Rigged auction leads to abuse-of-office convictions and damages award, acquittal partly reversed

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecata în primă instanţă a cauzei de faţă s-a finalizat prin pronunţarea Sentinţei penale nr. 48/2018.

Prin Sentinţa penală nr. 48/PI/2018 din 07 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este actualul C. pen. şi legislaţia penală specială în vigoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub acuzaţia infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a faptului că la data începerii urmăririi penale in personam intervenise prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este actualul C. pen. şi legislaţia penală specială în vigoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. de sub acuzaţia instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului C. este C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. 1969 a fost achitat inculpatul C. de sub acuzaţia infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzute de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. 1969 s-a aplicat inculpatului C. o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x, aflat în proprietatea inculpatului A. până la concurenţa sumei de 182.114 RON, întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x Satu Mare, aflat în proprietatea inculpatului B. până la concurenţa sumei de 182.114 RON întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă în Dosarul nr. x/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x bl. C2-4, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară colectivă nr. x Satu Mare şi cartea funciară individuală, nr. topografic x şi y aflat în proprietatea inculpatului C. până la concurenţa sumei de 182.114 RON întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asigurătorie.

A fost respinsă cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari privind desfiinţarea procesului-verbal de licitaţie imobiliară din data de 07.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A., procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară din 22.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A. şi procesul-verbal de distribuire a preţului întocmit la data de 11.10.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A..

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de părţile civile D. şi E. în procesul penal împotriva inculpatului A., având în vedere temeiul achitării acestuia de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile D. şi E. împotriva inculpaţilor B. şi C.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea părţilor civile D. şi E. de obligare a inculpaţilor A., B. şi C. la plata în favoarea lor a cheltuielilor judiciare în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în primă instanţă au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că,prin rechizitoriul emis în 19 mai 2016 în Dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie au fost trimişi în judecată inculpaţii: A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual, prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. inculpatul plt. adj. B. pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, faptă prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 08.01.2010 în cadrul biroului executorului judecătoresc A., a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul B. în baza Sentinţei civile nr. 6826/19.11.2008 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare în dosarul civil nr. x/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia 1411 din 03.11.2009 a Curţii de Apel Oradea, formându-se astfel dosarul execuţional nr. 4/2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 6826/19.11.2008 a Judecătoriei Satu Mare, părţile civile D. şi E. fuseseră obligate să-i restituie inculpatului B. suma de 6000 euro reprezentând avansul pe care acesta îl dăduse pentru cumpărarea imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, plus daunele datorate ca urmare a nerespectării înţelegerii stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv.

Prin încheierea nr. 131/12.01.2010, pronunţată în cadrul Dosarul nr. x/2010, Judecătoria Satu Mare a dispus, în baza dispoziţiilor art. 3731 alin. (1) şi (2) din vechiul C. proc. civ., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 6826/19.11.2008, iar la data de 02.02.2010, inculpatul A. a somat părţile civile D. şi E. ca, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei, să plătească inculpatului B. suma totală de 6.470 euro şi 2.998,65 RON, în caz contrar, imobilul aparţinând acestora, situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, urmând a fi vândut prin licitaţie publică.

La data de 23.02.2010, inculpatul A. a solicitat expertului tehnic F. să efectueze o evaluare a imobilului sus-menţionat, acesta din urmă stabilind valoarea de circulaţie a acestuia la suma de 130.500 RON, iar la data de 26.04.2010 a emis prima publicaţie de vânzare prin licitaţie publică imobiliară, aceasta urmând a se desfăşura la data de 02.06.2010, preţul de pornire fiind de 130.500 RON.

Având în vedere că la acest termen nu s-a prezentat niciun ofertant, inculpatul A. a emis la data de 02.06.2010 o nouă publicaţie de vânzare la licitaţie a imobilului respectiv pentru data de 07.07.2010, când preţul de pornire a licitaţiei a fost stabilit la suma de 97.875 RON, reprezentând 75% din preţul la care a fost evaluat imobilul.

Nici de această dată nu s-a prezentat nimeni la licitaţie, motiv pentru care, la data de 07.07.2010 inculpatul A. a emis o altă publicaţie de vânzare la licitaţie pentru data de 07.09.2010, preţul de pornire a licitaţiei rămânând tot cel de 97.875 RON.

Conform procesului-verbal de licitaţie imobiliară din 07.09.2010 întocmit de către inculpatul A., la licitaţie s-ar fi prezentat două persoane cu intenţia de a cumpăra imobilul respectiv, inculpatul C. şi martorul G., primul făcând şi dovada consemnării la H. a sumei de 13.050 RON, reprezentând cauţiunea în cuantum de 10% din preţul de evaluare a imobilului.

Executorul judecătoresc A. a consemnat în procesul-verbal faptul că, prezentându-se doi licitatori, a dat citire publicaţiei de vânzare, menţionând preţul de vânzare, faptul că nu au fost primite oferte de cumpărare din partea altor persoane şi că licitatorul G. s-a retras. A mai menţionat că, în condiţiile art. 504 C. proc. civ., imobilul a fost adjudecat la preţul de 45.000 RON, preţ oferit de licitatorul C.

Procesul-verbal de licitaţie imobiliară a fost semnat de către inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, C., în calitate de licitator, şi B., în calitate de creditor, nu însă şi de către suspectul G.

Anexat acestui proces-verbal, inculpatul A. a ataşat şi fotocopii de pe cărţile de identitate ale lui G. şi inculpatului C.

În data de 22.09.2010, inculpatul C. a semnat procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară, după ce, în prealabil, a achitat diferenţa de preţ până la 45.000 RON, iar la data de 01.11.2010, acesta l-a împuternicit, cu puteri depline, pe inculpatul B. să vândă "cui va crede de cuviinţă şi la preţul de comun acord stabilit cu cumpărătorii" imobilul adjudecat la licitaţia sus menţionată (procura specială nr. 2355/01.11.2010, autentificată la BNP I.).

Inculpatul B., în calitate de mandatar al inculpatului C., a vândut imobilul sus-menţionat soţilor J. şi F. la data de 22.06.2011, contra sumei de 93.302 RON (echivalentul a 22.000 euro).

În actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 07.09.2010, în cadrul biroului executorului judecătoresc A., situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, s-a prezentat la licitaţie, în calitate de licitator, doar inculpatul C., singurul, de altfel, care a făcut dovada achitării cauţiunii, conform recipisei H. nr. x din data de 06.09.2010. Suspectul G. nu s-a prezentat la licitaţie, nu a depus nicio sumă de bani cu titlu de cauţiune pentru a putea participa în mod legal la această licitaţie şi nici nu a semnat procesul-verbal de licitaţie imobiliară întocmit de către inculpatul A. la data de 07.09.2010.

De asemenea, s-a constatat că, în realitate, inculpatul B., creditor al părţilor civile D. şi E., în vederea recuperării debitului de la acestea, a solicitat ajutorul colegilor săi, G. şi C., cărora le-a propus să participe la o licitaţie unde urma a fi vândut imobilul aparţinând părţilor civile D. şi E.. Cei doi au fost de acord cu propunerea inculpatului lui B., iar G. i-a înmânat acestuia o copie de pe cartea sa de identitate urmând a fi anunţat când va trebui să se prezinte la respectiva licitaţie.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul B. nu i-a mai adus însă la cunoştinţă lui G. când a fost organizată licitaţia, astfel încât acesta nu a mai putut participa la desfăşurarea ei, însă i-a dat inculpatului A. copia de pe cartea sa de identitate pe care acesta a ataşat-o ulterior procesului-verbal de licitaţie imobiliară întocmit la data de 07.09.2010. Inculpatul B. i-a înmânat documentul sus-menţionat inculpatului A. pentru a-l ataşa la dosarul execuţional, în condiţiile în care cunoştea că G. nu va participa la acea licitaţie nefiind încunoştinţat despre data la care va fi ea organizată.

Astfel, s-a reţinut că, ataşând acea copie la procesul-verbal de licitaţie imobiliară, inculpatul A. a întărit convingerea că la data de 07.09.2010, la sediul B.E.J. A., s-ar fi prezentat doi licitatori, suspectul G. şi inculpatul C., fapt ce a făcut posibilă vânzarea imobilului supus executării silite la un preţ inferior celui de pornire a licitaţiei, în dauna intereselor legitime ale părţilor civile D. şi E.

În continuare, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010, persoanele cu funcţii de conducere şi control din cadrul instituţiilor publice au obligaţia declarării averii şi intereselor.

De asemenea, s-a observat că inculpatul C. este angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, instituţie publică, din anul 1995 şi, începând cu data de 01.05.2010, îndeplineşte funcţia de Şef Serviciu II Suport Logistic. Potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, acesta avea astfel obligaţia declarării averii.

Cu ocazia completării, la datele de 01.06.2011 şi 21.05.2012, a propriilor declaraţii de avere, inculpatul C. a făcut afirmaţii contrare realităţii.

Astfel, s-a reţinut că acesta a omis cu ştiinţă să insereze în conţinutul declaraţiei de avere din data de 01.06.2011 faptul că la data de 07.09.2010 a dobândit prin adjudecare imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, după care, în cuprinsul declaraţiei de avere din anul următor, completată la data de 21.05.2012, inculpatul C. a omis să menţioneze faptul că, la data de 22.06.2011, a vândut imobilul respectiv cumpărătorilor J. şi F.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul A. este executor judecătoresc şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc A..

Potrivit dispoziţiilor art. 1, 2 şi 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătoreşti, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public. Actele îndeplinite de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, sunt acte de autoritate publică şi au forţa probantă prevăzută de lege.

Potrivit regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 adoptat prin O.M.J. nr. 210/2001, executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile cu respectarea şi în limitele competenţelor prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, de regulamentul de aplicare a acestei legi, de prevederile Statutului profesiei de executor judecătoresc, de C. proc. civ. şi de alte legi aplicabile în materie.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, printre atribuţiile executorilor judecătoreşti se numără şi cea de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Potrivit dispoziţiilor legale din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data de 07.09.2010, dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Conform art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, la H. - SA sau la orice altă instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare.

Conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ.. La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ. "în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat".

În fine, potrivit art. 511 C. proc. civ., executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei licitaţii. În procesul-verbal vor fi menţionaţi toţi cei care au participat la licitaţie, sumele oferite de fiecare participant, precum şi adjudecatarul imobilului. Procesul-verbal va fi semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar.

Aşadar, s-a apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 509 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că, pentru a se putea adjudeca un imobil, la un preţ avantajos, sub preţul de la care începe licitaţia, cum a fost cazul în speţă, este necesar să existe minim doi licitatori. La licitaţia organizată la data de 07.09.2010 la sediul B.E.J. A. s-a prezentat însă un singur licitator, în persoana inculpatului C..

Curtea de Apel Oradea, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin Sentinţa civilă nr. 6826/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele E. şi D. şi, de asemenea, s-a admis în parte acţiunea pârâtelor reclamante reconvenţionale în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional B. şi, în consecinţă, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.03.2006 de BNP K. din culpa pârâtelor reclamante reconvenţionale şi s-a dispus obligarea pârâtelor reclamante reconvenţionale E. şi D. la plata în favoarea reclamantului pârât reconvenţional a sumei de 6.000 euro.

Totodată, s-a dispus OCPI Satu Mare radierea din CF x Satu Mare a notării antecontractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/2006 de sub B4.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Satu Mare a reţinut că părţile au încheiat în data de 17.03.2006 antecontractul de vânzare-cumpărare autentic nr. x la BNP K., antecontract în baza căruia vânzătoarele promitente D. şi E. s-au obligat să vândă cumpărătorului promitent B. cotele lor din imobilul apartament nr. x situat în Satu Mare, str. x, precum şi cota de 1/2 parte din teren intravilan aferent apartamentului în termen de 30 de zile de la terminarea procesului prin sentinţă definitivă şi irevocabilă intentat de L. şi M., proces notat în Cf x coala colectivă Satu Mare.

S-a reţinut că părţile au inserat o clauză penală în antecontractul de vânzare-cumpărare în sensul că dacă contractul definitiv nu se va încheia din vina promitenţilor vânzători, adică din vina pârâtelor reclamante reconvenţionale acestea vor plăti promitentului cumpărător, adică reclamantului pârât suma de 6000 euro.

Judecătoria a apreciat că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din litigiu între părţi s-a datorat culpei promitentelor vânzătoare şi nicidecum a promitentului cumpărător, astfel cum susţin pârâtele reclamante.

Astfel, s-a reţinut că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheierea unui contract de vânzare -cumpărare, translativ de proprietate, nu s-a putut realiza deoarece în cartea funciară era notat un proces aflat pe rolul instanţelor în care părţi erau L. şi M. şi pârâtele reclamante reconvenţionale. Acestea din urmă s-au obligat ca în termen de 30 de zile de la finalizarea acelui litigiu prin hotărâre definitivă şi irevocabilă să vândă reclamantului pârât imobilul. S-a arătat că, fiind părţi în acel litigiu, pârâtele reclamante reconvenţionale aveau obligaţia să urmărească momentul în care litigiul respectiv a fost finalizat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, pentru a-şi putea respecta obligaţia convenţională, de încheiere a contractului în termen de 30 de zile.

S-a menţionat că litigiul din cauza căruia nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare a fost finalizat la 15.11.2007 prin Decizia nr. 765/R/2007 a Tribunalului Satu Mare, însă pârâtele reclamante reconvenţionale nu şi-au respectat obligaţia contractuală şi, cu depăşirea termenului de 30 de zile, la data de 25.02.2008, l-au convocat pe reclamantul pârât reconvenţional pentru confirmarea vânzării şi întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Instanţa civilă a reţinut că reclamantul pârât reconvenţional a fost cel care a urmărit finalitatea litigiului şi le-a adus la cunoştinţă pârâtelor reclamante reconvenţionale această împrejurare, deşi o astfel de obligaţie nu-i incumba lui. Astfel, s-a observat că, din interogatoriul pârâtelor reclamante reconvenţionale rezultă că reclamantul pârât le-a căutat şi le-a adus la cunoştinţă în ianuarie 2008 că litigiul pentru care nu s-a putut înstrăina imobilul este finalizat. Mai mult, în formarea convingerii instanţei referitor la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâtele reclamante reconvenţionale s-a avut în vedere şi faptul că nici la data de 07.03.2008, notarea procesului aflat pe rolul instanţei sub Dosar nr. x/2003 nu a fost radiată, deşi Dosarul nr. x/2003 era deja finalizat irevocabil din luna noiembrie 2007.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat clauza penală prevăzută în antecontractul de vânzare-cumpărare activată şi că pârâtele reclamante reconvenţionale datorează suma de 6000 euro reclamantului pârât.

Apelul declarat de pârâtele D. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 6826 din 19 noiembrie 2008 a Judecătoriei Oradea a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 118/Ap din 13 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 .

Prin Decizia civilă nr. 1411/2009-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2008 s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de pârâtele D. şi E. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 13 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

După rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 6826/19.11.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008, B. a formulat o cerere de executare silită, înregistrată sub nr. x din 08.01.2010 la Biroul executorului judecătoresc A.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub Dosarul nr. x/2019, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite la cererea creditorului B. împotriva debitoarelor D. şi E. .

Prin încheierea nr. 131 din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2010, s-a încuviinţat executarea silită a Sentinţei civile nr. 6826 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. x/2008 .

În data de 18.01.2010, Biroul executorului judecătoresc A., în baza art. 387 alin. (1) şi (2) şi art. 411 C. proc. civ. anterior le-a somat pe debitoarele D. şi E., solicitându-le să achite suma de 6.470 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul oficial al BNR din data plăţii, precum şi suma de 2.938,65 RON, aducându-le la cunoştinţă că, în caz contrar, se va proceda la executarea silită, somaţie ce a fost primită de debitoare, acestea semnând dovada de primire .

Tot în data de 18.01.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat OCPI - Biroul de carte funciară Satu Mare înscrierea în c.f. a somaţiei de plată în favoarea creditorului B. .

În data de 02.02.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă somaţie imobiliară, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) şi (2) şi art. 500 alin. (1) C. proc. civ. 1865, aducându-le la cunoştinţă debitoarelor D. şi E. că, în cazul în care în termen de 15 zile de la primirea somaţiei nu vor achita debitul, imobilul proprietatea debitoarelor va fi vândut la licitaţie publică, cu preţul cel mai mare oferit, preţ care poate fi şi sub valoarea imobilului, urmând ca în acest caz debitoarele să achite în plus şi toate cheltuielile care vor mai fi astfel ocazionate, somaţie ce a fost primită de debitoarea E. în data de 05.02.2010 .

În data de 23 februarie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. i-a solicitat expertului F. să evalueze imobilul debitoarelor .

Debitoarele au comunicat în data de 17 martie 2010 Biroului executorului judecătoresc A. că nu pot fi prezente la adresa din Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare la data pentru care expertul F. le-a solicitat atât creditorului, cât şi debitoarelor să se prezinte în vederea efectuării expertizei.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în data de 19.03.2010 expertul s-a deplasat la imobilul situat în Mare, str. x, jud. Satu Mare, unde a fost prezent doar creditorul B., însă, deşi debitoarele au lipsit, a putut inspecta imobilul ca urmare a bunăvoinţei vecinului debitoarelor, numitul L.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul ing. F. s-a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului situat în Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare este de 137.000 RON.

Biroul executorului judecătoresc A. a comunicat un exemplar al raportului de expertiză debitoarelor în data de 12.04.2010 şi, în aceeaşi dată, a întocmit publicaţia de vânzare la licitaţie a imobilului, cu preţul de pornire la licitaţie de 137.000 RON, publicaţie care a fost afişată la sediul Biroului executorului judecătoresc A., la sediul Primăriei mun. Satu Mare şi la sediul Judecătoriei Satu Mare.

Ca urmare a solicitării numiţilor L. şi M., care au arătat prin cererea adresată Biroului executorului judecătoresc A. că sunt coproprietari asupra cotei de 1/2 din imobilul în cauză, expertul F. a efectuat un nou raport de expertiză, în care a precizat că pe rolul Judecătoriei Satu Mare se află Dosarul nr. x/2006 vizând dreptul de proprietate asupra anexelor gospodăreşti, considerent pentru care a evaluat imobilul debitoarelor la suma de 130.500 RON, menţionând că în prima expertiză pe care a depus-o la dosar a luat în considerare o suprafaţă ce nu le aparţine debitoarelor.

În data de 26.04.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a comunicat cu debitoarele noul raport de expertiză, în aceea dată întocmind publicaţia de vânzare la licitaţie a imobilului debitoarelor cu preţul de pornire la licitaţie de 130.500 RON, publicaţia fiind afişată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare şi la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 02.06.2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă publicaţie de vânzare la licitaţie a imobilului debitoarelor pentru data de 07 iulie 2010, ora 9:00, cu preţul de pornire de 97.875 RON (75% din suma cu care a fost evaluat imobilul), precizându-se că dacă nu se obţine preţul de începere al licitaţiei, imobilul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit şi că vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia . Şi această publicaţie a fost afişată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare şi la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 07 iulie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a emis o nouă publicaţie de vânzare la licitaţie pentru 07 septembrie 2010, ora 9:00, cu preţul de pornire de 97.875 RON, afişată la sediul biroul executorului judecătoresc, la sediul Primăriei mun. Satu Mare şi la sediul Judecătoriei Satu Mare.

În data de 07 septembrie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal de licitaţie imobiliară, în care s-a reţinut că la licitaţie s-au prezentat două persoane şi anume G. şi C., care a făcut dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 10% din preţul de evaluare al imobilului, respectiv a sumei de 130.959 RON, prin recipisa H. nr. x din 06.09.2010 şi că, prezentându-se doi licitatori, executorul a dat citire publicaţiei de vânzare, menţionând că nu au fost primite alte oferte până la acea dată şi că G. s-a retras.

S-a menţionat că, în condiţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., imobilul a fost adjudecat la preţul de 45.000 RON, preţul oferit de C. şi că, potrivit art. 512 alin. (1) C. proc. civ., adjudecatarul imobilului va depune preţul la dispoziţia executoriului judecătoresc în cel 30 de zile de la data vânzării.

În data de 22 septembrie 2010, Biroul executorului judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară, care constituie titlu executoriu, în care s-a arătat că adjudecatarul imobilului, C., care a adjudecat imobilul cu suma de 45.000 RON, a achitat suma de 13.050 RON, reprezentând avans participare la licitate şi că în data de 22.09.2010 a mai achitat şi suma de 29.948 RON, reprezentând diferenţa din contravaloarea imobilului adjudecat, precum şi suma de 2.002 RON, reprezentând diferenţa onorariu executare silită.

În data de 10.11.2010, Biroul executorului Judecătoresc A. le-a cerut debitoarelor să se prezinte la sediul biroului pentru a li se elibera recipisa H. nr. x din data de 28.09.2010 în valoare de 12.526,35 RON, sumă consemnată la dispoziţia debitoarelor în urma scoaterii la licitaţie a imobilului din Satu Mare, str. x, str. 21, jud. Satu Mare, după ce, în data de 11.10.2010, se încheiase procesul-verbal de distribuire a preţului. Prin acest proces-verbal s-a constatat că, având în vedere Sentinţa civilă nr. x din 19 noiembrie 2008 a Judecătoriei Satu Mare, debitoarele D. şi E. au fost obligate să achite în favoarea creditorului B. suma totală de 6.470 euro şi suma de 4.998,65 reprezentând pretenţii şi cheltuieli de executare şi că la licitaţia publică din 07 septembrie 2010 imobilul debitoarelor a fost adjudecat în favoarea licitatorului C. pentru suma de 45.000 RON. Totodată, potrivit art. 569 şi art. 570 C. proc. civ. s-a procedat la distribuirea preţului de 45.000 RON rezultat în urma vânzării la licitaţie publică a imobilului debitoarelor după cum urmează: sumele de 29.948 RON şi 523,65 RON creditorului B., suma de 2.002 RON BEJ A., reprezentând diferenţa de onorariu cheltuieli de executare, suma de 8.380,45 RON creditorului L., suma de 1.261,10 debitoarei E. şi suma de 2.884,80 RON reprezentând diferenţă de cheltuieli de executare BEJ A.

Cu privire la procedura de executare silită a unui bun imobil, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. 1865, aplicabil în cauză conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea a reţinut că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său, care nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit. Principalul organ de executare cu plenitudinea competenţei de executare în materie civilă este executorul judecătoresc. Cererea de executare depusă la executorul judecătoresc competent şi încuviinţată de instanţa de executare, la solicitarea acestuia, declanşează procedura de executare silită. Înainte de a trece la executarea silită a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc este obligat să-i facă acestuia o încunoştinţare despre pornirea executării, înştiinţare care, potrivit C. proc. civ. 1865, poartă denumirea de somaţie.

Astfel, potrivit art. 496 C. proc. civ., executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilului, somaţie care trebuie înscrisă în cartea funciară.

Conform art. 500 C. proc. civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare şi, dacă consideră necesar, va cere părerea unui expert, caz în care o copie a raportului de expertiză se comunică debitorului, iar potrivit art. 504 C. proc. civ., în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul întocmeşte şi afişează publicaţia de vânzare a acestuia.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere la licitaţie imobilul sunt obligate să depusă la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv.

Conform art. 509 alin. (4) C. proc. civ. 1865, în cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, iar la acest nou termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.

S-a precizat că, potrivit art. 399 C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva executării oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriu, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu s-a susţinut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, de Ordinul nr. 210/2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi şi de C. proc. civ., a organizat în data de 07 septembrie 2010 o licitaţie publică imobiliară cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., dispunând în mod nelegal adjudecarea de către inculpatul C. a imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, aparţinând părţilor civile D. şi E., la preţul de 45.000 RON în loc de 97.850 RON cât reprezenta preţul de pornire a licitaţiei, cauzând astfel o pagubă în cuantum de 129.239 RON, iar pentru inculpatul C. obţinând un folos necuvenit în cuantum de 52.875 RON.

De asemenea, prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatul A. care, în calitate de executor judecătoresc şi fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, de Ordinul nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi şi de C. proc. civ., a întocmit în data de 07.09.2010 un proces-verbal de licitaţie imobiliară în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

Curtea de Apel Oradea a constatat că pe parcursul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen., condiţii în care, examinând incidenţa legii penale mai favorabile în raport de dispoziţiile art. 5 C. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 372/2014), în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, a reţinut că inculpatului A. şi inculpatului B. le sunt mai favorabile dispoziţiile actualului C. pen.

Într-adevăr, legea nu prevede criteriile după care trebuie determinată legea penală mai favorabilă, dar din examinarea comparativă a celor două reglementări, Curtea de Apel a considerat că, în concret, legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie actualul C. pen., întrucât deşi condiţiile de sancţionare sunt mai favorabile potrivit C. pen. 1969, inculpatului îi sunt mai favorabile dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Oradea a reţinut că inculpatul A. are calitatea de subiect activ al infracţiunii, fiind executor judecătoresc, deci o persoană care exercită un serviciu de interes public (potrivit art. 2 din Legea nr. 188/2009 privind executorii judecătoreşti, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public).

De asemenea, s-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu se poate realiza fie printr-o acţiune (îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu), fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea unui act).

Prin act se înţelege operaţiunea care trebuia efectuată de funcţionarul public potrivit solicitărilor făcute de o persoana şi conform cu atribuţiunile sale de serviciu. Neîndeplinirea unui act presupune omiterea, neefectuarea unui act care trebuie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărui îndeplinire cădea în atribuţiunile funcţionarului public. Prin îndeplinirea actului în mod defectuos se înţelege îndeplinirea lui în alte condiţii, termene, modalităţi decât cele reglementate de lege. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunii, trebuie să fie săvârşită de făptuitor în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu prevăzute de legislaţia primară.

Astfel, prin Decizia nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517/2016), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii.

Totodată, prin Decizia nr. 392/2017 (publicată în M. Of. nr. 504/2017) a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut că dispoziţiile art. 248 din C. pen. 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii.

În parag. 60, 61 ale Deciziei nr. 405/2016, Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, s-a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.

În parag. 69 al aceleiaşi decizii, a apreciat că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. De asemenea, s-a reţinut că, din perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a susţinut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, fiind în exercitarea îndatoririlor profesionale prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, de Ordinul nr. 210/2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi şi de C. proc. civ., a organizat în data de 07 septembrie 2010 o licitaţie publică imobiliară cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., dispunând în mod nelegal adjudecarea de către inculpatul C. a imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, aparţinând părţilor civile D. şi E., la preţul de 45.000 RON în loc de 97.850 RON cât reprezenta preţul de pornire a licitaţiei, cauzând astfel o pagubă în cuantum de 129.239 RON, iar inculpatul C. obţinând un folos necuvenit în cuantum de 52.875 RON.

Pe de o parte, Curtea de Apel a reţinut că dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. 1865, reglementează procedura de desfăşurare a licitaţiei.

De asemenea, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, stabileşte în mod generic, prin art. 7, atribuţiile executorilor judecătoreşti, respectiv: a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească; f) constatarea unor stări în fapt în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmare de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor; i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.

Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a legii, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie, iar potrivit art. 61, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

În raport de acuzaţia ce-i este adusă inculpatului, Curtea de Apel Oradea a considerat că este necesar să se analizeze dacă actele îndeplinite de inculpatul A. au avut caracter nelegal şi dacă au produs vătămări drepturilor şi intereselor legale ale persoanei de o astfel de amploare încât să depăşească sfera unei abateri disciplinare. În acest sens, s-a reţinut că, potrivit parag. 80 al Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, sarcina aplicării principiului ultimo ratio revine, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea: astfel, responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind abuzul în serviciu, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare - Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti - indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor produceri penale ordinare.

Curtea de Apel Oradea a reţinut că atribuţiile de serviciu ale executorilor judecătoreşti se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, eventualele erori apărute în soluţionarea acestora neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate prin exercitarea contestaţiei la executare, stabilirea legalităţii şi temeiniciei actelor de executare fiind de competenţa instanţei civile învestite de cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare. Răspunderea penală a unui executor judecătoresc ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care aceştia şi-ar exercita funcţia cu rea-credinţă, cunoscând caracterul vădit abuziv al acţiunii sale, urmărind sau acceptând vătămarea drepturilor sau intereselor unei persoane.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că, potrivit acuzării, inculpatul A., instigat de inculpatul B. ar fi dispus vânzarea imobilului ce le-a aparţinut numitelor D. şi E. la un preţ inferior celui de la care a început licitaţia, în condiţiile în care la licitaţie a participat un singur licitator, respectiv că inculpatul B. i-ar fi înmânat inculpatului A. o copie de pe cartea de identitate a numitului G., deşi ştia că acesta nu va participa la licitaţie, neştiind când va fi organizată, determinându-l în acest fel pe inculpatul A. să comită infracţiunea de abuz în serviciu.

Tot în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că numitul G. a declarat că i-a înmânat inculpatului B. o copie de pe cartea sa de identitate, după ce, în prealabil, acesta l-a rugat să participe la o licitaţie publică în vederea recuperării unei sume pe care o plătise în avans către o persoană.

Curtea de Apel a constatat că, în declaraţia dată în faţa acestei instanţe, inculpatul B. a arătat că nu l-a cunoscut pe inculpatul A. înainte de data la care a solicitat executarea silită a Sentinţei civile nr. 6826/2008 a Judecătoriei Satu Mare.

Pe de altă parte, s-a constatat că martora N., secretara Biroului executorului judecătoresc A., a arătat în declaraţia dată în faza de urmărire penală că inculpatul B. avea mai multe dosare la BEJ A., iar în declaraţia dată în faţa instanţei a susţinut că doar cel care câştiga licitaţia trebuia să consemneze cauţiunea la H.

De asemenea, s-a reţinut că numitul G. a arătat în declaraţia dată în calitate de martor în faţa instanţei că inculpatul B. l-a rugat atât pe el, cât şi pe alţi colegi ai săi, să-l ajute prin participarea la o licitaţie, context în care i-a dat cartea lui de identitate, pentru ca inculpatul B. să-l înscrie la licitaţie, respectiv că inculpatul i-a restituit-o, spunându-i că nu a fost nevoie decât de două cărţi de identitate şi că îl va anunţa când va avea loc licitaţia, precizând că nu a participat la licitaţie.

Inculpatul A., în declaraţia dată în faza de urmărire penală în data de 10 decembrie 2014, în calitate de martor, a arătat că licitaţia s-a desfăşurat la al patrulea termen, iar preţul de pornire a fost stabilit conform legii, fiind redus la valoarea de 75% din preţul de evaluare prin expertiză a imobilului, precum şi că numitul C. a oferit suma de 45.000 RON, întrucât la licitaţie s-au prezentat doi licitatori, iar după oferirea acestui preţ, licitatorul G. s-a retras. Inculpatul a arătat că nu poate preciza dacă acesta din urmă a prezentat recipisa cu consemnarea sumei sau avea suma la el, lucru pe care l-a apreciat ca fiind legal şi a menţionat că nu a consemnat din greşeală acest aspect în procesul-verbal.

Curtea de apel a considerat că Parchetul nu a dovedit că acţiunile inculpatului A. reflectă o modalitate de operare concepută în ansamblu de acesta în ceea ce priveşte desfăşurarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu şi nici că acesta ar fi fost instigat sau determinat de inculpatul B. să-şi îndeplinească abuziv aceste atribuţii, respectiv că inculpatul A., determinat de inculpatul B. ar fi decis să-şi încalce în mod intenţionat şi cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu în scopul favorizării inculpatului B. şi al creării unei pagube ori a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale părţilor civile D. şi E.

Ţinând seama de cele mai sus arătate, precum şi de faptul că, aşa cum a stabilit instanţa de contencios constituţional, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice, Curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că acţiunile desfăşurate de inculpatul A. nu constituie încălcări ale unor atribuţii de serviciu prevăzute expres de legislaţia primară, raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, având influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară (parag. 59 din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale).

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că, atât potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., cât şi celor ale art. 61 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cei interesaţi sau vătămaţi de actele de executare pot formula contestaţie la executare, legiuitorul identificând şi reglementând la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale (parag. 75 din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale).

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că infracţiunii de abuz în serviciu care a format obiectul acuzaţiei penale îi lipseşte tipicitatea obiectivă, prin raportare la condiţiile cerute de norma de incriminare interpretată potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale cu privire la elementul material al infracţiunii, considerent pentru care, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea de apel a reţinut că, potrivit actului de sesizare, aceasta ar fi fost comisă de inculpatul A. în data de 07 septembrie 2010.

Prin ordonanţa din 23 septembrie 2015 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018), în urma admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, întreruperea cursului prescripţiei penale întrerupându-se doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Or, instanţa de fond a subliniat că inculpatul A. a dobândit calitatea de suspect în data de 23 septembrie 2015, când s-a dispus începerea urmăririi penale in personam, după împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. (06.09.2015), condiţii în care în cauză este incidentă cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub acuzaţia comiterii infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a subliniat că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta, cu intenţie, l-ar fi determinat pe inculpatul A. să comită infracţiunea de abuz în serviciu.

Astfel, s-a constatat că, pentru a se fi putut reţine instigarea era necesar ca parchetul să dovedească că inculpatul B. a efectuat o activitate de determinare a inculpatului A., respectiv că obiectul acestei activităţi de determinare a fost comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, faptă pe care inculpatul A. să o fi putut comite.

De asemenea, trebuia dovedit că inculpatul A. nu a luat el însuşi hotărârea de a comite fapta înainte de a fi instigat de inculpatul B., că inculpatul B. a efectuat activitatea de instigare cu intenţie şi că s-a început executarea, respectiv că A., faţă de care s-ar fi efectuat activitatea de instigare, ar fi comis fapta la care a fost instigat.

În continuare, curtea de apel a observat că, în opinia parchetului, instigarea ar fi constat în depunerea la dosarul execuţional a copiei cărţii de identitate a numitului G., în descrierea în drept a faptei în actul de sesizare susţinându-se că, prin depunerea unei copii de pe cartea de identitate a numitului G., inculpatul B. l-ar fi determinat practic pe inculpatul A. să-şi încalce atribuţiile de serviciu privind desfăşurarea în condiţii de legalitate a executării silite imobiliare, în condiţiile în care avea cunoştinţă că G. nu va participa la licitaţia organizată în data de 07.09.2010, descriere de natură să ducă mai degrabă la conturarea unei participaţii improprii a inculpatului B. la comiterea faptei de abuz în serviciu, formă de participaţie care nu poate fi analizată în acest cadru procesual.

În aceste condiţii, câtă vreme inculpatul B. nu a efectuat niciun act de instigare a inculpatului A., respectiv în cauză nu s-a administrat nicio probă din care să rezultă că l-ar fi determinat pe acesta cu intenţie să comită infracţiunea de abuz în serviciu, Curtea de apel a constatat că fapta imputată inculpatului nu există în materialitatea ei, considerent pentru care, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. de sub acuzaţia comiterii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzute de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., Curtea de Apel a reţinut că acestuia îi sunt mai favorabile dispoziţiile C. pen. 1969 în raport de condiţiile de tragere la răspundere penală, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora, atunci când, în cursul procesului, se constată că, în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a C. pen., sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen. 1969, câtă vreme acest text nu este condiţionat de pedeapsa prevăzută de lege pentru aplicarea sa, iar, pe de altă parte, aplicarea unei sancţiunii administrative este facultativă şi nu obligatorie, ca în cazul obligaţiilor/avertismentului instituie prin art. 85 alin. (1) C. pen. şi art. 81 C. pen.

Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului C. care, în datele de 01 iunie 2011 şi 21 mai 2012 a făcut afirmaţii contrare realităţii cu ocazia completării declaraţilor de avere, omiţând cu ştiinţă să insereze în conţinutul acestora faptul că la data de 07 septembrie 2010 a dobândit, prin adjudecare, imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, după care, în data de 22.06.2011, l-a înstrăinat cumpărătorilor J. şi F., este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzute de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Astfel, s-a reţinut că elementul material al laturii obiective constă în fapta inculpatului C. de a completa în mod necorespunzător adevărului declaraţiile de avere corespunzătoare anilor 2010 şi 2011, în care nu a menţionat că a dobândit în data de 07.09.2011, prin adjudecare, imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, respectiv că în data de 22.06.2011 l-a înstrăinat cumpărătorilor J. şi F.

De asemenea, s-a subliniat că urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură declaraţiile făcute în faţa uneia dintre unităţile prevăzute de art. 145 C. pen. 1969 în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a urmărit producerea acestora (intenţie indirectă).

Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat, având în vedere conţinutul concret al faptei, modul şi mijloacele de comitere a acesteia, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă şi urmările produse (infracţiune de pericol), dar şi persoana inculpatului, care este integrat social, nu are antecedente penale şi a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, că fapta a adus o atingere minimă valorilor apărare de lege, fiind lipsită în mod vădit de importanţă şi neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Drept urmare, în baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. 1969, Curtea de apel a dispus achitarea inculpatului C. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzute de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. 1969 i s-a aplicat inculpatului C. o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

Ţinând seama de soluţia pronunţată în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurilor sechestrului asigurător luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor A., B. şi C., întrucât nu mai subzistă temeiurile pentru care au fost instituite măsurile asigurătorii.

Totodată, ţinând seama de faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor, intervenţia prescripţiei răspunderii penale înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive constituie un impediment la exercitarea acţiunii penale care face ca persoana acuzatului să beneficieze în continuare de prezumţia de nevinovăţie (cauza Didu c. României), Curtea de apel a respins cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari privind desfiinţarea procesului-verbal de licitaţie imobiliară din data de 07.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A., procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară din 22.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A. şi procesul-verbal de distribuire a preţului întocmit la data de 11.10.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A..

În continuare, instanţa de fond a reţinut că D. şi E. s-au constituit părţi civile cu suma de 129.239 RON şi 10.000 RON daune morale.

Pentru termenul de judecată din 13 aprilie 2017, părţile civile şi-au modificat pretenţiile la 160.000 RON daune materiale şi 15.000 RON daune morale. Prin concluziile scrise, părţile civile au solicitat 160.000 RON pentru prejudiciul material şi 100.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Totodată, ţinând seama de temeiul achitării inculpatului A. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea de apel, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de părţile civile D. şi E. în procesul penal împotriva inculpatului A.

De asemenea, în raport de soluţia pronunţată asupra laturii penale a cauzei, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de părţile civile D. şi E. împotriva inculpaţilor B. şi C., reţinând în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. că în sarcina acestuia s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de pericol, iar nu de rezultat.

Totodată, în baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., curtea de apel a respins cererea părţilor civile D. şi E. de obligare a inculpaţilor A., B. şi C. la plata în favoarea lor a cheltuielilor judiciare în primă instanţă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI/2018 din 07 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul C. şi părţile civile D. şi E.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 48/PI/2018 a Curţii de Apel Oradea şi, în rejudecare:

- condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- condamnarea inculpatului B., pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- condamnarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- admiterea acţiunii civile exercitate de părţile civile D. şi E., în baza art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) C. proc. pen., rap. la art. 998 - 999 C. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

- în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., desfiinţarea procesului-verbal de licitaţie imobiliară din data de 07.09.2010 şi a actelor subsecvente, respectiv procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară din data de 22.09.2010, procesul-verbal de distribuire a preţului din data de 11.10.2010 şi contractele de vânzare-cumpărare ulterioare;

- în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În motivele de apel depuse la filele x, volumul I al dosarului Înaltei Curţi, Parchetul a arătat, în esenţă, că, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată inculpatul A., instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public trebuie să se realizeze în exerciţiul atribuţiilor de serviciu prevăzute în legislaţia primară. De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că procedura de desfăşurare a licitaţiei este prevăzută de art. 509 C. proc. civ. de la 1865, iar atribuţiile executorilor judecătoreşti sunt prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, act care stabileşte, în mod generic, prin art. 7, atribuţiile executorilor judecătoreşti.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a apreciat că această susţinere a instanţei de fond este în vădită contradicţie cu normele legale la care chiar instanţa a făcut referire.

Astfel, procurorul a subliniat că, potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc are ca şi atribuţie punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din hotărârile judecătoreşti. Acest text legal reglementează o atribuţie concretă, specifică, a executorului judecătoresc, indicând cu precizie aria de competenţă profesională a acestuia, care este una particularizată prin indicarea expresă a naturii dispoziţiilor susceptibile de a fi puse în executare silită.

De altfel, în opinia procurorului, dispoziţiile de la art. 7 lit. b) - h) din Legea nr. 188/2000 au acelaşi caracter concret, spre deosebire de prevederea de la lit. i), din acelaşi act normativ care face referire la orice alte acte sau operaţiuni.

În plus, s-a arătat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, conform art. 54 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc îndeplineşte atribuţiile cu respectarea C. proc. civ.

Or, procurorul a subliniat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul A. a încălcat prev. art. 509 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia, în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, iar la acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Conform aceluiaşi text legal, dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, iar vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.

S-a arătat că în acelaşi sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 40/A/2017 a statuat următoarele: "sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte constată că, prin modul în care a acţionat, inculpatul şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul realizării acestora prin încălcarea dispoziţiilor legale care îi reglementau profesia (aşa cum se arată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016), respectiv a art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, unde se arată că executorul judecătoresc are ca atribuţie "punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii", dar şi a art. 54 din legea anterior menţionată, unde se prevede că "executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie."

În continuare, procurorul a susţinut că, în hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut că eventualele erori apărute în soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi executorii judecătoreşti nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, că Parchetul nu a dovedit că acţiunile inculpatului A. reflectă o modalitate de operare concepută în ansamblu şi că răspunderea penală a unui executor judecătoresc ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care şi-ar exercita funcţia cu rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al acţiunii sale, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Or, în opinia procurorului, probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii au demonstrat reaua-credinţă a executorului judecătoresc A.. Astfel, procurorul a apreciat că, din declaraţia martorului G., coroborată cu declaraţia dată de C. cursul urmăririi penale la data de 27.04.2016, în calitate de suspect, rezultă cu certitudine că G. nu a fost prezent în data de 07.09.2010 la BEJ A. şi că nu a participat la licitaţie.

În acest sens, s-a subliniat că martorul G. a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi la data de 19.10.2017, în faţa instanţei de judecată, că inculpatul B. a fost acela care l-a rugat să participe la licitaţie, că i-a dat cartea sa de identitate inculpatului B. pentru ca acesta din urmă să îl înscrie la licitaţie, context în care inculpatul i-a comunicat că îi va spune care va fi dată fixată pentru desfăşurarea licitaţiei; martorul a mai declarat că nu i s-a mai comunicat nicio dată de către inculpatul B. şi că nu a participat la licitaţia respectivă. Totodată, martorul a mai arătat că nu dorea să cumpere imobilul debitorilor.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, la data de 27.04.2016, inculpatul C. a confirmat susţinerile martorului G. în sensul că acesta din urmă nu a participat la licitaţia organizată la sediul BEJ A. la data de 07.09.2010, precizând în mod expres că G. nu a participat la licitaţia imobiliară din data de 07.09.2010 la BEJ A.; fiind audiat în cursul judecăţii, inculpatul C. a declarat că îşi menţine declaraţiile anterioare. Fiind întrebat de procuror, în mod expres, cu cine a participat la licitaţie, a afirmat că răspunde doar la întrebări care au legătură cu fapta de care este acuzat, însă nu a revenit asupra declaraţiilor anterioare.

Prin urmare, procurorul a considerat că declaraţiile martorului G., care a arătat că nu a participat la licitaţie, se coroborează cu cele ale inculpatului C., din cursul urmăririi penale şi nu au fost contrazise de cele date de acest inculpat în cursul judecăţii.

De asemenea, în opinia procurorului, faptul că G. nu a fost prezent la data de 07.09.2010 la BEJ A. rezultă şi din împrejurarea obiectivă că nu a semnat procesul-verbal încheiat în această dată.

Astfel, procurorul a susţinut că, pornind de la împrejurarea că G. nu a participat la licitaţia derulată la BEJ A., aşa cum rezultă din probele administrate, faptul că inculpatul A. a consemnat în procesul-verbal din data de 07.09.2010 că şi G. a fost prezent, dar s-a retras, ataşând procesului-verbal şi copia cărţii de identitate a martorului, nu apare ca fiind o simplă eroare ci, dimpotrivă, demonstrează intenţia şi reaua-credinţă a acestui inculpat.

În acest sens, s-a subliniat că A., executor judecătoresc, cunoştea prevederile legale conform cărora pentru a avea calitatea de participant la o licitaţie în cadrul procedurii executării silite, o persoană trebuia, în conformitate cu prev. art. 506 alin. (1) C. proc. civ., să facă dovada achitării cauţiunii, care trebuia ataşată ofertei de cumpărare.

Conform prev. art. 506 alin. (1) C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, la H. - SA sau la orice alta instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare.

Or, în speţă, procurorul a arătat că G. nu a formulat o ofertă de cumpărare şi nu a depus la dosarul execuţional nicio dovadă a achitării cauţiunii, motiv pentru care, conform art. 506 alin. (1) C. proc. civ., nu putea fi considerat participant la licitaţie.

Aşadar, procurorul, având în vedere aceste împrejurări faptice necontestate, precum şi prevederile legale aplicabile, cunoscute de inculpatul A. în calitatea sa de executor judecătoresc, a apreciat că acest inculpat a fost conştient de caracterul nereal al menţiunilor pe care le-a făcut în procesul-verbal sus menţionat cu privire la prezenţa martorului G. şi la calitatea sa de participant la licitaţie.

Menţiunea din procesul-verbal din data de 07.09.2010, conform căreia G. s-ar fi retras de la licitaţie apare, astfel, în opinia procurorului, ca fiind contrară realităţii, singura explicaţie pertinentă a consemnării acesteia fiind aceea că executorul judecătoresc a intenţionat să creeze atât aparenţa participării a două persoane la licitaţie, cât şi să justifice neîndeplinirea condiţiei legale a achitării cauţiunii.

Totodată, procurorul a susţinut că, din declaraţiile martorului O. date în cursul judecaţii, la termenul din 15.03.2018, rezultă că acesta a intenţionat să participe la licitaţie, s-a deplasat de 2 ori la biroul executorului judecătoresc, l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc, i-a spus că doreşte să participe la licitaţie, însă şi-a dat seama că este împiedicat să participe.

Ca atare, având în vedere declaraţiile concordante ale inculpatului C. şi G., precum şi împrejurările faptice mai sus menţionate, procurorul a apreciat că se impune înlăturarea, ca nesincere, a declaraţiilor inculpatului A. care a arătat că G. a venit separat la biroul executorului judecătoresc, că a afirmat că va plăti cauţiunea, că apoi s-a întors şi a declarat că se retrage deoarece nu poate oferi mai mult de 45.000 RON.

Procurorul a arătat că inculpatul A. a declarat că era normal să îl treacă pe G. în procesul-verbal de licitaţie, din moment ce acesta s-a prezentat şi i-a înmânat copia cărţii de identitate. Or, în opinia procurorului, această afirmaţie, făcută de o persoană cu pregătire juridică şi care aplică în mod constant prevederile C. proc. civ. privind executarea silită, apar ca fiind apărări formale, fără suport în textul legal aplicabil, mai sus citat, respectiv art. 506 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, procurorul a susţinut că nu era "normal" şi legal ca în procesul-verbal să fie trecută ca participant o persoană care nu îndeplinea condiţiile legale pentru a avea această calitate.

Prin urmare, procurorul a considerat că acţiunile inculpatului A., de a consemna, contrar realităţii, că la licitaţie au participat două persoane, că una dintre ele s-a retras şi de a ataşa procesului-verbal de licitaţie şi copia cărţii de identitate a martorului G., pentru a întări aparenţa creată prin procesul-verbal, denotă reaua sa credinţă, în contextul în care consecinţa juridică a existenţei a doi participanţi era, conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., posibilitatea adjudecării imobilului la cel mai mare preţ oferit. Procurorul a apreciat că în această manieră au fost eludate şi încălcate prev. art. 509 alin. (5) teza finală, din care rezultă că, în situaţia în care o singură persoană se prezintă la licitaţie, aceasta poate adjudeca bunul dacă oferă preţul de pornire, fără vreo altă opţiune.

Referitor la aplicabilitatea principiului ultima ratio de către instanţa de fond în prezenta cauză, procurorul a considerat că în mod eronat Curtea de Apel Oradea a reţinut că fapta inculpatului A. nu prezintă un grad de intensitate suficient pentru a justifica aplicarea unei sancţiuni penale şi că persoanele interesate aveau posibilitatea exercitării contestaţiei la executare împotriva actelor de executare silită.

În acest sens a fost invocată Decizia nr. 183/A/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, în mod corect, instanţa de fond reţinut următoarele: "nefondată este şi apărarea construită de inculpat pe împrejurarea că părţile din dosarul execuţional în situaţia în care ar fi fost nemulţumite, aveau posibilitatea promovării unei contestaţii la executare, întrucât desfiinţarea actului de executarea silită cu nerespectarea dispoziţiilor legale nu exclude tragerea la răspundere penală a persoanei, dacă se dovedeşte şi fapta sa de a îndeplini actul de executare cu nerespectarea dispoziţiilor legale întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Legiuitorul a prevăzut sancţiuni reparatorii (contestaţia la executare, întoarcerea executării) pentru cazul în care dispoziţiile procesual civile în materia executării sunt încălcate şi tot legiuitorul a prevăzut pedeapsa pentru persoana a cărei faptă constând în încălcarea aceloraşi dispoziţii întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

Referitor la infracţiunea pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată B., respectiv instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap, la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., procurorul a arătat că, în hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut că acest inculpat nu a efectuat niciun act de instigare a inculpatului A., că în cauză nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că B. l-ar fi instigat cu intenţie pe A. să comită infracţiunea de abuz în serviciu.

Procurorul a susţinut că, din probele administrate în cauză a rezultat contrariul. Astfel, a arătat că, potrivit declaraţiilor martorului G., acesta i-a înmânat lui B. copia cărţii sale de identitate, în contextul în care acesta din urmă le-a comunicat colegilor săi de serviciu, inclusiv lui G., că bunul părţilor civile urma să se vândă prin licitaţie, publică, în cadrul procedurii executării silite.

De asemenea, s-a precizat că martorul P., coleg de serviciu al inculpatului B., a confirmat declaraţiile martorului G. în ceea ce priveşte faptul că B. a propus mai multor colegi de serviciu să participe la licitaţia sus menţionată. Acest martor a precizat că propunerea i-a fost făcută inclusiv lui.

Totodată, în opinia procurorului, împrejurarea că B. le-a propus unor colegi de serviciu să participe la licitaţie este confirmată şi de martorul Q.

Aşadar, procurorul a apreciat că se confirmă contextul în care inculpatul B. i-a solicitat martorului G. să participe la licitaţia publică privind imobilul care a fost deţinut de părţile civile.

Procurorul a mai susţinut că, în cauză, a fost probată şi împrejurarea că, în mod obiectiv, G. nu a fost prezent la licitaţie, deşi copia cărţii sale de identitate se regăseşte ataşată procesului-verbal întocmit de A. la data de 07.09.2010; inculpatul B. a fost prezent la licitaţie şi a semnat procesul-verbal din data de 07.09.2010.

Prin urmare, având în vedere declaraţiile martorului G., conform cărora i-a înmânat copia cărţii sale de identitate lui B., faptul că acesta din urmă a fost prezent la licitaţie şi a semnat un proces-verbal cuprinzând menţiuni nereale legate de prezenţa acestui martor, precum şi faptul că, la procesul-verbal se regăseşte ataşată copia cărţii de identitate a lui G., procurorul a concluzionat că B. i-a înmânat inculpatului A. copia cărţii de identitate, ceea ce, coroborat cu împrejurările menţionate anterior, are semnificaţia unei determinări a acestuia din urmă să facă menţiuni nereale în cuprinsul procesului-verbal de licitaţie, cu consecinţa creării unui folos în patrimoniul lui C. şi a unui prejudiciu în patrimoniul părţilor civile din prezenta cauză, deoarece imobilul a fost adjudecat la un preţ inferior celui prevăzut de lege.

Totodată, procurorul a subliniat că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul B. a intenţionat să îşi adjudece imobilul care a făcut obiectul vânzării silite şi că C. a fost doar un interpus.

Astfel, martora M., persoană care locuieşte în imobilul învecinat celui care a fost vândut la licitaţie publică, a declarat că l-a văzut pe inculpatul B. însoţit de o persoană cu semnalmentele inculpatului C. în curtea imobilului care a aparţinut părţilor civile, că soţul său a purtat discuţii cu inculpaţii sus menţionaţi şi că de la soţul său ştie că C. a arătat că urma să participe la licitaţie în locul lui B.

Aceste împrejurări au fost confirmate, în opinia procurorului, şi de martorul L., care a declarat că înainte de licitaţie a discutat cu inculpatul B., iar acesta i-a spus că va participa la licitaţie prin intermediul naşului sau (respectiv prin C.). Martorul a mai susţinut că, ulterior, B. i-a spus ca el a achiziţionat imobilul şi nu C.. În ceea ce-l priveşte pe G., martorul L. a susţinut că acesta i-a povestit că nu a participat la licitaţie.

În continuare, procurorul a arătat că, la data de 22.09.2010 imobilul a fost adjudecat definitiv de către C., iar la data de 01.11.2010 acesta l-a mandatat pe inculpatul B. să vândă acest imobil (procura nr. 2355/01.11.2010 autentificată de BNP I.). Imobilul a fost vândut către soţii J. Conform declaraţiilor inculpaţilor B. şi C., vânzătorul C. a primit doar suma de 45.000 Euro din preţul încasat, diferenţe revenindu-i lui B., în contul unor lucrări de renovare pe care acesta din urmă le-ar fi efectuat la imobil.

Procurorul a subliniat însă că, din declaraţiile martorului J., fiul cumpărătorilor imobilului, rezultă că atunci când a văzut imobilul, cu ocazia vânzării, acesta nu era renovat, iar inculpatul B. nu a făcut în vreun fel dovada realizării de către el a unor astfel de lucrări.

Aceste declaraţii se coroborează, în opinia procurorului, şi cu declaraţiile martorei M., care a locuit lângă imobilul ce face obiectul acestei cauze, şi care a declarat că imobilul în discuţie nu a fost renovat înainte de achiziţia lui de către soţii J., care au făcut într-adevăr renovări şi au pus o centrală.

Totodată, procurorul a arătat că inculpatul B. a dat declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte plata cauţiunii de 10% din valoarea imobilului pe care trebuia să o achite C.; astfel, fiind audiat în calitate de suspect la data de 08.10.2015 a declarat că el a plătit cauţiunea de 10% din valoarea imobilului la H. pentru ca numitul C. să poată participa la licitaţie. Cu ocazia declaraţiilor ulterioare, inculpatul B. a declarat că nu îşi mai aminteşte cine a plătit cauţiunea, aceeaşi poziţie având-o şi inculpatul C..

Astfel, achitarea cauţiunii de către creditorul urmăritor pentru persoana care dorea să participe la licitaţie, a confirmat încă o dată, în opinia procurorului, împrejurarea că C. a fost un simplu interpus şi că adjudecatarul real al imobilului în condiţii nelegale, la un preţ inferior celui stabilit de lege, a fost B..

Totodată, procurorul a considerat că nu se poate face abstracţie de faptul că B. a mai avut calitatea de creditor urmăritor în cadrul altor 4 dosare execuţionale aflate tot la BEJ A., respectiv:

- nr. x/296/2010 de pe rolul Judecătoriei Satu Mare în care inculpatul A. a cerut executarea silita împotriva debitorului S., la cererea creditorului B.;

- nr. x/296/2013 de pe rolul Judecătoriei Satu Mare în care inculpatul A. a cerut executarea silită împotriva debitorilor T. şi U., la cererea creditorului V.;

- nr. x/296/2014 de pe rolul Judecătoriei Satu Mare în care inculpatul A. a cerut executarea silită împotriva debitorului W., la cererea creditorului V.;

- nr. x/296/2014 de pe rolul Judecătoriei Satu Mare în care inculpatul A. a cerut executarea silită împotriva debitorului W., la cererea creditorului B..

Această împrejurare denotă, în opinia procurorului, faptul că între B. şi A. a existat o colaborare în ceea ce priveşte punerea în executare silită a unor titluri executorii, din cuprinsul acestora rezultând indicii că B. a avut un mod de operare constând în acordarea de către acesta, cu titlu de împrumut, a unor sume de bani unor terţe persoane aflate în dificultate din punct de vedere material, ceea ce a rezultat tocmai din imposibilitatea restituirii împrumuturilor şi realizarea silită a creanţelor.

Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., săvârşită de C. (constând în aceea că, la datele de 01.06.2011 şi 21.05.2012 inculpatul C. a făcut afirmaţii contrare realităţii cu ocazia completării declaraţiilor de avere, omiţând, cu ştiinţă, să insereze în cuprinsul acestora faptul că, la data de 07.09.2010, a dobândit prin adjudecare imobilul care a aparţinut părţilor civile din prezenta cauză, după care, la data de 22.06.2011, acesta l-a înstrăinat cumpărătorilor J. şi F.), procurorul a arătat că, în hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1969, în raport de condiţiile de tragere la răspundere penală, apreciind, totodată, că raportat la prev. art. 19 din Legea nr. 255/2013, precum şi la prev. art. 181 din Legea nr. 78/2000, fapta săvârşită de C. este în mod vădit lipsită de importanţa, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Procurorul a mai susţinut că, în concret, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. este integrat social, nu are antecedente penale şi a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând săvârşirea faptei, care a adus astfel o atingere minima valorilor sociale ocrotite de lege.

În opinia procurorului, însă, nu se poate concluziona că inculpatul C. a avut o atitudine procesuală corectă, având în vedere că, în cursul judecăţii, a refuzat să răspundă unor întrebări privind împrejurări importante pentru stabilirea adevărului în cauză, astfel cum se poate observa din declaraţia de inculpat din data de 15.06.2017 dată în faţa instanţei de fond.

De asemenea, procurorul a arătat că acest inculpat a afirmat că nu a menţionat imobilul pe care l-a dobândit în declaraţia de avere din eroare. Astfel, în opinia procurorului, inculpatul nu a putut să nege ceea ce este evident, însă a încercat să se disculpe, arătând că a fost în eroare.

Aşadar, în contextul în care, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, C. a acceptat rolul de interpus al inculpatului B., procurorul a apreciat că nu se poate afirma că fapta sa este, în mod vădit lipsită de importanţă.

Având în vedere aceste împrejurări, procurorul a considerat că nu sunt aplicabile prev. art. 181 din C. pen. de la 1969 şi, în consecinţă, a solicitat să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., Noul C. pen. fiind legea penală mai favorabilă, având în vedere regimul sancţionator aplicabil în cazul infracţiunii continuate.

Inculpatul C., prin apărător ales, a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu este săvârşita cu vinovăţia prevăzută de legea penală

În motivele de apel depuse la filele x din volumul I al dosarului Înaltei Curţi, inculpatul C. a arătat, ca o chestiune prealabilă, că inc. a fost suspectat iniţial pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de corupţie foarte grave, însă, în final, nevinovăţia acestuia a fost dovedită şi constatată încă din faza de urmărire penală, sens în care organele de urmărire penală au dispus o soluţie de clasare a cauzei pentru complicitatea la abuz în serviciu prev. de Legea nr. 78/2000 şi complicitate la fals intelectual. În opinia apărării, acest aspect dovedeşte fără echivoc faptul că inculpatul nu a avut reprezentarea comiterii vreunei infracţiuni în legătură cu acest episod al licitaţiei şi a oricăror ale aspecte colaterale acestuia.

În continuare, inculpatul C., prin apărător ales, a arătat, în esenţă, că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, faptă prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la datele de 01.06.2011 şi 21.05.2012, a făcut afirmaţii contrare realităţii cu ocazia completării declaraţiilor de avere, omiţând cu ştiinţă să insereze în conţinutul acestora faptul că la data de 07.09.2010 a dobândit prin adjudecare imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, după care, la data de 22.06.2011, acesta l-a înstrăinat cumpărătorilor J. şi F..

Apărarea a susţinut că inculpatul C. a omis să facă, în declaraţia de avere, menţiunea privind existenţa acelui bun imobil în patrimoniul său, din eroare, neavând nicio intenţie de a săvârşi infracţiunea de fals în declaraţii, neavând nicio intenţie de a denatura adevărul, aspect confirmat inclusiv de faptul că acesta a îndeplinit toate formalităţile ulterioare ce se impun în cazul achiziţionării unui bun imobil.

În acest sens, apărătorul ales a subliniat că inculpatul a înregistrat imobilul cumpărat la autorităţile fiscale pentru luarea în evidenţă în vederea impozitării aferente şi, totodată, a efectuate toate formalităţile privitoare la publicitatea imobiliară, în vederea intabulării dreptului de proprietate.

De asemenea, apărătorul ales a arătat că infracţiunea de fals în declaraţii presupune săvârşirea faptei cu intenţia directă de a denatura adevărul în scopul producerii unei consecinţe juridice. Or, în opinia apărării, în rechizitoriu nu este indicată nicio "consecinţă juridică", care s-ar fi urmărit prin omiterea inserării în cuprinsul declaraţiei de avere a acelui imobil, în măsura în care toate formalităţile de publicitate fiscală şi cadastrală au fost îndeplinite.

Prin urmare, apărătorul ales a susţinut că, în mod evident, simpla omisiune de a menţiona în formularul tipizat al declaraţiei de avere, a unui bun, nu poate conduce automat la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii, atâta timp cât din ansamblul mijloacelor de probă existente la dosar nu rezultă intenţia directă de a denatura adevărul în vederea producerii unei consecinţe juridice şi, implicit, nu este identificată "o consecinţă juridică" care s-ar fi putut produce ca urmare a săvârşirii acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de fals în declaraţii, apărarea a subliniat că, astfel cum s-a stabilit atât în doctrină, cât şi în practica judiciară, această infracţiune se comite doar cu intenţie directă, presupunând existenţa unui mobil şi a unui scop - producerea unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul.

Ca atare, în opinia apărării, pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de fals în declaraţii, este necesar ca făptuitorul, să facă în mod voit o declaraţie mincinoasă (din categoria celor care potrivit legii sau împrejurărilor este producătoare de consecinţe juridice), urmărind tocmai producerea acestor consecinţe, autorul având reprezentarea stării de pericol pentru valoarea socială ocrotită, astfel încât doreşte producerea acestor consecinţe prin săvârşirea faptei incriminată de art. 326 C. pen.

În acest sens, s-a subliniat că, potrivit doctrinei "Autorul trebuie să cunoască şi să dorească atât inducerea în eroare, cât şi producerea de consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul ca urmare a declaraţiei false. Lipsa acestei circumstanţe din structura elementului cognitiv şi volitiv face ca fapta să fie comisă fără intenţia specifică falsului în declaraţii, deci să nu mai fie tipică, deşi s-a făcut o declaraţie falsă.

Autorul trebuie să aibă, pe lângă reprezentarea caracterului fals al declaraţiei, şi reprezentarea consecinţei juridice pe care o va putea produce declaraţia sa neadecvată, conform legii sau împrejurărilor." (X., Drept penal Partea specială, Bucureşti 2009, ed. Universul Juridic, p. 403).

Prin urmare, apărătorul ales al inculpatului a precizat că, în mod categoric, pentru ca această omisiune în declaraţii să prezinte valenţele penale ale unei infracţiuni, ar fi trebuit identificat atât un anumit scop ilicit privind denaturarea adevărului (care este motivul pentru care inculpatul C. nu a menţionat acel imobil în declaraţia de avere), cât şi acele consecinţe juridice care s-au produs ori s-ar fi putut produce, astfel încât să fie necesară antrenarea celei mai grave forme de răspundere, şi anume cea penală,

Raportat la cele învederate, apărarea a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., întrucât inculpatul nu a săvârşit această infracţiunea cu intenţia specifică de a denatura adevărul în vederea producerii unei consecinţe juridice, ci omisiunea inserării menţiunii privitoare la acest imobil în declaraţia de avere s-a făcut dintr-o eroare, inculpatul îndeplinind toate formalităţile de publicitate fiscală şi cadastrală cu privire la acest imobil, aspect ce dovedeşte faptul că inculpatul nu a ascuns nicio clipă faptul că acel bun există în patrimoniul său. Dimpotrivă, în opinia apărării, faptul că l-a mandatat pe numitul B. să dispună de acel bun ca şi cum acesta ar fi adevăratul proprietar, întăreşte ipoteza că inculpatul C. s-a aflat într-o vădită eroare când nu a menţionat acel bun în declaraţia de avere, fără a mai lua în considerare acest episod al dobândirii bunului respectiv.

În ceea ce priveşte latura civilă, apărătorul ales a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul C. este trimis în judecată pentru infracţiunea de fals în declaraţii, infracţiunea care este de pericol şi care nu putea crea niciodată vreun prejudiciu prin ea însăşi Y.

Partea civilă E., prin mandatar L., a solicitat condamnarea inculpaţilor, sub aspectul infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, admiterea acţiunii civile, conform precizărilor depuse în şedinţa din 22.02.2016 şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 160.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul material şi 100.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul moral, precum şi obligarea inculpaţilor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivele de apel depuse la dosarul Înaltei Curţi, s-a arătat că la data de 04.06.2018 a intervenit decesul părţii civile D. (fiind ataşat certificatul de deces seria x nr. x/04.06.2018).

În continuare, s-a susţinut, în esenţă, că, soluţia instanţei de fond este greşită, atât prin raportare la probele administrate nemijlocit în faţa Curţii de Apel, cât şi din perspectiva contradicţiilor din cuprinsul considerentelor hotărârii de condamnare.

Astfel, partea civilă a arătat că, deşi prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere la licitaţie imobilul sunt obligate să depună la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv, iar conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ. din 1865, în cazul în care nu este oferit nici preţul de la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, pentru care se va face o nouă publicaţie, urmând ca la acest nou termen licitaţia să înceapă de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, iar în situaţia în care nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, aceeaşi instanţă de judecată a oferit o interpretare ce contravine intenţiei legiuitorului şi scopului urmărit de instituţia executării silite indirecte, prin vânzarea la licitaţie a bunurilor imobile, în condiţiile în care considerat licit comportamentul executorului judecătoresc care a reţinut o situaţie contrară legii, însă favorizantă pentru unicul participant la termenul de licitaţie din data de 07.09.2010 din dosarul execuţional nr. 4/2010 al BEJ A., respectiv pentru inculpatul C.

Aşadar, partea civilă a menţionat că instanţa de fond a apreciat că se înscrie în sfera licitului fapta executorului judecătoresc de a declara adjudecatar unicul participant la licitaţie, la un preţ de cca. 34% din preţul de evaluare al bunului, deşi art. 509 alin. (5) C. proc. civ. stabileşte ca singură ipoteză posibilă de vânzare a bunului sub preţul de pornire a licitaţiei aceea în care se prezintă doi licitatori.

În ceea ce priveşte termenul de "licitator", partea civilă a arătat că acesta este definit de art. 506 C. proc. civ., fiind persoana care vrea să cumpere la licitaţie un imobil şi depune cel târziu până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv.

Or, partea civilă a subliniat că, din cronologia evenimentelor derulate în şedinţa termenului de licitaţie din 07.09.2010 în Dosarul nr. x/2010 al BEJ A., sub nicio formă nu s-ar putea aprecia existenţa la doi licitatori la acest termen de licitaţie. Singurul argument în favoarea acestei teze îl reprezintă, în opinia părţii civile, declaraţia inculpatului A., care a susţinut că s-a prezentat la licitaţie şi numitul G., care însă s-a retras până la finalul şedinţei de vânzare la licitaţie. Acest inculpat a fost însă contrazis atât de martorul G., în sensul de a nu fi cunoscut ori participat la licitaţie, dar şi de lipsa consemnării cauţiunii, astfel cum în mod legal se procedează în procedura execuţională având ca obiect vânzarea la licitaţie a unui bun mobil/imobil.

Rezultă deci neechivoc, în opinia părţii civile, acţiunea de a întocmi în fals procesul-verbal de licitaţie din data de 07.09.2018 prin care se atestă participarea a două persoane (chiar dacă nu ambii îndeplineau condiţiile impuse de lege pentru a fi licitatori).

Referitor la principiul ultima ratio valorificat de Curtea de Apel în aprecierea vinovăţiei inculpaţilor, referindu-se la Decizia nr. 405/2016, partea civilă a apreciat că instanţa de fond a valorificat impropriu acest principiu de drept, în sensul de a argumenta neaplicarea legii penale în cazul unei situaţii ilicite flagrante, invocând faptul că persoanele interesate, nemulţumite de modul de desfăşurare a procedurii execuţionale aveau la îndemână instituţia contestaţiei la executare din procedura civilă.

În continuare, partea civilă a arătat că, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/2000 "executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie."

Astfel, partea civilă a apreciat că nu poate fi primită interpretarea instanţei de fond potrivit căreia, în cazul unor acte nelegale emise de executorul judecătoresc, persoanele vătămate în drepturi pot formula contestaţie la executare în condiţiile C. proc. civ., pentru a se îndrepta situaţia juridică astfel creată.

De asemenea, a subliniat că, în situaţia concretă dedusă judecăţii, fundamentată pe o probaţiune vastă, fapta executorului de a declara adjudecatar pe inculpatul C. provine dintr-un context mai amplu, în care inculpatul B. se implica în mod efectiv în identificarea unor alţi licitatori, se interesa de situaţia imobilului ce urma să fie adjudecat la licitaţie, se comporta faţă de bun precum un veritabil proprietar. În susţinerea acestei teze este, în opinia apărării, şi faptul că inculpatul C. l-a împuternicit pe inculpatul B. să înstrăineze imobilul adjudecat în Dosarul nr. x/2010 al BEJ A., în condiţiile şi la preţul pe care acesta din urmă le consideră potrivite.

În acest context, s-a apreciat că şi omisiunea inculpatului C. de a menţiona în declaraţia de avere bunul adjudecat în Dosarul nr. x/2010 al BEJ A., reprezintă un argument suplimentar al înţelegerii dintre inculpaţi de a adjudeca imobilul în numele inculpatului B., la un preţ care să procure un avantaj pecuniar consistent pentru toate persoanele implicate în procedura execuţională.

În continuare, partea civilă a apreciat că din probaţiunea administrată în cauză rezultă neechivoc tipicitatea faptelor imputate inculpaţilor.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv abuz în serviciu şi fals intelectual, partea civilă a arătat că, în realitate, operaţiunea juridică prin care a fost declarat adjudecatar o persoană aflată în relaţii de apropiere (relaţie naş-fin) cu creditorul, se prezintă sub forma unei simulaţii prin interpunere de persoane, în contextul neparticipării la termenul de licitaţie din 07.09.2010 a unui număr de două persoane pentru a se putea discuta despre posibilitatea înstrăinării imobilului la un preţ situat sub pragul de 75% din valoarea iniţială, iar din probele administrate rezultă comportamentul caracteristic unui proprietar în ce-l priveşte pe inculpatul B., persoană care după adjudecarea apartamentului este mandatată de aparentul proprietar C. să vândă în mod liber şi la preţul pe care îl va găsi potrivit imobilul adjudecat din Dosarul nr. x/2010 al BEJ A.

Potrivit art. 509 alin. (5) C. proc. civ. din 1865: "În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3). La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia."

Astfel, partea civilă a susţinut că intenţia directă cu care au fost săvârşite faptele de către inculpatul A. rezultă din starea de fapt descrisă în actul de sesizare, confirmată de probele testimoniale şi înscrisurile administrate nemijlocit în faţa instanţei. În acest sens, s-a precizat că, deşi a cunoscut faptul că nu s-a depus cauţiunea obligatorie pentru orice participant la licitaţie în procedura executării silite şi, mai mult, nu a fost prezentată o altă persoană la momentul desfăşurării licitaţiei, executorul judecătoresc a atestat în mod nereal şi prezenţa martorului G., cu toate că acesta nu s-a prezentat vreodată la Biroul Executorului A.

Mai mult, partea civilă a menţionat că martora N., angajată la BEJ A., a confirmat prezenţa inculpatului B. şi C. la sediul BEJ A. la termenul licitaţiei din 07.09.2010, însă fără a putea preciza dacă a fost prezent şi martorul G.

De altfel, s-a subliniat că prezenţa martorului G., exceptând declaraţiile interesate ale inculpaţilor, nu este confirmată de nicio altă probă: spre exemplu, semnătura acestuia în cuprinsul procesului-verbal de licitaţie din 07.09.2010 ori recipisa de depunere a cauţiunii de participare la licitaţie, aspecte care să întărească menţiunile inserate de executorul judecătoresc cu ocazia întocmirii procesului-verbal de licitaţie din 07.09.2010. În opinia părţii civile, aceste aspecte nu numai că ar fi înlăturat unele suspiciuni în legătură cu modalitatea nelegală de desfăşurare a licitaţiei, ci reprezintă obligaţii imperative ale executorului judecătoresc în îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce îi revin în cadrul procedurii execuţionale civile.

Aşadar, partea civilă a apreciat că, urmare a întocmirii în fals a procesului verbal de licitaţie din data de 07.09.2010, lovit de nulitate absolută pentru motivul cauzei ilicite, toate actele ulterioare, subsecvente, emise în dosarul execuţional nr. 4/2010 al BEJ A. sunt de asemenea nule.

În plus, partea civilă a menţionat că deosebit de relevantă este depoziţia martorului O., persoană interesată de imobilul individualizat în publicaţia de vânzare a BEJ A. - Dosar nr. x/2010, situat în mun. Satu Mare, str. x, care s-a prezentat la sediul BEJ A. solicitând informaţii despre imobil şi arătând că doreşte să participe la desfăşurarea licitaţiei, şi căruia, fără a i se interzice în mod direct, i s-a transmis că nu poate să depună cererea de înscriere la licitaţie întrucât nu ar fi prezent executorul judecătoresc. Prin urmare, în opinia părţii civile, din probele administrate rezultă în mod clar intenţia BEJ A., prin executor şi personal angajat, de a îngrădi dreptul altor persoane de a participa la termenul de licitaţie fixat pentru vânzarea silită a imobilului, astfel încât, în final, apartamentul să fie adjudecat la un preţ derizoriu, prin persoane interpuse de nimeni altul decât creditorul B., persoana care îl şi înstrăinează, în calitatea sa de "mandatar", două luni mai târziu de la adjudecare, la un preţ dublu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii reţinută în sarcina inculpatului C., partea civilă a arătat că, fapta imputată acestuia se află în legătură directă cu rezoluţia infracţională adoptată în comun de inculpaţii A. şi B., confirmând astfel operaţiunea juridică simulată, de mărire a patrimoniului inculpatului B., acesta din urma fiind cel care a stabilit persoanele şi preţul la care s-a vândut imobilul.

De asemenea, partea civilă a apreciat că, în situaţia în care dobânditorul ar fi fost cu adevărat inculpatul C., nu l-ar fi mandatat pe inculpatul B. să vândă în numele şi pe seama sa, la persoanele şi preţul pe care le va considera potrivite, la o distanţă de numai două luni de la adjudecarea imobilului.

Invocarea unor motive justificative pentru înstrăinarea apartamentului la numai două luni de la adjudecare, evidenţiate sub forma unor neînţelegeri cu proprietarul apartamentului învecinat, L., în condiţiile în care aceştia nici măcar nu se cunoşteau, iar inculpatul C. nu s-a mai deplasat la imobilul tocmai adjudecat, ulterior datei de 07.09.2010, converg, în opinia părţii civile, spre ipoteza că afirmaţiile inculpatului C. au un vădit caracter nefondat.

Referitor la fapta imputată inculpatului B., respectiv instigare la abuz în serviciu, partea civilă a susţinut că în dovedirea acuzaţiei au fost administrate nemijlocit atât probe directe, cât şi indirecte, în legătură cu activitatea de instigator şi complice a numitului B.

Astfel, partea civilă a arătat că, potrivit declaraţiei martorului G., acesta a înmânat inculpatului B. o copie a cărţii proprii de identitate, la solicitarea expresă a acestuia din urmă, cerându-i să-l ajute pentru a cumpăra un imobil la licitaţie.

Partea civilă a subliniat că, în acest context, copia cărţii de identitate a martorului G. a ajuns, prin intermediul inculpatului B. la dosarul execuţional nr. 4/2010 al BEJ A., în scopul atestării nereale a participării la licitaţie, alături de inculpatul C., şi a martorului G., în scopul eludării dispoziţiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ.

Aşadar, în opinia părţii civile, actul material săvârşit de inculpatul B. s-a manifestat sub forma complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpatului A., însă este absorbit în forma de participaţie a instigării la aceeaşi infracţiune, situaţie susţinută de o serie de elemente de fapt ce conturează în mod neechivoc acuzaţia. Astfel, comportamentul de a determina pe inculpatul A. să întocmească procesul-verbal de licitaţie din 07.09.2010 prin eludarea dispoziţiilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ. 1865, a fost manifestat de inculpatul B. prin demersurile întreprinse de acesta în scopul identificării unor persoane dispuse să îl ajute prin predarea unei copii a cărţii de identitate, interesul pentru imobilul executat silit, deplasarea cu martorul L. - proprietarul apartamentului învecinat, la un expert tehnic în vederea stabilirii unei variante de partajare a curţii imobilului din str. x, Satu Mare, mandatul conferit de adjudecatarul C. inculpatului B. de a vinde în mod liber şi potrivit propriilor convingeri apartamentul tocmai adjudecat, coroborat cu omisiunea inculpatului C. de a menţiona în declaraţia anuală de avere operaţiunea de mărire a patrimoniului.

Totodată, partea civilă a apreciat că deosebit de relevante sunt înregistrările aflate pe suporţii optici existenţi la dosarul cauzei, din cuprinsul cărora rezultă comportamentul caracteristic unui proprietar/membru al familiei proprietarului, manifestat de tatăl şi soţia inculpatului B. prezenţi în curtea imobilului adjudecat de C., dar mai ales în contextul afirmaţiilor inculpatului B. care a menţionat: "eu când am cumpărat terenul a fost 1/2 parte". Aşadar, partea civilă a considerat că este evidentă rezoluţia infracţională adoptată de inculpatul B., în scopul dobândirii prin persoane interpuse şi la un preţ mult subevaluat proprietatea imobilului.

Sub aspectul laturii civile, partea civilă a solicitat admiterea acesteia şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor materiale şi morale precizate, respectiv 160.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, urmare a săvârşirii infracţiunilor imputate prin actul de sesizare. Astfel, partea civilă a subliniat că a fost prejudiciată prin prin privarea de dreptul de proprietate asupra imobilului, procedura de vânzare silită la licitaţie fiind efectuată în mod nelegal prin încălcarea unor dispoziţii imperative de procedură civilă şi cu concursul inculpaţilor B. şi C., a căror contribuţie se circumscrie aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, respectiv eludarea dispoziţiilor privind vânzarea silită la licitaţie a imobilului, diminuarea cât mai mult a preţului adjudecării şi interpunerea unor terţe persoane astfel încât beneficiul executării silite să se regăsească finalmente în patrimoniul inculpatului B.

Partea civilă E. a subliniat că suferinţele psihice cauzate prin faptele inculpaţilor nu pot fi cuantificate, în contextul în care mama acesteia, partea civilă D. a decedat la vârsta de 65 de ani. De asemenea, a mai arătat că a fost nevoită să elibereze apartamentul adjudecat şi să locuiască cu chirie, împreună cu copilul său.

Totodată, partea civilă a susţinut că modalitatea vădit nelegală în care a fost adjudecat imobilul, dar mai ales suma care i-a fost distribuită finalmente din preţul adjudecării, respectiv 1.261 RON, în contextul unei datorii de 6.000 euro către inculpatul B., sunt împrejurări care accentuează suferinţa psihică a acesteia, sentimentul neputinţei pe parcursul atâtor ani în care a asistat la execuţia patrimonială şi au contribuit într-o manieră determinantă la îmbolnăvirea mamei sale, D., decedata la data de 04.06.2018.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere că L. a acţionat în calitate de mandatar al părţilor civile, având putere de decizie, potrivit regulilor contractului de mandat (art. 2009 - 2071 C. civ.) în ce priveşte angajarea unui avocat, reprezentarea judiciară şi întreprinderea oricăror demersuri în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2016, partea civilă a solicitat să se constate temeinicia acestora şi să fie acordate, întrucât aceste cheltuieli reprezintă costuri ocazionate de procesul penal în care sunt judecaţi inculpaţii, iar onorariul de avocat a fost achitat prin intermediul mandatarului, în scopul asigurării asistenţei şi reprezentării juridice a părţii civile şi a mamei sale în faţa Curţii de Apel Oradea.

În ce priveşte desfăşurarea judecăţii în apel, se constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 octombrie 2018, Înalta Curte, pentru respectarea dreptului la apărare, a încuviinţat cererea formulată de intimatul inculpat A. şi a dispus amânarea cauzei.

De asemenea, s-a pus în vedere tuturor părţilor că este singurul termen de judecată acordat pentru lipsă de apărare.

Totodată, s-a emis adresă către Camera Notarilor Publici Oradea pentru a se comunica dacă a fost deschisă succesiunea apelantei părţi civile D. şi care sunt moştenitorii acesteia.

Prin încheierea din data de 11 decembrie 2018, Înalta Curte, în temeiul art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (1) - (3) C. proc. pen., a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind reaudierea martorilor G., L., J., P., M. şi O.

În temeiul art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (1) - (3) C. proc. pen., a admis cererea de probe formulată de apelanta parte civilă E. privind vizionarea înregistrărilor video aflate pe suporţii optici din vol. I al dosarului de urmărire penală - filele x şi a dispus vizionarea înregistrărilor video la următorul termen de judecată.

În temeiul art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen., a respins cererile de probe formulate de partea civilă apelantă E. referitoare la punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti privind aplicarea dispoziţiilor art. 506 şi 509 alin. (5) C. proc. civ. de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii execuţionale de vânzare la licitaţie şi ataşarea Dosarelor Judecătoriei Satu Mare nr. x/296/2010, x/296/2012, x/296/2013, x/296/2014, x/296/2014.

De asemenea, s-a luat act că inculpaţii A., C. şi B., prin intermediul apărătorilor aleşi, au arătat că nu solicită administrarea de probe în faţa instanţei de apel.

Totodată, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpaţilor A., C. şi B., exprimată prin intermediul apărătorilor aleşi, în sensul că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, menţinându-şi depoziţiile date în cauză. S-a pus în vedere inculpaţilor mai sus menţionaţi să exprime această poziţie procesuală şi în scris, până la următorul termen de judecată.

La termenul din data de 12 februarie 2019, Înalta Curte a desigilat plicurile conţinând înregistrările audio-video aflate pe suporţii optici din dosarul de urmărire penală, denumite: "Executarea silită 03.03.2011" şi "Domnul A." încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2018 şi a procedat la vizionarea suporţilor optici, în ordinea fişierelor care apar în cuprinsul acestora. De asemenea, la acelaşi termen, au fost audiaţi martorii G. şi L.

Totodată, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpaţilor A. şi B., exprimată personal în faţa instanţei de judecată, respectiv că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, menţinându-şi depoziţiile date în cauză, dar şi de poziţia inculpatului C., menţionată în scris, în acelaşi sens. S-a adus la cunoştinţă inculpaţilor că au posibilitatea oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel să revină asupra poziţiei lor procesuale, dreptul de a fi audiat al unui inculpat fiind reglementat de art. 83 C. proc. pen.

S-a dispus vizionarea înregistrărilor video aflate pe suportul optic din dosarul de urmărire penală, denumit: "Z." la următorul termen de judecată.

S-a încuviinţat cererea formulată de către martorul L. în ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor de transport.

La termenul din data de 26 martie 2019, Înalta Curte a audiat martorii J. şi M.. Martorul J. a fost audiat prin videoconferinţă la Tribunalul Satu Mare.

La acelaşi termen, s-a procedat la desigilarea plicului conţinând înregistrările audio-video aflate pe suportul optic din dosarul de urmărire penală, denumit: "Z.", încuviinţate a fi vizionate prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2018 şi la vizionarea suportului optic, în ordinea fişierelor care apar în cuprinsul acestuia, respectiv: "Escaladare garduri; "Refuzul identităţii" "Tata lui B." Ameninţările familiei B.".

De asemenea, s-a încuviinţat cererea formulată de către martora M. în ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor de transport, punând în vedere acesteia să depună biletele de transport, în original.

La termenul din data de 09 aprilie 2019, anterior acordării cuvântului în dezbaterea apelurilor formulate în cauză, Înalta Curte a audiat martorii P. şi O. prin videoconferinţă la Tribunalul Satu Mare.

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel, martorul G., audiat în şedinţa din 12 februarie 2019 a declarat următoarele:

"Menţin declaraţiile date în cauză.

Dintre persoanele al căror nume l-am auzit la apelul nominal îi cunosc pe B. şi C.. Am fost coleg cu aceştia la jandarmi.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Aţi avut intenţia de a participa la licitaţia organizată de executorul A. pentru vânzarea imobilului din Satu Mare, strada x, nr. 21?

Răspuns: Nu am intenţionat să cumpăr imobilul. Nu am avut nici intenţia de a participa la licitaţie. Nu am consemnat o sumă de bani pentru participarea la licitaţie.

Nu am dat niciunei persoane o sumă de bani pentru a participa în numele meu la licitaţie. Nu am dat actele mele de identitate niciunei persoane pentru a participa la licitaţie.

B. a adunat mai multe buletine de la colegi. Acesta a cerut colegilor buletinele. Şi eu am fost unul dintre colegi iar acesta mi-a spus că are ceva probleme, că vrea să-şi cumpere o casă şi doreşte să fie mai mulţi însă nu ştiu unde. B. a spus că nu este în regulă Cartea Funciară a casei pe care dorea să o cumpere. Eu, ca şi coleg i-am dat buletinul însă nu mi-a spus atunci pentru ce. Nu ştiu care dintre colegii mei i-au mai dat buletinele. Ştiu că i-au dat mai mulţi colegi buletinele pentru că mi-a spus dl. B., stăteam cu acesta în acelaşi birou. Eu nu cunoşteam casa respectivă.

Întrebare: V-a solicitat B. să vă înscrie la licitaţie şi pentru acest motiv v-a solicitat buletinul?

Răspuns: Nu, nu ştiu. Nu mi-a spus.

Întrebare: Vă menţineţi declaraţia de la Curtea de Apel Oradea precum şi cele pe care le-aţi dat în cursul urmăririi penale?

Răspuns: Da.

Întrebare: În declaraţiile respective aţi precizat că v-aţi dat buletinul pentru a vă înscrie la licitaţie.

Răspuns: La momentul la care i-am dat buletinul, nu ştiam. Am aflat ulterior de la procuror, din acest motiv am dat declaraţia.

Întrebare: În birou B. a spus că are nevoie de două buletine pentru a le prezenta executorului?

Răspuns: A spus că are nevoie de mai multe buletine pentru a rezolva cu casa. Nu a spus în concret ce anume.

Întrebare: Cunoaşteţi că aţi fost înscris pe procesul-verbal de participare la licitaţie?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ce v-a determinat să daţi acea declaraţie la notariat în 09 mai 2014?

Răspuns: Am crezut că nu o să mai fiu chemat în instanţă să dau declaraţie.

Întrebare: Când v-a restituit buletinul B., la scurt timp după ce i l-aţi dat sau a durat o perioadă?

Răspuns: Nu mai reţin. S-a întâmplat în 2010.

Întrebare: În legătură cu domnul C., puteţi să precizaţi în ce condiţii a participat la licitaţie sau dacă era interesat de cumpărarea casei?

Răspuns: Nu ştiu.

Nu am fost solicitat în legătură cu restituirea unei sumei de bani provenind din licitaţia casei din strada x.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat B.:

Întrebare: Aţi înmânat inculpatului B. în original cartea de identitate sau în copie?

Răspuns: Nu reţin.

Întrebare: Inculpatul B. v-a adus la cunoştinţă de faţă cu mai mulţi colegi că urmează să se organizeze o licitaţie cu privire la un imobil şi dacă doriţi să participaţi dvs. sau colegii prezenţi?

Răspuns: Nu.

Întrebare: În legătură cu declaraţiile anterioare în care aţi afirmat că aţi dat de bunăvoie cartea de identitate sau copia acesteia lui B. pentru a fi înscris la o licitaţie privind adjudecarea unui imobil şi că urma să fiţi anunţat despre data licitaţiei, care este motivul pentru care, astăzi, declaraţi contrariul?

Răspuns: Nu îmi amintesc ce am declarat anterior. Astăzi am declarat adevărul. Am dat buletinul dar nu mi-a spus că este pentru licitaţie. În 2013, am aflat că a fost folosit la o licitaţie şi aşa am declarat şi la procuror.

Când am dat buletinul, nu ştiam că urma să fie folosit la o licitaţie.

S-a dat citire declaraţiilor din: 19 octombrie 2017, 24 martie 2015, 05 mai 2016, 07 octombrie 2015.

Întrebare: Cum explicaţi contradicţiile evidente între declaraţiile dvs. date anterior în cauză şi cea de astăzi?

Răspuns: Nu a fost adevărat că am dat buletinul pentru a mă înscrie la licitaţie. Am declarat asta ca să nu-i fac rău întrucât eram colegi şi dânsul mă ameninţă cu filmări. M-a filmat când am ieşit de la Curtea de Apel Oradea, mi-a cerut despăgubiri într-un alt proces în care am luat bani cu dobândă de la dl. B. şi am încheiat un contract la notar. Am fost citat de procurorul militar în faţa căruia am declarat cum s-au petrecut lucrurile. Banii i-am luat în 2011 şi i-am restituit pe rând iar în 2012 m-a executat silit.

Întrebare: Şi în cadrul anchetei efectuate de Inspectoratul de Jandarmi aţi minţit?

Răspuns: La Inspectoratul de Jandarmi am dat o declaraţie de mână că nu m-am înscris la licitaţie şi nu am participat. Nu am declarat nimic în legătură cu actul de identitate.

I se prezintă declaraţia olografă dată în cadrul Inspectoratului de Jandarmi, martorul arătând că a dat declaraţia pentru a nu-i face rău inculpatului B.

Întrebare: Aţi participat în mod direct la vreo discuţie sau cunoaşteţi dacă B. l-a instigat în vreun fel pe dl. A.?

Răspuns: Pe A. l-am cunoscut prima dată la Curtea de Apel Oradea.

Dl. L. prin fratele meu, m-a anunţat că sunt înscris la licitaţie. Fratele meu m-a întrebat dacă având datorii particip la licitaţie iar eu i-am spus că nu am participat la licitaţie. Ulterior, au început să apară reclamaţii la unitate împotriva dl. B.. Aşa am aflat că s-a desfăşurat o licitaţie.

Întrebare: Cine făcea reclamaţiile la unitate?

Răspuns: Într-o unitate militară circulă vorba despre aceste reclamaţii. Nu au venit la mine personal.

Întrebare: Ce discuţii aţi purtat cu dl. L. şi care era interesul său în această licitaţie?

Răspuns: Nu ştiu. Eu atât i-am spus dl. L. atunci când m-a chemat fratele meu la L. la atelierul de reparaţii unde L. mi-a arătat o copie dintr-un dosar de licitaţie în care era şi copia buletinului meu, eu i-am spus că nu am participat la licitaţie. Această discuţie a avut loc în anul 2013. Ştiu că eram în concediu medical. Era înainte de audierea la procuror. L. nu mi-a spus de ce era interesat sau de unde avea copiile respective. Nici eu nu l-am întrebat.

Nu doresc să mi se restituie cheltuielile de deplasare la termenul de astăzi."

Martorul L., audiat în şedinţa din 12 februarie 2019 a declarat următoarele:

"Dintre numele persoanelor al căror nume l-am auzit la apelul nominal, îi cunosc pe dl. A., B. şi C..

Menţin declaraţiile date anterior.

Sunt PFA, am un atelier de reparaţii întreţinere auto şi încă dinainte de anii 2010, am prestat diferite servicii unităţii de jandarmi în care dl. C. avea o funcţie de conducere, respectiv şef serviciu logistic.

Imobilul aflat pe strada x nr. 21 este format din două apartamente cu teren aferent, conform extrasului cărţii funciare.

Cunosc problema de dinainte de licitaţie. Înainte de 2010, s-a prezentat în curtea imobilului dl. B. Acesta a fost îmbrăcat civil iar eu nu am ştiut că este subofiţer jandarm. A intrat în imobil solicitând să-i dau permisiunea să viziteze imobilul vecin din curtea comună spunând că el este noul proprietar al imobilului. La data respectivă, nu mi-a prezentat niciun act deşi eu l-am rugat să-mi prezinte un act autentic, respectiv sub semnătură privată care să ateste că este proprietar. Eu i-am prezentat actele mele din care rezulta că sunt coproprietar. În urma acestei discuţii, B. a venit la mine cu un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat. Am citit acest contract şi mi-a dat şi un exemplar din antecontractul respectiv. Iniţial, am înţeles că a cumpărat tot imobilul şi pentru acest motiv, am prezentat actele mele de proprietate. După această perioadă, am fost vizitat de mai multe ori de B. şi am înţeles că nu s-a înţeles cu vânzătorii promitenţi şi nu a putut finaliza antecontractul de vânzare-cumpărare pentru că în perioada respectivă eu am avut un proces de ieşire din indiviziune cu Y.. Am înţeles, din discuţiile purtate, că nu s-au înţeles şi că a dat Y. în judecată pentru recuperarea avansului pe care l-a dat pe baza antecontractului, adică de trei ori avansul. B. a câştigat în instanţă procesul privind suma de 6000 de euro. Vecinii sau coproprietarii nu au avut posibilitatea să achite 6000 de euro plus cheltuieli de judecată şi s-a trecut la executare silită. Înainte de executarea silită, au fost trei termene de licitaţie la care eu nu am fost prezent. Ştiu acest lucru pentru că biroul executorului judecătoresc, fiind coproprietar, a trimis citaţii din care rezulta că cine ar fi interesat de imobilul respectiv poate să participe la licitaţie.

Menţionez faptul că, la primul termen de licitaţie, a fost evaluat şi scos la licitaţie imobilul, doar apartamentul nostru. Când am observat această problemă, am fost în biroul executorului judecătoresc. Am anunţat atât verbal cât şi scris că expertiza de evaluare din dosarul respectiv şi din data respectivă nu corespunde realităţii pentru că era vorba de imobilul meu. Cu această ocazie, dl executor a chemat pe dl. inginer AA. care mi-a vorbit injurios. După scurt timp, am văzut noua expertiză de evaluare a imobilului. La sfârşitul expertizei este stipulat între debitor, Y. şi între noi, fam. L., că avem pe rol un proces de partaj judiciar iar anexele construite pe terenul comun nu sunt evaluate şi nu fac parte din raportul de expertiză privind evaluarea imobilului doar apartamentul nr. x aparţinând Y.. La primul termen nu s-a prezentat nimeni, nici la al doilea termen, nu s-a prezentat nimeni.

Aceste lucruri s-au întâmplat în primăvara-vara anului 2010.

Am fost vizitat de către domnii B. şi C.. Cu această ocazie, dl. B. m-a rugat să-i permit să meargă în curte să-i prezinte imobilul dl. C.. I-am însoţit pe cei doi. În curtea imobilului se află o bucătărie de vară iar în faţa acesteia am purtat o discuţie cu dânşii. Cu această ocazie, am fost întrebat de B. dacă vreau să particip la licitaţie. Eu i-am răspuns că nu particip la licitaţie pentru că nu dispun de banii necesari. Din păcate, nu am copii şi nu am pentru cine să adun avere.

În timpul discuţiilor, dl. B. a afirmat că el, şi aşa, va participa la licitaţie. I-am spus că sunt nişte condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească pentru a putea participa la licitaţie. B. a afirmat că o să participe prin naşul său şi a arătat cu mâna către dl. C.. Eu am întrebat cine este naşul său şi acesta mi-a răspuns că este dl. colonel C..

După această discuţie, C. şi B. au plecat. Eu am intrat în casă şi i-am povestit fostei mele soţii discuţia pe care am avut-o cu B. şi C..

În afară de soţie, nu am discutat cu nimeni.

Nu am mai avut cu nimeni discuţii referitoare la această problemă.

Am înregistrat video şi audio unele dintre întâlnirile cu executorul judecătoresc pentru că am fost în biroul dl. executor şi expertul evaluator mi-a vorbit injurios.

Pe hol a fost secretara dl. executor iar în alt birou am fost eu şi dl. executor.

Am mai înregistrat când s-a făcut evacuarea Y. în luna martie a anului 2011.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Aţi purtat discuţii cu numitul O. referitor la participarea acestuia la licitaţie?

Răspuns: Acesta este expert contabil. În perioada respectivă, 2010 şi înainte, dl. O. îmi făcea contabilitatea la firmă şi am purtat discuţii cu acest domn că urmează să fie scos la licitaţie publică imobilul vecin.

Întrebare: S-a prezentat O. la executor?

Răspuns: În urma discuţiilor purtate, am înţeles că acesta a fost de mai multe ori la biroul dl. executor A. şi că a încercat să studieze dosarul execuţional, să vadă condiţiile.

O. după ce a fost la biroul executorului mi-a spus că degeaba îl caută pe executor pentru că nu poate să ia legătura cu acesta, nu poate să depună cauţiune, că a vorbit prin telefon cu dl. executor dar a răspuns că este în concediu şi că, licitaţia din 06 septembrie, nu se va ţine pentru acest motiv.

Întrebare: Aţi discutat cu G. referitor la participarea la licitaţie sau ce cunoaşteţi în legătură cu G.?

Răspuns: În anul 2012, am fost chemat în judecată de către coproprietarul actual, BB., care consider eu, la instigarea lui B., nu-mi permite accesul, prin intrarea principală a imobilului. În cursul judecăţii acestui dosar, am solicitat să fie ataşat dosarul execuţional ca să pot să demonstrez ce anume s-a adjudecat şi a cumpărat dl. C.. Atunci am observat că unul dintre participanţii la licitaţie este numitul G..

Am văzut copia cărţii de identitate şi fotografia lui G. şi ştiam că seamănă cu cineva cunoscut. L-am sunat pe fostul meu coleg de clasă din liceu cu numele de CC. şi am aflat că este fratele lui şi este subofiţer adică maistru militar la o unitate de jandarmi din Satu Mare.

M-am întâlnit, am discutat cu dl. G. care mi-a spus că nu a participat niciodată la licitaţie, că el nici nu ştia despre imobilul respectiv, că nu cunoştea nimic despre dosarul execuţional.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat B.:

Întrebare: În ce stadiu era imobilul Y. la momentul septembrie 2010?

Răspuns: A fost un imobil folosit de doamna D. Era unul dintre cele două apartamente aflate sub acelaşi acoperiş. Nu a fost degradat. Avea utilităţile dar pentru că nu aveau bani să plătească utilităţile, au fost debranşaţi de la ele.

Întrebare: Ce preţ v-a comunicat martorul O. ca fiind valoarea imobilului?

Răspuns: Nu am discutat despre preţ.

Întrebare: Dacă imediat după licitaţia din septembrie 2010, aţi fost chemat de executorul A. şi vi s-a distribuit o parte din sumă pe care aţi şi încasat-o?

Răspuns: Nu am primit. Executarea silită a fost în septembrie 2010. Eu am fost la executor în martie 2011, după 6 luni pentru că trebuia să recuperez nişte creanţe în urma procesului de ieşire din indiviziune cu Y..

Întrebare: Ce s-a întâmplat între septembrie 2010 şi 25 martie 2014 când aţi făcut o sesizare penală?

Răspuns: În 2011, în luna martie, după ce a fost evacuată Y. din apartamentul nr. x, am avut o discuţie aprinsă cu dl. B. şi cu tatăl acestuia. Tatăl dl. B., în luna martie după evacuarea Y., a escaladat gardul, intrarea principală de pe strada x, a spart încuietorile de la intrarea principală şi a început să adune diferite lucruri, resturi, materiale de construcţii, crengi. Când l-am întrebat ce caută în imobil, cum a intrat peste gard şi cu ce drept a spart încuietorile mi-a spus să nu mă intereseze pe mine că e tatăl proprietarului şi că el face ce vrea în imobilul respectiv.

În 2011, mi-am dorit să fiu în relaţii bune cu vecinii. După aceste discuţii aprinse, împreună cu dl. B. am hotărât să fim în relaţii bune.

Am ajuns să formulez plângere penală în anul 2014, după ce am aflat că executarea silită a fost trucată. A fost cumpărat, respectiv vândut imobilul printr-o persoană interpusă, respectiv C.. Motivul depunerii plângerii penale a fost că dl. B. încerca, în repetate rânduri, să mă ameninţe.

Întrebare: Aţi fost de faţă sau cunoaşteţi ca dl. B. să fi predat dl. A. vreo carte de identitate, aţi participat la asemenea discuţii?

Răspuns: Eu, personal nu am participat.

Întrebare: În ce condiţii aţi devenit mandatarul Y. şi care este interesul dvs. faţă de această cauză?

Răspuns: Începând din 1992, am lucrat împreună cu tatăl doamnei E. şi cu soţul doamnei D. Prin dl. DD. am ajuns în imobilul respectiv şi foarte mult m-a ajutat acest domn care a decedat însă. În urma vânzării imobilului, am văzut în ce situaţie a ajuns Y. şi starea de sănătate a doamnei D..

Sunt şi acum mandatarul Y.

Întrebare: Dvs. aţi finanţat costurile necesare procesului penal de faţă pentru Y.?

Răspuns: Da, pe baza procurii autentificată.

Eu nu am niciun venit, nu fac nicio afacere pe lângă PFA, am venituri pierdute şi vă rog să ţineţi cont de salariul mediu brut sau net pe economie.

Doresc să mi se restituie cheltuielile de transport."

Martora M., audiată în şedinţa din 26 martie 2019 a declarat următoarele:

"Menţin declaraţia dată la Curtea de Apel Oradea.

Este vorba de partea de casă care s-a vândut. Dl B. a vrut sa cumpere partea de casă, a dat un avans, Y. s-a răzgândit şi nu au putut să restituie avansul şi urma să execute silit.

Cunosc aceste lucruri pentru că locuiam într-un imobil care are o curte comună cu cel despre care am vorbit. A venit în curte la noi şi aşa ne-am întâlnit.

Eram de faţă când a venit dl executor. Era în primăvara anului 2011, a venit şi dl B. cu soţia şi tatăl pentru a face curăţenie în curte. Familia mea punea un grad de sârmă pentru a nu avea probleme cu terenul. Cealaltă parte a casei a fost licitată şi s-a cumpărat de dl C. însă în realitate dl B. a cumpărat pentru că el a venit să facă ordine în curte ca să fie golită casa şi el a şi vândut.

Când a venit dl executor a fost o ceartă pentru că d-lui B. nu i-a convenit locul gardului şi ne-a spus că va face tot posibilul pentru a închide atelierul.

Când a venit executorul au fost de faţă dl B., tatăl dânsului şi soţia d-lui B., eu şi soţul meu.

Pe dl C. nu îmi amintesc să-l fi văzut atunci. Faţă în faţă cu dânsul eu nu m-am întâlnit. Anterior, înainte de executare prin geamul de la bucătărie care dă spre curtea comună am văzut un bărbat cu semnalmentele d-lui C. dar era din spate. Am aflat de la soţul meu că era dl. C., eu nu m-am întâlnit cu el.

Nu îmi mai amintesc ce a vorbit dl executor, nu am stat tot timpul lângă ei. Executorul la care am făcut referire în cuprinsul declaraţiei este A.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Cunoaşteţi dacă erau şi alte persoane care doreau să vândă acel imobil?

Răspuns: Eu personal cunosc de O. care a dorit să participe dar de la biroul d-lui executor i s-a spus că este amânat. Cunosc aceste lucruri de la soţul meu căruia i-a povestit O.

Întrebare: Dacă şi B. a făcut vreo propunere de a participa la procedura de licitaţie?

Răspuns: Da. Dar am spus că eu nu vreau.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat A.:

Întrebare: Ştie dacă s-a amânat vreodată executarea silită?

Răspuns: Nu ştiu

Întrebare: Dacă era executorul de faţă la discuţia dintre B. şi L.?

Răspuns: Parcă discuţia a fost după plecarea executorului, au trecut mulţi ani şi nu îmi mai amintesc. Cearta a avut loc la data la care a venit executorul ulterior licitaţiei.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat B.:

Întrebare: Care este legătura dintre dumneavoastră şi dl L.?

Răspuns: L. este fostul meu soţ.

Întrebare: Dacă Y. locuia în acel imobil la momentul licitaţiei sau dacă acesta era gol şi era branşat la utilităţi.

Răspuns: Y. nu locuia acolo, se mutase la ţară pentru că gazul era tăiat şi nu puteau să încălzească.

Întrebări formulate de către apărătorul apelantei părţi civile D.:

Întrebare: Dacă a fost prezentă la discuţia dintre mine şi Z. şi dacă a auzit că dl B. a cumpărat imobilul în litigiu

Răspuns: Da. Aşa am spus şi aşa am auzit."

Martorul J., audiat în şedinţa din 26 martie 2019 a declarat următoarele:

"Menţin declaraţiile date anterior.

Părinţii mei au vrut să cumpere o casă pentru a sta la bătrâneţe la casă. Am cumpărat casa la notar cu CF fără sarcini. Am cumpărat casa de la dl B. care a venit cu noi la notar şi a venit să ne şi arate casa.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Cum a aflat de vânzarea acestui imobil?

Răspuns: Părinţii mei s-au uitat la mica publicitate.

Întrebare: Cu cine a discutat preţul casei?

Răspuns: Dl. B. care a fost cu noi la notar. Numai cu dânsul am discutat. Dânsul s-a prezentat la noi. Sunt unicul fiu al părinţilor. Am fost de faţă când s-au discutat chestiunile care ţin de preţ şi când am mers la notar.

Întrebare: Cine era proprietarul imobilului. Dacă a cunoscut faptul că B. nu era proprietarul imobilului.

Răspuns: Nu îmi amintesc cine era proprietarul din acte, la notar s-a prezentat doar B.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat B.:

Întrebare: Dacă dl B. a prezentat o împuternicire pentru a putea vinde imobilul.

Răspuns: În faţa d-nei notar au fost nişte acte şi s-a spus că dânsul reprezintă proprietarii.

Întrebări formulate de către apărătorul apelantei părţi civile D.:

Întrebare: Dacă a cumpărat şi anexele gospodăreşti existente în curtea imobilului?

Răspuns: Ce s-a scris în CF despre acelea fost vorba la notar."

Martorul O., audiat în şedinţa din 09 aprilie 2019 a declarat următoarele:

"Dintre persoanele al căror nume l-am auzit la apelul nominal îl cunosc pe L.

Eu sunt expert contabil judiciar şi fac contabilitate la firme. În momentul în care m-am cunoscut cu L. acesta avea un S.R.L. iar eu i-am făcut contabilitatea. Acest lucru s-a întâmplat cu 2 - 3 ani înainte de problemele acestuia. În acest împrejurări ne-am cunoscut.

La un moment dat era vorba despre o licitaţie cu privire la o cotă parte dintr-un imobil la care şi eu am vrut să particip pentru a-mi deschide un birou de contabilitate. Acel imobil era situat în Satu Mare, strada x, nr. 21. Eu am sunat de două, trei ori la secretariat dar şi personal pe dl. executor A. şi mi s-a spus că acesta este în concediu de odihnă. Am înţeles că fie nu este, fie că nu pot eu să particip. Am înţeles că, fiind în concediu de odihnă nu puteam să depun un dosar pentru a putea să particip la licitaţie. Am abandonat această idee ulterior.

În legătură cu licitaţia eu am aflat poate chiar şi de la dl. L. şi poate era afişat şi la Judecătorie sau la executor, nu mai ştiu acum. Am fost şi la executor la birou unde am întâlnit o doamnă secretară care mi-a spus că trebuie să iau legătura telefonic cu dl. executor. Am luat dar acesta mi-a spus că este în concediu de odihnă. Eu am abandonat ulterior. Nu am cerut detalii până când este în concediu de odihnă executorul. Eu nu am mers cu dosarul la biroul executorului, m-am dus în ideea de a face dosarul. Doamna secretară nu mi-a dat niciun fel de detaliu cu privire la conţinutul dosarului. Singurul lucru pe care mi l-a spus a fost că trebuia să iau legătura telefonică cu dl. executor dar acesta era în concediu de odihnă la acel moment.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Aţi comunicat telefonic executorului judecătoresc că doriţi să participaţi la licitaţie?

Răspuns: Da, i-am comunicat dar executorul A. mi-a spus că este în concediu de odihnă.

Era stabilită o dată cu privire la licitaţia imobilului. Când am fost eu la secretară şi am întrebat de dl. A. era în apropierea datei, cu o zi, două înainte, nu îmi mai amintesc exact.

Întrebare: Aveaţi cunoştinţă de data la care urma să se desfăşoare licitaţia?

Răspuns: Probabil atunci pe moment am ştiut şi am participat din timp ca să îmi depun dosarul. Eu m-am dus la secretară din timp ca să pot să depun dosarul şi mi s-a spus că trebuie să sun pe dl. executor, ceea ce am şi făcut. Doamna secretară mi-a spus că nu pot face niciun pas dacă nu vorbesc cu dl.l executor.

Întrebare: V-a dat cumva asigurări executorul că nu va avea loc nicio licitaţie pentru că se afla în concediu?

Răspuns: Dl executor atât doar mi-a spus că este în concediu de odihnă. Eu i-am spus că vreau să particip la licitaţie, dânsul mi-a spus că este în concediu de odihnă şi am terminat convorbirea.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat B.:

Întrebare: Ce suprafaţă avea imobilul şi care era preţul de strigare la licitaţie?

Răspuns: Eu nu am ştiut suprafaţa în metri pătraţi. Am ştiut doar că este o cameră, o bucătărie şi o baie. Nu ştiam detalii în metri pătraţi. Eu am văzut imobilul de afară, de pe trotuar.

Nu ştiu care era preţul de licitaţie pentru că nu am depus dosarul. Mie îmi convenea imobilul ca situaţie, ca amplasare.

Întrebare: La cât aţi evaluat imobilul respectiv?

Răspuns: 10.000/15.000 de euro.

Întrebare: La data la care cunoşteaţi că urma să se desfăşoare licitaţia, aţi mers la sediul biroului executorului judecătoresc?

Răspuns: Nu am idee cu privire la data licitaţiei.

Repet că eu am fost la doamna secretară şi dânsa mi-a spus că nu poate să mă ajute cu nimic pentru că trebuie să iau legătura cu executorul A.

Întrebare: Aveţi cunoştinţă despre vreo înmânare a unei cărţi de identitate a numitului G. de către B. lui A.?

Răspuns: Eu doar atunci am aflat când am fost la termenul de judecată de la Curtea de Apel. Nici nu-i cunosc, nici nu am luat contact cu ei vreodată. Am aflat în şedinţă când s-au discutat probele la termenul de judecată, în sala de şedinţă.

Întrebări formulate de către apărătorul intimatului inculpat A.:

Întrebare: Aţi spus că l-aţi sunat personal pe A. care era în concediu, puteţi preciza luna când l-aţi sunat?

Răspuns: Cred că era vara, iunie, iulie, august.

Întrebare: Aţi participat vreodată la vreo licitaţie pentru adjudecarea unui imobil?

Răspuns: Nu am participat."

Martorul P., audiat în şedinţa din 09 aprilie 2019 a declarat următoarele:

"Dintre persoanele al căror nume l-am auzit la apelul nominal îi cunosc pe B. şi C. Sunt pensionar şi am lucrat în aceeaşi instituţie cu aceştia şi în birouri apropiate.

Despre imobilul în cauză am aflat de la cei doi colegi, B. şi C., în momentul în care mi-au adus la cunoştinţă că se vinde acel imobil şi m-au întrebat dacă sunt interesat să particip la licitaţie pentru a achiziţiona. Am mers să văd despre ce era vorba şi nefiind pe placul meu, nu am participat la licitaţie.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Propunerea de a participa la licitaţie a fost făcută şi în prezenţa unor altor colegi de ai dvs.?

Răspuns: Da. Erau colegii noştri de birou. Erau mai mulţi în birou şi acolo s-a discutat despre acel imobil. Probabil că dl. B. sau C. au deschis discuţia, nu pot preciza exact care a fost primul. Din moment ce B. şi C. mi-au adus la cunoştinţă despre acel imobil bănuiesc că erau şi ei interesaţi să-l cumpere. Eu mi-a exprimat dorinţa de a achiziţiona un imobil şi probabil în acest context m-au anunţat. În următorul an am achiziţionat un alt apartament. În acea perioadă, eram interesat de cumpărarea unui imobil.

Întrebare: V-a solicitat inculpatul B. o copie de pe cartea de identitate precizând că îi este necesară pentru desfăşurarea licitaţiei?

Răspuns: Nu, nu am fost solicitat pentru astfel de probleme."

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Dintre acuzaţiile formulate în prezenta cauză, în apel urmează a fi examinate infracţiunea de abuz în serviciu, respectiv de instigare la abuz în serviciu, faţă de A. şi B. şi infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată în ceea ce îl priveşte pe C.

Referitor la acuzaţia privind infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată A., soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale nu a fost criticată în apelul Ministerului Public. Consecinţa faptului că apelul Ministerului Public nu vizează această soluţie este atât aceea că încetarea procesului penal a intrat deja în autoritate de lucru judecat, cât şi că soluţia acţiunii penale în cazul infracţiunii de fals intelectual va influenţa aplicarea globală a legii penale mai favorabile cu privire la acest inculpat, incidenţa prescripţiei răspunderii penale în raport de legea nouă fiind criteriul în raport de care se va stabili legea penală în raport de toate acuzaţiile formulate împotriva sa.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, pentru existenţa tipicităţii trebuie dovedite următoarele elemente:

a) calitatea de funcţionar public al subiectului activ;

b) exercitarea de către subiectul activ a atribuţiilor de serviciu cu încălcarea legii;

c) cauzarea, prin conduita subiectului activ, a unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane.

În speţa de faţă, acuzarea trebuie să dovedească referitor la A., că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, executorul judecătoresc a încălcat legea şi că astfel a produs un prejudiciu părţilor civile D. şi E.

Pentru un alt inculpat, B., a fost reţinută forma de participaţie a instigării. Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Pentru dovedirea vinovăţiei instigatorului, trebuie probat că anterior acţiunii instigatorului, instigatul, executorul judecătoresc, nu avea intenţia de a trece în procesul-verbal, în mod nereal prezenţa a două persoane la termenul de la 07.09.2010. B., cel care a determinat pe executorul judecătoresc să insereze o situaţie nereală în procesul-verbal de la data de 07.09.2010, a acţionat cu intenţia de obţine conduita ilicită de la cel instigat, şi prin aceasta, a urmărit şi un folos propriu, să cumpere la un preţ mai mic, printr-un interpus (C.), un imobil. Pentru reţinerea vinovăţiei instigatorului nu are relevanţă dacă actele de determinare s-au făcut prin rugăminţi sau prin constrângere, prin acte de corupere sau prin apelarea la sentimentele de prietenie. Toate aceste elemente contribuie însă la individualizarea sancţiunii. În consecinţă, pronunţarea soluţiei referitoare la vinovăţie depinde de probele cu privire la două elemente esenţiale:

- pentru autor, exercitarea cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu şi cauzarea unei pagube părţilor civile;

- pentru instigator, determinarea prin intenţie a încălcării legii a atribuţiilor de serviciu şi anticiparea cauzării unei pagube părţilor civile.

Caracterul penal al faptei nu este influenţat în niciun fel de existenţa unei motivaţii suplimentare sau de lipsa unei alte motivaţii în afara producerii unui prejudiciu.

Situaţia de fapt din prezenta cauză se prezintă astfel,

- la data de 08.01.2010 în cadrul biroului executorului judecătoresc A., a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul B. în baza Sentinţei civile nr. 6826/19.11.2008 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare în Dosarul civil nr. x/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia 1411 din 03.11.2009 a Curţii de Apel Oradea (sentinţă prin care părţile civile D. şi E. fuseseră obligate să-i restituie inculpatului B. suma de 6000 euro reprezentând avansul pe care acesta îl dăduse pentru cumpărarea imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, plus daunele datorate ca urmare a nerespectării înţelegerii stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv), formându-se astfel dosarul execuţional nr. 4/2010.

- la data de 12.01.2010, prin încheierea nr. 131/12.01.2010, pronunţată în cadrul Dosarul nr. x/2010, Judecătoria Satu Mare a dispus, în baza dispoziţiilor art. 3731 alin. (1) şi (2) din vechiul C. proc. civ., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 6826/19.11.2008;

- la data de 02.02.2010, inculpatul A. a somat părţile civile D. şi E. ca, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei, să plătească inculpatului B. suma totală de 6.470 euro şi 2.998,65 RON, în caz contrar, imobilul aparţinând acestora, situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, urmând a fi vândut prin licitaţie publică.

- la data de 23.02.2010, inculpatul A. a solicitat expertului tehnic F. să efectueze o evaluare a imobilului sus-menţionat, acesta din urmă stabilind valoarea de circulaţie a acestuia la suma de 130.500 RON;

- la data de 26.04.2010 a fost emisă de către A. prima publicaţie de vânzare prin licitaţie publică imobiliară, aceasta urmând a se desfăşura la data de 02.06.2010, preţul de pornire fiind de 130.500 RON. La acest termen nu s-a prezentat niciun ofertant;

- la data de 02.06.2010 a fost emisă de către A. o nouă publicaţie de vânzare la licitaţie a imobilului respectiv pentru data de 07.07.2010, când preţul de pornire a licitaţiei a fost stabilit la suma de 97.875 RON, reprezentând 75% din preţul la care a fost evaluat imobilul.

- la data de 07.07.2010, nu s-a prezentat nici un ofertant la licitaţie, astfel încât, la aceeaşi dată de 07.07.2010 inculpatul A. a emis o altă publicaţie de vânzare la licitaţie pentru data de 07.09.2010, preţul de pornire a licitaţiei rămânând tot cel de 97.875 RON.

- la data de 07.09.2010, conform procesului-verbal de licitaţie imobiliară din 07.09.2010 întocmit de către inculpatul A., la licitaţie s-ar fi prezentat două persoane, cu intenţia de a cumpăra imobilul respectiv, inculpatul C. şi martorul G., primul făcând şi dovada consemnării la H. a sumei de 13.050 RON, reprezentând cauţiunea în cuantum de 10% din preţul de evaluare a imobilului. Conform declaraţiei inculpatului A. de la data de 26 aprilie 2018, dată în faţa Curţii de Apel Oradea, dosar instanţă de fond, licitaţia a avut loc în aceeaşi zi cu ziua în care s-au depus actele.

Executorul judecătoresc A. a consemnat în procesul-verbal că, prezentându-se doi licitatori, a dat citire publicaţiei de vânzare, menţionând preţul de vânzare, faptul că nu au fost primite oferte de cumpărare din partea altor persoane şi că licitatorul G. s-a retras. A mai menţionat că, în condiţiile art. 504 C. proc. civ., imobilul a fost adjudecat la preţul de 45.000 RON, preţ oferit de licitatorul C.

Procesul-verbal de licitaţie imobiliară a fost semnat de către inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, C., în calitate de licitator, şi B., în calitate de creditor, nu însă şi de către G.. Anexat acestui proces-verbal, inculpatul A. a ataşat şi fotocopii de pe cărţile de identitate ale martorului G. şi inculpatului C..

- la data de 22.09.2010, inculpatul C. a semnat procesul-verbal de adjudecare definitivă imobiliară, după ce, în prealabil, a achitat diferenţa de preţ până la 45.000 RON, iar la data de 01.11.2010, acesta l-a împuternicit, cu puteri depline, pe inculpatul B. să vândă "cui va crede de cuviinţă şi la preţul de comun acord stabilit cu cumpărătorii" imobilul adjudecat la licitaţia sus menţionată (procura specială nr. 2355/01.11.2010, autentificată la BNP I.). Inculpatul B., în calitate de mandatar al inculpatului C., a vândut imobilul sus-menţionat soţilor J. şi F. la data de 22.06.2011, contra sumei de 93.302 RON (echivalentul a 22.000 euro).

Deşi instanţa de apel reţine aceeaşi situaţie de fapt ca şi instanţa de fond, semnificaţia juridică dată faptelor în apel este diferită de cea menţionată de instanţa de fond. Instanţa de apel apreciază că actul de conduită al lui A. a fost determinat de B., care a pus la dispoziţia lui A., în vederea consemnării contrare realităţii a prezenţei a două persoane în cadrul procedurii de adjudecare a unui imobil, copia cărţii de identitate a unei persoane care nu participat la licitaţie. Totodată, instanţa de apel reţine că actul lui A., este un act de conduită în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, în cadrul unei executări silite, încuviinţate de către o instanţă de judecată (Încheierea nr. 131/12.01.2010, pronunţată în cadrul Dosarul nr. x/2010, Judecătoria Satu Mare), executorul judecătoresc A. acţionând cu rea credinţă, prin încălcarea legii (art. 509 C. proc. civ.), prevăzând urmările constatării nereale a prezenţei a doi licitatori la data de 07.09.2010 (cuprinse în art. 504, 506, 509, şi 511 C. proc. civ.), şi acceptând aceste urmări, care au condus la vătămarea patrimoniului părţilor civile E. şi D. prin vânzarea imobilului acestora la un preţ mai mic decât preţul de strigare al licitaţiei şi, corelativ, la obţinerea unui beneficiu injust de către B., care a putut să cumpere imobilul la un preţ mai mic decât preţul de strigare al licitaţiei.

Astfel, faţă de cele ce preced, din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel a rezultat că, în lipsa actului de conduită a lui B., (înmânarea unei copii a cărţii de identitate a martorului G.) nu ar fi fost posibilă luarea rezoluţiei infracţionale de către inculpatul A., care, în calitate de executor judecătoresc, a înserat în procesul-verbal de licitaţie din data de 07 septembrie 2010 împrejurarea nereală în sensul că martorul G. s-a prezentat la termenul licitaţiei la care s-a adjudecat imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare. Situaţia de fapt este susţinută prin probe directe ca: declaraţia martorului G., lipsa semnăturii martorului G. de pe procesul-verbal de licitaţie din 07 septembrie 2010, lipsa cauţiunii prevăzute de legiuitor de 10% din valoarea de strigare a bunului la licitaţie.

Actul de conduită al lui B., de determinare a executorului judecătoresc la inserarea unor menţiuni nereale în procesul-verbal de licitaţie s-a realizat cu intenţie directă, probată prin interesul inc. B. în achiziţionarea, prin interpuşi (inculpatul C.), imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare. B. a beneficiat în mod direct de menţiunea nereală a prezentării a două persoane la licitaţie, inserate de executorul judecătoresc A., întrucât, în situaţia în care nu participau minimum două persoane, preţul de vânzare al imobilului ar fi trebuit să fie 97.850 de RON, în conformitate cu art. 509 alin. (5) teza finală C. proc. civ., aplicabile la momentul săvârşirii faptei. Aşadar, în situaţia în care nu participau două persoane la licitaţie, ar fi trebuit ca B. prin interpusul său, inculpatul C., să plătească suma de 97.850 de RON şi nu suma de 45.000 RON, cum s-a întâmplat în speţă. Prin această inserare, inculpatul B. a putut să cumpere (prin interpus) imobilul părţilor civile E. şi D. la un preţ mai mic decât preţul de strigare al licitaţiei.

Referitor la A., eroarea de fapt cu privire la caracterul legal al completării procesului-verbal de licitaţie cu numele unei persoane care era absentă, este exclusă atât faţă de pregătirea pe care o are inculpatul, de executor judecătoresc, cât şi în raport de susţinerile sale constante, dar contrazise de restul probelor, în sensul că martorul G. a fost prezent la licitaţie.

Spre deosebire de interpretarea dată situaţiei de fapt de către instanţa de fond, instanţa de apel reţine că, ataşând la procesul-verbal de licitaţie imobiliară copia cărţii de identitate a martorului G., dată de către B., inculpatul A. a creat convingerea că la data de 07.09.2010, la sediul B.E.J. A., s-ar fi prezentat doi licitatori, G. şi C., şi a creat un fapt juridic ce a făcut posibilă vânzarea imobilului supus executării silite la un preţ inferior celui de pornire a licitaţiei, în dauna intereselor legitime ale părţilor civile D. şi E.

Instanţa de apel reţine astfel consecinţe juridice diferite ale situaţiei de fapt, faţă de cele ce decurg din sentinţa instanţei de fond. În raport de acuzaţia adusă inculpatului A., Curtea de Apel Oradea a considerat că este necesar să se analizeze:

- dacă actele îndeplinite de inculpatul A. au avut caracter nelegal;

- dacă actele îndeplinite de inculpatul A. au produs vătămarea drepturilor şi intereselor legale ale persoanei de o astfel de amploare încât să depăşească sfera unei abateri disciplinare.

Curtea de Apel Oradea a reţinut că atribuţiile de serviciu ale executorilor judecătoreşti se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, eventualele erori apărute în soluţionarea acestora neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate prin exercitarea contestaţiei la executare, stabilirea legalităţii şi temeinicei actelor de executare fiind de competenţa instanţei civile învestite de cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare. Răspunderea penală a unui executor judecătoresc ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care aceştia şi-ar exercita funcţia cu rea-credinţă, cunoscând caracterul vădit abuziv al acţiunii sale, urmărind sau acceptând vătămarea drepturilor sau intereselor unei persoane.

Curtea de apel a considerat că Parchetul nu a dovedit că acţiunile inculpatului A. reflectă o modalitate de operare concepută în ansamblu de acesta în ceea ce priveşte desfăşurarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu şi nici că acesta ar fi fost instigat sau determinat de inculpatul B. să-şi îndeplinească abuziv aceste atribuţii, respectiv că inculpatul A., determinat de inculpatul B. ar fi decis să-şi încalce în mod intenţionat şi cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu în scopul favorizării inculpatului B. şi al creării unei pagube ori a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale părţilor civile D. şi E.

Curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că acţiunile desfăşurate de inculpatul A. nu constituie încălcări ale unor atribuţii de serviciu prevăzute expres de legislaţia primară, raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, având influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară (parag. 59 din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale).

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că, atât potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., cât şi celor ale art. 61 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cei interesaţi sau vătămaţi de actele de executare pot formula contestaţie la executare, legiuitorul identificând şi reglementând la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale (parag. 75 din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale).

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că infracţiunii de abuz în serviciu care a format obiectul acuzaţiei penale îi lipseşte tipicitatea obiectivă, prin raportare la condiţiile cerute de norma de incriminare interpretată potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale cu privire la elementul material al infracţiunii.

Contrar celor susţinute de către Curtea de Apel ca instanţă de fond, în cauză este îndeplinită condiţia de tipicitate a încălcării legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Inculpatul A. este executor judecătoresc şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc A.. Potrivit dispoziţiilor art. 1, 2 şi 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătoreşti, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public. Actele îndeplinite de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, sunt acte de autoritate publică şi au forţa probantă prevăzută de lege.

Potrivit regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 adoptat prin O.M.J. nr. 210/2001, executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile cu respectarea şi în limitele competenţelor prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, de regulamentul de aplicare a acestei legi, de prevederile Statutului profesiei de executor judecătoresc, de C. proc. civ. şi de alte legi aplicabile în materie.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, printre atribuţiile executorilor judecătoreşti se numără şi cea de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare (conform dispoziţiilor legale din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data de 07.09.2010). Astfel, conform art. 506 C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere un imobil la licitaţie trebuie să depună la Trezoreria Statului, la H. - SA sau la orice altă instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare.

Conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3) C. proc. civ. La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ. "în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat".

De asemenea, potrivit art. 511 C. proc. civ., executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei licitaţii. În procesul-verbal vor fi menţionaţi toţi cei care au participat la licitaţie, sumele oferite de fiecare participant, precum şi adjudecatarul imobilului. Procesul-verbal va fi semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar.

Aşadar, s-a apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 509 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că, pentru a se putea adjudeca un imobil, la un preţ avantajos, sub preţul de la care începe licitaţia, cum a fost cazul în speţă, este necesar să existe minimum doi licitatori. La licitaţia organizată la data de 07.09.2010 la sediul B.E.J. A. s-a prezentat însă un singur licitator, în persoana inculpatului C., fiind descurajată intenţia de participare la licitaţie a martorului O., persoană care nu avea legături cu B. şi care ar fi putut, dacă ar fi fost prezent, să liciteze şi să îl împiedice pe B. să achiziţioneze imobilul.

Inculpatul C. a recunoscut faptul că suma de 10% din valoarea cauţiunii pe care trebuia să o plătească pentru a participa la licitaţie a fost dată de inculpatul B., astfel încât B. era adevăratul proprietar al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare. Această situaţie de fapt este confirmată atât prin declaraţia martorului L., dar şi prin declaraţia martorului J. care, de asemenea, a arătat că toate discuţiile referitoare la vânzarea imobilului, inclusiv cele referitoare la preţ le-a purtat cu inculpatul B.

Lipsa martorului G. la termenul de la 07.09.2010, şi menţionarea nereală a prezenţei acestuia de către A. ca urmare a determinării sale în inserarea unor fapte nereale de către B. este susţinută şi de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel.

Astfel cum s-a precizat în cele ce preced, conform declaraţiei inculpatului A. de la data de 26 aprilie 2018, dată în faţa Curţii de Apel Oradea, dosar instanţă de fond, licitaţia a avut loc în aceeaşi zi cu ziua în care s-au depus actele licitatorilor. În consecinţă este exclusă atât eroarea lui A. cu privire la prezenţa lui CC., cât şi eroarea lui B. cu privire la faptul că CC. nu s-a prezentat la licitaţie. Toate celelalte probe converg în sensul reţinerii vinovăţiei celor doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu.

La termenul din data de 12 februarie 2019, Înalta Curte a desigilat plicurile conţinând înregistrările audio-video aflate pe suporţii optici din dosarul de urmărire penală, denumite:

"Executarea silită 03.03.2011" şi "Domnul A." încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2018 şi a procedat la vizionarea suporţilor optici, în ordinea fişierelor care apar în cuprinsul acestora din care rezultă modul în care s-a desfăşurat executarea silită.

La termenul din data de 26 martie 2019, Înalta Curte a procedat la desigilarea plicului conţinând înregistrările audio-video aflate pe suportul optic din dosarul de urmărire penală, denumit: "Z.", încuviinţate a fi vizionate prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2018 şi la vizionarea suportului optic, în ordinea fişierelor care apar în cuprinsul acestuia, respectiv: "Escaladare garduri; "Refuzul identităţii" "Tata lui B." Ameninţările familiei B.", din care rezultă faptul că inc. B. era cel care se comporta faţă de imobil ca un adevărat proprietar.

Din declaraţia mandatarului părţii civile, dar şi din înregistrările video care au fost prezentate în şedinţă publică în faţa instanţei de apel, a rezultat că la acel imobil, după cumpărarea de către inculpatul C., s-a prezentat inculpatul B. împreună cu tatăl acestuia. Din declaraţiile martorilor audiaţi mai rezultă că inculpatul B. a făcut curăţenie în imobil şi a evacuat părţile civile.

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel, martorul G., audiat în şedinţa din 12 februarie 2019 a declarat următoarele:

"(...)

Întrebare: Aţi avut intenţia de a participa la licitaţia organizată de executorul A. pentru vânzarea imobilului din Satu Mare, strada x, nr. 21?

Răspuns: Nu am intenţionat să cumpăr imobilul. Nu am avut nici intenţia de a participa la licitaţie. Nu am consemnat o sumă de bani pentru participarea la licitaţie.

Nu am dat niciunei persoane o sumă de bani pentru a participa în numele meu la licitaţie. Nu am dat actele mele de identitate niciunei persoane pentru a participa la licitaţie. B. a adunat mai multe buletine de la colegi. Acesta a cerut colegilor buletinele. Şi eu am fost unul dintre colegi iar acesta mi-a spus că are ceva probleme, că vrea să-şi cumpere o casă şi doreşte să fie mai mulţi însă nu ştiu unde. B. a spus că nu este în regulă Cartea Funciară a casei pe care dorea să o cumpere. Eu, ca şi coleg i-am dat buletinul însă nu mi-a spus atunci pentru ce. Nu ştiu care dintre colegii mei i-au mai dat buletinele. Ştiu că i-au dat mai mulţi colegi buletinele pentru că mi-a spus dl. B., stăteam cu acesta în acelaşi birou. Eu nu cunoşteam casa respectivă.

(...) Întrebare: În declaraţiile respective aţi precizat că v-aţi dat buletinul pentru a vă înscrie la licitaţie.

Răspuns: La momentul la care i-am dat buletinul, nu ştiam. Am aflat ulterior de la procuror, din acest motiv am dat declaraţia.

(...) Întrebare: Aţi înmânat inculpatului B. în original cartea de identitate sau în copie?

Răspuns: Nu reţin.

Întrebare: Inculpatul B. v-a adus la cunoştinţă de faţă cu mai mulţi colegi că urmează să se organizeze o licitaţie cu privire la un imobil şi dacă doriţi să participaţi dvs. sau colegii prezenţi?

Răspuns: Nu.

(...) Am dat buletinul, dar nu mi-a spus că este pentru licitaţie. În 2013, am aflat că a fost folosit la o licitaţie şi aşa am declarat şi la procuror.

Când am dat buletinul, nu ştiam că urma să fie folosit la o licitaţie.

(...) Nu a fost adevărat că am dat buletinul pentru a mă înscrie la licitaţie. Am declarat asta ca să nu-i fac rău întrucât eram colegi şi dânsul mă ameninţă cu filmări. M-a filmat când am ieşit de la Curtea de Apel Oradea, mi-a cerut despăgubiri într-un alt proces în care am luat bani cu dobândă de la dl. B. şi am încheiat un contract la notar. Am fost citat de procurorul militar în faţa căruia am declarat cum s-au petrecut lucrurile. Banii i-am luat în 2011 şi i-am restituit pe rând, iar în 2012 m-a executat silit.

(...) Răspuns: La Inspectoratul de Jandarmi am dat o declaraţie de mână că nu m-am înscris la licitaţie şi nu am participat. (...)"

Martorul L., audiat în şedinţa din 12 februarie 2019 a declarat următoarele:

"(...) Am fost vizitat de către domnii B. şi C. Cu această ocazie, dl. B. m-a rugat să-i permit să meargă în curte să-i prezinte imobilul dl. C. I-am însoţit pe cei doi. În curtea imobilului se află o bucătărie de vară iar în faţa acesteia am purtat o discuţie cu dânşii. Cu această ocazie, am fost întrebat de B. dacă vreau să particip la licitaţie. Eu i-am răspuns că nu particip la licitaţie pentru că nu dispun de banii necesari. Din păcate, nu am copii şi nu am pentru cine să adun avere.

În timpul discuţiilor, dl. B. a afirmat că el, şi aşa, va participa la licitaţie. I-am spus că sunt nişte condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească pentru a putea participa la licitaţie. B. a afirmat că o să participe prin naşul său şi a arătat cu mâna către dl. C.. Eu am întrebat cine este naşul său şi acesta mi-a răspuns că este dl. colonel C..

(...) Întrebare: Aţi purtat discuţii cu numitul O. referitor la participarea acestuia la licitaţie?

Răspuns: Acesta este expert contabil. În perioada respectivă, 2010 şi înainte, dl. O. îmi făcea contabilitatea la firmă şi am purtat discuţii cu acest domn că urmează să fie scos la licitaţie publică imobilul vecin.(...)."

Martora M., audiată în şedinţa din 26 martie 2019 a declarat următoarele:

"(...) Eram de faţă când a venit dl executor. Era în primăvara anului 2011, a venit şi dl B. cu soţia şi tatăl pentru a face curăţenie în curte. Familia mea punea un grad de sârmă pentru a nu avea probleme cu terenul. Cealaltă parte a casei a fost licitată şi s-a cumpărat de dl C. însă în realitate dl B. a cumpărat pentru că el a venit să facă ordine în curte ca să fie golită casa şi el a şi vândut.

Când a venit dl executor a fost o ceartă pentru că d-lui B. nu i-a convenit locul gardului şi ne-a spus că va face tot posibilul pentru a închide atelierul.

Când a venit executorul au fost de faţă dl B., tatăl dânsului şi soţia d-lui B., eu şi soţul meu.

Pe dl C. nu îmi amintesc să-l fi văzut atunci. Faţă în faţă cu dânsul eu nu m-am întâlnit. Anterior, înainte de executare prin geamul de la bucătărie care dă spre curtea comună am văzut un bărbat cu semnalmentele d-lui C. dar era din spate. Am aflat de la soţul meu că era dl. C., eu nu m-am întâlnit cu el. (...)."

Martorul J., audiat în şedinţa din 26 martie 2019 a declarat următoarele:

"(...) Întrebare: Cine era proprietarul imobilului. Dacă a cunoscut faptul că B. nu era proprietarul imobilului.

Răspuns: Nu îmi amintesc cine era proprietarul din acte, la notar s-a prezentat doar B. (...)"

Martorul O., audiat în şedinţa din 09 aprilie 2019 a declarat următoarele:

"(...)

În legătură cu licitaţia eu am aflat poate chiar şi de la dl. L. şi poate era afişat şi la Judecătorie sau la executor, nu mai ştiu acum. Am fost şi la executor la birou unde am întâlnit o doamnă secretară care mi-a spus că trebuie să iau legătura telefonic cu dl. executor. Am luat dar acesta mi-a spus că este în concediu de odihnă. Eu am abandonat ulterior. Nu am cerut detalii până când este în concediu de odihnă executorul. Eu nu am mers cu dosarul la biroul executorului, m-am dus în ideea de a face dosarul. Doamna secretară nu mi-a dat niciun fel de detaliu cu privire la conţinutul dosarului. Singurul lucru pe care mi l-a spus a fost că trebuia să iau legătura telefonică cu dl. executor dar acesta era în concediu de odihnă la acel moment.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Aţi comunicat telefonic executorului judecătoresc că doriţi să participaţi la licitaţie?

Răspuns: Da, i-am comunicat dar executorul A. mi-a spus că este în concediu de odihnă.

Era stabilită o dată cu privire la licitaţia imobilului. Când am fost eu la secretară şi am întrebat de dl. A. era în apropierea datei, cu o zi, două înainte, nu îmi mai amintesc exact. (...)

Întrebare: V-a dat cumva asigurări executorul că nu va avea loc nicio licitaţie pentru că se afla în concediu?

Răspuns: Dl executor atât doar mi-a spus că este în concediu de odihnă. Eu i-am spus că vreau să particip la licitaţie, dânsul mi-a spus că este în concediu de odihnă şi am terminat convorbirea. (...)"

Martorul P., audiat în şedinţa din 09 aprilie 2019 a declarat următoarele:

"(...) Despre imobilul în cauză am aflat de la cei doi colegi, B. şi C., în momentul în care mi-au adus la cunoştinţă că se vinde acel imobil şi m-au întrebat dacă sunt interesat să particip la licitaţie pentru a achiziţiona. Am mers să văd despre ce era vorba şi nefiind pe placul meu, nu am participat la licitaţie. (...)."

Executorul judecătoresc are atribuţiile prevăzute în dispoziţiile art. 7 lit. a) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 care prevăd că acesta are obligaţia de a pune în executare un titlu executoriu cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, inclusiv cele în materie civilă şi procesual civilă. Inculpatul A. nu a respectat aceste dispoziţii cu intenţie, fiind determinat în conduita sa de inculpatul B. în lipsa acţiunilor acestuia nefiind posibilă menţiunea nereală a prezenţei a doi licitatori.

Sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte constată că, prin modul în care a acţionat, inculpatul a încălcat legea în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, inculpatul a acţionat contrar legii, încălcând dispoziţiile legale care îi reglementau profesia (aşa cum se arată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016), respectiv a art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, unde se arată că executorul judecătoresc are ca atribuţie "punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii", dar şi a art. 54 din legea anterior menţionată, unde se prevede că "executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 40/A/2017).

Instanţa de fond a reţinut că eventualele erori apărute în soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi executorii judecătoreşti nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, că Parchetul nu a dovedit că acţiunile inculpatului A. reflectă o modalitate de operare concepută în ansamblu şi că răspunderea penală a unui executor judecătoresc ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care şi-ar exercita funcţia cu rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al acţiunii sale, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii au demonstrat reaua-credinţă a executorului judecătoresc A. şi au exclus eroarea.

Din declaraţia martorului G., coroborată cu declaraţia dată de C. cursul urmăririi penale la data de 27.04.2016, în calitate de suspect, rezultă cu certitudine că G. nu a fost prezent în data de 07.09.2010 la BEJ A. şi că nu a participat la licitaţie.

- martorul G. a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi la data de 19.10.2017, în faţa instanţei de judecată, că inculpatul B. a fost acela care l-a rugat să participe la licitaţie, că i-a dat cartea sa de identitate inculpatului B. pentru ca acesta din urmă să îl înscrie la licitaţie, context în care inculpatul i-a comunicat că îi va spune care va fi dată fixată pentru desfăşurarea licitaţiei; martorul a mai declarat că nu i s-a mai comunicat nicio dată de către inculpatul B. şi că nu a participat la licitaţia respectivă. Totodată, martorul a mai arătat că nu dorea să cumpere imobilul debitorilor.

- la data de 27.04.2016, încă din cursul urmăririi penale, inculpatul C. a confirmat susţinerile martorului G. în sensul că acesta din urmă nu a participat la licitaţia organizată la sediul BEJ A. la data de 07.09.2010, precizând în mod expres că G. nu a participat la licitaţia imobiliară din data de 07.09.2010 la BEJ A.;

- fiind audiat în cursul judecăţii, inculpatul C. a declarat că îşi menţine declaraţiile anterioare şi nu a revenit asupra declaraţiilor anterioare.

Prin urmare, declaraţiile martorului G., care a arătat că nu a participat la licitaţie, se coroborează cu cele ale inculpatului C., din cursul urmăririi penale şi nu au fost contrazise de cele date de acest inculpat în cursul judecăţii.

De asemenea, faptul că G. nu a fost prezent la data de 07.09.2010 la BEJ A. rezultă şi din împrejurarea obiectivă că nu a semnat procesul-verbal încheiat în această dată. Astfel, pornind de la împrejurarea că G. nu a participat la licitaţia derulată la BEJ A., aşa cum rezultă din probele administrate, faptul că inculpatul A. a consemnat în procesul-verbal din data de 07.09.2010 că şi G. a fost prezent, dar s-a retras, ataşând procesului-verbal şi copia cărţii de identitate a martorului, nu apare ca fiind o simplă eroare ci, dimpotrivă, demonstrează intenţia şi reaua-credinţă a acestui inculpat.

A., executor judecătoresc, cunoştea prevederile legale conform cărora pentru a avea calitatea de participant la o licitaţie în cadrul procedurii executării silite, o persoană trebuia, în conformitate cu prev. art. 506 alin. (1) C. proc. civ., să facă dovada achitării cauţiunii, care trebuia ataşată ofertei de cumpărare.

Conform prev. art. 506 alin. (1) C. proc. civ., persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, la H. - SA sau la orice alta instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare.

Or, în speţă, G. nu a formulat o ofertă de cumpărare şi nu a depus la dosarul execuţional nicio dovadă a achitării cauţiunii, motiv pentru care, conform art. 506 alin. (1) C. proc. civ., nu putea fi considerat participant la licitaţie.

Menţiunea din procesul-verbal din data de 07.09.2010, conform căreia G. s-ar fi retras de la licitaţie apare, ca fiind contrară realităţii, singura explicaţie pertinentă a consemnării acesteia fiind aceea că executorul judecătoresc a intenţionat să creeze atât aparenţa participării a două persoane la licitaţie, cât şi să justifice neîndeplinirea condiţiei legale a achitării cauţiunii.

Totodată, din declaraţiile martorului O. date în cursul judecaţii, la termenul din 15.03.2018, rezultă că acesta a intenţionat să participe la licitaţie, s-a deplasat de două ori la biroul executorului judecătoresc, l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc, i-a spus că doreşte să participe la licitaţie, însă şi-a dat seama că este împiedicat să participe.

Ca atare, având în vedere declaraţiile concordante ale inculpatului C. şi G., precum şi împrejurările faptice mai sus menţionate, se impune înlăturarea, ca nesincere, a declaraţiilor inculpatului A. care a arătat că G. a venit separat la biroul executorului judecătoresc, că a afirmat că va plăti cauţiunea, că apoi s-a întors şi a declarat că se retrage deoarece nu poate oferi mai mult de 45.000 RON.

A. a declarat că era normal să îl treacă pe G. în procesul-verbal de licitaţie, din moment ce acesta s-a prezentat şi i-a înmânat copia cărţii de identitate. Or, o afirmaţie, făcută de o persoană cu pregătire juridică şi care aplică în mod constant prevederile C. proc. civ. privind executarea silită, apar ca fiind apărări formale, fără suport în textul legal aplicabil, mai sus citat, respectiv art. 506 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, nu era "normal" şi legal ca în procesul-verbal să fie trecută ca participant o persoană care nu îndeplinea condiţiile legale pentru a avea această calitate.

Prin urmare, acţiunile inculpatului A., de a consemna, contrar realităţii, că la licitaţie au participat două persoane, că una dintre ele s-a retras şi de a ataşa procesului-verbal de licitaţie şi copia cărţii de identitate a martorului G., pentru a întări aparenţa creată prin procesul-verbal, denotă reaua sa credinţă, în contextul în care consecinţa juridică a existenţei a doi participanţi era, conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., posibilitatea adjudecării imobilului la cel mai mare preţ oferit. Procurorul a apreciat că în această manieră au fost eludate şi încălcate prev. art. 509 alin. (5) teza finală, din care rezultă că, în situaţia în care o singură persoană se prezintă la licitaţie, aceasta poate adjudeca bunul dacă oferă preţul de pornire, fără vreo altă opţiune.

Referitor la aplicabilitatea principiului ultima ratio de către instanţa de fond în prezenta cauză, în mod eronat Curtea de Apel Oradea a reţinut că fapta inculpatului A. nu prezintă un grad de intensitate suficient pentru a justifica aplicarea unei sancţiuni penale şi că persoanele interesate aveau posibilitatea exercitării contestaţiei la executare împotriva actelor de executare silită. Susţinerea instanţei de apel este infirmată de practica judiciară care a stabilit o interpretare contrară. "Nefondată este şi apărarea construită de inculpat pe împrejurarea că părţile din dosarul execuţional în situaţia în care ar fi fost nemulţumite, aveau posibilitatea promovării unei contestaţii la executare, întrucât desfiinţarea actului de executarea silită cu nerespectarea dispoziţiilor legale nu exclude tragerea la răspundere penală a persoanei, dacă se dovedeşte şi fapta sa de a îndeplini actul de executare cu nerespectarea dispoziţiilor legale întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Legiuitorul a prevăzut sancţiuni reparatorii (contestaţia la executare, întoarcerea executării) pentru cazul în care dispoziţiile procesual civile în materia executării sunt încălcate şi tot legiuitorul a prevăzut pedeapsa pentru persoana a cărei faptă constând în încălcarea aceloraşi dispoziţii întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni". (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 183/A/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)

Referitor la infracţiunea pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată B., respectiv instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 C. pen. rap, la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut că acest inculpat nu a efectuat niciun act de instigare a inculpatului A., că în cauză nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că B. l-ar fi instigat cu intenţie pe A. să comită infracţiunea de abuz în serviciu. Totodată, instanţa de fond a subliniat că Parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta, cu intenţie, l-ar fi determinat pe inculpatul A. să comită infracţiunea de abuz în serviciu.

Din probele administrate în cauză a rezultat contrariul:

- potrivit declaraţiilor martorului G., acesta i-a înmânat lui B. copia cărţii sale de identitate, în contextul în care acesta din urmă le-a comunicat colegilor săi de serviciu, inclusiv lui G., că bunul părţilor civile urma să se vândă prin licitaţie, publică, în cadrul procedurii executării silite.

- martorul P., coleg de serviciu al inculpatului B., a confirmat declaraţiile martorului G. în ceea ce priveşte faptul că B. a propus mai multor colegi de serviciu să participe la licitaţia sus menţionată. Acest martor a precizat că propunerea i-a fost făcută inclusiv lui.

- împrejurarea că B. le-a propus unor colegi de serviciu să participe la licitaţie este confirmată şi de martorul Q.

- G. nu a fost prezent la licitaţie, deşi copia cărţii sale de identitate se regăseşte ataşată procesului-verbal întocmit de A. la data de 07.09.2010; inculpatul B. a fost prezent la licitaţie şi a semnat procesul-verbal din data de 07.09.2010.

- inculpatul B. a intenţionat să îşi adjudece imobilul care a făcut obiectul vânzării silite şi că C. a fost doar un interpus

- martora M., persoană care locuieşte în imobilul învecinat celui care a fost vândut la licitaţie publică, a declarat că l-a văzut pe inculpatul B. însoţit de o persoană cu semnalmentele inculpatului C. în curtea imobilului care a aparţinut părţilor civile, că soţul său a purtat discuţii cu inculpaţii sus menţionaţi şi că de la soţul său ştie că C. a arătat că urma să participe la licitaţie în locul lui B.

- martorul L., care a declarat că înainte de licitaţie a discutat cu inculpatul B., iar acesta i-a spus că va participa la licitaţie prin intermediul naşului sau (respectiv prin C.). Martorul a mai susţinut că, ulterior, B. i-a spus ca el a achiziţionat imobilul şi nu C. În ceea ce-l priveşte pe G., martorul L. a susţinut că acesta i-a povestit că nu a participat la licitaţie.

- la data de 22.09.2010 imobilul a fost adjudecat definitiv de către C., iar la data de 01.11.2010 acesta l-a mandatat pe inculpatul B. să vândă acest imobil (procura nr. 2355/01.11.2010 autentificată de BNP I.). Imobilul a fost vândut către soţii J. Conform declaraţiilor inculpaţilor B. şi C., vânzătorul C. a primit doar suma de 45.000 Euro din preţul încasat, diferenţe revenindu-i lui B., în contul unor lucrări de renovare pe care acesta din urmă le-ar fi efectuat la imobil.

- din declaraţiile martorului J., fiul cumpărătorilor imobilului, rezultă că atunci când a văzut imobilul, cu ocazia vânzării, acesta nu era renovat, iar inculpatul B. nu a făcut în vreun fel dovada realizării de către el a unor astfel de lucrări.

- aceste declaraţii se coroborează, şi cu cele ale martorei M., care a locuit lângă imobilul ce face obiectul acestei cauze, şi care a declarat că imobilul în discuţie nu a fost renovat înainte de achiziţia lui de către soţii J., care au făcut într-adevăr renovări şi au pus o centrală.

- inculpatul B. a dat declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte plata cauţiunii de 10% din valoarea imobilului pe care trebuia să o achite C.; astfel, fiind audiat în calitate de suspect la data de 08.10.2015 a declarat că el a plătit cauţiunea de 10% din valoarea imobilului la H. pentru ca numitul C. să poată participa la licitaţie. Cu ocazia declaraţiilor ulterioare, inculpatul B. a declarat că nu îşi mai aminteşte cine a plătit cauţiunea, aceeaşi poziţie având-o şi inculpatul C.

Astfel, achitarea cauţiunii de către creditorul urmăritor pentru persoana care dorea să participe la licitaţie, a confirmat încă o dată, în opinia procurorului, împrejurarea că C. a fost un simplu interpus şi că adjudecatarul real al imobilului în condiţii nelegale, la un preţ inferior celui stabilit de lege, a fost B..

Aşadar, se confirmă contextul în care inculpatul B. i-a solicitat martorului G. să participe la licitaţia publică privind imobilul care a fost deţinut de părţile civile. Având în vedere declaraţiile martorului G., conform cărora i-a înmânat copia cărţii sale de identitate lui B., faptul că B. a fost prezent la licitaţie şi a semnat un proces-verbal cuprinzând menţiuni nereale legate de prezenţa martorului G., faptul că, la procesul-verbal se regăseşte ataşată copia cărţii de identitate a lui G., este susţinută concluzia acuzării în sensul că B. i-a înmânat inculpatului A. copia cărţii de identitate, ceea ce, coroborat cu împrejurările menţionate anterior, are semnificaţia unei determinări a acestuia din urmă să facă menţiuni nereale în cuprinsul procesului-verbal de licitaţie, cu consecinţa creării unui prejudiciu în patrimoniul părţilor civile, imobilul fiind adjudecat la un preţ inferior celui prevăzut de lege.

Faţă de cele ce preced, în cauză, sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu comisă de B., respectiv ale infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul A.. În ceea ce priveşte latura obiectivă, A., cu bună ştiinţă, a inserat în acel proces-verbal de la data de 07.09.2010, menţiunea că la licitaţie au participat două persoane, nu o persoană cum s-a întâmplat în realitate, iar la momentul adjudecării, a încheiat procesul-verbal de adjudecare şi a vândut terenul la un preţ mai mic decât cel de strigare la licitaţie. Faţă de toate aceste aspecte, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea infracţiunilor întrucât sunt încălcate atribuţii prevăzute de lege, astfel cum instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 405/2016.

Infracţiunea avut drept consecinţă prejudicierea părţilor civile D. şi E. care ar fi trebuit să primească diferenţa de preţ pentru imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare calculată prin raportare la preţul la care ar fi trebuit adjudecat imobilul dacă s-ar fi prezentat o singură persoană, conform realităţii, respectiv la preţul de 97.875 RON şi nu la preţul de adjudecare a imobilului respectiv 45.000 RON.

Totodată este îndeplinită condiţia existenţei unui raport de cauzalitate între fapta săvârşită de către inculpaţi şi prejudiciul produs, având în vedere că în lipsa conduitei celor doi inculpaţi, B. şi A. preţul de vânzare la licitaţie al imobilului ar fi fost de 97.885 RON şi nu de 45.000 RON.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., se constată că acesta a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată, constând în aceea că, în datele de 01.06.2011 şi 21.05.2012, cu intenţie directă, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar şi din declaraţiile martorilor, a omis să precizeze în declaraţiile de avere faptul că a dobândit prin adjudecare imobilul din cauză.

Acuzarea a cerut condamnarea inculpatului C., apreciind, contrar susţinerilor instanţei de fond, că fapta prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Apărarea a solicitat achitarea inculpatului C. pentru omisiunea declarării proprietăţii imobilului, deoarece adevăratul proprietar era B., precum şi pentru că prin fapta sa nu se produceau niciun fel de consecinţe juridice.

Ambele apeluri sunt nefondate în ceea ce îl priveşte pe C. Conform art. 292 C. pen. din 1969 în vigoare la data săvârşirii faptelor şi reţinut de instanţa de fond ca lege penală mai favorabilă, falsul în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe.

În speţă declararea necorespunzătoare a adevărului de către C. a avut drept consecinţă încălcarea unei obligaţii prevăzute de lege, astfel că susţinerea apărării în sensul lipsei consecinţelor juridice ale faptei inculpatului C. este infirmată de textele de lege incidente cauzei. Astfel, conform art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010, persoanele cu funcţii de conducere şi control din cadrul instituţiilor publice au obligaţia declarării averii şi intereselor. Inculpatul C. era angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, instituţie publică, din anul 1995 şi, începând cu data de 01.05.2010, îndeplinea funcţia de Şef Serviciu II Suport Logistic, astfel încât avea obligaţia declarării averii.

Cu ocazia completării, la datele de 01.06.2011 şi 21.05.2012, a propriilor declaraţii de avere, inculpatul C. a făcut afirmaţii contrare realităţii constatate prin actele încheiate de către executorul judecătoresc. Chiar în condiţiile în care se reţine că adevăratul proprietar al imobilului era B., efectele unei situaţii juridice secrete, create în frauda legii, se produceau doar între părţile care căzuseră de acord asupra efectelor respectivei situaţii juridice şi nu faţă de cei care erau terţi în raport de înţelegerea frauduloasă şi care cunoşteau doar actele publice încheiate de către respectivele părţi. În acelaşi sens, actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. Inculpatul a omis cu ştiinţă să insereze în conţinutul declaraţiei de avere din data de 01.06.2011 faptul că la data de 07.09.2010 a dobândit prin adjudecare imobilul situat în mun. Satu Mare, str. x, apt. 2, jud. Satu Mare, după care, în cuprinsul declaraţiei de avere din anul următor, completată la data de 21.05.2012, inculpatul C. a omis să menţioneze faptul că, la data de 22.06.2011, a vândut imobilul respectiv cumpărătorilor J. şi F. şi în consecinţă soluţia instanţei de fond este corectă în ceea ce priveşte elementele de tipicitate.

Conform art. 1175 din C. civ. în vigoare la data faptelor, actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. În aplicarea acestei interpretări date de lege unui fapt juridic similar, situaţia juridică reală a imobilului nu putea produce efecte decât între inculpatul C. şi inculpatul B., iar în toate celelalte situaţii juridice vor fi incidente efectele actului public (inclusiv în ceea ce priveşte naşterea obligaţiei de a înregistra imobilul în Cartea funciară şi pentru rol fiscal ori de a declara proprietatea acestui imobil pe numele persoanei care apare în actele publice ca fiind adevăratul proprietar. În consecinţă, faptul că C. nu a completat două declaraţii de avere cu menţiunea proprietăţii imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, va produce efectele decurgând din situaţia actului public care constata proprietatea imobilului în raport de C. şi nu vor fi incidente dispoziţiile referitoare la cauza de neimputabilitate a erorii.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe C. eroarea cu privire la existenţa faţă de terţi a situaţiei juridice de proprietar al imobilului mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, cu toate obligaţiile legale ce decurg din această calitate, este înlăturată atât prin faptul că s-a înregistrat ca proprietar în faţa autorităţilor fiscale şi cadastrale ca şi prin faptul că a dat mandat unei alte persoane pentru a vinde imobilul mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, care intrase în patrimoniul său.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la lipsa de pericol social al faptei, instanţa de apel reţine că soluţia este corectă având în vedere atât faptul că infracţiunea imputată este una de pericol, cât şi timpul scurs de la data infracţiunii ca şi lipsa altor fapte contravenţionale sau penale în acest interval de timp.

O altă problemă de drept susţinută de apărarea a fost cea referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în cazul tuturor infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea inculpaţilor în judecată şi nu numai în cazul celei reţinute de către instanţa de fond.

Relativ la cauza dedusă judecăţii, se constată că apărarea a solicitat în mod deosebit instanţei o soluţie cu privire la interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, Decizia nr. 297 din 25.04.2018. În opinia apărării textul actual nu mai permite întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale nici în ipoteza actelor comunicate inculpatului, fiindcă art. 155 alin. (1) din C. pen. nu mai legiferează natura actelor prin care se întrerupe prescripţia. În opinia apărării nici Curtea Constituţională şi nici judecătorul cauzei nu pot adăuga la lege şi consideră că textul incomplet al art. 155 alin. (1) din C. pen. reprezintă o normă de drept penal mai favorabilă care se aplică retroactiv oricărui curs neîmplinit al prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa de apel va respinge critica apărării ca nefondată, constatând că doctrina şi jurisprudenţa infirmă argumentele care susţin că în prezent nu mai există posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, doctrina reflectată de punctele de vedere trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2019, de specialiştii în domeniul dreptului, la solicitarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, (Prof. Univ. Dr. EE., Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai) a argumentat în sensul că în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. Actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol numai în măsura în care erau dintre cele care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

Argumentele din doctrina citată au pornit de la calificarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale. În mod tradiţional, deciziile Curţii Constituţionale prin care se admitea o excepţie făceau obiectul unei clasificări bipartite, care distingea între deciziile de neconstituţionalitate propriu-zise (prin care se constata neconstituţionalitatea totală sau parţială a unui text de lege) şi deciziile interpretative (prin care se atribuia unei noţiuni utilizate de legiuitor un înţeles menit să păstreze textul de lege examinat în limitele constituţionalităţii). De dată mai recentă, jurisprudenţa Curţii pare să consacre şi o a treia categorie de decizii - cele prin care se constată neconstituţionalitatea unei soluţii legislative (în opinia prof. univ. dr. EE., această categorie de decizii, în care se înscrie şi Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu se suprapune cu cea a deciziilor interpretative stricto sensu pentru că demersul Curţii nu vizează atribuirea unei noi sau a unei anumite semnificaţii unui termen sau sintagme din cuprinsul normei).

În egală măsură, deciziile analizate nu pot fi calificate nici ca decizii propriu-zise de neconstituţionalitate, dat fiind că în acest caz dispozitivul nu face referire la neconstituţionalitatea unui articol de lege sau a unei sintagme.

Prin urmare, efectele ataşate, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale nu pot fi ataşate unei astfel de decizii. Un argument suplimentar în acest sens este dat tocmai de raţiunea recurgerii la o decizie de constatare a neconstituţionalităţii soluţiei legislative şi nu a textului de lege. Prin acest procedeu, Curtea vrea să evite tocmai efectele prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, a căror intervenţie ar fi contrară scopului urmărit prin decizie.

Au fost exemplificate sub acest aspect, în opinia ştiinţifică citată, Decizia nr. 224/2017, potrivit căreia Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din C. pen. care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională (a recunoaşte acestei decizii efectele prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie ar conduce la dezincriminarea faptei de a conduce fără permis şi alte categorii de vehicule, soluţie ce ar contraveni însăşi raţiunii ce a stat la baza deciziei Curţii întrucât ar lipsi şi mai mult de protecţie valori importante protejate constituţional) şi Decizia nr. 67/2015 prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională (efectul acestei decizii nu a fost în niciun caz cel prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia ar fi urmat ca dispoziţia din art. 19 din Legea nr. 682/2002 să îşi înceteze aplicabilitatea - cu consecinţa pierderii pentru viitor a beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei aplicabile martorului ce a comis o infracţiune gravă. Dimpotrivă, aşa cum arată chiar Curtea în considerentele deciziei evocate, neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate are ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege şi martorilor care au săvârşit infracţiuni ce excedează definiţiei din art. 2 lit. b) din Legea nr. 682/2002).

În consecinţă, deciziile de constatare a neconstituţionalităţii unei soluţii legislative se înscriu în categoria denumită în doctrină a deciziilor manipulative, care determină o reformulare a conţinutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituţionale. Cu referire la maniera în care această categorie de decizii a fost receptată în practica instanţelor judecătoreşti, examenul de jurisprudenţă arată că în marea majoritate a situaţiilor, instanţele şi parchetele au recurs de îndată la interpretarea şi aplicarea textului vizat prin prisma deciziei Curţii, chiar dacă acest lucru a însemnat de facto o modificare implicită a normei în cauză.

Doar prin excepţie, deciziilor din această categorie li s-a refuzat "efectul direct" în practica judiciară, în special atunci când completarea cerută de Curte ar fi condus la agravarea în planul dreptului substanţial a situaţiei persoanei în cauză, ca efect al extinderii sferei de incidenţă a textului de incriminare.

Cum Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 operează în favoarea persoanelor care au comis infracţiuni - declarând neconstituţională soluţia legislativă care optase pentru extinderea sferei actelor de procedură susceptibile să întrerupă cursul prescripţiei - instanţele sunt ţinute să aplice de îndată soluţia identificată de Curte ca fiind constituţională şi care rezultă fără echivoc din parag. 34 din decizie. Cu alte cuvinte, soluţia pe care instanţele trebuie să o promoveze este cea potrivit căreia cursul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prescripţia răspunderii penale se înscrie (şi) pe planul dreptului penal substanţial, astfel încât este supusă principiului legii penale mai favorabile în caz de succesiune a reglementărilor. În cazul de faţă, modificarea domeniului de incidenţă al art. 155 alin. (1) din C. pen. ca efect al reinterpretării sale de către Curtea Constituţională este asimilată intervenţiei unei legi mai favorabile în sensul art. 5 alin. (2) din C. pen.. Chiar dacă acest din urmă text face referire explicită doar la declararea neconstituţionalităţii unui act normativ sau a unor prevederi din acesta, el şi-a găsit aplicarea şi în ipoteza deciziilor interpretative ale Curţii (de exemplu Decizia Curţii Constituţionale nr. 11/2015) şi nu există nici un motiv pentru a-i refuza incidenţa în cazul deciziilor manipulative.

Aşadar, reinterpretarea textului impusă prin Decizia nr. 297/2018 operează ca o lege nouă mai favorabilă şi primeşte aplicare retroactivă. În consecinţă, criteriul impus de Curte - necesitatea comunicării actului întreruptiv - se aplică şi actelor de procedură efectuate anterior deciziei Curţii Constituţionale.

Această soluţie nu contravine principiului potrivit căruia legalitatea, valabilitatea şi efectele unui act de procedură se analizează doar prin raportare la reglementarea în vigoare la momentul efectuării sale. Din acest punct de vedere trebuie făcută distincţia între condiţiile impuse de lege pentru valabilitatea actului de procedură şi efectele sale în planul dreptului substanţial - în speţă întreruperea termenului de prescripţie. Actul de procedură valabil îndeplinit anterior îşi va păstra valabilitatea şi va fi valorificat ca atare în cursul procesului. În schimb, efectul întreruptiv al prescripţiei ataşat unui act de procedură este supus principiului legii penale mai favorabile astfel că, în măsura în care legea nouă lipseşte unele acte de vocaţia de a întrerupe prescripţia, ea va primi aplicare retroactivă inclusiv în cazul actelor deja efectuate.

În consecinţă, făcând aplicarea art. 5 din C. pen., instanţa va trebui să reţină ca acte care au întrerupt cursul prescripţiei doar actele care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului, indiferent de data la care au fost efectuate.

Într-o opinie concordantă de susţinere a menţinerii instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, (lector univ. FF. de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi) s-a apreciat că la momentul actual, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen. prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în termenul de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial pentru a pune de acord dispoziţiile legale în cauză cu soluţia statuată de instanţa de contencios constituţional), cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză este o instituţie în vigoare în sfera dreptului pozitiv, care îşi produce efectele numai în cazul îndeplinirii oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal (potrivit interpretării obligatorii a Curţii Constituţionale).

Efectul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale - în condiţiile în care legiuitorul nu a reacţionat în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, constă în faptul că instituţia întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale continuă să funcţioneze (este activă în sfera dreptului pozitiv) dar numai în interpretarea (constituţională) limitată, potrivit căreia incidenţa sa este restrânsă doar la desfăşurarea (într-o cauză penală) acelor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În ansamblul lor, considerentele Deciziei nr. 297/2018, apreciată ca fiind una interpretativă (intermediară, conţinând o rezervă de interpretare/clauză de interpretare obligatorie), iar nu una simplă (extremă/radicală, de constatare a neconstituţionalităţii normei din art. 155 alin. (1) din C. pen.) susţin (atât prin trimitere la fosta soluţie legislativă în materie, cât şi prin formulări directe, neechivoce) importanţa instituţiei întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale şi împrejurarea că o funcţionare constituţională a acesteia presupune recunoaşterea efectului întreruptiv specific doar actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În plus, formularea întrebuinţată în dispozitivul deciziei poate fi interpretată, în mod rezonabil, în sensul susţinerii acestei coerente continuităţi, pe fond, cu ideea afirmată constant în considerente, impunându-se observarea nuanţei potrivit căreia ceea ce s-a declarat a fi neconstituţional nu este art. 155 alin. (1) din C. pen. (per ansamblu, dispoziţiile acestuia), ci (doar) "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen.." (formulare care poate fi asociată/echivalată cu aceea de neconstituţionalitate a sintagmei îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", sens în care se statuează expres şi în cuprinsul parag. 31 şi 34 din decizie).

Totodată s-a susţinut că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (în cauzele penale pendinte la data publicării acesteia), cu respectarea art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare la data efectuării lor, nu au condus automat la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol (cu urmarea începerii curgerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale de la data dispariţiei cauzei întreruptive), ci numai dacă acestea au făcut parte dintre acele acte de procedură a căror îndeplinire trebuia comunicată, potrivit legii, suspectului sau inculpatului.

Referitor la aplicarea în timp a consecinţelor Deciziei nr. 297/2018 s-a făcut trimitere la jurisprudenţa obligatorie constantă a instanţei de contencios constituţional prin care se apreciază că interdicţia aplicării retroactive a deciziilor Curţii Constituţionale este respectată atunci când efectul acestora nu se produce (direct) asupra cauzelor definitiv soluţionate, impunându-se însă, în mod imperativ, observarea soluţiilor statuate prin deciziile sale obligatorii, în toate cauzele pendinte la momentul publicării în Monitorul Oficial a respectivelor decizii. Prin urmare, în lumina acestei poziţii oficiale a Curţii Constituţionale însăşi, opinia nu poate fi alta decât aceea că în toate cauzele penale aflate pe rol (nesoluţionate încă definitiv) la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale nu se va putea aprecia drept întrerupt (cu urmarea debutului curgerii unui nou termen de la respectiva dată) decât dacă au fost îndeplinite acte de procedură dintre cele care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (iar data întreruperii va fi reprezentată de data îndeplinirii acestor acte, iar nu a oricărui act de procedură în cauză).

Într-o a treia opinie concordantă în sensul că instituţia întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale este în continuare în vigoare prescripţie, (Conf. univ. dr. GG., Conf. univ. dr. HH. de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara - Departamentul de Drept Public) s-a argumentat în sensul că "în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale îşi produce efectele numai în cazul unui act procesual dintre cele realizate în vederea tragerii la răspundere penală".

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că prima chestiune de drept se referă la caracterul Deciziei nr. 297/2018 în sensul că, dacă este o decizie de admitere simplă, având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, duce la lipsirea de efecte a întregii norme legale supuse analizei Curţii; dacă este o decizie de admitere parţială, lipseşte de efecte doar o parte a normei juridice, în mod implicit, iar dacă este o decizie interpretativă, textul de lege fiind salvat integral, norma se va interpreta conform argumentelor cu forţa decizorie ale Curţii Constituţionale.

S-a apreciat că Decizia nr. 297/2018 este o decizie simplă atipică, parţială, Curtea declarând contrară Constituţiei o soluţie legislativă ce are ca efect invalidarea unei sintagme a textului de lege analizat. Conţinutul normei este în parte păstrat, în sensul că ar fi inadmisibil să se accepte că nu s-ar mai pune problema întreruperii cursului prescripţiei, în toate cazurile, cu efectul incidenţei, de lege lata, doar a prescripţiei generale. Din cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 297/2018 se deduce, fără dificultate care este textul legislativ "salvat" şi care este cel contrar Constituţiei.

S-a apreciat că nu se poate afirma că întreruperea cursului prescripţiei prin îndeplinirea actelor de procedură ce ar trebui comunicate suspectului sau inculpatului ar putea fi o interpretare a textului analizat de Curte. Aserţiunile Curţii pe marginea caracterului previzibil al reglementării în vigoare până la 1 februarie 2014 nu-i conferă vechii reglementări caracterul de interpretare a noului text, ci o menţine ca o soluţie pe care Curtea o sugerează legiuitorului, dar care nu se poate substitui unui act normativ. Prin urmare, instanţa de control constituţional, printr-o decizie simplă, de admitere, a invalidat, nu o interpretare, ci o parte a textului de lege, menţinând dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, parţial, în forma ce rezultă din dispozitivul deciziei, cu excluderea doar a sintagmei "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", trasând legiuitorului pozitiv obligaţia rereglementării acestei chestiuni.

Dacă s-ar fi urmărit declararea în integralitate a neconstituţionalităţii textului legal s-ar fi exprimat în acest sens, având la îndemână o serie de alte moduri de formulare a dispozitivului, de aceea se apreciază că intenţia Curţii nu a fost de a declara neconstituţională întreaga normă de la art. 155 alin. (1) din C. pen., ci de a "extrage" sintagma neconstituţională, menţinând în rest textul legal, trasând legiuitorului pozitiv obligaţia reglementării acestei chestiuni.

Efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc direct, chiar şi în situaţia pasivităţii legiuitorului, aspect dezvoltat de jurisprudenţa naţională în aplicarea, spre exemplu, a Deciziei nr. 405/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016; a Deciziei nr. 302/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017; a Deciziei nr. 554/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017.

Chiar dacă, în considerentele Deciziei nr. 297/2018, Curtea argumentează în sensul că soluţia legislativă prevăzută în C. pen. din 1969 respectă rigorile constituţionale, aceste aprecieri nu au efectul de a crea drept deoarece, Curtea Constituţională "nu are competenţa de a crea noi norme legale prin completarea unui text de lege deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi să constate constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora (în acest sens a fost invocată Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 162/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 400 din 26 mai 2016).

Apreciind că, prin declararea neconstituţionalităţii soluţiei actuale, norma anterioară nu este "reînviată" şi că decizia Curţii nu poate impune o soluţie legislativă, în lipsa intervenţiei autorităţilor abilitate constituţional, s-a arătat că, din raţionamentul Curţii (parag. 26) se poate deduce că vor produce efect de întrerupere a prescripţiei doar actele procesuale prin care statul, în exercitarea dreptului său de a trage la răspundere penală persoanele care comit infracţiuni, realizează o activitate în acest sens pe parcursul procesului penal.

Acţiunea penală, fiind elementul central al procesului penal, actele procesuale cu efect întreruptiv al cursului prescripţiei sunt, în lumina Deciziei nr. 297/2018, doar acelea prin care este realizată tragerea la răspundere penală a persoanei care a încălcat preceptul penal.

În concluzia acestei opinii, având în vedere că Decizia nr. 297/2018 oferă suficiente indicii în sensul aplicării conforme Legii fundamentale a dispoziţiei legale rămase în vigoare după lipsirea de efecte a sintagmei, prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale îşi produce efectele numai în cazul unui act procesual dintre cele realizate în vederea tragerii la răspundere penală.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, având în vedere întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale faţă de inc. C., B., A. (acesta din urmă doar în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu), instanţa de apel constată că nu s-a împlinit termenul de prescripţie şi va examina incidenţa legii penale mai favorabile.

Instanţa constată că succesiunea de legi în timp nu a produs efecte asupra incriminării faptelor care rămân în continuare în sfera ilicitului penal, cu menţiunea că infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., include în conţinutul său, într-un singur articol, elementele de tipicitate ale mai multor modalităţi normative ale abuzului în serviciu prevăzute în texte distincte(articole distincte) din legea în vigoare la data săvârşirii faptelor. În ipoteza în care legea veche va fi considerată incidentă, în cauză va opera o schimbare de încadrare juridică pentru a se reţine, dintre variantele de incriminare a faptelor prevăzute de legea veche în articole distincte, cea care produce efecte în cauză, respectiv abuzul în serviciu prev. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce îi priveşte însă pe A. şi B., având în vedere reţinerea vinovăţiei inculpaţilor care va determina o soluţie de condamnare (infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt infracţiuni de prejudiciu, iar până la data pronunţării soluţiei în apel consecinţele infracţiunii nu s-au diminuat), pentru a determina legea penală mai favorabilă, instanţa de apel va analiza consecinţele textelor de lege în vigoare la data săvârşirii faptelor şi respectiv în vigoare la data judecării cauzei în apel asupra situaţiei juridice a inculpaţilor.

Art. 297 din C. pen. în vigoare la data judecării faptelor

Abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (...)

Art. 132 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data judecării faptelor

(1) În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Art. 321 din C. pen. în vigoare la data judecării faptelor

Falsul intelectual

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 154 din C. pen. în vigoare la data judecării faptelor

Termenele de prescripţie a răspunderii penale

(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

(...) c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; (...)

Art. 155 din C. pen. în vigoare la data judecării faptelor

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale

(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Art. 246 din C. pen. în vigoare la săvârşirii faptelor

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data judecării faptelor

(1) Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Art. 289 din C. pen. în vigoare la săvârşirii faptelor

Falsul intelectual

(1)Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 172 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data judecării faptelor

(1) În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

(...) c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;

Art. 18 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data judecării faptelor

(1) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a) - d1) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

Art. 122 din C. pen. în vigoare la săvârşirii faptelor

Termenele de prescripţie a răspunderii penale

(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt:

(...) b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; (...)

În raport de criteriul obiectiv al trecerii unui interval mare de timp de la data săvârşirii faptelor, în care nu au mai fost comise infracţiuni sau contravenţii, instanţa de apel va alege un cuantum al pedepsei orientat către minimum şi o modalitate de individualizare a pedepsei neprivativă de libertate pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi, B. şi A. În raport de soluţia aleasă de instanţa de apel cu privire la individualizarea pedepsei, decurgând din compararea textelor de lege ce preced, în apel, stabilirea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea executării pedepsei va fi determinată de criterii diferite faţă de B. şi A. Criteriile decurg din situaţia juridică diferită a celor doi inculpaţi, constând în aceea că faţă de A. care a fost trimis în judecată pentru un concurs de infracţiuni, legea mai favorabilă va fi cea care, pentru una dintre infracţiunile componente, permite aplicarea efectelor prescripţiei răspunderii penale, iar în ceea ce îl priveşte pe B., care a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune, legea mai favorabilă va fi aleasă în raport de efectele reabilitării.

Având în vedere că dispoziţiile referitoare la încetarea procesului penal faţă de A., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale nu au fost criticate, iar soluţia nu poate fi modificată în apel, legea mai favorabilă rămâne legea nouă, cea stabilită de instanţa de fond şi care va atrage şi incidenţa mijloacelor de individualizare prevăzute de legea nouă pentru infracţiunea în raport de care nu a operat prescripţia răspunderii penale. Soluţia de încetare a procesului penal se bucură de autoritate de lucru judecat şi, fiind incidentă strict în măsura în care sunt aplicabile dispoziţiile legii noi, influenţează aplicarea globală a legii penale mai favorabile pentru inculpatul A.

Spre deosebire de situaţia lui A., influenţată deci de soluţia de încetare a procesului penal, conform termenului de prescripţie a răspunderii penale împlinit în baza legii în vigoare la data judecării cauzei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de apel nu mai este ţinută de aplicarea unui criteriu stabilit de instanţa de fond şi care nu a făcut obiectul criticilor în apel (împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi încetarea procesului penal), astfel că va stabili legea penală mai favorabilă în raport de consecinţele individualizării pedepsei, respectiv în raport de legea care prevede un termen de reabilitare mai scurt şi condiţii de reabilitare mai puţin restrictive. Faţă de modalitatea de individualizare neprivativă de liberate instanţa constată că legea în vigoare la data săvârşirii faptelor oferă posibilitatea reabilitării de drept, astfel încât, legea nouă nefiind mai favorabilă nu poate retroactiva.

Cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile, în raport de stabilirea vinovăţiei inculpaţilor C. şi B. pentru abuz în serviciu şi respectiv instigare la abuz în serviciu, instanţa constată că cererea de despăgubiri formulată în cauză este fondată cu privire la pretenţiile civile constând în diferenţa dintre suma la care s-a adjudecat imobilul şi suma la care ar fi putut în mod legal să fie adjudecat imobilul la data de 07.09.2010.

Totodată, instanţa constată că la data de 04.06.2018 a intervenit decesul părţii civile D., fiind ataşat certificatul de deces seria x nr. x/04.06.2018. Însă, având în vedere că fiica sa a exercitat o acţiune civilă în nume propriu, instanţa constată că, în considerarea acestei situaţii juridice decurgând din cererea de acordare a despăgubirilor formulată în nume propriu, E. este singura îndreptăţită la examinarea temeinicei cererilor de acordare a despăgubirilor.

În consecinţă, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, instanţa de apel constată că cererile de acordare de despăgubiri, în raport de urmările executării silite din data de 07.09.2010 se evaluează strict în raport de inculpaţii trimişi în judecată faţă de cele consemnate în procesul-verbal, respectiv inculpaţii A. şi B.. Cel de-al treilea inculpat C. nu a fost acuzat de Ministerul Public pentru conduita sa din 07.09.2010, ci pentru fapte care s-au produs mult după această dată, astfel încât nu va putea fi reţinută contribuţia sa la producerea prejudiciului. Totodată acuzaţia formulată în cauză, încălcarea atribuţiilor prevăzute de lege în legătură cu preţul de adjudecare a imobilului, limitează posibilitatea instanţei de apel de a examina caracterul întemeiat al pretenţiilor părţii civile cu referire la preţul la care imobilul ar fi trebuit să fie adjudecat. Instanţa nu va putea examina pretenţiile civile decurgând din preţul la care imobilul a fost vândut ulterior familiei J., deoarece această vânzare nu face parte din obiectul acuzaţiei în materie penală formulată prin rechizitoriu şi deci excede limitelor în care instanţa poate evalua prejudiciul cauza părţii civile.

Din probele examinate anterior rezultă că la termenul de la data de 07.09.2010, imobilul ar fi putut fi vândut la preţul de 97.850 de RON, dar a fost vândut, în contra legii pentru suma de 45.000 RON. Din suma de 45.000 RON prin distribuirea preţului vânzării, au fost făcute diverse plăţi, inclusiv către părţile civile. Prejudiciul în cauză este un prejudiciu material şi este reprezentat de diferenţa dintre preţul la care ar fi putut să fie vândut imobilul şi preţul la care efectiv a fost vândut. Instanţa constată că urmare a infracţiunii de abuz în serviciu nu a rezultat un prejudiciu moral.

Faţă de cele ce preced, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de către părţile civile D. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI/2018 din 07 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi, rejudecând:

1). În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 66 alin. (2) C. pen., va interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 91, 92 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de supraveghere cu o durată de 3 ani.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Satu Mare - Serviciul Public "Administraţia Domeniului Public" sau la Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Va atrage atenţia asupra disp. art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2). În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului B., din instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., în instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, va interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 861 alin. (1) şi art. 862 din C. pen. din 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, va obligă inculpatul B. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, la datele fixate de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra disp. art. 864 C. pen. din 1969 privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Va obliga în solidar pe inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 52.875 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă E.

Va respinge, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă E., de acordare a daunelor morale.

Conform art. 25 alin. (6) C. proc. pen.., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă D., urmare a decesului acesteia.

Va menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă la data de 25.04.2016 în Dosar nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 52.875 RON.

Va menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă la data de 25.04.2016 în Dosar nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x Satu Mare, aflat în proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 52.875 RON.

Va desfiinţa menţiunile din procesul-verbal de licitaţie imobiliară din data de 07.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A., privind participarea la licitaţie a lui G. şi menţine actele subsecvente.

Va obliga inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 1500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

II. Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va obliga apelantul inculpat C. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga pe inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 277,20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă E. (din care suma de câte 138,60 RON reprezintă cheltuielile de deplasare ale reprezentantului convenţional al părţii civile, numitul L.).

Va respinge cererea formulată de L., mandatarul apelantei părţi civile E., privind plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1162,2 RON (432 RON pentru termenul din 26 martie 2019 şi 730,20 RON pentru termenul din 09 aprilie 2019).

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B. şi C., în sumă de câte 90 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchet şi de părţile civile D. şi E., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de către părţile civile D. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI/2018 din 07 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi, rejudecând:

1). În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 66 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 91, 92 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de supraveghere cu o durată de 3 ani.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Satu Mare - Serviciul Public "Administraţia Domeniului Public" sau la Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Atrage atenţia asupra disp. art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2). În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului B., din instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., în instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 861 alin. (1) şi art. 862 din C. pen. din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, obligă inculpatul B. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, la datele fixate de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia asupra disp. art. 864 C. pen. din 1969 privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Obligă în solidar pe inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 52.875 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă E.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă E., de acordare a daunelor morale.

Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă D., urmare a decesului acesteia.

Menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă la data de 25.04.2016 în Dosar nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 52.875 RON.

Menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa emisă la data de 25.04.2016 în Dosar nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, asupra cotei indivize din dreptul de proprietate al imobilului situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare, având număr cadastral x Satu Mare, aflat în proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 52.875 RON.

Desfiinţează menţiunile din procesul-verbal de licitaţie imobiliară din data de 07.09.2010 emis în dosar execuţional nr. x/2010 de Biroul executorului judecătoresc A., privind participarea la licitaţie a lui G. şi menţine actele subsecvente.

Obligă inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 1500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul inculpat C. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 277,20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă E. (din care suma de câte 138,60 RON reprezintă cheltuielile de deplasare ale reprezentantului convenţional al părţii civile, numitul L.).

Respinge cererea formulată de L., mandatarul apelantei părţi civile E., privind plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1162,2 RON (432 RON pentru termenul din 26 martie 2019 şi 730,20 RON pentru termenul din 09 aprilie 2019).

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B. şi C., în sumă de câte 90 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchet şi de părţile civile D. şi E., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 mai 2019.

Procesat de GGC - GV