Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7534/2004 AI generated

Refugee benefit eligibility under Law 189/2000 and evidentiary sufficiency for family history verification

Case Number Decizia nr. 7534/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial to the same appellate instance, finding the initial evidentiary record insufficient. The dispute concerned an administrative challenge to a Pensions House decision rejecting the applicant's claim for benefits under Law No. 189/2000, which grants rights to refugees and their descendants; the applicant contested the administrative act's finding that she was not a beneficiary, while the first-instance court had previously dismissed the suit based on contradictory witness testimony regarding whether her mother followed her husband into refuge and had children in the ceded territory. The Supreme Court ruled that the lower court violated procedural norms (Civil Procedure Code Article 129(5) and Articles 312, 313) by relying on inconclusive and incomplete evidence to determine the factual identity of the applicant's siblings, ordering the retrial to supplement the proof by any legal means to establish the situation of fact with certainty before resolving the claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Refugee benefit eligibility under Law 189/2000 and evidentiary sufficiency for family history verification: Ținând cont că practic instanța și-a fundamentat soluția pe un probatoriu neconcludent și incomplet, cenzurând legalitatea actului administrativ contestat, fără a clarifica situația de fapt dedusă judecății și cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Keywords

AI generated
refugee rights proof of identity sufficiency of witness testimony siblings' pension legal certainty family benefit

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 6894 din 31 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea în favoarea ei, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a arătat că este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și că în mod greșit, Casa Județeană de Pensii i-a respins cererea.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 81/CA/2004 – PI din 2 februarie 2004, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a putut face dovada de beneficiară a calității de refugiat, întrucât din probele dosarului nu rezultă că mama acesteia l-a urmat pe soț, în refugiu, dând naștere a încă doi copii pe teritoriul cedat – S.F. și S.M. și că declarațiile martorilor sunt contradictorii.

Împotriva hotărârii astfel pronunțate a declarat recurs, P.V., susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât S.F., născut în Burzuc, în 1944, nu este fratele ei.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, instanța a respins acțiunea reclamantei, exclusiv pe baza declarațiilor martorilor N.T. și P.I., care sunt contradictorii cu privire la data refugiului din comuna Bratca, pentru reclamantă și pentru cei doi frați ai acesteia, S.G. și S.F., concluzionând că mama reclamantei nu l-a urmat pe soț, în refugiu, din moment ce a mai născut doi copii în perioada 1941 – 1944.

Or, din această unică dovadă nu rezultă cu certitudine identitatea dintre frații reclamantei și cei doi copii născuți în comuna Bratca, în perioada 1941 – 1944, având în vedere și susținerile reclamantei, în sensul că S.F. nu este fratele ei.

Ținând cont că practic instanța și-a fundamentat soluția pe un probatoriu neconcludent și incomplet, cenzurând legalitatea actului administrativ contestat, fără a clarifica situația de fapt dedusă judecății și cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, urmează a se suplimenta probatoriul, prin orice mijloc de dovadă, admis de lege, care să stabilească cu certitudine situația de fapt din dosar, în raport cu care să fie soluționată cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 81 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.