Jurisdictional conflict resolution for tort claims: territorial competence where the site of the illicit act differs from the defendant's seat

Asupra sesizării de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 21.09.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Compania Naţională Poşta Română şi Oficiul Judeţean de Poştă Vaslui, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.000.000 RON reprezentând daune morale şi de imagine, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat C. civ., C. proc. civ. şi Constituţia României.

Prin sentinţa nr. 56 din 18 ianuarie 2018, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate de pârâta Compania Naţională Poşta Română S. A. prin întâmpinare. A declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect pretenţii - daune morale, formulate de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională Poşta Română S.A. la plata sumei de 2.000.000 RON reprezentând daune morale.

Normele de competenţă materială după valoare au un caracter absolut de la care nici părţile nu pot deroga prin convenţia lor şi nici instanţa la cererea acestora.

Cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, cu excepţia celor date în competenţa judecătoriilor, sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă.

Astfel, în esenţă, în speţă este vorba de un litigiu în materie delictuală, cu un obiect în valoare de peste 200.000 RON, ceea ce face ca instanţa competentă să soluţioneze cauza să fie tribunalul.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speţa de faţă, din punct de vedere al competenţei teritoriale, competentă este instanţa de la sediul Compania Naţională Poşta Română S.A., respectiv Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 461 din 12 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut faptul că, prin cererea sa, reclamantul a dedus judecăţii o pretenţie având ca temei juridic răspunderea civilă delictuală cu privire la care acesta susţine că revine pârâtelor întrucât prin fapta ilicită a Oficiului poştal din localitatea Huşi, s-a trimis, din greşeală, la alt destinatar, o scrisoare a reclamantului. Această trimitere greşită la alt destinatar a avut ca efect prejudicierea reclamantului deoarece destinatarul la care a ajuns scrisoarea a deschis această corespondenţă şi a citi scrisoarea reclamantului.

Faţă de acest obiect al acţiunii şi, mai ales, faţă de temeiul juridic al pretenţiilor formulate, Tribunalul Bucureşti a constatat că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. potrivit cu care, în afara instanţelor prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Or, faţă de cele arătate de reclamant în motivarea în fapt a cererii sale, rezultă că fapta ilicită imputată pârâtelor s-a produs în raza teritorială a Tribunalului Vaslui, respectiv în localitatea Huşi şi, de asemenea, prejudiciul s-a produs în raza aceluiaşi tribunal, reclamantul care pretinde atingerea dreptului său la imagine fiind domiciliat în jud. Vaslui.

Aşa fiind, este evident că, în cauza de faţă, în care erau două instanţe deopotrivă competente teritorial, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Bucureşti (în raza acestui tribunal având sediul unul din pârâţi, respectiv Compania Naţională Poşta Română), reclamantul a ales să sesizeze cu cererea sa Tribunalul Vaslui.

În acest condiţii, faţă de dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze a fost stabilită în favoarea Tribunalului Vaslui prin voinţa reclamantului, voinţă căreia legea îi dă prevalentă, astfel încât pârâtul nu poate solicita declinarea competenţei la una din celelalte instanţe deopotrivă competente şi, evident, nici instanţa sesizată cu respectarea prevederilor art. 116 din C. proc. civ. nu îşi poate declina competenţa teritorială, fiind ţinută de alegerea reclamantului.

Analizând sesizarea cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 461 din 12 martie 2018 prin care a declinat competenţa soluţionării litigiului către Tribunalul Vaslui şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În ciuda a ceea ce a stabilit Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constată că, faţă de succesiunea declinărilor de competenţă (Judecătoria Vaslui - Tribunalul Bucureşti - Tribunalul Vaslui), nu s-a produs o întrerupere a cursului judecăţii de natură să justifice intervenţia instanţei superioare comune instanţelor "aflate în conflict".

Astfel, câtă vreme instanţa căreia i s-a trimis dosarul în urma declinării de competenţă nu a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea instanţei de trimitere, ci a dispus declinarea către o altă instanţă, nu există conflict de competenţă.

Prin urmare, cauza urmează a fi trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vaslui, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 461 din 12 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2018.