Accessory intervention in labor liability dispute: lack of personal legal interest invalidates reliance on general patient rights advocacy

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 2018, A. şi B. au formulat cereri de intervenţie accesorie în sprijinul apelantei-pârâte C., întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 63 C. proc. civ. raportat la art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin încheierea din data de 6 iunie 2018, a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie.

În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiilor art. 63 C. proc. civ. prevăd că intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi şi nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa sa pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit.

Cu toate acestea intervenientul trebuie să justifice un interes propriu, concret şi actual, pentru a participa la soluţionarea cauzei respective, interes reflectat inclusiv de exemplu de evitarea să fie acţionat în judecată de partea pe care o sprijină sau de partea adversă acesteia.

S-a reţinut că în materia litigiilor de muncă, nu se poate concluziona, referitor la cererile de intervenţie accesorie, că acestea sunt inadmisibile, de plano, faţă de raporturile specifice de dreptul muncii, care fac obiectul acţiunii principale, ci se impune a fi stabilit, în concret, dacă un terţ justifică un interes concret, personal şi actual, pentru a interveni în litigiul dintre salariat şi angajator.

Instanţa de apel a reţinut că prezenta cauză are ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului şi recuperarea prejudiciului pretins de salariat, fără a se pune în discuţie drepturile pacienţilor cărora le-a fost administrat tratamentul a cărui contravaloare se solicita, astfel că faţă de raporturile juridice de dreptul muncii, trebuie să justifice titularii cererii de intervenţie accesorie un interes personal şi actual.

S-a apreciat că cele două titulare ale cererilor de intervenţie, A. şi B. nu au invocat şi nu au dovedit, în concret, în ce măsură justifică un interes în a sprijini poziţia angajatului, făcându-se referire generică la apărarea drepturilor pacienţilor.

În concluzie, s-a reţinut că, simpla invocare a apărării unui interes general, colectiv, respectiv drepturile bolnavilor, fără a se dovedi în concret o eventuală legătură dintre cele doua titulare ale cererilor de intervenţie şi raporturile juridice de dreptul muncii deduse judecăţii, nu este suficientă pentru a face dovada interesului în formularea cererilor de intervenţie accesorie.

Împotriva încheierii de respingere a cererilor de intervenţie, ca inadmisibile, ambele interveniente au declarat recurs.

Înalta Curte constată că deşi cererile de recurs au fost formulate separat, din conţinutul acestora rezultă că recurentele-interveniente au formulat aceleaşi critici cu privire la încheierea recurată.

Astfel, se constată că prin criticile formulate în ambele cereri de recurs, recurentele-interveniente reproşează instanţei de apel că prin modalitatea în care a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 63 prin raportare la art. 33 C. proc. civ., precum şi faţă de argumentele în baza cărora au fost înlăturate apărările pârâtei, a pronunţat încheierea recurată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Mai arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin respingerea cererilor de intervenţie accesorie, ca inadmisibile, li s-a produs o vătămare, iar singura modalitate prin care s-ar putea înlătura această vătămare este reprezentată de desfiinţarea actului de procedura şi reluarea judecăţii.

În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, recurentele-interveniente susţin că un prim aspect relevant este reprezentat de scopul asociaţiilor, în sensul că B. urmăreşte promovarea drepturilor pacienţilor, în special cele în legătură cu sistemul de sănătate din România, iar A. urmăreşte să colaboreze cu corpul medical specializat pentru evitarea apariţiei sechelelor (anchiloze) care sunt consecinţa unui tratament insuficient sau întârziat, să participe activ la îmbunătăţirea cadrului normativ existent cu privire la bolnavii hemofilici, prin elaborarea şi trimiterea la autorităţile publice cu drept de iniţiativă legislativă a unor proiecte de acte normative, precum şi prin formularea de propuneri de modificare sau completare a legislaţiei existente.

Pe de altă parte, recurentele susţin că este eronată reţinerea instanţei de apel, în sensul că în cauza dedusă judecăţii nu se pun în discuţie drepturile pacienţilor cărora le-a fost administrat tratamentul a cărui contravaloarea se solicită, arătând că pretinsa justificare pentru care se solicită atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei constă doar în faptul că aceasta a iniţiat/continuat administrarea tratamentului medical unor pacienţi deşi, la momentul respectiv, nu ar fi existat aprobarea expresă a comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Arată că apărarea drepturilor într-o asemenea cauză conduce implicit la apărarea drepturilor pacienţilor, acesta fiind chiar scopul urmărit de cele două asociaţii. De asemenea, arată că interesul personal al celor două asociaţii este cu atât mai pronunţat dacă este analizat din perspectiva apărărilor pârâtei, şi anume cauza de excludere a răspunderii patrimoniale - starea de necesitate - în sensul că interesul major al pacientului prevalează în concurs cu respectarea unei proceduri greoaie de obţinere a unor aprobări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 14 septembrie 2018, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursurilor, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., având în vedere că vizează aspecte de fond ale cauzei, instanţa rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte apreciază că nu este fondată, având în vedere că, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că este posibilă încadrarea acestora în cazul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât ceea ce se critică prin motivele de recurs este nerespectarea de către instanţa de apel a normelor de procedură prevăzute de art. 63 prin raportare la art. 33 C. proc. civ. în analiza cererilor de intervenţie.

În consecinţă, excepţia nulităţii va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

O cerere de intervenţie accesorie, formulată în condiţiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susţine apărările părţii în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele.

Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Se poate aprecia că susţinând una dintre părţile iniţiale, terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a-i compromite propriile drepturi.

În litigiul dedus judecăţii, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a solicitat obligarea pârâtei C., la plata sumei de 69.856,78 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului. Acţiunea a fost promovată în condiţiile în care reclamantul susţine că a fost prejudiciat ca urmare a prescrierii de către pârâtă, fostă salariată a spitalului în funcţia de medic primar specialitatea hematologie, a unor reţete unui pacient în timpul internării.

Prin criticile formulate, recurentele-interveniente susţin că în mod greşit a reţinut instanţa de apel lipsa interesului personal şi actual, arătând că un argument important în ceea ce priveşte admisibilitatea cererilor de intervenţie este reprezentat de scopul asociaţiilor şi anume de promovare şi protejare a drepturilor pacienţilor, însă acest aspect nu prezintă relevanţă atâta timp cât, în cauza de faţă, nu se contestă drepturile pacienţilor, ci se tinde la angajarea răspunderii patrimoniale şi recuperarea prejudiciului de la un salariat medic, care a administrat pacienţilor săi tratamente, cu nerespectarea procedurilor şi a reglementărilor legale în vigoare.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, participarea la orice proces civil este condiţionată de justificarea unui interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, conform art. 33 din C. proc. civ.

Or, în cauză, intervenientele nu justifică un astfel de interes, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată nu s-au pus în discuţie drepturile pacienţilor, ci răspunderea patrimonială a pârâtei pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin administrarea unor tratamente către pacienţi, cu nerespectarea procedurilor şi a reglementărilor legale în vigoare.

Aşadar, în cauză nu se pune problema apărării drepturilor pacienţilor, pentru ca apărările recurentelor-interveniente în a sprijini poziţia pârâtei să aibă relevanţă în judecata prezentei cauze.

Ca atare, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia interesului intervenientelor pentru a face admisibile cererile de intervenţie, faţa de dispoziţiile art. 63 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenientele A. şi de Asociaţia S.O.S Drepturile Pacienţilor împotriva încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM