Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2627/2018 AI generated

Land-restitution revision quashed and remanded over unlawful three-judge panel composition.

Case Number Decizia nr. 2627/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the revision applicant's appeal, quashed the Court of Appeal's decision of April 2, 2018 (which had dismissed as inadmissible the request to revise a 2012 land-restitution judgment) and remanded the case to the same court. The dispute concerns a request to revise a ruling on forest-land ownership and restitution, on grounds of conflicting judgments. The decisive legal basis is the unlawful composition of the panel: since revision is an extraordinary retraction remedy and, absent the exception for conflicting judgments, is heard by the same panel composition as the challenged judgment, the revision of a single-judge decision had to be adjudicated by one judge, not three. The decision was therefore void as violating mandatory rules on court composition (Law No. 304/2004, art. 54, and C. proc. civ. art. 304 pt. 1), with the other grounds left unexamined.

Legislator headnote

AI generated

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 322 pct. 7 C. proc. civ; Land-restitution revision quashed and remanded over unlawful three-judge panel composition: Asupra recursului de faţă, Înalta Curte, constată următoarele: În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) şi 304 pct. 1 C. proc. civ., constituie motiv de casare nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale, motiv ce se regăseşte în prezenta cauză, întrucât cererea de revizuire a fost soluţionată de trei judecători, în loc de un judecător.

Keywords

AI generated
revision of a judgment land law grounds for cassation rule of law conflict rule extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
De la această regulă există o excepţie, şi anume, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când competenţa de soluţionare revine unei instanţe superioare.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 98 din data de 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 31 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., Ocolul Silvic Motru, Comisia Locală de Fond Funciar Cătunele, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, intimat Direcţia Silvică Gorj, ca inadmisibilă. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 1167,60 RON cheltuieli de judecată către intimaţii, din care 500 RON reprezentând onorariu apărător redus.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs prin care a invocat faptul că, în mod greşit instanţa a soluţionat cauza în complet de trei judecători, respingând excepţia nelegalei compunerii a completului, invocată prin apărător, raportat la faptul că este vorba de o cerere de revizuire, în prima instanţă, care, trebuia soluţionată în complet de un singur judecător şi nu în complet de recurs, hotărârea dată în revizuire urmând să fie susceptibilă de aceleaşi căi de atac ca şi sentinţa supusă revizuirii, motiv care atrage casarea hotărârii.

Consideră ca în mod greşit cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, această inadmisibilitate echivalând cu îngrădirea dreptului de acces la justiţie şi la un proces echitabil. Instanţa de fond trebuia să procedeze la o analiză amănunţită a celor două dosare în care s-au pronunţat cele doua hotărâri contradictorii, respectiv dosar nr. x/2011 şi dosar nr. x/2004 şi să verifice dacă în aceste cauze a fost soluţionată diferit aceeaşi chestiune litigioasă. Deşi, prin Decizia Tribunalului Gorj nr. 182/2005, a fost respinsă pe fond, acţiunea intimaţilor din această cauză, prin care solicitau anularea titlului său de proprietate pentru terenul situat în "E." şi, implicit a fost respins şi capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren în favoarea intimaţilor, ulterior, cu complicitatea CLFF Cătunele, care cunoştea faptul că deţinea titlul de proprietate pentru acest teren, intimaţii din cauza dedusă judecăţii au obţinut, urmare a admiterii plângerii împotriva Hotărârii C.J., reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,1 ha teren cu vegetaţie forestieră, situat în T25, parcela x, cu vecinătăţile indicate, amplasament care se regăseşte în titlul meu de proprietate şi, pentru care se pronunţase instanţa de control judiciar, în apel, prin Decizia nr. 182/2005 şi, prin care se statuase irevocabil că, moştenitorii lui F. (autoarea intimaţilor), nu sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate.

Consideră că are calitate procesuală activă şi justifică atât legitimarea procesuală, cât şi interesul legitim în promovarea cererii de revizuire, întrucât este proprietarul de fapt şi de drept al terenului cu vegetaţie forestieră ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, respectiv sentinţa civilă nr. 1432 din 31.01.2012. Mai arată că, nu a fost parte în acest din urmă dosar, pe de o parte, nu a avut cunoştinţă despre existenţa acestui litigiu, iar pe de altă parte, intervenţia terţilor într-un dosar având ca obiect plângere la Hotărârea C.J., este inadmisibilă, deşi Comisia Locală Cătunele avea posibilitatea să aducă la cunoştinţa instanţei că amplasamentul terenului era atribuit persoanei îndreptăţite la reconstituire, respectiv, subsemnatului, sens în care, din oficiu, instanţa trebuia să mă introducă în cauză ca intervenient forţat.

întrucât există identitate între problemele tranşate diferit în cele două dosare, cererea de revizuire trebuia analizată pe fond şi nu respinsă ca inadmisibilă.

Recurentul critică hotărârea recurată şi prin prisma faptului că, hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate, întrucât, motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea constituirii în complet legal şi pentru a se intra în cercetarea fondului cauzei.

Asupra recursului de faţă, Înalta Curte, constată următoarele: În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) şi 304 pct. 1 C. proc. civ., constituie motiv de casare nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale, motiv ce se regăseşte în prezenta cauză, întrucât cererea de revizuire a fost soluţionată de trei judecători, în loc de un judecător.

Prin "compunerea instanţei" se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege.

În condiţiile Legii privind organizarea judiciară nr. 304/2004, republicată [art. 54 alin. (1)], cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel, se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii. Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Având în vedere principiul accesorium sequitur principale, contestaţia la titlu, contestaţia în anulare, revizuirea, cererea de îndreptare a erorilor materiale, cererea de lămurire şi completare a hotărârii, care sunt cereri subsecvente faţă de pricina în care a fost pronunţată hotărârea a cărei îndreptare, lămurire sau completare, revizuire ori anulare se solicită, vor fi soluţionate în aceeaşi compunere în care s-a pronunţat hotărârea respectivă.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare, se judecă deci de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi este soluţionată în aceeaşi compunere a completului de judecată ca şi în cauza în care a fost pronunţată hotărârea atacată.

De la această regulă există o excepţie, şi anume, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când competenţa de soluţionare revine unei instanţe superioare.

Întrucât, în cauză, revizuirea a avut ca obiect o hotărâre soluţionată de un judecător, aceeaşi compunere trebuie să aibă şi instanţa care a soluţionat cererea de revizuire.

Având în vedere faptul că decizia atacată nu a fost pronunţată de un complet de judecată legal constituit, fiind pronunţată cu încălcarea unei dispoziţii legale de ordine publică, ea este lovită de nulitate, făcând de prisos analizarea celorlalte motive invocate, astfel că, pentru considerentele arătate, se va admite recursul şi se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, într-un complet legal constituit, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 98 din data de 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Crai ova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2018.