Revision request for conflict of judgments over natural restitution limits and res judicata in property nationalization cases

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă sub nr. x/2017, la data de 5 iulie 2017, A., B. şi C. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 103 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Invocând în drept art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii au susţinut că decizia nr. 103 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă este contrară deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, astfel că se impune anularea parţială a Deciziei civile nr. 103/C/2017, în sensul ca instanţa sa dispună restituirea în natură a suprafeţei de 265 mp teren retrocedabil şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 1/3 din imobilul construcţie şi teren, ce nu poate fi restituit în natură, situat în Eforie Sud, str. x bis.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenţii au arătat, în esenţă, următoarele:

Imobilul situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81bis, jud. Constanţa, a fost dobândit prin partaj succesoral de pe urma defunctului D., de către cei trei copii ai săi, în cote de 1/3, potrivit Sentinţei civile nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secţia a IV-a şi Deciziei civile nr. 415/1946 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, astfel:

- 1/3 din imobil i-a revenit lui E., al cărui unic fiu este F., pe care l-au moştenit revizuenţii din prezenta cauză, în calitate de soţie şi, respectiv, fii, potrivit Certificatului de moştenitor nr. x din 3 iulie 2007;

- 1/3 din imobil i-a revenit lui G., al cărui moştenitor este H., în temeiul certificatului de legatar universal nr. 48/2001;

- 1/3 din imobil i-a revenit lui D., ai cărui moştenitori sunt revizuenţii din prezenta cauză, respectiv A., B. şi C., potrivit Certificatului de moştenitor nr. x din 1 iulie 2013.

Imobilul a fost naţionalizat şi a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 501.

Toţi cei trei moştenitori, direct sau prin succesorii lor, au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru a solicita restituirea imobilului, autorul D. formulând Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001 şi Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001.

Restituirea parţială a imobilului situat în Eforie Sud, str. x bis a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, dosar în care H., moştenitorul lui G., a avut calitate de reclamant, solicitând cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, iar revizuenţii din prezenta cauză, moştenitori ai autoarei lor, E., au solicitat, la rândul lor, cota de 1/3 din acelaşi imobil.

Dosarul nr. x/2010 a fost soluţionat definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Prin decizia menţionată a fost restituită suprafaţa de teren de 265 mp, liber de construcţii, reprezentând cota de 1/3 teren liber de construcţii precum şi cota de 1/3 din construcţie şi teren ce nu poate fi restituit, ce i-a revenit lui H. de pe urma defunctului G., precum şi suprafaţa de teren de 265 mp liber de construcţii reprezentând cota de 1/3 teren liber de construcţii precum şi cota de 1/3 din construcţie şi teren ce nu poate fi restituit, ce i-a revenit familiei I., de pe urma defunctei E. şi F..

Nu a fost restituită cota de 1/3 ce îi revenea defunctului D., cotă care ar trebui să aibă aceeaşi compunere cu celelalte două cote de 1/3 menţionate.

Pentru restituirea acestei cote, revizuenţii din prezenta cauză, în calitate de moştenitori ai defunctului D., au formulat acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016

Dosarul nr. x/2016 a fost soluţionat definitiv prin Decizia nr. 103 C din 29 iunie 2017 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Revizuenţii au susţinut că această decizie este contrară Deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, întrucât una şi aceeaşi problemă litigioasă a primit două rezolvări opuse în condiţiile în care substratul juridic este identic.

Astfel, deşi instanţa a reţinut, în baza expertizei efectuate în dosarul soluţionat definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, că poate fi restituită în natură suprafaţa de 795 mp, care reprezintă 3 loturi de 265 mp de aceeaşi categorie, prin Decizia nr. 103 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a încălcat dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a refuzat să restituie în natură şi lotul nr. x reprezentând teren liber de construcţii, în suprafaţă de 265 mp, dispunând, în schimb, restituirea lui în echivalent.

Prin Decizia nr. 200 C din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 510 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevede că "în cazul dispoziţiilor art. 520 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre",.

Înalta Curte, astfel învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, referitor la acţiunea soluţionată definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 236 din 4 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă acţiunea reclamantului H., formulată în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Eforie, prin Primar.

A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii A., B. Şi C. în contradictoriu cu reclamantul H. şi cu pârâtul Oraşul Eforie prin Primar.

A fost respinsă cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtului, formulată de intervenienţii J. şi K..

A fost anulată Dispoziţia nr. 361 din 18 iulie 2005 emisă de Primarul Oraşului Eforie, pârâtul Oraşul Eforie fiind obligat să restituie în natură reclamantului terenul în suprafaţă de 265 mp, reprezentând lotul nr. x cu contur A,B,B’,X,Y,1,J,K,A din str. x bis, Eforie Sud, jud. Constanţa, astfel cum a fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert L.

Pârâtul a fost totodată obligat să înainteze propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 165/2013, pentru cota de 1/3 din imobilul - teren în suprafaţă de 405 mp în acte (378 mp din măsurători) şi construcţie în suprafaţă de 144,26 mp, cu contur 1,2,3,E,H,I,1, situat în str. x bis, Eforie Sud, jud. Constanţa, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză de expert L..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin actul dotal autentificat sub nr. x/1930, numitul D. a înţeles să îşi înzestreze fiica - E. - cu anumite bunuri în vederea încheierii căsătoriei cu M..

Dota constituită de către D. a constat într-un imobil - o vilă situată în comuna N., cu 5 camere şi bucătărie, cu teren de 1.200 mp, suma de 490.000 RON în numerar, trusou şi mobilier în valoare de 100.000 RON. Donaţia a fost făcută fără scutire de raport, în cuprinsul actului dotal nefiind nici o menţiune explicită în acest sens.

Imobilul donat prin actul dotal a fost dobândit prin cumpărare de către tatăl numitei E. prin actul de vânzare încheiat cu O., autentificat sub nr. x/1927.

După decesul numitului D., s-a dezbătut succesiunea acestuia în instanţă, fiind pronunţate Sentinţa civilă nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secţia IV C. civ. şi Decizia civilă nr. 415/1946 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a - prin care a fost reformată în parte Sentinţa nr. 657/1945.

În urma dezbaterii succesorale s-a stabilit că sunt trei moştenitori ai defunctului, anume copiii acestuia: E., G. şi D., fiecare cu câte o cotă egală de 1/3.

Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a dispus şi partajul judiciar al averii succesorale, formându-se trei loturi compuse din bunuri mobile şi imobile.

Ca urmare a voinţei comoştenitorilor, s-a luat act că aceştia doresc să rămână în indiviziune asupra vilei cu mobilier şi lenjerie din staţiunea N., B-dul x nr. 31, asupra terenului rural de două pogoane din comuna Pasărea, jud. Ilfov şi asupra autoturismului P. nr. 197 b.

Totodată, instanţa a constatat că vila din staţiunea N., jud. Constanţa, nu este partajabilă în natură, astfel că a decis că aceasta să fie vândută la licitaţie publică - prin Tribunalul Ilfov.

În urma apelării Sentinţei civile nr. 657/1945 de către E., Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat pronunţă Decizia nr. 415/1946; admiţând în parte apelul, instanţa de apel a refăcut în parte loturile atribuite în vederea egalizării acestora.

Prin urmare, având în vedere atât conţinutul Actului dotal autentificat sub nr. x/1930, cât şi cuprinsul hotărârilor judecătoreşti menţionate, tribunalul a apreciat că donaţia făcută fiicei sale de către D. a fost fără scutire de raport, astfel încât, la dezbaterea succesiunii tatălui său, E. a raportat în natură imobilul situat în Eforie Sud, str. x (actual 81 - 81B), jud. Constanţa.

Instanţa de fond nu a reţinut ca întemeiată susţinerea intervenienţilor în nume propriu, potrivit căreia autoarea lor a raportat doar fictiv imobilul, avându-se în vedere la partajul succesoral doar valoarea lui, considerând că această apărare este contrazisă de înscrisurile administrate. Astfel, din Jurnalul nr. 14919/1943 rezultă că reclamanta E. (autoarea intervenienţilor în nume propriu) trebuia să raporteze la masa succesorală dota ce i-a fost constituită, sens în care a şi solicitat ca, la momentul formării şi compunerii loturilor pentru averea mobiliară, să fie autorizată a reţine această parte din avere.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Sentinţei civile nr. 657/1945 în care se arată la pagina 5 că reclamanta E. a cerut a se rezolva şi cererea sa de a fi autorizată să reţină şi să i se atribuie averea mobilă constituită ca dotă - adică numerarul, trusoul şi mobilierul în valoare de 590.000 RON, conform art. 764, 772, 739 şi 942 C. civ.

Mai mult, din dispozitivul Deciziei civile nr. 415/1946, rezultă că s-a realizat doar o refacere a loturilor şi nu s-au format noi loturi şi totodată că s-a făcut o rectificare în sensul că s-a trecut dota de 590.000 RON de la lotul nr. x la lotul nr. 1.

Din cuprinsul actului dotal, instanţa de fond a constatat că averea mobilă constituită dota o reprezintă suma de 490.000 RON în numerar şi trusoul în valoare de 100.000 RON. Prin urmare, numai această parte din dotă a fost raportată fictiv în vederea realizării calculului, imobilul primit dotă (din str. x) fiind adus în natură la masa partajabilă.

Tribunalul a mai avut în vedere că, urmare a Notificării înregistrate sub nr. x/2001 s-a emis Decizia nr. 21 din 10 iunie 2003 de către SC Q. SRL, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Eforie Sud, str. x (fost 113), formulată de notificatorul F. - imobilul fiind înstrăinat către foştii chiriaşi. Prin decizia menţionată s-a stabilit ca valoarea echivalentă a imobilului este în sumă de 15.000 USD.

Prin Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001, numiţii D. şi H. au solicitat Primăriei Eforie restituirea imobilului din Eforie Sud, str. x (actual 81 - 81B), iar prin Dispoziţia nr. 361 din 18 iulie 2005 - contestată în cauză - s-a respins notificarea, motivat de faptul că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

S-a reţinut că, potrivit Certificatului de legatar universal nr. 48/2001, unicul moştenitor al numitului D. este H., în calitate de legatar universal.

Tribunalul a stabilit că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind făcută dovada că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru acest imobil preluat abuziv de stat; întrucât reclamantul este moştenitorul numitului G., tribunalul a constatat că dreptul acestuia asupra imobilului notificat poartă doar asupra cotei de 1/3 (art. 4 alin. (1) din lege).

În privinţa cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de A., B. şi C., instanţa de fond a reţinut că, iniţial, anume în primul ciclu procesual, dar şi ulterior, în rejudecare, intervenienţii au solicitat respingerea contestaţiei formulate de către reclamant; au solicitat totodată să se constate că sunt singurii proprietari ai imobilului notificat şi să se dispună obligarea pârâtului Oraşul Eforie să restituie terenul liber de construcţii.

Tribunalul a apreciat că intervenienţii au schimbat obiectul cererii lor după terminarea cercetării judecătoreşti, aspect de natură a atrage neluarea în seamă a acestei noi cereri; dar chiar în măsura în care s-ar aprecia că modificarea obiectului cererii de intervenţie este în termen, cererea de intervenţie este nefondată, pentru că intervenienţii R. nu au atacat Dispoziţia 21 din 10 iunie 2003 emisă de către SC Q. SRL şi nu au solicitat, în mod expres, obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a imobilului notificat.

Tribunalul a admis că intervenienţii sunt succesorii în drepturi ai numitei E. şi că au asupra imobilului notificat o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate, precum şi faptul că SC Q. SRL era doar administratorul patrimoniului Oraşului Eforie, dar a considerat că aceste părţi au primit recunoaşterea dreptului la despăgubiri pentru construcţie.

În legătură cu măsurile reparatorii ce pot fi atribuite în cauză, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert L., construcţia existentă pe terenul în suprafaţă de 1.200 mp (fosta vilă) a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Actele de vânzare-cumpărare nr. x/1997, nr. y/1997 şi nr. z/1997, fiecare cumpărător primind câte 50 mp teren în folosinţă, aferent construcţiei. Din suplimentul la raportul de expertiză efectuat la termenul din 21 ianuarie 2014, a rezultat că terenul de 1.200 mp (1.173 mp din măsurători) a fost delimitat mai întâi în două loturi, unul de 378 mp (150 mp teren ocupat de construcţii şi 228 mp teren necesar bunei utilizări a construcţiilor numit de expert "servitute"), precum şi terenul liber de 795 mp.

Terenul liber a fost împărţit de către expert, conform obiectivului instanţei, în trei loturi egale, fiecare cu suprafaţa de 265 mp, potrivit cotelor coproprietarilor de câte 1/3.

Apreciind că se poate aplica, în acest caz, regula restituirii în natură a bunului, tribunalul a stabilit că reclamantului i se poate atribui în natură, corespunzător cotei sale de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului, terenul în suprafaţă de 265 mp reprezentând lotul nr. x cu contur A,B,B’,X,Y,1,J, K,A (cu ieşire la calea publică) din str. x nr. 81 - 81bis, Eforie Sud.

Pentru suprafaţa de 378 mp din măsurători (405 mp din acte), imposibil a fi restituită în natură, tribunalul a stabilit că unica măsură reparatorie ce se poate acorda în echivalent este compensarea prin puncte, reglementată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Faţă de soluţia adoptată a fost apreciată, ca nefondată, cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtului, formulată de J. şi K., întrucât argumentul acestora, legat de existenţa, pe terenul liber, a conductelor individuale de apă şi canalizare, nu poate duce la concluzia că terenul nu este liber de construcţii, astfel de conducte nefiind de importanţă publică şi putând suferi devierea lor. Instanţa de fond a considerat, totodată, că proprietarii construcţiei cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 - şi care au doar un drept de folosinţă asupra terenului de sub construcţie, de 150 mp - nu se pot pretinde îndreptăţiţi să folosească întregul teren de 1.200 mp.

Prin decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis recursul intervenienţilor A., B., şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 236 din 4 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu reclamantul H.

A modificat în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că:

A admis în parte atât acţiunea reclamantului H., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii R.

A constatat că reclamantul H. şi intervenienţii R. sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, jud. Constanţa, astfel cum a fost identificat prin expertiza L. - teren de 1.200 mp şi construcţie de 144,26 mp. - cu câte o cotă de 1/3 pentru reclamant şi respectiv, de 1/3 pentru toţi intervenienţii în interes propriu.

A obligat pârâtul să restituie în natură, reclamantului şi intervenienţilor în interes propriu, suprafaţa de 530 mp identificată în expertiza L. în aliniamentul A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A.

A obligat pârâtul să propună acordarea, pentru reclamant şi pentru intervenienţii în interes propriu, de măsuri compensatorii sub formă de puncte corespunzător cotelor cuvenite, de câte 1/3, pentru terenul de 670 mp imposibil de restituit în natură şi pentru construcţia de 144,26 mp identificată în expertiză prin notaţiile 1, 2, 3, E, H, I, 1.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate, cât priveşte cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtului şi anularea Dispoziţiei nr. 361 din 18 iulie 2005.

A respins recursurile declarate de pârâtul Oraşul Eforie prin Primar şi de intervenienţii în interes alăturat pârâtului J. Şi K. împotriva Sentinţei civile nr. 236 din 4 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosar nr. x/118/201.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a avut în vedere următoarele considerente:

O primă critică a vizat recunoaşterea, în primă instanţă, a calităţii intimatului reclamant H. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, alături de intervenienţii în interes propriu, pentru cotele corespunzătoare autorilor acestora (respectiv, 1/3 de pe urma lui G. - autorul reclamantului şi 1/3 de pe urma lui E. - autoarea intervenienţilor în interes propriu).

Aceste critici dezvoltate de recurenţii-intervenienţi în interes propriu au fost apreciate ca nefondate, întrucât Sentinţa civilă nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secţia a IV-a civilă (Dosar x/1943), definitivă conform Deciziei 415/1946 a Curţii de Apel Bucureşti (Dosar x/1945) relevă faptul că între moştenitorii defunctului D., anume între E., D. şi respectiv minorul G., s-a derulat un proces vizând ieşirea din indiviziune, instanţa stabilind masa succesorală şi cotele de câte 1/3 pentru fiecare din succesorii menţionaţi, ordonând - în acord cu voinţa părţilor - împărţirea acestei averi în trei părţi egale, "cu excepţia imobilului (vilei) din staţiune a N., jud. Constanţa, B-dul x nr. 31 şi mobilierul şi trusoul acestei vile, asupra cărora moştenitorii continuă a rămâne în stare de indiviziune’’.

Hotărârea judecătorească a arătat că vila din staţiunea N., str. x, care iniţial fusese constituită drept dotă fiicei E., a fost raportată la masa succesorală şi întrucât nu era, potrivit expertizei, comod partajabilă în natură în trei părţi egale (existând riscul de a se demola), s-a stabilit să fie vândută la licitaţie publică - potrivit art. 9 din Legea nr. 603/1943.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a stabilit că în această procedură de sistare a coproprietăţii asupra averii defunctului, bunul dotal a fost raportat în natură de descendentul căruia i-a fost conferit cu această destinaţie, cu întreaga sa valoare (de 478.500 RON, la acea dată, conform evaluării făcute în acel proces) în conformitate cu dispoziţiile art. 738 C. civ. 1864.

Această constituire de dotă nu era scutită de raport, aspect indicat şi cu ocazia inventarierii şi evaluării averii defunctului, conform Procesului-verbal din 1 martie 1943, iar readucerea bunului la masa succesorală în vederea asigurării egalităţii de tratament între succesorii defunctului nu a fost o simplă operaţiune fictivă, de adiţionare valorică a bunului, ci o raportare efectivă, în natură, a tuturor bunurilor dotale, mobile şi imobile (devreme ce ele se mai regăseau în patrimoniul autoarei intervenienţilor la data departajării între moştenitori) - cum corect a arătat şi tribunalul.

În aceste condiţii, atât imobilul situat în staţiunea N., B-dul x nr. 113, cât şi mobilierul, numerarul şi trusoul primite drept dotă au fost aduse la masa de partaj, fiind trecute însă valoric în lotul nr. x, aparţinând lui E. (conform Jurnalului 7805, Deciziunea 415 din 23 decembrie 1946 a Curţii de Apel Bucureşti) doar bunurile mobile: numerarul, trusoul şi mobilierul evaluate la 590.000 RON, aşa cum a solicitat de altfel şi succesoarea (bunurile mobile menţionate fiind singura parte din dotă, pretinsă de autoarea intervenienţilor a-i rămâne în lotul ce i-a fost constituit).

Imobilul primit ca dotă nu a format obiectul împărţelii în natură, hotărârea judecătorească menţionată consemnând acordul comoştenitorilor de a fi vândută la licitaţie publică - astfel încât în mod corect prima instanţă a înlăturat susţinerile intervenienţilor în interes propriu privitoare la existenţa unicului drept de proprietate al autoarei lor asupra acestui bun, pe argumentul constituirii lui iniţiale ca dotă.

Este, prin urmare, fără dubiu faptul că, spre deosebire de bunul imobil situat în B-dul x nr. 31, asupra căruia succesorii au hotărât să rămână în indiviziune şi să îl excludă de la procedura partajului succesoral, imobilul din aceeaşi localitate, din B-dul x nr. 113, a făcut obiectul dezbaterii succesorale, fiind supus procedurii raportului donaţiei şi stabilindu-se cotele corespunzătoare comoştenitorilor, desocotirea urmând a fi realizată prin vânzarea la licitaţie a bunului. Curtea de Apel Constanţa a reţinut că nu are relevanţă, din acest punct de vedere, care au fost motivele pentru care bunul nu a mai fost vândut până la momentul preluării lui de către stat, după cum nu prezintă nici o importanţă - sub aspectul regimului juridic - faptul că autoarea intervenienţilor s-ar fi preocupat şi ulterior acestui moment de păstrarea rolului fiscal ori că ar fi rămas în posesia acestui bun.

Doar în măsura în care acest imobil ar fi fost atribuit în natură în lotul autoarei intervenienţilor, în considerarea valorică a bunului, a destinaţiei sale iniţiale şi în raport de solicitarea moştenitoarei, cu stabilirea corelativă a sultelor aferente celorlalţi moştenitori, dreptul de proprietate al lui E. ar fi putut fi evocat în modalitatea arătată de intervenienţi.

Cum bunul a fost însă sortit vânzării prin licitaţie publică, sumele astfel obţinute urmând a întregi în mod egal cele trei loturi constituite, recurenţii-intervenienţi nu pot susţine - în dezacord cu considerentele hotărârilor judecătoreşti menţionate - că "au fost achitate sulte’’ pentru acest bun, imobilul fiind preluat de stat ca "bun dotal’’.

Prin urmare, critica recurenţilor-intervenienţi în interes propriu, în sensul că măsurile reparatorii pentru acest imobil s-ar cuveni doar acestora, nu şi reclamantului-intimat (succesor al lui G.) în cote de câte 1/3, sunt vădit nefondate, întrucât ele ignoră, în acest caz, efectele juridice ale raportului în natură a donaţiilor (art. 751 C. civ. 1864), precum şi pe cele ale împărţelii judiciare (art. 786 C. civ. 1864).

Din această perspectivă, prezumţia instituită prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost răsturnată în acest caz, fiind indubitabil faptul că, după constituirea dotei a operat raportul bunul dotal la masa succesorală şi stabilirea de comun acord a vânzării la licitaţie, cu împărţirea corelativă în trei părţi egale a preţului obţinut - împrejurarea preluării bunului de stat, pe numele autoarei intervenienţilor, neavând nici o relevanţă cât priveşte regimul lui juridic real şi al întinderii dreptului de proprietate.

O a doua critică a recurenţilor-intervenienţi a fost examinată în directă corelare cu recursurile pârâtului Oraşul Eforie şi intervenienţilor în interesul alăturat acestei părţi, întrucât se referă la modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, precum şi la întinderea acestora.

Fiind astfel stabilit, în favoarea intervenienţilor ... şi reclamantului H., un drept corelativ unei cote părţi de câte 1/3 din imobilul menţionat (restul cotei de 1/3 cuvenit lui D. neputând fi conferit acestor părţi, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001) - instanţa de fond a avut de clarificat dacă are vreo relevanţă, în cauză, Decizia nr. 21 din 10 octombrie 2003 emisă de SC Q. SRL Eforie Sud, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a construcţiei înstrăinate către foştii chiriaşi, conform Legii nr. 112/1995 şi s-a propus plata unei valori echivalente imobilului imposibil de restituit.

Sub acest aspect, instanţa de fond a arătat că intervenienţii în interes propriu nu au atacat dispoziţia emisă în anul 2003 şi nu au cerut, la acea dată, restituirea în natură a acestei construcţii. Argumentele tribunalului nu au dus însă mai departe raţionamentul, în lumina considerentelor Deciziei civile nr. 215C din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa prin care s-a desfiinţat Sentinţa nr. 1361 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în primul ciclu procesual.

Or, în măsura în care, în speţă, nu s-a făcut dovada că s-a achitat intervenienţilor în interes propriu suma menţionată cu titlu de despăgubiri (aceste părţi negând plata ei), revenea instanţei să stabilească drepturile asupra întregului imobil - teren şi construcţie - pe care fusese de altfel pronunţată Dispoziţia nr. 361 din 18 iulie 2005 a Primarului Oraşului Eforie, contestată în prezentul litigiu de către reclamant.

Curtea a constatat că, în cauză, nu s-a probat că despăgubirile în bani propuse a fi achitate conform Deciziei nr. 21 din 10 octombrie 2003 a SC Q. SRL au fost acordate până la momentul intrării în vigoare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care a modificat regimul despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv şi care nu mai puteau face obiect al restituirii în natură. Astfel fiind, instanţa de fond nu putea aprecia că o asemenea decizie mai putea constitui, la data soluţionării prezentei cauze, fundamentul unei desocotiri între moştenitori, potrivit dreptului comun, cel puţin pentru construcţie.

În egală măsură, instanţa de fond urma a avea în vedere că, aceeaşi entitate emitentă a deciziei din 2003, este şi cea care a încheiat, în numele autorităţii locale, contractele de vânzare-cumpărare cu chiriaşii cumpărători ai spaţiilor locative conform Legii nr. 112/1995. Acest aspect explică motivaţia soluţionării unitare de către Oraşul Eforie, prin dispoziţia din 2005, a notificării referitoare la întregul imobil (iar nu doar cu privire la teren), relevând astfel că nu societatea mandatată să încheie în numele Oraşului Eforie respectivele contracte de vânzare-cumpărare deţinea în proprietate spaţiile locative (ori terenul aferent).

Prin urmare, instanţa de fond s-a aflat în eroare atunci când a susţinut că intervenienţii nu ar mai avea dreptul de a pretinde măsuri reparatorii pentru terenul aferent spaţiilor locative înstrăinate, pe considerentul că nu au atacat decizia din 2003, câtă vreme nu s-a probat că SC Q. SRL era, la acea dată, unitate deţinătoare pentru teren - acesta fiind în realitate în domeniul privat al Oraşului Eforie.

Faptul că judecătorul fondului nu a avut convingerea că prin decizia din 2003 a societăţii specializate menţionate s-a tranşat asupra drepturilor succesorilor cel puţin în legătură cu construcţia reiese şi din modalitatea în care a stabilit, în favoarea reclamantului H., drepturile aferente cotei sale de 1/3 din construcţia înstrăinată, în corelare cu normele modificate potrivit Legii nr. 165/2013. Prin urmare, în condiţiile în care nu l-a trimis pe reclamant la împărţirea sumei propuse intervenienţilor R. cu titlu de despăgubiri pentru construcţie, conform dreptului comun, ci i-a conferit separat un drept propriu la compensare prin puncte, conform cotei sale asupra aceleiaşi construcţii, tribunalul a arătat că se află în dilemă în privinţa efectelor deciziei emise de Q. SRL

Din această perspectivă, Curtea a reţinut că decizia din 2003 a tranşat asupra faptului că această clădire nu mai poate face obiectul vreunei măsuri reparatorii în natură, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către chiriaşii cumpărători nefiind anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile - caz în care foştii proprietari au dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform cotelor cuvenite, pentru construcţia de 144,26 mp identificată prin expertiză prin notaţiile 1-2-3-E-H-I-1.

O soluţionare echivocă a primit în primă instanţă şi conţinutul cererii de intervenţie în interes propriu, pentru că, deşi, în principal, tribunalul a reproşat formularea petitului ei în etape şi clarificarea abia cu ocazia concluziilor scrise a propriilor pretenţii ale acestor părţi (care au intervenit în procesul iniţiat între reclamant şi pârât), ulterior s-a conchis în sensul că, şi dacă ar fi fost corect sesizată instanţa, o asemenea cerere - de constatare a drepturilor proprii ale intervenienţilor asupra aceluiaşi imobil - este nefondată. Această viziune, îmbrăţişată de instanţa de fond este vădit nefondată.

Sub un prim aspect, instanţa de fond urma a lămuri după epuizarea primului ciclu procesual - care a condus la desfiinţarea încheierii din 4 decembrie 2007 şi a Sentinţei civile nr. 1361 din 22 decembrie 2009 - care este obiectul cererii de intervenţie şi care sunt propriile pretenţii ale intervenienţilor R.

Cum, în speţă, s-a probat că aceste părţi s-au adresat cu notificare unităţii deţinătoare şi că nu au primit de la Oraşul Eforie un răspuns în legătură cu drepturile pretinse, instanţa de fond urma a clarifica ce anume pretind în contradictoriu cu intimatul-reclamant - de vreme ce propria lor notificare a vizat restituirea în natură a terenului aferent imobilului vândut (Notificarea 833 din 13 august 2001 înaintată Primăriei Eforie).

Or, cu ocazia reluării judecăţii, instanţei de fond îi revenea rolul activ de a clarifica aspectele rămase în dezbatere, fiind fără echivoc faptul că intervenienţii în interes propriu pretind pentru sine un drept propriu asupra aceluiaşi imobil pentru care se pronunţase Dispoziţia nr. 316/2005, contestată de reclamant.

Explicitarea, prin notele intitulate "concluzii scrise’’ a poziţiei procesuale a intervenienţilor R., după ce în prealabil fusese depusă cererea de intervenţie şi documentaţia care a susţinut-o, nu putea deschide instanţei decât calea repunerii cauzei pe rol şi punerea în dezbatere a unei eventuale formulări tardive a altor pretenţii; or, instanţa de fond nu a ridicat din oficiu aceste aspecte, ci a repus cauza pe rol la 17 septembrie 2013 pentru completarea probelor, primind ulterior şi cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtului.

Invocarea, direct în hotărâre, a unei eventuale depăşiri a termenului de modificare şi de completare a cererii numiţilor R., în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., fără punerea în discuţia contradictorie a acestei chestiuni, constituie o greşită soluţionare a cererii din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii.

Această statuare, precum şi cea legată de efectele deciziei emise de SC Q. SRL în anul 2003, au fost, aşadar, înlăturate în recurs.

Cu privire la terenul aferent acestei construcţii, dreptul de proprietate al autorului comun rezultă atât din titlul de proprietate exhibat pentru acest imobil - Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1927 la Tribunalul Constanţa, cât şi din actul dotal datat 22 octombrie 1930, dar şi din conţinutul raportului de expertiză întocmit de arh. S. în procedura de partaj iniţiată în Dosarul x/1943 - Dosar nr. x/2005 al Tribunalului Constanţa.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.3. din Normele metodologice emise în aplicarea legii, aprobate prin H.G. nr. 923/2010, Curtea a reţinut că textul alin. (1) al art. 7 stabileşte regula prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.

Modificările legislative intervenite asupra acestor prevederi, îndeosebi după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, au avut rolul de a evita crearea, pentru chiriaşii cumpărători, a unor inconveniente neimputabile conduitei lor, precum şi a unor situaţii disproporţionate între interesul legitim al fostului proprietar de a obţine retrocedarea imobilului preluat abuziv de stat şi interesul legitim al chiriaşului cumpărător de bună-credinţă de a-şi exercita nestingherit dreptul de proprietate asupra construcţiei dobândite în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Atât art. 7 alin. (5) din lege, cât şi normele explicative cuprinse în art. 7.3. reglementează acest echilibru între cele două drepturi recunoscute de Legea nr. 10/2001, stabilindu-se că, prin noţiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", se înţelege terenul pe care se află amplasată construcţia, respectiv amprenta acesteia, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei, necesar bunei sale utilizări, indiferent de categoria de folosinţă.

În speţă, expertiza tehnică judiciară efectuată de expert T. a relevat pe planul de situaţie amplasamentul şi gradul de ocupare al terenului de 1200 mp (conform actelor de proprietate) de construcţiile înstrăinate chiriaşilor cumpărători U., V. şi W., suprafaţa construită (autorizată) aferentă acestor spaţii locative fiind de 52,26 mp, 50,00 mp şi respectiv de 42,00 mp, la care se adaugă anexe gospodăreşti ridicate fără autorizaţie de construire. Aceeaşi expertiză a conchis în sensul că traseul utilităţilor aferente acestor corpuri de construcţie "ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren" - Dosar x/2010.

Curtea a constatat, însă, că expunerea acestor reţele pe o suprafaţă de cca. 600 mp, adiacentă celei de 150 mp ocupată efectiv de construcţie, în condiţiile în care ar fi posibilă repoziţionarea traseelor în acord cu soluţiile tehnice prefigurate de un viitor nou corp de construcţie, nu va putea fi considerată ca transpunând întreg acest teren în sfera de aplicare a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - cum corect a dispus şi instanţa de fond.

Nu va putea fi apreciat ca "teren aferent imobilului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995" cel care este ocupat de anexe edificate fără autorizaţie de către chiriaşi, ori care nu este indisolubil legat de buna utilizare a construcţiei (înţelegând prin aceasta pe cel necesar căilor de acces uzuale, întreţinerii faţadelor şi fundaţiilor, a racordurilor la utilităţile publice). Împrejurarea că pe o suprafaţă extinsă - de la stradă şi până la construcţiile poziţionate în spatele proprietăţii, la cca. 40 m distanţă de aceasta - se regăsesc reţele de utilităţi (apă, energie electrică, canalizare etc.) nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a nega fostului proprietar dreptul de a pretinde aplicarea regulii restituirii în natură pentru terenul care excede definiţiei menţionate.

Nu a fost reţinută, aşadar, critica dezvoltată în recursul pârâtului şi în recursul intervenienţilor Ilie, în sensul că restituirea în natură a vreunei suprafeţe de teren din cel măsurat de 1.173 mp ar crea "loturi înfundate’’ şi servituţi, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu exclude această situaţie; pierderea deschiderii directe la stradă de către chiriaşii cumpărători nu este în acest caz totală, expertiza efectuată de d-na L. propunând asigurarea unei căi de acces distincte pentru titularii dreptului de proprietate asupra construcţiilor, printr-un culoar de 3 m (chiar dacă soluţia presupune înlăturarea anexelor care împiedică exerciţiul normal al dreptului de folosinţă a căii de acces).

Astfel fiind, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că recursurile pârâtului Oraşul Eforie şi intervenienţilor în interes alăturat J. şi K. sunt nefondate, chiriaşii cumpărători neavând, conform Legii nr. 112/1995, decât un drept de folosinţă asupra terenului aferent spaţiilor locative, acest drept neputând fi însă extins într-un mod care să aducă atingere dreptului celui deposedat abuziv de stat, de a-şi obţine bunul în natură.

În egală măsură, însă, Curtea a constatat că restituirea în natură nu poate privi, în speţă, întreaga suprafaţă de 795 mp identificată în cele trei loturi trasate conform expertizei L., întrucât în acest mod s-ar afecta substanţial dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor C1-2 şi C1-3, prin suprimarea căilor normale de acces şi restrângerea excesivă a loturilor aferente acestor construcţii.

Fiind vorba despre trei unităţi locative distincte, cu trei proprietari diferiţi şi având în vedere că intervenienţii în interes propriu şi intimatul-reclamant au dreptul la măsuri reparatorii corelative cotelor proprii de câte 1/3 asupra acestui imobil (teren şi construcţie), Curtea a constatat că o soluţionare echitabilă a conflictului între regula impusă de art. 7 alin. (1) şi excepţia dedusă din textul art. 7 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 presupune restituirea în natură doar a suprafeţei de 530 mp reprezentând loturile x şi 2 din expertiza L. (în notaţiile A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A).

Această soluţie o exclude pe cea la care s-a oprit tribunalul, în sensul atribuirii către intimatul-reclamant a lotului x în conturul A,B,B, X,Y,1,J,K,A, întrucât conferirea acestui lot de la stradă s-a întemeiat pe o dezlegare greşită a fondului în primă instanţă - anume, înlăturarea intervenienţilor ca persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru acest imobil.

Astfel fiind, partajarea - de această dată în cote egale - a terenului restituit în natură, în suprafaţă totală de 530 mp, se va supune voinţei părţilor beneficiare; acordarea unei măsuri reparatorii în raport de cotele părţi egale trebuie să fie echitabilă pentru persoanele îndreptăţite, atât din punctul de vedere al poziţionării, cât şi al facilităţilor de care se bucură proprietatea retrocedată.

Aşa cum s-a arătat, intervenienţii R. şi intimatul-reclamant nu sunt însă îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moştenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moştenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deţinătoare - fiind incident, aşa cum corect a stabilit şi tribunalul - textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Or, în speţă, dreptul de proprietate pe cote părţi s-au stabilit prin hotărârea de ieşire din indiviziune, D. acceptând moştenirea autorului său şi devenind, alături de ceilalţi succesori, titular al dreptului de proprietate asupra cotei proprii de 1/3 din masa de partaj (şi, deci, şi asupra imobilului în litigiu). Nu sunt, prin urmare, incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) din lege.

În raport de considerentele menţionate, Curtea de Apel Constanţa a decis în sensul arătat.

Referitor la acţiunea soluţionată definitiv prin Decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 1 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie prin Primar şi H., ca, prin hotărâre judecătorească, să oblige pârâtul Oraşul Eforie prin Primar la emiterea dispoziţiei de restituire pentru suprafaţa de 265 mp teren liber de construcţii, reprezentând cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte potrivit Legii nr. 165/2013 pentru 1/3 din imobilul compus din construcţie şi teren situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81bis, care nu poate fi restituit în natură şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că imobilul situat în Eforie, str. x bis a revenit, ca urmare a partajului succesoral efectuat de pe urma defunctului D., celor trei fii ai acestuia, în cote de câte 1/3, potrivit Sentinţei civile nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, astfel: 1/3 din imobil îi revine lui E., al cărui unic fiu este F., pe care îl moştenesc reclamanţii, în calitate de soţie şi fiică; 1/3 din imobil a revenit lui G., al cărui moştenitor este H., iar cealaltă cotă de 1/3 din imobil revine lui D., ai cărui moştenitori sunt reclamanţii.

Imobilul a fost naţionalizat şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziţia 501.

Au mai susţinut reclamanţii că toţi cei trei moştenitori, direct sau prin succesorii lor, au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a solicita restituirea imobilului, cererea de restituire formând obiectul Dosarului nr. x/2010 Deşi expertiza efectuată în cauză de d-na expert L. a identificat 3 loturi de teren liber ce pot fi restituite în natură, instanţa a dispus în acest sens doar cu privire la 2 dintre acestea.

După finalizarea litigiului, reclamanţii au formulat cerere la Primăria Eforie pentru restituirea, pe cale administrativă, a cotei de 1/3 ce aparţine lui D., ai căror moştenitori sunt potrivit Certificatului de moştenitor nr. x/2013, dar primăria a refuzat să soluţioneze cererea.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Pârâtul H. a solicitat, prin întâmpinare, admiterea acţiunii şi a arătat că instanţa de judecată a restituit în natură doar două loturi, ori reclamanţii au calitatea de succesori ai numitului D., potrivit Certificatului de moştenitor nr. x/1 iulie 2013 şi au calitatea de persoane îndreptăţite şi pentru cel de al treilea lot ce poate fi restituit în natură.

Pârâtul Oraşul Eforie a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii, ca nefondată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepţie s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Oraşului Eforie.

S-a arătat că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. x/2010 a vizat întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Eforie Sud, str. x bis, inclusiv cota de 1/3 care formează obiectul judecăţii în prezenta cauză. Prin urmare, reclamanţii nu deţin calitatea de persoane îndreptăţite la eliberarea dispoziţiei de restituire pentru întreaga suprafaţă de 265 mp, teren liber de construcţii şi nici la acordarea de măsuri reparatorii sub forma de puncte, potrivit Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/3 din imobilul format din teren şi construcţie, care nu ar putea fi restituită în natură, deoarece chestiunea fost tranşată definitiv, intrând sub efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 - 208, art. 411 şi art. 453 din C. proc. civ.

La 7 septembrie 2016, numiţii J. şi K. au formulat cerere de intervenţie principală, prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor.

În motivare au arătat că, dacă s-ar restitui în natură lotul x din expertiza efectuată în litigiul anterior, construcţia anexă amplasată pe aleea de acces ce reprezintă bucătăria intervenienţilor ar trebui dărâmată integral, pentru că altfel nu ar mai avea acces la locuinţe niciunul dintre cei 3 proprietari ai construcţiei. Aşa fiind, s-a pretins că singura posibilitate este ca instanţa să dispună acordarea de compensaţii băneşti, urmând ca pârâtul să propună acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte corespunzător cotei de 1/2 ce aparţine autorului D., pentru terenul în suprafaţă de 670 mp, imposibil de restituit în natură şi pentru construcţia de 144,26 mp.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., art. 1 alin. (2) şi (3), art. 71 alin. (1) şi (5) şi art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2016, instanţa de fond a calificat cererea de intervenţie formulată de J. şi K. ca fiind o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Oraşul Eforie prin Primar şi a admis-o în principiu, pentru considerentele arătate în încheiere.

Prin Sentinţa civilă nr. 120 din 26 februarie 2016, Tribunalul Constanţa a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie şi a respins cererile de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, formulate de intervenienţii în interes alăturat şi de pârâtul Oraşul Eforie prin Primar, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa s-a apreciat că măsurile reparatorii pentru imobilul situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81 bis, jud. Constanţa se cuvin intervenienţilor în interes propriu (reclamanţii din prezenta cauză), în calitate de succesori ai defunctei E., dar şi reclamantului (pârâtul H. din cauza pendinte), în calitate de succesor al lui G., în cote de câte 1/3.

În ceea ce priveşte cota aferentă defunctului D., instanţa de control judiciar a reţinut că intervenienţii R. şi reclamantul H. nu sunt, însă, îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moştenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moştenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deţinătoare - fiind incident, aşa cum corect a stabilit şi tribunalul - textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin raportare la aceste statuări, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumţia legală de lucru judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat. S-a arătat că, în acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

În acest context, s-a constatat că, prin Decizia civilă nr. 333/C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a tranşat asupra cotelor cuvenite reclamanţilor şi pârâtului, respectiv de câte 1/3, primii pretinzând imobilul în integralitatea sa, ca bun dotal al autoarei lor. S-a precizat că decizia stabileşte, în egală măsură, cine are calitatea de succesor legal, cine a depus notificare pentru întreg imobilul şi cum se aplică prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001. Or, în condiţiile în care s-a stabilit că reclamanţii din prezenta cauză nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moştenitor, respectiv D., s-a apreciat că instanţa nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, care constituie o premisă demonstrată pe care nu o poate ignora.

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Referitor la cererea de intervenţie a celor doi terţi, calificată ca şi cerere de intervenţie voluntară accesorie în favoarea pârâtului Oraşul Eforie prin Primar, având în vedere că cererea introductivă de instanţă a fost respinsă ca neîntemeiată, tribunalul a admis cererea formulată de intervenienţi, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B. şi C. şi au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale art. 431 din C. proc. civ. şi stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

O primă critică a apelului a vizat respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză şi a celei cu interogatoriul pârâtului Oraşul Eforie prin Primar.

S-a susţinut, sub acest aspect, că instanţa nu s-ar fi putut pronunţa asupra componenţei cotei de 1/3 ce revine notificatorului, inclusiv asupra suprafeţei de teren liber de construcţii ce se solicită a fi restituită în natură, doar pe baza înscrisurilor aflate la dosar, fără efectuarea unei expertize. Chiar dacă în litigiul anterior, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2010, instanţa de judecată doar a constatat existenţa celei de a treia cote ce aparţine lui D., inclusiv suprafaţa de 265 mp teren liber de construcţii, fără a dispune nimic asupra acestei cote, s-a apreciat că instanţa cauzei de faţă ar fi trebuit să facă propria cercetare, respectând obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte proba cu interogatoriul pârâtului Oraşul Eforie s-a arătat că ar fi fost relevantă în privinţa dreptului de proprietate pe care notificatorul D. îl are asupra imobilului din Eforie Sud str. x.

Prin cel de al doilea motiv de apel s-a invocat preluarea, de către instanţa de fond, a tuturor argumentelor şi a situaţiei de fapt stabilită prin hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2010, fără a ţine cont de cerinţele cererii de chemare în judecată şi de probatoriile solicitate în cauză.

Au susţinut apelanţii că nerestituirea cotei de 1/3 care a aparţinut lui D. în litigiul anterior s-a datorat faptului că, la acel moment, nu făcuseră dovada calităţii de moştenitori de pe urma acestui defunct şi că situaţia de fapt este total diferită în prezent, ceea ce impunea instanţei de fond să dea curs propriei judecăţi, întrucât cea pe care a preluat-o din dosarul anterior nu este valabilă în cauza de faţă, în care acţiunea are un alt obiect.

Motivul trei de apel a vizat greşita interpretare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin reţinerea faptului că, atâta vreme cât în litigiul anterior s-au restituit cotele indivize din imobil care au aparţinut defuncţilor E. şi D., reclamanţii nu ar mai avea dreptul de a solicita cea de a treia cotă de 1/3, chiar daca fac dovada calităţii de moştenitori a titularului acesteia.

Greşita interpretare a legii a fost invocată şi prin raportare la prevederile art. 431 din C. proc. civ., cu motivarea că lipsa identităţii de obiect şi cauză între litigiul înregistrat sub nr. x/2010 şi cel de faţă este evidentă.

Au subliniat apelanţii că obiectul dosarului anterior a fost restituirea cotei ce a aparţinut defunctei E., iar obiect al dosarului actual este restituirea cotei de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x care a aparţinut defunctului D. şi că, în raport de aceste diferenţe, opinia instanţei de fond, care a reţinut că în cauză operează prezumţia legală a lucrului judecat chiar şi în absenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză, fiind suficientă existenţa unei simple legături între litigii, este greşită şi nelegală.

S-a mai pretins că instanţa de fond a ignorat dreptul de dispoziţie al reclamanţilor, care au dreptul de a pretinde oricând restituirea cotei ce a aparţinut autorului lor, câtă vreme dreptul la restituire există şi este întemeiat.

Prin Decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea.

A constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x - 81 bis, ce a aparţinut defunctului D..

A obligat pe pârâtul Oraşul Eforie prin Primar, să propună, în favoarea reclamanţilor, măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/3 din imobilul anterior menţionat, compus din teren în suprafaţă de 1.200 mp şi construcţie de 144,26 mp şi să înainteze propunerea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

A respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 265 mp teren.

A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la cererea de intervenţie accesorie.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Constanţa, a reţinut următoarele:

În cauză, reclamanţii au pretins recunoaşterea dreptului lor la indemnizare pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, compus din teren în suprafaţă de 1.200 mp şi construcţie, care a aparţinut defunctului D., iar pentru clarificarea aspectelor litigioase au solicitat - potrivit menţiunilor cererii de chemare în judecată şi încheierii de şedinţă pronunţată de instanţa de fond la termenul de judecată din 06 octombrie 2016 - administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâţilor şi a celei cu expertiză imobiliară de identificare a suprafeţei de teren ce constituie, potrivit expertizei efectuată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Constanţa, lotul nr. 3.

Administrarea probei cu expertiză imobiliară şi a celei cu interogatoriul pârâţilor, a cărei teză probatorie nu a fost expusă nici prin acţiune şi nici oral, la termenul din 6 octombrie 2016, când au fost discutate cererile de probatorii formulate de părţi, a fost respinsă de instanţa de fond, iar din considerentele încheierii de şedinţă de la termenul menţionat rezultă că măsura a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 258 alin. (1) coroborat cu art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv că tribunalul a apreciat în mod corect asupra lipsei lor de utilitate în soluţionarea cauzei.

Astfel, proba cu interogatoriul pârâţilor era în mod evident lipsită de relevanţă în lămurirea aspectelor impuse de soluţionarea litigiului, respectiv în verificarea calităţii reclamanţilor, de moştenitori ai defunctului D., în stabilirea existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra cotei indivize de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis şi a posibilităţii de restituire în natură a unei părţi din imobilul notificat, ori conformitatea măsurii dispusă de instanţă cu dispoziţiile procedurale referitoare la regimul încuviinţării şi administrării probatoriilor trebuie raportată la utilitatea răspunsurilor părţii interogate în soluţionarea litigiului.

Respingerea probei cu expertiză imobiliară, justificată de apărătorul reclamanţilor prin necesitatea reidentificării terenului individualizat în expertiza din litigiul anterior ca reprezentând lotul nr. x, constituie, de asemeni, o măsură legal dispusă câtă vreme obiect al lucrării tehnice ce s-a solicitat a fi efectuată era identificarea unei suprafeţe de teren deja individualizată printr-o altă expertiză judiciară, efectuată într-un litigiu anterior al părţilor cauzei, care nu a fost contestată de titularii acţiunii de faţă în acel proces.

De altfel, administrarea probei cu expertiză imobiliară a fost respinsă, în considerarea aceloraşi argumente, şi de instanţa de apel.

Reţinând, pentru considerentele arătate, lipsa de temeinicie a primului motiv de apel, Curtea de Apel Constanţa a constatat că reformarea hotărârii atacate se justifică, însă, din perspectiva celorlalte critici formulate, respectiv a modalităţii de interpretare a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care a avut drept consecinţă greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, contrar aprecierilor instanţei de fond, cercetarea considerentelor Deciziei civile nr. 333/C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, a cărei putere de lucru judecat a fost reţinută în cauză, relevă faptul că statuările cu caracter irevocabil ale judecăţii anterioare au vizat existenţa şi întinderea dreptului de proprietate al numitului D. asupra imobilului din Eforie Sud, str. x bis şi imposibilitatea restituirii în natură a întregii suprafeţe de 795 mp - identificată în raportul de expertiză efectuat în dosarul anterior ca teren liber - nu şi lipsa calităţii reclamanţilor, de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota indiviză din imobilul litigios pe care D. a deţinut-o.

Dreptul de proprietate al acestuia din urmă a fost întemeiat pe Sentinţa civilă nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secţia a IV-a civilă (Dosar x/1943), definitivă conform Deciziei civile nr. 415/1946 a Curţii de Apel Bucureşti (Dosar nr. x/1945), care demonstrează că între moştenitorii defunctului D., respectiv între E., D. şi minorul G., s-a derulat un proces de ieşire din indiviziune, în cadrul căruia instanţa a stabilit masa succesorală şi cotele de câte 1/3 pentru fiecare din succesorii menţionaţi, ordonând - în acord cu voinţa părţilor - împărţirea acestei averi în trei părţi egale, "cu excepţia imobilului (vilei) din staţiune a N., jud. Constanţa, B-dul x nr. 31 şi mobilierul şi trusoul acestei vile, asupra cărora moştenitorii continuă a rămâne în stare de indiviziune’’.

Hotărârea judecătorească anterior menţionată a arătat că vila din staţiunea N., str. x care, iniţial, fusese constituită drept dotă fiicei E., a fost raportată la masa succesorală şi, pentru că nu era comod partajabilă în natură în trei părţi egale (existând riscul de a se demola), s-a stabilit să fie vândută la licitaţie publică, conform art. 9 din Legea nr. 603/1943.

Valorificând hotărârea de partaj anterior analizată, Curtea de Apel Constanţa a statuat, prin decizia a cărei putere de lucru judecat a fost reţinută de tribunal, că "este fără dubiu faptul că imobilul din B-dul x nr. 113 a făcut obiectul dezbaterii succesorale, fiind supus procedurii raportului donaţiei şi stabilindu-se cotele corespunzătoare comoştenitorilor, desocotirea urmând a fi realizată prin vânzarea la licitaţie a bunului", respectiv că "dreptul de proprietate pe cote părţi s-a stabilit prin hotărârea de ieşire din indiviziune, D. acceptând moştenirea autorului său şi devenind, alături de ceilalţi succesori, titular al dreptului de proprietate asupra cotei proprii de 1/3 din masa de partaj (şi, deci, şi asupra imobilului în litigiu)", iar din acest punct de vedere, "sunt lipsite de relevanţă motivele pentru care bunul nu a mai fost vândut până la momentul preluării lui de către stat".

Această analiză a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Eforie Sud, str. x bis a fost realizată de instanţa de recurs în verificarea susţinerii intervenienţilor în interes propriu din acea cauză, reclamanţii din prezentul litigiu, potrivit căreia întregul bun a aparţinut în proprietate autoarei lor, E., ca bun dotal, iar în calitate de unici moştenitori ai acesteia, sunt singurii îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii pentru acest bun.

Clarificând acest aspect litigios al procesului conform celor anterior expuse, instanţa de recurs nu s-a preocupat şi de modalitatea de transmitere a succesiunii celui de al treilea coindivizar al imobilului, respectiv a defunctului D., nefiind, de altfel, investită în mod expres de vreuna dintre părţile cauzei în acest sens.

Ori, în acest context, aprecierea făcută în considerentele care justifică întinderea măsurilor reparatorii recunoscute părţilor, potrivit căreia "intervenienţii R. şi intimatul-reclamant nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moştenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moştenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deţinătoare - fiind incident, aşa cum corect a stabilit şi tribunalul - textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001", nu are valoarea unei statuări asupra lipsei de îndreptăţire a reclamanţilor din prezenta cauză la beneficiul măsurilor reparatorii aferente cotei de 1/3 ce se cuvine celui de-al treilea moştenitor, respectiv D., care să se impună în speţă cu putere de lucru judecat, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

După cum s-a arătat deja, cercetarea judecătorească din litigiul anterior nu a avut ca obiect şi existenţa calităţii părţilor cauzei, de succesori ai defunctului anterior menţionat, iar recunoaşterea dreptului la despăgubire doar în limita a 2/3 din imobilul litigios a fost consecinţa "neevocării" de către părţi a culegerii moştenirii celui de al treilea coindivizar, iar nu a constatării inexistenţei calităţii de succesibil de către instanţa de judecată, la cererea părţilor şi pe baza unui probatoriu adecvat, aşa că incidenţa art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. a fost în mod greşit reţinută şi în referire la îndreptăţirea reclamanţilor de a beneficia de măsurile reparatorii cuvenite defunctului D., în calitate de succesori ai acestuia.

Această constatare obligă instanţa de apel la verificarea pretenţiei de despăgubire formulată de titularii acţiunii din perspectiva reglementărilor stabilite de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt persoane îndreptăţite, în sensul acestei legi, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, şi a celor ale art. 4 alin. (2), care dispun că, de prevederile ei beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Exercitarea dreptului moştenitorilor la acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 este condiţionat, potrivit normelor menţionate, de circumscrierea sa activului succesoral - adică imobilele solicitate în baza acestei legi speciale de reparaţie să fi existat în patrimoniul transmiţătorului, iar acesta să fi fost proprietarul lor la data preluării abuzive - şi de dovedirea calităţii notificatorului, de succesibil al fostului proprietar de la care a fost preluat bunul.

În cauză, existenţa dreptului de proprietate al defunctului D. asupra cotei de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis la momentul preluării abuzive a bunului în patrimoniul statului a fost în mod irevocabil stabilită prin Decizia civilă nr. 333/2014 a Curţii de Apel Constanţa, iar calitatea reclamanţilor, de succesori ai defunctului menţionat, rezultă din Certificatul de calitate de moştenitor nr. 20 din 1 iulie 2013 eliberat de BNP X., potrivit căruia unicul moştenitor legal al defunctului D. a fost numitul F., în calitate de nepot, coroborat cu Certificatul de moştenitor nr. x din 3 august 2007 eliberat de BNP Y., prin care s-a stabilit că reclamanţii A., B. şi C. au calitatea de succesori legali ai defunctului F., în calitate de soţie supravieţuitoare, respectiv de descendenţi.

Fiind îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru exercitarea dreptului moştenitorilor la beneficiul Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel Constanţa a constatat, prin raportare la probatoriile examinate în precedent şi la prevederile art. 4 alin. (4) din actul normativ anterior menţionat, că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis ce a aparţinut defunctului D.

În procedura de stabilire a naturii măsurilor reparatorii ce pot fi acordate în limita acestei cote indivize curtea de apel a constatat, însă, că este obligată să ţină seama de statuările Deciziei civile nr. 333/2014 a Curţii de Apel Constanţa asupra posibilităţii de restituire în natură a terenului ce excede suprafeţei de 530 mp, pentru care instanţa de recurs a dispus în acest sens în litigiul anterior, statuări ce se impun în litigiul dedus spre soluţionare în 2016 prin efectul pozitiv al lucrului judecat, care împiedică nu doar o nouă judecată a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Ori prin decizia menţionată, Curtea de Apel Constanţa a constatat că "restituirea în natură nu poate privi întreaga suprafaţă de 795 mp identificată în cele trei loturi trasate conform expertizei L., întrucât în acest mod s-ar afecta substanţial dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor C1-2 şi C1-3, prin suprimarea căilor normale de acces şi restrângerea excesivă a loturilor aferente acestor construcţii", respectiv că "fiind vorba despre trei unităţi locative distincte, cu trei proprietari diferiţi", "o soluţionare echitabilă a conflictului între regula impusă de art. 7 alin. (1) şi excepţia dedusă din textul art. 7 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 presupune restituirea în natură doar a suprafeţei de 530 mp reprezentând loturile x şi 2 din expertiza L. (în notaţiile A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A)".

Distinct de această argumentaţie, impusă de obligativitatea respectării statuărilor din litigiul anterior, Curtea de Apel Constanţa a constatat că stabilirea în echivalent a măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor pentru întreaga cotă indiviză ce a aparţinut defunctului D. este justificată de caracteristicile suprafeţei de 265 mp, identificată în raportul de expertiză efectuat de d-na expert L. în Dosarul civil nr. x/2010 a Tribunalului Constanţa ca reprezentând lotul nr. x, a cărei restituire în natură a fost solicitată în cauză.

Stabilirea posibilităţii de restituire în natură trebuie realizată din perspectiva existenţei efective a vreunei suprafeţe de teren liber, neocupată sau afectată de construcţii sau amenajări de utilitate publică în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.3 din normele ei de aplicare, ori din expertiza tehnică imobiliară efectuată în litigiul anterior rezultă fără echivoc faptul că, distinct de construcţiile provizorii neautorizate realizate de cumpărătorii imobilului construit, terenul de 265 mp, ce constituie lotul x al expertizei, este afectat de cămine de apă şi de canalizare, este traversat de conducte secundare de apă şi canal, iar în raport de modalitatea de amplasare a acestuia faţă de corpurile de construcţii vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, atribuirea lui în natură către reclamanţi ar avea drept consecinţă restrângerea excesivă a suprafeţelor de teren aferente locuinţelor vândute, precum şi a accesului normal al cumpărătorilor construcţiilor la aceste unităţi locative.

Apreciind, pentru argumentele arătate şi în acord cu practica instanţei supreme, care în aplicarea art. 10 alin. (2) din lege şi a pct. 10.3 din normele ei de aplicare, a statuat că "interpretarea restrictivă a noţiunii de teren ocupat contravine dispoziţiunilor Legii nr. 10/2001, care face distincţia între - teren liber - şi - teren ce nu poate fi eliberat - "(Decizia civilă nr. 6867/2007 a ICCJ), Curtea a constatat că terenul a cărui restituire în natură se solicită în cauză nu este "teren liber" în sensul Legii nr. 10/2001 şi că, pentru întreaga cotă de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, compus din teren în suprafaţă de 1200 mp şi construcţie de 144,26 mp, restituirea trebuie convertită în măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., Curtea de Apel Constanţa a admis apelul şi, ca urmare a admiterii în parte a acţiunii, a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, ce a aparţinut defunctului D. şi a obligat pe pârâtul Oraşul Eforie să propună, în favoarea acestora, măsuri compensatorii sub formă de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru partea de imobil menţionată şi să înainteze propunerea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, cu consecinţa respingerii cererii de restituire în natură a suprafeţei de 265 mp.

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, pentru considerentele care succed.

Aşa cum reiese din expunerea exhaustivă a lucrărilor cauzei, urmare a expertizei administrate în acţiunea formulată în anul 2010, s-a constatat că, din suprafaţa de teren de 1200 mp ce a aparţinut, împreună cu construcţiile, proprietarului D., autorul comun al celor trei moştenitori iniţiali, copiii săi - şi anume E., G. şi D. -, suprafaţa de teren de 795 mp este liberă, fiind împărţită de expert în 3 loturi egale, de câte 265 mp, corespunzător cotelor de câte 1/3 ale celor 3 moştenitori iniţiali.

Prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014, prin care a fost soluţionată acţiunea formulată în 2010, Curtea de Apel Constanţa a statuat, definitiv şi irevocabil, că restituirea în natură nu poate privi, însă, întreaga suprafaţă de teren de 795 mp, identificată în cele trei loturi trasate conform expertizei L., întrucât, în acest mod s-ar afecta substanţial dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor C1-2 şi C1-3, prin suprimarea căilor normale de acces şi restrângerea excesivă a loturilor aferente acestor construcţii.

Instanţa de apel, având în vedere că reclamantul H. (în calitate de moştenitor al lui G.) şi intervenienţii C., B. şi A. (în calitate de moştenitori ai lui F., care a moştenit-o pe mama sa, E.) au dreptul la măsuri reparatorii corelative cotelor proprii de câte 1/3 asupra imobilului (teren şi construcţie), a constatat că o soluţionare echitabilă a conflictului între regula impusă de art. 7 alin. (1) şi excepţia dedusă din textul art. 7 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 presupune restituirea în natură doar a suprafeţei de 530 mp reprezentând loturile x şi 2 din expertiza L. (în notaţiile A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A).

A mai reţinut că, astfel fiind, partajarea - în cote egale - a terenului restituit în natură, în suprafaţă totală de 530 mp, se va supune voinţei părţilor beneficiare; acordarea unei măsuri reparatorii în raport de cotele părţi egale trebuie să fie echitabilă pentru persoanele îndreptăţite, atât din punctul de vedere al poziţionării, cât şi al facilităţilor de care se bucură proprietatea retrocedată.

Curtea a mai reţinut că reclamantul şi intervenienţii nu sunt însă îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moştenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moştenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deţinătoare, fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin acţiunea formulată în 2016, reclamanţii A., B. şi C., de această dată, în calitate de moştenitori ai lui D. - cel de-al treilea succesor al autorului comun -, au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să oblige pârâtul Oraşul Eforie prin Primar la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a suprafeţei de teren de 265 mp teren liber de construcţii, reprezentând cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, precum şi la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte potrivit Legii nr. 165/2013 pentru 1/3 din imobilul compus din construcţie şi teren situat în Eforie Sud, str. x nr. 81-81bis, care nu poate fi restituit în natură.

Or, cu privire la această suprafaţă de teren, identificată de instanţa de apel ca fiind lotul nr. x, care exceda suprafeţei de teren de 530 mp cu privire la care instanţa constatase că este singura care poate fi restituită în natură, era evident că nu se putea dispune o altă soluţie decât cea decisă irevocabil, prin decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa.

Astfel, în procedura de stabilire a naturii măsurilor reparatorii, Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, faţă de obiectul raportului juridic dedus judecăţii, în mod corect a constatat că este obligată să ţină seama de statuările Deciziei civile nr. 333/2014 a Curţii de Apel Constanţa asupra posibilităţii de restituire în natură a terenului ce excede suprafeţei de 530 mp, pentru care instanţa de recurs a dispus în acest sens, în litigiul anterior, statuări ce se impuneau în soluţionarea acţiunii formulate în 2016 prin efectul pozitiv al lucrului judecat, care împiedică nu doar o nouă judecată a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Deci, aşa cum reiese din întregul parcurs judecătoresc al cererilor vizând imobilul din situat în Eforie Sud, str. x bis, jud. Constanţa, singura suprafaţă de teren liber care putea şi care a putut fi restituită în natură este exclusiv suprafaţa de 530 mp, pentru motivele expuse pe larg în Decizia nr. 333/2014 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 333/2014 a Curţii de Apel Constanţa s-a statuat că reclamantul H. şi intervenienţii R. sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, jud. Constanţa, astfel cum a fost identificat prin expertiza L. - teren de 1.200 mp şi construcţie de 144,26 mp. - cu câte o cotă de 1/3 pentru reclamant şi respectiv, de 1/3 pentru toţi intervenienţii în interes propriu, fiind acordate măsuri reparatorii ce au constat atât în restituirea în natură a suprafeţei de teren de 530 mp cât şi în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte corespunzător cotelor cuvenite, pentru terenul de 670 mp imposibil de restituit în natură şi pentru construcţia de 144,26 mp identificată în expertiză prin notaţiile 1, 2, 3, E, H, I, 1.

Astfel, în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanţi în 2016, prin care au solicitat - în calitate de succesori ai celui de-al treilea moştenitor al autorului comun - nu cota de 1/3 din terenul de 530 mp, ci restituirea în natură a unei suprafeţe de 265 mp (reprezentând cota de 1/3 cuvenită) cu privire la care se statuase deja, irevocabil, că nu poate face obiectul unei asemenea măsuri, instanţa de apel (prin Decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă), constatând că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, ce a aparţinut defunctului D., a obligat pe pârâtul Oraşul Eforie să propună, în favoarea acestora, măsuri compensatorii sub formă de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru partea de imobil menţionată şi să înainteze propunerea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, cu consecinţa respingerii cererii de restituire în natură a suprafeţei de 265 mp.

Astfel, contrar celor susţinute de revizuenţi, nu se poate reţine că Decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2016 este potrivnică Deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, întrucât a fost pronunţată cu respectarea autorităţii de lucru judecat a acestei din urmă decizii şi nu cu încălcarea ei.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire urmând a fi respinsă, ca nefondată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga pe revizuenţii C., B. şi A., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON către intimaţii K., Z. şi AA., reprezentând onorariu de avocat achitat cu chitanţa seria x GIA nr. 14 din 19 martie 2018 depusă la Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 103/C din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2016, formulată de revizuenţii C., B. şi A.

Obligă pe revizuenţii C., B. şi A., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON către intimaţii K., Z. şi AA..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.

Procesat de GGC - LM