Revision for false inheritance certificate: applicability of restitution law evidence rules to mixed simulated sale and restitution claims

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 200 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara. secţia I civilă a admis cererile de revizuire conexate formulate de intervenientul A. împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. A schimbat în tot decizia şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamanta B. şi continuată de succesorii C. şi D., având ca obiect constatare simulaţie, revendicare imobiliară şi rectificare CF. A admis cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului A. şi au fost obligaţi intimaţii C. şi D. să plătească revizuentului A. suma de 40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire, reprezentând taxe judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 91/22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2005, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire s-a susţinut că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost respins apelul revizuentului şi s-a menţinut sentinţa prin care Tribunalul Arad a constatat caracterul simulat al vânzării imobilului situat în Arad, jud. Arad de către defuncta E., antecesoarea intimaţilor către numitul F. şi, ulterior, a vânzării subsecvente încheiate intre acesta şi G., antecesorul revizuentului.

Pentru a se justifica calitatea procesual activă în dosarul de revendicare menţionat, a fost depus Certificatul de calitate de moştenitor nr. 5 din 31 ianuarie 2003 emis de BNP H., certificat ce atesta calitatea de unic moştenitor a numitei B. de pe urma defunctei E., certificat emis în fals de către notarul public, aspect constatat în proces penal.

Ulterior, acelaşi revizuent A. a formulat o cerere de revizuire între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe acelaşi temei de drept, instanţa dispunând conexarea Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara la dosarul prezent.

Reclamanta B. a decedat în cursul litigiului, iar intimaţii I. au intervenit în cauză în calitate de moştenitori ai acesteia.

Curtea, analizând cererile de revizuire conexate, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile art. 326 - 327 C. proc. civ. raportat la art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a constatat că acestea sunt întemeiate, iar excepţiile de nulitate, tardivitate şi inadmisibilitate invocate de către intimaţi sunt nefondate.

Potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazul în hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în vreme ce art. 324 pct. 3 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar în lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

Prezintă relevanţă atât considerentele utilizate în Sentinţa penală nr. 203 din 13 iulie 2016 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, cât şi de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Încheierea nr. 603 din 9 iunie 2017 precizează în mod explicit că notarul H. a înserat în actele emise, printre care şi Certificatul de calitate moştenitor nr. 5/2003, împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel că decizia de desfiinţare a acestui certificat de calitate de moştenitor este justificată .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut existenţa unui testament redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel şi a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moştenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi şi fratelui acesteia, M. (dosar).

În acest context, instanţa penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moştenitor legal al doamnei B., aceasta având calitate de moştenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcţie de existenţa în viaţă a fratelui acestei, M..

Curtea a constatat că termenul de 1 lună a fost respectat de către revizuent (chiar devansat) pentru că actul de referinţă în acest caz este încheierea nr. 603 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acelaşi Dosar nr. x/2016, prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva Încheierii penale nr. 415 din 21 decembrie 2016, ale cărei dispoziţii au fost păstrate, iar aceasta a rămas definitivă la data de 9 iunie 2017.

În plus, această încheiere a judecătorului de cameră preliminară este indubitabil o hotărâre judecătorească şi aceasta prezintă relevanţă în cauză, nicidecum Ordonanţa de clasare din 17 februarie 2016 a Serviciului Teritorial DNA Timişoara.

În sfârşit, aceeaşi Încheiere penală nr. 603 din 9 iunie 2017 este hotărârea judecătorească care confirmă existenţa falsului şi care validează Încheierea penală nr. 415 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, care a dispus desfiinţarea cu efect retroactiv a Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003.

Această apreciere este în deplin acord atât cu jurisprudenţa constantă a instanţelor române, cât şi a doctrinei, în contextul în care s-a observat că, în principiu, falsul trebuie să fie constatat printr-o hotărâre penală definitivă, fără a fi însă necesar ca prin această hotărâre să fi fost condamnat autorul falsului.

Sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât, pe lângă faptul că există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a constatat falsul, chiar dacă prin această nu a fost condamnat autorul falsului, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, mai există şi decizia judecătorului în materie penală de desfiinţare cu caracter retroactiv a certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003 emis de BNP H., certificat ce atesta calitatea de unic moştenitor legal a numitei B. de pe urma defunctei E..

Este îndeplinit şi criteriul relevanţei acestui Certificat de calitate de moştenitor nr. 5/2003, întrucât acesta a stat la baza soluţionării litigiului care a format obiectul Dosarului nr. x/2005 în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009.

În urma admiterii apelului declarat de pârâtul A. prin Decizia civilă nr. 377/A din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara şi anularea Sentinţei civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005, prin Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, după reţinerea pentru rejudecare, s-a admis acţiunea civilă, prin evocarea fondului litigiului.

S-a admis acţiunea formulată de către reclamanta B. şi continuată de moştenitorii acesteia, în persoana reclamanţilor C. şi D., constatându-se naţionalizarea abuzivă de către Statul Român a imobilului situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad, nr. top. xb, clădire cu 6 apartamente şi teren de 442 mp.

S-a constatat a fi simulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 25 martie 1941 între văduva lui N., născută O. şi cumpărătorul F., cu privire la acelaşi imobil, precum şi a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 8 martie 1943 între vânzătorul F. şi cumpărătorul G., cu privire la acelaşi imobil.

S-a dispus şi rectificarea CF x, 17436 şi 17437 Arad, prin radierea succesivă a pârâţilor de grad diferit şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantei B., ca unică moştenitoare legală a defunctei E., inclusiv cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea de intervenţie principală, în interes propriu, a intervenientului A..

În raport cu această decizie şi cu constatările/considerentele instanţei, justificarea calităţii procesuale active a reclamantei B. s-a făcut exclusiv cu certificatul de calitate de moştenitor nr. 5/2003.

În primul paragraf al acţiunii introductive, reclamanta B. a susţinut în faţa instanţelor că are "calitate de moştenitoare legală a surorii bunicii mele, E., conform Certificatului de moştenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad", acest act fiind singurul document ataşat cererii de judecată, pentru justificarea/dovedirea calităţii procesuale active.

În dosarul tribunalului şi în cele care s-au constituit ulterior la Curtea de Apel Timişoara, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în căile de atac promovate fie împotriva Sentinţei civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005, fie împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009, reclamanta B., urmată de reclamanţii I., nu au exhibat alte documente prin care să dovedească această calitate, nefiind prezentate niciodată în instanţă acte de stare civilă, în sensul prevăzut de Capitolul 2, punctul 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci exclusiv certificatul de calitate de moştenitor nr. 5 din data de 31 ianuarie 2003 emis de BNP H..

Primele acte de stare civilă au fost prezentate cu ocazia judecării prezentei cereri de revizuire conexate, de către apărătorul intimaţilor I., în cursul anului 2017, însă aceste acte de stare civilă nu pot să confirme decât eventuala calitate de succesoare testamentară a reclamantei B. după defuncta E., calitatea de moştenitoare legală unică fiind exclusă, aşa cum au reţinut cu titlu definitiv instanţele penale prin Încheierile de cameră preliminară nr. 415/2016 a Curţii de Apel Timişoara, respectiv nr. 603/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Încheierea penală nr. 603/2017, a constatat existenţa unui testament redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel şi a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moştenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi şi fratelui acesteia, M.

În acest context, instanţa penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moştenitor legal pentru B., aceasta având calitate de moştenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcţie de existenţa în viaţă a fratelui acesteia, M.

În rejudecare, Curtea a constatat că reclamanta B. nu putea pretinde calitatea de unică moştenitoare legală a defunctei E., odată pentru că nu a făcut dovada printr-un certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor valabil şi nici prin acte de stare civilă, contemporane cu datele la care s-au soluţionat dosarele civile pe fond, care să releve calitatea de unică moştenitoarea a fostei proprietare tabulare E. cu privire la imobilul situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad, nr. top. xb, clădire cu 6 apartamente şi teren de 442 mp.

Pentru a putea promova şi susţine o acţiune mixtă, de natura celei în a cărei soluţionare s-a pronunţat Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009, în constatarea simulaţiei, în revendicare şi respectiv pentru rectificări CF succesive, o condiţie fundamentală era aceea a dovedirii calităţii procesuale active, respectiv de unic moştenitor al fostului proprietar tabular.

Aceasta şi în raport cu particularităţile acţiunii, care presupunea ca acţiune reală, probarea dreptului de proprietate, respectiv de succesor unic şi exclusiv al proprietarului tabular, dovadă imposibil de produs pentru reclamanta B. câtă vreme instanţa penală a statuat în mod definitiv prin Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că a existat un testament valabil, redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moştenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi şi fratelui acesteia, M.

De altfel, acesta a fost contextul în care instanţa penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moştenitor legal al doamnei B., aceasta având doar eventual calitate de moştenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcţie de existenţa în viaţă a fratelui acesteia, M.

În acest context, Curtea a respins apărările intimaţilor care fac referire la incidenţa art. 4.2, Capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, acestea nefiind aplicabile atât pentru considerentele arătate mai sus, cât şi pe considerentul că acţiunea civilă a reclamantei B. nu a reprezentat o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, atât aceasta, cât şi succesorii, decizând să urmeze calea dreptului comun, prin promovarea unei acţiuni directe în constatarea simulaţiei, revendicare imobiliară şi rectificare CF, indicând ca temei principal al acţiunii art. 480 C. civ., la care au asociat enunţarea art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi, concomitent, de justificare a calităţii procesuale active s-a făcut exclusiv cu Certificatul de calitate de moştenitor nr. 5/72003 emis de BNP H., act doveditor care a fost constatat a fi fals şi desfiinţat definitiv de către o instanţă penală.

În acest context, Curtea, constatând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei B., a respins acţiunea civilă precizată, continuată de succesorii acesteia, C. şi D., având ca obiect constatare simulaţie, revendicare imobiliară şi rectificare CF, iar în baza art. 55 raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului A..

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe intimaţii C. şi D. să plătească revizuentului A. suma de 40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimaţii C. şi D., în susţinerea căruia au invocat următoarele:

1. S-a reţinut greşit natura juridică a cererii de chemare în judecată, în sensul că reclamanta B. ar fi exercitat o acţiune de drept comun, prin promovarea unei acţiuni directe în constatarea simulaţiei, revendicare imobiliară şi rectificare CF, şi nu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu toate că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă în mod clar că reclamanta a atacat refuzul unităţii deţinătoare, notificată în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a retroceda imobilul din litigiu (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Caracterizarea naturii juridice a cererii de chemare în judecară formulată de reclamanta B. ca fiind o contestaţie împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a retroceda imobilul indicat în notificare rezultă şi din considerentele Deciziilor nr. 4676 din 20 iunie 2012 şi nr. 3494 din 20 iunie 2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. secţia I Civilă, în care s-a arătat în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, că reclamanta a respectat procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitând instituţiilor abilitate acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul special de reparaţie pentru bunul preluat abuziv de stat, iar aceasta înseamnă că, solicitând acordarea beneficiului măsurilor reparatorii prevăzute de această lege şi justificând vocaţia sa la acordarea lor, reclamanta, care a înţeles să uzeze de dispoziţiile acestui act normativ, a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, pe care a continuat-o prin cererea dedusă judecăţii, etapă judiciară ce se înscrie în procedurile de restituire reglementate de aceeaşi lege.

2. S-au încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi art. 22 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 referitoare la pierderea dreptului de a obţine retrocedarea de către succesibilii care nu au formulat notificările în termenul legal şi la obţinerea de către autorul notificării în exclusivitate a tuturor imobilelor indicate în aceasta, în cazul în care alte persoane cu vocaţie la acea succesiune nu au formulat notificările de retrocedare, precum şi prevederile Capitolului 2, punctul 4.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privitoare la dreptul moştenitorilor persoanei deposedate în mod abuziv de statul comunist, care nu mai trăia la data adoptării acestei legi, de a-şi dovedi calitatea de moştenitor prin anexarea la notificare a actelor de stare civilă prin care se dovedea rudenia lor cu persoana decedată (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

La Dosarul nr. x/2004 Tribunalului Arad, secţia civilă şi la Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă se află o copie a notificării trimise Prefecturii Arad de succesibila B., prin executorul judecătoresc, în care a menţionat anexarea înscrisurilor în dovedirea calităţii sale de moştenitoare, înscrisuri care erau actele de stare civilă,certificatul de calitate de moştenitor emiţându-se ulterior, la data de 31 ianuarie 2003 - acte care fac parte din dosarul cauzei, deoarece dovedesc îndeplinirea condiţiei legale prealabile înregistrării cererii chemare în judecată, pe care instanţa le putea solicita şi de la prefectură.

3. Au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (4) din C. proc. civ. privitoare la obligaţia instanţei de a pune în discuţie natura acţiunii de retrocedare imobiliară înaintată de reclamanta B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, pe care le-a ridicat din oficiu (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Dacă instanţa le-ar fi pus în discuţie, ar fi prezentat argumentele prin care demonstrau că acţiunea se încadra în categoria contestaţiilor care se puteau formula împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a da curs notificării primită conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (în forma legii din acel moment) şi că în această situaţie, în ipoteza considerării ca fiind declarat fals certificatul de calitate de moştenitor, se impunea să se ţină seama de prevederile din Cap. 2 pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora dovada calităţii de moştenitor a titularului notificării se putea face şi numai cu acte de stare civilă.

4. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub dublu aspect.

4.1. S-a luat în considerare certificatul de calitate nr. x/2003 emis de BNP H. din Arad, ca factor determinat în pronunţarea deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009, deşi acesta nu îndeplineşte cerinţele legale de a fi declarat fals prin hotărâre judecătorească şi de a fi de natură să conducă în mod direct la schimbarea soluţiei din Decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009.

- în cazul Sentinţei penale nr. 203/PI/2016 a Curţii de Apel Timişoara. secţia penală, prin care s-au respins plângerile împotriva ordonanţei de clasare, ceea ce se impune cu forţa unei hotărâri judecătoreşti este dispozitivul acesteia, nu considerentele ei, iar în dispozitivul acestei sentinţe penale se menţionează doar respingerea plângerilor împotriva acelei ordonanţe, nu şi declararea ca false a înscrisurilor întocmite de către notarul public în dosarele în care a emis acel certificat de calitate de moştenitor.

Instanţa care a pronunţat Sentinţa penală nr. 203/PI/2016 şi-a depăşit atribuţiunile atunci când s-a pronunţat în fond asupra faptei de falsificare a Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003, mai cu seamă că judecând în procedura prevăzută pentru camera preliminară, avea obligaţia să se pronunţe numai asupra aspectelor de legalitate ale ordonanţei atacate cu plângere, aşa cum se prevede în art. 342 C. proc. pen..., statuările din această sentinţă cu privire la săvârşirea faptei de falsificare a certificatului fiind neavenite şi considerate, deci, ca inexistente.

Nici încheierea nr. 415/2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care s-a dispus desfiinţarea Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003 şi nici Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curţi, secţia penală, prin care s-a confirmat încheierea Curţii de Apel Timişoara, nu au constatat falsul certificatului, ci prin ele s-a dispus desfiinţarea certificatului, pentru motive survenite după 11 ani de la emiterea lui.

Era necesar să se respecte condiţia legală ca înscrisurile doveditoare să conţină declararea falsului, nu să se indice denumirea de către instanţă în alţi termeni, ai înlăturării efectelor unui înscris (cum ar fi desfiinţare, înlăturare, respingere), deoarece, pe de-o parte, normele de procedură sunt de strictă interpretare şi nu este admisibilă înlocuirea unor termeni ai textelor legale cu alţii asemănători, iar pe de altă parte, diferenţele de terminologie pot constitui expresia reglementării de către legiuitor a unor efecte diferite ale acelui înscris.

- desfiinţarea Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003 este irelevantă pentru soluţionarea cererii de revizuire, deoarece decizia s-a dat nu pe temeiul certificatului, ci pe cel al calităţii succesibilei B. de moştenitoare legală a defunctei E., născută O..

Desfiinţarea Certificatului de calitate succesorală nr. 5/2003 nu conduce la întreruperea transmisiunilor succesorale la defuncta E. născută O. până la succesibila B., deoarece legăturile de rudenie dintre succesibila B. şi defunctă sunt obiective, ele există indiferent dacă cineva la recunoaşte sau le contestă, ori dacă în privinţa lor s-a emis sau nu un certificat constatator, iar succesibila B. a fost repusă în termenul de acceptare a acelei succesiuni, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin formularea cererii de retrocedare a imobilelor foste ale proprietarei decedate, E. născută O.

Faptul că succesibila B. a găsit de cuviinţă să obţină şi un certificat de calitate de moştenitoare după defuncta E. născută O. a constituit un exces de probare a relaţiei sale de rudenie cu fosta proprietară decedată.

Potrivit Capitolului 2, punctul 4.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovada calităţii de moştenitor a solicitantului după persoana de la care imobilul fusese preluat în mod abuziv se putea face atât cu acte de stare civilă, cât şi cu certificatul de calitate de moştenitor.

Pentru retrocedarea solicitată de succesibila B., continuată după decesul acesteia, au fost folosite ambele dovezi, prin anexarea la notificare a actelor de stare civilă şi depunerea ulterioară în dosarul de judecată a Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003.

La dosar existau actele de stare civilă, astfel că pentru schimbarea de către instanţa de revizuire a soluţiei cuprinse în Decizia civilă nr. 91/2009 ar trebui să fie înlăturată de către această instanţă şi dovedirea cu acte ce stare civilă a calităţii de moştenitoare a succesibilei B. după persoana de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv, Legea nr. 10/2001 recunoscându-le în mod expres şi actelor de stare civilă puterea doveditoare a acelei calităţi.

Această condiţie presupune aptitudinea înscrisului de a conduce în mod direct la schimbarea soluţiei de fond, or, în prezenta cauză, desfiinţarea certificatului a condus la pierderea calităţii de a solicita retrocedarea, dispunându-se schimbarea soluţiei de fond pe temeiul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

4.2. A fost motivat contradictoriu temeiul dreptului succesibilei B. de a primi moştenirea după defuncta E., născută O.

Se reţine că Înalta Curte secţia penală, prin Încheierea nr. 603/2017, prin care a fost confirmată încheierea nr. 415/2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, " a validat" testamentul pretins lăsat de fosta proprietară a imobilului din litigiu, prin care i s-ar fi lăsat autoarei succesibilei B. cota parte de 1/14 din averea ei.

Prin urmare, instanţa îi recunoaşte autoarei succesibilei B. calitatea de moştenitoare testamentară după defuncta E. născută O., dar îi respinge dreptul de a fi exercitat acţiunea de retrocedare şi în această calitate, cu motivarea că regula prevăzută în Cap. 2, pct. 4.2. din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 10/2001, constând în posibilitatea autorului notificării de a-şi dovedi calitatea succesorală doar prin prezentarea actelor de stare civilă, nu i se aplică succesibilei B. nici în calitatea ei de moştenitoare testamentară, din cauza faptului că retrocedarea a fost solicitată printr-o acţiune civilă de drept comun, în judecarea căreia nu ar fi aplicabile şi prevederile Legii nr. 10/2001.

Motivarea neaplicării Legii nr. 10/2001 chiar şi în cazul recunoaşterii calităţi de moştenitoare testamentară a succesibilei B. intră în contradicţie cu susţinerea în sensul că acţiunea exercitată de succesibila B. ar fi o acţiune mixtă, deci o acţiune care s-ar fi întemeiat atât pe norme ale C. civ., cât şi pe dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, ipoteză în care ar fi trebuit ca instanţa să nu respingă incidenţa în cauză a prevederilor din Regulamentul de aplicare a acestei legi.

Văzând nelegalităţile autorităţilor, au obţinut certificatul notarial din 18 noiembrie 2017 emis de Biroul de Avocatură şi Notariat P. din Tiberias-Israel, autentificat sub nr. x din 19 noiembrie 2017, care este însoţit de apostila emisă la data de 19 noiembrie 2017 de Tribunalul ds. Q., prin care se constată calitatea succesibilei B. de moştenitoare legală a succesiunii răposatei E.

Acest certificat înlocuieşte certificatul nr. 5 din 31 ianuarie 2003, desfiinţat de instanţele penale din România, îndeplinind aceeaşi funcţie a dovedirii calităţii de moştenitoare legală a succesibilei B. după defuncta E. născ. O., probă nouă care contribuie în mod hotărâtor la justificarea deplină a calităţii.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte, cu majoritate, constată că recursul este fondat, în parte.

1. Criticile de recurs ce vizează modul de soluţionare a cererii de revizuire şi care se impun a fi analizate cu prioritate, sunt nefondate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (nu ale art. 304 pct. 7).

Diferenţa de terminologie dintre sancţiunea aplicată în procesul penal şi cea impusă prin dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., care reglementează motivul de revizuire admis în cauză, nu are relevanţă în condiţiile în care efectele acestora sunt aceleaşi, esenţială fiind sancţiunea care afectează valabilitatea actului - cu privire la una dintre hotărâri, care nu a fost singura la care s-a făcut referire şi căreia nu i s-a dat relevanţa primordială, prezenta instanţă neavând oricum competenţa a se pronunţa, văzând criticile formulate.

Mai mult, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se înţelege nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.

Instanţa de revizuire a constatat caracterul determinant al înscrisului desfiinţat în procesul penal, reţinând că hotărârea s-a dat în dat în baza acestuia, în raport cu considerentele hotărârilor şi de faptul că justificarea calităţii procesuale active a reclamantei B. s-a făcut exclusiv cu Certificatul de calitate de moştenitor nr. 5/2003 - în primul paragraf al acţiunii introductive, reclamanta B. a susţinut că are "calitate de moştenitoare legală a surorii bunicii mele, E., conform Certificatului de moştenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad", acest act fiind singurul document ataşat cererii de judecată, pentru justificarea/dovedirea calităţii procesuale active, iar în dosarul tribunalului şi în cele care s-au constituit ulterior în apel, respectiv recurs, reclamanta, urmată de reclamanţii I., nu au exhibat alte documente prin care să dovedească această calitate, nefiind prezentate în instanţă acte de stare civilă, ci exclusiv certificatul de calitate de moştenitor.

În condiţiile în care partea reclamantă a justificat calitatea de moştenitor a fostului proprietar, îndreptăţirea de a formula acţiunea, cu un certificat de calitate de moştenitor şi, drept consecinţă, instanţa nu a mai verificat pe baza actelor de stare civilă calitatea reclamată în cauză, chiar dacă acestea au fost ataşate notificării (cum se susţine în cauză) şi care oricum nu îi erau la dispoziţie, în mod corect s-a constatat caracterul determinant al acestui act - potrivit art. 4.2, Capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (2) din lege referitor la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar, iar în cazul în care se depune certificat de calitate emis de un notar public, potrivit legii, se va soluţiona notificarea şi pe baza acestuia.

Caracterul determinant al înscrisului, din perspectiva art. 322 pct. 4 C. proc. civ., nu este contrazis de hotărârea/soluţia pronunţată de instanţă în rejudecarea fondului cauzei, aceasta confirmând neîndreptăţirea reclamantei iniţiale în formularea cererii în calitatea reclamată, astfel cum s-a reţinut aceasta a fi invocată şi dovedită pe parcursul derulării litigiului de fond, anterior formulării cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte lipsa caracterul determinant al certificatului de calitate, recurenţii au susţinut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1797/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin această decizie s-a soluţionat însă o cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 6166/20 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. secţia I civilă într-un alt cadru procesual, în raport de care a fost apreciat caracterul determinant al înscrisului vizat de motivul de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, în soluţionarea cererii de revizuire, susţinută pe aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept ca în prezenta cauză, s-a reţinut că în cauza respectivă intimaţii I. au avut calitatea de intervenienţi accesorii, nu au invocat un drept propriu, iar prin decizia de recurs atacată pe calea revizuirii, aceştia nu au obţinut niciun drept propriu, iar pe de altă parte, înscrisul în cauză nu a constituit motivul de admitere a recursurilor şi nu a influenţat în vreun fel analizarea de către instanţa de recurs a calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, de vreme ce s-a constatat că antecesorul acestuia a devenit proprietar în baza unui act simulat şi că, astfel, A. nu poate dobândi un bun cu privire la care antecesorul să nu mai era proprietar, după cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 91 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Curte de Apel Timişoara. secţia civilă.

2. Recursul este fondat, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, în considerarea şi în limitele argumentelor ce succed.

2.1. Recurenţii reclamă greşita calificare a naturii juridice a cererii de chemare în judecată, susţinând că aceasta este o contestaţie întemeiată pe Legea nr. 10/2001, urmare refuzului unităţii deţinătoare de soluţionare a notificării autoarei sale, precum şi faptul că instanţa nu a pus în discuţie natura juridică a acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a autoarei lor - critici ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5 (nu şi pct. 8 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că este fondată critica în ceea ce priveşte capetele de cerere care conturează acţiunea în revendicare, în privinţa cărora sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cum s-a reţinut prin Decizia nr. 4676 din 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. secţia I civilă, ale cărei considerente au fost redate în Decizia nr. 3494 din 20 iunie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă şi care a avut ca obiect o contestaţie în anulare - recurenţii valorificând puterea de lucru judecat a dezlegărilor date, cu relevanţă în susţinerea criticii.

Astfel, în decizia menţionată s-a reţinut că reclamanta a respectat procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitând instituţiilor abilitate acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul special de reparaţie pentru bunul preluat abuziv de stat, iar aceasta înseamnă că, "solicitând acordarea beneficiului măsurilor reparatorii prevăzute de această lege şi justificând vocaţia sa la acordarea lor, reclamanta care a înţeles să uzeze de dispoziţiile acestui act normativ, a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, pe care a continuat-o prin cererea dedusă judecăţii, etapă judiciară ce se înscrie în procedurile de restituire reglementate de aceeaşi lege."

Modul de soluţionare a cererii nu conturează o sancţionare a lipsei calităţii procesuale active, ca o veritabilă excepţie necesar a fi pusă în discuţia părţilor, întrucât, dat fiind obiectul cauzei şi modul de revizuire reţinut, în cazul în speţă aceasta se circumscrie unei condiţii de fond a acţiunii, iar instanţa a făcut o calificare a naturii acţiunii, urmare propriei aprecieri a elementelor acesteia, fără a fi obligată a o pune în discuţia părţilor şi fără a atrage, din această perspectivă, aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2.2. În contextul juridic al cauzei, conturat şi în sensul mai sus arătat, s-a susţinut calitatea de moştenitor legal în aplicarea dispoziţiile Legii nr. 10/2001, caz în care poate fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din lege, care prevăd că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care au urmat procedura legală profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, coroborat cu art. 22 alin. final, care prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Date fiind limitele de judecată a cererii de revizuire cu care a fost sesizată, instanţa s-a pronunţat exclusiv pe calitatea de unic moştenitor legal a autoarei recurenţilor, susţinută în cauză, cu consecinţe directe asupra întregii acţiuni, ceea ce înseamnă că, în ipoteza reconfirmării calităţii cu privire la imobilul în cauză, modul de soluţionare a tuturor celorlalte cereri/chestiuni de fapt şi drept rămâne în puterea de lucru judecat şi nu mai poate fi repus în discuţie (respectiv, în limitele conferite de cota de moştenire legală, într-o astfel de ipoteză).

Instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada printr-un certificat de moştenitor sau de calitate valabil şi nici prin acte de stare civilă contemporane cu datele la care s-a soluţionat dosarul de fond/acte existente în dosar în etapele procesuale de soluţionare a fondului, care să releve calitatea de unică moştenitoare a fostei proprietare tabulare E. cu privire la imobilul situat în Arad, str. x, iar o astfel de dovadă este imposibil de produs pentru reclamanta B. câtă vreme instanţa penală a statuat în mod definitiv prin Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că a existat un testament valabil, redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moştenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi şi fratelui acesteia, M.

Acesta a fost contextul, a mai reţinut instanţa, în care instanţa penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moştenitor legal al doamnei B..

Limitele în care s-a pronunţat instanţa penală, care a sancţionat înserarea în certificatul desfiinţat a calităţii de unic moştenitor, cu titlu legal, pentru autoarea recurenţilor, în condiţiile existenţei unui testament lăsat de defuncta de pe urma căreia a fost emis actul notarial, sunt date de considerentele încheierii reţinută de instanţă, în care s-a arătat că nu prezintă relevanţă în cauză motivul de contestaţie referitor la faptul că nu constituie un fapt ilicit neindicarea de către persoana care solicită eliberarea unui certificat de moştenitor a faptului că mai există alţi moştenitori, legali sau testamentari, întrucât aceştia au la dispoziţie acţiunea în petiţie în ereditate exercitată la instanţa civilă, cu motivarea că obiectul procedurii pendinte îl constituie cererea de desfiinţare a înscrisurilor falsificate de notar, iar "procedura succesorală, stabilirea moştenitorilor defunctei E. şi a bunurilor acesteia, respectiv a cotei părţi ce li s-ar cuveni fiecăruia dintre aceştia şi drepturile succesorale ale acestora exced procedurii pendinte, stabilite în condiţiile art. 5491 din C. proc. pen..".

În condiţiile în care în cauză s-a reclamat o moştenire legală deschisă în temeiul Legii nr. 10/2001, iar certificatul de calitate care o susţinea a fost desfiinţat cu menţiunea existenţei unui act de ultimă voinţă al fostei proprietare din anul 1955, se impunea a se verifica dacă imobilul în litigiu intră în masa succesorală cu privire la care fostul proprietar a dispus prin testament sau dacă acesta a fost exclus, aflându-se astfel într-un caz particular - în care se invocă beneficiul dispoziţiilor unei legi speciale, intervenită ulterior testamentului, în aplicarea cărora partea se prevalează de dispoziţiile art. 4 alin. (3), potrivit cărora, succesibilii care după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.

În acest context, se observă că recurenţii au reclamat drepturi ale unui moştenitor legal, excluzând astfel bunul de sub puterea clauzelor testamentare, în vreme ce intimatul revizuent susţine că prin art. 8 al testamentului imobilul ce face obiectul litigiului a fost exclus de către testatoare de la revendicare, pe motiv că în timpul regimului hitlerist l-a vândut numitului G., antecesorul său.

În ipoteza în care voinţa testatoarei a fost în sensul excluderii imobilului de sub regimul testamentului, era necesar a se verifica dacă se confirmă calitatea de moştenitor legal a autoarei recurenţilor de pe urma fostei proprietare tabulare E., de care aceasta s-a prevalat invocând beneficiul Legii nr. 10/2001, în condiţiile probatorii ale acestei legi şi ale normelor de aplicare, iar sub acest aspect, instanţa nu era ţinută de existenţa deja în dosarul de fond soluţionat prin decizia revizuită a actelor de stare civilă sau de o dată contemporană a acestora cu datele la care s-a soluţionat dosarul cu fond, cum a reţinut.

Prin urmare, dat fiind că instanţa a constatat că reclamanta iniţială s-a prevalat în susţinerea acţiunii exclusiv de un certificat de calitate de moştenitor, act ce a fost desfiinţat ulterior soluţionării irevocabile a dosarului de fond, iar noua situaţie juridică a susţinut şi fundamentat cererea de revizuire admisă prin decizia recurată în prezentul dosar, trebuia să se verifice, subsecvent calificării moştenirii, actele de stare civilă, a căror relevanţă juridică a fost recunoscută, acte ce s-au reţinut a fi prezentate cu ocazia judecării cererii de revizuire şi să li se dea posibilitatea recurenţilor să administreze probele necesare - relevante în acest sens, din perspectiva cererii în revendicare, fiind dispoziţiile art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, mai sus detaliate.

Aceasta deoarece, pentru situaţia invocării faptului că materialul probator care a stat la baza pronunţării hotărârii este fals, instanţa constată admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, iar apoi procedează la administrarea de probe noi.

Consecinţa directă a modului de soluţionare a cauzei, relativ la care s-au detaliat mai sus argumentele care îl infirmă şi care au subliniat linia de analiză, a fost sancţionarea de către instanţă şi a lipsei unanimităţii în formularea acţiunii.

A impune regula unanimităţii pentru formularea acţiunii (cu efectul readucerii bunului sub regimul Legii nr. 10/2001) lasă fără consecinţe juridice notificarea (continuată prin prezenta procedură în faţa instanţei), relativ la care recurenţii susţin că autoarea lor este singura persoană care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitor legal, valorificând dispoziţiile art. 4 alin. (4) coroborat cu art. 22 alin. final din această lege.

Cu atât mai mult, dacă mai sunt moştenitori care nu au formulat notificare cu privire la imobil în temeiul legii speciale, în privinţa acestora s-ar putea pune şi problema interesului, acţiunea în constatarea simulaţiei având menirea de a readuce imobilul sub regimul Legii nr. 10/201 şi de a li se da astfel posibilitatea persoanelor îndreptăţite, care au urmat totuşi procedura legală, să beneficieze de măsurile reparatorii.

Inclusiv în ipoteza în care mai sunt moştenitori care au formulat notificare, este relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-au conturat elementele de analiză în context şi în aplicarea căreia se subliniază că a impune regula unanimităţii poate reprezenta o sarcină disproporţionată de natură a rupe justul echilibru dintre, pe de o parte, preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moştenitorilor şi, pe de altă parte, dreptul reclamantului de acces la o instanţă pentru a-şi revendica cotele părţi din bunul indiviz, aceasta reprezentând un obstacol insurmontabil pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunurilor indivize (hotărârea în Cauza Lupaş şi alţii împotriva României).

Totodată, asupra regulii în discuţie s-a intervenit, oricum, semnificativ, în condiţiile în care în art. 63 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se prevede că dispoziţiile art. 643 alin. (1) şi (2) din C. civ. se aplică şi în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a C. civ. - art. 643 C. civ. prevăzând că " (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. (2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari."

În justificarea calităţii de moştenitor legal, prin cererea de recurs s-a invocat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 718/R din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad, prin care s-a reţinut că "defuncta B., nepoată de soră a defunctei E., predecedată, vine la moştenirea acesteia prin reprezentare, în linie colaterală reprezentarea fiind admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 666, raportat la art. 664 şi 664 Cod. civil." În corelaţie cu această decizie, s-a mai invocat şi Decizia nr. 20 din 6 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă, cu privire la care recurenţii au revenit ulterior.

Cum a susţinut intimatul revizuent, această decizie a fost pronunţată în contradictoriu cu alte persoane, în temeiul Legii nr. 18/1991, impunându-se numai părţilor din cauza respectivă ca o prezumţie irefragabilă de adevăr şi nu terţilor, cum este în speţă, care nu sunt ţinuţi de aceasta, putând să conteste valoarea lucrului judecat şi să respingă constatările anterioare care le sunt opuse - din punctul acestora de vedere, hotărârea având sub aspect probatoriu valoarea unei prezumţii, supusă dovezii contrare.

2.3. Pentru ipoteza infirmării moştenirii legale, respectiv în care voinţa testatoarei a fost în sensul includerii imobilului sub regimul testamentului, instanţa a reţinut deja o eventuală calitate de moştenitoare testamentară a autoarei recurenţilor, fără să procedeze la cercetarea cauzei şi din această perspectivă, relevantă în cadrul procesual al dosarului de fond, făcând aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (nu ale art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În soluţionarea cererii în acest context, sunt aplicabile considerentele anterioare, inclusiv din perspectiva puterii de lucru judecat (generată de cadrul procesual al cauzei), în mod corespunzător, cu sublinierea faptului că art. 4 alin. (4) (coroborat cu art. 22 alin. final), spre deosebire de moştenirea legală, operează în raport cu coerezii care ar fi putut pretinde drepturi succesorale, însă numai în limita cotei succesorale la care putea pretinde drepturi autoarea recurenţilor, B..

Întrucât clarificarea aspectelor mai sus subliniate presupune aprecierea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt, activitate incompatibilă cu judecata în recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod şi, urmare admiterii recursului, va casa decizia şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, în limitele anterior fixate - care va avea în vedere şi probatoriul administrat în faţa prezentei instanţe, în contextul juridic al cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de intimaţii C. şi D. împotriva Deciziei nr. 200 din data de 23 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2018.

Motivarea opiniei separate formulate de jud. R.:

Apreciez că recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 200 din data de 23 noiembrie 2017 este nefondat şi trebuia respins în consecinţă, pentru considerentele ce urmează:

Sunt întru-totul de acord că, în cauză, sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., inclusiv condiţia caracterului determinant, în ceea ce priveşte Certificatul de moştenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad. În aceste condiţii, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a admis în principiu cererile de revizuire conexe.

Această constatare nu putea conduce, însă, la o altă soluţie în rejudecarea apelului decât cea adoptată prin decizia recurată, faţă de circumstanţele speţei şi de finalitatea recursului de faţă.

Este de necontestat că, în urma admiterii în principiu a revizuirii, se poate ajunge chiar la menţinerea situaţiei de fapt conturate prin decizia supusă revizuirii, dar atare rezultat este posibil doar în urma administrării de probe noi, în completarea celor vechi. În absenţa unor probe noi, nu este posibilă păstrarea situaţiei de fapt, cât timp a fost înlăturat un înscris considerat determinant pentru adoptarea soluţiei.

În măsura în care s-ar aprecia că probele iniţial administrate, independent de respectivul înscris, conduceau la aceeaşi soluţie, ar însemna că înscrisul nu a avut un caracter determinant, din moment ce lipsa acestuia din ansamblul probator nu ar fi afectat situaţia de fapt.

În cauză, recurenţii nu au înţeles să administreze probe noi în legătură cu situaţia de fapt ce urma a fi stabilită după admiterea cererii de revizuire. Dimpotrivă, au susţinut - inclusiv prin motivele de recurs - că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât actele de stare civilă ce se regăseau deja la dosar dovedesc statutul autoarei lor, B., de persoană îndreptăţită la restituirea întregului imobil, văzându-se dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi ţinându-se cont de faptul că autoarea lor este singura persoană care a formulat notificare.

Aşadar, prin apărările formulate, recurenţii au intenţionat să demonstreze că certificatul de moştenitor - prin care s-a constatat calitatea autoarei B. de unic succesor de pe urma proprietarei iniţiale a imobilului, E. -, nu a fost determinant în soluţionarea cauzei, faţă de celelalte înscrisuri administrate în cauza finalizată prin decizia de apel supusă revizuirii, nefiind întrunite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.

Subliniez că recurenţii nu au invocat calitatea autoarei lor de moştenitor testamentar de pe urma pretinsului proprietar al imobilului în litigiu, ci exclusiv calitatea de moştenitor legal, astfel cum s-a arătat anterior, tinzând la reaprecierea probelor deja administrate. Recurenţii nu au intenţionat să folosească Încheierea nr. 603/2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie drept mijloc de probă pentru dovedirea calităţii autoarei lor de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, hotărârea penală prin care s-a constatat inserarea în Certificatul de moştenitor nr. x din 31 martie 2003 a unor date necorespunzătoare adevărului a fost invocată doar de către revizuent, cu finalitatea înlăturării certificatului de moştenitor, ca înscris determinant în adoptarea Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.

În acest context trebuie apreciată, în opinia mea, valorificarea, prin decizia recurată, a încheierii penale nr. 603/2017, în raport de care instanţa de apel a admis cererea de revizuire, pornind de la premisa caracterului determinant al înscrisului. Nu are, astfel, relevanţă împrejurarea că instanţa de apel a făcut referire şi la considerentele hotărârii penale referitoare la testament, cât timp revizuentul s-a referit la anumite efecte ale hotărârii penale în prezenta cauză, iar recurenţii au urmărit doar înlăturarea acestor efecte.

În aceste condiţii, absenţa probelor noi în revizuire referitoare la calitatea autoarei recurenţilor de persoană îndreptăţită împiedica menţinerea situaţiei de fapt, astfel încât, în mod corect, prin decizia recurată s-a considerat că înlăturarea înscrisului determinant conduce la schimbarea soluţiei adoptate, respectiv la respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta B. şi continuată de recurenţii C. şi D.

În acelaşi timp, precizez că sunt de acord cu admiterea criticii din motivarea recursului în ceea ce priveşte capetele de cerere care conturează acţiunea în revendicare, în sensul că sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, pentru considerentele expuse în motivarea soluţiei adoptate în majoritate.

Cu toate acestea, aceste capete de cerere nu epuizează acţiunea dedusă judecăţii, deoarece reclamanta B. a învestit instanţa de judecată şi cu cererea în constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare din data de 25 martie 1941, prin care E. a înstrăinat imobilul în litigiu, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, din data de 8 martie 1943.

Întrucât la data trecerii abuzive a imobilului în proprietatea statului imobilul nu mai figura în proprietatea lui E., ci a cumpărătorului din 1943, ca urmare a actelor de înstrăinare succesive - autorul revizuentului din cauză având calitatea de proprietar tabular -, soarta juridică a revendicării formulate de reclamanta ce depusese notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 depindea în mod esenţial de soluţionarea cererii în constatarea simulaţiei contractelor succesive de vânzare - cumpărare. Eventuala respingere a acestei cereri ar fi condus la respingerea de plano a cererii în revendicare, lăsând fără vreo eficienţă notificarea formulată pe temeiul Legii nr. 10/2001.

Cererea în constatarea simulaţiei nu este o acţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi se soluţionează potrivit normelor de drept comun, inclusiv în ceea ce priveşte dovada calităţii procesuale active, respectiv a calităţii de succesori a reclamantului de pe urma lui E., vânzătorul din primul contract de vânzare - cumpărare.

Prin cererea de revizuire formulată în cauză, s-a arătat tocmai faptul că Certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 31 martie 2003 este înscrisul prin care s-a justificat calitatea procesuală activă a reclamantei B. în promovarea acţiunii în declararea simulaţiei.

Aşadar, este relevant că revizuentul, pe de o parte, a invocat caracterul determinant al înscrisului pentru soluţionarea, în primul rând, a acţiunii în declararea simulaţiei, iar, pe de altă parte, s-a referit chiar la calitatea procesuală activă, instanţa de apel raportându-se, în mod corect, la obiectul cauzei şi la motivele revizuirii.

Or, dovada calităţii procesuale active în acţiunea de drept comun nu poate consta în acte de stare civilă, care atestă doar eventuala vocaţie la succesiune, dată fiind relaţia de rudenie în gradul prevăzut de lege, nu şi calitatea efectivă de moştenitor. Ar fi trebuit înfăţişat chiar certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, emis în condiţiile art. 116 sau 117 din Legea nr. 36/1995 de pe urma vânzătorului din actul juridic a cărui simulaţie se solicită a fi constatată, ce produce efectele prevăzute de art. 120 alin. (1) din lege, respectiv dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească. Desigur, calitatea de moştenitor s-ar fi putut dovedi printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză în care să fi avut loc dezbaterea succesorală sau, în condiţiile în care E. a decedat în Israel, un act juridic întocmit potrivit legii străine, din care să reiasă calitatea de moştenitor a reclamantei B., şi care să producă efecte juridice în România.

Ca urmare a desfiinţării cu efect retroactiv a Certificatului de calitate de moştenitor nr. x din 31 martie 2003, prin Încheierea penală nr. 415 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, menţinută prin Încheierea penală nr. 603/2017, recurenţii ar fi trebuit să înfăţişeze, aşadar, un alt act succesoral notarial echivalent ori vreunul dintre actele menţionate anterior. Or, recurenţii nu au depus vreun astfel de înscris în cursul judecării cererii de revizuire, astfel încât nu se poate reproşa instanţei de apel constatarea nedovedirii calităţii de moştenitor de pe urma vânzătorului în cererea în constatarea simulaţiei.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamanta B. a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din această lege, cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.

Efectele pe care Legea nr. 10/2001 le dă notificării nu pot fi extinse dincolo de scopul pentru care norma particulară a fost instituită, acela de acceptare a succesiunii, în sensul că notificarea ar reprezenta însăşi dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar. De altfel, chiar în condiţiile Legii nr. 10/2001, această dovadă se face prin alte înscrisuri, respectiv cele indicate în art. 23 din lege şi explicitate prin normele metodologice de aplicare a legii, aspect care asigură caracterul derogator de la dreptul comun al Legii nr. 10/2001.

Nefiind, însă, aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în privinţa cererii în constatarea simulaţiei, astfel cum s-a arătat anterior, în absenţa dovezilor referitoare la calitatea procesuală activă, în mod corect, instanţa de apel a considerat că această cerere trebuie respinsă, cu consecinţa respingerii şi a capetelor de cerere care conturează acţiunea în revendicare.

Procesat de GGC - LM