Road traffic damages claim against Romanian Insurers’ Bureau fails for lack of standing; appeal dismissed as unfounded

Analizând recursul în condiţiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor aii. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea intimatului pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România de introducere în cauză a asigurătorului de răspundere civilă A. din Ucraina, prin corespondentul său din România - B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1280/A din data de 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei C. împotriva sentinţei civile nr. 383 din 07 februarie 2017 şi a încheierii de şedinţă din data de 23 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii reclamanta C. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Prima critică de recurs vizează greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ. de către instanţa de apel. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, avocatul recurentei reclamante a încadrat în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. criticile formulate asupra greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.

Din modul de redactare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţa avea obligaţia de a introduce în cauză terţul A., cu atât mai mult cu cât şi intimatul-pârât a formulat o cerere în acest sens.

Reclamanta recurentă a formulat cererea de introducere în cauză a terţului în termenul legal, cauza aflându-se în primul ciclu procesual.

A doua critică vizează încheierea de şedinţă din data de 23 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, susţinând în acest sens că a formulat cererea de chemare în judecată împotriva B.A.A.R., deoarece persoana vinovată de producerea accidentului avea asigurare încheiată la o societate de asigurări care nu funcţionează pe teritoriul României.

Prin urmare, reclamanta susţine că a respectat pe deplin prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/3995, raportat la art. 48 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A invocat, totodată, decizia nr. 635/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată într-o cauză similară, prin care s-a reţinut că în cazul unui accident produs în România de o persoană cu un autoturism înregistrat în străinătate, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are calitatea de asigurător şi va fi obligat la plata daunelor morale şi materiale.

Cererea de recurs este întemeiată şi pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susţinând greşita aplicare şi interpretare a regulilor Legii asigurărilor nr. 136/1995.

În contextul în care, regulile asigurării de răspundere civilă obligatorie tind şi au ca scop ocrotirea intereselor victimelor accidentelor şi asigurarea legală a realizării principiului reparării integrale a prejudiciului, adică înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, urmează a se reaprecia gravele consecinţe negative suferite în plan psihic şi afectiv de către reclamantă, cheltuielile antrenate de accident şi, în general, despăgubirile solicitate şi acordate în cauză.

Analizând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta C. a solicitat, în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea acestuia la plata de daune morale şi materiale, pentru accidentul de circulaţie produs de un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

La momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, raportul juridic dedus judecăţii era reglementat de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care conferă calitate procesuală pasivă, în acest caz, asigurătorului autoturismului condus de persoana vinovată de producerea accidentului, astfel cum prevede art. 43, art. 49 şi art. 54 din lege.

Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, "Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. (2), text de lege care prevede că:

"Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele situaţii:

a) dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România;

b) dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România."

Aşadar, cererile de chemare în judecată în care autoturismul implicat în accidentul rutier este în proprietatea unei persoane asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului, care stă în proces prin reprezentanţa sa din România, respectiv Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Legea sus indicată nu conferă calitate procesuală Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, ci asigurătorului cu care persoana vinovată de producerea accidentului a încheiat o asigurare valabilă, criticile reclamantei pe acest aspect fiind nefondate.

De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în actul normativ sus menţionat nu există nicio situaţie în care Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să aibă calitate procesuală pasivă şi să poată fi obligat la plata despăgubirilor materiale sau morale în nume propriu.

Potrivit Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are doar calitatea de birou gestionar, care înregistrează cererile de despăgubire în cazul în care asiguratul ţinut să repare paguba este o societate străină.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cea de a doua critică de recurs vizează soluţia dată de curtea de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B.A.A.R., prin încheierea de şedinţă din data de 23 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, excepţie care în mod corect a fost admisă de către instanţele anterioare.

Înalta Curte constată că nu este fondată nici critica privind greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed.

Conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond".

Instituţia reglementată de dispoziţiile legale menţionate, respectiv introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, constituie o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi este de strictă interpretare.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Aşadar, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în cauză nu se regăsesc situaţii care să atragă incidenţa textului de lege sus menţionat, pentru introducerea forţată în cauză a altor persoane, cum ar fi fost - spre exemplificare - situaţia introducerii în cauză a moştenitorilor unei părţi decedate.

Instanţa care a soluţionat apelul declarat de reclamantă nu avea obligaţia de a introduce în cauză asigurătorul ucrainean.

În realitate, reclamanta ar fi trebuit, cu respectarea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ.,, să îşi modifice cererea de chemare în judecată în termenul procedural, prin lărgirea cadrului procesual cu care a învestit instanţa de judecată şi să cheme în judecată pe asigurătorul străin, astfel cum prevede şi Legea nr. 136/1995, în vigoare la momentul sesizării instanţei,

Or, ceea ce urmăreşte reclamanta prin criticile formulate asupra deciziei pronunţate de instanţa de apel, este depăşirea propriei culpe în formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva unui pârât care nu are calitate procesuală pasivă, astfel cum s-a statuat mai sus,

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu se verifică, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., invocate pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 decembrie 2016 şi a deciziei civile nr. 1280/A din data de 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.