Competence of the Supreme Court to hear appeals against Tribunal appellate decisions under the 2012 Code of Civil Procedure jurisdictional hierarchy

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8633 din 01.09.2017 a Judecătoriei Braşov, s-a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi Statul Român, Municipiul Braşov prin primar.

S-a stabilit onorariu final pentru expertul F. la suma de 4.290 lei, conform devizului raportului de expertiză nr. x/2017 şi s-a constatat că suma de 1.500 lei a fost achitată.

S-a dispus obligarea reclamantului A. să achite în contul BLET Braşov, la dispoziţia expertului F., diferenţa de onorariu 2.790 RON şi să achite pârâţilor G. cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în sumă de 1.000 RON şi de 600 RON.

Prin Decizia nr. 297/A din 6 martie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis cererea de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 8633 din 01.09.2017 a Judecătoriei Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., D. şi E., Statui Român, Municipiul Braşov prin primar, şi în consecinţă:

A dispus modificarea suprafeţei imobilelor proprietatea reclamantului înscrise în CF vechi x A+l Braşov nr. top x, de la suprafaţa de 239 mp menţionată în evidenţele de carte funciară la suprafaţa reală, de 121 mp şi în CF vechi x A+2 Braşov, nr. top x, de la suprafaţa de 896 mp menţionată în evidenţele de carie funciară la suprafaţa reală de 193 mp, conform suprafeţelor reale indicate în calculul analitic al suprafeţelor din cuprinsul raportului de expertiză de expertiză tehnică topografică nr. x întocmit de exp. tehnic F. după avizare Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantului, situat în Braşov, înscris în CF vechi x A+l Braşov nr. top x şi CF vechi x Braşov, nr. top x, în suprafaţă totală de 314 mp şi imobilele:

- proprietatea pârâţilor D. şi E., situat în Braşov, înscris în CF vechi x Braşov, top x teren de 530 mp;

- proprietatea pârâţilor B. şi C., situat în Braşov, înscris în CF vechi x Braşov, nr. top x, reprezentând teren de 1.464 mp;

- proprietatea Statului Român înscris în CF vechi x A+4 Braşov, nr. top x, teren de 73 mp şi în CF vechi x A+5 Braşov, teren de 325 mp, pe aliniamentul punctelor x prevăzute în anexa 17) la raportul de expertiză tehnică;

- 3 topografică nr. x întocmit de exp. tehnic F., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A menţinut restul dispoziţiilor cuprinse în hotărârea apelată.

A obligat apelantul A. la plata sumei de 1.500 RON către intimaţii B. şi C., reprezentând cheltuieli de judecată parţiale efectuate în apel, constând în onorariu avocaţial.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ce a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă fiind fixat termen de judecată la 20 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs,

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare ia lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că; "Recursul urmăreşte sa supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are roiul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, roi consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 326 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Braşov, secţia I civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Braşov, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Braşov competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 297/A din 6 martie 2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.06.2018.