Eligibility for refugee status under Law No. 189/2000: Sufficiency of school and work records versus requirement of official documents proving ethnic persecution.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, sub nr. 1002 din 11 decembrie 2002, reclamantul Ș.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 973 din 30 octombrie 2002, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că:

- în anul 1942, fiind în vârstă de 15 ani, s-a refugiat singur, fără părinți, din localitatea natală, satul Morești, comuna Ungheni, județul Mureș, aflată sub jurisdicția statului ungar, în afara zonei de ocupație unde, în perioada 1942 - 1946, a urmat cursurile Școlii Profesionale I.A.R. Brașov, devenind apoi salariat al Uzinelor de Tractoare „Ernst Thalmann” Brașov;

- înțelege să facă dovada calității de refugiat, cu două acte oficiale, și anume, certificatul de absolvire a școlii primare din localitatea natală, precum și carnetul de muncă, din care rezultă că în perioada 1942 - 1946 a fost școlarizat și încadrat în muncă la I.A.R. Brașov, devenită ulterior Uzinele „Ernst Thalmann”Brașov;

- în mod greșit, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș a reținut că nu s-a făcut dovada situației de persecuție etnică, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 189/2001.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a arătat că în afara celor două acte depuse de petent, acesta nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a fost refugiat ca urmare a unor persecuții din motive etnice.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 17 din 3 februarie 2003, a respins acțiunea reclamantului, reținând că acesta nu a făcut dovada situației de refugiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul Ș.A., criticând-o, ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs formulate în scris, reclamantul a reiterat cele susținute prin acțiunea adresată instanței de fond, arătând că în luna aprilie 1942, când s-a refugiat din localitatea natală și s-a stabilit la niște rude din localitatea Schela Mare, Moreni, județul Dâmbovița, i s-a eliberat de către Prefectura județului Dâmbovița, carnetul care atestă calitatea de refugiat, însă nu-l mai posedă, întrucât l-a pierdut în timpul inundațiilor din anii 1970 și 1975.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, constând în strămutarea în altă localitatea, decât cea de domiciliu.

Reclamantul nu a făcut dovada unui refugiu al său din motive de persecuție etnică. Cele două documente oficiale invocate, respectiv,certificatul de absolvire în anul 1940 a școlii primare din comuna natală Morești, județul Mureș și carnetul de muncă al reclamantului, din care rezultă că în perioada 1942 – 1948, acesta a fost salariat la Uzinele de Tractoare „Ernst Thalmann” Brașov, nu pot face dovada situației de refugiat. Aceste documente atestă situația socio-profesională a reclamantului, în acea perioadă, când, după absolvirea școlii primare de șapte clase din comuna natală, a plecat singur, neînsoțit de părinți, în altă localitate din afara zonei de ocupație și a devenit salariat la Uzinele de Tractoare Brașov, ulterior stabilindu-se la Sighișoara, unde locuiește și în prezent.

Date fiind împrejurările în care reclamantul a părăsit la vârsta de 15 ani, localitatea natală și s-a stabilit într-o localitate din afara zonei de ocupație, dovedirea situației de refugiat se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare. Or, reclamantul nu a făcut dovada situației de refugia, cu astfel de acte oficiale.

Față de considerentele expuse, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 182 din februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2004.