Competence for validating salary garnishment: factual vs. formal domicile under Code of Civil Procedure Art. 651

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea B., debitorul C. şi terţul poprit S.C. D. S.R.L., validarea popririi înfiinţate prin adresa din 14 septembrie 2017 în Dosarul de executare nr. x/2016, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2552 din 16 iuie 2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016, asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente şi viitoare datorate de terţul poprit S.C. D. S.R.L. debitorului C., până la concurenţa sumei de 2.609,97 RON pentru care s-a înfiinţat poprirea, la care se vor adăuga penalităţile calculate până la data plăţii efective, precum şi cheltuielile de executare stabilite până la această dată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 789 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 15720 din 19 decembrie 2017, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi.

A constatat că prevederile art. 651 alin. (2) din acelaşi act normativ stipulează în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

judecătoria sectorului 4 Bucureşti a constatat că domiciliul debitorului este în municipiul Focşani, astfel cum reiese din procesul-verbal de verificare a evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi din actele de executare.

Ca atare, a apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile debitorului conform cărora Judecătoria sectorului 4 Bucureşti este instanţa de executare, întrucât a încuviinţat executarea silită.

Instanţa a reţinut că dovada domiciliului unei persoane se face conform art. 91 alin. (1) C. civ., cu menţiunile înscrise în cartea de identitate, reşedinţa tund considerată domiciliu numai atunci când acesta nu este cunoscut, astfel cum prevede art. 90 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Totodată, judecătoria sectorului 4 Bucureşti a constatat că, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, menţiunea privind stabilirea reşedinţei se înscrie la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa unde are locuinţa secundară. Ca atare, presupusul domiciliu în fapt al unei persoane este în realitate reşedinţa acesteia, unde locuieşte mai mult de 15 zile pe an, pe care are obligaţia să o declare autorităţilor publice, conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Astfel, instanţa a apreciat că stabilirea instanţei de executare urmează a se realiza în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate a debitorului, iar nu de domiciliul în fapt al acestuia, faţa de efectele pe care le produce asupra executării silite încuviinţarea executării de o instanţă necompetentă, anume nulitatea executării silite necondiţionată de existenţa vreunei vătămări conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a considerat că legiuitorul a prevăzut la art. 108 C. proc. civ. că, în cazul în care domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa acestuia, reşedinţa fiind locul unde o persoană locuieşte în mod efectiv. A reţinut, astfel, că această normă se aplică prin analogie şi în faza executării silite, când nu se poate stabili domiciliul debitorului, conform art. 5 alin. (3) din actul normativ menţionat.

Instanţa a constatat că la data declanşării executării silite, debitorul avea domiciliul în municipiul Focşani şi reşedinţa în municipiul Bucureşti, sector 3, contrar susţinerilor debitorului care a arătat că de 10 ani locuieşte în sectorul 4 al municipiului Bucureşti.

Faţă de aceste considerente, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a apreciat că Judecătoria Focşani este instanţa competentă să soluţioneze cererea de validare a popririi.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 16 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3555 din 25 aprilie 2013, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de debitor si de terţul poprit si a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. Constatând ivii conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Focşani a reţinut că, potrivit prevederilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi, iar conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a se stabili cărei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, Judecătoria Focşani a apreciat că se impune calificarea noţiunii "domiciliul debitorului", precum şi a se verifica unde se afla acesta la data sesizării organului de executare.

Cât priveşte noţiunea "domiciliul debitorului" instanţa a apreciat că legiuitorul a avut în vedere domiciliul în fapt al acestuia, respectiv locui unde locuieşte şi munceşte, iar nu cel în drept, menţionat în actul de identitate. A reţinut că scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, în sens procesual, este ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a se da eficienţă dreptului la apărare.

A apreciat că aceste aspecte se aplică şi în materia executării silite, atât pentru asigurarea înştiinţării părţii cu privire la procedura care se demarează împotriva sa, cât şi pentru faptul că la domiciliul în fapt există o mai mare posibilitate ca debitorul sa aibă bunuri care pot fi supuse executării,

Judecătoria Focşani a constatat că din înscrisurile dosarului de executare rezultă că executarea silită a început la data de 25 noiembrie 2016. Din verificările efectuate la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date reiese că la acel moment debitorul avea domiciliul legal în jud. Vrancea.

Din cererea privind începerea executării silite, precum şi din încheierea de încuviinţare a executării silite din Dosarul de executare nr. x/2016 rezultă că domiciliul în fapt al debitorului la acea dată era în Bucureşti, aspect care a reiese şi din sentinţa civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cornetu (punctul 3 din acordul de mediere).

În aceste condiţii, a apreciat că Judecătoria sectorului 4 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor legale incidente şi a următoarelor argumente:

Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 25 noiembrie 2011, sub nr. x/2016, creditoarea B. a solicitat executarea silită a debitorului C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016, în sensul respectării programului de vizitare a minorului E., astfel cum a fost stabilit de părţi prin acordul de mediere din 19 mai 2016.

În cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a arătat că minorul locuieşte cu debitorul în municipiul Bucureşti.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditoarea B. şi pe debitorul C.; a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu; a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei stabilite în sarcina debitorului prin titlul executoriu menţionat, corelativă dreptului creditoarei de a avea legături personale cu minorul, în modalitatea prevăzută de lege pentru executarea silită a obligaţiilor de a face.

La data de 14 septembrie 2017, în Dosarul de executare nr. x/2016, a fost înfiinţată poprirea asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente şi viitoare cuvenite debitorului C. de la terţii popriţi S.C. F. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 23 octombrie 2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat validarea popririi înfiinţate prin adresa din 14 septembrie 2017 în Dosarul de executare nr. x/2016, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2552 din 16 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016 asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente şi viitoare datorate de terţul poprit S.C. D. S.R.L. debitorului C., până la concurenţa sumei de 2.609,97 RON pentru care s-a înfiinţat poprirea, cerere care face obiectul cauzei de faţă.

În raport de situaţia de fapt mai sus expusă, precum şi de dispoziţiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora; "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început la data de 25 noiembrie 2011, data sesizării organului de executare cu cererea de deschidere a procedurii de creditoarea B.

Conform prevederilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult. o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi".

Dispoziţiile art. 651 alin. (1) din aceiaşi act normativ stipulează în sensul că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, dacă nu se constată incidenţa unei dispoziţii derogatorii de la competenţa stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, este competentă să soluţioneze cererea de validare poprire.

Înalta Curte constată că, din verificările efectuate de Judecătoria Focşani la data de 27 octombrie 2017, la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că domiciliul debitorului C. era în jud. Vrancea.

Însă, în cererea de executare silită, creditoarea a menţionat că debitorul locuieşte în fapt în municipiul Bucureşti.

Acest aspect rezultă şi din cuprinsul titlului executoriu în care s-a menţionat că locuinţa minorului va fi alternativă, respectiv o săptămână la domiciliul mamei şi o săptămână la domiciliul tatălui, în municipiul Bucureşti.

În acest sunt şi argumentele debitorului C., invocate în susţinerea excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Focşani privind soluţionarea cererii de validare a popririi, care a arătat că locuieşte în fapt, de aproximativ 10 ani, în municipiul Bucureşti, chiar dacă, în mod formal, în cartea de identitate figurează cu domiciliul în jud. Vrancea. De asemenea, acesta a precizat că, la data de 5 octombrie 2016 şi la 4 mai 2017, a învestit Judecătoria sectorului 4 Bucureşti eu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată şi a unei ordonanţe preşedinţiale având ca obiect "stabilire domiciliu minor", această instanţă declarându-se competentă să judece cauzele în considerarea domiciliului în fapt al debitorului.

Prin raportare la aspectele mai sus menţionate, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Scopul acestei reglementări, în sens procesual, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a se da eficienţă dreptului lor la apărare,

Prin urmare, noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, relevanţă având nu atât locuinţa statornică sau principală a debitorului, ci adresa unde acesta locuieşte efectiv.

Cum, în cauză, la data sesizării organului de executare debitorul domicilia In fapt în municipiul Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa de executare, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, aceasta fiind instanţa care, de altfel, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2018.