Recurs against procedural suspension of land ownership complaint declared null for failing to meet cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend proceedings due to the non-appearance of the parties. The dispute involved a appellant who challenged the lower court's suspension of a "cancellation complaint" related to the exclusion of her name from a 2005 land ownership title, alleging she had not requested judgment in absentia despite a notification on her citation, and simultaneously raising substantive claims regarding the loss of 4,438 square meters of forest land against a counterparty and land commissions. The Supreme Court found the appeal defective under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant's arguments did not align with the exhaustive grounds for cassation under Article 488, failed to critique the specific reasoning of the appealed decision regarding the suspension, and improperly mixed substantive merits with procedural challenges to a non-final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 414 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Recurs against procedural suspension of land ownership complaint declared null for failing to meet cassation grounds: Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 08.08.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Crasna şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.
În motivare, instanţa a reţinut că, la termenul de judecată din 10 octombrie 2017, niciuna dintre părţile litigiului nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, sens în care a dispus suspendarea pricinii în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea A.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu a solicitat, prin cerere scrisă, judecarea cauzei în lipsă având în vedere menţiunea din citaţia emisă la data de 08.09.2017, pentru termenul de judecată din 10.10.2017, potrivit căreia "în caz de neprezentare se va putea trimite un înscris, judecata urmând a se face în lipsă". A considerat că această menţiune este suficientă, nemaifiind necesar a cere în scris judecata în lipsă.
A mai susţinut recurenta că dată fiind înlăturarea acesteia din titlul de proprietate nr. x din 22.02.2005, de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a suferit un prejudiciu constând în 4.438 m.p. teren-pădure. A arătat că a fost deposedată, în detrimentul lui B., de suprafaţa de 4.438 m.p. teren, respectiv 1/2 din 8.876 m.p. prevăzut în procesul-verbal de punere în posesie din 2005 şi în schiţa de teren. Acest teren a fost moştenit după mama sa, C.
A solicitat citarea la interogatoriu a pârâtei Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Gorj şi să i se pună în vedere să prezinte dovada în baza căreia a fost exclusă din titlul de proprietate din anul 2005.
A solicitat, de asemenea, citarea la interogatoriu şi a pârâtului B. şi ca acesta să facă dovada calităţii sale de moştenitor, pentru suprafaţa de 8.876 m.p. înscrisă în procesul-verbal din 2005, în schiţa de teren şi în titlul de proprietate din 2005, ce a fost atacat. în acest sens, a pretins ca pârâtul să depună certificatul de naştere şi de căsătorie, atât al său cât şi al părinţilor săi.
În final, a cerut admiterea recursului şi anularea titlului de proprietate indicat mai sus, urmând ca, la pronunţarea soluţiei, instanţa să aibă în vedere şi înscrisurile depuse.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 14 februarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinând-se că partea are deschisă calea de atac a recursului la instanţa ierarhic superioară în temeiul dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ., însă se pune problema nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile expuse de recurentă nu sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Completul de filtru C4, la data de 21 februarie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezilor aflate la filele 64-66 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor. în cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 31 mai 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Faţă de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul adoptat de curtea de apel, recurenta arătând doar că nu a solicitat, prin cerere scrisă, judecarea cauzei în lipsă, întrucât a respectat cele menţionate pe citaţie " în caz de neprezentare se va putea trimite un înscris, judecata urmând ase face în lipsă".
Or, obiectul recursului constituindu-l încheierea de suspendare a judecării cauzei pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată.
Afirmaţia recurentei în sensul că nu a cerut judecata în lipsă, raportat la menţiunea din cuprinsul citaţiei privind posibilitatea judecării cauzei In lipsa părţilor, fără ca aceasta să aducă critici explicite încheierii prin care s-a dispus suspendarea şi în absenţa unei cereri exprese a părţilor cauzei în sensul judecării pricinii şi în lipsă conform art. 223 şi art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., nu poate determina incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind redate de către recurentă astfel de argumentări juridice.
Prin cererea de recurs, recurenta a mai susţinut şi că a suferit un prejudiciu cu privire la suprafaţa de 4.438 m.p. teren-pădure ca urmare a înlăturării acesteia din titlul de proprietate nr. x din 22.02.2005 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, a fost deposedată, în detrimentul lui B., de suprafaţa de 4.438 m.p. teren, respectiv 1/2 din 8.876 m.p. prevăzut în procesul-verbal de punere în posesie din 2005 şi în schiţa de teren.
Înalta Curte constată că aceste aspecte, care ţin de fondul litigiului dedus judecăţii, nu vizează conţinutul încheierii atacate, neputând fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat ia cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancţiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.05.2018.