Territorial jurisdiction for reversal of enforcement: Competence lies with the court of the new debtor's domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 7.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.550 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data desfiinţării titlului şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 11625 din 16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2016, a fost obligată la plata către pârâtul din prezenta cauză, a indemnizaţiei de delegare de 42,5 lei pe zi, determinată prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă al Compania Naţională de Administrarea Drumurilor Naţionale din România S.A., coroborate cu dispoziţiile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006. împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au formulat apel, iar prin Decizia nr. 3090 din 19.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul reclamantului, ca tardiv formulat şi a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată sentinţa apelată, în sensul respingerii, în tot, a acţiunii, ca neîntemeiată.

Cum la cererea pârâtului, reclamanta a executat voluntar dispoziţiile sentinţei instanţei de fond, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu, prin admiterea apelului, consideră că se impune restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea sumei achitate în temeiul titlului desfiinţat.

Prin sentinţa civilă nr. 799 din 13 februarie 2018, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite ca urmare a desfiinţării ulterioare a titlului executoriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar, în conformitate cu art. 724 alin. (3) C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), adică de către instanţa care a desfiinţat titlul executoriu, cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. De asemenea, din prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reiese că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Din coroborarea art. 724 alin. (3) cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că în cazul în care se solicită întoarcerea executării silite pe cale separată, instanţa competentă va fi instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, textele de lege instituind astfel o competenţă teritorială absolută.

Întrucât procedura întoarcerii executării este o procedură distinctă de executarea propriu-zisă, s-a apreciat că, în cadrul acesteia, stabilirea competenţei se va face conform calităţilor părţilor din această procedură. Astfel, calitatea de debitor o are pârâtul A., iar competenţa teritorială urmează a fi stabilită în funcţie de domiciliul său la data sesizării organului de executare, respectiv jud. Dolj.

La rândul sau, Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 3180 din 23.03.2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi

a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei, instanţa a considerat ca fund relevante pentru soluţionarea litigiului prevederile art. 651, 723 şi 724 C. proc. civ. ce au fost evocate anterior. S-a reţinut că instituţia întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca minare a desfiinţării titlului executoriu sau a executării însăşi, care conduce la repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind de competenţa instanţei de executare, deci a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului la data executării.

S-a constatat că debitoarea care a executat voluntar obligaţia stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 11625 din 16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., cu sediul în Bucureşti, instanţa de executare fiind în acest caz Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are ca obiect întoarcere executare prin restabilirea situaţiei anterioare, respectiv obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2.550 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, ca urmare a desfiinţării sentinţei civile nr. 11625 din 16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, (care reprezenta titlul executoriu deţinut de pârâtul A.), prin Decizia nr. 3090 din 19.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Faţă de obiectul litigiului, instanţa reţine că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea interesată are, în egală măsură, dreptul la întoarcerea executării atunci se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită. De asemenea, în art. 724 alin. (3) din acelaşi cod se arată că dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol, adică de către instanţa care a desfiinţat titlul executoriu, cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare.

Instanţa de executare, în accepţiunea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (…)."

Prevederile art. 622 alin. (1) C. proc. civ. statuează ca "obligaţia stabilita prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar, potrivit alin. (2), "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege nu se dispune altfel'’.

După cum se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, este cea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligaţie, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forţa de constrângere a statului.

Raportând dispoziţiile legale evocate anterior la art. 723-724 C. proc. civ., se constată că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de acelaşi mijloc procesual precum debitorul care a fost supus executării silite în situaţia în care debitul devine creanţă, iar raportul juridic obligaţional se inversează ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare,

De altfel, legiuitorul a creat instituţia întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziţia fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acţiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei efectuate către creditorul devenit, ia rândul său, debitor.

Prin urmare, rezultă că, în cererea de întoarcere a executării de faţă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are calitatea de creditoare, iar debitor este pârâtul A. care are domiciliul în jud. Dolj, astfel cum reiese din actele dosarului.

În aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., se reţine că instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul din cererea de întoarcere a executării, respectiv Judecătoria Craiova.

Soluţia dispusă este în acord cu Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din C. proc. civ. (actualul art. 724 alin. (3) C. proc. civ.), instanţa judecătorească, competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.05.2018.