Peremption of civil appeal due to failure to resume proceedings after suspension and abuse of procedure to toll deadline

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin, (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:

Constată că, la data de 06.04.2017 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2016, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin repartizare computerizată aleatorie, fixându-se prim termen de judecată la 26.05.2017.

Prin încheierea din 26.05.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a prezentat în instanţă şi că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 26 mai 2017, ce a fost respins ca inadmisibil prin încheierea nr. 217 din 11 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.

La data de 05.06.2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de recurs.

Analizând excepţia perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură iacul în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată avea ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru ca un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecinţă.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an sa nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor care nu au acţionat în acest scop deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin, (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 26 mai 2017, partea a lăsat sa treacă un interval de timp mai mare de un an fără sa fi săvârşit vreun act de procedură întrerupător al termenului de perimare, respectiv în vederea reluării judecăţii recursului, prin îndeplinirea obligaţiilor puse în sarcina sa de către instanţă.

În speţă, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 29 mai 2018 (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, sâmbătă, 26 mal 2018, iar luni 28 mai 2018, a fost zi liberă legală de Rusalii).

De asemenea, din verificarea actelor dosarului şi a sistemului ECRIS reiese ca la data de 8 iunie 2017 recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 26 mai 2037, prin care s-a dispus suspendarea prezentei cauze, iar prin încheierea civilă nr. 217 din 11 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta

A. împotriva încheierii din 26 mai 2017 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respins ca inadmisibil.

Drept urmare, se constată că cererea de recurs formulată de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată faţă de o hotărâre împotriva căreia nu putea fi exercitată calea de atac a recursului, nefiind făcută, astfel, cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul obţinerii întreruperii, ceea ce constituie un abuz procesual, drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea, operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.06.2018.