Competence conflict in labor salary claims by auxiliary judicial staff: scope of Art. 127 CPC declination and joinder of non-clerical personnel

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., personal auxiliar de specialitate, J., tehnician criminalist, K. şi L., specialişti IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi D.I.I.C.O.T - Bucureşti, solicitând următoarele: - obligarea pârâţilor să le plătească diferenţele de salariu pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 04.04.2014-01.12.2015; - obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul efectiv plătit si venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. începând cu data de 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016; - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală aferentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată a fiecărui venit lunar si până la data plătii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 10.01.2018 pronunţata de Tribunalul Buzău, secţia I civila - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău privind pe reclamanţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

În motivare s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţilor le sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., precum şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, conform cărora personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila cu acelaşi număr x/2017, la data de 12.02.2018.

La termenul de judecată din data de 24.04.2018, în raport de dispoziţiile art. 131, art. 127 C. proc. civ. şi Decizia RIL nr. 7/2016 a ICCJ, prin raportare şi la obiectul cauzei, Tribunalul Brăila a constatat că este competent material şi teritorial să judece cauza doar în privinţa reclamanţilor A., B., C., D., E., F. şi G. - aceştia având calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Prin încheiere a dispus disjungerea cauzei în privinţa celorlalţi reclamanţi, respectiv: J., K., L., H. şi I., fiind format prezentul dosar nr. x/2018, cu privire la care instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia de necompetenţă teritorială.

Prin sentinţa civilă nr. 225 din 24.04.2018, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Tribunalului Buzău, a cauzei privind pe reclamanţii J., K., L., H., I., având ca obiect drepturi băneşti - disjuns din dosar nr. x/2017 şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţa între cele două instanţe.

Instanţa a reţinut că niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu se încadrează - prin prisma funcţiilor pe care le îndeplinesc sau a unităţilor de Parchet la care îşi desfăşoară activitatea - în dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., pentru a se putea declina competenţa în favoarea unei alte instanţe (tribunal) din raza unei alte Curţi de Apel.

În aceste condiţii, raportat şi la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, a constatat că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă între cele două instanţe.

Analizând conflictul de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D. E., F., G., H., I., personal auxiliar de specialitate, J., tehnician criminalist, K. şi L., specialişti IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi D.I.I.C.O.T - Bucureşti, solicitând următoarele: - obligarea pârâţilor să le plătească diferenţele de salariu pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 04.04.2014-01.12.2015; - obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul efectiv plătit si venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. Începând cu data de 01.12.2015 şi pana la data de 01.10.2016; - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală aferentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată a fiecărui venit lunar şi până la data plătii efective.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de art. 266 Codul muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin decizia nr. 7 din 16.05.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. De asemenea, a statuat că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Aşadar, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitore a cauzei din pricine calităţii părţii. Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât). în cea dintâi situaţie, incidenţă în prezenta cauză, potrivit legii, reclamantul va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror ori grefier la parchetul care funcţionează pe lângă această instanţă.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi K. şi L. - specialişti IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, respectiv M. şi I., personal auxiliar de specialitate, persoane care fac parte, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, din sfera personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea la care face referire art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 16.05.2016, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În speţă, cu referire la reclamantul J., sunt incidente dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., conform cărora "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauza ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Art. 269 alin. (3) din Codul muncii prevede că, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Astfel, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile privind coparticiparea procesuală facultativă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeaşi cauză, între care există o strânsă legătură, caz în care devin incidente şi dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, care recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile prevăzute de lege.

Se mai reţine că cererea de chemare în judecată a fost adresată de reclamanţi Tribunalului Buzău, care, luând în considerare dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., a declinat la Tribunalul Brăila, ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care fac parte şi reclamanţii J., K., L., H. şi I., se apreciază că Tribunalul Brăila a fost în mod corect şi legal învestit, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Brăila a fost legal învestit în virtutea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2018.