Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2324/2018 AI generated

ICCJ lack of jurisdiction over appeal against first-instance appellate judgment under 1865 Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2324/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) declined jurisdiction over a civil appeal, ordering the case to be referred to the Bacău Court of Appeal as the legally competent superior instance. The dispute involved a succession partition and usucaption claim regarding real property, where the first-instance court partially granted the plaintiff's claims and the Court of Appeal subsequently modified the judgment to adjust procedural costs and reject certain appeals. The decisive legal basis was the interpretation of Article 4(1) of the 1865 Code of Civil Procedure, which applies to cases registered prior to the 2012 judicial reform; the court held that the ICCJ does not possess general jurisdiction for appeals but is competent only for decisions of the Courts of Appeal or specific matters expressly provided by law. Consequently, since the original appeal was pronounced by the Tribunal (first-instance appellate court in the two-tier system under the old code), the immediate superior instance is the Court of Appeal, and the ICCJ cannot exercise competence by extension or through administrative referral.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 134/2010, art. 4 pct. 1 din C. proc. civ, art. 299 alin. (2) din C. proc. civ; ICCJ lack of jurisdiction over appeal against first-instance appellate judgment under 1865 Code of Civil Procedure: Astfel, cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei judecăţi, a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 03 octombrie 2012, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010, speţei îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction Civil Procedure Code procedural interpretation of judgment judicial law matter in dispute law of succession

Cited Legislation

AI generated
art. 24 din Legea nr. 134/2010
Astfel, cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei judecăţi, a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 03 octombrie 2012, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010, speţei îi sunt aplicabile prevederile C.
art. 4 pct. 1 din C. proc. civ
Potrivit art. 4 pct. 1 din C. proc. civ.:
art. 299 alin. (2) din C. proc. civ
Totodată, potrivit art. 299 alin. (2) din C. proc. civ., "recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel".
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 03.10.2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: partajarea masei succesorale rămase de pe urma defuncţilor părinţi R., decedat la 02.04.2012 şi G., decedată la 19.06.2009, reducţiunea testamentului universal autentificat sub nr. x din 09.09.2011 de BNP X. până la respectarea cotei rezervatare de 1/5 pentru fiecare fiu sau fiică, constatarea dreptului de proprietate, ca urmare a uzucapiunii de peste 30 de ani în favoarea defuncţilor părinţi pentru casa de locuit, 2 bucătarii de vară, un grajd şi 1.800 mp teren aferent situat judeţul Neamţ şi încă 3.204 mp teren intravilan fâneţe la punctul "Măieruş" comuna Tarcău, la punctul "Aţa "comuna Tarcău, încă 3.600 mp fâneţe, la punctul " Bătrâna" 800 mp fâneţe în comuna Tarcău.

Prin sentinţa civilă nr. 224 din 01.03.2017, pronunţată de Judecătoria Bicaz, a fost admisă, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A., având ca obiect partaj succesoral şi acţiune în constatare.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta B.

S-a constatat că pârâta reclamantă, B. are un drept de creanţă asupra moştenirii defunctei G. de 4.000 RON.

S-a constatat ca pârâta reclamantă B. are un drept de creanţă în valoare de 13.325 RON faţă de moştenirea defunctului R.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A. privind constatarea unui drept de creanţă faţă de moştenirea defuncţilor de 4.400 RON, constând în lucrări de construcţie (îmbunătăţiri casă, construire şură şi coteţ).

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei reclamante B. privind includerea în masa de partaj a sumei de 15.000 Iei.

S-a dispus deschiderea succesiunilor defuncţilor R. şi G., masa succesorală, calitatea de moştenitori şi dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale a fost stabilită prin încheierea de admitere în principiu din data de 29.10.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a constatat că au înţeles să rămână străine de moştenirea defuncţilor pârâtele N., P. şi S.

S-a constatat că nu au calitatea de moştenitori pârâtele M. şi L.

S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor potrivit variantei IV din raportul de lotizare efectuat de dl. Expert T., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligată pârâta reclamantă B. să plătească sultă compensatorie de 3.468 RON pârâtei C. şi 4.780 RON reclamantului pârât A.

Au fost obligaţi, în solidar, pârâţii K., H., J., F. si G. să plătească reclamantului pârât A. sultă compensatorie în valoare de 2.261 lei.

Prin decizia nr. 1519 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta reclamantă B. împotriva sentinţei civile nr. 224 din data de 01.03.2017, pronunţate de Judecătoria Bicaz. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul următor:

A fost obligată fiecare dintre pârâtele U. şi O. sa plătească pârâtei reclamante B. câte 2.175 RON, în loc de 1.675 RON cheltuieli de judecată.

Au fost obligaţi, în solidar, pârâţii K., H., J., F. şi G. să plătească pârâtei reclamante B. suma de 2.175 iei, în loc de 1.650 RON cheltuieli de judecată şi reclamantului - pârât A. suma de 472 RON, în loc de 25 RON, cheltuieli de judecată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta reclamantă B. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 29.10.2014.

S-a respins, ca fiind tardiv formulat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de numitul V. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta G. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei din urmă decizii, intervenientul V. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Neamţ la data de 25 ianuarie 2018.

Tribunalul Neamţ, prin adresa din 09 mai 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 mai 2018 şi a primit termen la 12 iunie 2018.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Trimiterea dosarului spre soluţionare de către tribunal, pe cale administrativă, nu poate învesti legal instanţa supremă.

Astfel, cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei judecăţi, a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 03 octombrie 2012, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010, speţei îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Potrivit art. 4 pct. 1 din C. proc. civ.:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 4 pct. 1 din C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o alta hotărâre, într-o materie prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci, dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile prevăzute de lege").

Aşadar, aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

O interpretare în sens contrar, care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege").

Nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, obiectul controlului de constituţionalitate reprezentându-l sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, dispoziţia legală nefiind, de altfel, incidenţă litigiului care este guvernat, cum s-a arătat, de prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, potrivit art. 299 alin. (2) din C. proc. civ., "recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel".

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că instanţa imediat superioară este curtea de apel.

Pentru aceste considerente, se va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de intervenientul V. împotriva Deciziei nr. 1519 din 29 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.06.2018.