Rejection of unconstitutionality objection during revision admissibility phase due to lack of relevance to merits

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Dosarul x/2016 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, are ca obiect recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1195 din 16.10.2017 a Tribunalului Gorj, prin care s-a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 17 din 08.01.2013 pronunţată de Tribunalul Gorj, formulată de acesta, astfel cum a fost precizată şi completată.

Prin cererea formulată la data de 27.02.2018, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

La data de 23.03.2018, recurentul a depus completarea cererii, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, arătând că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 268 alin. (2), actual art. 252 alin. (2) din Codul muncii, a impus şase cerinţe imperative, pe care, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să le conţină decizia de sancţionare a salariatului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost respinsă, instanţa reţinând că aceasta este inadmisibilă în stadiul soluţionării căii extraordinare de atac a revizuirii. Astfel, nu se poate reţine o legătură cu cauza, la momentul analizei admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Împotriva acestei încheieri a declarant recurs revizuentul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

În motivarea recursului, revizuentul a arătat că dispoziţiile pretins neconstituţionale au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât societatea intimată, "la 34 de zile după emiterea Deciziei 878 din 27.04.2011, prin Referatul din 10.06.2011 şi Procesul-verbal de cercetare disciplinară din 22.06.2011 a constatat, a verificat şi a confirmat faptul că Decizia 878 din 27.04.2011 este un act juridic nul absolut, care va produce consecinţe. Consilierul juridic B., cercetat disciplinar, a recunoscut faptul că a dat viza de legalitate unui act juridic nul absolut, Decizia 878 din 27.04.2011, după care a fost sancţionat disciplinar în baza

Deciziei nr. 1265 din 28.06.2011, pe care acesta şi-a însuşit-o şi nu a contestat-o în instanţă (a se analiza Anexele nr. 5, 6 şi 7).

S.C. C. S.A., după ce a constatat şi si-a însuşit aceste fapte, din interes a preferat continuarea judecăţii, nu a adus la cunoştinţa instanţei aceste fapte, a ascuns documentele menţionate şi, obligat, le-a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu adresa din 01.02.2016, după pronunţarea încheierii penale 485 din 28.10.2015 în dosarul x/2015 al Judecătoriei Târgu Jiu".

Analizând motivele de recurs, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, Înalta Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv cerinţa ca textul legal a cărui neconstituţionalitate se reclamă să aibă legătură cu cauza.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, în raport de prevederile legale mai sus menţionate, instanţa de judecată este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condiţiile formale de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între dispoziţia legală criticată şi soluţionarea cauzei.

Fiind în prezenţa unei condiţii negative imperative, instanţa în faţa căreia este ridicată excepţia de neconstituţionalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituţională în situaţia în care dispoziţia legală invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În speţă, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii sale de revizuire, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului la revizuire, care analizează, cu prioritate, admisibilitatea caii de atac exercitate. Or, textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu obiectul dedus judecăţii prin cererea de revizuire cu a cărei soluţionare Tribunalul Gorj, ulterior Curtea de Apel Craiova au fost învestite, referindu-se la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, care pot avea legătură cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2011* pe rolul Tribunalul Gorj, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 17 din 08.01.2013, obiectai revizuirii.

În situaţia de faţă, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracta, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual ai rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în cadrul litigiului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, cererea de revizuire nu ar deveni admisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire şi la faptele pe care se întemeiază.

Cum s-a reţinut şi anterior, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire nu a ajuns la analiza fondului cererii de revizuire, iar dispoziţiile pretins neconstituţionale privesc prevederi din Codul muncii ce vizează fondul cauzei, motiv pentru care, în mod corect s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, sesizarea instanţei de contencios constituţional fiind inadmisibilă; critica de neconstituţionalitate formulată de revizuent nu are legătură cu obiectul cererii de revizuire.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a face incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova este legală, motiv pentru care recursul formulat de revizuent urmează a fi respins, ea nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.06.2018.