Supreme Court lacks jurisdiction to hear cassation appeals against district court decisions without express statutory provision, despite administrative referral.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 2015 din 22 mai 2017, Judecătoria Cornetu a admis cererea principală şi reconvenţională. A dispus partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, potrivit dispozitivului.

Tribunalul Ilfov, secţia civilă, prin Decizia, nr. 1017 din 13 martie 2018, a admis excepţia, tardivităţii recursului, invocată din oficiu şi a respins apelul declarat de B. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, ca tardiv.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta B. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ilfov la 9 mai 2018.

Tribunalul Ilfov, prin adresa Dosar nr. x/2014 din 14 mai 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 mai 2018 şi a primit termen la 13 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Trimiterea dosarului spre soluţionare de către tribunal, pe cale administrativă, nu poate învesti legal instanţa supremă.

Astfel, dosarul iniţial, din care a fost disjunsă cererea ce face obiectul judecăţii, a fost înregistrat pe rolul instanţelor la 5 februarie 2013, motiv pentru care. în raport de dispoziţiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010, speţei îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Potrivit art. 4 pct. 3 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 4 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci, dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile prevăzute de lege").

Aşadar, aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă în. materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

O interpretare în sens contrar, care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel ia crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea ia lege, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege").

Nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, obiectul controlului de constituţionalitate reprezentându-l sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, dispoziţia legală nefiind, de altfel, incidenţă litigiului care este guvernat, cum s-a arătat, de prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, potrivit art. 299 alin. (2) C. proc. civ., "recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel".

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că instanţa imediat superioară este curtea de apel.

Pentru aceste considerente, se va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 1017 din 13 martie 2018 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.06.2018.