Inadmissibility of appeal against final labor dispute decision barring recalculation of basic salaries
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby affirming the finality of the Court of Appeal's decision which had previously dismissed the claimant's appeal against the lower court's judgment. The case involved a labor dispute where employees sought an order compelling the defendant television company to increase their basic salaries, with the appellant challenging the appellate decision that rejected their claims. Relying on the specific provision that decisions rendered in labor litigation are not subject to further appeal and the constitutional principle that judicial remedies must be strictly limited to those provided by law, the court held that the appellate decision was final and that the high court lacked jurisdiction to hear an appeal in a matter expressly excluded from such a remedy by procedural code.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final labor dispute decision barring recalculation of basic salaries: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 925 din 27 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva sentinţei nr. 4785 din 23 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Potrivit menţiunilor dispozitivului, decizia curţii de apel este definitivă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi repartizat completului C5 la data de 2 mai 2018.
La data de 10 mai 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost însuşit de membrii completului de judecată şi, la aceeaşi dată, s-a dispus comunicarea raportului către părţile în litigiu.
Conform dovezilor aflate la filele 46 - 47 din dosar, raportul a fost comunicat părţilor la data de 17 mai 2018.
Părţile nu au depus punct de vedere la raport.
Analizând recursul Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
Conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect cereri în materie de litigii de muncă".
În cauză, reclamanţii B., A. şi alţii au învestit instanţa de judecată cu un litigiu de dreptul muncii, care are ca obiect obligarea pârâtei Societatea Română de Televiziune (SRTV) la majorarea salariilor de bază ale reclamanţilor,
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti,
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Faţa de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanţii au solicitat recalcularea salariilor, care este un litigiu de muncă, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia atacată este definitivă şi nu mai este supusă recursului.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzută de lege, urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 925 din 27 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.