Inadmissibility of cassation appeal for moral damages claim under 1,000,000 RON due to non-retroactivity of constitutional decision on appeal thresholds

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.12.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., să pronunţe o hotărâre prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 200.001 RON cu titlu de daune morale pentru atingerile aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 58 C. civ., art. 75 C. civ., art. 72 C. proc. civ., art. 1 din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 278/2017 a Tribunalului Galaţi s-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâtul B. prin întâmpinare. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. Au fost constatate îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului B., conform art. 1349 şi următoarele C. civ. S-a stabilit că prin constatarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului B. se oferă în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul A.

Prin Decizia civilă nr. 183/A din 6 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B., ambele declarate împotriva sentinţei civile nr. 278 din 24.03.2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. x/2015. A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 278/2017 a Tribunalului Galaţi în sensul obligării pârâtului B. către reclamant la plata a 1000 RON cu titlu de daune morale, fiind înlăturate din dispozitiv menţiunile contrare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., tară a-l încadra în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai, căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tara drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din acelaşi act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani in valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Însă, erectele acestei decizii nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei sub imperiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma nemodificată.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nune, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tune, asupra situaţiilor juridice trecute.

De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a tăcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivi taţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.

În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, cât priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa părţii din text constatate ca fiind neconstituţională, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.

În această situaţie, se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă, în mod evident, regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27 indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportarea la legea fundamentală.

Cât priveşte considerentul nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurata după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa constituţională în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; "(2) în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare." în condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 24 septembrie 2014) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei. constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

În speţa pendinte, prin demersul judiciar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 200.001 RON cu titlu de daune morale.

Prin urmare, cum valoarea pretenţiei celei mai mari, dedusă judecăţii la data de 31.12.2015, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.

De altfel, prin decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că "efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)",

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 183/A din data de 6 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2018.