Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions: rejection of catch-all appellate competence under Article 97(1) CPC

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 23.05.2013 sub nr. dosar unic x/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună partajarea în cote de 1/2 parte a bunurilor comune dobândite de reclamantă si de pârât în una din următoarele variante: atribuirea bunurilor mobile şi imobile pârâtului, cu obligaţia acestuia la plata unei sulte în favoarea reclamantei în suma de 25.000 RON şi, de asemenea, cu obligaţia acestuia de a achita ratele rămase din contractul de credit nr. x la C., din momentul formulării cererii de partaj şi până ia achitarea integrală a creditului, atribuirea bunurilor mobile şi imobile pârâtului, cu obligaţia acestuia la plata unei sulte în valoare de 1/2 parte din valoarea masei partajabile, în acest caz ratele rămase din contractul de credit urmând a fi achitate în cote egale de reclamantă şi pârât, scoaterea la licitaţie publică a tuturor bunurilor mobile şi imobile, urmând ca sumele rezultate să fie împărţite în cote egale de reclamantă si pârât, în acest caz ratele rămase din contractul de credit urmând a fi achitate în cote egale de părţi, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 204/2014 din data de 30.03.2014 pronunţata de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. în privinţa petitelor I pct. 1 lit. a) şi b), pct. 2 în ceea ce priveşte fântâna şi şemineul, II pct. 1, 2 şi 3 în ceea ce priveşte imobilul construcţie, fântâna şi şemineul, III în ceea ce priveşte autoturismul marca x şi TV-LCD, excepţie invocată de pârâţii D. şi B.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. în privinţa petitelor I pct. 1 lit. a) şi b), pct. 2 în ceea ce priveşte fântâna şi şemineul, II pct. 1, 2 şi 3 în ceea ce priveşte imobilul construcţie, fântâna şi şemineul, III în ceea ce priveşte autoturismul marca x şi TV-LCD, excepţie invocată de pârâţii D. şi B.,

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi B. şi excepţia prescripţiei dreptului de creanţa privind autoturismul marca X şi TV-LCD, excepţii invocate de pârâţi.

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi D. şi B.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional B. în contradictoriu cu pârâta reconvenţională A. şi, în consecinţă:

S-a constatat că anterior încheierii căsătoriei reclamanta A. şi pârâtul B. au dobândit în cotă egală, de 50% fiecare, un autoturism marca X şi un TV-LCD în valoare totală de 6.205 RON.

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. şi pârâtul B. au dobândit în cotă egală, de 50% fiecare, următoarele bunuri comune:

- bunuri mobile: mobilă living în valoare de 1.013 RON, 2 canapele în valoare totală de 756 RON, mobilă bucătărie în valoare de 918 Iei, cadă de baie în valoare de 729 RON, yunkers în valoare de 243 RON, plită electrică în valoare de 230 RON, cuptor electric în valoare de 428 RON, frigider în valoare de 2.464 RON, aspirator în valoare de 284 RON, fler de călcat în valoare de 91 RON, storcător de fructe în valoare de 50 RON, sandwich maker în valoare de 20 RON, cântar de bucătărie în valoare de 22 de RON, friteuză în valoare de 30 RON, 2 mese în valoare de 147 RON, 8 scaune în valoare de 342 RON, covor în valoare de 97 RON, în valoare totală de 8.090 RON.

- imobilul construcţie situat în jud. Cluj, în valoare de 121.224 RON, precum şi un drept de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei, teren înscris în favoarea pârâţilor D. şi B. în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF x Căpuşu Mic, nr. cadastral x.

- şemineu şi fântână în valoare de 6.940 RON.

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. şi pârâtul B. au contractat un credit bancar în valoare de 26.572 Euro conform contractului de credit nr. x încheiat ia data de 19.09.2008 cu C.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea autoturismului marca X, TV-LCD, celelalte bunuri mobile, a bunului imobil, inclusiv şemineu şi fântână, în deplină proprietate pârâtului B. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 68,127 RON către reclamantă cu titlul de sultă, urmând ca ratele aferente creditului bancar conform contractului de credit nr. x încheiat la data de 19.09.2008 cu C. să fie suportate pe viitor de reclamanta A. şi pârâtul B., în mod egal, potrivit clauzelor contractuale.

S-au respins celelalte pretenţii formulate în cauză.

Pârâtul B. a fost obligat ia plata sumei de 1.822,4 RON către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale, compensând celelalte cheltuieli de judecată făcute de părţi.

Prin decizia nr. 1527/A/2017 din data de 08.11.2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2013 s-a admis în parte apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinţei civile nr. 204/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Huedin, care a fost schimbată în parte şi, pe cale de consecinţă:

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. şi pârâtul B. au dobândit, în cotă egală, de 50% fiecare, următoarele bunuri comune:

- bunuri mobile: mobilă living în valoare de 1013 RON, 2 canapele în valoare totală de 756 RON, mobilă bucătărie în valoare de 918 RON, cadă de baie în valoare de 729 RON, yunkers în valoare de 243 RON, plită electrică în valoare de 230 RON, cuptor electric în valoare de 428 RON, frigider în valoare de 2.464 RON, aspirator în valoare de 284 RON, fier de călcat în valoare de 91 RON, storcător de fructe în valoare de 50 RON, sandwich maker în valoare de 20 RON, cântar de bucătărie în valoare de 22 de RON, friteuză în valoare de 30 RON, 2 mese în valoare de 147 RON, 8 scaune în valoare de 342 RON, covor în valoare de 97 RON, în valoare totală de 7.864 RON.

- imobilul construcţie situat în jud. Cluj, în valoare de 121.224 RON, precum şi un drept de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei, teren înscris în favoarea pârâţilor D. şi B. în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF x Căpuşu Mic, nr. cadastral x.

- şemineu şi fântână în valoare de 6.940 RON.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea autoturismului marca X, TV-LCD, celelalte bunuri mobile, a bunului imobil, inclusiv şemineu şi fântână, în deplină proprietate pârâtului B., fără obligarea acestuia la plata unei sulte, urmând ca ratele aferente creditului bancar conform contractului de credit nr. x încheiat la data de 19.09.2008 eu C. să fie suportate pe viitor exclusiv către pârâtul B.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecata aferente judecăţii în faţa primei instanţe.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

S-a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii civile din data de 15.06.2016 pronunţată de Judecătoria Huedin.

S-a respins apelul incident formulat de reclamanta A. împotriva încheierii civile din data de 20.05.2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 204/30.03,2016, pronunţate de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013.

S-a respins apelul provocat formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 204 din 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente judecăţii în etapa procesuală a apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., ce a fost înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind fixat termen de judecată la 20 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente;

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, In cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi,

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale",

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsa din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că înalta. Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce, preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1527/A din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.06.2018.