Inadmissibility of constitutional review challenge during review proceedings due to lack of nexus between contested prosecutor appeal powers and admissibility of the extraordinary remedy.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub nr. x/2016*, revizuentul A. a solicitat revizuirea cu privire la latura civilă a deciziei penale nr. 1166 din 12.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2007.

La termenul de judecată din data din data de 31.10.2017, revizuentul A. a depus ia dosar un înscris, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou, solicitând ca instanţa să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare şi, pe cale de consecinţă, să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia invocată.

Prin încheierea de şedinţă din 05 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civila, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost respinsă, instanţa reţinând că aceasta este inadmisibilă în stadiul soluţionării caii extraordinare de atac a revizuirii. Astfel, nu se poate reţine o legătură cu cauza la momentul analizei asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Împotriva acestei încheieri a declarant recurs revizuentul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare ia dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi 4, art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou.

În motivarea recursului, revizuentul a reiterat susţinerile din cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, învederând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

A susţinut că în dosarul nr. x/2017, cu privire la latura civilă, instanţa de fond a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă având în vedere că s-a dispus încetarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. nou, însă, urmare apelului declarat doar de Ministerul Public - calitate conferită în actuala reglementare de art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, nu şi de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF, instanţa de control a desfiinţat hotărârea primei instanţe pe latura civilă şi a trimis cauza spre rejudecare în vederea soluţionării acţiunilor civile.

A mai arătat că, ulterior săvârşirii infracţiunii, persoanei fizice vătămate sau persoanei juridice care a suferit un prejudiciu prin comiterea infracţiunii i se naşte un drept de opţiune între exercitarea acţiunii civile în faţa organelor judiciare penale sau în faţa instanţei civile.

În speţă, partea civilă nu a înţeles să declare apel cu privire la latura civilă, acceptând soluţia pronunţată de instanţa de fond, chiar şi în varianta de a lăsa nesoluţionată latura civilă, având în vedere că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. nou, dispoziţii legale de la care nu se poate deroga.

Or, deşi partea civilă nu a declarat apel, procurorul a exercitat această cale de atac cu privire la latura civilă, potrivit art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, apel care a fost admis, astfel încât, trecând peste toate dispoziţiile legale mai sus invocate, cu încălcarea principiului disponibilităţii acţiunii civile în procesul penal, instanţa de apei a acordat ceva ce nu s-a cerut, respectiv a redeschis calea acţiunii civile în procesul penal, în condiţiile în care partea vătămată, constituită parte civilă, care ar fi fost direct interesată în acest sens, nu a avut o asemenea solicitare.

Revizuentul a apreciat întemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât textul legal criticat este în contradicţie atât cu dispoziţiile constituţionale, cât şi cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, deliberând în ceea ce priveşte legea aplicabilă, constată că litigiul penal a fost început anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., iar, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile acestui cod se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Analizând motivele de recurs, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou, Înalta Curte urmează a constata, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv cerinţa ca textul legal a cărui neconstituţionalitate se reclamă să aibă legătură cu cauza.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, art. 29 alin. (5) din aceiaşi act normativ, prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, în raport de prevederile legale mai sus menţionate, instanţa de judecată este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condiţiile formale de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între dispoziţia legală criticată şi soluţionarea cauzei.

Fiind în prezenţa unei condiţii negative imperative, instanţa în faţa căreia este ridicată excepţia de neconstituţionalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituţională în situaţia în care dispoziţia legală invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În speţă, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii sale de revizuire, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou, în conformitate cu care procurorul poate exercita apel cu privire la latura penală şi civilă a cauzei.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire, care analizează, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac exercitate. Or, textul legai pretins a fi neconstituţional nu are legătura cu obiectul dedus judecăţii prin cererea de revizuire cu a cărei soluţionare Curtea de Apel Ploieşti a fost învestită, referindu-se la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou, respectiv la posibilitatea procurorului de a declara apel cu privire la latura civilă a cauzei, în condiţiile în care partea civilă nu a înţeles să exercite această cale de atac, care pot avea legătură cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată ulterior verificării condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.

În situaţia de faţă, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracta, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual ai rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocata o are în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în cadrul litigiului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nou, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi art. 414 C. proc. pen. nou, cererea de revizuire nu ar deveni admisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire şi la faptele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că instanţa de revizuire nu a ajuns la analiza fondului cererii de revizuire, prin decizia nr. 2751 din 05.12.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, respingând, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, motiv pentru care, în mod corect s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, sesizarea instanţei de contencios constituţional fiind inadmisibilă; critica de neconstituţionalitate formulată de revizuent nu are legătură cu obiectul cererii de revizuire.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel, încât, nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a face incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât argumentele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret a stării de fapt, urmând o ordine cronologică. Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, care trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului, motivarea încheierii de şedinţă din 05 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţata în dosarul nr. x/2016, obiect al recursului pendinte, a fost făcută de curtea de apel prin argumentarea soluţiei adoptate.

Aşadar, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este în consens cu aspectele analizate de instanţă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, cuprinzând motivele pe care este fundamentată.

Astfel, curtea de apel, judecând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a apreciat că este inadmisibilă în actuala etapă a procesului, aflat în stadiul soluţionării căii extraordinare de atac a revizuirii. A apreciat, totodată, că nu se poate reţine o legătură cu cauza la acest moment procesual.

Drept consecinţă, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este legală, motiv pentru care recursul formulat de revizuent urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 05 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.06.2018.