Nullity of cassation for failure to substantiate misapplication of property restitution law in accessory intervention dispute

Asupra cauzei de faţă, constată urcătoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 28.04.2016, sub nr. x/2016 şi modificată prin actul procedural de la fila nr. 84 din dosar, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016, solicitând, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să fie anulată Decizia de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016 emisă de Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să valideze dispoziţia nr. 48 din 19.12.2001 a primarului Comunei Vadu Crişului, prin care s-au stabilit în favoarea notificatorului B. despăgubiri în sumă de 200.000.000 RON ROL, pentru imobilul situat în Comuna Vadu Crişului, jud. Bihor, reprezentând casă, anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă de 2148 mp.

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta C. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 7219 din 02.03.2016, emisă de Comisia pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea acestei decizii şi validarea dispoziţiei nr. 48 din 19.12.2001, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea din 9 septembrie 2016, a dispus conexarea Dosarului nr. x/2016 la Dosarul nr. y/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 290 din 1 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. A respins cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de către contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, şi întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de contestator, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pe care a obligat-o să emită, în favoarea contestatorului, o decizie cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul teren şi construcţie care face obiectul Dosarului de despăgubiri nr. x din 30.11.2005. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de către contestator. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea C., în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. A luat act de voinţa contestatorului, prin apărătorul său, privind recuperarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată.

La data de 18.04.2017, contestatorul a formulat cerere de completare a hotărârii, care a fost admisă, în parte, prin sentinţa civilă nr. 997 din 07.07.2017, în sensul anulării, în parte, a Deciziei de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016, emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul menţiunii inexistenţei dreptului numitei D., moştenitoarea notificatorului B., la măsuri compensatorii, dar şi sub aspectul invalidării, pentru acest motiv, a dispoziţiei nr. 48 din 19.12.2001.

Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au formulat apel contestatorii A. şi C., precum şi intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

De asemenea, s-a declarat apel şi împotriva hotărârii de completare a sentinţei primei instanţe de către contestatoarea C. şi intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

La data de 10.11.2017, numita E. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul apelantei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în cuprinsul căreia a pretins existenţa unor relaţii de rudenie cu autorii naţionalizaţi, F. şi G., a susţinut că a formulat, în temeiul Legii nr. 247/2005, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor naţionalizate de la aceştia în Bihor şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor A. şi C.

Prin încheierea din 1 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie.

În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 61 C. proc. civ. "(1) oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când Intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

Persoana care formulează cererea de intervenţie voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenţia este principală (când terţul pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta) sau accesorie (când hotărârea ce s-ar putea pronunţa împotriva părţii în apărarea căreia intervine terţul i-ar prejudicial acestuia drepturile şi interesele). Prin urmare, chiar şi în ipoteza cererii de intervenţie accesorie, terţul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părţii în folosul căreia a intervenit.

În speţă, se constată că titulara cererii de intervenţie nu a dovedit calitatea de moştenitor pretinsă (dimpotrivă, la dosarul cauzei fiind depuse hotărâri judecătoreşti prin care s-a constatat că nu a fost dovedită legătura de rudenie invocată - filele 217-233) şi nici nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în termenul prevăzut de această lege cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului de faţă.

În aceste condiţii, soluţia ce s-ar putea pronunţa împotriva intimatei pârâte în favoarea căreia terţul a intervenit nu ar putea să prejudicieze drepturile şi interesele terţului, aşa încât cererea de intervenţie accesorie nu se justifică.

Pe de altă parte, afirmarea protejării unui interes public dată fiind existenţa unor cercetări penale cu privire la folosirea de către reclamant a unor acte despre care se pretinde că ar fi false, nu determină admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie, aspectele invocate putând fi valorificate prin alte mijloace legale. In orice caz, în ipoteza în care s-ar demonstra că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, iar această împrejurare a influenţat soluţia în cauză, ar fi deschisă calea revizuirii, conform art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, numita E. a formulat recurs.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat următoarele:

în cauza pendinte, recurenta justifică un interes propriu circumscris unui interes legitim public, fiind nepoata autorilor naţionalizaţi F. şi F. Această chestiune urmează a fi lămurită în cursul soluţionării Dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, şi ca urmare a efectuării cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Recurenta a formulat, în temeiul Legii nr. 247/20055 cerere de reconstituire pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ia Comisia Locală Vadu Grisului, putându-se reţine identitate de obiect cu cererea de reconstituire iniţiată de autorii apelanţilor A. şi C.

Instanţa a respins în mod neîntemeiat cererea de intervenţie accesorie, pronunţând astfel o hotărâre cu aplicarea greşită a prevederilor art. 3 pct. 1, 2 şi 4 lit. c) şi d) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Formularea cererii de intervenţie accesorie a fost justificata şi de protejarea unui interes legitim public, susţinut şi afirmat în cadrul acestei proceduri judiciare de către cele trei intimate. S-a arătat că, în cauză, apelantul A. îşi justifică legitimarea procesuală activă prin acte false, fiind invocate în acest sens concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x din 22.06.2016 în Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2012 până la soluţionarea Dosarului nr. x/2015, măsura producând efecte juridice în sensul menţinerii suspendării în Dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, în care recurenta deţine calitatea de intervenientă în nume propriu.

Pentru dovedirea calităţii sale de parte vătămată în Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecinţa încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză.

Asupra recursului de faţă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii, prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii recursului.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauza supusă analizei, recurenta a încadrat criticile formulate în cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materia!", invocând aplicarea greşită a prevederilor art. 3 pct. 1, 2 şi 4 lit. c) şi d) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 de către instanţa care a respins cererea de intervenţie accesorie.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situaţia în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în litigiul dedus judecăţii, da eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau da o interpretare greşită textului de lege relevant în cauză.

Văzând susţinerile din cererea de recurs, se constată că recurente nu a arătat în concret în ce a constat pretinsa încălcare de către Curtea de Apel a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 2 şi 4 lit. c) şi d) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013, care reglementează semnificaţia unor termeni, precum şi sfera de aplicare a Legii nr. 1.65/2013, invocarea lor fiind, în acest caz, una pur formală.

Partea a menţionat că, în vederea justificării interesului propriu, impus de dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ., a făcut dovada calităţii de moştenitor a autorilor F. şi F., precum şi cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului de faţă.

Înalta Curte reţine că aspectele evocate nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât vizează aprecierea probelor de către instanţa de recurs, iar această chestiune ţine de netemeinicia hotărârii, şi nu de nelegalitatea acesteia. Or, pe calea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se pune în discuţie doar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile - art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

invocarea protejării unui interes legitim public în contextul existenţei unor cercetări penale ce privesc folosirea de către reclamantul A. a unor acte false, în justificarea calităţii sale procesuale active în litigiul de faţă, nu are legătură cu argumentele reţinute sub acest aspect de instanţă în pronunţarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie accesorie, respectiv aceea că "afirmarea protejării unui interes public, dată fiind existenţa unor cercetări penale cu privire la folosirea de către reclamant a unor acte despre care se pretinde că ar fi false, nu determină admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie, aspectele invocate putând fi valorificate prin alte mijloace legale. în orice caz, în ipoteza în care s-ar demonstra că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, iar această împrejurare a influenţat soluţia în cauză, ar fi deschisă calea revizuirii, conform art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ."

De altfel, se observă că, în mare parte, motivarea cererii de recurs constă în reiterarea argumentelor invocate de parte în faţa Curţii de Apel Bucureşti în susţinerea cererii de intervenţie, fără a se formula vreo critică în combaterea celor reţinute de curtea de apel în fundamentarea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie şi fără a se arăta care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia din încheierea recurată.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancţiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta E. împotriva încheierii din 1 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Definitiva.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.