Land Revisers' Appeal Dismissed for Lack of Triple Identity in Res Judicata Claim

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Istoricul cauzei;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 25.04.2017, sub nr. x/2017, revizuenţii A., B. şi C. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii D., E. şi Comisia Locală Gura Teghii pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 377 din 7.04.2017, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună anularea acesteia, deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 2532/2015, pronunţată în Dosarul civil nr. x/2013.

În motivarea cererii, revizuenţii au prezentat cronologic succesiunea evenimentelor ce au condus la situaţia de a cere anularea Deciziei civile nr. 377/2017, mai sus menţionată.

Revizuenţii au susţinut că Decizia Tribunalului Buzău nr. 377/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 2532/2015.

Astfel, s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 2532/2015, Tribunalul Buzău a stabilit irevocabil că "punerea în posesie urmează să se facă pe vechile amplasamente, în cazul în care acestea sunt libere şi nu au fost atribuite în mod legal altor persoane."

Prin precizările depuse la Judecătoria Pogoanele pe data de 15.10.2013, arată revizuenţii, au redus suprafaţa totală a terenurilor cu care urmează să fie puşi în posesie, în vederea eliberării titlului de proprietate, de la 4,58 ha, la 2,33 ha, din care 0,54 ha - teren neproductiv în Roşcoi Haltă (islaz) - poziţia 16 în Registrul agricol 1959-1962.

Prin urmare, au conchis revizuenţii, Tribunalul Buzău a dispus definitiv prin Decizia nr. 2532/2015 să fie puşi în posesie cu suprafaţa de 0,54 ha în punctul Roşcoi Haltă, dacă este liberă şi nu a fost atribuită în mod legal altor persoane, din care au fost deja puşi în posesie cu suprafaţa de 1.509 mp, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 08.12.2016.

S-a învederat că Decizia Tribunalului Buzău nr. 377/2017 i-a pus pe revizuenţi în imposibilitate de a pune în aplicare dispoziţiile Deciziei civile nr. 2532/2015, cu privire la diferenţa de teren rămasă din suprafaţa de 0,54 ha în punctul Roşcoi Haltă, prin anularea proceselor-verbale de punere în posesie a numiţilor F. şi D., invocând o falsă autoritate de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 1176/2001, în ciuda faptului că au dovedit că legalitatea proceselor-verbale de punere în posesie nu a fost niciodată analizată în faţa instanţei de judecată, nefiind îndeplinită astfel condiţia prevăzută de art. 430 alin. (1) C. proc. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată," în aceste condiţii, revizuenţii au apreciat că se află în situaţia prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că există două hotărâri definitive potrivnice, dintre care Decizia nr. 377/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2532/2015.

În drept, revizuenţii şi-au întemeiat cererea pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2), art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 514 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. şi orice altă dispoziţie legală aplicabilă.

Împotriva aceleiaşi Decizii civile nr. 377 din 7.04.2017, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, a formulat cerere de revizuire şi revizuentul G., prin mandatar H., motivarea în fapt şi în drept a cererii de revizuire promovată de acest revizuent, fundamentată tot pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind identică cu a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C.

Cererea de revizuire a revizuentului G., prin mandatar H., a fost repartizată spre soluţionare aceluiaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C., conform art. 107 alin. (1) şi (5) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, potrivit rezoluţiei de primire de pe cererea acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de A., C., B. şi de G., prin mandatar H.

2. Cererea de recurs împotriva Deciziei civile nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuenţii A., C. şi B. au declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenţii susţin că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, aşa cum a reţinut instanţa de apei, dar că, în speţă, există identitate de părţi, cu privire la Comisia locală de fond funciar Gura Teghii, pe de o parte, şi moştenitorii defunctei I., pe de altă parte.

Mai mult, cererea revizuenţilor de anulare a proceselor-verbale de punere în posesie nu încalcă prevederile art. 431 C. proc. civ., în sensul ca această cerere nu a fost soluţionată pe fond prin Decizia Tribunalului Buzău nr. 1176/2001, prin urmare, această decizie nu are autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea proceselor-verbale de punere în posesie a căror anulare o solicită în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/277/2015.

Consideră că există tripla identitate de părţi, cauză şi obiect, deoarece temeiul legal se regăseşte în prevederile Legii nr. 18/1991, iar scopul urmărit de revizuenţi a fost practic acelaşi, punerea în posesie cu suprafaţa de 0,54 ha în punctul Roşcoi Haltă, după anularea proceselor-verbale de punere în posesie emise anterior pe vechea locaţie a terenului.

Se mai arată că instanţa de apel a interpretat greşit Decizia nr. 25352/2015 a Tribunalului Buzău şi că a ignorat probele evidente care demonstrează că terenul de 0,54 ha se află în punctul Roşcoi Haltă şi că acesta este ocupat tară drept de alte persoane.

3. Procedura derutată m recurs;

Investită cu soluţionarea cerem de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea acesteia,

Prin întâmpinarea depusă J., în calitate de moştenitoare testamentară universală a defunctului D., a solicitat respingerea recursului revizuenţilor.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-revizuenţi A. şi C. au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

Prin raportul întocmit la data de 9 februarie 2018 asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de revizuenţii A., C. şi B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a constatat că recursul este scutit de ia plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, s-a reţinut că recursul revizuenţilor a fost declarat şi motivat în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1.) C. proc. civ.

S-a mai constatat ca cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă, stabilite sub sancţiunea nulităţii, prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prin întâmpinarea depusă, J., în calitate de moştenitor testamentar universal al defunctului D., a solicitat respingerea recursului revizuenţilor, anexând copie de certificatul de deces al intimatului D. şi testamentul autentificat sub nr. x din 18.02.2002, tară a fi depus însă certificat de calitate sau de moştenitor de pe urma intimatului D. sau vreo altă dovadă privind dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia, precum şi fără a fi ataşată vreo dovadă care să ateste faptul că intimatul D. este una şi aceeaşi persoană cu defunctul D.

Completul de filtru C7, la data de 9 februarie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestora părţilor cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat la data de 21 februarie 2018, conform dovezilor aflate la filele 86 - 90 şi 103-105 din dosar, iar recurenţii-revizuenţi A. şi C. au depus punct de vedere la raport.

De asemenea, J. a depus declaraţii de notorietate din care rezultă că intimatul D. este una şi aceeaşi persoană cu defunctul D., precum şi testamentul autentificat sub nr. x din 18.02.2002 din care rezultă că este moştenitorul universal al intimatului D., decedat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 aprilie 2018, în procedura filtrului, fără citarea părţilor.

Prin încheierea din 20 aprilie 2018 a fost dispusă introducerea în cauză a intimatului J., în calitate de moştenitor testamentar al intimatului D., decedat, a fost admis în principiu recursul declarat de revizuenţii A., C. şi B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a fost fixat termen de judecată la data de 15 iunie 2018, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părţilor.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile formulate de recurenţi referitoare la existenţa autorităţii de lucru între hotărârile considerate a fi potrivnice sunt nefondate, întrucât instanţa de revizuire a pronunţat Decizia nr. 1132 din 22.05.2017 cu respectarea prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cazul motivului de revizuire invocat, este necesar a fi îndeplinite anumite condiţii şi anume, să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune sa fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.

Aşadar, una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă, din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se efectele lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestei reguli esenţiale a procesului civil.

Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

În speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire şi anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, recurenţii-revizuenţi au invocat pretinsa contrarietate a Deciziei civile nr. 377 din 7 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017, faţă de Decizia civilă nr. 2532 din 15 aprilie 2015 a Tribunalului Buzău, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.

Se constată că instanţa de revizuire a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 2532 din data de 15.04.2015, Tribunalul Buzău a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 594 din 03.07.2014, pronunţată de Judecătoria Pogoanele în Dosarul nr. x/2013, în sensul că a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanţii G., A., C. şi K., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Gura Teghii şi Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi intervenientul în nume propriu Comuna Gura Teghii, fiind obligată Comisia Locală de fond funciar Gura Teghii să procedeze la punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2,33 ha, teren reconstituit de pe urma autorului A., cu moştenitor I., conform poziţiei nr. 218 din Anexa 3 la Legea nr. 18/1991. Prin aceeaşi decizie a fost obligată Comisia Judeţeană Buzău să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 2,33 ha teren, reconstituit de pe urma autorului defunct A., cu moştenitor I.

A mai reţinut instanţa de revizuire că, prin Decizia civilă nr. 377 din 7 aprilie 2017 au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanţii G., A., L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1217 din 8 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, prin care a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind respinsă, pentru acest motiv, acţiunea formulată de reclamanţii G., A., L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D., E., M. şi Comisia locală Gura Teghii pentru aplicarea legii fondului funciar, acţiune prin care s-a solicitat să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie din 22.12.1993, nr. x din 25.04.1994, nr. x din 09.01.1995, nr. x din 14.31.1994 şi nr. x din 15.02.1995. Instanţa apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., identitatea de obiect, părţi (parţial), cauză juridică, astfel că pârâţii nu mai puteau fi chemaţi în judecată pentru aceleaşi pretenţii, referitor la identitatea de obiect dintre acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 şi cea soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 1176 din 15.10.2001 a Tribunalului Buzău, ca urmare a respingerii recursului, potrivit Deciziei nr. 488 din 07.03.2002 a Curţii de Apel Ploieşti.

Faţă de cele mai sus menţionate şi raportat la limitele prevăzute de dispoziţiile art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus-citate, de care este ţinută instanţa de revizuire, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti a reţinut ca nu sunt întrunite în mod cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neexistând identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, în primul dosar a fost promovată o acţiune întemeiată pe dispoziţiile legilor fondului funciar, Dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 2532 din data de 15.04.2015, pronunţată de Tribunalul Buzău, având părţi pe reclamanţii G., A., C. şi K., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Gura Teghii şi Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi intervenientul în nume propriu Comuna Gura Teghii, iar ca obiect - punerea în posesie, întocmirea documentaţiei necesare şi emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2,33 ha, teren reconstituit de pe urma autorului A., cu moştenitor al lui I., conform poziţiei nr. 218 din Anexa 3 la Legea nr. 18/1991.

În schimb, litigiul finalizat prin Decizia civilă nr. 377 din 07.04.2037 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a avut ca părţi pe reclamanţii G., A., L. şi B., şi pe pârâţii D., E., M. şi Comisia locală Gura Teghii pentru aplicarea legii fondului funciar şi ca obiect nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie de punere în posesie din 22.12.1993, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 0,034 ha; nr. x din 25.04.1994, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 0,018 ha; nr. x din 09.01.1995, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 0,12 ha; nr. x din 14.11.1994, prin care F. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 0,0523 ha şi nr. x din 15.02.1995, prin care F. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 0,1292 ha, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile legilor fondului funciar, şi anume, art. 111 alin. (1), lit. a), pct. 2 şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, instanţa respingând cererea reclamanţilor pentru autoritate de lucru judecat faţă de alte hotărâri anterioare dintre părţi.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că, pentru hotărârile pretins contradictorii, nu există identitate nici de părţi, nici de obiect şi nici de cauză, recurenţii neputând susţine întemeiat că cele două cereri de chemare în judecată ar fi urmărit aceeaşi finalitate şi că, prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire au solicitat-o, s-ar fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.

De altfel, acţiunea finalizată prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluţionată în baza unei excepţii procesuale de fond, şi anume excepţia autorităţii de lucru judecat, prin Decizia nr. 377/2017, instanţa de apel analizând doar îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, iar nu fondul cauzei.

Or, în cazul hotărârilor potrivnice este necesar ca ambele hotărâri să fi fost pronunţate pe baza unor excepţii procesuale, ori pe fondul raportului juridic dedus judecăţii; prin urmare, în cazul în care una dintre hotărâri este pronunţată în fond, iar cealaltă, în temeiul unei excepţii procesuale, nu sunt întrunite premisele contrarietăţii de hotărâri.

Mai mult, chiar şi în situaţia în care s-ar face abstracţie de cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi s-ar analiza anumite dezlegări incidentale date de instanţe, contrar susţinerilor revizuenţilor, cele două instanţe care au pronunţat hotărârile pretins contradictorii n-au statuat diferit asupra problemei punerii în posesia reclamanţilor pentru suprafaţa de teren din punctul Roşcoi Haltă.

Dimpotrivă, cea de-a doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a valorificat efectul pozitiv a! autorităţii de lucru judecat al primei decizii, reţinând că, prin Decizia civilă nr. 2352/2015, instanţa care a soluţionat cererea de punere în posesie nu a stabilit amplasamentului terenului de 0,54 ha, ci a constatat că s-a reconstituit dreptul de proprietate şi asupra acestui teren, menţionat în registrul agricol, menţionând că nu s-a administrat proba cu expertiză de specialitate, părţile nefiind de acord, astfel că a precizat ca punerea în posesie se va face pe vechile amplasamente, în cazul în care sunt libere şi nu au fost atribuite, în mod legal, altor persoane.

Pe de altă parte, raportat la restul motivelor de recurs prin care se aduc critici împotriva Deciziei civile nr. 2352/2015, pronunţată de Tribunalul Buzău din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat a hotărârii nr. 1176/2001, precum şi a interpretării greşite a celor reţinute prin această hotărâre cu privire la terenul de 0,54 ha din litigiu şi a ignorării probelor care ar demonstra că terenul respectiv se află în punctul Roşcoi Haltă, Înalta Curte reţine că nici instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nici instanţa ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei instanţei de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii şi nu au posibilitatea legală să aprecieze care dintre hotărârile pretins potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, iar în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel ai îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând, se constată că aspectele respective invocate prin cererea de recurs, ce reiterează cererea de revizuire, în realitate, îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti ce beneficiază de efectele lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci pentru că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Se mai reţine şi faptul că instanţa de recurs verifică caracterul întemeiat al motivelor de recurs prin raportare la soluţia pronunţată, de respingere a cererii de revizuire ca nefondată în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu şi motivele de recurs ce excedează soluţia instanţei de revizuire.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor din punctul de vedere la raport, în sensul că îşi completează motivele de recurs cu temeiul de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu pot fi primite şi analizate, întrucât au fost depuse cu mult peste termenul legal de motivare a recursului; oricum, cererea de recurs formulată în termenul legal a fost analizată prin prisma acestui motiv de casare.

În raport de aceste împrejurări, reţinând legalitatea deciziei recurate, deoarece în cauza dedusă judecăţii nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenţii A., C. şi B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.06.2018.