Prosecution appeal rejected: 204 days credited to released parolee under compensatory redress mechanism.

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

S-a admis în parte contestaţia la executare formulată de către contestatorul A.

În baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 551 din Legea nr. 254/2013 s-a constatat un număr de 204 (două sute patru) zile închisoare ca fiind suplimentar executate zilelor deja efectiv executate din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, stabilită condamnatului prin Sentinţa penală nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, zile suplimentare calculate aferente perioadei de 1031 de zile în care condamnatul A. a fost cazat în condiţii necorespunzătoare în centre de deţinere sau reţinere şi arestare preventivă.

A fost respinsă în rest, ca nefondată contestaţia la executare, în ceea ce priveşte petitul contestatorului A. de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penală nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016 şi de a se emite un nou mandat de executare a pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că la data de 16.10.2018 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de condamnatul A. - liberat condiţionat din executarea unor pedepse contopite prin Sentinţa penală nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, prin care s-au dispus următoarele:

"În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..pen., admite cererea de contopire de pedepse formulată de condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti şi în consecinţă:

În baza art. 36 rap.la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, constatând concurenţa infracţiunilor, contopeşte pedepsele definitive aplicate condamnatului A. astfel:

- 4 ani şi 8 luni închisoare pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară, conform Sentinţei penale nr. 493 din 11 dec. 2014 a Judecătoriei Târgovişte definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti;

- 2 ani închisoare pedeapsă principală conform Sentinţei penale nr. 3/P/26 martie 2015 a Curţii de Apel Constanţa definitivă prin Decizia penală nr. 242/A din 2 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea de 4 ani şi 8 luni închisoare care va fi executată de condamnat în regim de detenţie precum şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare duratele reţinerilor din 9 martie 2011, 9 august 2013, arestării preventive din perioada 10 august 2013 - 27 iunie 2014 precum şi partea executată din pedeapsă începând cu data de 23 aprilie 2015 - la zi.

Anulează Mandatele de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1331/23 aprilie 2015 al Judecătoriei Târgovişte şi nr. 2/2 iunie 2016 al Curţii de Apel Constanţa şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe."

Condamnatul A. a fost liberat condiţionat potrivit Deciziei penale nr. 209/3.05.2017 a Tribunalului Prahova, pronunţată în Dosarul nr. x/2017

Astfel, condamnatul a fost pus în libertate după executarea unui număr efectiv de 1063 de zile din cele 1705 zile de închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, la care s-au adăugat un număr de 107 zile - perioadă considerată ca executată urmare a muncii prestate, rezultând un total de 1170 de zile considerate ca fiind executate.

Prin contestaţia la executare formulată, condamnatul a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 551 din Legea nr. 254/2013, să se constate efectiv executate din pedeapsă, suplimentar, un număr de 204 zile închisoare aferente perioadei în care condamnatul A. a fost cazat în condiţii necorespunzătoare în centre de deţinere sau reţinere şi arestare preventivă, un număr de 1031 (una mie treizecişiuna) zile închisoare.

Astfel, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, a fost în întregime executată, cu un număr de 204 de zile, reprezentând zilele câştigate ca efect al dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, durată care să fie avută în vedere la recalcularea restului rămas neexecutat din totalul pedepsei aplicate de 1705 zile de închisoare.

Curtea a constatat că recalcularea ar putea avea incidenţă atât în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor referitoare la revocarea beneficiului liberării condiţionate, a dispoziţiilor referitoare la eventuala stare de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, dar şi a dispoziţiilor privitoare la calcularea termenului de reabilitare, acesta din urmă fiind motivul invocat de către contestator.

Apreciind că este vorba de un caz de micşorare a pedepsei (termenul de reabilitare fiind prin natura sa o perioadă în care condamnatul suportă efecte ale răspunderii penale angajate în virtutea unei hotărâri penale emise de către de către instanţă independentă, care se supune numai legii), contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Instanţa a constatat că prin Legea nr. 169/2017 a fost modificată Legea nr. 254/2013 care reglementează executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare calculându-se începând cu 24 iulie 2012.

Totodată, în cuprinsul art. II - VI din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, legiuitorul a stipulat procedura şi mecanismul de acordare a compensaţiei acordate condamnaţilor în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, Curtea a constatat, din expunerea de motive a Legii nr. 169/2017, că intenţia legiuitorului a urmărit două deziderate: reducerea suprapopulării din penitenciare şi compensarea vătămării drepturilor ce rezultă din acest aspect.

Acest mecanism s-a dorit a fi conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea calculării termenului de reabilitare, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată să se includă, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător. Pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în spaţiu necorespunzător, urmau a fi considerate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

În procesul decizional, proiectul de act normativ a suferit modificări substanţiale astfel că măsura compensatorie (pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) s-a transpus ca pedeapsă efectiv executată.

Mai mult, Legea nr. 169/2017 nu a restrâns sfera de aplicare a sa numai la persoanele condamnate care se află în penitenciar, dând astfel posibilitatea să beneficieze de măsura compensatorie şi condamnaţilor care au executat parte din pedeapsă în condiţii necorespunzătoare şi care au fost liberaţi condiţionat.

Curtea a apreciat, raportat la forma actuală a Legii nr. 169/2017, că nu există niciun argument juridic pentru care să se instituie o diferenţă de tratament între condamnatul care se află încă în penitenciar şi cel care a executat parte din pedeapsă în spaţii neconforme, dar a fost liberat condiţionat, iar termenul la care se consideră executată pedeapsa nu s-a împlinit.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale analizează frecvent respectarea exigenţelor constituţionale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

În decizii mai vechi, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, par. penultim).

De asemenea, potrivit jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, par. 55).

În esenţă, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare.

În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Curtea apreciază că este admisibilă contestaţia la executare prin care condamnatul A. solicită constatarea ca pedeapsă efectiv executată a perioadei în care a fost cazat în penitenciar în condiţii necorespunzătoare, conform modalităţii de calcul reglementată de art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Drept consecinţă, a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Conform art. 598 C. proc. pen. contestaţia la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situaţia în care se pune în executare o sentinţă care nu este definitivă sau în situaţia în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeaşi cu persoana condamnată.

Din actele dosarului şi relaţiile comunicate de către administraţiile locului de deţinere, condamnatul A. a fost cazat în condiţii necorespunzătoare în centre de deţinere sau reţinere şi arestare preventivă, un număr de 1031 (una mie treizecişiuna) zile închisoare, din cele total executate efectiv de 1063 de zile, potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Raportat la condiţiile prevăzute de la art. 551 alin. (1) şi alin. (5) lit. a) teza II din Legea nr. 254/2013, Curtea a constatat efectiv executate din pedeapsă un număr suplimentar de 204 (două sute patru) zile închisoare.

În ceea ce priveşte solicitarea condamnatului contestator de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza Sentinţei penale nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, Curtea a constatat, în acord cu poziţia manifestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, că această cerere este nefondată, nesubzistând niciun motiv pentru care să se emită un nou mandat de executare a pedepsei, dat fiind faptul că nu s-a invocat şi nici nu se desprinde vreun motiv de nelegalitate la momentul emiterii celui din urmă mandat de executare, respectiv cel emis în baza Sentinţei penale nr. 109/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016

Mai mult, contestatorul a fost liberat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei a cărui anulare o cere.

Cu atât mai puţin se impune emiterea unui nou mandat motivat de incidenţa disp. art. 551 din Legea nr. 254/2013, în această cauză. Efectele judiciare ale aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013, se transpun în practică, în dispoziţii ale instanţei care fac aplicarea acestor dispoziţii, atunci când sunt incidente, însă în acest caz, efectul constatării unui număr de zile suplimentar executate nu se circumscrie vreunui motiv de nulitate, desfiinţare sau modificare a mandatului de executare, cu atât mai puţin a emiterii unui nou mandat de executare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a formulat contestaţie de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, solicitându-se admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei contestate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., ca inadmisibilă.

În motivarea contestaţiei, [invocându-se dispoziţiile art. I pct. 3, art. VI alin. (2), art. VII din Legea nr. 169 din 14 iulie 2017, pentru modificarea şi completarea legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal] se argumentează că hotărârea primei instanţe este nelegală dat fiind că beneficiul instituit de legea menţionată se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate; or, în cauză, contestatorul nu se mai află în executarea pedepsei privative de libertate din data de 03.05.2017 - dată la care a fost liberat condiţionat, cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 571/18.07.2017).

Se susţine că ipoteza aplicării beneficiului instituit de legea menţionată doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate reiese şi din Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare" se arată că, inclusiv în situaţia analizată prin această decizie, persoana care beneficiază de dispoziţiile legii privind recursul compensatoriu este o persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate care, fiind anterior în executarea unei alte pedepse privative de libertate a fost liberată condiţionat şi, în cursul termenului de supraveghere, în stare de recidivă, comite o nouă infracţiune, pentru care i se aplică tot o pedeapsă privativă de libertate.

Criticând hotărârea atacată, se mai arată că la instituţia pedepsei principale a închisorii se face referire prin dispoziţiile art. 53 lit. c) C. pen., în timp ce la instituţia reducerii termenului de supraveghere în vederea calculării termenului de reabilitare nu se face referire nici prin dispoziţiile legii generale - C. pen., nici prin cele ale Legii nr. 169/2017, concluzia fiind aceea că dispoziţiile privind recursul compensatoriu nu se aplică pentru calcularea termenului de reabilitare prin reducerea termenului de supraveghere, apreciindu-se eronată constatarea contrară a primei instanţe; în condiţiile în care legiuitorul ar fi înţeles ca dispoziţiile Legii nr. 169/2017 să se aplice şi în situaţia existentă în speţă, ar fi prevăzut-o în mod expres.

Analizând contestaţia, raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, hotărârea primei instanţe fiind legală, pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face "când se invocă amnistia, prescripţia graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".

La data de 16.10.2018, pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. a solicitat aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013, în sensul de a se constata efectiv executate din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare (1705 zile) suplimentar un număr de 204 zile aferente perioadei de 1031 zile închisoare în care acesta a fost cazat în condiţii necorespunzătoare în centre de deţinere sau reţinere şi arestare preventivă, iar zilele astfel câştigate să fie avute în vedere la recalcularea restului rămas neexecutat din totalul pedepsei aplicate.

În momentul formulării acestei solicitări, condamnatul A. nu se mai afla în executarea pedepsei privative de libertate, fiind liberat condiţionat prin Decizia nr. 209 din data de 3.05.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2017.

Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introduse prin Legea nr. 169/2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiţii necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenţie ori de reţinere şi arestare preventivă lipsite de condiţiile impuse de standardele europene.

În esenţă, această măsură presupune considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, cu consecinţe asupra cuantumului pedepsei executate efectiv şi, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiţionate.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (invocată în motivarea contestaţiei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti) s-a reţinut că "aplicând dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, instanţa de judecată trebuie să recalculeze "partea efectiv executată" din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pe baza recalculării, instanţa de judecată determină partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii şi reduce în mod corespunzător durata restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii."

Deşi situaţia analizată prin decizia menţionată, priveşte determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancţionator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situaţie premisă, existenţa unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt aplicabile şi în situaţia în care se pune doar problema recalculării părţii executate efectiv din pedeapsa aplicată cu consecinţa modificării restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiţionate.

În acelaşi sens, respectiv că măsura compensatorie are ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii în cazul persoanelor deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii, sunt şi considerentele Deciziei nr. 15/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013".

În contextul celor expuse, contrar concluziilor reprezentantului Ministerului Public în sensul inadmisibilităţii contestaţiei la executare formulată de către condamnatul A., Înalta Curte reţine că, în cauză, recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa din executarea căreia condamnatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, ca urmare a considerării ca executate suplimentar a unui număr de 204 zile închisoare, are ca efect reducerea restului rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă, ipoteză care intră în sfera noţiunii de "cauză de micşorare a pedepsei" în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, în sensul că beneficiul măsurii compensatorii se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate în condiţiile în care, legiuitorul nu distinge, în cuprinsul dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi persoanele liberate condiţionat.

Astfel, din considerentele aceleiaşi decizii nr. 7/2018, reiese că în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziţii legale, care au vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată, ci şi persoanele care au fost liberate condiţionat anterior acestui moment, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, concluzionând că, "în absenţa unui temei legal, persoanele liberate condiţionat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) din C. pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate."

Ca atare, în cauză, pentru identitate de raţionament, Înalta Curte apreciază că, în absenţa unui temei legal, persoanele liberate condiţionat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV