relevă că, pe parcursul urmăririi penale inculpata S.C. B. S.R.L. a încercat să dovedească că G. Societate M. De F. de Gradul I Constanţa ar fi proprietara imobilului L. prin prezentarea unui raport de expertiză contabilă administrată într-un dosar civil având ca obiect litigiul asupra imobilului I. precum şi a faptului că regimul juridic al imobilului I. este asemănător cu regimul juridic al imobilului L.
Se evidenţiază că s-a procedat la audierea experţilor care au efectuat expertiza depusă cu titlu de mijloc de probă, respectiv GG., HH. (declaraţia de la filele x, vol. I) şi II., martorele GG. şi HH. declarând că au analizat regimul I. din punct de vedere contabil iar nu din punct de vedere juridic şi au admis că G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa nu dovedeşte existenţa dreptului de proprietate asupra acestui imobil iar martorul II. a menţionat că, datorită regimul juridic al bunurilor imobile cooperatiste, înregistrarea într-un bilanţ contabil al unei cooperative, în contul de imobilizări necorporale, a unui bun imobil, nu înseamnă că acea M. dobândeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun, înregistrarea în contabilitate având un caracter pur fiscal şi contabil, în vederea achitării obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi către bugetele locale.
Se consideră că, însăşi voinţa legiuitorului a fost aceea de a defini partea indivizibilă a patrimoniului organizaţiilor cooperatiste ca fiind întregul patrimoniu (...), acumulat de acestea în decursul activităţii (...), aflat în proprietatea K., (...), în baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi bunurile dobândite ulterior de acestea (articolul 160 alin. (3) din Legea nr. 109/1996) şi că interpretarea textului legal este în sensul că un bun este inclus în partea indivizibilă a unei unităţi cooperatiste dacă se află în proprietatea acesteia şi este înregistrat în bilanţul contabil de la sfârşitul anului 1995, anul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996.
Se relevă că bilanţul contabil aferent anului 1995 reprezintă un document contabil oficial care reflectă rezultatele financiar-contabile anuale ale unei persoane juridice lipsit de puterea juridică a unui înscris care să ateste dreptul de proprietate al acelei persoane juridice asupra bunului imobil înregistrat în contabilitate în categoria imobilizărilor corporale.
Se evidenţiază că, pe toată durata urmăririi penale, cât şi în procesele civile care s-au derulat între E. Constanţa şi K. Constanţa, aceasta din urmă nu a produs niciun document care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului L.
Se face trimitere la Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa - Serviciul Public de Impozite,Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local din care rezultă că persoana juridică K. Constanţa plăteşte impozitele şi taxele către bugetul de stat, care de asemenea, este un înscris care nu face dovada proprietăţii şi care nu poate justifica prin el însuşi acţiunile executorului judecătoresc A. de a proceda la executarea silită a acestui imobil pe care l-a inclus, în mod nejustificat, în patrimoniul debitoarei.
La data de 9 ianuarie 2014, cu prilejul audierii sale, inculpatul B. a declarat că înscrisul prin care E. Constanţa a încercat să facă dovada proprietăţii asupra imobilului L., respectiv Protocolul încheiat la data de 18 mai 1992, a fost desfiinţat prin Sentinţa civilă nr. 4496/COM/19 iunie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, sentinţă menţinută prin Decizia civilă nr. 26/COM/11 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa şi de Decizia civilă nr. 2891/22 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Se subliniază că prin Sentinţa civilă nr. 4496/COM/19 iunie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, s-a constatat nulitatea absolută integrală a actului nenumit intitulat Protocol încheiat la 18 mai 1992 între E. Constanţa, ca succesoare de drept a AA. - JJ. - KK. Constanţa - KK. Dobrogea şi K. Constanţa, ca succesoare de drept a CC.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească s-a avut în vedere faptul că operaţiunea juridică este constatată printr-un document care nu reprezintă un înscris original, ci o fotocopie pe care au fost aplicate ştampila E. Constanţa şi semnătura în original a numitei LL., astfel încât, instanţa de judecată nu a analizat niciodată fondul acestui înscris şi astfel nu s-a contestat niciun moment faptul că predarea - primirea bunurilor printre care şi imobilul în litigiu prevăzute în anexa la protocol nu s-ar fi realizat.
Se consideră că este lipsit de relevanţă, din punctul de vedere al dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului L., faptul că protocolul din 18 mai 1992 a fost anulat atât timp cât motivele anulării le-au reprezentat motive de formă şi nu de fond.
Se relevă că, pe parcursul urmăririi penale inculpaţii B. şi S.C. B. S.R.L., în principal, au depus la dosarul cauzei înscrisuri constând în hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe judecătoreşti ca urmare a acţiunilor civile formulate de S.C. B. S.R.L., sau în care S.C. B. S.R.L. a fost parte, urmărind ca prin aceste înscrisuri să facă dovada faptului că cei doi inculpaţi au intrat în mod legal în proprietatea imobilului L.
Referitor la aceste hotărâri judecătoreşti se arată că, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) C. proc. pen.:
"Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".
De asemenea se subliniază, corelativ acestor prevederi procesual penale, că fiecare acţiune civilă a analizat o anumită cerere şi a avut în vedere anumite considerente care au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale: plângerea penală formulată de E. Constanţa; Rezoluţia nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa; Rezoluţia nr. 99/II/2/2012 din 2 martie 2012 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa; Dosarele nr. x februarie 2012 al Judecătoriei Constanţa şi nr. 627/36/2012 al Curţii de Apel Constanţa; declaraţie martor MM.; înscrisuri depuse de E. Constanţa la data de 17 ianuarie 2014; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la situaţia fondurilor fixe şi a fondului de amortizare în patrimoniu la data de 30 noiembrie 2012; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la calitatea persoanei vătămate; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la situaţia juridică a imobilului L.; declaraţie martor R.; declaraţie martor S.; declaraţie martor T.; declaraţie martor Y.; declaraţie martor Z.; declaraţie martor BB.; declaraţie martor DD.; declaraţie martor EE.; Dosarul de executare silită nr. x/2006; adrese Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale; adresă O.C.P.I. Constanţa; documente comunicate de Oficiul Registrului Comerţului Constanţa cu privire la S.C. B. S.R.L.; declaraţii inculpat A.; declaraţii inculpată D.; declaraţii inculpat B.; înscrisuri depuse de inculpatul B. în apărare; înscrisuri depuse în apărare de S.C. B. S.R.L.; înscrisuri depuse în apărare de inculpatul B.; declaraţie olografă NN.; declaraţie olografă LL.; declaraţie olografă H.; declaraţie olografă A.; declaraţie olografă B.; Sentinţa civilă nr. 59/COM/16 ianuarie 2001 a Tribunalului Constanţa; înscrisuri depuse de inculpatul B.; înscrisuri depuse în apărare de S.C. B. S.R.L.; declaraţie martor GG.; declaraţie martor HH.; declaraţie martor II.
În raport de situaţia de fapt reţinută s-a stabilit că fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a procedat la executarea silită a imobilului L., din mun. Constanţa, în absenţa oricărui înscris care să ateste dreptul de proprietate al G. Societate M. de F. de gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, în Dosarul de executare silită nr. x/2006, executare silită finalizată cu licitaţia imobiliară care a avut loc la data de 3 decembrie 2007, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.
Faptele inculpatului B. care, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L. a dobândit în mod ilicit imobilul L., în baza procesului-verbal de licitaţie imobiliară de la data de 3 decembrie 2007 şi a actului de adjudecare de la data de 31 decembrie 2007, ca urmare a cererilor formulate executorului judecătoresc A. la data de 7.07.2006 şi a acţiunilor acestuia, deşi inculpatul B. cunoştea că acest imobil nu se află în proprietatea G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, având în vedere activitatea desfăşurată de inculpat în calitate de preşedinte al K. Constanţa şi de fost membru cooperator, cu consecinţa prejudicierii E. Constanţa de acest imobil care este inclus în partea indivizibilă a patrimoniului său şi care s-a aflat în administrarea organizaţiei cooperatiste reprezentate de acest inculpat, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Faptele inculpatei D., care în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L. şi de reprezentant al acestei societăţi l-a sprijinit pe inculpatul B. la dobândirea ilicită a imobilului L., prin semnarea documentelor întocmite de fostul executor judecătoresc A., pe parcursul executării silite a imobilului menţionat anterior, documente prin care s-a procedat la adjudecarea imobilului L. de către S.C. B. S.R.L. la data de 31 decembrie 2007, deşi cunoştea că asupra imobilului menţionat nu exista posibilitatea legală a derulării procedurii executării silite, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Faptele S.C. OO. S.R.L., constând în aceea că în calitate de persoană juridică în numele căreia a acţionat inculpatul B., a contribuit la dobândirea ilicită a imobilului L., la data de 31 decembrie 2007, denumirea sa fiind utilizată la semnarea documentelor întocmite de fostul executor judecătoresc A. pe parcursul executării silite a imobilului menţionat anterior documente prin care s-a procedat la adjudecarea imobilului L. de către S.C. B. S.R.L., deşi cunoştea că asupra imobilului menţionat nu exista posibilitatea legală a derulării procedurii executării silite, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
S-a mai arătat că activitatea infracţională s-a derulat în perioada 2006 - 2007, având ca moment al epuizării data la care s-a organizat licitaţia publică de către executorul judecătoresc A. şi s-a procedat la adjudecarea imobilului L. de către S.C. B. S.R.L., respectiv data de 3.12.2007 şi 31.12.2007.
Prin adresa din 6 noiembrie 2012, E. Constanţa a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 555.208 RON, reprezentând valoarea imobilului L.
Verificând actele şi lucrările dosarului, în baza analizei coroborate a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, Curtea de Apel Constanţa a stabilit următoarele:
Situaţia de fapt.
Evoluţia reorganizării judiciare a G. Societate M. de F. de gradul I - Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de F. Constanţa.
Anterior modificărilor legislative determinate de schimbarea regimului juridic al proprietăţii în România şi până în anul 1991, a funcţionat, în sistemul cooperatist, Uniunea Judeţeană a K. Constanţa.
În anul 1991 Uniunea Judeţeană a K. Constanţa s-a reorganizat în Federala Judeţeană a K. şi de Credit - E., care a fost înregistrată la ORC Constanţa sub nr. x/1991 şi care a funcţionat până în anul 2005.
Federala Judeţeană a K. şi de Credit - E. s-a reorganizat, în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei în Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi care a fost înregistrată la Judecătoria Constanţa sub nr. x/2005.
Potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Federalele teritoriale ale K. - E., înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F., cu modificările ulterioare, precum şi asociaţiile teritoriale ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti - QQ., înfiinţate în temeiul Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, se vor reorganiza, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, astfel: a) în una dintre formele de asociere prevăzute în titlul III, şi anume asociaţie sau uniune judeţeană, după caz; b) în societate M. de gradul 1 sau 2, după caz.
Totodată, potrivit art. 120 alin. (2) din acelaşi act normativ, Activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă şi partea indivizibilă, vor fi determinate conform situaţiei financiare încheiate la data reorganizării acestora.
Importantă este şi reglementarea din alin. (3) al art. 120 potrivit cu care "Bunurile mobile şi imobile necesare bunei funcţionări a asociaţiilor sau uniunilor judeţene, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociaţi ai federalei sau asociaţiei teritoriale respective şi de la alin. (4) conform căruia "Societăţile cooperative de gradul 1 sau 2, după caz, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), vor prelua activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), mai puţin bunurile prevăzute la alin. (3). Partea divizibilă preluată devine partea divizibilă a societăţii cooperative nou-înfiinţate, respectiv partea indivizibilă preluată devine partea indivizibilă a acesteia."
Conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 s-a aprobat situaţia financiară la data de 28.02.2005 pe baza balanţei de verificare şi s-a stabilit partea divizibilă la 26.500 mii RON şi partea indivizibilă la suma de 40.259.590 RON.
Totodată, s-a aprobat, pentru buna funcţionare a Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, bunuri mobile în valoare de 1.200.000 mii RON şi bunuri imobile în valoare de 40.259.590 mii RON.
Întregul patrimoniu indivizibil al Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa a fost preluat de Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa.
La punctul 4 din ordinea Adunării Generale, urma să se discute şi adoptarea unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri mobile şi imobile către Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa, conform prevederilor legale, aspect care a fost soluţionat prin hotărârea de a se transmite către aceasta a unor bunuri mobile în valoare de 1.200.000 mii RON şi a unor bunuri imobile în valoare de 40.259.590 mii RON, care reprezintă, astfel cum s-a arătat, întregul patrimoniu indivizibil al Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
Relevant, astfel cum rezultă din actul constitutiv al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, art. 5, că astfel cum s-a statuat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, concluzia privind preluarea de către Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa a întregului patrimoniu de la Federala Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa a fost întărită prin chiar actul constitutiv al Uniunii nou înfiinţate.
La acel moment societăţile cooperative de F. asociate, printre care se numără şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa au adus numai un aport în numerar în sumă totală de 15.000.000 RON vechi.
În cadrul aceleiaşi Adunări Generale Extraordinare s-a pus în discuţie adoptarea şi a unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri mobile şi imobile, din patrimoniul noii structuri înfiinţate, respectiv Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi către societăţile cooperative de gradul I şi II asociate, mai exact a folosinţei unor active, aspect cu privire la care nu s-a luat nicio hotărâre. (vezi Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 - pag. 157, parag. ultim, şi pag. 159 parag. 2 vol. III, instanţă.
Nu există nicio menţiune, nici în Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 şi nici în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, luată în baza acestui proces-verbal, privind transmiterea, în proprietate, din patrimoniul Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa a unor bunuri imobile către cooperativele asociate.
Mai mult, s-a stabilit, dar numai la nivel de discuţie, că noua structură care se va înfiinţa va transmite folosinţa unor bunuri către cooperativele asociate, aspect care însă nu a fost preluat în hotărârea mai sus menţionată.
Ulterior înfiinţării Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa aceasta a încheiat, la data de 01.09.2005, contracte de comodat cu cooperativele de F. asociate şi care au avut ca obiect darea în folosinţă a bunurilor mobile şi imobile ce se regăseau în patrimoniul Uniunii, conform unei liste anexe, care făcea parte integrantă din contractul de comodat.
Faptul că nu s-a hotărât în sensul precizat de către reprezentantul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa este probat de consemnările reprezentând punctul de vedere chiar al martorei LL., care reprezenta, la acel moment, chiar această M., din Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, la momentul reorganizării în baza Legii nr. 1/2005, potrivit cu care, la întrebarea acesteia ce se va întâmpla cu restul patrimoniului, dacă va rămâne la M. de gradul II, respectiv la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, tot martora arată că această M., ca şi cooperativele de gradul I vor primi, în administrare, prin protocol, împreună cu celelalte cooperative de gradul I asociate, bunuri, cu menţiunea că "averea coop. rămâne pe organizaţia judeţeană, conform actelor de proprietate".
Este cert însă că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, nu s-a hotărât cu privire la aspectele puse în discuţie şi evidenţiate de instanţă.
Având în vedere însă că toate bunurile imobile ale fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa au intrat conform art. 120 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 în patrimoniul Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, potrivit actului constitutiv, corelat cu absenţa oricărei dispoziţii în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 privind transmiterea altor bunuri, care de altfel nici nu existau, în patrimoniul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, ca şi M. asociată, instanţa de fond a conchis că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu putea include în partea sa indivizibilă, niciun bun imobil, care să fi aparţinut, în proprietate, fostei Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
Astfel, conform argumentelor prezentate, indiferent de bunurile imobile pe care le deţinea Federala Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa, acestea au fost preluate şi înscrise în patrimoniul Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, conform art. 120 alin. (3) din Legea nr. 1/2005.
Deosebit de important în argumentaţia instanţei de fond sunt prevederile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, potrivit cu care Activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă şi partea indivizibilă, vor fi determinate conform situaţiei financiare încheiate la data reorganizării acestora, ori la data reorganizării fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, în patrimoniul acesteia existau bunuri imobile în valoare de 40.259.590 mii RON, care au intrat în patrimoniul Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, nefiind transmis, cu nici un titlu, nici un bun imobil în patrimoniul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa.
În sensul evidenţiat, în baza Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 a fost emisă o hotărâre fără număr care a fost depusă la dosarul de înregistrare al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, constituit la Judecătoria Constanţa şi care a fost actul în baza căruia s-a pronunţat Încheierea nr. 165/09.08.2005 prin care s-a dispus înscrierea AA. Constanţa în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, operaţiune care s-a realizat la data de 26.08.2005, astfel cum rezultă din certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 153/F/2005 din data de 29.08.2005 eliberat de Judecătoria Constanţa.
În consecinţă, s-a concluzionat, că această hotărâre este singura care poate fi luată în considerare în analiza procesului de reorganizare a cooperativelor şi organizaţiilor cooperatiste implicate în prezenta cauză şi de transmitere a patrimoniului acestora.
(Menţiunea este necesară având în vedere că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a invocat faptul că în baza aceleiaşi Adunări Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 s-ar fi adoptat şi o altă hotărâre, respectiv Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înfiinţarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa prin reorganizarea Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa precum şi la patrimoniul acesteia).
Concluzia instanţei de fond are la bază, în primul rând faptul că din Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 nu rezultă că aceste aspecte au fost discutate de membrii cooperatori, dimpotrivă, există menţiuni contrare, aceste menţiuni fiind regăsite doar în Hotărârea care nu poartă nici un număr, astfel încât este cert că numai aceasta reprezintă voinţa membrilor cooperatori prezenţi la Adunarea Generală, şi care a şi fost prezentată instanţei judecătoreşti, astfel cum am arătat.
Deşi în procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 rezultă că la întrebarea expresă a martorei LL. ce se va întâmpla cu restul patrimoniului, dacă va rămâne la M. de gradul II, respectiv la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, tot martora a arătat că această M., ca şi cooperativele de gradul I vor primi, în administrare, prin protocol, împreună cu celelalte cooperative de gradul I asociate, bunuri, cu menţiunea că "averea coop. rămâne pe organizaţia judeţeană, conform actelor de proprietate", în Hotărâre numerotată olograf cu nr. 2 la pct. 3 se face referire directă la faptul că "drepturile litigioase asupra imobilelor revendicate şi a fondului indivizibil care or rămâne la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, menţiune care, de altfel nu se regăseşte în întreg conţinutul procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005.
Un alt aspect contrar celor dezbătute cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 este şi împrejurarea că deşi în Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 la pct. 3 se consemnează că " Societatea M. de grad II E. rămâne cu activul şi pasivul E., inclusiv drepturile litigioase asupra imobilelor revendicate şi a fondului indivizibil, mai puţin bunurile mobile şi imobile predate Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, în Adunarea Generală Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 s-a hotărât ca averea coop. rămâne pe organizaţia judeţeană, conform actelor de proprietate" mai mult s-a aprobat "de a se transmite către aceasta a unor bunuri mobile în valoare de 1.200.000 mii RON şi a unor bunuri imobile în valoare de 40.259.590 destinate bunei funcţionări a Uniunii Judeţene care potrivit situaţiei financiare la data de 28.02.2005 stabilită pe baza balanţei de verificare, aprobată, în aceiaşi Adunare, reprezintă întreaga parte divizibilă şi indivizibilă a fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, menţiune care se regăseşte şi în Actul Constitutiv al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa astfel cum a fost validat de Judecătoria Constanţa.
Totodată, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a înfiinţat la data de 13.06.2005 fiind înregistrată la ORC Constanţa sub nr. x/2005, având ca asociaţi mai multe cooperative de F. de gradul I, înscrise în Anexa 1 la Actul Constitutiv. Potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Organizaţiile cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să îşi modifice statutele dacă nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi şi să le înregistreze la oficiul registrului comerţului în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Conform art. 117 alin. (5) din acelaşi act normativ, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), toate organizaţiile cooperatiste vor convoca adunarea generală a membrilor cooperatori care, în mod obligatoriu, va include pe ordinea de zi cel puţin: a) prezentarea situaţiei patrimoniului, a numărului părţilor sociale pentru fiecare membru cooperator, a modului de formare a capitalului social; b) aprobarea modificărilor statutului conform prevederilor prezentei legi; c) prezentarea situaţiei persoanelor care au făcut obiectul contestaţiilor prevăzute la alin. (4), în urma rezolvării contestaţiilor primite.
S-a observat, potrivit aspectelor care rezultă din Adresa nr. x din 25.06.2009 a Oficiului Registrului Comerţului, că organizarea în E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, a avut loc în baza Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 şi nu a Adunării Generale Extraordinare din data de 07.03.2005.
Se face trimitere în acest sens şi la Decizia civilă nr. 2412 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2006 din care rezultă că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a reorganizat în societate M. de gradul II prin Hotărârea AGEA din data de 16.05.2005 şi nu prin Hotărârea numerotată olograf nr. 2 luată în baza Adunării Generală Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005.
Având în vedere conţinutul Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înfiinţarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi la patrimoniul acesteia şi care ar fi fost adoptată în baza Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, nu ar mai fi fost necesară o nouă Adunare Generală care să hotărască din nou înfiinţarea aceleiaşi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa.
De asemenea, luând în considerare acelaşi conţinut al Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înfiinţarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa această hotărâre trebuia să se regăsească la dosarul privind pe E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa din cadrul Oficiului Registrului Comerţului, cu atât mai mult cu cât art. 44 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 prevede obligativitatea depunerii în cadrul Oficiului Registrului Comerţului, în termen de 15 zile de la data adoptării, a hotărârilor Adunării Generale, or, această hotărâre nu există în acel dosar.
Totodată, se evidenţiază că, la momentul Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 care a stat la baza înfiinţării E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu s-a prezentat şi nu s-a discutat situaţia patrimonială în sensul celor reţinute prin Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2, după cum nu s-a depus, ulterior nici Protocolul din data de 01.09.2005, la care vom face referire.
Este de menţionat că Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 devine publică abia când este depusă la instanţa civilă în cadrul procesului aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, în toamna anului 2006 când E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între K. Constanţa şi S.C. RR. S.R.L. Constanţa.
În baza Hotărârii nr. 2 se încheie la data de 01.09.2005 un Protocol care atestă predarea efectivă de către fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a bunurilor menţionate generic la pct. 3 din Hotărârea nr. 2, aspect apreciat ca fiind pur formal deoarece la aceea dată toate bunurile menţionate se aflau înregistrate în patrimoniile altor cooperative de F., constituite în baza Legii nr. 109/1996 şi reorganizate în baza Legii nr. 1/2005 iar pe rolul instanţelor civile nu existau litigii civile care să aibă ca obiect acţiuni în revendicare, pe dreptul comun, referitoare la bunurile înscrise la punctul II, III, IV şi V din acel protocol.
Totodată, bunurile menţionate la punctul II din Protocol nu se regăsesc, la data reorganizării fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, în patrimoniul acesteia respectiv în categoria bunurilor imobile în valoare de 40.259.590 mii RON şi aceasta conform situaţiei financiare la data de 28.02.2005 întocmită în baza balanţei de verificare.
Încheierea frauduloasă a celor două înscrisuri a fost posibilă întrucât martora LL. îndeplinea funcţia de preşedinte atât la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa cât şi la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, dar şi la Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa după cum şi contabilul şef, numitul SS., deţinea aceiaşi funcţie la primele două entităţi.
Relevant este faptul că, nici Protocolul din 01.09.2005 nu a fost depus la Oficiul Registrului Comerţului, el fiind invocat şi depus ca şi act subsecvent de anulare a uni contract de vânzare-cumpărare în faţa unei instanţe civile.
În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 3652/04.11.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2007 prin care s-a respins cererea G. - Societate M., denumire sub care s-a reorganizat K. Constanţa de a se constata nulitatea absolută a Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 şi a Protocolului din data de 01.09.2005 pe motiv de cauză ilicită şi imorală şi de ordine publică, Curtea de Apel a reţinut că, aceasta nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, întrucât, s-a avut în vedere doar faptul că G. - Societate M. nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor menţionate în Protocolul din 01.09.2005.
Referitor la Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2, instanţa civilă a susţinut că nu există nicio prevedere legală care să interzică adoptarea a 2 hotărâri în baza aceleiaşi adunări generale, că nu s-a făcut dovada că s-ar fi redactat ulterior, procesul-verbal al adunării cuprinzând referiri la hotărârea adunării privind transmiterea restului patrimoniului către M. de gradul II.
Nu s-au luat însă în considerare actele constitutive ale Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa şi ale E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, menţiunile exprese din procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, la nedepunerea Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 la Oficiul Registrului Comerţului la dosarul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, la dispoziţiile contradictorii din cele două hotărâri, cât şi la contradicţiile flagrante dintre cele dezbătute şi hotărâte în Adunarea Generală şi conţinutul Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2.
De altfel, prin ordonanţa din data de 02.11.2015 dispusă în Dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost admisă plângerea formulată de petenta G., fiind menţinută soluţia de clasare dispusă de procurorul de caz cu privire la infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripţie specială şi dispunându-se sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru a se pronunţa cu privire la desfiinţarea înscrisurilor care nu corespund realităţii şi anume: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa.
Ordonanţa mai sus menţionată s-a pronunţat urmare a plângerii formulate de G. reprezentată de inculpatul B., fosta K. Constanţa împotriva numiţilor LL., SS., NN. şi TT., în calitate de reprezentanţi ai fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. anterior în referire la redactarea şi semnarea a două înscrisuri, respectiv Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005 încheiat în baza acestei hotărâri.
Ordonanţa din 02.11.2015 a fost confirmată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa care fiind sesizat cu cererea de desfiinţare ca false atât a Hotărârii nr. 2 din 07.03.2005 cât şi a Protocolului din 01.09.2015 s-a pronunţat prin Încheierea nr. 320 din data de 12.05.2017 în Dosar nr. x/2016, definitivă, în sensul desfiinţării totale a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta E. Constanţa, care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Audiat de instanţa de fond martorul SS., contabil şef atât la fosta Federală cât şi la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa prezintă o situaţie ambiguă a modului în care s-a reorganizat fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa în Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, confundând cele două entităţi, pretinzând, contrar actelor analizate de instanţă, că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a preluat activul şi pasivul fostei Federale Judeţene, fără să menţioneze vreun act în baza căruia s-a realizat această transmitere, cu atât mai mult cu cât, referindu-se la Protocolul din data de 01.09.2005 martorul arată că a constituit doar o predare de dosare şi nu o predare a activului imobiliar al fostei Federale Judeţene.
Aspecte ambigue sunt prezentate de martor şi cu privire la patrimoniul Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, arătând că, pe lângă bunurile aflate în patrimoniul acesteia, fosta Federală mai avea şi alte bunuri imobile, fără să arate care erau acestea, unde erau evidenţiate, în baza căror acte de proprietate, atâta timp cât, chiar martorul a întocmit şi prezentat Adunării Generale din 07.03.2005 a fostei Federale Judeţene situaţia financiară a acesteia pe baza balanţei de verificare, conform celor reţinute de Curte.
Relevant este faptul că martorul recunoaşte că personal nu a întocmit şi nici nu i s-a prezentat vreo situaţie contabilă în baza căreia să fie menţionate în Protocolul din data de 01.09.2005 imobilele, presupus predate şi că probabil au fost văzute de către cei care au întocmit protocolul, însă, Curţii nu i s-a prezentat vreo situaţie contabilă, sau alte înscrisuri, anterioare datei menţionate în protocol, care să ateste că, menţiunile din Protocol sunt reale şi au la bază o documentare.
Martorul a susţinut însă că, în anul 2001 imobilul L. nu era înregistrat în contabilitatea fostei Federale Judeţene, iar la data de 28.02.2005, când s-a întocmit balanţa de verificare privind activul şi pasivul fostei Federale Judeţene, imobilul L. nu figura în datele din contul 212 - clădiri, astfel încât, se pune întrebarea, la care martorul menţionat nu a putut răspunde, în ce bază a fost menţionat acest imobil ca fiind predat E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, cu atât mai mult cu cât, la acea dată nu era niciun litigiu cu privire la imobilul menţionat.
A mai arătat că, întrucât, la acel moment imobilul L. nu era în contabilitatea fostei Federale Judeţene nu a fost preluat nici de AA. Constanţa şi nici de E. - Societate M. de F. de grad II.
Curtea de Apel a concluzionat, în baza argumentelor prezentate că, la data de 01.09.2005 E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a primit de la Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa numai bunuri în folosinţă, conform contractului de comodat încheiat între cele două entităţi şi listelor anexe - dosar instanţă - după cum şi celelalte cooperative de gradul I afiliate au primit, tot în baza unor contracte de comodat, bunuri în folosinţă, perfectarea acestor contracte fiind conformă cu cele dezbătute şi hotărâte de Adunarea Generală din data de 07.03.2005 cu ocazia reorganizării Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
Este de observat, în sensul concluziei Curţii, potrivit tuturor argumentelor prezentate, că marea majoritate a contractelor de închiriere pentru spaţiile locative din blocul L. au fost încheiate de către persoanele fizice, deţinători ai spaţiilor locative respective cu Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa în calitate de locator - proprietar şi nu cu E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, astfel încât, este cert că, nici M. respectivă nu se considera proprietară, acest drept fiind reclamat de AA. Constanţa prin perfectarea actelor respective dar aceasta numai din anul 2006.
Fiind întrebat expres cu privire la această situaţie, martorul SS. a menţionat că AA. Constanţa perfectă contractele de închiriere în calitate de proprietar locator prin aceea că această entitate ar apăra interesele cooperativelor afiliate şi totodată le-ar reprezenta, aspect ce nu corespunde realităţii juridice întrucât, pentru bunurile proprietatea cooperativelor afiliate sau care ar fi fost date în folosinţă sau administrare, numai acestea puteau încheia acte care să le angajeze juridic.
Cu privire la aceleaşi aspecte a fost audiată de instanţa de fond şi martora LL., persoană care a îndeplinit, la momentul reorganizării, funcţia de preşedinte al fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa şi care, după reorganizarea acesteia a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa dar şi al E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, după organizarea acesteia conform Legii nr. 1/2005, potrivit celor stabilite de instanţă.
Martora a menţionat că la data de 07.03.2005 s-au prezentat de către fosta Federală Judeţeană valoarea patrimoniului şi activele patrimoniale şi că AA. Constanţa s-a înregistrat cu întreaga valoare patrimonială a fostei Federale Judeţene cu menţiunea că, în această valoare era inclus şi valoarea imobilului L., aspect pe care instanţa de fond l-a înlăturat având în vedere materialul probator prezentat, inclusiv declaraţia martorului SS., contabilul şef, care a şi întocmit balanţa de verificare cu activul şi pasivul patrimonial al fostei Federale.
Asupra acestui aspect martora revine şi arată că, deşi în anul 2005 imobilul L. nu era la AA. Constanţa, în anul 2006, printr-o hotărâre judecătorească şi o adresă a Q. Bucureşti, în care se menţiona că bunurile cooperativelor dezafiliate se predau la Federala Judeţeană dacă nu sunt preluate de către o M. apropiată, s-a realizat înscrierea la administraţia financiară şi în evidenţa contabilă a E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a acestui imobil.
Martora a indicat hotărârea judecătorească ca fiind 1649/2006, care însă nu a putut fi identificată.
Fiind audiat cu privire la modalitatea de reorganizare a E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, reprezentantul acesteia, numitul NN. a arătat, în contradicţie cu susţinerile martorei LL. că, în anul 2005 această organizaţie cooperatistă s-a afiliat la AA. care s-a înfiinţat prin reorganizarea fostei Federale Judeţene şi că ar fi adus ca aport şi imobile.
Un al argument prezentat de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în sensul concluziei că, toate bunurile imobile evidenţiate în bilanţul contabil al cooperativelor asociate ar fi fost proprietatea acestei organizaţii cooperatiste este acela că, bilanţurile contabile ale acestora s-ar fi înaintat la E. care întocmea un bilanţ comun şi pe care îl înainta la organul financiar, argument care nu a fost primit de Curte: comunicarea bilanţurilor contabile se efectua de către cooperativele asociate în îndeplinirea unei obligaţii legale, şi nu determinat de faptul că bunurile imobile evidenţiate în contabilitatea cooperativelor asociate ar fi intrat în partea indivizibilă a E., ca bunuri proprietatea acestei organizaţii. Totodată, această obligaţie era impusă urmare a faptului că, potrivit art. 87 lit. a) şi f) şi n) din Legea nr. 109/1996, E. a) reprezintă interesele economice, financiare, juridice şi social-culturale ale K. şi ale casei teritoriale a cooperativelor de credit în faţa instituţiilor publice şi a instanţelor judecătoreşti şi f) acordă organizaţiilor cooperatiste asociate asistenţă de specialitate economico-financiară, tehnică şi juridică şi n) controlează respectarea prevederilor statutare de către organizaţiile cooperatiste asociate. De asemenea, comunicarea bilanţurilor contabile era impusă şi de prevederile art. 107 lit. a) şi d) din Legea nr. 109/1996, potrivit cu care Biroul executiv al E. are, de asemenea, următoarele atribuţii: a) sprijină activitatea economico-financiară a K. asociate, a casei teritoriale a cooperativelor de credit şi a unităţilor proprii şi d) organizează controlul financiar de gestiune al K. asociate; analizează şi valorifică concluziile controlului.
De altfel, deşi bilanţurile cooperativelor asociate se comunicau E., aceste cooperative depuneau, în nume propriu propriile bilanţuri la Administraţia Financiară şi propriile declaraţii de impunere.
În baza tuturor acestor argumente s-a înlăturat concluzia expertului contabil UU. din conţinutul raportului de expertiză efectuată în prezenta cauză potrivit cu care, potrivit Legii nr. 1/2005 şi conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005, fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa s-a reorganizat în E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, fiind evident că fosta Federală Judeţeană s-a reorganizat în baza Legii nr. 1/2005 prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 07.03.2005 în AA. Constanţa, care a preluat şi întregul patrimoniu al fostei Federale Judeţene.
În ceea ce priveşte G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa şi istoricul imobilului L. s-au evidenţiat următoarele:
În anul 1971, în baza Legii nr. 6/1970 s-a înfiinţat M. de F. oraş Constanţa, aspect probat cu Certificatul nr. x/08.03.1971 care ulterior îşi schimbă denumirea în M. de Producţie, Achiziţii şi Desfacerea Mărfurilor Constanţa, aspect probat cu Certificatul nr. x/05.11.1982.
Iniţial, imobilul L. s-a aflat în proprietatea Băncii O., drept de proprietate dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare din data de 17.02.1937.
În anul 1950, prin operaţiunea de lichidare a Băncii O. de către M., aceasta din urmă preia activul şi pasivul instituţiei bancare, preluarea fiind dispusă prin hotărârea Uniunii K. Constanţa.
În aceste condiţii, în anul 1950, imobilul L. este înscris ca activ în patrimoniul Cooperativei M.
În anul 1955 are loc fuziunea între M. şi M. P.
În anul 1962 imobilul L. apare ca fiind în patrimoniul Uniunii Regionale a K. Dobrogea, conform procesului-verbal din 30.04.1955, care, în urma reorganizării teritoriale din anul 1968 şi-a schimbat denumirea în Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F., imobilul L. fiind identificat în patrimoniul acestei uniuni, aspect probat cu Declaraţia AA. nr. 3355/01.02.1980 asupra impozitului pe clădiri.
În anul 1955, urmare a unor decizii politice luate de fostul partid comunist, au fost desfiinţate ca persoane juridice cooperativele de F. fapt pentru care imobilele care s-au aflat în proprietatea fostelor cooperative de F. au fost predate Uniunilor teritoriale ale K. şi de Credit, situaţie care a durat până în anul 1971, an în care s-a înfiinţat M. de F. K. Constanţa în baza Legii nr. 6/1970.
Prin Hotărârea Plenarei C. civ. al PCR din 22 - 23 martie 1978 s-a dispus transferul unor mijloace fixe de la Uniunea Centrală a K. la organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. În baza acestei Hotărâri s-a emis Decizia nr. 67/24.04.1979 de Uniunea Centrală a K. - Q. cu privire la aplicarea în cooperaţia de F. a noului mecanism economico-financiar.
Potrivit Deciziei nr. 67/24.04.1979 emisă de Uniunea Centrală a K. - Q., s-au aprobat normele privind finanţarea investiţiilor şi transferul fondurilor fixe la organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. iar ulterior, în baza circularei Q. nr. x din 15.05.1979, dată în aplicarea Deciziei nr. 67/1979 s-a prevăzut că decontarea şi evidenţa fondurilor fixe redistribuite (transferate) între organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. se va face - fără plată - prin transmiterea corespunzătoare a mijloacelor din activ şi a sumelor din pasiv, conform regulilor contabile trasate prin această circulară.
În aplicarea acestei Decizii şi a circularei menţionate, imobilul L. a fost transferat de la fosta AA. Constanţa la M. de F. Oraş Constanţa, aspect probat cu Adresa nr. x/14.02.1980.
Astfel cum rezultă din conţinutul acestei adrese, fosta AA. Constanţa instrucţionează M. de F. Oraş Constanţa să înregistreze în evidenţa contabilă şi de gestiune clădirea cu valoarea de 626.000 RON cu o uzură calculată, la acea vreme de 280.448 RON şi cu o amortizare de 2764 RON, urmând ca, în continuare M. de F. Oraş Constanţa să calculeze şi să înregistreze amortizare pentru anul 1980 şi în continuare. Reţinem că, prin aceiaşi adresă se menţionează şi scoaterea din evidenţa contabilă şi de gestiune a fostei AA. Constanţa a imobilului menţionat, prin stornare în roşu.
Potrivit actelor mai sus menţionate, s-a realizat un transfer al mijloacelor fixe, operaţiune care urma să fie înregistrată atât în evidenţa contabilă dar şi de gestiune.
În aceste acte nu se face vorbire de vreun drept de administrare sau de folosinţă, ci chiar de transferul mijlocului fix, cu evidenţiere contabilă şi de gestiune, cu calculul şi suportarea amortismentului, cu înregistrarea la administraţiile financiare şi obligativitatea plăţii impozitului pe mijlocul fix respectiv.
Ar rezulta deci, în viziunea instanţei de fond, că actele normative menţionate s-au dat tocmai pentru a exista baza legală de transmitere chiar a dreptului de proprietate asupra mijloacelor fixe respective de la uniunile naţionale sau judeţene, cu atât mai mult cu cât acestea nu mai puteau desfăşura activităţi economice, respectiv de la forurile teritoriale către întreprinderile cooperatiste, respectiv către cooperativele de F.
În sensul reţinut ar fi şi practica judiciară, fapt pentru care se face trimitere la Decizia nr. 826/A din 27.05.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, care în acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil promovată de o M. de F. în contradictoriu cu Q., care plecând de la actul de transmitere a unui imobil în baza Deciziei mai sus menţionate de către Q. către M. de F., constată existenţa unui drept de proprietate asupra acelui imobil, în favoarea cooperativei de F.
Totodată, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/14.02.1980, imobilul L. a fost transmis de către fosta AA. Constanţa către M. de F. Oraş Constanţa.
La data transmiterii, fosta AA. Constanţa a depus declaraţii de impunere aferente anului 1980, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/15.02.1980.
M. de F. Oraş Constanţa a înregistrat şi depus la Administraţia Financiară a Municipiului Constanţa declaraţia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi a taxei pentru folosirea terenurilor proprietatea statului, figurând în evidenţele fiscale la matricola 92 începând cu anul 1982 cu o valoare de inventar de 626.000 RON şi un impozit pe clădiri de 4695 RON, conform Adresei nr. x din data de 04.10.1991.
Relevantă sub aspectul titlului cu care a fost transferat imobilul L. de la fosta AA. Constanţa către M. de F. Oraş Constanţa ar fi Adresa nr. x/20.01.1993 a Uniunii Generale a K. şi Credit - Q. potrivit cu care "în urma măsurilor de reorganizare a cooperaţiei, patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietatea K. locale. În acest fel, bunurile care au aparţinut fostelor Bănci O. din Constanţa, între care şi imobilul din B-dul x cu terenul aferent se regăsesc în patrimoniul K. Constanţa ca parte a capitalului său social".
Deci, în înscrisul menţionat se arată expres că imobilul L. situat pe Bd. x se regăseşte în patrimoniul Cooperaţiei de F. K. Constanţa şi face parte din capitalul său social."
De asemenea, s-a reliefat, în aceiaşi adresă, în mod expres că "proprietatea asupra acestui imobil a fost înscrisă în actele contabile - bilanţurile anuale - începând din anul 1981", menţiune care ar corespunde actelor normative la care s-a făcut referire, respectiv Decizia nr. 67/24.04.1979 emisă de Uniunea Centrală a K. - Q. şi Hotărârea Plenarei C. civ. al PCR din 22 - 23 martie 1978 prin s-a dispus transferul unor mijloace fixe de la Uniunea Centrală a K. la organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F.
Relevantă în susţinerea concluziei Curţii ar fi şi Hotărârea nr. 6 din 18 - 19 octombrie 1994 emisă de Q. - Consiliul de Administraţie care la art. 1 dispune inventarierea tuturor mijloacelor fixe (construcţii, terenuri etc.) proprietatea unităţilor cooperaţiei de F., pe baza actelor de proprietate, grupate în funcţie de modul de dobândire: act de vânzare-cumpărare, act de donaţie, act de atribuire în dotare, act de dobândire prin construcţii şi alte forme de dobândire, fiind evident că, şi bunurile care, potrivit actelor normative şi deciziilor anterioare au fost transferate în patrimoniul unităţilor cooperatiste erau apreciate ca fiind proprietatea acestora.
În anul 1991, M. de Producţie, Achiziţii şi Desfacerea Mărfurilor Constanţa îşi schimbă denumirea în M. de F. oraş Constanţa aspect ce rezultă din certificatul de înmatriculare eliberat la data de 15.02.1991, Jx/x/1991.
Ulterior, în baza Deciziei nr. 208/12.12.1991 emisă de Uniunea Centrală a K. şi de Credit Q. Bucureşti se decide, conform prevederilor Legii nr. 67/1990 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F. şi de credit, reorganizarea sistemului cooperatist.
În referire la această reorganizare se emite Adresa nr. x/03.06.1992 de către fosta Federală Judeţeană Constanţa către Oficiul Registrului Comerţului al Judeţului Constanţa din care rezultă că toate organizaţiile cooperatiste sunt organizate în sistem, unitatea de bază fiind cooperativele care sunt asociate în Uniuni Judeţene iar Uniunile Judeţene sunt reunite în Uniuni Centrale cooperatiste.
Conform aceleiaşi adrese, fiecare din verigile alcătuitoare ale sistemului are personalitate juridică şi este deci titulara unui patrimoniu propriu şi întrucât fiecare M. de F. are personalitate juridică distinctă de a E. Constanţa, are un patrimoniu propriu şi au fost înmatriculate la Registrul Comerţului ca agenţi economici şi nu ca subunităţi ale E.
Relevantă este şi Hotărârea nr. 6 din 18 - 19 octombrie 1994 emisă de Q. - Consiliul de Administraţie care la art. 1 dispune inventarierea tuturor mijloacelor fixe (construcţii, terenuri etc.) proprietatea unităţilor cooperaţiei de F., pe baza actelor de proprietate, grupate în funcţie de modul de dobândire: act de vânzare-cumpărare, act de donaţie, act de atribuire în dotare, act de dobândire prin construcţii şi alte forme de dobândire, fiind evident că, şi bunurile care, potrivit actelor normative şi deciziilor anterioare au fost transferate în patrimoniul unităţilor cooperatiste erau apreciate ca fiind proprietatea acestora.
În aceste condiţii legislative şi decizionale, în baza Adunării Generale a membrilor cooperatori din cadrul M. de F. oraş Constanţa din data de 28.10.1991 care a avut ca temă constituirea K. Constanţa, s-a hotărât schimbarea denumirii Cooperativei de F. oraş Constanţa în K. Constanţa, noul statut, organele de conducere, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din data de 28.10.1991.
Relevant este faptul că, la acest moment s-a hotărât ca noul K. Constanţa să se asocieze, pe baza interesului reciproc la E. Constanţa, mai exact la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa.
Aşadar, se concluzionează că este cert că la momentul asocierii cu fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, K. Constanţa avea în patrimoniul propriu imobilul L., fapt probat cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă de fosta AA. Constanţa dar şi cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă tot de fosta AA. Constanţa.
În sensul acestei concluzii este şi faptul că, şi fosta AA. Constanţa şi-a înregistrat imobilul în patrimoniul propriu tot în urma unei hotărâri de reorganizare a sistemului cooperatist, la fel cum s-a întâmplat şi la momentul 1980, când urmare a unei Hotărâri a Plenarei PCR din 1979 s-a hotărât o nouă reorganizare a sistemului cooperatist cu obligaţia transferării bunurilor de la uniunile teritoriale la cooperativele de F. şi nu urmare a faptului că fosta AA. Constanţa ar fi realizat din fonduri proprii investiţia constând în imobilul L.
În consecinţă, la momentul asocierii, respectiv în anul 1992, la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa care a luat fiinţă tot în anul 1991, prin reorganizarea fostei AA. Constanţa, cooperativei K. Constanţa nu i s-ar fi dat în administrare niciun bun de către Federala Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa.
Tocmai de aceea, pentru a dovedi totuşi că imobilul L. s-ar fi aflat la momentul 1992, când ia fiinţă K. Constanţa şi se hotărăşte asocierea acesteia la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa, în patrimoniul acesteia din urmă, se întocmeşte în fals Protocolul din data de 18.05.1992, atât din punct de vedere formal cât şi al operaţiunii juridice menţionată că ar fi avut loc, respectiv transmiterea către K. Constanţa a dreptului de administrare asupra unor imobile, inclusiv asupra imobilului L.
Protocolul din data de 18.05.1992 şi Anexa nr. 1 la acesta au fost înlăturate de Curte din probatoriul care ar dovedi, potrivit acuzării, că imobilul L. ar fi făcut parte din patrimoniul fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa având în vedere următoarele argumente:
Astfel, Curtea reţine că înscrisul intitulat Protocol din 18.05.1992 că acesta este încheiat " între E., succesoare de drept a AA. - JJ. -KK. Constanţa, KK. Dobrogea şi K. Constanţa, succesoare de drept a CC., M. de F. Constanţa, în baza art. 16 din Legea nr. 67/1990 şi a statutului E., privind transmiterea în administrare, din patrimoniul E., a următoarelor imobile, de la data executării lor şi punerii în funcţiune."
Se mai menţionează că "Predarea primirea s-a făcut pe bază de inventar între cele două părţi" precum şi faptul că " Imobilele transmise sunt enumerate în anexa care face parte integrantă din prezentul protocol". Examinând listele anexe s-a constatat că acest protocol are o singură anexă, respectiv Anexa Nr. 1, anexă care, potrivit menţiunilor de pe aceasta a fost întocmită la aceiaşi dată cu protocolul, respectiv 18.05.1992. În această anexă este menţionat şi imobilul L., la poziţia 29, menţionându-se că acesta a fost transmis prin fuziuni succesive din anul 1937.
Materialul probator avut în vedere la formarea unor concluzii de către Curte, cu privire la acest înscris, este constituit din considerentele Ordonanţei din 22.08.2008 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2007, ale Sentinţei penale nr. 1239/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosar nr. x/2008 definitivă prin Decizia penală nr. 85/30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa dar şi din declaraţiile martorilor LL. şi U., audiaţi de Curte în prezentul dosar.
Referitor la condiţiile în care s-ar fi încheiat Protocolul din 18.05.1992, martorul U. a arătat că şi-a recunoscut semnătura de pe înscris cu menţiunea că niciodată nu i s-a prezentat un original a acelui înscris şi nu îşi aminteşte dacă a semnat originalul acelui înscris sau doar copia.
Totodată martorul a susţinut că nu îşi aduce aminte în ce condiţii s-a încheiat acel protocol fără să poată preciza anul în care a semnat acel protocol, dacă, la momentul semnării erau sau nu trecute toate bunurile menţionate în lista anexă, dacă cele consemnate în protocol corespund sau nu realităţii martorul susţinând că nu îşi aduce aminte niciun aspect.
Ulterior martorul revine şi arată că probabil protocolul l-a semnat în anul 1992 şi că în protocol erau consemnate clădirile din Satul de Vacanţă.
Martora LL. a susţinut că prin protocolul din 18.05.1992 s-au evidenţiat imobilele care au fost date în administrarea K. de la nivelul judeţului Constanţa.
Totodată, martora a arătat că, acel protocol a fost semnat de aceasta în calitatea sa de Preşedinte al Comisiei de Inventariere dar şi pentru numitul VV., care la acel moment avea calitatea de Preşedinte al fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
Arată martora că, originalul acelui protocol a dispărut şi nu a mai fost găsit iar înscrisul existent este o copie a acestuia rezultată prin multiplicare, copie pe care a semnat-o şi s-a aplicat ştampila în original, operaţiune pe care a efectuat-o întrucât înscrisul a fost solicitat de organele de poliţie.
Martora nu a recunoscut că ar fi depus în dosarele aflate pe rolul instanţelor civile un astfel de protocol.
Martora a recunoscut că la data de 18.05.1992, dată la care s-ar fi încheiat protocolul, nu a existat şi anexa acestuia întrucât era imposibil să se fi realizat inventarierea tuturor bunurilor la care se face referire cu menţiunea că inventarierea a durat mai mulţi ani.
De asemenea, martora a susţinut că anexa s-ar fi întocmit în anul 1994 întrucât inventarierea bunurilor la M. de F. oraş Constanţa s-ar fi terminat pe la jumătatea anului 1994.
Referitor la martorul U., martora LL. arată că, în anul 1992 U. era contabil la un complex de alimentaţie publică din Sat Vacanţă şi urmare a fuziunii dintre acest complex şi M. de F. oraş Constanţa a devenit Preşedinte al K. Constanţa.
A mai menţionat că, pe înscrisul intitulat Protocol s-a aplicat ştampila K. Constanţa şi s-a semnat de martorul U. întrucât inventarierea fiind terminată în anul 1994 nu mai exista ştampila din 1992.
Curtea a apreciat, în baza acestui material probator, că nu se poate dovedi că între părţile menţionate în Protocol a avut loc un acord de voinţă privind transmiterea dreptului de administrare de la fosta Federală Judeţeană către K. Constanţa, ca persoane juridice menţionate în protocol, neexistând certitudine dacă, în mod real s-a încheiat un asemenea acord şi dacă, chiar în măsura în care am accepta că a existat un astfel de acord, acel acord a privit chiar bunurile menţionate în Anexa Nr. 1.
Raportat la depoziţia martorei LL., doar înscrisul intitulat Protocol, fără lista anexă s-ar fi încheiat în anul 1992 şi că, la acea dată ar fi semnat protocolul pentru fosta Federală judeţeană, însă, martora nu putea să semneze nici în nume personal pentru a angaja organizaţia cooperatistă din punct de vedere juridic în transmiterea unor drepturi întrucât, la acea dată, nu avea calitatea de Preşedinte al fostei Federale Judeţene şi nici să semneze în numele Preşedintelui întrucât nu a fost desemnată cu puteri de reprezentare a organizaţiei cooperatiste în raporturile cu alte cooperative sau cu terţe persoane de către organele de conducere ale fostei Federale Judeţene sau de către Preşedintele acesteia.
Dacă Protocolul a fost încheiat în luna mai 1992, nu putea fi încheiat cu K. Constanţa întrucât, la acea dată, acea M. nu exista, K. Constanţa fiind înscrisă la Registrul Comerţului la data de 16.06.1992, astfel încât, la momentul mai 1992 funcţiona, ca entitate juridică M. de F. oraş Constanţa.
De altfel, aceasta din urmă este menţionată în Protocol ca fiind una din societăţile cooperatiste din care s-a reorganizat K. Constanţa, aspect imposibil, întrucât la acel moment nu se produsese o asemenea reorganizare.
De asemenea, dacă Protocolul s-ar fi încheiat în anul 1992, nu putea fi semnat în mod valabil pentru K. Constanţa de către martorul U. întrucât, la acel moment, martorul era doar contabil la un complex de alimentaţie publică din Sat Vacanţă, acesta devenind Preşedinte al K. Constanţa la data de 07.10.1994.
Sintetizând, acel Protocol este încheiat în numele fostei Federale Judeţene de către o persoană care nu avea calitatea să angajeze organizaţia cooperatistă în transmiterea unor drepturi, este perfectat cu o societate cooperatistă care nu exista, iar pentru aceasta a semnat o persoană care nici măcar nu făcea parte din acea M. ci dintr-o altă structură, respectiv, M. Sat Vacanţă şi oricum nu avea atribuţii de reprezentare sau de angajare a cooperativei în acte de transmitere a unor drepturi.
Ar deveni astfel cert că, la data de 18.05.1992 nu s-a încheiat niciun Protocol, acesta fiind fals, nu numai din punct de vedere formal dar şi al conţinutului acestuia, astfel încât operaţiunea juridică consemnată nu s-a produs.
În ceea ce priveşte Anexa nr. 1, aceasta nu s-a întocmit în anul 1992, neputându-se stabili, pe bază de probe, data întocmirii acestuia, probabil după data de 07.10.1994, dată la care la K. Constanţa a devenit preşedinte martorul U.
De altfel, în viziunea instanţei de fond un asemenea Protocol era inutil întrucât, la acea dată, cel puţin imobilul L., se afla deja în patrimoniul Cooperativei de F. oraş Constanţa, în baza Adreselor nr. x/14.02.1980 şi nr. y/14.02.1980 ambele emise de către fosta AA. Constanţa, imobil care ieşise din contabilitatea fostei Federale Judeţene şi fusese înregistrat în contabilitatea Cooperativei de F. oraş Constanţa, aceasta înregistrându-se cu acest imobil la Administraţia Financiară, aspecte care au fost deja analizate de Curte.
În anul 1994, K. Constanţa a fuzionat, prin absorbţie cu M. Sat Vacanţă în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a membrilor cooperatori din cadrul Cooperativei Sat Vacanţă din data de 12.09.1994, ocazie cu care s-a întocmit şi s-a prezentat bilanţul contabil al Cooperativei Sat Vacanţă la data de 30.09.1994 dar şi situaţia analitică a contului 2121 - clădiri la data de 30.09.1994 care cuprinde totalitatea bunurilor imobile aparţinând Cooperativei Sat Vacanţă, a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a membrilor cooperatori din cadrul K. Constanţa din data de 15.09.1994, ocazie cu care s-a întocmit şi s-a prezentat bilanţul contabil al K. Constanţa din data de 19.09.1994 dar şi situaţia analitică a contului 2121 - clădiri la data de 30.09.1994 care cuprinde totalitatea bunurilor imobile aflate în patrimoniul K. Constanţa, situaţie analitică unde la nr. crt. 1 se regăseşte imobilul L.
Relevant este faptul că la şedinţa Adunării Generale Extraordinare a membrilor cooperatori din cadrul K. Constanţa din data de 15.09.1994, a participat şi martora LL., în calitate de Preşedinte a fostei Federale Judeţene care a fost de acord cu fuziunea prin absorbţie a celor două cooperative, sens în care aceasta semnează Decizia nr. 64/16.09.1994.
Potrivit acestei decizii se menţionează că preluarea patrimoniului fostei Cooperative Sat Vacanţă de către K. Constanţa se va face pe baza unui protocol, menţiune prin care, martora ar recunoaşte implicit că, la acel moment, cele două cooperative aveau un patrimoniu propriu, respectiv cel prezentat în bilanţul contabil şi în situaţia analitică a contului 2121 - clădiri şi totodată cu situaţia centralizată a bunurilor imobile, existente în patrimoniul K. Constanţa, întocmită ca urmare a fuziunii, în care sunt evidenţiate toate bunurile imobile aparţinând K. Constanţa, după fuziune şi în care se regăseşte şi imobilul L.
S-a concluzionat că bilanţul contabil anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat reprezintă reperul în funcţie de care se apreciază întinderea părţii indivizibile din proprietatea organizaţiei cooperatiste, în accepţiunea legii, ceea ce înseamnă că, în viziunea legiuitorului, criteriul de stabilire a mărimii patrimoniului cooperativei de F. este acela al evidenţierii contabile, ceea ce atrage concluzia că dovada dreptului de proprietate asupra activelor patrimoniale, în speţă mijlocul fix, o constituie documentele contabile, unicele relevante pe aspectul analizat.
Documentele contabile menţionate, prin depunerea lor la administraţiile financiare şi la Oficiul Registrului Comerţului devin publice şi opozabile terţilor.
În sensul arătat de instanţă sunt şi concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fila x din raport, potrivit cu care din analiza patrimoniului cooperativei din punctul de vedere al actului normativ mai sus menţionat, imobilul L. a făcut parte din partea indivizibilă a patrimoniului cooperativei încă din anul 1980 şi se afla în evidenţele contabile şi de gestiune ale K. Constanţa reorganizată, aşa cum era legal.
Curtea nu a fost de acord cu menţiunea potrivit cu care acest imobil ar fi făcut parte din partea indivizibilă a patrimoniului cooperativei întrucât era parte din partea indivizibilă a organizaţiilor cooperaţiei de F. şi ale cooperaţiei de credit, acumulat de aceasta în decursul întregii lor activităţi, întrucât, la data asocierii la fosta Federală Judeţeană a K., respectiv în anul 1992, odată cu înfiinţarea K. Constanţa, imobilul L. era deja în patrimoniul K. Constanţa, respectiv din anul 1980, potrivit argumentelor mai sus prezentate, şi mai mult, la data reorganizării fostei AA. Constanţa în Federala Judeţeană, acest imobil nu apare ca fiind preluat de noua organizaţie.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 109/1996, şi a consecinţelor juridice pe care le produce art. 160 din actul normativ menţionat, se creează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea K. Constanţa, cu atât mai mult cu cât, această M. avea şi posesia imobilului şi se comporta ca un proprietar, perfectând contracte de închiriere cu persoanele fizice care locuiau în imobilul L. sau cu persoane juridice, sens în care se face trimitere la contractele de închiriere perfectate până la data vânzării imobilului L. prin licitaţie publică, de către K. Constanţa în calitate de proprietar locator şi persoanele fizice care ocupau apartamentele din imobil în calitate de chiriaşi dar şi la declaraţiile martorilor, chiriaşi în acel imobil.
Astfel, martora Y. a arătat că, iniţial a avut încheiat contract de închiriere cu K. Constanţa, unde preşedinte era inculpatul B. şi a achitat chiria către această societate însă, întrucât, la un moment dat, inculpatul le-a solicitat plata chiriei în euro, a preferat să încheie un nou contract cu JJ. Constanţa, sens în care a discutat cu preşedinta acestei organizaţii, respectiv martora LL. dar şi cu administratorul care i-au spus că acceptă să încheie cu ei contracte.
Martorul a arătat că nu i s-a precizat în baza căror acte se pretinde acea organizaţie ca având calitatea de proprietar.
Martora Z., a declarat că locuieşte, în calitate de chiriaş, în imobilul L. din anul 1969, că iniţial contractul de închiriere s-a perfectat cu JJ., apoi cu M. Constanţa.
A susţinut martora că, la un moment dat, a fost chemată de inculpatul B. la sediul societăţii din Satul de Vacanţă, împreună cu alţi chiriaşi şi li s-a adus la cunoştinţă că urmează să renegocieze clauzele contractului de închiriere, inclusiv cuantumul chiriei care urma să se achite în euro, fapt pentru care s-au dus la sediul E., despre care cunoştea că ar fi forul tutelar, mai mult considera că proprietarul imobilului ar fi AA. şi aceasta întrucât primele contracte de închiriere ar fi fost semnate cu această organizaţie.
A precizat martora că a la sediul E., persoanele nemulţumite au relatat situaţia de fapt care nu le convenea, condiţii în care martora a perfectat un contract de închiriere cu AA., de fapt cu M. de F. care este o M. din subordinea AA.
Fiind audiată, martora DD. a susţinut că a lucrat la JJ. timp de 22 de ani şi în calitatea sa de angajat i s-a închiriat un spaţiu în imobilul L. după care, contractul de închiriere a fost semnat cu K. Constanţa.
Martora relatează că, la un moment dat inculpatul B. le-a adus la cunoştinţă că trebuie să renegocieze cuantumul chiriei, mai mult că aceasta urmează să fie plătită în euro şi, întrucât nu a fost de acord, la fel ca şi ceilalţi chiriaşi s-au deplasat la sediul E. unde s-au încheiat alte contracte de închiriere.
Curtea a remarcat că, singura împrejurare care a determinat perfectarea contractelor de închiriere între AA. Constanţa în calitate de proprietar şi de K. Tomis în calitate de administrator al imobilului cu chiriaşii persoane fizice nu a fost o modificare reală în situaţia juridică a imobilului, prin pronunţarea vreunei hotărâri judecătoreşti care să ateste dreptul de proprietate al AA. Constanţa ci doar refuzul chiriaşilor de a mai încheia contracte de închiriere cu societatea unde administrator era inculpatul B.
Mai mult, Curtea a reţinut, că acest refuz a fost impus de reprezentanţii E. Constanţa.
Astfel, audiat cu privire la modalitatea în care s-au încheiat contractele de închiriere, numitul NN., persoană care a reprezentat E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în procesul penal, a arătat că aceste contracte au fost încheiate prin chemarea chiriaşilor din imobilul L. la sediul E. cărora, după ce li s-au prezentat argumentele juridice privind deţinerea de către această organizaţie a calităţii de proprietar al imobilului li s-a pus în vedere să încheie un nou contract de închiriere cu noul proprietar întrucât altfel, E., va solicita evacuarea lor urmare a neperfectării contractului de locaţiune cu E.
Se reţine că, pe de o parte, se infirmă declaraţiile martorilor persoane fizice, chiriaşi în imobilul L. potrivit cu care din proprie iniţiativă s-au deplasat la sediul E. ca urmare a demersurilor inculpatului B. de a le majora cuantumul chiriei şi de a o achita în euro, fiind mult mai probabil ca aceştia să fie chemaţi de E. care avea interesul de a intra în posesia imobilului L. după înregistrarea imobilului în evidenţele sale contabile.
Martorii persoane fizice, chiriaşi ai imobilului infirmă însă susţinerea numitului NN. potrivit cărora li s-ar fi prezentat argumente juridice în sensul că E. este proprietarul imobilului, aspect care a fost înlăturat şi de prima instanţă având în vedere că, persoanele audiate nu au pregătire juridică, mai mult, unele dintre ele sunt şcolarizate la nivel de 4 clase şi toate au precizat că nu pot face nicio distincţie între diferitele forme de organizare ale cooperaţiei de F., nu cunosc motivul pentru care, deşi E. se pretindea proprietar, contractele de închiriere au fost perfectate cu M. de F. Tomis însă cu menţionarea calităţii de proprietar al AA. Constanţa.
De asemenea, se reţine că, la acel moment, s-a practicat o formă de şantaj de către reprezentanţii E. Constanţa în sensul că li s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a fi evacuaţi din imobil dacă nu vor încheia cu E. Constanţa noile contracte.
Se consideră şi faptul că acele persoane au fost induse în eroare întrucât deşi li s-a prezentat că proprietarul acelui imobil este E. în concret, acele contracte s-au perfectat cu alte organizaţii cooperatiste, distincte de E.
Reprezentanţii E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa au acţionat în această modalitate abia în anul 2005 după ce, sub pretextul reorganizării fostei Federale Judeţene, au emis, în fals, Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a fostei Federale Judeţene din 07.03.2005 şi Protocolul din 01.09.2005, acte care, potrivit argumentelor mai sus prezentate au fost considerate ca fiind false.
În consecinţă, la nivelul anului 2005 nu a intervenit nicio modificare în situaţia juridică a imobilului L. care să permită, în mod legal, încheierea contractelor de închiriere cu o parte din chiriaşii imobilului L.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa care se pretindea continuatoarea fostei AA. Constanţa şi respectiv a fostei Federale Judeţene a K., şi totodată, în această calitate, se pretindea proprietarul imobilului L., totuşi, începând cu anul 2006 nu a semnat în această calitate pretinsă, contractele de închiriere cu chiriaşii persoanele fizice, ceea ce evident, conduce la concluzia că organele de conducere cunoşteau că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este continuatoarea fostei Federale Judeţene şi că nu au pretinsa calitate de proprietar asupra imobilului L.
În acest mod, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa achiesează la concluziile Curţii, respectiv că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este continuatoarea fostei Federale Judeţene şi că nu are calitatea de proprietar asupra imobilului L.
Tot din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 109/1996 a fost înlăturată şi susţinerea reprezentanţilor E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a faptului că, toate bunurile imobile evidenţiate în bilanţul contabil al cooperativelor asociate ar fi fost proprietatea acestei organizaţii cooperatiste întrucât bilanţurile contabile întocmite de cooperativele de F. asociate s-ar fi înaintat de acestea la E. care întocmea un bilanţ comun şi pe care îl înainta la organul financiar.
Astfel, conform art. 91 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 109/1996 "organizaţiile cooperatiste asociate la E. au următoarele îndatoriri: b) să comunice la E. bilanţul contabil, datele statistice şi alte informaţii în legătură cu activitatea sa"
În consecinţă, comunicarea bilanţurilor contabile se efectua de către cooperativele asociate în îndeplinirea unei obligaţii legale, şi nu determinat de faptul că bunurile imobile evidenţiate în contabilitatea cooperativelor asociate ar fi intrat în partea indivizibilă a E., ca bunuri proprietatea acestei organizaţii.
Totodată, această obligaţie era impusă urmare a faptului că, potrivit art. 87 lit. a) şi f) şi n) din Legea nr. 109/1996, E. reprezintă interesele economice, financiare, juridice şi social-culturale ale K. şi ale casei teritoriale a cooperativelor de credit în faţa instituţiilor publice şi a instanţelor judecătoreşti, acordă organizaţiilor cooperatiste asociate asistenţă de specialitate economico-financiară, tehnică şi juridică şi controlează respectarea prevederilor statutare de către organizaţiile cooperatiste asociate.
De asemenea, comunicarea bilanţurilor contabile era impusă şi de prevederile art. 107 lit. a) şi d) din Legea nr. 109/1996, potrivit cu care Biroul executiv al E. are, de asemenea, următoarele atribuţii: a) sprijină activitatea economico-financiară a K. asociate, a casei teritoriale a cooperativelor de credit şi a unităţilor proprii şi d) organizează controlul financiar de gestiune al K. asociate; analizează şi valorifică concluziile controlului;
De altfel, deşi bilanţurile cooperativelor asociate se comunicau E., aceste cooperative depuneau, în nume propriu propriile bilanţuri la Administraţia Financiară şi propriile declaraţii de impunere.
Un alt Protocol de care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a folosit pentru a crea convingerea că ar fi proprietarul imobilului L. este Protocolul nr. 1 din data de 31.08.2000.
Conform menţiunilor din acest înscris acesta s-a perfectat între E. Constanţa, (pentru rigurozitate în termeni şi pentru a se evita confuziile, subliniem că este vorba de fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa) şi K. Constanţa prin reprezentanţii săi legali, Preşedinte R. şi contabil şef U. având ca obiect modalitatea de administrare a spaţiilor proprietatea E. Constanţa, în sensul că spaţiile proprietatea E. Constanţa, potrivit Anexei nr. 1 vor fi date în administrarea Cooperativei de F., în vederea desfăşurării de activităţi proprii.
Totodată, s-a menţionat că, începând cu data prezentului Protocol, E. Constanţa ia în patrimoniu clădirile care îi aparţin de drept urmând să efectueze operaţiunile contabile corespunzătoare noii situaţii.
De asemenea, se consemnează că, odată cu semnarea prezentului Protocol îşi încetează aplicabilitatea protocolul încheiat între aceleaşi părţi la data de 18.05.1992.
S-a reţinut de către prima instanţă în primul rând că, acest protocol nu a fost prezentat în original, constituind o simplă copie xeroxată dar şi faptul că, acest protocol nu are un număr de înregistrare la cele două societăţii ale cooperaţiei de F. Totodată, acest protocol nu are o listă anexă deşi se face trimitere la aceasta chiar prin înscris, astfel încât nu se pot determina bunurile la care acest protocol se referă.
Aceste presupuse bunuri date în administrare nu au putut fi identificate nici în evidenţa contabilă a fostei Federale Judeţene întrucât deşi, cu toate că, chiar prin înscris se susţine că, odată cu luarea în patrimoniu a clădirilor care îi aparţin, fosta Federală Judeţeană va efectua şi operaţiunile contabile corespunzătoare noii situaţii, operaţiunile nu au fost operate.
De asemenea, acest protocol face trimitere la un alt protocol, care şi-ar înceta efectele la data perfectării noului protocol, respectiv cel din data de 18.05.1992, protocol cu privire la care s-a constatat că este fals, în sensul că, transmiterea dreptului de administrare între fosta Federală Judeţeană şi inexistenta K. Constanţa, este fictivă, neavând loc în realitate.
Scopul redactării acestui act a fost de a se sublinia calitatea de proprietar pe care pretindea că o are fosta Federală Judeţeană asupra unor bunuri, care nu erau înregistrate în evidenţa sa contabilă, dar care erau înregistrate în contabilitatea cooperativelor asociate cu atât mai mult cu cât, urmare a dispoziţiilor art. 160 din Legea nr. 109/1996, se crea o prezumţie de proprietate asupra bunurilor care erau înscrise în evidenţa contabilă a K. asociate în favoarea acestora.
Este de remarcat că, deşi s-a pretins că s-ar fi încheiat acest act, fosta Federală Judeţeană nu a luat măsuri de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor din acest înscris în sensul că nu şi-a înregistrat în contabilitatea proprie niciun bun imobil despre care pretindea că se află în proprietatea sa.
Un asemenea protocol ar fi fost cu totul inutil întrucât, potrivit propriilor susţineri, până la acel moment, toate clădirile care ar fi fost evidenţiate în contabilitatea K. Constanţa erau deja în administrarea acelei cooperative în baza altor adrese şi a altor protocoale.
Este de menţionat că fiind prezentat într-un litigiu civil în xerocopie, şi întrucât instanţa de judecată a solicitat originalul înscrisului, reprezentanţii fostei Federale Judeţene au renunţat să se mai folosească în proces de acel înscris, aspect care creează mari dubii cu privire la autenticitatea acestuia.
Fiind audiată, martora LL. nu a făcut nicio referire cu privire la acest Protocol.
În sensul concluziei Curţii, despre inutilitatea acestui Protocol, ar fi şi susţinerile martorului R. din declaraţia dată în instanţă potrivit cu care, în opinia sa, imobilul L. s-a aflat întotdeauna în administrarea Cooperativei oraş Constanţa.
Nici martorul R. nu face vreo referire la acest Protocol.
Fiind audiat cu privire la Protocolul nr. 1 din 30.08.2000, martorul U. a afirmat, după ce i s-a prezentat de către instanţă acest înscris, că, deşi îşi recunoaşte semnătura, este prima dată când vede înscrisul.
Referitor la acest martor este necesar a se sublinia că a fost Preşedintele K. Constanţa până în anul 2002, când pe fondul unor disensiuni între membrii cooperatori ai K. Constanţa a fost înlocuit cu inculpatul B., iniţial provizoriu, pe o perioadă de 6 luni şi apoi definitiv prin AGA Extraordinară a K. Constanţa din 21.06.2002, menţiune care a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x/03.07.2002.
Schimbarea Preşedintelui K. Constanţa a fost considerată de martora LL., în calitatea sa de Preşedinte al fostei Federale Judeţene, ca fiind nestatutară, fapt ce a generat numeroase litigii civile dar şi penale, la sesizarea acestei martore.
Totodată, între martorul R. şi K. Constanţa dar şi între martor şi inculpatul B. au existat numeroase litigii civile şi penale determinate de pierderea funcţiei deţinute.
De asemenea, relaţii de duşmănie există şi între martorul R. şi inculpatul A., împotriva căruia martorul a formulat plângere penală, având în vedere că, inculpatul fiind sesizat de martor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti prin care K. Constanţa fusese obligată la reintegrarea martorului şi plata drepturilor băneşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 1172/2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a dispus suspendarea executării silite urmare a suspendării executării titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească menţionată, dosar penal soluţionat prin neînceperea urmăririi penale.
În consecinţă s-a reţinut că declaraţiile acestui martor sunt subiective, determinate de relaţiile conflictuale existente între martor şi inculpatul B. dar şi între martor şi inculpatul A..
În raport de aspectele prezentate, Curtea a constatat că, nu s-a putut proba că în anul 2000 s-ar fi încheiat vreun acord de voinţă în sensul transmiterii în administrare de fosta Federală Judeţeană către K. Constanţa a vreunui bun imobil cu privire la care E. Constanţa pretindea că este proprietar.
Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 17.12.2002 a K. Constanţa s-a dispus excluderea din această M., printre alţi membrii cooperatori şi a martorilor LL. şi R. dar şi dezafilierea K. Constanţa de la fosta Federală Judeţeană a K.
La data de 14.02.2003 K. Constanţa a solicitat înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor cu referire la Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa din data de 17.12.2002 însă, prin Încheierea nr. 10540 din data de 05.02.2003, judecătorul delegat al Oficiului Registrului Comerţului a dispus suspendarea înregistrării menţiunilor în baza Adunării Generale Extraordinare din 17.12.2002, urmare a opoziţiilor şi contestaţiilor formulate faţă de aceasta.
Curtea a reţinut că o altă înregistrare la Registrul Comerţului nu există.
Potrivit art. 92 alin. (1) din Legea nr. 109/1996, Calitatea de asociat încetează prin retragerea sau prin excluderea din E., prin încetarea activităţii organizaţiei cooperatiste asociate, precum şi prin dizolvarea E.
Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 109/1996, hotărârea de retragere se ia în adunarea generală a organizaţiei cooperatiste asociate care doreşte să se retragă şi se aprobă de adunarea generală a E.
Însă nu a existat, potrivit prevederilor legale menţionate, o Adunare Generală a fostei Federale Judeţene a K. care să fi hotărât aprobarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa de retragere din fosta Federală Judeţeană.
Totodată, conform art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 109/1996, pe baza hotărârii definitive de retragere sau de excludere, consiliul de administraţie al E. va dispune, în termen de 15 zile, efectuarea unui control financiar de gestiune pentru verificarea integrităţii patrimoniului organizaţiei cooperatiste asociate respective şi pentru stabilirea datoriilor pe care aceasta le are. Constatările controlului se aduc la cunoştinţă adunării generale a organizaţiei cooperatiste asociate respective în termen de 30 de zile de la finalizarea acestuia.
S-a arătat că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi efectuat un astfel de control financiar de gestiune cu menţiunea că, deşi s-a invocat opoziţia organelor de conducere ale K. Constanţa, deşi nu există probe în acest sens, privind efectuarea controlului financiar de gestiune, fosta Federală Judeţeană, deşi avea posibilitatea de a sesiza instanţa de judecată în vederea obligării K. Constanţa de a permite efectuarea acestui control sau de a fi realizat de către un expert autorizat desemnat de instanţa de judecată nu a recurs la o asemenea procedură.
Acest aspect este recunoscut de către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa întrucât, aceasta, după abrogarea Legii nr. 109/1996, iniţiază o procedură în faţa instanţei civile prin care se solicită să se desemneze un expert contabil independent care să procedeze conform art. 96 alin. (2) din actul normativ menţionat, demers judiciar care a fost respins, irevocabil de instanţa de judecată, ca inadmisibil.
Martorul WW., care a deţinut calitatea de contabil la fosta AA. Constanţa din anul 1980 până în anul 1991 a susţinut că imobilul L. a trecut de la o M. de o altă natură decât cea de F., care s-a desfiinţat, la M. oraş Constanţa, intrând în patrimoniul acesteia cu titlu de drept de proprietate, întrucât, într-o asemenea situaţie patrimoniul cooperativei desfiinţate trecea în patrimoniul unei alte cooperative.
Se relevă că, în acea perioadă Uniunile Judeţene nu realizau activitate economică astfel încât imobilele erau trecute în bilanţul contabil al K., bilanţuri care se centralizau la nivelul Uniunii Judeţene şi apoi la Q., care reprezenta structura centrală.
Referindu-se la Legea nr. 109/1996, martorul a arătat că dată fiind situaţia juridică a imobilelor care se aflau în bilanţul contabil al cooperativelor erau considerate că de fapt făceau parte din patrimoniul acestora, martorul considerând că, pe cale legislativă, s-a recunoscut practic că toate imobilele existente la data apariţiei legii în patrimoniul K. sunt în proprietatea acestora.
În ceea ce priveşte înscrierea în bilanţul contabil al unor bunuri aceasta se realiza pe baza ordinului de dotare, semnat de Preşedintele AA. şi al contabilului şef, ordin de dotare care era însoţit de actul prin care imobilul a ajuns în sistemul cooperaţiei de F. şi a actelor de proprietate anterioare.
În ceea ce priveşte susţinerea celor de la JJ. potrivit cu care partea indivizibilă ar fi fost reprezentată numai de imobile, nu şi pasivul, martorul nu şi-o însuşeşte neputând fi acceptată întrucât trebuie să existe un echilibru între active şi pasiv.
Totodată, acelaşi martor a susţinut că, după părerea sa, în cazul executării silite asupra unui bun imobil înscris în bilanţul contabil al unei cooperative de F. se putea realiza în baza bilanţului contabil şi al Legii nr. 109/1996 care preciza că bunurile înscrise în bilanţul contabil sunt în proprietatea cooperativei de F. care prezenta bilanţul contabil, nefiind necesară şi o înscriere în cartea funciară întrucât înregistrarea era doar pentru opozabilitate faţă de terţi.
Curtea de Apel a concluzionat că, în absenţa Hotărârii de aprobare a retragerii din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, hotărâre care să fi fost luată de Adunarea Generală a fostei Federale Judeţene, şi totodată, în absenţa controlului financiar contabil şi de gestiune care să fi fost efectuat de fosta Federală Judeţeană, chiar şi prin intermediul instanţei de judecată, a lipsei menţiunilor de la Oficiul Registrul Comerţului Constanţa privind rămânerea definitivă a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa privind retragerea din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, procesul de dezafiliere nu a avut loc, dovadă în acest sens fiind şi faptul că, nu s-a operat nicio modificare în evidenţele contabile ale K. Constanţa sau ale fostei Federale Judeţene a K. Constanţa.
În primul rând, în această situaţie, nu s-a putut determina care este, potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996 partea indivizibilă a K. Constanţa, parte care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din actul normativ menţionat şi care este cea aparţinând fostei Federale Judeţene, sau dacă, la acel moment existau sau nu bunuri imobile a căror restituire se impunea întrucât ar fi intrat în partea indivizibilă a fostei Federale Judeţene.
În al doilea rând, şi în măsura în care s-ar fi stabilit, în urma controlului financiar contabil şi de gestiune că ar fi existat bunuri imobile care ar fi intrat în partea indivizibilă a fostei Federale Judeţene, nu exista obligaţia restituirii întrucât, nefiind finalizat procesul de retragere a K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană nu erau aplicabile dispoziţiile art. 177 din Legea nr. 109/1996.
Deşi fosta Federală Judeţeană avea posibilitatea declanşării procedurii de excludere a K. Constanţa din organizaţia cooperatistă nu a declanşat o asemenea procedură.
Relevant ar fi şi faptul că, la nivelul anului 2005 când s-a declanşat procedura de reorganizare a fostei Federale Judeţene în baza Legii nr. 1/2005, imobilul L. nu era înregistrat ca bun imobil în evidenţa contabilă a acestei organizaţii cooperatiste.
În raport de argumentele prezentate, Curtea nu şi-a însuşit concluziile expertului contabil UU., expert desemnat de instanţă pentru a efectua expertiza contabilă în prezenta cauză potrivit cu care la data de 17.12.2002, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa are loc dezafilierea cooperativei de la fosta Federală Judeţeană, fiind evident că, expertul contabil se referă doar la o primă etapă a procesului de retragere, care nu a mai fost urmată de etapa constând în aprobarea acestei dezafilieri de către Adunarea Generală a fostei Federale Judeţene, de efectuarea controlului financiar contabil.
În consecinţă, cererea de predare a patrimoniului de K. Constanţa nu a vizat predarea către fosta Federală Judeţeană şi nu s-a realizat ca efect al vreunei Hotărâri definitive de retragere a K. Constanţa din organizaţia cooperatistă, în procedura prevăzută de art. 93 şi urm. din Legea nr. 109/1996, astfel încât, susţinerile privind refuzul K. Constanţa de a preda partea indivizibilă, urmare a unui proces de dezafiliere ca urmare a retragerii, nu corespund situaţiei de fapt, astfel cum rezultă chiar din actele emise de fosta Federală Judeţeană.
Din toate înscrisurile prezentate Curtea a evidenţiat, încă o dată, că cererea de inventariere şi de predare a patrimoniului K. Constanţa nu s-a formulat în cadrul procedurii de retragere a K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană sau ca efect al vreunei Hotărâri definitive de retragere a acestei cooperative din fosta Federală Judeţeană, demers care, deşi a fost iniţiat, nu a fost finalizat în procedura prev. de art. 93 şi urm. din Legea nr. 109/1996.
La data de 30.03.2003, Biroul Executiv al fostei Federale Judeţene a K., în absenţa unei Hotărârii a Adunării Generale a acestei organizaţii cooperatiste, de aprobare a retragerii a K. Constanţa, astfel cum impuneau dispoziţiile legale, emite Decizia nr. 33 prin care se decide controlul financiar de gestiune şi Protocolul de predare primire a patrimoniului K. Constanţa către K. precum şi Notificarea nr. x/04.06.2003 prin Biroul Executorului Judecătoresc XX. prin care K. Constanţa era notificată să predea patrimoniul către K.
Prin Adresa nr. x/04.12.2006 emisă de Q. - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de F. ca răspuns la Adresa nr. x/23.11.2006 emisă de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa se arată că, în condiţiile retragerii K. Constanţa din E. Constanţa la data de 17.12.2002, au devenit incidente prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996, act normativ care reglementa organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F. la data respectivă.
În aceiaşi adresă se arată că, având în vedere reorganizarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în societate M. de gradul II, în temeiul prevederilor art. 120 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu predarea activului şi pasivului fostei federale teritoriale, îi revine obligaţia acestei organizaţii cooperatiste de a se adresa instanţei de judecată pentru recuperarea imobilelor în cauză.
Adresa ar fi fost emisă, cu ignorarea faptului că, fosta Federală Judeţeană s-a reorganizat în Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa fiind înfiinţată distinct, nu în procesul de reorganizare a fostei Federale Judeţene.
Este incert dacă cei care au emis adresa au avut la cunoştinţă toate actele de reorganizare ale fostei Federale Judeţene sau dacă au avut cunoştinţă că procesul de retragere al K. Constanţa s-a finalizat.
Nu se face nicio referire la dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996.
În consecinţă, conţinutul adresei a fost considerat de către Curte ca fiind irelevant.
Se remarcă şi faptul că, demersul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a avut loc la 4 ani de la momentul la care se pretinde că a avut loc retragerea K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană, atitudine inexplicabilă.
Cu toate acestea, ignorând chiar îndrumarea din partea Q. Bucureşti potrivit cu care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi avut obligaţia de a se adresa instanţei de judecată pentru a recupera bunurile cu privire la care aceasta considera că fac parte din această organizaţie cooperatistă de la fosta K. Constanţa, în prezent G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, înregistrează la data de 31.12.2006 în propria sa contabilitate imobilul L., deşi acesta figura şi în evidenţa contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa.
Mai mult, aşa cum s-a arătat, deşi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a efectuat această înregistrare în evidenţele contabile, totuşi contractele de închiriere cu chiriaşii imobilului L., care au urmat momentului înregistrării, nu au fost încheiate de această organizaţie cooperatistă în calitate de proprietar ci de AA. Constanţa, cea rezultată din reorganizarea fostei Federale Judeţene, astfel cum a reţinut şi Curtea prin sentinţă, în calitate de proprietar.
Referitor la Protocolul din data de 01.09.2005, Curtea a statuat, conform argumentelor prezentate la capitolul Evoluţia reorganizării judiciare a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de F. Constanţa că acesta a fost întocmit în absenţa unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a fostei Federale Judeţene care să decidă astfel, fiind întocmit, în fals, în sensul inexistenţei voinţei forului statutar, din iniţiativa martorei LL. şi cu complicitatea martorului SS., protocolul fiind declarat fals şi anulat de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, astfel cum s-a menţionat.
Un alt înscris invocat de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa care ar proba că imobilul L. era proprietatea acestei organizaţii cooperatiste ar fi contractul de închiriere nr. 3 din data de 04.01.2002 perfectat între fosta Federală judeţeană a K. Constanţa, în calitate de locator, prin martorii LL., în calitate de Preşedinte şi SS., în calitate de contabil şef, şi K. Constanţa, în calitate de locatar, prin reprezentantul acesteia, martorul R., în calitate de Preşedinte şi martorul U., în calitate de contabil şef.
Contractul de închiriere a avut ca obiect folosinţa de către locatar a imobilelor situate în localitatea Constanţa, proprietatea locatorului precum şi a bunurilor din dotare nominalizate în listele de inventar anexă. Se specifică, tot la obiectul contractului că bunurile materiale contractate sunt destinate pentru activitatea YY. - sediu administrativ. Termenul închirierii este de 1 an cu începere de la data predării primirii consemnată în procesul-verbal, anexă la contract.
S-a depus la dosar procesul-verbal din data de 04.12.2001, în care se menţionează că fosta Federală Judeţeană a predat în baza Contractului de închiriere nr. 3 mai multe spaţii comerciale dar şi procesul-verbal din data de 04.12.2002 în care se menţionează că fosta Federală Judeţeană a predat în baza contractului de închiriere nr. 3 mai multe imobile, printre care şi imobilul L., proces-verbal care este semnat de martorul R. pentru K. Constanţa dar şi de martorul U.
În primul rând se constată de către prima instanţă că în conţinutul contractului nu se specifică clar care imobile se dau în folosinţă, arătându-se că bunurile materiale contractate sunt necesare pentru activitatea YY., fiind greu de imaginat că atâtea bunuri imobile ar fi necesare pentru activitatea YY. Procesul-verbal de predare primire a obiectului locaţiunii este anterior perfectării contractului, ridicându-se, în mod logic întrebarea cum au ştiut reprezentanţii fostei Federale, la momentul redactării procesului-verbal, ce număr va avea contractul de închiriere şi la ce dată se va încheia, sau de ce nu s-a perfectat şi contractul de închiriere odată cu predarea bunului, singura explicaţie logică fiind aceea că, în procesul-verbal din data de 04.12.2001 s-ar fi făcut adăugiri, ceea ce nu este permis, decât cu datarea şi semnarea cu privire la adăugire.
Urmare a acestor adăugiri nu se poate cunoaşte cu certitudine scopul pentru care s-a încheiat acel proces-verbal.
Mai mult, menţiunea privind momentul de la care începe să curgă termenul închirierii, respectiv de la data predării bunurilor, conduce la concluzia că termenul închirierii a început să curgă înainte ca acest contract să fie încheiat, aspect care, de asemenea ridică suspiciuni că acel proces-verbal s-a încheiat ca parte anexă la Contractul nr. x din data de 04.01.2002.
Se remarcă şi faptul că, cel puţin un bun imobil din procesul-verbal din data de 04.12.2001, despre care se susţine că a fost predat K. Constanţa nu aparţinea fostei Federale Judeţene Constanţa ci E. Dolj al cărei drept de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară în baza Încheierii nr. x/11.04.2000 a Judecătoriei Constanţa, E. Dolj fiind organizaţia cooperatistă care, în calitate de proprietar a închiriat K. Constanţa etajul I, pentru ca aceasta să folosească spaţiul respectiv ca sediu administrativ.
Suspiciunea cu privire la realitatea operaţiunii juridice consemnate în contractul de închiriere menţionat este determinată şi de procesul-verbal din data de 04.12.2002 în care se menţionează că fosta Federală Judeţeană a predat în baza Contractului de închiriere nr. 3 mai multe imobile, printre care şi imobilul L., proces-verbal care este semnat de martorul R. pentru K. Constanţa dar şi de martorul U. şi aceasta întrucât, la încheierea acestui proces-verbal martorul R. fusese revocat din funcţia de Preşedinte şi i se desfăcuse contractul de muncă cu K. Constanţa, aspect pe care martora LL. îl cunoştea întrucât la data de 21.01.2002, Hotărârea Consiliului de Administraţie a K. Constanţa a fost adusă la cunoştinţa fostei Federale Judeţene, care prin Adresa nr. x/01.02.2002, emisă chiar de martora LL. a stabilit că alegerea noului Preşedinte s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 109/1996.
Totodată, martora LL. a luat la cunoştinţă prin chiar încheierea procesului-verbal din data de 25.02.2002 a fostei Federale Judeţene că acea comisie interimară nu a putut aduce la îndeplinire prevederile art. 4 din Decizia nr. 11 din data de 25.02.2002 întrucât inculpatul B. a refuzat să predea patrimoniul, ştampila şi arhiva cooperativei pe motiv că hotărârea este abuzivă iar comisia interimară a fost numită cu încălcarea Legii nr. 109/1996.
Deci, la data de 25.02.2002, ştampila K. Constanţa nu putea să se afle în mod legal la martorul R. care nu mai era Preşedinte al cooperativei menţionate.
Faţă de această situaţie, Curtea a apreciat ca inexistent procesul-verbal din data de 04.12.2002 în care se consemnează că imobilul L. ar fi proprietatea fostei Federale Judeţene şi că ar fi fost predat, pentru a fi folosit de către K. Constanţa sau că, prin încheierea contractului de închiriere cu privire la imobilul L., K. Constanţa ar fi recunoscut că nu au calitatea de proprietar ci doar un drept de folosinţă.
În raport de toate considerentele prezentate Curtea de Apel a reţinut următoarele aspecte esenţiale:
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este continuatoarea fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, singura organizaţie rezultată din organizarea acesteia în baza Legii nr. 1/2005 fiind Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a preluat, în proprietate, niciun bun imobil de la fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, toate bunurile existente la data reorganizării fostei Federale Judeţene în patrimoniul acesteia fiind preluate, în patrimoniu, cu titlu de proprietate de către Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a preluat de la noua Uniune Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa doar bunuri în folosinţă, conform contractului de comodat încheiat între cele două organizaţii cooperatiste.
Hotărârea olografă nr. 2 din 17.03.2005, Protocolul din data de 01.09.2005, protocolul din data de 18.05.1992 şi Protocolul din data de 30.08.2000 sunt înscrisuri false, atât în conţinutul lor cât şi ca formă, neconstituind dovezi ale pretinsului drept de proprietate pe care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa l-ar deţine asupra imobilului L.
Procesul de retragere al K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa şi deci dezafilierea acesteia de la fosta organizaţie cooperatistă nu a avut loc, cu consecinţa inexistenţei vreunei obligaţii de restituire a vreunui bun către aceasta.
La data afilierii K. Constanţa la fosta Federală Judeţeană a K., nu s-au predat bunuri imobile către K. Constanţa, imobilul L. fiind la acea dată, deja în patrimoniul fostei Cooperative de F. oraş Constanţa, reorganizată în K. Constanţa şi ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa.
Din anul 1980, imobilul L. s-a aflat înregistrat, ca activ incorporal, în evidenţele contabile şi de gestiune ale fostei Cooperative de F. oraş Constanţa, reorganizată în K. Constanţa şi ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, fiind înscris, potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996, în partea indivizibilă a cooperativei de F. menţionată, dispoziţie legală care creează o prezumţie de proprietate privată cu privire la bunurile imobile evidenţiate în înregistrările contabile la data de 31.12.1995, proprietate care este garantată prin însăşi dispoziţia legală mai sus menţionată.
K. Constanţa a parcurs toate procedurile instituite de Legea nr. 109/1996 privind reorganizarea în baza acestui act normativ, existând toate înregistrările la toate instituţiile financiare şi judecătoreşti impuse pentru constituirea sa în mod legal.
La data de 07.03.2005, data reorganizării fostei Federale Judeţene a K. Constanţa în patrimoniul acesteia nu se afla imobilul L., acesta fiind, conform art. 160 din Legea nr. 109/1996 în patrimoniul K. Constanţa, ca activ incorporal.
S-a constatat că nu a existat niciun demers judiciar de revendicare a imobilului L. de la K. Constanţa nici de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi nici de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa, organizaţie cooperatistă care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, astfel cum s-a argumentat prin considerentele prezentei sentinţe şi cum de altfel s-a şi manifestat prin încheierea contractelor de închiriere cu persoanele fizice chiriaşe în imobilul L.
Procedura execuţională asupra imobilului L.
Inculpatul B. a înfiinţat S.C. B. S.R.L. în anul 1991, persoana juridică fiind autorizată să funcţioneze prin Sentinţa civilă nr. 1189 C 21 mai 1991 acesta având calitatea de asociat unic.
Conform certificatului de înmatriculare de la fila x, sediul social al S.C. B. S.R.L. a fost stabilit în Constanţa, Satul de Vacanţă - I.
Prin Hotărârea nr. 1 din 1 noiembrie 2007 a asociatului unic B. s-a procedat la modificarea documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost cooptată, în calitate de asociat, alături de inculpat, numita J. şi s-a procedat la revocarea din calitatea de administrator inculpatul B. fiind aleasă, prin vot secret, inculpata D.
Modificările aduse documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului prin Încheierea nr. 30996 din 17 decembrie 2007.
Calitatea de administrator a inculpatei D. a fost prelungită prin Hotărârea nr. 1/2010 a asociaţilor S.C. B. S.R.L., menţiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin Rezoluţia nr. 2650 din 23 februarie 2010, calitate care s-a menţinut până la data de 21 martie 2014.
Se relevă că inculpatul B., în calitatea sa de asociat dar şi de administrator al S.C. B. S.R.L. Constanţa, la data de 1 martie 1999 a procedat la încheierea Contractului de închiriere nr. x/1999 cu K. Constanţa reprezentată de numitul U., obiectul acestui contract fiind închirierea, de către K. Constanţa, în calitate de proprietar a spaţiului comercial situat în Satul de Vacanţă I. şi a spaţiului comercial situat în Constanţa, str. x.
Pe durata contractului de închiriere, S.C. B. S.R.L. a efectuat o serie de lucrări de reparaţii la I., astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de recepţie de la filele x.
Pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de S.C. B. S.R.L. cu lucrările de îmbunătăţire, întreţinere şi ridicare a gradului de confort asupra spaţiului comercial I., societatea comercială administrată de B. a formulat acţiune civilă şi a solicitat obligarea K. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire.
Prin Sentinţa civilă nr. 59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2000 a fost admisă acţiunea S.C. B. S.R.L. iar K. Constanţa a fost obligată la plata sumei de 1.875.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate.
Pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001 S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere care a fost admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite a declarat apel E. Prahova, apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1506 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2002 motivându-se că E. Prahova a devenit succesoare în drepturi a K. Constanţa cu privire la activul I.
E. Prahova a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2003 reţinându-se de instanţa de control judiciar că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanţa, fiind respinsă cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova, situaţie în care s-a format o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanţa, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanţa.
Singurul act de executare efectuat de S.C. B. S.R.L., prin intermediul executorului judecătoresc V., a avut loc în Dosarul nr. x/2003 şi s-a materializat într-o somaţie formulată către K. Constanţa la data de 31.07.2003, somaţie din care rezultă că se intenţiona executarea silită prin începerea procedurii de vânzare a imobilului proprietatea K. Constanţa, situat în Constanţa, Satul de Vacanţă, I.
S-a arătat că menţiunea nu ar avea nicio relevanţă juridică având în vedere că, prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul civil nr. x/2003 s-a respins cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova şi s-a reţinut, cu titlu irevocabil că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanţa, deci executarea silită nu putea fi îndreptată împotriva acesteia, iar imobilul I. se afla în proprietatea E. Prahova, astfel încât executarea silită nu se putea realiza asupra acestui bun.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a avut cunoştinţă de acest proces întrucât a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, cerere pe care şi-a retras-o, astfel încât este evident că a avut cunoştinţă de procedura execuţională şi de pretenţiile îndreptate împotriva K. Constanţa.
La data de 07.07.2006 S.C. B. S.R.L. s-a adresat cu o nouă cerere de executare silită a Sentinţei civile nr. 59/COM/16.01.2001 executorului judecătoresc A., formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2006 iar la aceeaşi dată s-a formulat la instanţa de judecată cerere de încuviinţare a executării silite care a fost admisă prin Încheierea nr. 2020 din 10.07.2006.
Executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanţa eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanţa iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanţa, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa, figura în evidenţele instituţiei cu mai multe bunuri mobile şi imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L., valoare impunere 11.982 RON.
Referitor la imobilul L., executorul judecătoresc W., în calitate de executor judecătoresc şi care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a încheiat un proces-verbal de situaţie menţionând părţile din imobil asupra cărora debitorul ar fi proprietar, fără ca în cuprinsul procesului-verbal menţionat să fie invocat vreun titlu de proprietate care să confirme, din punct de vedere legal, susţinerile executorului judecătoresc, aspect care în opinia organului de urmărire penală ar fi constituit o încălcare a dispoziţiilor legale care guvernează procedura execuţională.
Prima instanţă a constatat că nu inculpatul A. a întocmit procesul-verbal de situaţie, însă, oricum, acest act de executare a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Urmărirea silită asupra bunurilor imobile este reglementată prin dispoziţiile art. 488 şi urm. din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data executării silite asupra imobilului L.
Conform art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile. Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum şi dreptul de superficie.
Potrivit art. 494 C. proc. civ., imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. Dispoziţiile art. 431 sunt aplicabile.
Conform art. 496 C. proc. civ., în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta şi va încheia un proces-verbal de situaţie. Procesul-verbal va cuprinde, pe lângă datele prevăzute la art. 504 alin. (1) pct. 1 - 3, 5, 6 şi 14, şi descrierea cât mai amănunţită a imobilului urmărit.
Potrivit art. 504 C. proc. civ., în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare a acestuia, care va cuprinde următoarele menţiuni: 1. denumirea şi sediul organului de executare; 2. numărul dosarului de executare; 3. numele şi calitatea executorului; 4. numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului; 5. titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea imobiliară; 6. identificarea imobilului şi descrierea lui sumară; 7. preţul la care a fost evaluat imobilul; 8. menţiunea, dacă va fi cazul, că imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, şi că, în cazul în care aceste creanţe nu ar fi acoperite la prima licitaţie, se va proceda, în aceeaşi zi, la o nouă licitaţie pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi. Preţul de la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevăzut de art. 509 alin. (3) şi (4); 9. data, ora şi locul vânzării la licitaţie; 10. invitaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să-l anunţe executorului înainte de data stabilită pentru vânzare; 11. invitaţia către toţi cei care vor să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi, până la acel termen, să prezinte oferte de cumpărare; 12. menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, până la termenul de vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care a fost evaluat imobilul; 13. data afişării publicaţiei de vânzare; 14. semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
Prima instanţă a remarcat că, dispoziţiile legale care reglementează conţinutul procesului-verbal de situaţie nu impun precizarea titlului de proprietate în baza căruia debitorul deţine imobilul asupra căruia se va efectua executarea silită.
Totodată, deşi se impută executorului judecătoresc, altul decât cel pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că nu ar fi anexat niciun înscris doveditor al consemnărilor din procesul-verbal, respectiv titlul de proprietate, organul de urmărire penală nu a indicat nicio dispoziţie legală care ar fi stabilit pentru executor o asemenea obligaţie, iar Curtea a constatat că nu există vreo astfel de obligaţie legală pentru executorul judecătoresc.
Acelaşi executor judecătoresc, respectiv W., care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a emis adresa din data de 02.02.2007 prin care a solicitat Biroului de Carte Funciară Constanţa să comunice dacă acest imobil este proprietatea debitoarei.
Prin Adresa nr. x/05.02.2007 a OCPI - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa a comunicat executorului judecătoresc faptul că imobilul menţionat nu figurează cu carte funciară.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996 în redactarea existentă la momentul la care s-a realizat executarea silită, înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
Curtea a apreciat că, în raport de dispoziţiile legale menţionate, precizarea din adresa emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa nu ar avea nicio relevanţă sub aspectul stabilirii dreptului de proprietate iar lipsa înscrierii în cartea funciară a imobilului nu constituia, la acel moment, impediment la vânzarea unui bun imobil prin licitaţie publică întrucât, la acel moment dispoziţiile legale atribuiau înscrierii în cartea funciară numai efect de opozabilitate faţă de terţi.
Conform art. 497 C. proc. civ., după întocmirea procesului-verbal de situaţie executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Somaţia de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde pe lângă cele arătate de art. 387 şi datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul-verbal de situaţie, precum şi menţiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară. Executorul va lua măsuri ca somaţia prevăzută la alin. (1) să fie înscrisă în cartea funciară.
Somaţia a fost întocmită tot de către executorul judecătoresc W., aceasta fiind ataşată la dosarul de urmărire penală, somaţie care a fost înscrisă în cartea funciară, litigiul fiind astfel făcut public şi prin acest mijloc.
Potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. civ., în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie care va cuprinde următoarele: 1. denumirea şi sediul organului de executare; 2. data emiterii somaţiei şi numărul dosarului de executare; 3. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului; 4. arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită; 5. termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor nerespectării acesteia; 6. semnătura şi ştampila organului de executare.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă în termenul arătat în somaţie debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.
Potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare iar potrivit art. 500 alin. (2) al aceluiaşi articol, executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert, dispoziţiile art. 411 alin. (3) sunt aplicabile.
Conform art. 504 alin. (1) C. proc. civ., în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare a acestuia, care va cuprinde următoarele menţiuni: 1. denumirea şi sediul organului de executare; 2. numărul dosarului de executare; 3. numele şi calitatea executorului; 4. numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului; 5. titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea imobiliară; 6. identificarea imobilului şi descrierea lui sumară; 7. preţul la care a fost evaluat imobilul; 8. menţiunea, dacă va fi cazul, că imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, şi că, în cazul în care aceste creanţe nu ar fi acoperite la prima licitaţie, se va proceda, în aceeaşi zi, la o nouă licitaţie pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi. Preţul de la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevăzut de art. 509 alin. (3) şi (4); 9. data, ora şi locul vânzării la licitaţie; 10. invitaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să-l anunţe executorului înainte de data stabilită pentru vânzare; 11. invitaţia către toţi cei care vor să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi, până la acel termen, să prezinte oferte de cumpărare; 12. menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, până la termenul de vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care a fost evaluat imobilul; 13. data afişării publicaţiei de vânzare; 14. semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
Potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. civ., termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile şi nici mai lung de 60 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia iar conform art. 504 alin. (3) C. proc. civ., Publicaţia de vânzare se va afişa la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară licitaţia, dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul.
În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate s-a întocmit de executorul judecătoresc A. actul de executare intitulat Publicaţie de vânzare din data de 01.11.2007, care a fost afişat în conformitate cu dispoziţiile legale, neexistând nicio dovadă că această publicaţie de vânzare nu a fost afişată în condiţiile prevăzute de lege.
În raport de înscrisurile existente în dosarul de executare prima instanţă a conchis că este cert că au fost respectate de către executorul judecătoresc şi prevederile art. 508, art. 509, art. 510, art. 511 şi art. 516 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că la data de 03.12.2007, după comunicarea publicaţiilor de vânzare şi a înştiinţărilor, s-a procedat la vânzarea la licitaţiei a imobilului în litigiu.
Întrucât nu s-au prezentat persoane interesate de adjudecarea imobilului, s-a consemnat cererea creditoarei S.C. B. S.R.L. reprezentată de inculpata D. de a adjudeca imobilul în contul creanţei (procesul-verbal de licitaţie imobiliară).
La data de 31.12.2007 inculpatul A. a procedat la emiterea actului de adjudecare către S.C. B. S.R.L. a imobilului L. fără să se ateste, prin vreun înscris valabil, proprietatea debitoarei asupra acestui imobil.
Conţinutul actului de adjudecare este reglementat prin dispoziţiile art. 516 C. proc. civ. potrivit cu care, după plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni: 1. denumirea şi sediul organului de executare; 2. numele şi calitatea executorului; 3. numărul şi data procesului-verbal de licitaţie; 4. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi adjudecatarului; 5. preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate; 6. menţiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, ori, după caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (3) şi (4); 7. datele de identificare a imobilului; 8. menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deţine în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat; 9. menţiunea că, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate; 10. semnătura şi ştampila executorului, precum şi semnătura adjudecatarului.
Relevant este faptul că, după finalizarea procedurii executării silite, actul de adjudecare a fost înscris în Cartea Funciară, moment de la care, deşi avea posibilitatea să formuleze contestaţie la executare în termenul procedural prevăzut de lege, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a acţionat în termenul procedural prevăzut de lege, aspect constatat irevocabil prin Decizia civilă nr. 1457/03.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/2009.
În acest litigiu, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a pretins că este proprietarul imobilului L.
Prin Sentinţa civilă nr. 4417/03.03.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar şi în lumina prevederilor Legii nr. 1/2005, nu rezultă că, la data încheierii actului de adjudecare, contestatoarea ar fi avut calitatea de proprietar al bunului.
De asemenea, s-a reliefat că deşi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a invocat că, urmare a reorganizării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005, a preluat activul şi pasivul fostei Federale Judeţene şi conform Legii nr. 109/1996, urmare a dezafilierii Cooperativei de F. Constanţa bunul a rămas în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, fiind parte a fondului indivizibil, instanţa civilă a constatat că aceasta nu a probat susţinerile întrucât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei neputându-se stabili că urmare a reorganizării urmate de dezafiliere imobilul ar fi în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa.
Mai mult, s-a constatat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a justificat nici calitatea de proprietar şi nici a vreunui alt drept real asupra imobilului L.
Prin Decizia civilă nr. 22/COM/12.05.2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în acelaşi dosar, s-a admis apelul formulat de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, stabilindu-se că, deşi nu se poate determina cu certitudine dacă imobilul se regăseşte în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, totuşi aceasta se legitimează cel puţin ca titular al unui drept de administrare asupra bunului.
Pentru a reţine astfel instanţa civilă a avut în vedere doar nişte contracte de închiriere încheiate între E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în calitate de locator şi Societatea M. de F. Tomis, ceea ce este cu totul insuficient, cu atât mai mult cu cât, ulterior, în contractele încheiate de Societatea M. de F. cu persoanele fizice care ocupau spaţiile locative din imobilul L., calitatea de proprietar şi de locator este reclamată de AA. Constanţa, rezultată din reorganizarea în baza Legii nr. 1/2005 a fostei Federale Judeţene.
Nu s-au avut în vedere de instanţa civilă în calea de atac a apelului toate actele de reorganizare ale fostei federale după cum nu a indicat nici un act decizional al AA. Constanţa care să dea în administrare imobilul L. către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa pentru ca aceasta, în absenţa unui drept de proprietate să dobândească un drept de administrare la care face trimitere instanţa civilă.
Ulterior, în calea de atac a recursului se stabileşte cu titlu irevocabil că prin încheierea din 29.01.2009 a OCPPI Constanţa s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea S.C. B. S.R.L., data de la care începe să curgă termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executare.
S-a apreciat că acest aspect este relevant întrucât înscrierea în Cartea Funciară creează o prezumţie că toate persoanele interesate au luat cunoştinţă de aspectele înscrise în Cartea Funciară şi deci pot acţiona pentru apărarea intereselor lor.
Instanţa de recurs s-a pronunţat în acest sens urmare a faptului că, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a reuşit să îşi dovedească dreptul pretins, respectiv cele de proprietar asupra bunului sau de titular al altui drept real.
Nu s-a probat nicio conivenţă între executor şi inculpaţii B. şi D., procedura execuţională asupra bunului imobil L. s-a declanşat întrucât, acest imobil era primul pe lista cu imobile primate de la Serviciul de Taxe şi Impozite Constanţa iar valoarea lui era suficientă pentru acoperirea creanţei.
De asemenea, în procesul execuţional, legătura cu executorul s-a realizat, de regulă prin intermediul martorului MM., consilier juridic, şi care fiind audiat a confirmat că şi după părerea lui imobilul L., având în vedere procedura de reorganizare a sistemului cooperatist, era proprietatea G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa şi totodată, este de remarcat că, în procedura de executare a intervenit şi un alt executor care a efectuat acte esenţiale de executare şi care a apreciat, la rândul său, că imobilul L. este proprietatea debitorului.
Instanţa de fond redă că, constatăm că, începând din anul 1980, imobilul L. a figurat în evidenţa contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, sub diferitele denumiri pe care le-a avut, evidenţă contabilă care, în raport de dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996, care creează o prezumţie de proprietate în favoarea acesteia, a fost inclus, cu titlu de proprietate, în patrimoniul cooperativei reorganizate în baza acestui act normativ.
Totodată, s-a realizat declararea bunului la Serviciul de Taxe şi Impozite, încă din momentul în care a fost preluat, în anul 1980 şi s-a plătit continuu impozit pentru acesta.
Înregistrarea contabilă s-a realizat cu bună-credinţă, având în vedere că, potrivit înscrisurilor pe care Curtea le-a analizat, reieşea că transferul bunului s-a realizat cu titlu de proprietate, înscrisuri care emană chiar de la autoritatea din sistemul cooperatist care putea aprecia în sensul arătat.
Totodată, se reliefează că, întreaga procedură prin care imobilul a fost înregistrat în evidenţa contabilă a fost publică, conform reglementărilor legale, efectuându-se menţiunile corespunzătoare la autorităţile financiare, la autorităţile judiciare, respectiv instanţe judecătoreşti, la momentul reorganizării în anul 1996, la Oficiul Registrului Comerţului şi la autorităţile financiare.
Înscrisurile care au fost prezentate de către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, şi care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanţa ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar şi care ar fi atestat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi fost proprietarul bunului au fost considerate de către Curte, în prezenta cauză, dar şi de alte instanţe civile sau penale ori de organele de urmărire penală, în numeroasele litigii declanşate de această organizaţie cooperatistă ca fiind false, în întregul lor, atât pe fond cât şi formal.
Inculpatul B. a devenit Preşedinte al K. Constanţa abia în anul 2002, data până la care, s-a realizat înregistrarea imobilului L. în patrimoniul K. Constanţa şi că şi alte persoane, cu funcţii de conducere au acţionat, în numele acestei cooperative în apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului L., în mod public, în faţa instanţelor de judecată şi al organelor de urmărire penală, demersuri care au fost continuate şi de inculpatul B.
Totodată, K. Constanţa a avut posesia imobilului L. pe care a exercitat-o în mod public, încheind în calitate de proprietar contracte de închiriere ale spaţiilor locative, contracte care s-au executat, încasând chiriile de la locatarii persoane fizice.
Procedura execuţională a fost declanşată şi s-a procedat în mod public, orice persoană interesată putând interveni în apărarea unui drept propriu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Procedura execuţională a fost analizată, în întregul ei de către o instanţă civilă care a stabilit că au fost respectate toate dispoziţiile legale, şi că, în mod corect executorul judecătoresc, în analiza dreptului de proprietate asupra imobilului s-a bazat pe evidenţele publice privind taxele şi impozitele plătite de debitor ca şi proprietar, aspect corelat cu dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996, care făcea trimitere direct la faptul că, bunurile existente în evidenţele contabile ale cooperativelor, la data intrării în vigoare a legii sunt proprietatea cooperativei, opinie însuşită şi de Curte, potrivit considerentelor enunţate.
Curtea a analizat procesul de reorganizare al E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi a statuat, argumentat, că această organizaţie cooperatistă nu a rezultat din reorganizarea fostei Federale Judeţene şi nu a preluat, cu titlu de proprietate niciun bun imobil de la aceasta, singura organizaţie cooperatistă ce a rezultat din reorganizarea fostei Federale Judeţene fiind doar AA. Constanţa, cu menţiunea că, toate înscrisurile care dovedeau contrariul au fost considerate false, în întregul lor, atât în ceea ce priveşte existenţa manifestărilor de voinţă în sensul consemnat cât şi al operaţiunilor juridice pe care le atestau actele respective.
Toate sentinţele civile care au fost pronunţate în baza acestor înscrisuri şi care îi recunoşteau E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, atât calitatea de succesoare a fostei Federale Judeţene cât şi un drept asupra imobilului L., s-a apreciat că nu pot fi luate în considerare întrucât au avut la bază acte false, astfel cum s-a prezentat în considerentele prezentei sentinţe.
Nu a existat în sarcina K. Constanţa nicio obligaţie legală de restituire a vreunui bun în baza Legii nr. 109/1996 către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa întrucât, astfel cum s-a prezentat, această organizaţie cooperatistă nu este continuatoarea fostei Federale Judeţene, K. Constanţa nu a primit de la aceasta din urmă, cu orice titlu, bunuri imobile la momentul afilierii, şi oricum, procesul de retragere nu s-a finalizat.
Considerând cu bună credinţă că G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa este proprietarul bunului, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina niciunuia dintre inculpaţi că ar fi comis infracţiunile reţinute în sarcina lor.
S-a arătat că, la acest moment, instanţa penală nu stabileşte cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, în faţa unei instanţe civile, ci doar faptul că prezumţia de proprietate rezultată din actele prezentate coroborate cu dispoziţiile legale în materie, dar şi cu posesia, cu nume de proprietar, asupra bunului, era suficientă, în lipsa unor probe contrare, să se aprecieze, cu bună-credinţă, că bunul asupra căruia s-a realizat executarea silită era proprietatea debitoarei.
Ceea ce mai poate stabili instanţa penală este faptul că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este succesoarea fostei Federale Judeţene a K. şi nici a fostei AA. Constanţa, astfel încât, întrucât imobilul L. a fost iniţial în patrimoniul fostei AA. Constanţa, care în prezent este reorganizată, în baza Legii nr. 1/2005 în actuala AA. Constanţa, prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului, nu s-a produs în patrimoniul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa niciun prejudiciu.
Împrejurarea că actuala AA. Constanţa este succesoarea fostei Federale Judeţene este probată şi prin faptul că, în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001, referitoare la bunurile considerate ca fiind proprietatea organizaţiilor cooperatiste, calitatea procesuală pasivă, în anul 2007 este atribuită AA. Constanţa şi nu E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 635/19.03.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2006.
Nefiind identificate acte materiale comisive şi nici omisiuni care să intre în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, Curtea a apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, prin Sentinţa penală nr. 48/P din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Constanţa a dispus:
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.,
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.,
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 397 C. proc. pen., a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă E. Constanţa.
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., a obligat partea civilă E. Constanţa la plata sumei de 8000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal s-au exercitat căile de atac ale apelului de către Parchet şi partea vătămată.
Ministerului Public a criticat Sentinţa penală nr. 48/2017 a Curţii de Apel Constanţa, în principal, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, iar în subsidiar, sub aspectul temeiului greşit al achitării.
Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, având în vedere situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, a considerat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 3713 C. proc. civ. (forma în vigoare în anul 2007), aspect menţionat de către procuror atât cu ocazia soluţionării cauzei pe fond, cât şi în motivele de apel. Potrivit acestui text de lege, numai veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite. A arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că executorul judecătoresc A. a avut în vedere în ceea ce priveşte stabilirea proprietăţii doar două adrese din care rezultau bunurile cu privire la care se plătea impozit şi, de asemenea, faptul că imobilul L. nu figurează înscris în cartea funciară. A mai arătat că în dosarul de executare silită au fost efectuate acte şi de către un alt executor judecătoresc, însă toate actele care au stat la baza scoaterii la licitaţie a imobilului trebuiau verificate de către inculpatul A. Astfel, rezultă că acesta nu a stabilit în mod cert titularul dreptului de proprietate asupra bunului ce urma a fi executat silit, deşi avea obligaţia de a efectua verificări suplimentare, de a cere şi de a obţine chiar de la debitor acte care să dovedească acest lucru sau în situaţia în care nu existau astfel de acte, să aleagă un alt bun pentru a fi executat silit.
De asemenea, un aspect important sub aspectul reţinerii intenţiei de a comite infracţiunea de abuz în serviciu, a reieşit din cercetarea judecătorească, nefiind reţinut în rechizitoriu. Astfel, se constată că executorul judecătoresc A. nu a afişat publicaţia de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit, astfel cum era obligat prin dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., în acest sens fiind declaraţiile chiriaşilor din imobilul L., precum şi înscrisurile aflate la dosar, existând dovezi de comunicare a acestei publicaţii de vânzare doar către Judecătoria Constanţa, G., Primăria Constanţa şi Biroul Executorului Judecătoresc A. A apreciat că sub aspectul laturii subiective, executorul judecătoresc A. a acţionat cu intenţie indirectă, încălcând dispoziţiile legale aplicabile în materia executării silite. Chiar şi raportat la opinia instanţei de fond privind prezumtivul titular al dreptului de proprietate, inculpatul A. a cauzat cel puţin o vătămare a intereselor legitime ale E., în condiţiile în care este îngreunată o acţiune în revendicare, imobilul nemaiaflându-se în posesia G.
Cu privire la inculpatul B., sub aspectul aceleiaşi infracţiuni, a arătat că acesta ştia că bunul asupra căruia urmează să se efectueze executarea silită nu este în mod cert în proprietatea debitoarei, neexistând un înscris în acest sens. Totodată, se constată că s-au purtat discuţii între executorul judecătoresc şi B. cu privire la executarea silită, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului B. dată în faţa instanţei de fond. A considerat că aceste discuţii nu s-au purtat prin intermediul martorului MM., în condiţiile în care acesta a lucrat ca şi consilier juridic doar până în anul 2006. A arătat că reaua-credinţă a inculpatului B. rezultă şi din declaraţia martorului ZZ. Totodată, cu privire la inculpata D., există declaraţii în sensul că aceasta a purtat discuţii cu executorul judecătoresc cu privire la imobilul ce urmează a fi executat şi, de asemenea, se constată că a fost numită în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L. cu puţin timp înainte de executarea silită efectivă asupra imobilului L.
Cu privire la inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 135 din C. pen., întrucât toate actele au fost încheiate în numele acestei societăţi, iar fapta a fost comisă în interesul acesteia.
În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, a considerat că se impune încetarea procesului penal, fiind împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale prin raportare la limitele de pedeapsă reduse cu o treime conform dispoziţiilor art. 308 din C. pen., limite de pedeapsă cuprinse între 1 an şi 4 luni - 4 ani şi 8 luni. În acest sens s-a invocat şi Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Nu se impune achitarea inculpaţilor, în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate, acesta este E. şi în acest sens au fost pronunţate mai multe hotărâri civile, cu privire la care se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen. privind chestiunile prealabile, aceste hotărâri civile având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la aspectul succesiunii unităţilor din domeniul cooperaţiei până la actuala E., motiv pentru care nu pot fi avute în vedere considerentele instanţei de fond. De asemenea, ar fi trebuit să se ţină seama de dispoziţiile art. 190 din Legea nr. 109/1996, art. 120 din Legea nr. 1/2005, iar în ceea ce priveşte dezafilierea, de dispoziţiile art. 160 şi art. 177 din Legea nr. 109/1996. Cu privire la cele trei adrese din anul 1980, la care face referire şi instanţa de fond, din punctul de vedere al Ministerului Public, trebuie observat faptul că se folosesc menţiuni de genul "clădirea se află în gestiune", "au fost trecute în gestiunea", aşadar, nu rezultă că a fost transmis un drept de proprietate. Totodată, Adresa nr. x/1980 conţine precizări din care rezultă faptul că nu este transferat dreptul de proprietate către K. Constanţa, întrucât lasă să se înţeleagă interesul AA. Constanţa şi pentru viitor cu privire la acest imobil. De asemenea, în Adresa nr. x/1980 au fost menţionate şi case de vacanţă care au fost ulterior redate diferitelor unităţi E. din ţară şi întrucât în această adresă se face referire la imobilul L., se consideră că imobilul L. şi Casele de vacanţă aveau acelaşi regim juridic, nefiind transmise în folosinţă. S-a solicitat să se aibă în vedere şi Protocolul nr. 1/2000 şi, de asemenea, Contractul de închiriere nr. x/2002, aceste înscrisuri nefiind desfiinţate prin nicio hotărâre judecătorească. Cu privire la contractul de închiriere, s-a arătat că, într-adevăr, există o hotărâre din care rezultă că nu se mai justifică folosul practic urmărit prin promovarea acţiunii întrucât a expirat termenul de închiriere de un an, însă nu s-a stabilit în acest dosar titularul dreptului de proprietar asupra imobilului L.
Înscrierea imobilului în contabilitate sau plata unor taxe şi impozite nu conduce la concluzia că cei care fac aceste operaţiuni reprezintă şi titularii dreptului de proprietate. Există mai multe hotărâri judecătoreşti, atât civile, cât şi penale, în care se fac referiri la aceste aspecte, precizând că au fost analizate prin aceste hotărâri şi adresele din anul 1980 şi anumite înscrisuri care au fost desfiinţate de către instanţă, precum şi succesiunea unităţilor din domeniul cooperaţiei până la E. Constanţa, care pot fi avute în vedere. Cu privire la dosarul în care instanţa s-a pronunţat cu privire la executarea silită a imobilului L., a fost respinsă contestaţia la executare ca fiind tardiv formulată, soluţia nevizând fondul cauzei.
În ultim aspect, în condiţiile în care s-ar aprecia corecte considerentele instanţei de fond, temeiul corect al achitării este art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât, însăşi Curtea de Apel Constanţa arată că aspectele pot fi analizate doar în cadrul unei acţiuni în revendicare în faţa instanţei civile. Schimbarea temeiului juridic al achitării are relevanţă şi în raport de două dosare care au fost suspendate până la soluţionarea prezentei cauze.
În consecinţă, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 48/P din 11 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., condamnarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform dispoziţiilor art. 91 din C. pen., urmând a se face şi aplicarea dispoziţiilor art. 92 şi art. 93 C. pen. De asemenea, a solicitat aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 67 alin. (2) din C. pen. A arătat că există două condamnări ale inculpatului A. (în 2008 şi 2011), fără relevanţă juridică cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare şi complicitate la delapidare, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal. Cu privire la inculpatul B., pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a solicitat condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 din C. pen., urmând a se face şi aplicarea dispoziţiilor art. 92 şi 93 din C. pen. Totodată, s-a solicitat aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. Şi inculpatul B. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (în anul 2009), fără relevanţă juridică în prezenta cauză.
De asemenea, s-a solicitat condamnarea inculpatei D. pentru infracţiunea prevăzută la art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte societatea comercială B. S.R.L., s-a solicitat condamnarea acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa amenzii.
Cu privire la latura civilă, s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare, conform dispoziţiilor art. 25 C. proc. pen. şi 397 C. proc. pen.
Partea vătămată E. a arătat că activitatea şi regimul bunurilor cooperaţiei de F., acestea sunt prevăzute într-o lege specială. Această lege este foarte clară şi pe înţelesul tuturor, numai că interpretările sunt diferite. Imobilul L. a intrat în fondul indivizibil al Cooperaţiei de F. odată cu desfiinţarea Cooperativei P., prin care Uniunea Regională a preluat acest imobil. Şi Uniunea Regională a devenit Uniunea Judeţeană, Uniunea Judeţeană prin art. 190 din Legea nr. 109/1996 este predecesoarea E. şi în temeiul art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, Federala de astăzi este succesoarea de drept a fostei Federale Judeţene, care a preluat activul şi pasivul acesteia. Predarea de către AA. la K. s-a făcut în baza unei adrese în momentul în care erau în vigoare prevederile art. 18 din Legea nr. 6/1970, care spune că transferul sau bunurile vor fi predate numai cu plată. Din adresa x din anul 1980, când s-a predat şi Satul de vacanţă, s-a predat şi L. şi alte imobile, Hanul BBB. pentru care a fost şi condamnat B., deci s-au predat pe bază de această adresă cu simplu drept de administrare. Adresa x spune clar că se predă în gestiune, deci nu se predă în proprietate.
Şi executorul judecătoresc trebuie să cunoască legea, nimeni nu se poate apăra că nu cunoaşte legea. Dacă se execută un bun al primăriei, trebuie să se cunoască legea administraţiei publice locale, mai ales că executorul judecătoresc A. a executat şi CCC. prin care E. i-a făcut cunoscut că bunurile sunt ale acesteia, în temeiul art. 161 din lege. Legea cooperaţiei este foarte clară, bunurile cooperaţiei din partea indivizibilă nu pot fi însuşite de o organizaţie cooperatistă asociată. Or, K. era asociată la E. În caz de dezafiliere, de plecare, lasă bunurile celui căruia i le-a dat, deci în cazul de faţă, legea e clară şi a fost încălcată. Aşadar, inclusiv A. trebuia să ştie că o M. de F. deţine bunurile respective şi nu şi le poate însuşi o altă societate cooperatistă iar B. nu a predat după dezafiliere imobilele în cauză către E. Executorul judecătoresc cunoştea situaţia imobilului, că nu este al K., ci că este al E., de asemenea, a încălcat legea că nu a afişat publicaţia de vânzare deşi îl obliga legea procesual civilă în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, într-o devoluţiune integrală a cauzei fiind, date fiind persoanele declarante a apelurilor şi motivele învederate, stabileşte următoarele:
Din punct de vedere a limitelor învestirii instanţelor de judecată în speţa de faţă, este de remarcat, referitor la modalitatea de sesizare, că la data de 2 iunie 2009 E. - Societate Cooperatistă de F. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a solicitat efectuarea urmăririi penale faţă de administratorii G. Societate Cooperatistă Sat Vacanţă, Administratorii S.C. B. S.R.L. şi executorul judecătoresc A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, gestiune frauduloasă, fals şi uz de fals, înşelăciune şi abuz în serviciu.
După administrarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, prin Rezoluţia nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus: neînceperea urmăririi penale faţă de A. - fost executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de B., H., D., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prev. de art. 2151 C. pen., gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen., fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere, conform procedurii prev. de art. 278 C. proc. pen., E. Constanţa, plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 99/II/2/2012 din 2 martie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Ulterior, E. Constanţa s-a adresat cu plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale Judecătoriei Constanţa, plângere înregistrată la data de 27 februarie 2012 formându-se Dosarul penal nr. x/2012.
Prin Sentinţa penală nr. 474 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în Dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale iar plângerea a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Prin Sentinţa penală nr. 87/P/20 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost admisă plângerea petiţionarei, s-a procedat la desfiinţarea Rezoluţiei nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 şi s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. şi faţă de făptuitorii B., H. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2151 C. pen., art. 214 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen.
Ulterior, cu privire la inculpaţii din prezenta cauză, prin rechizitoriu s-au consemnat următoarele:
Inculpatul A. a avut calitatea de executor judecătoresc, calitate în care a instrumentat Dosarul de executare silită nr. x/2006 care face obiectul urmăririi penale din perspectiva existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Inculpatul B. a înfiinţat S.C. B. S.R.L. în anul 1991, persoana juridică fiind autorizată să funcţioneze prin Sentinţa civilă nr. 1189 C 21 mai 1991 acesta având calitatea de asociat unic.
Conform certificatului de înmatriculare de la fila x, sediul social al S.C. B. S.R.L. a fost stabilit în Constanţa, Satul de Vacanţă - I.
Prin Hotărârea nr. 1 din 1 noiembrie 2007 a asociatului unic B. s-a procedat la modificarea documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost cooptată, în calitate de asociat, alături de inculpat, numita J. şi s-a procedat la revocarea din calitatea de administrator inculpatul B. fiind aleasă, prin vot secret, inculpata D.
Modificările aduse documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului prin Încheierea nr. 30996 din 17 decembrie 2007.
Calitatea de administrator a inculpatei D. a fost prelungită prin Hotărârea nr. 1/2010 a asociaţilor S.C. B. S.R.L., menţiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin Rezoluţia nr. 2650 din 23 februarie 2010, calitate care s-a menţinut până la data de 21 martie 2014.
În ceea ce priveşte istoricul juridic şi patrimonial al E. Constanţa s-a reţinut că la data de 17 decembrie 2002 K. Constanţa, actuala G. s-a retras din E. Constanţa şi, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabilă la data dezafilierii, partea indivizibilă a trecut de drept la E. Constanţa.
Totodată, s-a evidenţiat că imobilul L. a făcut parte din activul Uniunii Judeţene a K. Constanţa iar prin adresa din 14 februarie 1980 U.J. C. civ. Constanţa a predat în administrare, către M. de F. oraş Constanţa, imobilul L. situat în Constanţa.
La data de 4 ianuarie 2002 E. Constanţa, în calitate de succesoare în drepturi a U.J. C. civ. Constanţa, a predat cu chirie către K. Constanţa a serie de imobile, printre care şi imobilul L.
În luna iunie 2002, inculpatul B. a fost ales preşedinte al K. Constanţa iar la data de 17 decembrie 2002 Adunarea Generală a K. Constanţa (actuala G. Constanţa) a hotărât dezafilierea de E. Constanţa, ocazie în care imobilul L. ar fi trebuit predat către E. Constanţa, operaţiune care nu a avut loc şi ulterior, ca urmare a manoperelor inculpatului B. de a-şi însuşi imobilul L., s-a ajuns la adjudecarea prin licitaţie publică a acestui activ de către societatea administrată de inculpatul B.
Referitor la imobilul L., executorul judecătoresc W., în calitate de executor judecătoresc şi care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a încheiat un proces-verbal de situaţie menţionând părţile din imobil asupra cărora debitorul ar fi proprietar, fără ca în cuprinsul procesului-verbal menţionat să fie invocat vreun titlu de proprietate care să confirme, din punct de vedere legal, susţinerile executorului judecătoresc. La procesul-verbal de situaţie nu este anexat niciun înscris care să facă dovada aspectelor consemnate de executor cu privire la părţile din imobil care ar fi proprietatea debitoarei şi cu privire la acele părţi din imobil care ar fi fost proprietatea S.C. X. S.R.L.
Referitor la acelaşi imobil, prin adresa din data de 02.02.2007, executorul judecătoresc W. care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a solicitat Biroului de Carte Funciară Constanţa să comunice dacă acest imobil este proprietatea debitoarei.
Prin Adresa nr. x/05.02.2007 a OCPI - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa s-a comunicat executorului judecătoresc faptul că imobilul menţionat nu figurează cu carte funciară.
În luna octombrie 2007 executarea silită a fost preluată de inculpatul A. care a solicitat (invocându-se cererea creditorului care nu s-a regăsit la dosarul de executare silită), actualizarea creanţei rezultate din Sentinţa civilă nr. 59/COM/2001 a Tribunalului Constanţa.
După efectuarea expertizei s-a procedat la emiterea publicaţiei de vânzare a imobilului L., la data de 01.11.2007 iar la data de 03.12.2007, după comunicarea publicaţiilor de vânzare şi a înştiinţărilor, s-a procedat la vânzarea la licitaţiei a imobilului în litigiu.
Întrucât nu s-au prezentat persoane interesate de adjudecarea imobilului, s-a consemnat cererea creditoarei S.C. B. S.R.L. reprezentată de inculpata D. de a adjudeca imobilul în contul creanţei (procesul-verbal de licitaţie imobiliară).
La data de 31.12.2007 inculpatul A. a procedat la emiterea actului de adjudecare către S.C. B. S.R.L. a imobilului L. fără să se ateste, prin vreun înscris valabil, proprietatea debitoarei asupra acestui imobil.
Pe parcursul urmăririi penale s-a procedat la audierea locatarilor care locuiesc în imobilul L., reliefându-se că martora Y. a prezentat copia contractelor de închiriere pe care martora le-a încheiat cu unităţile cooperatiste în perioada în care a locuit în acest imobil (Contractul de închiriere nr. 54 din 16 noiembrie 2005 încheiat cu U.J. C. civ. Constanţa, Contractul de închiriere nr. 19 din 14 noiembrie 2008 încheiat cu Societatea M. de F., Contract de închiriere nr. 25 din 1 noiembrie 2011 cu Societatea M. de F.; martora Z. care a susţinut că a încheiat contractele de închiriere cu unităţi cooperatiste începând cu AA. Constanţa. Martora a precizat că însuşi inculpatul B. a locuit în acest imobil în perioada 1987 - 2003 astfel cum rezultă din copia cărţii de imobil de la filele x ceea ce dovedeşte faptul că inculpatul cunoştea, fără dubiu care este regimul juridic al acestui imobil; martora BB., care a susţinut că a lucrat în calitate de contabil la AA. Constanţa şi la CC. şi că în această calitate, a avut cunoştinţă despre faptul că imobilul L. s-a aflat în perioada 1980 - 1989 în evidenţele CC. (M. de Producţie, Achiziţie, Desfacere Mărfuri) întrucât în acea perioadă efectua operaţiunile contabile de amortizare a imobilelor şi că inculpatul B. a avut calitatea de chiriaş al imobilului, acesta lucrând în cadrul cooperaţiei, în Satul de Vacanţă, în calitate de şef de unitate; martora DD. a declarat că a locuit în imobilul L. din anul 1982 când a încheiat contract de închiriere cu AA. Constanţa şi că în anul 2009 a constatat că S.C. B. S.R.L. a solicitat evacuarea acesteia din imobil iar contractele de închiriere au fost încheiate cu unităţi cooperatiste altele decât K. Constanţa, astfel cum rezultă din copiile contractelor ataşate la dosar; martora EE. care a susţinut aspecte asemănătoare celorlalte martore şi a prezentat copia contractului de închiriere încheiat la data de 1 noiembrie 2011 cu Societatea M. de F.; martorul FF. a precizat că a încheiat contracte de închiriere, în mod succesiv cu unităţi cooperatiste aflate în subordinea E. Constanţa şi că prin anii 2007 - 2008 inculpatul B. i-ar fi convocat la sediul G. solicitându-le să încheie contracte de închiriere cu această societate, solicitare care nu s-a concretizat ca urmare a refuzului chiriaşilor.
S-a apreciat astfel că materialul probator administrat în cauză dovedeşte faptul că K. Constanţa devenită G. Societate M. De F. de Gradul I Constanţa nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului L. şi s-a concluzionat că împrejurarea că persoana juridică şi-a înscris în bilanţul contabil de la 31.12.1995 acest imobil, nu-i conferă dreptul de proprietate asupra imobilului.
Se relevă că, pe parcursul urmăririi penale inculpata S.C. B. S.R.L. a încercat să dovedească că G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa ar fi proprietara imobilului L. prin prezentarea unui raport de expertiză contabilă administrată într-un dosar civil având ca obiect litigiul asupra imobilului I. precum şi a faptului că regimul juridic al imobilului I. este asemănător cu regimul juridic al imobilului L.
Se mai relevă că, bilanţul contabil aferent anului 1995 reprezintă un document contabil oficial care reflectă rezultatele financiar-contabile anuale ale unei persoane juridice lipsit de puterea juridică a unui înscris care să ateste dreptul de proprietate al acelei persoane juridice asupra bunului imobil înregistrat în contabilitate în categoria imobilizărilor corporale.
Se evidenţiază că, pe toată durata urmăririi penale, cât şi în procesele civile care s-au derulat între E. Constanţa şi K. Constanţa, aceasta din urmă nu a produs niciun document care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului L.
Au fost individualizate mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale: plângerea penală formulată de E. Constanţa; Rezoluţia nr. x/P/2009 din 20 ianuarie 2012 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa; Rezoluţia nr. 99/II/2/2012 din 2 martie 2012 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa; Dosarele nr. x februarie 2012 al Judecătoriei Constanţa şi nr. 627/36/2012 al Curţii de Apel Constanţa; declaraţie martor MM.; înscrisuri depuse de E. Constanţa la data de 17 ianuarie 2014; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la situaţia fondurilor fixe şi a fondului de amortizare în patrimoniu la data de 30 noiembrie 2012; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la calitatea persoanei vătămate; înscrisuri depuse de E. Constanţa cu privire la situaţia juridică a imobilului L.; declaraţie martor R.; declaraţie martor S.; declaraţie martor T.; declaraţie martor Y.; declaraţie martor Z.; declaraţie martor BB.; declaraţie martor DD.; declaraţie martor EE.; Dosarul de executare silită nr. x/2006; adrese Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale; adresă O.C.P.I. Constanţa; documente comunicate de Oficiul Registrului Comerţului Constanţa cu privire la S.C. B. S.R.L.; declaraţii inculpat A.; declaraţii inculpată D.; declaraţii inculpat B.; înscrisuri depuse de inculpatul B. în apărare; înscrisuri depuse în apărare de S.C. B. S.R.L.; înscrisuri depuse în apărare de inculpatul B.; declaraţie olografă NN.; declaraţie olografă LL.; declaraţie olografă H.; declaraţie olografă A.; declaraţie olografă B.; Sentinţa civilă nr. 59/COM/16 ianuarie 2001 a Tribunalului Constanţa; înscrisuri depuse de inculpatul B.; înscrisuri depuse în apărare de S.C. B. S.R.L.; declaraţie martor GG.; declaraţie martor HH.; declaraţie martor II.
Pentru ca, în final, pe calea rechizitoriului, în raport de situaţia de fapt reţinută să se stabilească că fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a procedat la executarea silită a imobilului L., din mun. Constanţa, în absenţa oricărui înscris care să ateste dreptul de proprietate al G. societate M. de F. de gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, în Dosarul de executare silită nr. x/2006, executare silită finalizată cu licitaţia imobiliară care a avut loc la data de 3 decembrie 2007, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.
Faptele inculpatului B. care, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L. a dobândit în mod ilicit imobilul L., în baza procesului-verbal de licitaţie imobiliară de la data de 3 decembrie 2007 şi a actului de adjudecare de la data de 31 decembrie 2007, ca urmare a cererilor formulate executorului judecătoresc A. la data de 7.07.2006 şi a acţiunilor acestuia, deşi inculpatul B. cunoştea că acest imobil nu se află în proprietatea G. Societate M. de F. de gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, având în vedere activitatea desfăşurată de inculpat în calitate de preşedinte al K. Constanţa şi de fost membru cooperator, cu consecinţa prejudicierii E. Constanţa de acest imobil care este inclus în partea indivizibilă a patrimoniului său şi care s-a aflat în administrarea organizaţiei cooperatiste reprezentate de acest inculpat, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Faptele inculpatei D., care în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L. şi de reprezentant al acestei societăţi l-a sprijinit pe inculpatul B. la dobândirea ilicită a imobilului L., prin semnarea documentelor întocmite de fostul executor judecătoresc A., pe parcursul executării silite a imobilului menţionat anterior, documente prin care s-a procedat la adjudecarea imobilului L. de către S.C. B. S.R.L. la data de 31 decembrie 2007, deşi cunoştea că asupra imobilului menţionat nu exista posibilitatea legală a derulării procedurii executării silite, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Faptele S.C. OO. S.R.L., constând în aceea că în calitate de persoană juridică în numele căreia a acţionat inculpatul B., a contribuit la dobândirea ilicită a imobilului L., la data de 31 decembrie 2007, denumirea sa fiind utilizată la semnarea documentelor întocmite de fostul executor judecătoresc A. pe parcursul executării silite a imobilului menţionat anterior documente prin care s-a procedat la adjudecarea imobilului L. de către S.C. B. S.R.L., deşi cunoştea că asupra imobilului menţionat nu exista posibilitatea legală a derulării procedurii executării silite, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen.
Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, conform art. 329 C. proc. pen., trebuie să cuprindă în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: datele vizând organul judiciar emitent, data întocmirii şi numele procurorului, datele referitoare la fapta care a făcut obiectul urmăririi penale, reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, motivele de fapt şi de drept care au determinat soluţia de trimitere în judecată, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, propunerea de luare, menţinere, revocare sau înlocuire a unei măsuri preventive, date referitoare la măsurile asigurătorii, propunerea de luare a unei măsuri de siguranţă cu caracter medical, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.
Un aspect important sub aspectul reţinerii de către procuror a comiterii infracţiunii de abuz în serviciu de către executorul judecătoresc A., cu sublinierea expresă că acesta a reieşit din cercetarea judecătorească, nefiind reţinut în rechizitoriu, este că se constată că executorul judecătoresc A. nu a afişat publicaţia de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit, astfel cum era obligat prin dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., în acest sens fiind declaraţiile chiriaşilor din imobilul L., precum şi înscrisurile aflate la dosar, existând dovezi de comunicare a acestei publicaţii de vânzare doar către Judecătoria Constanţa, G., Primăria Constanţa şi Biroul Executorului Judecătoresc A.
În literatura juridică se afirmă hotărât că rechizitoriul este singurul tip de act în care se poate materializa dispoziţia de trimitere în judecată, chiar dacă acesta este un act complex care poate îngloba mai multe acte de dispoziţie sau mai multe învinuiri. Rechizitoriul este un act cu conţinut prestabilit de art. 328 C. proc. pen., iar dispoziţia principală şi obligatorie este trimiterea în judecată care fixează totodată şi limitele judecăţii.
Este adevărat că se poate vorbi şi despre neregularităţi ale rechizitoriului, care pot fi intrinseci, dacă privesc forma şi conţinutul rechizitoriului (dintre neregularităţile intrinseci cele mai importante sunt cele de conţinut, care împiedică stabilirea limitelor judecăţii) sau extrinseci (de exemplu, absenţa menţiunii verificării sub aspectul legalităţii, întocmirea rechizitoriului de un procuror necompetent). Însă, doar în situaţia în care sunt necesare completări ale rechizitoriului care nu se referă la stabilirea limitelor judecăţii, cum ar fi, de exemplu, cuantumul cheltuielilor judiciare, precizările cu privire la măsurile asiguratorii luate, etc., dacă s-au omis aceste menţiuni din cuprinsul actului de sesizare, este posibilă formularea în scris a unor precizări referitoare la acestea.
Cert este că o formă de acuzaţie penală "remediată" nu poate fi acceptată, aceasta nu trebuie să fie diferită de rechizitoriu şi acuzaţia concretă iniţiale, să se refere în consecinţă la alte forme (sau şi la alte forme) de acuzaţii. Procurorul în timpul judecării cauzei, şi cu atât mai mult în căile de atac, nu poate emite un "nou rechizitoriu", diferit de cel emis iniţial, care să privească şi alte fapte decât cele arătate în rechizitoriul iniţial, alte forme de vinovăţie sau alţi inculpaţi decât cei trimişi în judecată prin actul de sesizare.
Mai mult, împrejurarea că executorul judecătoresc A. nu a afişat publicaţia de vânzare silită a imobilului la sediul imobilului care urma a se vinde silit, astfel cum era obligat prin dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., în acest sens fiind de altfel declaraţiile neechivoce ale chiriaşilor din imobilul L., audiaţi expres în faza apelului, precum şi înscrisurile aflate la dosar, existând dovezi de comunicare a acestei publicaţii de vânzare doar către Judecătoria Constanţa, G., Primăria Constanţa şi Biroul Executorului Judecătoresc A., este o chestiune juridică ce îndeobşte este invocată şi dezbătută în cadrul unor contestaţii la executare civile promovate de persoanele interesate.
În aceste condiţii, subiectul juridic central asupra căruia stăruie acuzaţia şi trebuie astfel să facă obiectul unor desluşiri şi din partea instanţelor de judecată derivă din împrejurarea că executorul judecătoresc A. (şi de aici întreaga ramificaţie infracţională privind pe toţi ceilalţi inculpaţi) şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a procedat la executarea silită a imobilului L., din mun. Constanţa, în absenţa oricărui înscris care să ateste dreptul de proprietate al G. societate M. de F. de gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, în Dosarul de executare silită nr. x/2006, executare silită finalizată cu licitaţia imobiliară care a avut loc la data de 3 decembrie 2007.
De altfel, de remarcat este Sentinţa penală nr. 51F din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti unde o abordare juridică similară a vizat Complexul "Hanul BBB.", s-au stabilit următoarele:
Actul de trimitere în judecată a reţinut:
La data de 20 iunie 2003, după ce inculpaţii B. şi H. (preşedinte şi, respectiv, contabil şef la K. Constanţa) au modificat (prin aplicarea pastei corectoare) Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 şi Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. x din 6 octombrie 1974, în sensul că radiind înscrierea "DDD." au înscris "Hanul BBB.", apoi, în înţelegere cu inculpaţii EEE. şi FFF., administratori la S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa (care închiriaseră imobilul respectiv), au perfectat actele de transfer a proprietăţii către S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa, întocmind factura nr. x şi actul sub semnătură privată; actele respective le-au folosit la Biroul notarial al notarului public HHH., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la K. Constanţa la S.C. "GGG." S.R.L. În plus, cei patru inculpaţi au declarat, în faţa notarului, în mod nereal primirea integrală a preţului, cauzând, astfel, un prejudiciu părţii civile E. Constanţa de 1.251.934.000 RON ROL.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Piteşti sub nr. x/2005, iar prin Sentinţa penală nr. 30/F din 11 aprilie 2006, a fost soluţionată prin condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Prima instanţă a reţinut că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, cauzând, prin înşelăciune, părţii civile E. Constanţa, un prejudiciu de 1.251.934.000 RON ROL, prin vânzarea nelegală către S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa, ai căror administratori erau inculpaţii EEE. şi FFF., a complexului turistic "Hanul BBB.".
Urmare recursurilor formulate de inculpaţii EEE., B., H., FFF. şi HHH. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 5392 din 20 septembrie 2006, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti, reţinându-se, printre altele:
"nu a fost lămurită problema titlului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul actului de înstrăinare" (...) "la termenul din 21 februarie 2006, s-a solicitat de apărare, între altele, ca expertul să lămurească aspectul privind actele de proprietate, dar cererea nu a fost încuviinţată. Instanţa de fond, deliberând asupra cauzei, a admis punctul de vedere al E. Constanţa, fără a examina apărările inculpaţilor cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici concluziile raportului de expertiză, sub acest aspect ignorându-le pur şi simplu".
Dispoziţiile deciziei de casare au fost aduse la îndeplinire de către instanţa de trimitere, respectiv Curtea de Apel Piteşti, prin efectuarea unei expertize, iniţial de către expertul III. şi completată (datorită pierderii calităţii de expert a acestuia) de către expertul JJJ.
Examinând probatoriul administrat în cauză, pe întreg ciclu procesual, Curtea reţine următoarele:
Inculpatul B. a fost preşedinte al K. Constanţa, iar H., contabil şef la aceeaşi unitate. Inculpaţii EEE. şi FFF. erau administratori ai S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa; în plus, inculpata FFF. făcea parte şi din consiliul de administraţie al K. Constanţa iar EEE. era salariat la unitatea cooperatistă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Decretul-lege nr. 67/1990, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F. şi de credit, la data de 18 mai 1992, prin protocol, E. Constanţa - succesoare de drept a JJ. Constanţa transmite din patrimoniul său în administrare către K. Constanţa mai multe imobile, printre care şi Complexul comercial "BBB.".
Complexul "Hanul BBB." era proprietatea JJ. Constanţa şi a fost realizat în mai multe etape, începând cu anul 1969, iniţial fiind construit un magazin cu bufet iar apoi ajungându-se la finalizarea unor construcţii cu destinaţie specială. Sub acest aspect E. Constanţa a prezentat Autorizaţia nr. x din 7 octombrie 1969, pentru executare de lucrări şi procesul-verbal de recepţie finală din 12 septembrie 1970. Astfel, deşi documentele respective se referă, primul la "amenajare" iar secundul la "remediere lucrări", acestea relevă dreptul de proprietate pe care E. îl avea asupra hanului "BBB.", deoarece în mod logic nu ar fi făcut atare lucrări, în mod gratuit, la o construcţie care nu-i aparţinea; în plus, construcţia imobilului de către acesta era o stare de fapt care a fost dovedită în cauză.
Potrivit protocolului întocmit pe baza reglementărilor de la acea dată, K. Constanţa avea obligaţia achitării impozitelor şi a taxelor aferente clădirilor preluate în administrare inclusiv a taxei de folosinţă a terenului, teren care era şi a rămas în continuare proprietatea Primăriei municipiului Constanţa.
De asemenea, în baza protocolului, pe durata administrării imobilului, K. Constanţa dobândea dreptul de a închiria unele din spaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile rezultate din impozite şi taxe aferente precum şi participarea cu anumite fonduri cu susţinerea unor acţiuni comune organizate de E. Constanţa, în domeniile social, de formare şi perfecţionare a pregătirii profesionale, de întrajutorare cooperatistă, de investiţii şi de asistenţă de specialitate.
În anul 2003, hanul "BBB." funcţiona ca o unitate de alimentaţie publică prosperă şi, cu toate acestea, la data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administraţie al K. Constanţa condus de inculpatul B. - preşedinte, ia în discuţie cererea formulată de S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa de cumpărare a hanului "BBB.".
Astfel, ca urmare a intervenţiilor făcute de B. şi H. (asociată la S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa) se aprobă, de principiu, vânzarea imobilului, deşi aveau cunoştinţă că nu există acte de proprietate nici pentru imobil şi nici pentru teren, cu încălcarea dispoziţiilor date de Q. Bucureşti - Direcţia de Control Financiar, în care se precizează:
"art. 8 - pentru fiecare activ care se propune pentru vânzare se va elabora o documentaţie tehnico-economică: art. 12 - "organizaţiile şi unităţile cooperatiste deţinătoare de active, au obligaţia publicării anunţului de vânzare în revista cooperaţiei de F., într-un ziar de mare tiraj, într-un ziar local, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie" art. 16 - "organizaţia sau unitatea cooperatistă are obligaţia de a afişa la sediul său precum şi la locul activului scos la vânzare publicaţia de vânzare, precizând data, ora şi locul desfăşurării vânzării".
Toate aceste dispoziţii au fost încălcate de către cei patru inculpaţi, astfel că în niciun moment nu s-a dorit a se organiza, în mod transparent, licitaţie pentru vânzarea activului respectiv iar totul s-a făcut în mod ocult.
Prin urmare, inculpaţii B., în calitatea sa de preşedinte, şi H., în calitate de contabil şef la K. Constanţa, deşi cunoşteau că nu deţin acte de proprietate pentru "Hanul BBB." au emis, la data de 20 iunie 2003, factura fiscală nr. x, prin care înstrăinau imobilul "AAA." inculpaţilor EEE. şi FFF., asociaţi ai S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa, pentru suma de 150.000 RON ROL, sumă modică în raport de valoarea imobilului.
Tot la data de 20 iunie 2003, inculpaţii B., H., EEE. şi FFF., primii doi în calitate de vânzători, iar ceilalţi în calitate de cumpărători, încheie un alt act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul "Hanul BBB." (suprafaţă construită, anexă, grup sanitar, magazie) precum şi suprafaţa de 970,09 m.p. teren aflat nu în proprietatea lor ci în proprietatea Primăriei municipiului Constanţa. În actul respectiv se face precizarea că preţul vânzării rămâne la suma de 150.000.000 RON ROL, conform facturii nr. x din 20 iunie 2003, dar plata sumei se va efectua în rate până la data de 31 decembrie 2003, cu posibilitate de prelungire. Acest act a fost înregistrat atât în contabilitatea K. Constanţa cât şi în cea a S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa.
Inculpaţii, dându-şi seama că pentru întocmirea documentaţiei la cartea funciară nu este suficient actul sub semnătură privată întocmit, au hotărât să-l întocmească în formă autentică, apelând la serviciile unui notar public.
Deoarece cunoşteau că la notarul public trebuie să prezinte acte de proprietate a bunului ce urma a fi vândut, la data de 20 iunie 2003, inculpaţii B. şi H., având cunoştinţă de faptul că în arhiva K. Constanţa se află documente privind proprietatea asupra imobilului din DDD., s-au hotărât să le falsifice şi în care să menţioneze în loc de Complexul comercial "DDD.", hanul "BBB.".
Astfel, identificând în arhiva cooperativei Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, prin care se transmitea din administrarea municipiului Constanţa în folosinţa Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de F. Constanţa, terenul proprietate de stat în suprafaţă de 2614 m.p., situat în perimetrul construibil al municipiului Constanţa - DDD., cei doi inculpaţi, prin aplicarea pastei corectoare, au înscris pe acest document în locul "DDD.", "Cartierul Piaţa BBB." . Tot astfel, inculpaţii au identificat în arhiva cooperativei şi Autorizaţia pentru executări de lucrări nr. x din 6 octombrie 1974, eliberată pentru Complexul comercial "DDD.", falsificând-o, tot prin aplicarea pastei corectoare, în sensul că în loc de "DDD." au înscris "BBB." . La fila x din volumul III se află copia Autorizaţiei pentru executare de lucrări nr. x, care fusese întocmită corect pentru complexul comercial "DDD.", falsul neputând fi contestat.
Inculpaţii B. şi H., după falsificarea celor două documente, împrejurare cunoscută şi de inculpaţii EEE. şi FFF., s-au deplasat, toţi patru, la Biroul notarului public HHH., din oraşul Ovidiu, unde au prezentat documentele falsificate şi au solicitat autentificarea tranzacţiei Complexului "Hanul BBB.", declarând, astfel, necorespunzător situaţia juridică a imobilului, inclusiv darea şi primirea integrală a preţului.
În aceste condiţii, notarul public HHH. a autentificat actul, prin care se menţiona că se transmite în proprietate de la vânzătorul K. Constanţa la cumpărătorul S.C. "GGG." Constanţa, atât imobilul - Complexul "BBB." cât şi terenul care, de fapt, era proprietatea Primăriei municipiului Constanţa.
Complexul comercial, aşa cum s-a precizat, este folosit din anul 2000 de către S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa, ca unitate de alimentaţie publică., ale cărui beneficii sunt însuşite de asociaţii EEE. şi FFF.
În drept, faptele inculpaţilor B. şi H. realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au falsificat Decizia nr. 209/1973 şi Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. x, privind imobilul din DDD.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen., prin declaraţii nereale făcute notarului public, privind plata integrală a preţului; art. 215 alin. (2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părţii civile E. Constanţa, prin vânzarea bunului proprietatea acesteia.
Faptele inculpaţilor EEE. şi FFF. realizează, în drept, conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., în sensul că deşi aveau cunoştinţă de faptul că inculpaţii B. şi H. falsificaseră cele două documente privind Complexul comercial "DDD.", le-au folosit la notarul public; art. 292 C. pen., constând în declaraţii necorespunzătoare adevărului privind plata integrală a preţului; art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., constând în actele de complicitate la infracţiunea de înşelăciune săvârşite de inculpaţii B. şi LLL.
Organul de urmărire penală a imputat notarului public încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995, privind notarii publici şi activităţile notariale, precum şi art. 70 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, în sensul că a procedat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, prin încălcarea obligaţiilor de serviciu, nepretinzând prezentarea de către inculpaţi a titlurilor de proprietate pentru imobil, dând, astfel, posibilitatea vânzătorului să prezinte documente cu un conţinut falsificat.
Conceptul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este dat de art. 246 C. pen., şi constă în "fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează vătămarea intereselor legale ale unei persoane".
Din conţinutul textului rezultă că infracţiunea de abuz în serviciu nu se poate săvârşi decât cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, caracterizată prin scopul urmărit, concluzie desprinsă din folosirea în text a sintagmei "cu ştiinţă".
Revenind la speţă, din niciun act al dosarului nu rezultă că notarul public HHH. a avut cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre inculpaţii B., H., EEE. şi FFF., pentru a vinde un bun care nu le aparţinea. Sub acest aspect, declaraţiile tuturor inculpaţilor sunt univoce, în sensul că nu au cunoscut-o înainte pe inculpata HHH. şi că au mers la biroul acesteia, pur şi simplu, căreia nu i-au adus la cunoştinţă decât faptul că vor să încheie în formă autentică actul de vânzare-cumpărare.
Notarului public i s-au prezentat de către părţi actele privind imobilul "Hanul BBB." şi, chiar dacă acestea fuseseră falsificate, împrejurarea respectivă nu putea fi observată de către notar, din moment ce nu cunoştea manoperele frauduloase ale inculpaţilor.
Nu se poate imputa notarului public încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995 şi art. 70 din regulamentul de aplicare al acestei legi, din moment ce în mod obiectiv acesta nu putea să desluşească raporturile reale dintre părţi, cu privire la actul pe care vor să-l încheie şi scopul pe care acestea îl urmăresc, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 45 din legea citată.
Prin urmare, neconstatându-se îndeplinită condiţia privind latura subiectivă a săvârşirii faptei "cu ştiinţă" (intenţie directă caracterizată prin scopul urmărit), evident, notarului public nu-i poate fi imputată săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care se va dispune achitarea în temeiul textului pre-citat.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu probele administrate în cauză pe întregul ciclu procesual.
Inculpaţii B., H., EEE. şi FFF. au contestat calitatea de proprietar a E. Constanţa. Dimpotrivă, atare acte de proprietate există în favoarea E., exemplificând Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. x din 7 octombrie 1969 şi procesul-verbal de recepţie din 12 septembrie 1970, la care s-a făcut referire, lucrări care nu puteau fi executate decât de către un proprietar sau de către o persoană care are o legătură juridică cu bunul respectiv.
Faptul că imobilul figurează, aşa cum se menţionează în rapoartele de expertiză, în evidenţele contabile ale K. Constanţa nu-i conferă dreptul de proprietate asupra acestuia, din moment ce deţinea imobilul în baza protocolului încheiat cu E. la 18 mai 1992. Tot astfel, împrejurarea că parte din imobil a fost închiriată de K. Constanţa, S.C. "GGG." S.R.L. Constanţa şi că, aceasta din urmă a efectuat anumite lucrări de reparaţii, nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost şi rămâne pe mai departe în favoarea E. Constanţa. Lucrările respective au fost efectuate în baza protocolului încheiat şi, ca o compensaţie pentru folosirea lui şi încasarea beneficiilor de către K. Constanţa. Însuşi expertul (JJJ.) precizează că în evidenţa K. Constanţa nu se găsesc acte de proprietate - gen autorizaţii de construire, procese-verbale de recepţie finală, facturi, contracte de vânzare-cumpărare etc. Precizează, însă, expertul că imobilul figurează în patrimoniul K. Constanţa şi este înregistrat la toate organele competente, situaţie dovedită cu bilanţul contabil la 31 decembrie 1995; evidenţa în listele de inventariere de la acea dată şi declaraţii de impunere, taxe şi impozite, astfel că, se susţine în raportul de expertiză că bunul ar fi proprietatea K. Constanţa. Această concluzie este în contradicţie cu actele depuse la dosar, nerezultând din niciun document că unitatea cooperatistă - K. Constanţa este proprietara imobilului înstrăinat.
În concluzie, inculpaţii B. şi H. au vândut un bun care nu aparţinea în proprietate K. Constanţa, evident, în înţelegere frauduloasă cu inculpaţii EEE. şi FFF., care aveau interese în dobândirea acestui bun. De fapt, interesele erau nu numai ale inculpaţilor EEE. şi FFF. ci şi ale inculpaţilor B. şi H., ultima fiind chiar asociată în S.C. "GGG." S.R.L., cumpărătoarea. Nu este lipsită de semnificaţie împrejurarea că aşa-numita vânzare s-a făcut la un preţ foarte mic, rezultând, şi sub acest aspect, dorinţa inculpaţilor de a obţine avantaje pe căi necinstite.
Prin înţelegerea frauduloasă a celor 4 inculpaţi, partea civilă E. Constanţa a fost prejudiciată cu imobilul ce a făcut obiectul vânzării frauduloase.
Ca atare, sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea de Apel a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare, prin repunerea părţii civile E. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor, respectiv în cea de proprietară a Complexului "Hanul BBB." Constanţa; anularea actelor falsificate.
În abordarea subiectului juridic vizând problematica proprietăţii asupra imobilului ce a făcut obiectul executării silite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie porneşte de la concluziile primei instanţe raportat la acest subiect, pe care le va dezvolta în continuare:
"E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este continuatoarea fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, singura organizaţie rezultată din organizarea acesteia în baza Legii nr. 1/2005 fiind Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a preluat, în proprietate, niciun bun imobil de la fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, toate bunurile existente la data reorganizării fostei Federale Judeţene în patrimoniul acesteia fiind preluate, în patrimoniu, cu titlu de proprietate de către Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa.
E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a preluat de la noua Uniune Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa bunuri în folosinţă, conform contractului de comodat încheiat între cele două organizaţii cooperatiste.
Hotărârea olografă nr. 2 din 17.03.2005, Protocolul din data de 01.09.2005, protocolul din data de 18.05.1992 şi Protocolul din data de 30.08.2000 (asupra celor din urmă Ministerul Public chiar a insistat în motivele de apel scrise ca fiind documente concludente în materie de stabilire a proprietăţii) sunt înscrisuri ce nu constituie dovezi indubitabile ale pretinsului drept de proprietate pe care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa l-ar deţine asupra imobilului L.
Procesul de retragere al K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa şi deci dezafilierea acesteia de la fosta organizaţie cooperatistă nu a avut loc cu titlu definitiv.
La data afilierii K. Constanţa la fosta Federală Judeţeană a K. nu s-au predat bunuri imobile către K. Constanţa, imobilul L. fiind scriptic la acea dată în patrimoniul fostei Cooperative de F. oraş Constanţa, reorganizată în K. Constanţa şi ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa.
Din anul 1980 imobilul L. s-a aflat înregistrat, ca activ incorporal, în evidenţele contabile şi de gestiune ale fostei Cooperative de F. oraş Constanţa, reorganizată în K. Constanţa şi ulterior în G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, fiind înscris, potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996, în partea indivizibilă a cooperativei de F. menţionată, dispoziţie legală care creează o prezumţie de proprietate cu privire la bunurile imobile evidenţiate în înregistrările contabile la data de 31.12.1995.
K. Constanţa a parcurs toate procedurile instituite de Legea nr. 109/1996 privind reorganizarea în baza acestui act normativ, existând toate înregistrările la toate instituţiile financiare şi judecătoreşti impuse pentru constituirea sa în mod legal.
La data de 07.03.2005, data reorganizării fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, în patrimoniul acesteia nu se afla imobilul L., acesta fiind în patrimoniul K. Constanţa, ca activ incorporal.
Nu a existat niciun demers judiciar de revendicare a imobilului L. de la K. Constanţa nici de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi nici de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa, organizaţie cooperatistă care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Judeţene a K. Constanţa.
În cauza de faţă E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a pretins că este proprietarul imobilului L., însă prin Sentinţa civilă nr. 4417/03.03.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar şi în lumina prevederilor Legii nr. 1/2005, nu rezultă că, la data încheierii actului de adjudecare, contestatoarea E. ar fi avut calitatea de proprietar al bunului. De asemenea, s-a reliefat că deşi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a invocat că, urmare a reorganizării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005, a preluat activul şi pasivul fostei Federale Judeţene şi conform Legii nr. 109/1996, urmare a dezafilierii Cooperativei de F. Constanţa bunul a rămas în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, fiind parte a fondului indivizibil, instanţa civilă a constatat că aceasta nu a probat susţinerile întrucât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei neputându-se stabili că urmare a reorganizării urmate de dezafiliere imobilul ar fi în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 22/COM/12.05.2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în acelaşi dosar, s-a admis apelul formulat de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, stabilindu-se că, deşi nu se poate determina cu certitudine dacă imobilul se regăseşte în proprietatea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, totuşi aceasta se legitimează cel puţin ca titular al unui drept de administrare asupra bunului. Pentru a reţine astfel, instanţa civilă a avut în vedere contractele de închiriere încheiate între E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în calitate de locator şi Societatea M. de F. Tomis. Ulterior însă, în contractele încheiate de Societatea M. de F. Tomis cu persoanele fizice care ocupau spaţiile locative din imobilul L., calitatea de proprietar şi de locator este reclamată de AA. Constanţa, rezultată din reorganizarea în baza Legii nr. 1/2005 a fostei Federale Judeţene.
Nu s-au avut în vedere de instanţa civilă în calea de atac a apelului toate actele de reorganizare ale fostei federal, nu s-a indicat niciun act decizional al AA. Constanţa care să dea în administrare imobilul L. către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa pentru ca aceasta, în absenţa unui drept de proprietate, să dobândească un drept de administrare la care face trimitere instanţa civilă.
Ulterior, în calea de atac a recursului se stabileşte cu titlu irevocabil că prin încheierea din 29.01.2009 a OCPPI Constanţa s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea S.C. B. S.R.L., data de la care începe să curgă termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executare. Instanţa de recurs s-a pronunţat în acest sens urmare a faptului că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a reuşit să îşi dovedească dreptul pretins, respectiv cel de proprietar asupra bunului sau de titular al altui drept real.
Cert este că, începând din anul 1980, imobilul L. a figurat în evidenţa contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, sub diferitele denumiri pe care le-a avut, evidenţă contabilă care creează o prezumţie de proprietate în favoarea acesteia. Totodată, s-a realizat declararea bunului la Serviciul de Taxe şi Impozite, încă din momentul în care a fost preluat, în anul 1980 şi s-a plătit continuu impozit pentru acesta.
Înregistrarea contabilă s-a realizat cu bună-credinţă.
Totodată, întreaga procedură prin care imobilul a fost înregistrat în evidenţa contabilă a fost publică, conform reglementărilor legale, efectuându-se menţiunile corespunzătoare la autorităţile financiare, la autorităţile judiciare, respectiv instanţe judecătoreşti, la momentul reorganizării în anul 1996, la Oficiul Registrului Comerţului şi la autorităţile financiare.
Înscrisurile care au fost prezentate de către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, şi care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanţa ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar şi care ar fi atestat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi fost proprietarul bunului nu sunt concludente.
Inculpatul B. a devenit Preşedinte al K. Constanţa abia în anul 2002, data până la care s-a realizat înregistrarea imobilului L. în patrimoniul K. Constanţa şi ca şi alte persoane cu funcţii de conducere, au acţionat, în numele acestei cooperative, în apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului L., în mod public, în faţa instanţelor de judecată şi al organelor de urmărire penală.
Totodată, K. Constanţa a avut posesia imobilului L. pe care a exercitat-o în mod public, încheind în calitate de proprietar contracte de închiriere ale spaţiilor locative, contracte care s-au executat, încasând chiriile de la locatarii persoane fizice.
Procedura execuţională a fost declanşată şi s-a procedat în mod public, orice persoană interesată putând interveni în apărarea unui drept propriu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Procedura execuţională a fost analizată, în întregul ei de către o instanţă civilă care a stabilit că au fost respectate toate dispoziţiile legale, şi că, în mod corect executorul judecătoresc, în analiza dreptului de proprietate asupra imobilului, s-a bazat pe evidenţele publice privind taxele şi impozitele plătite de debitor ca şi proprietar, aspect corelat cu dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996.
Pe de altă parte însă, consemnarea ritoasă a primei instanţe că, "G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa este proprietarul bunului, astfel că nu se poate reţine în sarcina niciunuia dintre inculpaţi că ar fi comis infracţiunile reţinute în sarcina lor", nu poate fi acceptată de către instanţa de apel în contextul în care obiectul prezentei cauze penale nu este cel de stabilire cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, în faţa unei instanţe civile, rezumându-ne la prezumţia de proprietate ce rezultată din actele prezentate coroborate cu dispoziţiile legale în materie, dar şi cu posesia, cu nume de proprietar, asupra bunului.
Nici redarea confuză (prin prisma succesiunilor de idei din considerentele sentinţei atacate), şi anume faptul că "E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu este succesoarea fostei Federale Judeţene a K. şi nici a fostei AA. Constanţa, astfel încât, întrucât imobilul L. a fost iniţial în patrimoniul fostei AA. Constanţa, care în prezent este reorganizată, în baza Legii nr. 1/2005 în actuala AA. Constanţa, prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului, nu s-a produs în patrimoniul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa niciun prejudiciu", nu poate fi acceptată şi promovată.
Argumentele juridice mai sus arătate nu au darul decât de a confirma că realul caz ce împiedică exercitarea acţiunii penale în speţă este cel circumscris de art. 16 lit. b) C. proc. pen.., respectiv faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
În acest context, strict procedural, soluţia Curţii de apel care a apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., este nelegală.
Fără îndoială, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa penală nu stabileşte cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, în faţa unei instanţe civile, ci doar faptul că prezumţia de proprietate rezultată din actele prezentate coroborate cu dispoziţiile legale în materie, posesia, cu nume de proprietar asupra bunului, ar fi suficientă, în lipsa unor probe contrare, pentru a se aprecia asupra bunei-credinţe în realizarea executării silite asupra unor bunuri imobile pretins proprietatea debitoarei.
Pe de altă parte, redarea primei instanţe că, "întrucât imobilul L. a fost iniţial în patrimoniul fostei AA. Constanţa, care în prezent este reorganizată, în baza Legii nr. 1/2005 în actuala AA. Constanţa, prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului nu s-a produs în patrimoniul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa niciun prejudiciu", dincolo de învederatul său caracter confuz (prin raportare la concluzia înscrisă în chiar aliniatul precedent), este cert că face trimitere la evoluţia organizării G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, precum şi a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de F. Constanţa, altfel minuţios redate în prim ciclu procesual.
Astfel, anterior modificărilor legislative determinate de schimbarea regimului juridic al proprietăţii în România şi până în anul 1991, a funcţionat, în sistemul cooperatist, Uniunea Judeţeană a K. Constanţa.
În anul 1991 Uniunea Judeţeană a K. Constanţa s-a reorganizat în Federala Judeţeană a K. şi de Credit - E., care a fost înregistrată la ORC Constanţa sub nr. x/1991 şi care a funcţionat până în anul 2005.
Federala Judeţeană a K. şi de Credit - E. s-a reorganizat, în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei în Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi care a fost înregistrată la Judecătoria Constanţa sub nr. x/2005.
Potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Federalele teritoriale ale K. - E., înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F., cu modificările ulterioare, precum şi asociaţiile teritoriale ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti - QQ., înfiinţate în temeiul Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, se vor reorganiza, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, astfel: a) în una dintre formele de asociere prevăzute în titlul III, şi anume asociaţie sau uniune judeţeană, după caz; b) în societate M. de gradul 1 sau 2, după caz. Totodată, potrivit art. 120 alin. (2) din acelaşi act normativ, Activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă şi partea indivizibilă, vor fi determinate conform situaţiei financiare încheiate la data reorganizării acestora.
Importantă este şi reglementarea din alin. (3) al art. 120 potrivit cu care "Bunurile mobile şi imobile necesare bunei funcţionări a asociaţiilor sau uniunilor judeţene, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociaţi ai federalei sau asociaţiei teritoriale respective şi de la alin. (4) conform căruia "Societăţile cooperative de gradul 1 sau 2, după caz, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), vor prelua activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), mai puţin bunurile prevăzute la alin. (3). Partea divizibilă preluată devine partea divizibilă a societăţii cooperative nou-înfiinţate, respectiv partea indivizibilă preluată devine partea indivizibilă a acesteia."
Conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 s-a aprobat situaţia financiară la data de 28.02.2005 pe baza balanţei de verificare şi s-a stabilit partea divizibilă la 26.500 mii RON şi partea indivizibilă la suma de 40.259.590 RON. Totodată, s-a aprobat, pentru buna funcţionare a Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, bunuri mobile în valoare de 1.200.000 mii RON şi bunuri imobile în valoare de 40.259.590 mii RON.
Se poate constata că, întregul patrimoniu indivizibil al Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa a fost preluat de Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa.
La acel moment societăţile cooperative de F. asociate, printre care se numără şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi adus numai un aport în numerar, în sumă totală de 15.000.000 RON vechi.
În cadrul aceleiaşi Adunări Generale Extraordinare s-a pus în discuţie adoptarea şi a unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri mobile şi imobile, din patrimoniul noii structuri înfiinţate, respectiv Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi către societăţile cooperative de gradul I şi II asociate, mai exact a folosinţei unor active, aspect cu privire la care nu s-a luat nicio hotărâre (vezi Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 - pag. 157, paragraf ultim, şi pag. 159 paragraf 2 vol. III, instanţă de fond).
Nu există nicio menţiune nici în Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 şi nici în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa, luată în baza acestui proces-verbal, privind transmiterea, în proprietate, din patrimoniul Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa a unor bunuri imobile către cooperativele asociate.
Mai mult, s-a stabilit, dar numai la nivel de discuţie, că noua structură care se va înfiinţa va transmite folosinţa unor bunuri către cooperativele asociate, aspect care însă nu a fost preluat în hotărârea mai sus menţionată.
Potrivit art. 6 din Actul Constitutiv al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, organizarea şi conducerea acesteia se realizează prin Adunarea Generală şi Comitetul Director, cu precizarea că din Comitetul Director făceau parte şi martora LL., preşedinte al E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, numitul SS. reprezentantul actual al E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, cu menţiunea că martora LL. a deţinut şi calitatea de Preşedinte al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, structura nou înfiinţată în urma reorganizării Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
La consemnările reprezentând punctul de vedere chiar al martorei LL., care reprezenta, la acel moment, această M., din Procesul-verbal încheiat cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, la momentul reorganizării în baza Legii nr. 1/2005, potrivit cu care, la întrebarea ce se va întâmpla cu restul patrimoniului, dacă va rămâne la M. de gradul II, respectiv la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, martora arată că această M., ca şi cooperativele de gradul I vor primi, în administrare, prin protocol, împreună cu celelalte cooperative de gradul I asociate, bunuri, cu menţiunea că " averea coop. rămâne pe organizaţia judeţeană, conform actelor de proprietate". În încercarea de a desluşi afirmaţiile numitei LL. s-a procedat la audierea acesteia în apel, fără posibilitatea însă de a obţine o elucidare deplină a situaţiei născute atâta vreme cât martora şi-a nuanţat profund afirmaţiile:
"Este real că în adunarea din 7 martie 2005 am făcut menţiunea că averea cooperaţiei rămâne pe organizaţia judeţeană, înţelegând prin aceasta că întreaga avere evidenţiată în bilanţurile contabile rămânea la AA., mai puţin activele cooperativelor, pentru care unităţile cooperatiste deţineau titluri de proprietate, respectiv clădirile"
Este cert însă că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005, nu s-a hotărât cu privire la aspectele puse în discuţie şi evidenţiate.
În baza Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 a fost emisă o hotărâre fără număr care a fost depusă la dosarul la dosarul de înregistrare al Uniunii Judeţene a K. Constanţa - AA. Constanţa, constituit la Judecătoria Constanţa şi care a fost actul în baza căruia s-a pronunţat Încheierea nr. 165/09.08.2005 prin care s-a dispus înscrierea AA. Constanţa în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, operaţiune care s-a realizat la data de 26.08.2005, astfel cum rezultă din certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 153/F/2005 din data de 29.08.2005 eliberat de Judecătoria Constanţa.
Această hotărâre este singura care poate fi luată în considerare în analiza procesului de reorganizare a cooperativelor şi organizaţiilor cooperatiste implicate în prezenta cauză şi de transmitere a patrimoniului acestora. Menţiunea este necesară având în vedere că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a invocat faptul că în baza aceleiaşi Adunări Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 s-ar fi adoptat şi o altă hotărâre, respectiv Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înfiinţarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa prin reorganizarea Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa precum şi la patrimoniul acesteia.
Însă, din Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005 nu rezultă că aceste aspecte au fost discutate de membrii cooperatori, dimpotrivă, există menţiuni contrare, aceste menţiuni fiind regăsite doar în Hotărârea care nu poartă niciun număr, astfel încât numai aceasta reprezintă voinţa membrilor cooperatori prezenţi la Adunarea Generală, şi care a şi fost prezentată instanţei judecătoreşti, astfel cum s-a arătat.
Totodată, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a înfiinţat la data de 13.06.2005 fiind înregistrată la ORC Constanţa sub nr. x/2005, având ca asociaţi mai multe cooperative de F. de gradul I, înscrise în Anexa 1 la Actul Constitutiv.
Potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, Organizaţiile cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să îşi modifice statutele dacă nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi şi să le înregistreze la oficiul registrului comerţului în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Conform art. 117 alin. (5) din acelaşi act normativ, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), toate organizaţiile cooperatiste vor convoca adunarea generală a membrilor cooperatori care, în mod obligatoriu, va include pe ordinea de zi cel puţin: a) prezentarea situaţiei patrimoniului, a numărului părţilor sociale pentru fiecare membru cooperator, a modului de formare a capitalului social; b) aprobarea modificărilor statutului conform prevederilor prezentei legi; c) prezentarea situaţiei persoanelor care au făcut obiectul contestaţiilor prevăzute la alin. (4), în urma rezolvării contestaţiilor primite.
Este de observat, potrivit aspectelor care rezultă din Adresa nr. x din 25.06.2009 a Oficiului Registrului Comerţului, că organizarea în E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, a avut loc în baza Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 şi nu a Adunării Generale Extraordinare din data de 07.03.2005. Facem trimitere în acest sens şi la Decizia civilă nr. 2412 pronunţată de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2006 din care rezultă că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a reorganizat în societate M. de gradul II prin Hotărârea AGEA din data de 16.05.2005 şi nu prin Hotărârea numerotată olograf nr. 2 luată în baza Adunării Generală Extraordinare a Federalei Judeţene a K. şi de Credit Constanţa din data de 07.03.2005.
De asemenea, luând în considerare acelaşi conţinut al Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 care se referă expres la înfiinţarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa această hotărâre trebuia să se regăsească la dosarul privind pe E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa din cadrul Oficiului Registrului Comerţului, cu atât mai mult cu cât art. 44 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 prevede obligativitatea depunerii în cadrul Oficiului Registrului Comerţului, în termen de 15 zile de la data adoptării, a hotărârilor Adunării Generale, or, această hotărâre nu există în acel dosar.
Totodată, la momentul Adunării Generale Extraordinare din data de 16.05.2005 care a stat la baza înfiinţării E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu s-a prezentat şi nu s-a discutat situaţia patrimonială în sensul celor reţinute prin Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2, după cum nu s-a depus, ulterior nici Protocolul din data de 01.09.2005.
Este de menţionat că Hotărârea numerotată olograf cu nr. 2 devine publică abia când este depusă la instanţa civilă în cadrul procesului aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, în toamna anului 2006 când E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între K. Constanţa şi S.C. RR. S.R.L. Constanţa.
În baza Hotărârii nr. 2 se încheie la data de 01.09.2005 un Protocol care atestă predarea efectivă de către fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a bunurilor menţionate generic la pct. 3 din Hotărârea nr. 2, aspect apreciat de către prima instanţă drept pur formal.
Relevant este faptul că, nici Protocolul din 01.09.2005 nu a fost depus la Oficiul Registrului Comerţului, el fiind invocat şi depus ca şi act subsecvent de anulare a uni contract de vânzare-cumpărare în faţa unei instanţe civile.
În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 3652/04.11.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2007 prin care s-a respins cererea G. - Societate M., denumire sub care s-a reorganizat K. Constanţa de a se constata nulitatea absolută a Hotărârii numerotată olograf cu nr. 2 şi a Protocolului din data de 01.09.2005 pe motiv de cauză ilicită şi imorală şi de ordine publică, Curtea de Apel a reţinut că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
De altfel, prin ordonanţa din data de 02.11.2015 dispusă în Dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost admisă plângerea formulată de petenta G., fiind menţinută soluţia de clasare dispusă de procurorul de caz cu privire la infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripţie specială şi dispunându-se sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru a se pronunţa cu privire la desfiinţarea înscrisurilor care nu corespund realităţii şi anume: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa. Evidenţiem că ordonanţa mai sus menţionată s-a pronunţat urmare a plângerii formulate de G. reprezentată de inculpatul B., fosta K. Constanţa împotriva numiţilor LL., SS., NN. şi TT., în calitate de reprezentanţi ai fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. anterior în referire la redactarea şi semnarea a două înscrisuri, respectiv Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005 încheiat în baza acestei hotărâri.
În conţinutul ordonanţei se mai face trimitere şi la faptul că fiind audiaţi în calitate de martori reprezentanţii cooperativelor afiliate la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa, care au fost prezenţi la A.G.E. din 07.03.2005, nu au declarat că aceste subiecte, respectiv reorganizarea fostei Federale în E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi transmiterea în patrimoniul acesteia din urmă a bunurilor litigioase şi a părţii indivizibile ce ar fi aparţinut fostei Federale, ar fi fost pus în dezbatere sau aprobate la adunarea respectivă, mai mult, aceştia au declarat că nu au avut la cunoştinţă despre Hotărârea nr. 2, despre care doar angajaţii Federalei Judeţene au precizat că au văzut-o înainte de a fi audiaţi în cauză.
Inclusiv în depoziţia martorului NN., consilier juridic la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa, audiat şi în apel, s-a susţinut că înscrisul intitulat Protocol din 01.09.2005 reprezintă doar un proces-verbal de predare - primire dosare - bunuri litigioase aflate la oficiul juridic, dosare pe care le-ar fi predat consilierului juridic TT. şi în care era iminentă împlinirea termenului de prescripţie şi că, pentru opozabilitate a solicitat ca acest înscris să fie supervizat de către preşedinte şi de către contabilul şef.
Tot în conţinutul Ordonanţei se reţine că Hotărârea nr. 2 din 07.03.2005 a fost întocmită cu date nereale, necorespunzătoare adevărului (punctul 3 din Hotărâre) şi pe baza acesteia s-a întocmit Protocolul din 01.09.2005, după data la care societatea care a predat imobilele cuprinse în protocol se desfiinţase (la data de 10.06.2005), cu scopul fraudulos de a crea o aparenţă juridică falsă.
Relevant este faptul că întreg conţinutul ordonanţei din 02.11.2015 a fost confirmat de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa care fiind sesizat cu cererea de desfiinţare ca false atât a Hotărârii nr. 2 din 07.03.2005 cât şi a Protocolului din 01.09.2015 s-a pronunţat prin Încheierea nr. 320 din data de 12.05.2017 în Dosar nr. x/2016, definitivă, în sensul desfiinţării totale a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 07.03.2005 şi Protocolul din data de 01.09.2005, emise de fosta E. Constanţa, care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Audiat de instanţa de fond dar şi în apel, martorul SS., contabil şef atât la fosta Federală cât şi la E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa prezintă o situaţie ambiguă a modului în care s-a reorganizat fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa în Uniunea Judeţeană a K. Constanţa - AA. Constanţa şi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, pretinzând că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a preluat activul şi pasivul fostei Federale Judeţene strict întemeiat pe disp. art. 120 alin. (3) din Legea nr. 1/2005.
A susţinut însă martorul că imobilul L. nu era înregistrat în contabilitatea fostei Federale Judeţene în intervalul 2001 - 2005, iar ulterior ar exista un protocol în baza căruia a fost predat către M. oraş Constanţa şi ar fi fost normal ca în momentul în care s-a solicitat oficial dezafilierea acest imobil să fie restituit către E.
Asupra acestor aspecte martora LL. arată că, imobilul L. a fost preluat de E. în anul 2005, printr-o hotărâre judecătorească. În apel, în final, a fost identificată respectiva hotărâre ca fiind cea civilă cu nr. 2105 din august 2005 a Tribunalului Constanţa, hotărâre ce nici nu confirmă direct susţinerile martorei şi nici nu are darul de a clarifica situaţia juridică specifică speţei de faţă asupra imobilului L.
Iniţial, imobilul L. s-a aflat în proprietatea Băncii O., drept de proprietate dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 17.02.1937.
În anul 1950, prin operaţiunea de lichidare a Băncii O. de către M., aceasta din urmă preia activul şi pasivul instituţiei bancare, preluarea fiind dispusă prin hotărârea Uniunii K. Constanţa.
În aceste condiţii, în anul 1950, imobilul L. este înscris ca activ în patrimoniul Cooperativei M.
În anul 1955 are loc fuziunea între M. şi M. P.
În anul 1962 imobilul L. apare ca fiind în patrimoniul Uniunii Regionale a K. Dobrogea, conform procesului-verbal din 30.04.1955, care, în urma reorganizării teritoriale din anul 1968 şi-a schimbat denumirea în Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F., imobilul L. fiind identificat în patrimoniul acestei uniuni, aspect probat cu declaraţia AA. nr. 3355/01.02.1980 asupra impozitului pe clădiri.
În anul 1955, urmare a unor decizii politice luate de fostul partid comunist, au fost desfiinţate ca persoane juridice cooperativele de F., fapt pentru care imobilele care s-au aflat în proprietatea fostelor cooperative de F. au fost predate Uniunilor teritoriale ale K. şi de Credit, situaţie care a durat până în anul 1971, an în care s-a înfiinţat M. de F. K. Constanţa în baza Legii nr. 6/1970.
Prin Hotărârea Plenarei C. civ. al PCR din 22 - 23 martie 1978 s-a dispus transferul unor mijloace fixe de la Uniunea Centrală a K. la organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. În baza acestei Hotărâri s-a emis Decizia nr. 67/24.04.1979 de Uniunea Centrală a K. - Q. cu privire la aplicarea în cooperaţia de F. a noului mecanism economico - financiar. Potrivit Deciziei nr. 67/24.04.1979 emisă de Uniunea Centrală a K. - Q., s-au aprobat normele privind finanţarea investiţiilor şi transferul fondurilor fixe la organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. iar ulterior, în baza circularei Q. nr. x din 15.05.1979, dată în aplicarea Deciziei nr. 67/1979 s-a prevăzut că decontarea şi evidenţa fondurilor fixe redistribuite (transferate) între organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de F. se va face - fără plată - prin transmiterea corespunzătoare a mijloacelor din activ şi a sumelor din pasiv, conform regulilor contabile trasate prin această circulară.
În aplicarea acestei Decizii şi a circularei menţionate, imobilul L. a fost transferat de la fosta AA. Constanţa la M. de F. Oraş Constanţa, aspect probat cu Adresa nr. x/14.02.1980. Astfel cum rezultă din conţinutul acestei adrese, fosta AA. Constanţa instrucţionează M. de F. Oraş Constanţa să înregistreze în evidenţa contabilă şi de gestiune clădirea cu valoarea de 626.000 RON cu o uzură calculată, la acea vreme de 280.448 RON şi cu o amortizare de 2764 RON, urmând ca, în continuare M. de F. Oraş Constanţa să calculeze şi să înregistreze amortizare pentru anul 1980 şi în continuare. Reţinem că, prin aceiaşi adresă se menţionează şi scoaterea din evidenţa contabilă şi de gestiune a fostei AA. Constanţa a imobilului menţionat, prin stornare în roşu. Potrivit actelor mai sus menţionate, s-a realizat un transfer al mijloacelor fixe, operaţiune care urma să fie înregistrată atât în evidenţa contabilă dar şi de gestiune.
În sensul reţinut ar fi şi practica judiciară, fapt pentru care prima instanţă face trimitere la Decizia nr. 826/A din 27.05.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, care în acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil promovată de o M. de F. în contradictoriu cu Q., care plecând de la actul de transmitere a unui imobil în baza Deciziei mai sus menţionate de către Q. către M. de F., constată existenţa unui drept de proprietate asupra acelui imobil, în favoarea cooperativei de F.
Totodată, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/14.02.1980, imobilul L. a fost transmis de către fosta AA. Constanţa către M. de F. Oraş Constanţa.
La data transmiterii, fosta AA. Constanţa a depus declaraţii de impunere aferente anului 1980, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/15.02.1980.
M. de F. Oraş Constanţa a înregistrat şi depus la Administraţia Financiară a Municipiului Constanţa declaraţia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi a taxei pentru folosirea terenurilor proprietatea statului, figurând în evidenţele fiscale la matricola 92 începând cu anul 1982 cu o valoare de inventar de 626.000 RON şi un impozit pe clădiri de 4695 RON, conform Adresei nr. x din data de 04.10.1991.
Relevantă sub aspectul titlului cu care a fost transferat imobilul L. de la fosta AA. Constanţa către M. de F. Oraş Constanţa este Adresa nr. x/20.01.1993 a Uniunii Generale a K. şi Credit - Q. potrivit cu care "în urma măsurilor de reorganizare a cooperaţiei, patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietatea K. locale. În acest fel, bunurile care au aparţinut fostelor Bănci O. din Constanţa, între care şi imobilul din B-dul x cu terenul aferent se regăsesc în patrimoniul K. Constanţa ca parte a capitalului său social". De asemenea, s-a reliefat, în aceiaşi adresă, în mod expres că " proprietatea asupra acestui imobil a fost înscrisă în actele contabile - bilanţurile anuale - începând din anul 1981.
În mod cert Adresa nr. x/20.01.1993 a fost emisă de Q., cu numărul şi data evidenţiată, întrucât, potrivit Adresei nr. x/06.12.2007 emisă de Q. ca răspuns la adresa emisă de E. Constanţa, rezultă că "din verificările efectuate în registrele de evidenţă a corespondenţei s-a constatat că Adresa nr. x/20.01.1993 a fost emisă de Q. şi înregistrată sub nr. şi la data de mai sus, fiind adresată E. Constanţa.
În anul 1991, M. de Producţie, Achiziţii şi Desfacerea Mărfurilor Constanţa îşi schimbă denumirea în M. de F. oraş Constanţa aspect ce rezultă din certificatul de înmatriculare eliberat la data de 15.02.1991.
Ulterior, în baza Deciziei nr. 208/12.12.1991 emisă de Uniunea Centrală a K. şi de Credit Q. Bucureşti se decide, conform prevederilor Legii nr. 67/1990 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F. şi de credit, reorganizarea sistemului cooperatist.
În referire la această reorganizare se emite Adresa nr. x/03.06.1992 de către fosta Federală Judeţeană Constanţa către Oficiul Registrului Comerţului al Judeţului Constanţa din care rezultă că toate organizaţiile cooperatiste sunt organizate în sistem, unitatea de bază fiind cooperativele care sunt asociate în Uniuni Judeţene iar Uniunile Judeţene sunt reunite în Uniuni Centrale cooperatiste.
Conform aceleiaşi adrese, fiecare din verigile alcătuitoare ale sistemului are personalitate juridică şi este deci titulara unui patrimoniu propriu şi întrucât fiecare M. de F. are personalitate juridică distinctă de a E. Constanţa, are un patrimoniu propriu şi au fost înmatriculate la Registrul Comerţului ca agenţi economici şi nu ca subunităţi ale E.
Relevantă ar fi şi Hotărârea nr. 6 din 18 - 19 octombrie 1994 emisă de Q. - Consiliul de Administraţie care la art. 1 dispune inventarierea tuturor mijloacelor fixe (construcţii, terenuri etc.) proprietatea unităţilor cooperaţiei de F., pe baza actelor de proprietate, grupate în funcţie de modul de dobândire: act de vânzare-cumpărare, act de donaţie, act de atribuire în dotare, act de dobândire prin construcţii şi alte forme de dobândire, fiind evident că, şi bunurile care, potrivit actelor normative şi deciziilor anterioare au fost transferate în patrimoniul unităţilor cooperatiste erau apreciate ca fiind proprietatea acestora.
În aceste condiţii legislative şi decizionale, în baza Adunării Generale a membrilor cooperatori din cadrul M. de F. oraş Constanţa din data de 28.10.1991 care a avut ca temă constituirea K. Constanţa, s-a hotărât schimbarea denumirii Cooperativei de F. oraş Constanţa în K. Constanţa, noul statut, organele de conducere, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din data de 28.10.1991.
Ulterior s-a hotărât ca noul K. Constanţa să se asocieze, pe baza interesului reciproc la E. Constanţa, mai exact la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa.
La momentul asocierii cu fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, K. Constanţa avea scriptic în patrimoniul propriu imobilul L., fapt probat cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă de fosta AA. Constanţa dar şi cu Adresa nr. x/14.02.1980 emisă tot de fosta AA. Constanţa.
În sensul acestei concluzii este şi faptul că, şi fosta AA. Constanţa şi-a înregistrat imobilul în patrimoniul propriu tot în urma unei hotărâri de reorganizare a sistemului cooperatist, la fel cum s-a întâmplat şi la momentul 1980, când urmare a unei Hotărâri a Plenarei PCR din 1979 s-a hotărât o nouă reorganizare a sistemului cooperatist cu obligaţia transferării bunurilor de la uniunile teritoriale la cooperativele de F. şi nu urmare a faptului că fosta AA. Constanţa ar fi realizat din fonduri proprii investiţia constând în imobilul L.
Pentru a dovedi totuşi că imobilul L. s-ar fi aflat la momentul 1992, când ia fiinţă K. Constanţa şi se hotărăşte asocierea acesteia la fosta Federală Judeţeană a K. şi de Credit Constanţa, în patrimoniul acesteia din urmă, s-ar fi întocmit Protocolul din data de 18.05.1992, respectiv transmiterea către K. Constanţa a dreptului de administrare asupra unor imobile, inclusiv asupra imobilului L.
Protocolul din data de 18.05.1992 şi ANEXA nr. 1 la acesta au fost înlăturate de Curtea de Apel din probatoriul care ar dovedi, potrivit acuzării, că imobilul L. ar fi făcut parte din patrimoniul fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa având în vedere o serie de argumente. Instanţa de apel nu preia întocmai aceste susţineri însă constată, încă o dată, că Protocolul din data de 18.05.1992 nu dovedeşte în niciun caz în mod indubitabil că imobilul L. ar fi făcut parte din patrimoniul fostei Federale Judeţene a K. şi de Credit Constanţa.
În plus, nu trebuie omise considerentele Ordonanţei din 22.08.2008 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2007, ale Sentinţei penale nr. 1239/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosar nr. x/2008 definitivă prin Decizia penală nr. 85/30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa sau Sentinţei civile nr. 4496/COM din 19.06.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, aparte de caracterul definitiv şi irevocabil prin Decizia civilă nr. 2981/22.09.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dar şi depoziţiile martorilor audiaţi şi în apel, LL. şi U.
Un alt aspect juridic relevant reliefat chiar şi de reprezentantul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, numitul NN., fiind audiat cu privire la acest aspect, vizează că la un moment dat (anul 1996, în baza Legii nr. 109/1996) s-a pus problema obţinerii dreptului de proprietate în baza listelor, a inventarului din contabilitate, susţinând că, la acel moment imobilul L. figura în bilanţul contabil al E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, aspect altfel nereal.
Declaraţia sa iniţială a fost speculată de Curtea de Apel care a apreciat că în consecinţă, chiar dacă a susţinut contrariul în prezentul proces, în realitate, chiar unul din reprezentanţii E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, mai exact chiar consilierul juridic al acestei entităţi, este de părere că dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996 a constituit baza legală pentru stabilirea ca fiind în proprietatea K. a bunurilor care erau evidenţiate în contabilitatea proprie. Singurul document contabil care atestă situaţia financiară şi patrimonială a fostei Federale Judeţene este situaţia financiară la data de 28.02.2005 întocmită în baza balanţei de verificare, prezentată Adunării Generale, cu ocazia reorganizării în baza Legii nr. 1/2005, situaţie în care nu se regăseşte ca activ patrimonial şi imobilul L., astfel cum, de altfel, declară şi martorul SS., audiat.
Este real că reprezentantul E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, numitul NN., fiind audiat cu privire la acest aspect şi în apel, revine total asupra declaraţiei - "faptul că scrie într-un bilanţ contabil un anumit bun imobil nu reprezintă acest lucru un drept de proprietate dacă nu ai şi un suport concret, un document de proprietate".
Însă, după cum s-a mai precizat, în ceea ce priveşte prezumţia relativă de proprietate, aceasta ar funcţiona, dimpotrivă, în favoarea K. Constanţa, cu atât mai mult cu cât această M. avea şi posesia imobilului şi se comporta ca un proprietar, perfectând contracte de închiriere cu persoanele fizice care locuiau în imobilul L. sau cu persoane juridice, sens în care facem trimitere la contractele de închiriere perfectate până la data vânzării imobilului L. prin licitaţie publică, de către K. Constanţa în calitate de proprietar locator şi persoanele fizice care ocupau apartamentele din imobil în calitate de chiriaşi dar şi la declaraţiile martorilor, chiriaşi în acel imobil.
Audiind şi în apel persoanele fizice care ocupau apartamentele din imobilul L., remarcăm că, singura împrejurare care a determinat la un moment dat perfectarea contractelor de închiriere între AA. Constanţa în calitate de proprietar şi de K. în calitate de administrator al imobilului cu chiriaşii persoane fizice nu a fost o modificare reală în situaţia juridică a imobilului, prin pronunţarea vreunei hotărâri judecătoreşti care să ateste un drept de proprietate ci doar refuzul chiriaşilor de a mai încheia contracte de închiriere cu societatea unde administrator era inculpatul B.
Este real că acest refuz a fost prezentat de Curtea de Apel, total impropriu şi într-o interpretare subiectivă a depoziţiilor martorilor, ca fiind impus de reprezentanţii E. Constanţa, că, la acel moment, s-a practicat o formă de şantaj de către reprezentanţii E. Constanţa în sensul că li s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a fi evacuaţi din imobil dacă nu vor încheia cu E. Constanţa noile contracte, însă, cu toate acestea, nu înseamnă că prin aceste împrejurări (sau înlăturarea acestei împrejurări) se modifică în substanţă însăşi situaţia juridică reală a imobilului.
Un alt Protocol de care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa s-a folosit pentru a crea convingerea că ar fi proprietarul imobilului L. este Protocolul nr. 1 din data de 31.08.2000 (asupra căruia s-a insistat, de asemenea, în scris, în motivele de apel ale Parchetului).
Conform menţiunilor din acest înscris acesta s-a perfectat între E. Constanţa, (pentru rigurozitate în termeni şi pentru a se evita confuziile, subliniem că este vorba de fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa) şi K. Constanţa prin reprezentanţii săi legali, Preşedinte R. şi contabil şef U. având ca obiect modalitatea de administrare a spaţiilor proprietatea E. Constanţa, în sensul că spaţiile proprietatea E. Constanţa, potrivit Anexei nr. 1 vor fi date în administrarea Cooperativei de F., în vederea desfăşurării de activităţi proprii. Totodată, s-a menţionat că, începând cu data prezentului Protocol, E. Constanţa ia în patrimoniu clădirile care îi aparţin de drept urmând să efectueze operaţiunile contabile corespunzătoare noii situaţii. De asemenea, se consemnează că, o dată cu semnarea prezentului Protocol îşi încetează aplicabilitatea protocolul încheiat între aceleaşi părţi la data de 18.05.1992.
Reţinem că acest protocol nu a fost prezentat în original, constituind o simplă copie xeroxată dar şi faptul că, acest protocol nu are un număr de înregistrare la cele două societăţii ale cooperaţiei de F.
Totodată, evidenţiem că acest protocol nu are o listă anexă deşi se face trimitere la aceasta chiar prin înscris, astfel încât nu se pot determina bunurile la care acest protocol se referă. Aceste presupuse bunuri date în administrare nu au putut fi identificate nici în evidenţa contabilă a fostei Federale Judeţene întrucât deşi, cu toate că, chiar prin înscris se susţine că, odată cu luarea în patrimoniu a clădirilor care îi aparţin, fosta Federală Judeţeană va efectua şi operaţiunile contabile corespunzătoare noii situaţii, operaţiunile nu au fost operate.
De asemenea, putem constata că, acest protocol face trimitere la un alt protocol, care şi-ar înceta efectele la data perfectării noului protocol, respectiv cel din data de 18.05.1992.
Scopul redactării acestui act a fost posibil de a se sublinia calitatea de proprietar pe care pretindea că o are fosta Federală Judeţeană asupra unor bunuri, care nu erau înregistrate în evidenţa sa contabilă, dar care erau înregistrate în contabilitatea cooperativelor asociate cu atât mai mult cu cât, urmare a dispoziţiilor art. 160 din Legea nr. 109/1996, se crea o prezumţie de proprietate asupra bunurilor care erau înscrise în evidenţa contabilă a K. asociate în favoarea acestora.
Este de remarcat şi că, deşi s-a pretins că s-ar fi încheiat acest act, fosta Federală Judeţeană nu a luat măsuri de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor din acest înscris în sensul că nu şi-a înregistrat în contabilitatea proprie niciun bun imobil despre care pretindea că se află în proprietatea sa.
Fiind audiaţi cu privire la Protocolul nr. 1 din 30.08.2000, inclusiv în apel, martorul U. sau LL. au afirmat simplist că îşi recunosc semnăturile.
Indiferent de aceste împrejurări prezentate, şi Înalta Curte va constata că nu s-a putut proba în acest fel că în anul 2000 s-ar fi încheiat vreun acord de voinţă în sensul transmiterii în administrare de fosta Federală Judeţeană către K. Constanţa a vreunui bun imobil cu privire la care E. Constanţa pretindea că este proprietar.
Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 17.12.2002 a K. Constanţa s-a dispus excluderea din această M., printre alţi membrii cooperatori, şi a martorilor LL. şi R. dar şi dezafilierea K. Constanţa de la fosta Federală Judeţeană a K.
La data de 14.02.2003 K. Constanţa a solicitat înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor cu referire la Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa din data de 17.12.2002 însă, prin Încheierea nr. 10540 din data de 05.02.2003, judecătorul delegat al Oficiului Registrului Comerţului a dispus suspendarea înregistrării menţiunilor în baza Adunării Generale Extraordinare din 17.12.2002, urmare a opoziţiilor şi contestaţiilor formulate faţă de aceasta.
O altă înregistrare la Registrul Comerţului nu există.
Potrivit art. 92 alin. (1) din Legea nr. 109/1996, Calitatea de asociat încetează prin retragerea sau prin excluderea din E., prin încetarea activităţii organizaţiei cooperatiste asociate, precum şi prin dizolvarea E.
Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 109/1996, hotărârea de retragere se ia în adunarea generală a organizaţiei cooperatiste asociate care doreşte să se retragă şi se aprobă de adunarea generală a E.
Evidenţiem că nu a existat, potrivit prevederilor legale menţionate, o Adunare Generală a fostei Federale Judeţene a K. care să fi hotărât aprobarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa de retragere din fosta Federală Judeţeană.
Totodată, conform art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 109/1996, pe baza hotărârii definitive de retragere sau de excludere, consiliul de administraţie al E. va dispune, în termen de 15 zile, efectuarea unui control financiar de gestiune pentru verificarea integrităţii patrimoniului organizaţiei cooperatiste asociate respective şi pentru stabilirea datoriilor pe care aceasta le are. Constatările controlului se aduc la cunoştinţă adunării generale a organizaţiei cooperatiste asociate respective în termen de 30 de zile de la finalizarea acestuia.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi efectuat un astfel de control financiar de gestiune cu menţiunea că, deşi s-a invocat opoziţia organelor de conducere ale K. Constanţa privind efectuarea controlului financiar de gestiune, fosta Federală Judeţeană, deşi avea posibilitatea de a sesiza instanţa de judecată în vederea obligării K. Constanţa de a permite efectuarea acestui control sau de a fi realizat de către un expert autorizat desemnat de instanţa de judecată, nu a recurs la o asemenea procedură.
Relevantă ar fi şi depoziţia martorului WW., care a deţinut calitatea de contabil la fosta AA. Constanţa din anul 1980 până în anul 1991, şi care, dincolo de acurateţea susţinerilor juridice, a susţinut că imobilul L. a trecut de la o M. de o altă natură decât cea de F., care s-a desfiinţat, la M. oraş Constanţa, intrând în patrimoniul acesteia cu titlu de drept de proprietate, întrucât, într-o asemenea situaţie patrimoniul cooperativei desfiinţate trecea în patrimoniul unei alte cooperative.
Referindu-se la Legea nr. 109/1996, martorul a arătat că dată fiind situaţia juridică a imobilelor care se aflau în bilanţul contabil al cooperativelor erau considerate că de fapt făceau parte din patrimoniul acestora, martorul considerând că, pe cale legislativă, s-a recunoscut practic că toate imobilele existente la data apariţiei legii în patrimoniul K. sunt în proprietatea acestora.
În ceea ce priveşte înscrierea în bilanţul contabil al unor bunuri, aceasta se realiza pe baza ordinului de dotare, semnat de Preşedintele AA. şi al contabilului şef, ordin de dotare care era însoţit de actul prin care imobilul a ajuns în sistemul cooperaţiei de F. şi a actelor de proprietate anterioare.
Totodată, acelaşi martor a susţinut că, după părerea sa, în cazul executării silite asupra unui bun imobil înscris în bilanţul contabil al unei cooperative de F., se putea realiza legal şi în baza bilanţului contabil şi al Legii nr. 109/1996 care preciza că bunurile înscrise în bilanţul contabil sunt în proprietatea cooperativei de F. care prezenta bilanţul contabil, nefiind necesară şi o înscriere în cartea funciară întrucât înregistrarea era doar pentru opozabilitate faţă de terţi (poziţie juridică reiterată şi în apel).
În final, remarcăm că se poate susţine şi faptul că, în absenţa Hotărârii de aprobare a retragerii din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, hotărâre care să fi fost luată de Adunarea Generală a fostei Federale Judeţene, şi totodată, în absenţa controlului financiar contabil şi de gestiune care să fi fost efectuat de fosta Federală Judeţeană, chiar şi prin intermediul instanţei de judecată, a lipsei menţiunilor de la Oficiul Registrul Comerţului Constanţa privind rămânerea definitivă a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a K. Constanţa privind retragerea din fosta Federală Judeţeană a K. Constanţa, procesul de dezafiliere nu ar fi avut loc, dovadă în acest sens fiind şi faptul că, nu s-a operat nicio modificare în evidenţele contabile ale ale K. Constanţa sau ale fostei Federale Judeţene a K. Constanţa.
În măsura în care s-ar fi stabilit, în urma controlului financiar contabil şi de gestiune că ar fi existat bunuri imobile care ar fi intrat în partea indivizibilă a fostei Federale Judeţene, nu ar fi existat astfel obligaţia restituirii întrucât, nefiind finalizat procesul de retragere a K. Constanţa din fosta Federală Judeţeană nu erau aplicabile dispoziţiile art. 177 din Legea nr. 109/1996.
Remarcăm şi faptul că, deşi fosta Federală Judeţeană avea posibilitatea declanşării procedurii de excludere a K. Constanţa din organizaţia cooperatistă nu a declanşat o asemenea procedură.
Relevant este şi faptul că, la nivelul anului 2005, când s-a declanşat procedura de reorganizare a fostei Federale Judeţene în baza Legii nr. 1/2005, imobilul L. nu era înregistrat ca bun imobil în evidenţa contabilă a acestei organizaţii cooperatiste.
Mai evidenţiem şi faptul că, prin Adresa nr. x/04.12.2006 emisă de Q. - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de F. ca răspuns la Adresa nr. x/23.11.2006 emisă de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa se arată că, în condiţiile retragerii K. Constanţa din E. Constanţa la data de 17.12.2002, au devenit incidente prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996, act normativ care reglementa organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de F. la data respectivă.
În aceiaşi adresă se arată că, având în vedere reorganizarea E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa în societate M. de gradul II, în temeiul prevederilor art. 120 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu predarea activului şi pasivului fostei federale teritoriale, îi revine obligaţia acestei organizaţii cooperatiste de a se adresa instanţei de judecată pentru recuperarea imobilelor în cauză.
Adresa a fost emisă cu ignorarea însă a o serie de detalii - faptului că, fosta Federală Judeţeană s-a reorganizat în Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa care a preluat întregul patrimoniu al fostei Federale Judeţene a K. Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa fiind înfiinţată distinct, este incert dacă cei care au emis adresa au avut la cunoştinţă toate actele de reorganizare ale fostei Federale Judeţene sau dacă au avut cunoştinţă că procesul de retragere al K. Constanţa s-a finalizat sau nu.
Ignorând chiar îndrumarea din partea Q. Bucureşti potrivit cu care E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi avut obligaţia de a se adresa instanţei de judecată pentru a recupera bunurile cu privire la care aceasta considera că fac parte din această organizaţie cooperatistă de la fosta K. Constanţa, în prezent G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, înregistrează la data de 31.12.2006 în propria sa contabilitate imobilul L., deşi acesta figura şi în evidenţa contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa.
Mai mult, aşa cum am arătat, deşi E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a efectuat această înregistrare în evidenţele contabile, totuşi contractele de închiriere cu chiriaşii imobilului L., care au urmat momentului înregistrării, nu au fost încheiate de această organizaţie cooperatistă în calitate de proprietar ci de AA. Constanţa, cea rezultată din reorganizarea fostei Federale Judeţene, astfel cum a reţinut şi Curtea prin prezenta sentinţă, în calitate de proprietar.
Un alt înscris invocat de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa care ar proba că imobilul L. era proprietatea acestei organizaţii cooperatiste ar fi contractul de închiriere nr. 3 din data de 04.01.2002 (înscris asupra căruia, de asemenea, s-a insistat de către Parchet în motivele de apel scrise) perfectat între fosta Federală judeţeană a K. Constanţa, în calitate de locator, prin martorii LL., în calitate de Preşedinte şi SS., în calitate de contabil şef, şi K. Constanţa, în calitate de locatar, prin reprezentantul acesteia, martorul R., în calitate de Preşedinte şi martorul U., în calitate de contabil şef.
Contractul de închiriere a avut ca obiect folosinţa de către locatar a imobilelor situate în localitatea Constanţa, proprietatea locatorului precum şi a bunurilor din dotare nominalizate în listele de inventar anexă.
S-a depus la dosar procesul-verbal din data de 04.12.2001, în care se menţionează că fosta Federală Judeţeană a predat în baza Contractului de închiriere nr. 3 mai multe spaţii comerciale dar şi procesul-verbal din data de 04.12.2002 în care se menţionează că fosta Federală Judeţeană a predat în baza contractului de închiriere nr. 3 mai multe imobile, printre care şi imobilul L., proces-verbal care este semnat de martorul R. pentru K. Constanţa dar şi de martorul U.
În primul rând se constată că în conţinutul contractului nu se specifică clar care imobile se dau în folosinţă, arătându-se că bunurile materiale contractate sunt necesare pentru activitatea YY.
Remarcăm şi că procesul-verbal de predare primire a obiectului locaţiunii este anterior perfectării contractului. Remarcăm şi faptul că, cel puţin un bun imobil din procesul-verbal din data de 04.12.2001, despre care se susţine că a fost predat K. Constanţa nu aparţinea fostei Federale Judeţene Constanţa ci E. Dolj al cărei drept de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară în baza Încheierii nr. x/11.04.2000 a Judecătoriei Constanţa, E. Dolj fiind organizaţia cooperatistă care, în calitate de proprietar a închiriat K. Constanţa etajul I, pentru ca aceasta să folosească spaţiul respectiv ca sediu administrativ.
Înscrisul care a fost prezentat de către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, şi care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanţa ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar şi care ar fi atestat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi fost proprietarul bunului, nu este concludent.
Cert este că nu a existat niciun demers judiciar de revendicare a imobilului L. de la K. Constanţa nici de E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa şi nici de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de F. Constanţa.
Procedura execuţională asupra imobilului L.
Inculpatul B. a înfiinţat S.C. B. S.R.L. în anul 1991, persoana juridică fiind autorizată să funcţioneze prin Sentinţa civilă nr. 1189 C 21 mai 1991 acesta având calitatea de asociat unic.
Conform certificatului de înmatriculare de la fila x, sediul social al S.C. B. S.R.L. a fost stabilit în Constanţa, Satul de Vacanţă - I.
Prin Hotărârea nr. 1 din 1 noiembrie 2007 a asociatului unic B. s-a procedat la modificarea documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost cooptată, în calitate de asociat, alături de inculpat, numita J. şi s-a procedat la revocarea din calitatea de administrator inculpatul B. fiind aleasă, prin vot secret, inculpata D.
Modificările aduse documentelor constitutive ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului prin Încheierea nr. 30996 din 17 decembrie 2007.
Calitatea de administrator a inculpatei D. a fost prelungită prin Hotărârea nr. 1/2010 a asociaţilor S.C. B. S.R.L., menţiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin Rezoluţia nr. 2650 din 23 februarie 2010, calitate care s-a menţinut până la data de 21 martie 2014.
Se relevă că inculpatul B., în calitatea sa de asociat dar şi de administrator al S.C. B. S.R.L. Constanţa, la data de 1 martie 1999 a procedat la încheierea Contractului de închiriere nr. x/1999 cu K. Constanţa reprezentată de numitul U., obiectul acestui contract fiind închirierea, de către K. Constanţa, în calitate de proprietar a spaţiului comercial situat în Satul de Vacanţă I. şi a spaţiului comercial situat în Constanţa.
Pe durata contractului de închiriere, S.C. B. S.R.L. a efectuat o serie de lucrări de reparaţii la I., astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de recepţie.
Pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de S.C. B. S.R.L. cu lucrările de îmbunătăţire, întreţinere şi ridicare a gradului de confort asupra spaţiului comercial I., societatea comercială administrată de B. a formulat acţiune civilă şi a solicitat obligarea K. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire.
Prin Sentinţa civilă nr. 59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2000 a fost admisă acţiunea S.C. B. S.R.L. iar K. Constanţa a fost obligată la plata sumei de 1.875.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate.
Pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001 S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite a declarat apel E. Prahova, apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1506 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2002 motivându-se că E. Prahova a devenit succesoare în drepturi a K. Constanţa cu privire la activul I.
E. Prahova a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în Dosarul civil nr. x/2003 reţinându-se de instanţa de control judiciar că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanţa, fiind respinsă cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova, situaţie în care s-a format o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanţa, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanţa.
Singurul act de executare efectuat de S.C. B. S.R.L., prin intermediul executorului judecătoresc V., a avut loc în Dosarul nr. x/2003 şi s-a materializat într-o somaţie formulată către K. Constanţa la data de 31.07.2003, somaţie din care rezultă că se intenţiona executarea silită prin începerea procedurii de vânzare a imobilului proprietatea K. Constanţa, situat în Constanţa, Satul de Vacanţă, I.
Menţiunea nu are nicio relevanţă juridică având în vedere că, prin Decizia civilă nr. 369/C/7 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. x/2003 s-a respins cererea de începere a executării silite împotriva E. Prahova şi s-a reţinut, cu titlu irevocabil că E. Prahova nu este succesoarea în drepturi a K. Constanţa, deci executarea silită nu putea fi îndreptată împotriva acesteia iar imobilul I. se afla în proprietatea E. Prahova, astfel încât executarea silită nu se putea realiza asupra acestui bun.
Deosebit de important este faptul că, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a avut cunoştinţă de acest proces întrucât a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, cerere pe care şi-a retras-o, astfel încât este evident că a avut cunoştinţă de procedura execuţională şi de pretenţiile îndreptate împotriva K. Constanţa.
La data de 07.07.2006 S.C. B. S.R.L. s-a adresat cu o nouă cerere de executare silită a Sentinţei civile nr. 59/COM/16.01.2001 executorului judecătoresc A., formându-se Dosarul de executare silită nr. x/2006 iar la aceeaşi dată s-a formulat la instanţa de judecată cerere de încuviinţare a executării silite care a fost admisă prin Încheierea nr. 2020 din 10.07.2006.
Executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanţa eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanţa iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanţa, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa, figura în evidenţele instituţiei cu mai multe bunuri mobile şi imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L., valoare impunere 11.982 RON.
Referitor la imobilul L., executorul judecătoresc W., în calitate de executor judecătoresc şi care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., a încheiat un proces-verbal de situaţie menţionând părţile din imobil asupra cărora debitorul ar fi proprietar, fără ca în cuprinsul procesului-verbal menţionat să fie invocat vreun titlu de proprietate care să confirme, din punct de vedere legal, susţinerile executorului judecătoresc, aspect care în opinia organului de urmărire penală ar fi constituit o încălcare a dispoziţiilor legale care guvernează procedura execuţională.
Dincolo de împrejurarea că dispoziţiile legale care reglementează conţinutul procesului-verbal de situaţie nu impun precizarea titlului de proprietate în baza căruia debitorul deţine imobilul asupra căruia se va efectua executarea silită, ceea ce se impută substanţial executorului judecătoresc A. este că nu ar fi anexat niciun înscris doveditor al consemnărilor din procesul-verbal, respectiv titlul de proprietate - împrejurări juridice ce tocmai că au fost antamate, clarificate ca aspecte esenţiale, anterior.
Acelaşi executor judecătoresc, respectiv W., care a preluat dosarul de executare silită al inculpatului A., emite adresa din data de 02.02.2007 prin care a solicitat Biroului de Carte Funciară Constanţa să comunice dacă acest imobil este proprietatea debitoarei.
Prin Adresa nr. x/05.02.2007 a OCPI - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa s-a comunicat executorului judecătoresc faptul că imobilul menţionat nu figurează cu carte funciară.
Însă, după cum s-a menţionat, executorul judecătoresc A. a solicitat Primăriei Constanţa eliberarea unui certificat de stare materială privind bunurile impozitate proprietatea S.C. K. Constanţa iar prin Adresa nr. x din 9 august 2006 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local s-a comunicat executorului judecătoresc că K. Constanţa, la momentul emiterii adresei, G. Societate M. de F. de Gradul I Constanţa, figura în evidenţele instituţiei cu mai multe bunuri mobile şi imobile, primul bun imobil fiind clădire bloc L.
Relevant este şi faptul că, după finalizarea procedurii executării silite, actul de adjudecare a fost înscris în Cartea Funciară, moment de la care, deşi avea posibilitatea să formuleze contestaţie la executare în termenul procedural prevăzut de lege, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a acţionat în sensul precizat în termenul procedural prevăzut de lege, aspect constatat irevocabil prin Decizia civilă nr. 1457/03.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/2009.
Din însăşi expunerea mersului procedurii execuţionale asupra imobilului L. rezultă şi alte elemente specifice tipicităţii infracţiunilor reclamate, cu trimitere şi la latura subiectivă caracteristică acestora, în contextul în care, pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 59 din 16 ianuarie 2001, S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de începere a executării silite asupra bunurilor debitorului E. Prahova, cerere admisă prin Încheierea nr. 2015 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanţa, aşadar nici nu s-ar fi urmărit efectiv pretinsa fraudare a patrimoniului E. Constanţa. Mai mult, naşterea contextului pretins infracţional vizând infracţiunea de delapidare a survenit în urma unui demers judiciar concret ce a reclamat o nouă cerere de executare silită, de data aceasta împotriva K. Constanţa, cerere admisă prin Încheierea nr. 951 din 13 mai 2003 a Judecătoriei Constanţa.
În acest litigiu, E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa a pretins că este proprietarul imobilului L., aspect juridic ce dincolo de un cadru juridic efectiv de abordare mai puţin adecvat, sub aspectul aparenţelor s-a constatat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa nu a justificat cert calitatea de proprietar şi nici a vreunui alt drept real asupra imobilului L.
Cel mult, este de apreciat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că toate documentele menţionate anterior, acele înscrisuri, nu fac decât să dovedească că situaţia imobilului L. este una controversată, chiar în contextul acceptării ideii că inculpatul B. a încercat, indiferent de forme, să păstreze în patrimoniu imobilul L.
Apoi, de remarcat că nu s-a probat nicio conivenţă între executorul A. şi inculpaţii B. şi D., procedura execuţională asupra bunului imobil L. s-a declanşat simplist, neocult, întrucât acest imobil era primul pe lista cu imobile, conform adresei primite de la Serviciul de Taxe şi Impozite Constanţa, iar valoarea lui era suficientă pentru acoperirea creanţei.
În procesul execuţional, legătura cu executorul s-a realizat, de regulă, prin intermediul martorului MM., consilier juridic, şi care fiind audiat, inclusiv în apel, după ce a confirmat că în procedura de executare a intervenit şi un alt executor care a efectuat acte esenţiale de executare şi care a apreciat, la rândul său, că imobilul L. este proprietatea debitorului, că nu a existat o legătură între executor şi B., însă şi că executorul A. şi nici B. nu i-au solicitat un punct de vedere cu privire la executare, în apel revine şi precizează că "e posibil să fie reală declaraţia inculpatului A. în sensul că a luat legătura cu mine vis-a-vis de executarea acelui imobil".
S-a constatat că, începând din anul 1980, imobilul L. a figurat în evidenţa contabilă a G. Societate M. de F. de Gradul I - Constanţa, sub diferitele denumiri pe care le-a avut, evidenţă contabilă care, în raport de dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996, creează o prezumţie de proprietate în favoarea acesteia.
Totodată, s-a realizat declararea bunului la Serviciul de Taxe şi Impozite, încă din momentul în care a fost preluat, în anul 1980 şi s-a plătit continuu impozit pentru acesta. Înregistrarea contabilă s-a realizat cu bună-credinţă.
Totodată, întreaga procedură prin care imobilul a fost înregistrat în evidenţa contabilă a fost publică, conform reglementărilor legale, efectuându-se menţiunile corespunzătoare la autorităţile financiare, la autorităţile judiciare, respectiv instanţe judecătoreşti, la momentul reorganizării în anul 1996, la Oficiul Registrului Comerţului şi la autorităţile financiare.
Reiterăm că înscrisurile care au fost prezentate de către E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa, şi care ar fi făcut dovada că asupra bunului respectiv K. Constanţa ar fi avut un alt drept decât cel de proprietar şi care ar fi atestat că E. - Societate M. de F. de grad II - Constanţa ar fi fost proprietarul bunului, au fost considerate în prezenta cauză, dar şi de alte instanţe civile sau penale ori de organele de urmărire penală, în numeroasele litigii declanşate de această organizaţie cooperatistă, ca nefiind concludente, în întregul lor, atât pe fond cât şi formal.
Totodată, inculpatul B. a devenit Preşedinte al K. Constanţa abia în anul 2002, data până la care s-a realizat înregistrarea imobilului L. în patrimoniul K. Constanţa şi, ca şi alte persoane cu funcţii de conducere, au acţionat, în numele acestei cooperative în apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului L., în mod public, în faţa instanţelor de judecată şi al organelor de urmărire penală, demersuri care au fost continuate natural şi de inculpatul B. K. Constanţa a avut posesia imobilului L. pe care a exercitat-o în mod public, încheind în calitate de proprietar contracte de închiriere ale spaţiilor locative, contracte care s-au executat, încasând chiriile de la locatarii persoane fizice.
Procedura execuţională a fost declanşată în formula expusă, şi s-a procedat în mod public, orice persoană interesată putând interveni în apărarea unui drept propriu.
În contextual dat, cu trimitere inclusiv la procedura execuţională în formula declanşată şi expusă, însăşi forma de învinuire, respectiv "faptele inculpatului B. care, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L. a dobândit în mod ilicit imobilul L., în baza procesului-verbal de licitaţie imobiliară de la data de 3 decembrie 2007 şi a actului de adjudecare de la data de 31 decembrie 2007, ca urmare a cererilor formulate executorului judecătoresc A. la data de 7.07.2006 şi a acţiunilor acestuia, deşi inculpatul B. cunoştea că acest imobil nu se află în proprietatea G. Societate M. De F. De Gradul I Constanţa, fostă K. Constanţa, având în vedere activitatea desfăşurată de inculpat în calitate de preşedinte al K. Constanţa şi de fost membru cooperator, cu consecinţa prejudicierii E. Constanţa de acest imobil care este inclus în partea indivizibilă a patrimoniului său şi care s-a aflat în administrarea organizaţiei cooperatiste reprezentate de acest inculpat, constituie infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în cond. art. 38 alin. (1) C. pen." este improprie, infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen., în ref. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi delapidare, prev. de art. 295 C. pen., în cond. art. 308 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., neputând coexista în speţă, excluzându-se reciproc.
Fără a putea individualiza cine este proprietarul bunului, nu se poate reţine în sarcina niciunuia dintre inculpaţi că ar fi comis infracţiunile reţinute în sarcina lor.
După cum s-a precizat însă, toate argumentele juridice sus arătate nu au avut darul decât de a confirma că realul caz ce împiedică exercitarea acţiunii penale în speţă este cel circumscris art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv "faptele nu sunt prevăzute de legea penală" şi nu împrejurarea că "fapta nu există".
În acest context, strict procedural, soluţia Înaltei Curţi, în apel, este de schimbare a temeiului de achitarea a inculpaţilor din art. 16 lit. a) în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., şi deci de admitere a apelurilor exercitate de Parchet şi partea vătămată în cauză.
Corelativ, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen. se va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, în acest moment, instanţa penală nu stabileşte cine este proprietarul bunului, aceasta putându-se realiza numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, în faţa unei instanţe civile.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de persoana vătămată E. Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 48/P din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi rejudecând, schimbă temeiul de achitare a inculpaţilor, respectiv:
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 295 C. pen. în cond. art. 308 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă E. Constanţa.
Cheltuielile judiciare ocazionate în primă instanţă şi în apel rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A., B. şi S.C. B. S.R.L. în sumă de câte 90 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată D., în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - NN