Land restitution claim misclassified as common-law vindication: violation of principle of disposability and special reparation law jurisdiction

Prin acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală a Municipiului Topliţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov - AJFP Harghita, Consiliul Local Topliţa şi Municipiul Topliţa prin primar, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Topliţa, s-a solicitat următoarele:

1. Să se constate, că terenul intravilan situat în municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român;

2. Obligarea pârâţilor la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului descris la punctul 1 şi la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

3. Obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a privării de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

4. Obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

5. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480, art. 481, C. civ., art. 112, C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

La termenul de judecată din data de 19.10.2010, reclamantul a depus la dosarul cauzei, precizare la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată, alături de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Harghita, pe Municipiul Topliţa, şi nu pe Comisia Locală a Municipiului Topliţa, cum a indicat, în mod eronat, în cererea introductivă. De asemenea a arătat, că acţiunea pe care a promovat-o este o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 şi 481 C. civ.

La data de 01.02.2011, reclamantul a mai depus la dosarul cauzei o precizare la acţiune, prin care a precizat capetele cererii de chemare în judecată, sens în care a solicitat următoarele:

- Să se constate că terenul intravilan situat în municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român;

- Obligarea pârâţilor la restituirea, în natură şi în starea în care se afla în momentul preluării, a terenului intravilan descris la punctul 1, iar, în subsidiar, în situaţia în care restituirea terenului nu este posibilă în condiţiile în care a fost cerută, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului descris la punctul 1 şi la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

- Obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionale de acest proces, pentru motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituţia României, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin Sentinţa civilă nr. 366/08.03.2011 a Judecătoriei Topliţa s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Harghita.

S-a reţinut, în baza art. 159 alin. (4) C. proc. civ. că instanţa nu este competentă deoarece, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., valoarea imobilului şi despăgubirile solicitate fiind de peste 500.000 RON.

În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei, Tribunalul Harghita, a constatat prin Încheierea nr. 7/27.03.2012, că este competent material şi teritorial să judece acţiunea, raportându-se la valoarea imobilului al cărui retrocedare se solicită.

Prin Sentinţa civilă nr. 1791 din 21.12.2016 a Tribunalului Harghita, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 s-au respins excepţiile netimbrării, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Topliţa şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Municipiul Topliţa.

Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa şi s-a constatat că terenul intravilan situat în municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp. a fost preluat abuziv de către Statul Român şi a obligat pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa la restituirea terenului, în natură, în favoarea reclamantului.

De asemenea, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Topliţa, ca neîntemeiată, precum şi celelalte capete de cerere formulate de reclamant şi a obligat pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Topliţa şi pârâtul Municipiul Topliţa, în solidar, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 13.240,50 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului este intentată în temeiul legilor speciale de reparaţie, motiv pentru care cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 42 din Legea nr. 1/2000.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, întemeiată pe motivul că cererea reclamantului, adresată Primăriei Topliţa, în baza Legii nr. 10/2001, este în curs de soluţionare, Tribunalul a reţinut că, în condiţiile în care antecesorii reclamantului au formulat cerere de reconstituire încă din anul 1991, şi, întrucât până în prezent nu s-a rezolvat această cerere, în mod concret, acţiunea intentată după 19 ani de la data depunerii cererii nu poate fi considerată prematură, motiv pentru care a respins excepţia.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinută pe considerentul că, potrivit Legii nr. 10/2001 se atacă în instanţă decizia/dispoziţia de respingere a cererilor de retrocedare, iar în ceea ce priveşte despăgubirile, acestea se stabilesc de către organele îndreptăţite, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi nu de către instanţa de judecată, Tribunalul a dispus respingerea acesteia, reţinând că, reclamantul este nemulţumit de soluţia organelor în drept de a rezolva cererea sa de retrocedare a terenului de mai bine de 26 ani până în prezent, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat din partea acestor autorităţi.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al Municipiului Topliţa a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor pentru terenul neretrocedat, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, aprobarea bugetului local este în sarcina consiliului local, ca organ deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale.

Pe fond, Tribunalul a reţinut că, terenul intravilan situat în Municipiul Topliţa, Postata Zencani, intabulat în CF nr. x a localităţii Topliţa, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp. a constituit proprietatea tabulară a numitei B., antecesoarea reclamantului (bunică), decedată la data de 05.04.2002, iar prin Adeverinţa nr. x/18.11.1991, eliberată de Primăria Topliţa - Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa, se atestă că, prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 46 din 31.07.1991, i s-a stabilit antecesorului reclamantului, C., dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă solicitată, în care este inclusă şi suprafaţa de teren ce face obiectul judecăţii.

În perioada care a urmat, având în vedere că cererea de retrocedare nu a fost soluţionată de autorităţi, bunica reclamantului, numita B. a formulat mai multe notificări adresate Primăriei Municipiului Topliţa (nr. 500/13.07.2001), Prefecturii Harghita (nr. 499/13.07.2001) şi S.C. D. S.A. Topliţa (nr. 501/13.07.2001), în temeiul Legii nr. 10/2001.

În cursul anului 2002 a decedat numita B., iar în anul 2005 a decedat şi C.

Demersurile pentru continuarea retrocedării imobilului au fost efectuate de mama reclamantului, numita E., iar prin Adresa nr. x/15.04.2008, aceasta a fost înştiinţată, de aceeaşi comisie, că terenul a cărui retrocedare se solicită nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece ar fi fost inclus în F. şi că dosarul aferent notificărilor a fost înaintat Comisiei locale Topliţa de aplicare a legilor fondului funciar.

Prima instanţă a constatat că, deşi cererea reclamantului a fost validată pentru despăgubiri prin Hotărârea nr. 7/2009 a Comisiei Judeţene Harghita, iar dosarul a fost trimis la ANRP, acesta a fost returnat, fără să fi fost soluţionat favorabil.

Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în baza legilor speciale de reparaţie cu privire la terenul din cauză.

De asemenea, a reţinut că sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, având în vedere că de mai bine de 26 ani demersurile justificate ale antecesorilor reclamantului în vederea restituirii terenului, precum şi demersurile continuate de reclamant, atât în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi în temeiul Legii nr. 247/2005, nu au fost nici până în prezent soluţionate favorabil.

Tribunalul a mai arătat că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ., care reglementează revendicarea imobiliară, ci legile speciale de reparaţie.

În consecinţă, a constatat că terenul în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Municipiul Topliţa, iar cererea reclamantului a fost trimisă spre soluţionare pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa.

Prin urmare, Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamant, şi în baza art. 8, art. 9, art. 11, art. 13 şi urm. din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, a constatat că, terenul intravilan situat în Municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp a fost preluat abuziv de către Statul Român, obligând pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa la restituirea terenului în natură în favoarea acestuia.

În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, în cuantum de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului, precum şi dobânzile legale aferente acestei sume, Tribunalul a arătat că acestea se pot acorda doar în condiţiile legii speciale de reparaţie, fiind stabilite de către organele îndreptăţite, cu respectarea legislaţiei în vigoare, respectiv Legea nr. 165/2013.

Referitor la despăgubirile, în cuantum de 150.000 RON solicitate de reclamant, pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, s-a reţinut că nu a fost dovedită întinderea prejudiciului efectiv, instanţa arătând că nu are repere la care să se raporteze.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, a fost respinsă, reţinând că terenul se află în patrimoniul municipiului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamantul şi pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa.

Prin Decizia nr. 340/A din data de 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa, prin primar, împotriva Sentinţei civile nr. 1791 din 21.12.2016, pronunţate de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2010. A fost anulată hotărârea atacată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare primei instanţe, Tribunalul Harghita.

Pentru a hotarî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală a Municipiului Topliţa şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să se constate că terenul intravilan situat în Municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 m.p. a fost preluat abuziv de Statul Român, obligarea pârâţilor la plata sumei de 586.000 RON +TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului menţionat, la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei, obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei.

Acţiunea fost întemeiată în drept, pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ulterior, reclamantul a depus o precizare a cererii sale, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată alături de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Topliţa, prin Primar, iar nu Comisia locală a Municipiului Topliţa, cum greşit s-a arătat în acţiune. În plus, reclamantul a subliniat faptul că acţiunea promovată este una în revendicare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 şi 481 din C. civ.

O nouă precizare de acţiune s-a făcut la data de 01.02.2011, reclamantul reformulând capetele de cerere, în sensul că a solicitat să se constate că terenul intravilan situat în municipiul Topliţa, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafaţă de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român, obligarea pârâţilor la restituirea, în natură şi în starea în care se afla în momentul preluării, a terenului intravilan descris la punctul 1, iar, în subsidiar, în situaţia în care restituirea terenului nu este posibilă în condiţiile în care a fost cerută, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului şi la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, şi a dobânzilor legale aferente acestei sume.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituţia României, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin Sentinţa civilă nr. 366/08.03.2011 a Judecătoriei Topliţa s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Topliţa prin primar, în favoarea Tribunalului Harghita, reţinând că valoarea imobilului şi a despăgubirilor solicitate depăşesc suma de 500.000 RON.

Tribunalul Harghita, şi-a constatat competenţa de soluţionare a cererii reclamantului prin încheierea din data de 10 aprilie 2012, reţinând că faţă de valoarea pretenţiilor, care sunt de peste 500.000 RON, sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.

Prin urmare, prin această încheiere interlocutorie instanţa a stabilit, având în vedere precizările reclamantului, că este învestită cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun şi că, potrivit valorii bunului revendicat, îi revine competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii.

Cu toate acestea, ulterior, în lipsa vreunei noi precizări a cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut prin încheierea din data de 28 mai 2013 ca sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 165/2013, prin raportare la prevederile art. 4 şi 16 din acest act normativ. Instanţa însă nu a lămurit la care lege specială de reparaţie dintre cele la care se referă actul normativ se raportează şi nici dacă va soluţiona cauza în baza unui alt temei legal decât cel indicat şi precizat de reclamant.

Instanţa a constatat că prin sentinţa pronunţată, Tribunalul a soluţionat cererea reclamantului prin raportare la alte temeiuri legale decât cele invocate prin cererea de chemare în judecată, instanţa arătând, prin hotărâre, că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 480 şi art. 481 din C. civ., ci legile speciale de reparaţie, concluzionând că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care a dispus, în temeiul prevederilor art. 8, art. 9, art. 11, art. 13 şi urm. din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul constatării preluării abuzive şi restituirii în natură pe vechiul amplasament. Or, constatarea preluării abuzive nu putea fi făcută în temeiul Legii nr. 18/1991, textele legale reţinute de prima instanţă priveau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Cu toate acestea, soluţionând excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi prematurităţii, instanţa s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, constatând că ceea ce reclamantul ar fi atacat în cauză este refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona cererea acestuia privind restituirea în natură a terenului. Curtea a constatat însă, că prin Dispoziţia nr. 478/2008 Primarul Municipiului Topliţa a dispus înaintarea dosarului aferent Notificărilor nr. x din 13.07.2001, nr. x din 13.07.2001 şi nr. x din 13.07.2001 formulate de B., Comisei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar -Topliţa, iar în încheierea din data de 11 octombrie 2011, Tribunalul Harghita a consemnat poziţia reclamantului, care a arătat că nu a atacat această dispoziţie, neurmând procedura reglementată de legea specială.

În concluzie, Curtea a constatat că, prin modalitatea în care prima instanţă a soluţionat acţiunea reclamantului este imposibil de efectuat controlul judiciar, în contextul în care instanţa nu a analizat cererea din perspectiva temeiul legal invocat şi precizat de reclamant, prin apărător ales, însă a analizat-o prin raportare la alte două acte normative diferite, respectiv, pe de o parte Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, Legea nr. 18/1991, dispunând restituirea în natură pe vechiul amplasament a unui teren ce face parte din domeniul public al Municipiului Topliţa, aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului. S-a menţionat în acest context şi faptul că, prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Harghita nr. 7 din 07.05.2009 s-a validat completarea Anexei nr. 23 poziţiile 1 - 11, iar la poziţia 8 figurează E. (antecesoarea reclamantului) cu suprafaţa de 1,6706 ha, propusă pentru acordarea de despăgubiri. Nici cu privire la această hotărâre nu s-a urmat procedura specială de contestare prevăzută de lege.

S-a arătat că, instanţa, în măsura în care a apreciat că temeiul legal al acţiunii este greşit, era obligată să clarifice dacă terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/19991 sau obiectul Legii nr. 10/2001 şi în mod consecvent să pună în discuţie încadrarea juridică legală şi corectă a cererii reclamantului, iar apoi să o soluţioneze făcând aplicarea dispoziţiilor legale incidente. Aceasta, întrucât cele două acte normative au obiect diferit de reglementare şi vizează proceduri speciale.

Mai mult, instanţa nu a respectat cadrul procesual stabilit de reclamant prin precizarea de acţiune din data de 19 octombrie 2010 şi reiterată în faţa Tribunalului Harghita la data de 31 mai 2012, conform menţiunilor din încheierea de la acea dată, şi a obligat Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Topliţa să restituie în natură terenul revendicat, deşi reclamantul precizase în mod expres că din eroare a chemat în judecată pe acest pârât şi că nu înţelege să se judece cu această comisie.

Astfel, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, soluţionând cererea reclamantului prin raportare la alte temeiuri legale decât cele invocate în mod expres de acesta şi ignorând cele statuate prin Încheierea interlocutorie din data de 10 aprilie 2012, a nesocotit cadrul procesual, ignorând faptul că reclamantul îşi precizase acţiunea cu privire la pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Topliţa.

Procedând în acest fel, Tribunalul a pronunţat o hotărâre ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, cele reţinute anterior echivalând cu necercetarea fondului.

Având în vedere că pârâţii Comisia locală şi Municipiul Topliţa au solicitat prin apelul promovat trimiterea cauzei pentru rejudecare şi observând că, în cauză, nu s-a mai dispus o asemene măsură anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 297 din C. proc. civ., Curtea a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare primei instanţe, Tribunalul Harghita.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa prin Primar.

În susţinerea recursului declarat de reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, recurentul reclamant a arătat că prin cererea introductivă şi prin cererile precizatoare acesteia a indicat ca temei legal dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că, în mod corect prima instanţă a analizat cauza pe dispoziţiile legii speciale.

A mai arătat că instanţa de fond nu a obligat doar pe Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Topliţa la restituirea terenului în litigiu, ci şi pe Municipiul Topliţa, respectând astfel, cadrul procesual stabilit de către reclamant.

În ceea ce priveşte constatările instanţei de apel cu privire la neatacarea Dispoziţiei nr. 478/2008 şi a Hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Harghita, prin care s-a validat completarea Anexei nr. 23 poziţiile l - II, s-au apreciat ca fiind eronate, întrucât nu s-a observat că aceste acte nu le-au fost comunicate.

În final, s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu poate face obiectul controlului judiciar deoarece nu a cercetat fondul cauzei.

Prin cererea de recurs, pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa prin primar, au susţinut că decizia pronunţată este nelegală, întrucât, acţiunea în revendicare este o cerere petitorie, iar competenţa aparţine Judecătoriei Topliţa indiferent de valoare.

Recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa prin primar vor fi respinse, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de reclamantul A., se constată că reclamantul susţine greşita reţinere a necercetării fondului, invocând trei aspecte şi anume: temeiul legal pe care a fost întemeiată acţiunea, cadrul procesual şi aprecierea greşită a instanţei de apel privind neatacarea Dispoziţiei nr. 478/2008 şi a Hotărârii nr. 7/2009 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita.

Cu privire la temeiul legal invocat de reclamant se constată că, iniţial, acţiunea introductivă fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Printr-o primă precizare, reclamantul a subliniat faptul că acţiunea promovată este una în revendicare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 şi 481 din C. civ., iar în ultima precizare făcută la data de 01.02.2011, reclamantul a indicat ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituţia României şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Precizarea de acţiune, în sensul indicării obiectului şi a temeiului de drept, chiar şi după prima zi de înfăţişare, are efectul învestirii instanţei în limitele stabilite de reclamant, potrivit principiului disponibilităţii, în condiţiile în care pârâţii nu s-au opus modificării sau precizării de acţiune.

Precizarea acţiunii în privinţa temeiului juridic, în sensul invocării dispoziţiilor de drept comun, are drept consecinţă că se consideră că temeiul juridic iniţial, care viza şi legile speciale de reparaţie, nu mai subzistă, fiind înlocuit cu noul temei juridic, în raport de care se impune a se analiza acţiunea formulată.

Or, tribunalul a soluţionat cererea reclamantului reţinând că sunt aplicabile legile speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 18/1990, şi nu dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ., prin urmare, nu a ţinut cont de precizarea făcută de reclamant asupra temeiului acţiunii, astfel că, în mod legal a considerat instanţa de apel că, prin modalitatea în care prima instanţă a soluţionat acţiunea reclamantului este imposibil de efectuat controlul judiciar, în contextul în care instanţa nu a analizat cererea din perspectiva temeiul legal invocat şi precizat de reclamant.

În plus, instanţa a reţinut incidenţa legislaţiei reparatorii în materia fondului funciar, deşi reclamantul a precizat expres că nu înţelege să se judece cu entitatea care are, potrivit acestei legislaţii speciale, atribuţia să soluţioneze o cerere de restituire sau despăgubiri pe acest temei.

Astfel, în privinţa cadrului procesual, se constată că, prin precizarea de acţiune din 19 octombrie 2010, reclamantul a arătat că înţelege să cheme în judecată pe Municipiul Topliţa, prin primar, în loc de Comisia Locală a Municipiului Topliţa, cum greşit a arătat în acţiune.

Or, instanţa de fond a pronunţat hotărârea în contradictoriu şi cu pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Topliţa pe care a obligat-o la restituirea terenului în natură în favoarea reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În această situaţie, în mod corect s-a reţinut că a fost încălcat principiul disponibilităţii, atât în privinţa temeiul legal, cât şi a cadrului procesual, ambele fiind stabilite de reclamant prin precizarea la acţiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În plus, în soluţionarea unora dintre excepţiile invocate de pârâţi, prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, generând dubii cu privire la temeiul juridic al acţiunii, care trebuie să fie unitar, neputând fi aplicate concomitent două legi speciale, una cu privire la excepţii, iar cealaltă cu privire la fondul litigiului.

Astfel, cum corect a reţinut instanţa de apel, dacă prima instanţă ar fi apreciat că temeiul de drept invocat de reclamant este greşit, ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor încadrarea juridică, urmând a se pronunţa în temeiul uneia sau alteia dintre cele două legi speciale de reparaţie care reglementează proceduri diferite şi implică atragerea în proces în calitate de pârâţi a unor entităţi diferite.

În ceea ce priveşte ultimul aspect invocat de reclamant prin recurs, acesta se referă la Dispoziţia nr. 478/2008 şi Hotărârea nr. 7 din 7 mai 2009 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita, în privinţa cărora se susţine că în mod greşit s-a reţinut că nu s-a urmat procedura specială prevăzută de lege.

Înalta Curte, constată că, prin Dispoziţia nr. 478/2008, Primarul Municipiului Topliţa a dispus înaintarea dosarului aferent notificărilor nr. x din 13.07.2001, nr. x din 13.07.2001 şi nr. x din 13.07.2001 formulate de B., Comisei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Topliţa.

Prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita nr. 7 din 07.05.2009 s-a validat completarea Anexei nr. 23 poziţiile 1 - 11, la poziţia 8 figurând E. (antecesoarea reclamantului) cu suprafaţa de 1,6706 ha, propusă pentru acordarea de despăgubiri.

În privinţa acestor înscrisuri, instanţa de apel a reţinut că nu s-a urmat procedura de contestare reglementată de legea specială, făcând această constatare în contextul referitor la aplicarea dispoziţiilor legale cauzei şi la respectarea cadrului procesual stabilit prin acţiunea precizată.

Deşi instanţa de apel nu a arătat în mod concret care ar fi consecinţa juridică pe care ar genera-o această constatare, situaţia reţinută vizează un aspect de fond al pricinii, deoarece neurmarea procedurilor de contestare prevăzute de legile speciale de reparaţie poate avea consecinţe juridice asupra soluţiei pe fond, în contextul în care, consecutiv lămuririi temeiului de drept al acţiunii, s-ar reţine că sunt incidente dispoziţiile vreuneia dintre legile speciale de reparaţie. Or, câtă vreme instanţa de apel a anulat hotărârea primei instanţe, în temeiul art. 297 C. proc. civ., reţinând că nu s-a cercetat fondul cauzei, aceasta nu mai putea face aprecieri referitoare la aspecte care influenţează soluţia pe fond.

Pe de altă parte, situaţia reţinută de instanţa de apel cu privire la necontestarea celor două hotărâri emise în temeiul legilor speciale de reparaţie nu constituie un argument care să sprijine soluţia din apel, fiind o chestiune colaterală, fără relevanţă în ansamblul motivării instanţei de apel, motiv pentru care critica recurentului pe acest aspect nu poate justifica o eventuală admitere a recursului, soluţia pronunţată în apel fiind corectă în raport cu celelalte argumente reţinute în decizia recurată.

Cu privire la recursul declarat de pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa prin Primar, se constată că este nefondată critica acestora cu privire la greşita trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, în raport de valoarea obiectului dedus judecăţii.

Nu se poate reţine că acţiunea în revendicare, care este o acţiune petitorie, nu este evaluabilă în bani. O acţiune petitorie este acea acţiune prin care se solicită instanţei să stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun.

Drepturile reale sunt drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora titularul lor îşi poate exercita atributele conferite de lege, nemijlocit, asupra bunului la care se referă.

Prin urmare acţiunea în revendicare prin care se valorifică un drept patrimonial este evaluabilă în bani, iar în funcţie de valoarea obiectului se stabileşte competenţa materială a instanţei.

În art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se prevede că tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b), în competenţa materială, ca primă instanţă, a tribunalului intră procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

În cauză, valoarea obiectului depăşeşte suma de 500.000 RON, astfel că, în mod legal s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă, la tribunal.

Având în vedere considerentele arătate, se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Topliţa şi Municipiul Topliţa prin Primar, împotriva Deciziei nr. 340/A din data de 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN