Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2636/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions; exclusive competence lies with the court of appeal

Case Number Decizia nr. 2636/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the declaration of material incompetence raised against itself and declined jurisdiction, referring the appeal to the Ploiești Court of Appeal, which remains the competent instance to resolve the pending litigation. The dispute concerned a civil action filed by a county emergency hospital against a defendant, where the lower court dismissed the claim and the appeal court upheld that decision; the hospital subsequently filed an appeal against the appeal court's decision, which was incorrectly routed to the Supreme Court. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 97(1) and 483(4) of the Code of Civil Procedure, which establish that the Supreme Court has material jurisdiction only for appeals against court of appeal decisions or where expressly provided by law, whereas appeals against tribunal (appellate instance) decisions fall under the competence of the superior court of appeal, adhering to the principle of judicial hierarchy.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 3 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions; exclusive competence lies with the court of appeal: Prin urmare, art. 97 pct. 3 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction judicial law Civil Procedure Code preliminary ruling procedure scope of review in cassation jurisdiction ratione materiae

Cited Legislation

AI generated
art. 483 alin. (4) C. proc. civ
(3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
art. 97 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
art. 97 pct. 3 C. proc. civ
Prin urmare, art. 97 pct. 3 C. proc. civ.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare ia lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivii cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod",
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme,
art. 483 alin. (4) din C. proc. civ
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4272 din 22.11.2017, Judecătoria Câmpina a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta A. şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 469 din data de 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 4272 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 18.05.2018 a Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18.05.2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia din data de 30.05.2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 3 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi eu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare ia lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivii cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod",

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale. în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme,

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Prahova revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti împotriva Deciziei nr. 469 din data de 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2018.