Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3077/2018 AI generated

Road accident compensation appeal dismissed for failing to raise legal errors on material damages and moral damages quantum.

Case Number Decizia nr. 3077/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal in its entirety, thereby upholding the Court of Appeal's decision that reduced moral damages to 10,000 EUR (equivalent in RON at the time of payment) and awarded 118 RON in material damages. The dispute concerned a claim for compensation arising from a 2012 road accident, where the plaintiff sought additional material damages for tractor repairs, late-payment penalties, and higher moral damages based on severe suffering and psychological evaluation, arguing the lower courts failed to establish causality and ignored devolutive effects. The Court held that the appellant’s arguments primarily challenged the factual assessment of evidence and the quantum of damages, which fall outside the scope of extraordinary appeal review limited to questions of law under Article 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure; the appellate court’s reduction of moral damages was deemed legally justified as it properly applied Article 49 of CSA Order No. 14/2011 and Article 425 of the Code of Civil Procedure by considering objective criteria, equity, and the lack of permanent physical infirmity, with the reasoning deemed sufficient despite not addressing every single evidentiary point raised.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 451 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Road accident compensation appeal dismissed for failing to raise legal errors on material damages and moral damages quantum: Din perspectiva daunelor materiale solicitate în prezentul litigiu, instanţa de apel a încălcat normele de drept material, şi anume prevederile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, când a respins motivul de apel al reclamantului referitor la neacordarea cheltuielilor solicitate pentru repararea tractorului, pe motiv că nu a fost probată legătura de cauzalitate dintre evenimentul rutier produs în luna iunie 2012 şi reparaţiile defecţiunilor tractorului.

Keywords

AI generated
quantum of moral damages damages payment civil judgment material error assessment of legal causality road traffic accidents

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 451 C. proc. civ
- la plata cheltuielilor de judecată generate de acest proces (taxa de timbru, onorarii expertize şi onorariu avocat) în temeiul art. 451 C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 23 martie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
(5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantul A., fixând termen de judecată la 14 iunie 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Printr-un prim motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art.
art. 488 C. proc. civ
sau în vreun alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
În sprijinul celor susţinute, sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17 iunie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA şi pe intervenientul C., solicitând instanţei obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 14.413 RON cu titlu de pagube materiale privind contravaloarea reparaţiei tractorului, conform art. 24 alin. (2) lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011;

- la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale;

- la plata sumei de 300.000 euro - echivalentul în RON la data accidentului, respectiv 19 iunie 2012 (curs Euro 4,4626 x 300.000 euro = 1.338.780 RON) cu titlu de daune morale;

- la plata penalităţilor privind despăgubirile (materiale şi morale) pe care asigurătorul ar fi trebuit să le acorde reclamantului, în cuantum de 0,2% zi calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 17 iunie 2015 şi până la plata efectivă şi indicele de inflaţie aferent sumei, conform legislaţiei în vigoare;

- la plata cheltuielilor de judecată generate de acest proces (taxa de timbru, onorarii expertize şi onorariu avocat) în temeiul art. 451 C. proc. civ.

Această instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 1602 din 15 martie 2016, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 2612 din 13 octombrie 2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea reclamantului, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 118 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 50.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile din litigiu.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1012 din 7 iunie 2017, a respins, ca nefondate, apelurile exercitate de apelanţii A. şi C. A admis apelul pârâtei SC B. SA, sens în care a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a obligat-o pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, la cursul oficial al BNR, cu titlu de daune morale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, invocând motivele de recurs înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Din perspectiva daunelor materiale solicitate în prezentul litigiu, instanţa de apel a încălcat normele de drept material, şi anume prevederile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, când a respins motivul de apel al reclamantului referitor la neacordarea cheltuielilor solicitate pentru repararea tractorului, pe motiv că nu a fost probată legătura de cauzalitate dintre evenimentul rutier produs în luna iunie 2012 şi reparaţiile defecţiunilor tractorului.

În cuprinsul art. 26 din ordinul susmenţionat se stipulează că prejudiciile suferite în urma accidentului rutier, având natura unor daune materiale, pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, or, în speţa de faţă, s-a probat cuantumul reparaţiilor efectuate la tractorul avariat prin facturile fiscale nr. x din 18 noiembrie 2013, nr. y din 6 decembrie 2013, nr. z din 11 octombrie 2012, ce au fost achitate, precum şi cu bonul fiscal în cuantum de 90,76 RON.

De asemenea, a susţinut recurentul că dovada legăturii de cauzalitate a constituit-o suplimentul la raportul de expertiză. Raportul de expertiză extrajudiciară a fost datat - 20 octombrie 2015, astfel cum reiese la pagina 15 a acestuia. Suplimentul la raportul de expertiză a fost realizat după 20 octombrie 2015, însă neprecizarea datei nu reprezintă motiv de neluare în seamă sau de nulitate a acestuia, în situaţia în care nu apare ca fiind contestat de către partea adversă. A depus, în recurs, un înscris nou doveditor în ceea ce priveşte data întocmirii suplimentului la raport. Pe de altă parte, chiar şi în lipsa unui raport de expertiză, în circumstanţele producerii accidentului, s-ar fi putut aprecia că tractorul a avut avarii serioase, iar pârâta B. nu a contestat cuantumul reparaţiilor efectuate.

Decizia recurată în prezenta cauză a fost pronunţată şi cu nerespectarea normelor de drept material, prevăzute în art. 36 şi 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011. În susţinerea acestei critici, a punctat că pârâta nu a contestat depunerea cererii de despăgubire, doar instanţa a apreciat că nu s-a făcut dovada comunicării acesteia. Curtea de apel nu a ţinut seama de înscrisul depus în apel, din care reiese că, la 18 iunie 2015, a fost înregistrată cererea de despăgubire, fiind format dosarul de daună, pentru evenimentul rutier din data de 19 iunie 2012. Or, acest act se impunea a fi coroborat cu solicitarea de despăgubire ce a fost expediată pârâtei cu confirmare de primire la data de 15 iunie 2015 şi primită la 17 iunie 2015, fiind înregistrată în sistemul informatic al societăţii de asigurare la 18 iunie 2015.

Curtea de apel a reţinut că între ştampilele oficiului poştal este o diferenţă de 40 de zile, iar expedierea notificării nu ar fi fost făcută către B., ceea ce conduce la concluzia că hotărârea atacată conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Referitor la daunele morale, recurentul a susţinut că în mod greşit a fost admis apelul pârâtei B., fără a se lua în considerare prevederile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale ale unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate că în considerentele hotărârii, curtea de apel se referă la jurisprudenţa internă, nu-i conferă acesteia decât o valoare de principiu, luând în considerare la reducerea cuantumului daunelor faptul că recurentul nu a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Pe de altă parte, motivarea instanţei de apel nu este susţinută de o reapreciere a probelor şi nu se prezintă argumentele în raport de care prima instanţă a greşit când a stabilit suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Astfel, pârâta B. nu a argumentat, în apelul său, de ce ar fi greşită soluţia tribunalului, limitându-se la a formula o simplă cerere de reducere a sumei acordate, care nu se poate circumscrie unei critici spre a fi supusă analizei în cadrul controlului de temeinicie şi legalitate din apel.

I s-a mai reproşat curţii de apel că a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului caracterului devolutiv al apelului, în condiţiile în care nu a motivat de ce nu a luat în considerare declaraţia martorului D., ascultat de tribunal, precum şi concluziile raportului de evaluare psihologică, prezumţia temeiniciei acordării sumei de 50.000 euro nefiind răsturnată şi, cu atât mai puţin motivată.

S-a mai arătat că, potrivit depoziţiei martorului respectiv, a reieşit că reclamantul s-a confruntat cu suferinţe fizice constante şi intense pentru o perioadă lungă de timp şi a fost nevoit să renunţe la locul de muncă, întrucât nu făcea faţă sarcinilor. Mai mult, urmare a vătămărilor suferite, recurentul a rămas cu o diminuare a funcţionalităţii braţului stâng, are probleme psihologice şi prezintă un nivel ridicat de stres emoţional.

A fost ignorată şi practica judiciară depusă de această parte fără să se arate care au fost considerentele care au condus la înlăturarea ei.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul: respingerii apelului declarat de către pârâta B. şi admiterea apelului propriu, în sensul majorării daunelor materiale de la suma de 118 RON la suma de 12.901,26 RON; acordarea de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, pentru întreaga sumă acordată cu titlu de daune materiale şi morale, începând cu data de 17 iunie 2015 şi până la plata efectivă, precum şi indicele de inflaţie aferent sumei conform legislaţiei în vigoare; acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de către tribunal.

La data de 12 ianuarie 2018, intimata SC B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 17 ianuarie 2018, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a combătut criticile aduse de recurent Deciziei nr. 1012 din 7 iunie 2017.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 23 martie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat părţilor care nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 17 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantul A., fixând termen de judecată la 14 iunie 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

b. Analiza instanţei de recurs:

Printr-un prim motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 26 din Norma CSA nr. 14/2011, atunci când a respins critica ce viza neacordarea daunelor materiale reprezentând cheltuielile solicitate pentru repararea tractorului implicat în producerea accidentului rutier din data de 19 iunie 2012.

S-a afirmat că, prin facturile fiscale nr. x din 18 noiembrie 2013, nr. y din 6 decembrie 2013, nr. z din 11 octombrie 2012 şi bonul fiscal în cuantum de 90,76 RON, s-a făcut dovada prejudiciului suferit, respectiv sumele avansate pentru efectuarea reparaţiilor la utilajul avariat, iar suplimentul la raportul de expertiză este în măsură să demonstreze legătura de cauzalitate dintre sumele plătite de reclamant şi evenimentul rutier.

În speţă, Curtea de apel, procedând la reevaluarea situaţiei de fapt, prin prisma caracterului devolutiv al apelului, a reţinut, în raport de probatoriul administrat atât de prima instanţă, cât şi în apel, ca fiind nedovedită legătura cauzală a cheltuielilor susţinute cu acest titlu şi accidentul din iunie 2012.

Sub un prim aspect, este de observat că, în faza procesuală a recursului, Înalta Curte nu poate aprecia asupra acordării cuantumului despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Critica formulată de reclamantul A. nu se poate încadra în cazul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau în vreun alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Se constată, din expunerea acestei critici, astfel cum a fost redată mai sus, că se pune în discuţie aprecierea asupra temeiniciei hotărârii atacate din perspectiva modului de determinare a prejudiciului material în raport de probele administrate şi evaluate, susţinerile recurentului tinzând a combate constatările de fapt ale instanţei de apel, stabilite în urma examinării probatoriului administrat. Or, aspectele relevate exced limitelor impuse de art. 488 C. proc. civ. şi nu constituie vreun motiv de nelegalitate a deciziei contestate, supus cenzurii instanţei de recurs.

În sprijinul celor susţinute, sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Al doilea motiv de recurs priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere accesoriu al daunelor materiale şi morale, anume penalităţile de întârziere, temeiul juridic de acordare a acestora fiind norma înscrisă în art. 36 şi 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Înalta Curte constată, însă, că nesocotirea acestui criteriu legal care stă la baza acordării penalităţilor de întârziere, astfel cum a fost susţinută de reclamant, ţine de fapt de aprecierea probatoriului prezentat în cauză, întrucât, prin critica dedusă judecăţii, se reproşează instanţei de apel că ar fi ignorat mijlocul de probă privind înaintarea de către reclamant a cererii de despăgubire la societatea de asigurare.

Or, instanţa de recurs, în această fază procesuală, nu mai are competenţa de a reevalua probele şi de a stabili, pe baza acestora, o altă situaţie de fapt, fiind învestită cu control care vizează exclusiv chestiuni de nelegalitate şi nu de temeinicie a hotărârii recurate.

Susţinerile ce privesc cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale, vor fi analizate de Înalta Curte din perspectiva motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., indicate, de altfel, de recurent în cuprinsul motivelor de recurs.

Astfel, reclamantul a invocat nemotivarea hotărârii instanţei de apel, susţinând că nu au fost redate argumentele pentru care prima instanţă a greşit atunci când a apreciat cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro. De asemenea, s-a reclamat nerespectarea efectului devolutiv al apelului, din perspectiva nemotivării în raport de probele administrate de tribunal - depoziţia martorului D. şi raportul de evaluare psihologică.

În strânsă legătură cu aspectele redate, a mai fost evocată şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale a unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, motivul fiind încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevăd obligaţia instanţei de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii. Motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate de judecător, iar instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi în jurisprudenţă, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, inexistenţa motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunţate.

Examinând hotărârea atacată, se observă că instanţa de apel, atunci când a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 50.000 euro, la suma de 10.000 euro, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorii lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză, a reţinut că suma de 10.000 euro este menită să compenseze suferinţele încercate de victima accidentului, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, faptul că nu i-a fost pusă viaţa în pericol în urma accidentului şi că aceasta nu a rămas cu o infirmitate fizică permanentă. Totodată, în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, s-a avut în vedere şi criteriul echităţii, ca sumele acordate să nu constituie totuşi o sursă de îmbogăţire fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite.

Pe lângă aceste considerente, curtea de apel s-a raportat şi la exigenţa existenţei unei limitări naturale - daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simţul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare şi nelegitime, căci după cum s-a observat în practică, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar judecătorii au obligaţia să-l aprecieze în raport de gravitatea şi importanţa sa, fără a se realiza un dezechilibru de interese.

Drept urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ţinând cont de legislaţia şi jurisprudenţa în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale, hotărârea respectând, din această perspectivă, şi exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privitoare la motivare.

În legătură cu ignorarea de către curtea de apel a principiului caracterului devolutiv al apelului, Înalta Curte aminteşte dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. care stipulează:, Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.’’

În speţă, instanţa de apel, în calea de atac de reformare, a verificat soluţia atacată din punct de vedere al temeiniciei, statuând asupra criteriilor de acordare a daunelor morale în favoarea reclamantului A. având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost conturată prin probele administrate în primă instanţă.

Prin urmare, nu i se poate imputa o eventuală nemotivare, în condiţiile în care au fost redate, în considerente, argumentele ce au condus la pronunţarea soluţiei în ceea ce priveşte diminuarea despăgubirilor morale în raport de probatoriul existent în cauză.

Referitor la acest ultim aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată instanţei. Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Faţă de cele arătate, se constată că, în speţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din lecturarea motivelor de recurs, se constată că recurentul A. a mai solicitat instanţei să reaprecieze asupra depoziţiei martorului D., ce a fost audiat în faţa tribunalului, or, reevaluarea probelor şi a situaţiei de fapt nu intră în apanajul instanţei de recurs, care în calea extraordinară de atac, este îndrituită să verifice doar legalitatea soluţiei în limitele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi ignorat practica judecătorească depusă de reclamant la dosar, nu poate fi examinată în cadrul controlului judiciar, întrucât, din verificările actelor dosarului, nu rezultă că, în fazele procesuale anterioare, ar fi fost depuse de parte hotărâri judecătoreşti similare.

Aşa fiind, pentru toate considerentele expuse, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1012 din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM